Donez!

Un partid politic nou şi curat se naşte greu, mai ales când nu eşti marioneta cuiva sus pus, nu ai în spate un grup de interese sau un trust media, şi nici bani din furat. Nu toate proiectele politice reuşesc: unele sunt abandonate din diverse motive, altele capătă noi dimensiuni şi culori după o alianţă cu un partid deja legalizat. Partidul Naţional Creştin s-a născut din lacrimi şi disperare, fiind creat cu scopul expres ca prin intermediul lui să ridicăm România.

Ne uităm la ofertele politice ale celorlalte formaţiuni politice şi constatăm că marii majorităţi îi lipseşte inima care să bată pentru ţară şi popor. Desigur că există multă vorbărie, dar pomul bun se cunoaşte după roade. Că electoratul român plăteşte scump o marfă de proastă calitate, fiind vrăjit de ambalajul strălucitor, ţine de educaţia lui civică şi de un sentiment de vinovăţie datorat neputinţei.

Ne-am propus să facem multe pentru ţară pentru că o iubim până la sacrificiu, dar simpla voinţă nu este suficientă. Vrem, nu vrem, politica se face cu bani şi cu oameni. În zilele noastre e greu de găsit atât bani, cât şi oameni, pentru că am uitat ce înseamnă să fim uniţi şi solidari, plus că românii s-au săturat de politică şi politicieni. Ne place, nu ne place, de politică nu putem scăpa decât odată cu moartea, iar neutralitatea politică e un lux pe care românii nu şi-l pot permite. Decât să ne hotărască soarta nişte politruci alogeni antiromâni şi anticreştini, sau, şi mai rău, nişte băştinaşi trădători şi hrăpăreţi, mai bine ne implicăm noi în politică, chiar dacă suntem novici în tainele ei.

Pentru ca proiectul politic numit Partidul Naţional Creştin să poată merge mai departe şi să dea roade bune, avem nevoie de sprijinul vostru, dacă se poate dezinteresat. Oricum nu ne vom vinde principiile şi valorile pentru treizeci de arginţi. Nu dorim puterea cu preţul trădării.

Orice ajutor, oricât de mic, e bine venit. El nu trebuie să fie neapărat bănesc. Puteţi dona obiecte necesare activităţii partidului (calculatoare, imprimante, copiatoare, consumabile, aparate foto şi video, etc.), sau chiar alimente. Dar ne mulţumim şi cu strângerea de semnături pentru legalizarea partidului, promovarea în mediul online sau printre cunoscuţi, etc. Totul e să doriţi să vă implicaţi după posibilităţi. Nu vă pune nimeni sula în coaste! Vă pricepeţi să faceţi un filmuleţ pe care să-l urcaţi pe YouTube? Perfect pentru noi! Sunteţi dispus să vă puneţi maşina la dispoziţie în interesul partidului? Numai bine! Aveţi posibilitatea să multiplicaţi nişte fluturaşi pe care să-i răspândiţi? Treceţi la acţiune! Modalităţile de implicare sunt multiple, numai voinţă să existe.

Cei care doresc să doneze bani, în lei sau valută, încă nu au la dispoziţie un cont bancar sau paypal, vă rugăm să ne contactaţi, ca şi restul, pentru a cădea de accord asupra mobilităţilor de ajutorare. PNC nu vă promite posturi şi funcţii, şi nici contracte grase cu statul, ci doar că ne vom face datoria în folosul naţiunii române.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s