Surele 40-49

XL

SURA CREDINCIOSULUI[1]

Din Mekka şi este cu optzeci şi cinci de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      HM[2]. Trimiterea cărţii de la Dumnezeu cel puternic, ştiutor,

2.      cel ce iartă păcatele şi pri­meşte căinţa, cel aspru la pedeapsă,

3.      cel îndelung răbdător; nu este Dumnezeu, afară de El; la El este întoarcerea.

4.      Faţă de semnele lui Dumne­zeu se împotrivesc numai cei necredincioşi; să nu te înşele umbletul lor prin ţară.

5.      Învinuia de minciună, înain­tea lor poporul lui Noe şi adunătura după ei şi se gîndea fiecare popor să‑l prindă pe trimisul său. Ai ei se lup­tau cu deşertăciune, ca să dovedească adevărul. Deci, Eu i‑am apucat şi cum a fost pedeapsa Mea!

6.      Şi aşa s‑a adeverit cuvîntul Domnului tău împotriva ne­credincioşilor, ca ei să fie tovarăşii focului.

7.      Cei ce poartă tronul şi sînt în jurul Său îl preamăresc cu laudă pe Dom­nul lor şi cred în El şi se roagă de iertare pentru cei credincioşi: “Doam­ne, Tu cuprinzi toate lucruri­le cu milă şi ştiinţă; deci, iar­tă celor ce se căiesc şi urmea­ză calea Ta şi păzeşte‑i de pedeapsa iadului.

8.      Doamne, şi du‑i în grădinile Edenului, pe care le‑ai juruit lor şi celor drepţi din părinţii lor şi soţiilor lor şi urmaşilor lor. Tu doar eşti cel pu­ternic, înţelept.

9.      Şi păzeşte‑i de rău, căci pe cine îl păzeşti de rău, în ziua aceea, de acela Te‑ai îndurat şi aceasta e fericirea cea mă­reaţă”.

10.    Iar către cei necredincioşi se va striga: “Ura lui Dumne­zeu este mai mare decît ura voastră împotriva voastră înşivă; cînd aţi fost chemaţi la credin­ţă, v‑aţi făcut necre­dincioşi”.

11.    Ei vor zice: “Doamne, ne‑ai dat de două ori moartea şi ne‑ai înviat de do­uă ori[3], deci mărturisim păcatele noastre; oare nu este drum de scăpa­re?”

12.    “Aceasta e pentru voi, deoa­rece cînd s‑a vestit Dumne­zeu ca unicul, voi n‑aţi cre­zut; iar dacă i se dădeau tovarăşi, credeaţi voi. Însă judecata este a lui Dumne­zeu, cel preaînalt, mare”.

13.    El este cel ce vă arată sem­nele Sale şi vă trimite din cer îngrijire. Dar îndemnat se lasă numai cel ce se căieşte.

14.    Deci, chemaţi‑l pe Dumne­zeu cu credinţă curată, chiar dacă nu e voia necredincio­şilor.

15.    Cel înalt pe trepte, stăpînul tronului, El aruncă Duhul Său după porun­ca Sa asupra cui voieşte dintre servii Săi, ca să îndemne cu privire la ziua întîmpinării,

16.    ziua în care vor ieşi, în care nimic nu‑i este ascuns cu pri­vire la ei. A cui este stăpînirea în ziua aceea? A Dumne­zeului cel unic, atotputernic.

17.    în ziua aceea, se va răsplăti fiecărui suflet după cum şi‑a agonisit; nu este strîmbătate în ziua aceea. Dumne­zeu este grabnic la socoteală.

18.    Şi îndeamnă‑i cu privire la ziua ce vine cu grabă, cînd inimile vor sugru­ma gîturile.

19.    Să nu aibă nelegiuiţii un prieten şi nici mijlocitor, de care să se asculte.

20.    El cunoaşte făţărnicia ochilor şi ceea ce ascund piepturile.

21.    Şi Dumnezeu va judeca în adevăr, iar aceia pe care îi cheamă ei afară de El nu vor judeca. Dumnezeu este cel ce aude, vede.

22.    Oare n‑au purces ei prin ţară şi n‑au văzut cum a fost sfîrşitul înaintaşi­lor lor? Ei au fost mai tari la putere decît dînşii şi cu vreme mai durătoa­re în ţară. Şi Dumnezeu i‑a apucat întru păcatele lor, şi ei n‑au avut scut înaintea lui Dumnezeu.

23.    Aceasta, pentru că dacă ve­neau la ei trimişii lor cu sem­ne răsvădite, ei nu credeau, şi atunci îi apucă Dumnezeu. El este cel puternic, aspru la pedeapsă.

24.    Şi Noi îl trimiserăm pe Moise cu semnele Noastre şi cu putere răsvădită

25.    la Faraon şi Haman şi Core; şi ei ziseră: “El este un fer­mecător, un min­ciunos”

26.    Şi cînd veni el la ei cu ade­vărul de la Noi, ziseră ei: “Omorîţi fiii celor ce cred îm­preună cu el şi lăsaţi să tră­iască [numai] copilele lor”. Dar vicle­nia necredincioşilor este numai în rătăcire.

27.    Şi zise Faraon: “Lăsaţi‑mă să‑l omor pe Moise, şi apoi să‑l cheme el pe Domnul său! Mă tem că el va schim­ba credinţa voastră, sau va aduce stricăciune în ţară”.

28.    Şi Moise zise: “Caut adăpost la Domnul meu şi domnul vostru înaintea fiecărui îngîmfat, care nu crede în ziua socotelii”.

29.    Şi zise un bărbat credincios din casa lui Faraon, care ascundea credinţa sa: “Voiţi să‑l omorîţi pe un bărbat, pentru că zice: “Domnul meu este Dumnezeu!”, după ce a venit la voi cu semne răsvădite de la Domnul vos­tru. Iar dacă este mincinos, să fie asupra sa; dar dacă aduce adevărul, a­tunci vă va ajunge pe voi o parte din ce­ea ce v‑a ameninţat el. Dum­nezeu nu‑l ocîmuieşte pe un păcătos, mincinos.

30.    O, poporul meu, a voastră este stăpînirea astăzi, văzută pe pămînt; dar cine vă va mîntui de mînia lui Dumne­zeu, cînd va veni la noi?” Faraon zise: „Voi să vă arăt numai ceea ce văd eu şi voi să vă ocîrmuiesc pe dru­mul cel drept”.

31.    Şi zise credinciosul: “O, po­porul meu, eu mă tem pen­tru voi de o zi ase­menea ce­lei a însoţitorilor[4],

32.    asemenea cum a păţit popo­rul lui Noe şi Ad şi Thamud[5]

33.    şi cei ce au trăit după el; şi Dumnezeu nu voieşte strîm‑bătate faţă de robii Săi.

34.    Şi, o, poporul meu, eu mă tem pentru voi de ziua che­mării,

35.    de ziua în care aveţi întoarse spatele şi nu va fi cine să vă mîntuiască de Dumnezeu. Căci pe cine îl duce Dum­nezeu în rătăcire, acela n‑are ocîr­muitor.

36.    Şi a venit Iosef la voi înainte cu semne răsvădite, iar voi nu încetarăţi să vă îndoiţi, orişice v‑ar fi adus el, încît atunci cînd se pierdu el, aţi zis: “Nu va mai trimite Dum­nezeu după el un trimis!” Astfel îi duce în rătăcire Dum­nezeu pe cei păcătoşi, îndo­ielnici.

37.    Cei ce se luptă împotriva semnelor lui Dumnezeu, fără împuternicire, sînt în mai mare ură îa Dumnezeu şi la cei credincioşi. Astfel pece­tluieşte Dumnezeu toată inima îngîmfată, nătîngă”.

38.    Şi zice Faraon: “O, Haman, zideşte‑mi un turn, ca să ajung potecile,

39.    potecile cerurilor, şi să mă sui la Dumnezeul lui Moise; şi eu îl ţin de mincinos”[6]

40.    Şi astfel s‑a împodobit fapta cea rea a lui Faraon şi el s‑a abătut de la drum. Însă vicleşugul lui Faraon aduse nu­mai la pieire.

41.    Şi zise cel credincios: “O, poporul meu, urmaţi‑mi, eu vă voi duce pe drum drept.

42.    O, poporul meu, viaţa lumii acesteia este numai o folo­sinţă trecătoare şi lumea de apoi este locul rămînerii.

43.    Cel ce a făcut rău, lui să i se răsplătească deopotrivă, şi cel ce a făcut bine, fie bărbat fie muiere, dacă era credin­cios, aceia vor intra în rai, unde vor fi înzestraţi peste măsură.

44.    Şi, o, poporul meu, de ce vă chem eu la mîntuire şi voi mă chemaţi pe mine în foc?

45.    Voi mă chemaţi să mă lepăd de Dumnezeu şi să‑i dau tovarăşi de care n‑am cunoş­tinţă, şi eu vă chem pe voi la cel puternic, iertător.

46.    Nu e îndoială că aceea la ce mă chemaţi nu se poate che­ma nici în lumea de acum nici în cea de apoi, şi că în­toarcerea noastră e la Dum­nezeu şi că cei păcătoşi sînt tovarăşii focului.

47.    Atunci vă veţi aduce aminte de ceea ce vă vorbesc eu. Şi eu dau afacerea mea în sea­ma lui Dumnezeu. Dumne­zeu priveşte la robii Săi”.

48.    Şi aşa îl scuti Dumnezeu de răul ce îl plăsmuiau ei, şi răul pedepsei a îngrădit casa lui Faraon.

49.    Focului să fie ei daţi, dimi­neaţa şi seara, şi în ziua cînd se va ridica ora: “Duceţi casa lui Faraon în pedeapsa cea mai aspră!”

50.    Şi cînd se vor certa întreolaltă în foc şi vor zice cei slabi către cei îngîm­faţi: “Noi v‑am urmat vouă; oare nu puteţi să ne luaţi o parte din foc?”

51.    Vor spune cei îngîmfaţi: “Noi sîntem cu toţii în el. Dumnezeu a judecat între robii Săi”.

52.    Şi cei din foc vor zice către păzitorii iadului: “Chemaţi pe Domnul vostru, ca să ne uşureze pedeapsa [măcar] o zi”.

53.    Ei vor zice: “Oare nu au venit la voi trimişii voştri cu semne răsvădite?” Ei vor zi­ce: “Ba da!” Ei vor zice: “Deci, strigaţi!” Dar sfîrşitul celor necre­dincioşi este în rătăcire.

54.    Noi vom ajuta trimişilor Noştri şi credincioşilor, în viaţa lumii şi în ziua cînd se vor ridica martorii,

55.    în ziua cînd nu le ajută celor nelegiuiţi dezvinuirea lor, ci pentru ei este blestem şi pentru ei este o locuinţă rea.

56.    Şi Noi dădurăm lui Moise ocîrmuirea şi lăsarăm pe fiii lui Israel să moş­tenească scriptura, o ocîrmuire şi o în­demnare pentru cei price­puţi.

57.    Deci, fii statornic; juruinţa lui Dumnezeu este adevăr. Şi roagă‑te de ier­tare pentru păcatul tău şi‑L preamăreşte cu laudă pe Domnul tău, seara şi dimineaţa.

58.    Cei ce se luptă împotriva se­menilor lui Dumnezeu, fără împuternicire, n‑au în piep­turile lor decît îngîmfare; dar să nu ajungă la aceasta. Deci, caută adăpost la Dumnezeu; El este cel ce aude, vede.

59.    Făptura cerurilor şi a pămîntului este mai mare decît făptura oamenilor, însă cei mai mulţi din oameni nu o ştiu.

60.    Şi nu este deopotrivă cel orb cu cel ce vede şi cei ce cred şi se poartă bine cu cei ce se poartă rău. Puţini numai se lasă îndemnaţi.

61.    Ora vine, fără îndoială, dar cei mai mulţi oameni nu cred.

62.    Şi Domnul vostru zice: “Chemaţi‑Mă şi Eu vă voi răspunde; cei ce sînt prea îngîmfaţi să‑Mi slujească, vor intra în iad umiliţi”.

63.    Dumnezeu este cel ce v‑a făcut vouă noaptea, ca să vă odihniţi în ea, şi ziua, ca să vedeţi. Dumnezeu este plin de îndurare faţă de oameni, însă cei mai mulţi din oa­meni nu sînt mulţumitori.

64.    Acesta este Dumnezeu, Dom­nul vostru, făcătorul tuturor lucrurilor; nu este Dumne­zeu afară de El, deci cum de vă întoarceţi [de la El]?

65.    Astfel se întorc aceia care se împotrivesc semnelor lui Dumnezeu.

66.    Dumnezeu este cel ce v‑a dat vouă pămîntul ca loc sta­tornic şi cerul ca boltă şi v‑a plăsmuit şi a făcut frumos chipul vostru şi v‑a înzestrat cu bunuri. Acesta este Dum­nezeu, Domnul vostru, deci, fie binecuvîntat Dumnezeu, Domnul veacurilor.

67.    El este cel viu; nu este Dum­nezeu, afară de El, deci chemaţi‑L cu credin­ţă curată. Mărire lui Dumnezeu, Dom­nul veacurilor.

68.    Spune: “Mie mi s‑a oprit ca să slujesc celor pe care îi che­maţi voi pe lîngă Dumnezeu, după ce veniră la mine cu semnele răsvădite de la Dom­nul meu şi mi s‑a poruncit să mă supun Domnului veacu­rilor.

69.    El este cel ce v‑a făcut pe voi din ţărînă, apoi dintr‑o pică­tură, apoi din sînge închegat, apoi vă lasă El să ieşiţi fiind copilaşi, apoi vă face vîrst­nici, apoi să fiţi bătrîni — dar unii din voi se iau acum înainte[7] — şi să ajungeţi la un termen hotărît; poate veţi pricepe.

70.    El este cel ce înviază şi omoară, şi dacă a hotărît un lucru, îi zice: “Să fii” şi el este.

71.    Oare nu‑i vezi pe cei ce se împotrivesc semnelor lui Dumnezeu, cum sînt întorşi?

72.    Cei ce ţin de mincinoasă car­tea şi aceea cu ce i‑am trimis Noi pe trimişii Noştri, să ştie…[8]

73.    Cînd vor fi jugurile pe gîtu‑rile lor şi cătuşele şi vor fi căraţi în apă cloco­tită şi vor arde în foc.

74.    Atunci se va zice către ei: “Un­de este ceea ce aţi făcut tova­răş lui Dumne­zeu?” Ei vor zice: “Rătăciră de la noi; ba noi am chemat înainte o nimica”. Astfel Dumnezeu îi duce în rătăcire pe necredincioşi.

75.    “Aceasta, pentru că v‑aţi bu­curat în ţară în deşert şi aţi fost buieci.

76.    Intraţi în porţile iadului, să petreceţi acolo în veci. Rea este locuinţa în­gîmfaţilor!”

77.    Deci, fii statornic. Juruinţa lui Dumnezeu este adevăr; ori de‑ţi arătăm o parte din ceea ce le‑am ameninţat lor, sau dacă te luăm, la Noi se vor întoarce ei.

78.    Şi Noi am trimis trimişii Noştri înaintea ta. Despre unii din ei ţi‑am po­vestit, iar despre alţii nu ţi‑am povestit; şi nici unui trimis nu i‑a fost dat să vie cu un semn fără voia lui Dumnezeu, se va hotărî întru adevăr şi pierduţi sînt cei ce o credeau deşartă.

79.    Dumnezeu este cel ce v‑a făcut vouă vitele, pe unele să călătoriţi şi din altele să mîncaţi.

80.    Şi să aveţi folos de ele şi să ajungeţi pe ele [călări] aface­rea ce este în piepturile voas­tre; pe ele şi pe corăbii sînteţi purtaţi.

81.    Şi El vă arată semnele Sale şi care din semnele lui Dumne­zeu vreţi să le tăgăduiţi?

82.    Oare n‑au călătorit ei prin ţară şi n‑au văzut sfîrşitul înaintaşilor lor? Ei au fost mai mulţi decît dînşii şi mai tari la putere şi cu urme mai dură­toare în ţară; însă nu le‑a folosit ceea ce au agonisit.

83.    Şi cînd veniră la ei trimişii lor cu semne răsvădite, se bucurau ei de şti­inţa pe care o aveau[9], şi pe ei i‑a îngăduit aceea de ce‑şi băteau joc.

84.    Şi cînd văzură mînia Noas­tră, ziseră: “Noi credem în Dumnezeul cel unic şi ne le­pădăm de ceea ce i‑am făcut tovarăş”.

85.    Însă nu le‑a folosit credinţa lor nimic, după ce au văzut mînia Noastră; [aşa e] obice­iul lui Dumnezeu, care a fost astfel faţă de servii săi. Şi au pierit acolo necredincioşii.

 

XLI

SURA “S‑A TÎLCUIT”[10]

Din Mekka şi este cu cincizeci şi patru de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      HM. O trimitere de la cel Milostiv, îndurător,

2.      o carte ale cărei semne s‑au tîlcuit, cu Coran arabic, pen­tru poporul ce ştie,

3.      un binevestitor şi îndemnă‑tor; însă cei mai mulţi din ei se întorc, nu ascultă.

4.      Şi ei zic: “Inimile noastre sînt în învelituri faţă de aceea la ce chemi, şi în urechile noas­tre este surzenie şi între noi şi Tine este un văl. Deci, lu­crează! Noi lucrăm”.

5.      Spune: “Eu sînt un om ca şi voi; mi s‑a descoperit că Dum­nezeul vostru este un unic Dumnezeu. Deci, purtaţi‑vă bine faţă de El şi rugaţi‑L de iertare. Dar vai de idolatori,

6.      care nu dau milostenii şi nu cred în lumea de apoi”.

7.      Cei ce cred şi se poartă bine, pentru aceia va fi răsplată nemicşorată.

8.      Spune: “Oare nu credeţi voi în Cel ce a făcut pămîntul în două zile, şi‑i faceţi Lui se­meni? Acesta este Domnul veacurilor”.

9.      Şi El puse în el munţii cei puternici, sădiţi asupra sa; şi El l‑a binecu­vîntat şi a orînduit în el nutrămîntul în pa­tru zile deopotrivă pentru toţi cei ce cer.

10.    Apoi se întoarse către cer, care era fum, şi zise acestuia şi pămîntului: “Veniţi sau ascultînd, sau fără voie!” Ei ziseră: “Noi venim ascul­tînd!”

11.    Şi aşa îi săvîrşi El ca şapte ceruri în două zile[11] şi des­coperi fiecărui cer porunca sa, şi Noi împodobirăm cerul lumii[12] cu candele şi cu o pază[13]^.       Aceasta este orînduirea celui puternic, ştiutor.

12.    Şi dacă se întorc ei, atunci spune: “Zic să vă feriţi de un trăsnet, ca trăs­netul lui Ad şi al lui Thamud”[14].

13.    Cînd veniră la el trimişii de naintea lor şi de după ei [zi‑cînd]: “Slujiţi numai lui Dumnezeu!”, ziseră ei: “De ar fi voit Domnul nostru, ar fi trimis el îngeri. Noi nu cre­dem în ceea cu ce sînteţi voi trimişi”.

14.    Şi ce priveşte pe Ad, erau ei îngîmfaţi pe pămînt fără drept şi ziseră: “Ci­ne este mai tare la putere decît noi?” Oare nu văd ei ca Dum­nezeu este cel ce i‑a făcut? El este mai tare la putere decît ei, însă ei au tăgăduit sem­nele Noastre.

15.    Şi Noi trimiserăm asupra lor un vînt geros, în zile neno­rocite, ca să‑i lă­săm să guste pedeapsa ruşinii în viaţa lumii de acum; însă pedeapsa lumii de apoi este mai ruşinoasă, şi ei să n‑aibă de ajutor.

16.    Şi în ce‑l priveşte pe Tha­mud, Noi i‑am ocîrmuit pe ei şi ei au iubit orbi­rea mai mult decît ocîrmuirea şi i‑a apucat trăsnetul pedepsei dispreţului pentru ceea ce şi‑au agonisit.

17.    Şi Noi i‑am mîntuit pe cei ce credeau şi se temeau de Dum­nezeu.

18.    Şi într‑o zi vor fi adunaţi duşmanii lui Dumnezeu la foc şi vor fi mînaţi înainte,

19.    pînă ce, dacă vor veni la el, vor da mărturie urechile lor şi ochii lor şi pieile lor împo­triva lor pentru faptele lor.

20.    Şi vor zice către pieile lor: “De ce mărturisiţi împotriva noastră?” Ele vor zice: “Ne‑a lăsat să vorbim Dumnezeu, care lasă tot lucrul să vor­bească. El v‑a făcut întîia da­tă şi la El trebuie să vă în­toarceţi.

21.    Şi voi vă puturăţi ascunde, ca să nu dea mărturie împo­triva voastră urechile voas­tre şi ochii voştri şi pieile voastre. Dar voi credeaţi că Dumnezeu nu ştie mult din faptele voastre.

22.    Şi această credinţă pe care o credeaţi despre Domnul vos­tru v‑a prăpădit şi v‑aţi trezit ca pierduţi”.

23.    Şi dacă şi rabdă ei, totuşi fo­cul este locuinţa lor, şi dacă cer milă, totuşi să nu fie mi­luiţi.

24.    Şi noi le‑am hotărît tova­răşi[15], căci ei le împodobiră ceea ce era înaintea lor şi du­pă ei[16] şi era cu dreptate pen­tru ei cuvîntul, pentru po­poare de oameni şi duhuri, ce s‑au trecut înaintea lor. Ei sînt pierduţi.

25.    Şi zic cei necredincioşi: “Nu ascultaţi de acest Coran, ci flecăriţi de el[17], poate veţi birui”.

26.    Dar Noi pe cei nelegiuiţi îi vom lăsa să guste pedeapsă aspră.

27.    Şi le vom răsplăti cu ceea ce este mai rău din faptele lor.

28.    Aceasta este răsplata duşma­nilor lui Dumnezeu: focul. Pentru ei este a­colo ca răs­plată locuinţă veşnică, pen­tru că au tăgăduit semnele Noastre.

29.    Şi vor zice cei necredincioşi: “Doamne, arată‑ne pe aceia dintre duhuri şi oameni care ne‑au dus în rătăcire; noi îi vom pune sub picioarele noastre, ca ei să fie cu totul umiliţi!”

30.    Aceia care zic: “Domnul nos­tru este Dumnezeu” şi se poar­tă bine, asupra lor se coboară îngerii: “Nu vă temeţi şi nu fiţi întristaţi şi primiţi bunăves­tirea despre rai care vi s‑a făgăduit”.

31.    Noi sîntem scutitorii voştri în viaţa lumii şi cea de apoi şi acolo veţi avea ce a dorit sufletul vostru şi acolo veţi avea ce aţi cerut:

32.    ospeţie de la unul iertător, îndurător.

33.    Şi cine vorbeşte mai frumos decît cel ce cheamă pe oa­meni la Dumnezeu şi se poartă bine şi zice: “Eu sînt unul din moslemi!”

34.    Şi nu este deopotrivă binele cu răul. Respinge [răul] cu binele, şi acela la care a fost duşmănie cu tine va fi ca un prieten călduros.

35.    Însă aceasta pot să o obţiină numai cei statornici şi o ob­ţin numai cei foarte fericiţi.

36.    Şi dacă te îmboldeşte un imbold de la Satan, caută adăpost la Dumne­zeu; El aude, ştie.

37.    Şi de semnele Lui se ţin noap­tea şi ziua şi soarele şi luna. Nu vă închi­naţi nici soarelui, nici lunii, ci închinaţi‑vă lui Dumnezeu, care i‑a făcut, dacă voiţi să‑i slujiţi.

38.    Şi dacă sînt [oameni prea] îngîmfaţi — cei ce sînt la Domnul tău, îl laudă pe El noaptea şi ziua şi nu obosesc.

39.    Şi unul din semnele Lui este că vezi pămîntul pustiit; şi dacă trimitem asupra lui apă, se mişcă el şi se umflă; acela care‑i dă lui viaţă îi învie pe morţi. El este atotputernic.

40.    Cei care se abat de la sem­nele Noastre, nu sînt ascunşi. Oare cel ce se aruncă în foc este mai bun, sau cel ce vine cu siguranţă, în ziua învierii? Faceţi ce voiţi, El doară vede ce faceţi!

41.    Cei ce nu cred în îndemnare, după ce a venit la ei…[18] Aceas­ta este o carte puternică.

42.    Să nu vie la ea deşertăciunea nici de’nainte, nici de’napoi — o trimitere de la cel înţe­lept, preamărit!

43.    Nu s‑a vorbit către tine alt­ceva decît ceea ce s‑a vorbit către trimişii de’naintea ta; Domnul tău este stăpînul iertării şi al pedepsei dure­roase.

44.    Şi de am fi făcut‑o[19] Coran barbar[20], ar fi zis ei: “Dacă nu sînt tîlcuite semnele sale!” Oare în o limbă barbară, pe cînd el[21] este arab? Spune: “El este pentru cei credincioşi o ocîrmuire şi un leac; însă în urechile celor ce nu cred este surzenie şi el[22] este orbire pen­tru ei. Aceştia vor fi chemaţi din loc depărtat”.

45.    Şi Noi îi dădurăm lui Moise scriptura şi era ceartă asupra ei; şi de n‑ar fi ieşit înainte un cuvînt de la Domnul tău, s‑ar fi fost hotărît între ei. Căci ei erau în mare nedu­merire despre aceasta.

46.    Cel ce se poartă bine o face pentru sine însuşi, iar cel ce face rău, aceea vine asupra lui; şi Domnul tău nu este nedrept cu robii Săi.

47.    La El rămîne ştiinţa despre “oră” şi nu ies rodurile din învelişurile lor, nici sînt în­greunate şi nasc muierile fă­ră ştirea Lui. Şi în ziua cînd va striga El către ei: “Unde sînt tovarăşii Mei?”, vor zice ei: “Te asigurăm că n‑avem martori între noi!”[23]

48.    Şi a rătăcit de la ei ceea ce au chemat ei înainte şi ei cred că n‑au scăpa­re.

49.    Nu oboseşte omul să ceară binele, şi dacă‑l ajunge răul, deznădăjduieşte el, pierzînd vitejia.

50.    Iar dacă‑i dăm de gustat în­durare de la Noi, după ne­norocirea care l‑a a­tins, zice el: “Aceasta este pentru mine şi eu nu cred că “ora” stă înainte. Şi daca voi fi adus înapoi la Domnul meu, pen­tru mine va fi la El cel mai bine”. Dar Noi le vom vesti celor necredincioşi ceea ce au făcut ei şi le vom da de gustat pedeapsă aspră.

51.    Şi dacă ne îndurăm de om, se abate el şi se întoarce apar­te; dar dacă‑l ajunge răul, este el larg la rugăciune.

52.    Spune: “Ce credeţi? Dacă es­te ceva de la Dumnezeu, iar voi o tăgăduiţi, cine este în rătăcire mai mare, decît cel ce este în ruptură adîncă?”[24]

53.    Noi le vom arăta semnele Noastre întru ţări şi ei înşişi, pînă le va fi răs­vădit că el[25] este adevăr. Oare nu ajunge că Domnul tău e martor la toate?

54.    Oare nu stau ei la îndoială despre întîlnirea cu Domnul lor? Oare nu cuprinde El toate lucrurile?

 

XLII

SURA SFATULUI

Din Mekka şi este cu cincizeci şi trei de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      HM’ASK[26] Astfel îţi desco­peră ţie şi celor înaintea ta Dumnezeul cel puternic, înţelept.

2.      A Lui este ceea ce e în ceruri şi pe pămînt şi El este cel preaînalt, puter­nic.

3.      Aproape se despică cerurile în înălţime şi îngerii laudă mărirea Domnului lor şi roa­gă de iertare pentru cei de pe pămînt. Oare nu e Dumnezeu cel iertător, îndurător?

4.      Şi cei care, pe lîngă Dum­nezeu, îşi iau scutitori, Dum­nezeu îi păzeşte, şi nu tu eşti păzitorul lor,

5.      astfel ţi‑am descoperit Noi ţie un Coran arab, ca să în­demni maica cetăţi­lor[27] şi cele dimprejur şi să o îndemni cu privire la ziua adunării, des­pre care nu este îndoială — o parte în rai şi o parte în flacără.

6.      De ar fi voit Dumnezeu, i‑ar fi făcut pe ei un singur po­por, însă El lasă să intre întru îndurarea Sa pe cine voieşte, iar cei nelegiuiţi n‑au nici scuti­tor, nici ajutător.

7.      Oare primesc ei, afară de El, scutitori? Însă Dumnezeu este scutitorul. El învie mor­ţii şi El are putere peste toate lucrurile.

8.      Şi pentru orişice v‑aţi certa, judecata pentru aceasta e la Dumnezeu. Aşa este Dum­nezeu, Domnul meu; în El mă încred şi la El mă întorc.

9.      Făcătorul cerurilor şi al pămîntului a făcut pentru voi soaţe din voi înşivă şi din vietăţi soaţe; prin aceasta vă înmulţeşte. Nimic nu‑i sea­mănă Lui şi El este cel ce aude, vede.

10.    Ale lui sînt cheile cerurilor şi ale pămîntului; El înzestrea­ză cu prisosinţă şi cu măsură pe cine voieşte. El ştie toate lucrurile.

11.    El v‑a orînduit credinţa, pe care a poruncit‑o lui Noe şi pe care ţi‑am des­coperit‑o Noi ţie şi am poruncit‑o lui Avraam şi lui Moise, şi lui Isus: “Ţi­neţi credinţa şi nu vă despărţiţi în ea!” Mare este, pentru idolatri,

12.    aceea la ce îi chemi. Dum­nezeu alege pentru aceasta pe cine voieşte şi ocîrmuieşte la aceasta pe cel căincios.

13.    Şi ei[28] nu s‑au despărţit de olaltă cu pizmă, pînă ce n‑a venit la ei ştiin­ţa; şi dacă n‑ar fi ieşit un cuvînt de la Dom­nul tău pentru un termen anumit, s‑ar fi hotărît [acum] între ei. Iară aceia cărora li s‑a dat cartea spre moşteni­re, sînt, cu privire la ea, în mare nedumerire.

14.    De aceea cheamă tu şi te poar­tă bine, cum ţi s‑a poruncit, şi nu urma poftelor lor şi spune: “Cred în cartea pe care a trimis‑o Dumnezeu, şi mi s‑a poruncit să judec cu dreptate între voi. Dumne­zeu este Domnul nos­tru şi Domnul vostru; faptele noas­tre sînt ale noastre şi faptele voastre sînt ale voastre; să nu fie ceartă între noi şi voi. Dumnezeu ne va aduna şi spre El este drumul”.

15.    Şi cei ce se ceartă asupra lui Dumnezeu, după ce a fost ascultat el[29], cearta acelora este luna — coasă la Dom­nul lor şi asupra lor vine mînie şi pentru ei este pedea­psă aspră.

16.    Dumnezeu este cel ce a tri­mis cartea în adevăr şi cîntarul[30]. Şi ce te face să ştii că “ora” poate e aproape?

17.    Cer ca ea să vie la cei ce nu cred în ea; aceia, însă, care cred, se tem de ea şi ştiu că aceasta e adevăr. Oare nu este că aceia ce se ceartă sînt în rătăcire adîncă?

18.    Dumnezeu este binevoitor faţă de robii Săi. El îi îngri­jeşte pe cine voieşte, căci el este cel puternic, tare.

19.    Cel ce voieşte să semene pentru lumea de apoi, ace­luia îi vom înmulţi semănă­tura, iar celui ce voieşte să semene pentru lumea aceas­ta, îi vom da din ea, însă la cea de apoi nu va avea parte.

20.    Oare au ei[31] “tovarăşi” care le orînduiesc ceva din credinţă, ce opreşte Dumnezeu? Şi fă­ră de cuvîntul hotărîrii[32] s‑ar fi judecat între ei. Iar cei nele­giuiţi, pentru ei este pedea­psă dureroasă.

21.    Tu‑i vezi pe cei nelegiuiţi cum se cutremură înaintea agoni­sirii lor, cînd cade ea asupra lor. Aceia, însă, care cred şi se poartă bine, vor fi în cîm­piile raiului, pentru ei va fi orişice voiesc de la Domnul lor. Aces­ta este un har mare.

22.    Aceasta este ceea ce a binevestit Dumnezeu robilor Săi, cei ce cred şi se poartă bine. Spune: “Nu cer pentru aceas­ta de la voi răsplată decît dra­gostea rudeniilor”. Şi celui ce împlineşte o faptă bună îi vom mări, prin aceea, binele. Dumnezeu doar este iertă­tor, mulţumitor.

23.    Sau zic ei: “El a născocit, îm­potriva lui Dumnezeu, o minciună?” Dar, de ar fi voit Dumnezeu, ar fi pecetluit inima ta şi Dumnezeu şterge deşertă­ciunea şi adevereşte adevărul prin cuvintele Sale. El ştie lăuntrul pieptu­rilor.

24.    El este cel ce primeşte căinţa de la robii Săi şi iartă răuta­tea şi ştie ce fa­ceţi.

25.    Şi El îi ascultă pe cei ce cred şi se poartă bine şi le măreşte îndurarea Sa. Pentru cei ne­credincioşi însă este pedea­psă aspră.

26.    Şi de i‑ar înzestra Dumnezeu cu prisosinţă pe robii Săi, ar fi ei buieci pe pămînt. Însă El trimite cu măsură ce voieşte. El cunoaşte şi vede pe robii săi.

27.    Şi El este cel ce trimite ploa­ia, după ce au deznădăjduit ei, şi El întinde îndurarea Sa şi El este scutitorul, preamăritul.

28.    Şi de semnele Lui se ţine făptura cerurilor şi a pămîntului şi ceea ce a împrăştiat El în amîndouă din vietăţi. Şi El poate să le adune, dacă vo­ieşte.

29.    Şi dacă vă ajunge o nenoro­cire, aceasta este pentru ago­nisirea mîinilor voastre, şi El iartă mult.

30.    Şi voi nu puteţi să[‑L] slăbiţi pe pămînt şi, afară de Dum­nezeu, n‑aveţi scutitor şi nici ajutător.

31.    Şi de semnele Lui se ţin coră­biile pe mare ca munţii. Dacă voieşte, mol­comeşte El vîntul şi ele rămîn liniştite pe spatele ei.[33] Întru aceasta sînt semne pentru toţi cei stator­nici, mulţumitori.

32.    Sau El le lasă să piară, după cum şi‑au agonisit, şi El le iartă multora.

33.    Şi să ştie cei ce se ceartă asu­pra semnelor Noastre, că pentru ei nu este scăpare.

34.    Şi orişice vi s‑ar da vouă, aceea e numai o înzestrare pentru viaţa lumii. Iar ceea ce e la Dumnezeu, e mai bun şi mai rămînător pentru cei ce cred şi se încred în Dom­nul lor,

35.    şi cei ce se feresc de păcate mari şi de fapte ruşinoase, şi care iartă, dacă sînt în furie,

36.    şi care ascultă de Domnul lor, şi împlinesc rugăciunea, şi [săvîrşesc] afa­cerile cu sfat întreolaltă, şi dăruie ceea cu ce îi înzestrăm,

37.    şi se răzbună, dacă‑i ajunge o strîmbătate.

38.    Răsplata pentru rău să fie rău deopotrivă, iar cel ce iartă şi face pace, răsplata sa este la Dumnezeu: El nu‑i iubeşte pe nelegiuiţi.

39.    Şi cel ce se răzbună pentru nedreptate, împotriva aces­tora nu este drum.

40.    Drum este numai împotriva celor ce strîmbăţesc pe oa­meni şi se îngîm­fează pe pămînt fără drept. Pentru aceş­tia este pedeapsă dureroasă.

41.    Iar cel ce e statornic şi iartă — acesta este un lucru hotărît.

42.    Şi pe cine voieşte Dumnezeu să‑l ducă în rătăcire, acela n‑are scutitor după el. Şi tu‑i vei vedea pe cei nelegiuiţi

43.    că zic, cînd văd pedeapsa: “Oare este drum de întoar­cere?”

44.    Şi vei vedea cum vor fi daţi la el[34], umiliţi de ruşine, pri­vind cu ochii pe furiş. Şi cei credincioşi vor zice: “Cei pierduţi sînt aceia care s‑au pierdut pe ei înşişi şi gloatele lor, în ziua învierii”. Oare nu vor fi cei nelegiuiţi în­tru pedeapsă neconteniţi?

45.    Şi ei nu vor avea scutitori, ca să le ajute, afară de Dumne­zeu, şi pe cine‑l duce Dum­nezeu în rătăcire, pentru acela nu este drum.

46.    Ascultaţi de Domnul vostru, înainte de ce vine o zi, de la care nu este scăpare din par­tea lui Dumnezeu. Nu este pentru voi adăpost, în ziua aceea, şi nici tăgăduire[35].

47.    Iar dacă se întorc ei, Noi nu te‑am trimis la ei ca păzitor asupra lor; tu eşti dator nu­mai la propovăduire. Şi da­că‑i dăm Noi omului de gus­tat îndurare, se bucură el de ea, iar dacă‑l întîmpinăm cu un rău pentru ceea ce au fă­cut mîinile sale, atunci este omul nemulţumitor.

48.    A lui Dumnezeu este stăpî‑nirea în ceruri şi pe pămînt; El face ce voieşte şi dă cui voieşte copile şi dă cui voieş­te băieţi.

49.    Sau împerechează băieţi şi copile şi face sterp pe cine voieşte. El este şti­utor, puter­nic.

50.    Şi nu se cade omului ca Dumnezeu să vorbească cu el, doară în descope­rire sau după o perdea.

51.    Sau El trimite un trimis, să descopere, după îngăduirea Sa ce voieşte. Ei este preaînalt, înţelept.

52.    Şi aşa trimiserăm Noi la tine un duh[36], cu o descoperire, la porunca Noastră. Tu n‑ai ştiut ce este cartea şi ce este credinţa. Dar Noi am fă­cut‑o drept lumină, cu care ocîrmuim pe cine voim din robii Noştri; şi tu să ocîrmuieşti pe un drum drept,

53.    pe drumul lui Dumnezeu, a căruia este ceea ce e în ceruri şi pe pămînt. Oare nu se în­torc la Dumnezeu lucrurile?

 

XLIII

SURA AURULUI

Din Mekka şi este cu optzeci şi nouă de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      HM. Pe cartea cea răsvădită!

2.      Noi am făcut‑o Coran arabic, poate o veţi pricepe.

3.      Şi ea este în maica scripturii[37] la Noi — ceva preaînalt, înţelept.

4.      Oare să abatem de la voi în­demnarea, pentru că sînteţi popor păcătos?

5.      Şi cîţi profeţi am trimis Noi între înaintaşi?

6.      Însă n‑a venit un profet la ei, fără să‑şi bată joc de el.

7.      Deci am nimicit Noi mai tari la putere decît ei şi a pre­mers pilda înain­taşilor.

8.      Şi dacă‑i întrebi, cine a făcut cerurile şi pămîntul, zic ei: “Le‑a făcut cel puternic, ştiutor”,

9.      cel ce v‑a făcut ca pat şi v‑a făcut pe el drumuri, ca să fiţi ocîrmuiţi,

10.    şi cel ce vă trimite din ceruri apă după măsură, prin care înviem Noi o ţară moartă. Astfel să fiţi scoşi [şi voi din mormînt].

11.    Şi cel ce a făcut toate soiu­rile, şi v‑a făcut vouă corăbii şi vite, să vă suiţi pe ele.

12.    Ca să şedeţi pe spatele lor, apoi să pomeniţi îndurarea Domnului vostru, cînd şe­deţi pe ele, şi să ziceţi: “Mă­rire celui ce ne‑a dat aceasta în stă­pînire şi noi n‑am fi fost în stare la aceasta;

13.    şi la Domnul nostru ne vom întoarce”.

14.    Şi totuşi ţin ei că o parte din robii Săi ar fi fiicele Sale[38]. Omul răsvădit nemulţu­mitor.

15.    Oare din ceea ce a făcut El, să‑Şi fi luat Sie fiice şi vouă să vă fi dat fii?

16.    Dar dacă se vesteşte unuia din ei aceea ce a făcut el, ca semănarea celui îndurat, atunci se înnegreşte faţa sa şi el este mîhnit.

17.    Oare cel ce este crescut în podoabă şi se ceartă fără pri­cină?[39]

18.    Şi ei îi fac femei pe îngerii care sînt robii celui îndură­tor. Oare au fost ei martori la facerea lor? Mărturia lor se va scrie şi ei vor fi traşi la răspundere.

19.    Şi ei zic: “Dacă ar fi voit cel îndurător, noi nu le‑am fi ro­bii lor”. Ei n‑au despre aceas­ta ştiinţă, ci numai presupun.

20.    Sau poate le‑am dat Noi o carte înainte de aceasta şi ei o păstrează?

21.    Ba nu; ei zic: “Noi am aflat pe părinţii noştri într‑o cre­dinţă şi noi sîntem duşi pe urmele lor”.

22.    Şi noi n‑am trimis înaintea ta, în nici o cetate, un îndem‑nător, fără ca să zică cei buieci din ea: “Noi i‑am aflat pe părinţii noştri într‑o cre­dinţă şi noi mergem pe ur­mele lor”.

23.    Spune: “Şi dacă vă aduc eu ceva ce vă ocîrmuieşte mai bine decît ceea ce aţi aflat la părinţii voştri?” Ei ziseră: “Noi nu credem în trimiterea voas­tră.”

24.    Şi Noi ne răzbunarăm împo­triva lor şi priveşte cum a fost sfîrşitul celor ce învi­nuiau de minciună!

25.    Şi cînd zise Avraam către părintele său şi către poporul său: “Eu sînt curat de aceea la ce vă închinaţi voi,

26.    afară de cel ce m‑a făcut pe mine; El mă va ocîrmui”.

27.    Şi el făcu aceasta drept cuvînt ce rămîne, între ur­maşii săi, că ei poate s‑ar în­toarce.

28.    Dară Eu i‑am înzestrat pe aceştia[40] şi părinţii lor, pînă ce a venit la ei adevărul şi un trimis răsvădit.

29.    Şi cînd a venit la ei adevărul, ziseră ei: “Aceasta este fer‑mecătură şi noi nu credem în aceasta”.

30.    Şi ei ziseră: “De ce nu s‑a tri­mis acest Coran asupra unui om puternic din cele două cetăţi?”[41]

31.    Oare împărţesc ei îndurarea Domnului tău? Noi împărţim între ei merin­dea lor în viaţa lumii şi ridicăm pe unii din ei asupra celorlalţi treptiş, încît unii îi iau pe alţii ca salahori. Şi îndurarea Dom­nului tău este mai bună decît ceea ce adună ei.

32.    Şi de n‑ar fi devenit oameni un singur popor[42], Noi celor ce‑l tăgăduiesc pe cel îndură­tor le‑am fi făcut pentru ca­sele lor, din argint, acoperăminte şi scări, pe care să suie,

33.    şi porţi pentru casele lor şi tronuri, pe care să şadă,

34.    de aur. Dar toate acestea sînt numai o înzestrare pentru viaţa lumii; iar lumea de apoi este, la Domnul tău, pentru cei ce se tem de El.

35.    Şi cel ce se abate de la îndem­narea celui îndurător, aceluia îi dăm ca tovarăş un Satan şi acela îi este soţ.

36.    Iar aceştia[43] să‑i abată din drum, iar ei să creadă că sînt ocîrmuiţi,

37.    pînă ce va zice el, cînd va veni la Noi: “O, de ar fi între mine şi tine depăr­tarea din­tre răsărit şi apus”! Şi rău este tovarăşul.

38.    Şi să nu vă folosească în ziua aceea; pentru că aţi fost nele­giuiţi, să fiţi tovarăşi la pedea­psă.

39.    Oare poţi să‑i faci să audă pe cei surzi, sau poţi să‑i ocîrmuieşti pe cei orbi şi pe cei ce se află în rătăcire răsvădită?

40.    Chiar dacă te luăm pe tine, ne vom răzbuna asupra lor.

41.    Sau să‑ţi arătăm ce îi ame­ninţăm; Noi doar avem pu­tere asupra lor.

42.    Deci, ţine‑te de aceea ce ţi s‑a descoperit; doar eşti pe drum drept.

43.    Doar este o îndemnare pen­tru tine şi poporul tău şi, în sfîrşit, veţi fi traşi la răspun­dere.

44.    Şi ei îi întreabă pe cei ce i‑am trimis înaintea ta dintre tri­mişii Noştri: “Oare am făcut noi Dumnezei, afară de cel îndurător, ca să le slujim?”

45.    Şi Noi l‑am trimis pe Moise, cu semnele Noastre, la Fara­on şi la fruntaşii săi, şi el zise: “Eu sînt trimisul Dom­nului veacurilor”.

46.    Şi cînd veni el la cei cu sem­nele Noastre, rîseră ei de aceasta,

47.    şi Noi nu le arătarăm nici un semn, care n‑ar fi fost mai mare decît sora sa[44]. Şi Noi îi apucarăm cu pedeapsa, pen­tru ca ei sa se întoarcă.

48.    Şi ei ziseră: “O, fermecătorule, cheamă pentru noi pe Domnul tău, pentru legămîntul ce l‑a încheiat cu tine; noi voim să fim ocîrmuiţi”.

49.    Şi cînd luarăm de pe ei pe­deapsa, ei îşi călcară cuvîntul.

50.    Şi Faraon vesti poporului său şi zise: “O, poporul meu, oare nu este a mea împărăţia Egiptului şi aceste rîuri, ce pătrund sub mine? Oare nu vedeţi?

51.    Oare nu sînt eu mai bun de­cît acesta, care e dispreţuit,

52.    şi abia poate să deosebească!

53.    Şi dacă nu se vor arunca asu­pra sa brăţare de aur, sau nu vor veni înge­rii, ca să‑l înso­ţească…”[45]

54.    Şi aşa făcu el cu poporul său uşuratec, şi ei ascultară de el, erau doar un popor stricat.

55.    Şi pentru că ne‑au înfuriat pe Noi, ne‑am răzbunat asupra lor şi i‑am înecat pe toţi.

56.    Şi aşa i‑am făcut Noi chip şi pildă pentru cei de apoi.

57.    Şi cînd fu pus fiul Mariei ca pildă, atunci poporul tău s‑a abătut de la el.

58.    Şi au zis: “Oare zeii noştri sînt mai buni ca el?” Ei îşi aduseră aceasta numai spre ceartă; ba ei sînt un popor hărţăgos[46].

59.    El nu este doar alta decît un rob, de care Ne‑am îndurat şi i‑am pus ca pildă fiilor lui Israel.