Surele 07-15

VII

SURA ZIDURILOR

Din Mekka şi este cu două sute cinci semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      ALMS. O scriptură ţi s‑a descoperit ţie — deci să nu fie nelinişte în pieptul tău pentru aceasta — ca să în­demni prin ea şi ea să fie îndemnare pentru cei cre­dincioşi.

2.      Urmaţi ceea ce vi s‑a trimis de la Domnul vostru şi nu urmaţi altui apărător decît El. Numai puţini se lasă îndemnaţi.

3.      Cîte cetăţi am pierdut noi şi le‑a ajuns pedeapsa Noastră noaptea sau cînd se odih­neau de amiază.

4.      Iar cînd i‑a ajuns pedeapsa Noastră, n‑a fost strigătul lor altul decît că au zis: “Noi am fost nelegiuiţi!”

5.      Vom cere socoteală de la cei la care am trimis profeţi, dară vom cere socoteală şi de la cei trimişi.

6.      Şi le vom arăta întru ştiinţă ceea ce au făcut ei, căci Noi doară n‑am fost departe.

7.      Şi cumpăna va fi în ziua aceea întru dreptate; al căror disc va fi greu, aceia vor fi fericiţi.

8.      Însă al căror disc va fi uşor, aceia vor pierde sufletul lor, pentru că au fost nelegiuiţi faţă de semnele Noastre.

9.      Noi v‑am aşezat pe pămînt şi v‑am dat cele de lipsă pentru viaţă; numai puţini sînteţi mulţumitori.

10.    Noi v‑am făcut bine, apoi v‑am plăsmuit, apoi le‑am zis îngerilor: “Închinaţi‑vă lui Adam!” Şi ei s‑au închinat, numai diavolul n‑a voit să se închine.

11.    El zise: “Ce te‑a oprit să te închini, cînd ţi‑am porun­cit?” El zise: “Eu sînt mai bun decît el. Pe mine m‑ai făcut din foc, iar pe el din tină”.

12.    El zise: “Jos cu tine de aici; să nu te mai arăţi semeţ aici; deci ieşi afară, eşti dispre­ţuit!”

13.    El zise: “Aibi cu mine răb­dare pînă la ziua învierii”.

14.    El zise: “Da, vei fi între cei cu care avem răbdare”.

15.    El zise: “Pentru că m‑ai amă­git, îi voi pîndi pe ei pe dru­mul tău cel drept

16.    şi mă voi repezi asupra lor de dinainte şi de dinapoi şi din dreapta şi din stînga şi partea cea mai mare din ei nu vei afla‑o mulţumitoare”.

17.    El zise: “Cară‑te de aici, dispreţuitule şi lepădatule! De‑ţi va urma ţie unul, voi să umplu iadul cu voi cu toţii.

18.    Şi tu, o, Adam, locuieşte îm­preună cu muierea ta în rai şi mîncaţi de un­de voiţi, însă nu vă apropiaţi de acest pom, căci veţi fi nelegiuiţi!”

19.    Dar Satan le‑a şoptit că doreşte să le arate ceea ce le‑a fost ascuns, adică goli­ciunea lor, şi zise: “Domnul vostru nu v‑a oprit de la acest pom, decît numai ca să fiţi îngeri sau să fiţi veşnici”.

20.    Şi el le‑a jurat: “În adevăr, eu vă sînt prieten credincios!”

21.    Şi i‑a amăgit cu vicleşug. Şi cînd au gustat din pom, li s‑a descoperit go­liciunea lor şi ei au început să‑şi coase asupra lor frunze de ale gradinei, iar Domnul lor a strigat către ei: “Oare nu v‑am oprit de la acest pom şi v‑am zis că Sa­tan vă este un duşman răsvădit?”

22.    Ei ziseră: “Doamne, am pă­cătuit împotriva noastră înşine şi dacă nu ne ierţi şi nu te înduri de noi, sîntem perduţi”.

23.    El zise: “Jos cu voi. Unul să fie duşman altuia! Pe pămînt să vă fie locuinţa şi mormîntul de‑a pururi”.

24.    El mai zise: “Pe el să trăiţi şi pe el să muriţi şi din el să ieşiţi iarăşi”.

25.    O, fiii lui Adam, Noi v‑am trimis vouă haine, ca să aco­pere goliciunea voastră, haine foarte frumoase, însă haina cuvioşiei este mai bună. Acestea sînt semne ale lui Dumnezeu, ca lor să le fie aminte.

26.    O, fiii lui Adam, să nu vă amăgească Satan, precum i‑a scos pe părinţii voştri din rai şi a tras de pe ei hainele lor, ca să le arate goliciunea lor. În adevăr, vă vede el şi tova­răşii săi, deşi voi nu‑l vedeţi. Noi am pus Satanele ca păzi­tori pentru cei necredincioşi.

27.    Şi dacă împlinesc ei o faptă ruşinoasă, atunci zic: “Noi am aflat aceasta la părinţii noştri şi Dumnezeu ne‑a po­runcit aceasta!” Spune: “Dumnezeu nu porunceşte fapte ruşinoase. Voiţi să vor­biţi despre Dumnezeu ceea ce nu ştiţi?”

28.    Spune: “Domnul meu po­runceşte numai dreptate, întoarceţi, deci, faţa voastră spre toate locurile de rugă­ciune şi chemaţi‑l în credinţă curată. Precum v‑a făcut El, aşa vă veţi întoarce la EI. O parte a ocîrmuit‑o El, iar altă parte cu dreptate a lăsat‑o să rătăcească. Ei şi‑au luat Sa­tanele ca scut, afară de Dumnezeu şi au crezut că sînt bine ocîrmuiţi.

29.    O, fiii lui Adam, luaţi podoa­bele voastre[1] în tot locul de închinare şi beţi[2], însă nu fiţi îmbuibaţi, căci El nu iubeşte pe cei îmbuibaţi.

30.    Spune: “Cine a oprit podoa­ba lui Dumnezeu, pe care a făcut‑o El pentru robii Săi şi lucrurile cele bune pentru nutrămînt?” Spune: “Aces­tea sînt pentru cei credin­cioşi în viaţa lumească, mai cu seamă în ziua învierii”. Astfel facem răsvădite sem­nele Noastre pentru un po­por priceput.

31.    Spune; “Domnul meu a oprit faptele ruşinoase, făţişe şi ascunse şi nedreptăţile şi voinicia cea fără dreptate şi idolatria la care nici nu v‑a împuternicit şi [a oprit] să vorbiţi asupra lui Dumne­zeu ceea ce nu ştiţi.

32.    Şi pentru fiecare popor este un termen şi dacă vine acel termen, nu‑l pot ei întîrzia nici cu o oră şi nici nu‑l pot apropia.

33.    O, fiii lui Adam, vor veni trimişi din mijlocul vostru şi vă vor tîlcui semne­le Mele; cei ce vor crede şi se vor în­drepta, asupra lor nu va veni frică, nici întristare.

34.    Iar cei ce ţin de mincinoase semnele Noastre şi se întorc semeţi de la ele, aceia să fie tovarăşi ai focului şi să pe­treacă acolo în veci.

35.    Iar cine e mai nelegiuit decît cel ce născoceşte minciună asupra lui Dum­nezeu sau ţine de mincinoase semnele Sale? Ei vor primi partea lor după scriptură, pînă ce vor veni la ei trimişii Noştri, ca să‑i omoare. Aceştia vor zice: “Unde este aceea ce aţi che­mat voi, afară de Dumne­zeu?” Ei vor zice: “Ei s‑au depărtat de la noi!” şi aşa mărturisesc împotriva lor înşişi că au fost necredin­cioşi.

36.    El va zice: “Intraţi cu cetele care au fost înaintea voastră, cu duhurile şi cu oamenii, în foc!” Şi de cîte ori va intra o ceată, va blestema pe so­ră‑sa[3], pînă ce vor ajunge toate acolo, şi cea de pe ur­mă va spune des­pre cea dintîi: “Doamne, aceştia ne‑au amăgit, deci du‑i la pedeapsă îndoită în foc!” El va zice: “Pentru toţi să fie în­doială!” Voi însă nu price­peţi aceasta.

37.    Atunci, cea dintîi va spune către cea din urmă: “Ce aveţi voi mai mult înaintea noas­tră? Gustaţi pedeapsa pe care v‑aţi agonisit‑o!”

38.    Cei ce ţin de mincinoase semnele noastre şi cu semeţie se întorc de la ele, lor nu li se vor deschide porţile cerurilor şi ei nu vor intra în rai, pînă ce nu va intra că­mila în urechea acului[4]; astfel vom răsplăti celor pă­cătoşi.

39.    Lor iadul le este pat şi deasu­pra lor să fie acoperăminte [de foc]; astfel vom răsplăti celor nelegiuiţi.

40.    Cei ce cred şi fac bine — Noi nu punem mai mult pe un suflet decît poate purta — aceştia sînt tovarăşi ai raiu­lui, acolo vor petrece în veci.

41.    Şi noi vom depărta din piepturile lor toată ura. Sub ei vor curge rîuri şi ei vor zice: “Laudă lui Dumnezeu, care ne‑a ocîrmuit încoace: n‑am fi putut fi bine ocîrmuiţi, dacă nu ne‑ar fi ocîr­muit Dumnezeu. Trimişii Domnului nostru au venit cu adevărul”. Şi către ei se stri­gă: “Acesta este raiul pe care‑l moşteniţi, pentru ceea ce aţi lucrat”.

42.    Tovarăşii raiului strigă atunci către tovarăşii focului: “Acum am aflat că e adevăr ceea ce ne‑a făgăduit Dom­nul nostru. Oare nu aflaţi că e adevăr ceea ce v‑a făgăduit Domnul vostru?” Ei zic: “Da!” Iar un vestitor va vesti între ei: “Blestemul lui Dum­nezeu asupra nelegiuiţilor,

43.    asupra celor ce momesc de la drumul lui Dumnezeu şi caută să‑l facă strîmb şi asu­pra celor ce nu cred în viaţa de apoi”.

44.    Şi între ei este un văl şi asupra zidurilor sînt oa­meni[5] care îi cunosc pe toţi după semnele lor[6] şi ei strigă către tovarăşii raiului: “Pace asupra voastră!” Ei nu pot să ajungă acolo, deşi o doresc.

45.    Iar dacă se îndreaptă ochiul lor spre tovarăşii focului, zic ei: “Doamne, nu ne pune la un loc cu poporul nelegiui­ţilor”.

46.    Tovarăşii zidurilor vor striga către unii bărbaţi, pe care îi cunosc după semnele lor, zicînd: “Ce v‑a folosit că aţi adunat [averi] şi aţi fost se­meţi?

47.    Oare aceştia sînt aceia des­pre care aţi jurat că Dum­nezeu nu le va dărui îndu­rare? — intraţi în rai şi să nu vie asupra voastră nici frică, nici întristare”.

48.    Tovarăşii focului vor striga către tovarăşii raiului: “Văr­saţi ceva apă asupra noastră sau altceva, ce v‑a dat Dum­nezeu!” Ei vor zice: “Dum­nezeu a oprit aceasta pentru cei necredincioşi,

49.    pentru cei ce iau legea în rîs şi pentru aceia pe care i‑a înşelat viaţa lumii”. Astăzi voim să uităm de ei, precum şi ei au uitat de venirea zilei lor şi pentru că s‑au lepădat de semnele Noastre.

50.    Noi le‑am dat o carte, am tîlcuit‑o cu înţelepciune, spre ocîrmuire şi îndurare pentru poporul credincioşilor.

51.    Oare ce aşteaptă ei decît tîlcuirea ei? În ziua cînd se va împlini tîlcuirea ei, cei ce acum de’nainte au uitat de ea vor zice: “Au venit trimişii Dom­nului nostru cu adevă­rul. Oare vom avea mijloci­tori care să mijlocească pen­tru noi? Sau ne vom întoarce [în lume], ca să împlinim alte fapte decît cele ce le‑am împlinit?” Dar ei înşişi s‑au pierdut şi au dispărut de la ei născocirile lor.

52.    Domnul vostru e Dumnezeu care a făcut cerurile şi pămîntul în şase zile, apoi s‑a suit pe tron. El face ca noap­tea să acopere ziua şi aceasta îi urmează în grabă. El a făcut şi soarele şi luna şi ste­lele, care ascultă de porunca Sa. Oare nu este a Lui făp­tura şi stăpînirea? Binecuvîntat fie Dumnezeu, Dom­nul veacurilor.

53.    Chemaţi pe Domnul vostru cu umilinţa şi într‑ascuns, căci El nu‑i iubeş­te pe nele­giuiţi.

54.    Nu faceţi stricăciune pe pămînt, după ce fu el întocmit ci chemaţi‑l întru frică şi nă­dejde. Aproape este îndu­rarea lui Dumnezeu pentru cei ce fac bine.

55.    El este cel ce trimite vînturile, ca să vestească înainte îndurarea Sa, pînă ce, dacă au ridicat nouri grei, le mînăm la un tărîm mort şi lă­săm să ca­dă apă asupra sa, ca să scoatem acolo tot felul de roduri. Astfel îi vom scoa­te odinioară şi pe morţi (din mormintele lor), ca să vă fie aminte.

56.    Un tărîm bun aduce (multe) roduri, cu voia Domnului său, iar unul rău nu aduce decît puţin. Astfel tîlcuim semnele pentru un popor mulţumitor.

57.    Noi l‑am trimis pe Noe la poporul său şi el a zis: “O, poporul meu, slujiţi lui Dum­nezeu; să nu aveţi pe nimeni altul afară de Dumnezeu. Eu nu mă tem pentru voi de pedeapsa unei zile mari”.

58.    Fruntaşii poporului său au zis: “Vedem că te afli în rătă­cire răsvădită”.

59.    El zise: “O, poporul meu, nu la mine este rătăcirea, ci eu sînt trimis de Domnul vea­curilor.

60.    Eu vă aduc trimiterea Dom­nului meu şi voi să vă sfă­tuiesc, căci eu ştiu de la Dumnezeu ceea ce voi nu ştiţi.

61.    Oare vă miraţi că v‑a venit o îndemnare de la Domnul vostru prin un bărbat dintre voi, să vă dea de grijă, ca să vă temeţi şi să agonisiţi îndurare?”

62.    Ei învinuiră de minciună, însă noi îl mîntuirăm pe el şi pe cei ce erau împreună cu el în corabie şi‑i înecarăm pe cei ce învinuiră de minciună semnele Noastre; ei erau un popor de orbi.

63.    Şi la Ad [îl trimiserăm] pe fratele său Hud; el zise: “O, poporul meu, slujiţi numai lui Dumnezeu; n‑aveţi dar pe altul afară de El ca Dum­nezeu, oare nu vă veţi teme de El?”

64.    Fruntaşii cei necredincioşi din poporul său ziseră: “Noi vedem că eşti prost şi te ţi­nem de mincinos”.

65.    El zise: “O, poporul meu, nu este în mine prostie, ci eu sînt trimisul Domnului vea­curilor.

66.    Eu vă aduc vestea de la Dom­nul meu şi eu vă sînt un sfă­tuitor credin­cios.

67.    Vă miraţi că a venit o îndem­nare de la Domnul vostru printr‑un bărbat dintre voi, spre a vă face luători amin­te? Aduceţi‑vă aminte că El v‑a făcut urmaşi ai popo­rului lui Noe şi v‑a făcut un popor mare la chip şi adu­ceţi‑vă aminte de bine­facerile lui Dumnezeu, ca să vă meargă bine”.

68.    Ei ziseră: “Ai venit la noi ca să‑i slujim numai lui Dum­nezeu singur şi să‑i părăsim pe aceia cărora i‑au slujit părinţii noştri? Adă asupra noastră aceea cu ce ne‑ai ameninţat, dacă adevărul e la tine!”

69.    El zise: “Va veni asupra voastră de la Domnul vostru mînie şi pedeapsă!” Voiţi să vă certaţi cu mine pentru numirile cu care i‑aţi numit pe ei[7], voi şi părinţii voştri, pentru care lucru Dumnezeu nu v‑a dat împuternicire? Deci, aşteptaţi, eu aştept cu voi!”

70.    Deci Noi l‑am mîntuit pe el şi pe cei ce erau cu el întru îndurarea Noastră şi am tăiat rădăcina celor ce ţineau de mincinoase semnele Noas­tre şi nu erau credincioşi.

71.    Şi la Thamud l‑am trimis pe fratele lor Sâlih. El zise: “O, poporul meu, slujiţi lui Dum­nezeu şi să nu aveţi Dum­nezeu afară de El. Aveţi doar pentru aceasta dovadă răsvădită de la Domnul vostru. Această femeiuşcă de cămilă a lui Dumnezeu[8] vă este semn. Daţi‑i drumul, ca să mănînce pe pămîntul lui Dumnezeu şi nu o atingeţi cu scop rău, ca să nu vă ajun­gă pedeapsă dureroasă.

72.    Şi Aduceţi‑vă aminte că El v‑a pus ca urmaşi după Ad şi v‑a dat locuinţă pe pămînt şi aţi ridicat cetăţi şi şesuri şi v‑aţi scobit case în stînci, deci aduceţi‑vă aminte de binefa­cerile lui Dumnezeu şi nu faceţi stricăciune pe pămînt”.

73.    Ziseră fruntaşii cei îngîmfaţi din poporul său către cei ce păreau slabi şi erau credin­cioşi între ei: “Ştiţi voi, cu bu­nă seamă, că Sâlih este trimis de Domnul său?” Ei ziseră: “Credem în aceea la ce fu trimis el”.

74.    Ziseră cei îngîmfaţi: “Aceea ce credeţi voi, noi nu o cre­dem”.

75.    Şi ei ologiră cămila şi călcară porunca Domnului lor şi ziseră: “O, Sâlih, adă asupra noastră aceea cu ce ne‑ai ameninţat, dacă eşti trimis”.

76.    Atunci îi apucă un cutremur de pămînt şi dimineaţă fură aflaţi zăcînd pe piepturile lor[9].

77.    El se întoarse de la ei şi zise: “O, poporul meu, v‑am adus solia Domnu­lui meu şi v‑am sfătuit de bine, însă voi nu iubiţi pe cei ce sfătuiesc de bine”.

78.    Şi Lot, cînd zise poporului său: “Faceţi voi spurcăciune care nu se în­tîmplă la cele­lalte făpturi?

79.    Voi mergeţi la bărbaţi cu poftă, lepădînd muierile. În adevăr, sînteţi un popor desfrînat”.

80.    Poporul său nu dădu alt răs­puns decît că zise: “Alungaţi‑i din cetatea voastră[10], căci ei sînt oameni care se ţin de curaţi”.

81.    Şi Noi l‑am mîntuit pe el şi familia sa, afară de muierea sa, pentru că ea rămase înapoi.

82.    Şi noi am lăsat să cadă asu­pra lor ploaie, deci priveşte cum a fost sfîrşi­tul nelegiui­ţilor.

83.    Şi la Madian [l‑am trimis] pe fratele lor Şoeib. El zise: “O, poporul meu, slujiţi lui Dum­nezeu; doar nu aveţi alt Dumnezeu afară de El. A venit la voi [pentru aceasta] o dovadă răsvădită de la Domnul vostru. Deci, daţi măsură şi greutate plină şi nu‑l scurtaţi pe nimenea la averea sa şi nu faceţi strică­ciune pe pămînt după întoc­mirea sa. Aceasta va fi mai bine pentru voi, dacă sînteţi credincioşi.

84.    Şi nu vă puneţi la toate dru­murile[11] ameninţînd, ca să‑i împiedicaţi în calea lui Dum­nezeu pe cei ce cred în ea; nici nu căutaţi ca să o faceţi strîmbă. Aduceţi‑vă aminte că aţi fost puţini şi că El v‑a înmulţit şi priviţi cum a fost sfîrşitul făcătorilor de rele.

85.    Dacă o parte din voi crede în ceea pentru ce am fost eu trimis la voi, iar o parte nu crede, atunci aşteptaţi pînă ce Dumnezeu va judeca între noi, căci El este cel mai bun judecător”.

86.    Ziseră fruntaşii celor îngîmfaţi din poporul său: “Noi te alungăm pe tine, o, Şoeib, şi pe cei ce cred împreună cu tine, afară din cetatea noas­tră, sau trebuie să vă întoar­ceţi la legea noastră”. El zise: “Dar dacă nu voim s‑o fa­cem?

87.    Am născoci minciună asu­pra lui Dumnezeu, dacă ne‑am întoarce la le­gea voas­tră, după ce Dumnezeu ne‑a mîntuit de ea. N‑avem prici­nă să ne întoarcem la ea, doar dacă o voieşte Dumne­zeu Domnul nostru. Însă Domnul nostru cuprinde toate lucrurile cu ştiinţă. În Dumnezeu ne încredem. Doamne, judecă între noi şi poporul nostru întru drep­tate, căci Tu eşti cel mai bun judecător”.

88.    Atunci ziseră fruntaşii celor necredincioşi din poporul său: “Dacă urmaţi lui Şoeib, sînteţi pierduţi!”

89.    Atunci îi apucă un cutremur de pămînt şi dimineaţa fură aflaţi zăcînd pe piept.

90.    Cei ce l‑au învinuit de min­ciună pe Şoeib au fost ca şi cînd n‑ar fi petre­cut acolo; cei ce l‑au învinuit de min­ciună pe Şoeib au fost cei pierduţi.

91.    El se întoarse de la ei şi zise: “O, poporul meu, acum am împlinit faţă de voi solia Domnului meu şi v‑am sfă­tuit de bine, dar la ce să mă întristez asupra unui popor necredincios?”

92.    Nicicînd n‑am trimis Noi un profet în vreo cetate, fără să nu cuprindem poporul ei cu ticăloşie şi stricăciune, pen­tru ca ei să se umilească.

93.    Atunci le‑am schimbat răul cu bine, pînă ce au uitat şi au zis: “I‑a atins şi pe părinţii noştri nenorocire şi bucurie”. Deci i‑am apucat Noi pe neaşteptate, fără ca ei să o ştie.

94.    Dacă însă poporul acestor cetăţi ar fi crezut şi s‑ar fi temut de Dumne­zeu, atunci Noi le‑am fi deschis binecuvîntarea din ceruri şi de pe pă­mînt; ei însă ţinură de mincinoşi pe trimişii Noştri şi Noi îi apucarăm pentru faptele lor.

95.    Se credeau siguri locuitorii cetăţilor că nu‑i va ajunge pedeapsa Noastră la miez de noapte, pe cînd dorm ei?

96.    Sau se credeau siguri locui­torii cetăţilor că nu‑i va ajun­ge pedeapsa Noastră ziua mare, pe cînd se joacă?

97.    Sau se credeau siguri de viclenia lui Dumnezeu?[12]. Dar nimenea nu se crede sigur de viclenia lui Dumnezeu, afară de poporul celor pierduţi.

98.    Oare nu s‑au încredinţat cei ce au moştenit ţara de la poporul de nainte, că dacă voim, putem să‑i pedepsim pentru păcatele lor? Însă Noi vom pecetlui inimile lor, ca ei să nu audă.

99.    îţi vom povesti unele din istoriile acestor cetăţi. Tri­mişii lor au venit la ele cu semne răsvădite, însă ele nu voiră să creadă ceea ce au tăgăduit îna­inte; aşa pece­tluieşte Dumnezeu inimile celor necredincioşi.

100.  Partea cea mai mare din ei Noi n‑am aflat‑o ţinînd ea legămînt, ba am aflat partea cea mai mare ca făcători de rele.

101.  Apoi I‑am trimis pe Moise cu semnele Noastre la Fara­on şi la fruntaşii săi, însă ei păcătuiră faţă de ele; pri­veşte, deci, cum a fost sfîrşitul nele­giuiţilor!

102.  Şi zise Moise: “O, Faraon, eu sînt trimis de Domnul vea­curilor.

103.  Se cuvine, deci, ca să nu spun nimic alta despre Dum­nezeu decît numai adevărul. Eu vin la voi cu dovadă răsvădită de la Domnul vos­tru, deci trimite cu mine pe fiii lui Israel”. El zise: “Dacă ai venit cu un semn, arată‑l dacă eşti iubitor de adevăr!”

104.  Atunci aruncă el toiagul său, şi iată el deveni şarpe răsvădit.

105.  El scoase mîna sa şi iată, ea era albă în faţa privitorilor[13].

106.  Ziseră fruntaşii din poporul lui Faraon: “Acesta este un fermecător înţelept!

107.  El voieşte să vă alunge din ţară, deci, ce gîndiţi să fa­ceţi?”

108.  Ei ziseră: “Trimite‑l pe el şi pe fratele său şi trimite în cetăţi adunători,

109.  să aducă toţi fermecătorii înţelepţi”.

110.  Venind fermecătorii lui Fara­on, ziseră: “Vom primi o răs­plată, dacă vom fi biruitori?”

111.  El zise: “Da, veţi fi cel mai aproape de mine”.

112.  Ei ziseră: “O, Moise, vrei tu să arunci [toiagul tău], sau să aruncăm noi?”

113.  El zise: “Aruncaţi!” Şi cînd aruncară ei, fermecară ochii oamenilor şi‑i înfricoşară prin farmec mare.

114.  Deci, i‑am descoperit Noi lui Moise: “Aruncă toiagul tău!” Şi iată, el înghi­ţi ceea ce au prefăcut ei[14].

115.  Şi s‑a întărit adevărul, iar ceea ce au făcut ei a fost deşert.

116.  Şi fură biruiţi acolo şi se tur­burară ruşinaţi.

117.  Şi se prosternau fermecă­torii, închinîndu‑se.

118.  Ei ziseră: “Credem în Dom­nul veacurilor,

119.  Domnul lui Moise şi Aaron”.

120.  Faraon zise: “Voiţi să credeţi în El înainte de ce v‑am dat voie? Acesta este un vicleşug ce l‑aţi născocit faţă de cetate, ca să alungaţi din ea poporul[15]. Dar în sfîrşit veţi cunoaşte;

121.  Voi să vă tai mîinile voastre şi picioarele voastre schimbiş şi apoi să vă răstignesc pe toţi”.

122.  Ei ziseră: “Atunci, ne vom întoarce la Domnul nostru,

123.  căci tu te răzbuni numai pen­tru aceea, pentru că noi am crezut în sem­nele Domnului nostru, după ce au venit la noi. Doamne, varsă asupra noastră răbdare şi lasă‑ne să murim ca moslemi”.

124.  Ziseră fruntaşii din poporul lui Faraon: “Vrei să‑l laşi pe Moise şi poporul său ca să facă stricăciune în ţară şi să te părăsească pe tine şi pe zeii tăi?” El zise: “Voim să ucidem fiii lor şi să lăsăm să trăiască muierile lor şi aşa vom avea putere asupra lor”.

125.  Zise Moise către poporul său: “Rugaţi‑vă lui Dumne­zeu pentru ajutor şi fiţi statornici; al lui Dumnezeu doar este pămîntul. El îi dă moştenire cui voieşte dintre robii săi, şi fericit e sfîrşitul celor ce se tem de El”.

126.  Ei ziseră: “Furăm asupriţi înainte de ce ai venit la noi şi după ce ai venit”. El zise: ” Poate că Domnul vostru voieşte să‑i nimicească pe duşmanii voştri şi să vă facă pe voi urmaşi în ţară şi să vadă cum vă veţi purta”.

127.  Noi am cercetat poporul lui Faraon cu ani [de foamete] şi lipsă de roduri, pentru ca să le fie aminte.

128.  Şi cînd le mergea bine, atunci ziceau ei: “Aceasta e pentru noi[16]!”, iar dacă venea asupra lor o nenorocire, o puneau pe seama prezicerii de rău a lui Moise şi a celor împreună cu el. Oare nu este nenorocirea lor de la Dumnezeu? Şi totuşi cei mai mulţi din ei nu voiră să priceapă.

129.  Ei ziseră: “Orişice semne vei aduce, ca să ne farmeci, noi nu‑ţi vom cre­de!”

130.  Deci, trimiserăm asupra lor potop, lăcuste, muşte, broaş­te şi sînge[17], ca semne răsvădite, însă ei se îngîmfară şi rămaseră popor nelegiuit.

131.  Şi cînd venea asupra lor vreo plagă, ziceau ei: “O, Moise, strigă la Dom­nul tău pentru noi după legămîntul pe care l‑a încheiat cu tine şi dacă vei lua de pe noi plaga, îţi vom crede şi vom trimite îm­preună cu tine pe fiii lui Israel”, iar dacă luarăm de pe ei plaga, după ce trecu timpul hotă­rît pentru dînşii, călcau ei făgăduinţa.

132.  Deci, Ne‑am răzbunat asu­pra lor şi i‑am înecat în mare, pentru că ei ţineau de mincinoase semnele Noastre şi nu le băgau în seamă.

133.  Şi lăsarăm poporul care era asuprit să moştenească răsă­ritul şi apusul ţării pe care am binenecuvîntat‑o şi s‑a împlinit cuvîntul cel frumos al Domnului tău asupra fiilor lui Israel, pentru că au fost statornici. Şi am nimicit ceea ce a făcut Faraon şi po­porul său şi ceea ce au zidit ei.

134.  Iar pe fiii lui Israel i‑am lăsat să treacă prin mare şi ei ve­niră la un popor, care slujea cu străduinţă idolilor. Ei ziseră: “O, Moise, fă‑ne un zeu, precum au şi ei zei”. El zise: “Voi sînteţi un popor nepriceput.

135.  Acele [credinţe] în care pe­trec ei se vor pierde şi deşert este ceea ce fac ei”.

136.  El [mai] zise: “Să vă caut alt Dumnezeu, afară de Dum­nezeu, care v‑a ales înaintea lumii?”

137.  V‑am mîntuit doară de po­porul lui Faraon, care v‑a asuprit rău, a omorît fiii voştri şi a lăsat să trăiască muierile voastre şi întru aceasta a fost o ispită grea de la Domnul vostru.

138.  Şi noi i‑am hotărît lui Moise treizeci de nopţi[18] şi i‑am mai adus încă zece şi s‑a împlinit timpul Domnului său în patruzeci de nopţi. Şi Moise zise către fratele său Aaron: “Ţine‑mi locul la poporul meu şi poartă‑te bine şi nu urma drumul stricăcioşilor”.

139.  Şi cînd a venit Moise la tim­pul hotărît de Noi şi a vorbit cu el Domnul său, zise el: “Lasă‑mă să Te privesc, să Te văd!” El zise: “Nu Mă poţi vedea! însă priveşte pe muntele acela şi dacă va rămîne el neclintit în locul său, Mă vei vedea!” Şi cînd s‑a arătat Domnul său mun­telui, l‑a prefăcut într‑un nisip şi a căzut Moise leşinat.

140.  Iar cînd şi‑a venit în fire, zise el: “Mărire Ţie, mă întorc la Tine, căin­du‑mă, şi voi să fiu cel dintîi între credincioşi”.

141.  El zise: “O, Moise! Te‑am ales înaintea oamenilor, prin trimiterea Mea şi cuvintele Mele, deci, primeşte ceea ce‑ţi dau şi fii mulţumitor”.

142.  Şi Noi i‑am scris pe table o îndemnare despre toate lu­crurile şi o tîlcuire despre toate lucrurile: “Primeşte‑le cu putere şi porunceşte po­porului tău să primească ce e mai frumos în ele. Apoi vă voi arăta locuinţa nelegiui­ţilor.

143.  Voi să depărtez de la sem­nele Mele pe toţi cei ce sînt îngîmfaţi pe pămînt fără dreptate; căci dacă şi văd toate semnele, nu cred în ele, şi dacă văd drumul cel adevărat, nu‑l primesc drept drum, iar dacă e drumul rătăcirii, îl primesc drept drum.

144.  Aceasta, pentru că ţin de min­cinoase semnele Noastre şi nu se îngrijesc de ele.

145.  Iar cei ce ţin de mincinoase semnele Noastre şi întîmpinarea vieţii de a­poi, faptele lor sînt deşarte. Oare se poate să li se răsplătească altfel decît după faptele lor?”

146.  Şi după depărtarea lui Moi­se, făcu poporul din sculele sale un viţel cu trup care putea rage. Nu vedeau ei că el nu putea vorbi cu ei şi nu‑i putea ocîrmui pe cale?

147.  Şi totuşi îl primiră [ca Dum­nezeu] şi făceau nelegiuiri.

148.  Iar cînd se căiră şi văzură că rătăciră, ziseră: “În adevăr, dacă nu se în­dură de noi Domnul nostru şi nu ne iar­tă, sîntem pierduţi”.

149.  Şi cînd se întoarse Moise la poporul său, cu mînie şi furie zise el: “Un mare rău aţi făcut pe cînd nu eram aici; voiţi să grăbiţi porunca lui Dumnezeu?” Şi a aruncat tablele şi l‑a apucat de cap pe fratele său şi l‑a tras la sine. El zise: “Fiu al mamei sale, poporul m‑a ţinut de slab şi aproape că m‑a ucis. Nu lăsa să se bucure asupra mea duşmanii mei şi nu mă pune asemenea cu nelegiu­iţii”.

150.  El zise: “Doamne, iartă‑mi mie şi fratelui meu şi lasă‑ne să intrăm întru îndurarea Ta, căci Tu eşti atotîndurător”.

151.  Pe cei ce au primit viţelul îi va ajunge mînie de la Dom­nul lor şi ruşine în viaţa din lume. Astfel le vom răsplăti celor ce născocesc minciuni,

152.  însă cu privire la cei ce au făcut rău, iar apoi s‑au căit, şi după aceea au crezut, este Domnul tău iertător, îndu­rător.

153.  Şi după ce s‑a potolit mînia lui Moise, luă el tablele şi în scrisoarea lor era ocîrmuire pentru cei ce se tem de Domnul lor.

154.  Şi Moise alese şaptezeci de bărbaţi din poporul său pen­tru timpul hotărît de Noi[19] şi cînd îi apucă un cutremur de pămînt, zise el: “Doamne, dacă ai fi voit, i‑ai fi putut pierde acum de nainte pe ei şi pe mine. Vrei să ne pierzi pentru ceea ce au făcut cei proşti dintre noi? Aceasta este numai o ispită de la Ti­ne, prin care duci în rătăcire pe cine voieşti şi‑l ocîrmuieşti pe cine voieşti. Tu eşti scutul nostru, deci, iartă‑ne şi îndură‑Te de noi, căci Tu eşti cel mai bun între iertători.

155.  Scrie pentru noi binele în lumea aceasta şi în cea de apoi, doar la Tine ne‑am întors”. El zise: “Cu pedea­psa Mea îi ajung pe cine voiesc, iar îndurarea Mea cuprinde toate lucrurile şi voi să scriu [bine] pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi dau milostenii şi cei ce cred în semnele Noastre,

156.  cei ce urmează trimisului, profetului neînvăţat[20], despre care află ei scris chiar la ei în Thora şi în Evanghelie. Acesta le va porunci ceea ce este bine şi le va opri ce este cu nedreptate. Şi le va ierta lor bucatele cele bune şi le va opri cele necurate şi le va uşura greutatea lor şi ju­gurile lor, care au fost asu­pra lor. Cei ce cred în el şi îi întăresc şi îl ajută şi urmea­ză luminei care s‑a coborît cu el, acelora le v‑a merge bi­ne”.

157.  Spune: “O, voi, oamenilor, eu sînt trimisul lui Dumne­zeu către voi toţi.

158.  A lui este împărăţia cerurilor şi a pămîntului, nu este Dumnezeu, afară de El. El dă viaţă şi moarte. Deci, credeţi în Dumnezeu şi în trimisul Său, profetul cel neînvăţat, care crede în Dumnezeu şi cuvîntul Său, şi urma­ţi‑i lui, ca să fiţi bine ocîrmuiţi”.

159.  Şi din poporul lui Moise este un neam[21], care cîrmuieşte cu dreptate şi face ceea ce este după cuviinţă.

160.  Şi Noi i‑am împărţit[22] în douăsprezece seminţii, nea­muri, şi i‑am desco­perit lui Moise, cînd ceru de la el de băut poporul său, [zicînd]: “Loveşte cu toiagul tău în stîncă!” Şi au curs de acolo douăsprezece izvoare, încît fiecare om ştia unde să bea. Noi le‑am dat nouri pentru umbră şi le‑am trimis Manna şi potîrnichile [zicînd]: “Mîncaţi din bunătăţile pe care vi le‑am dat spre nutremînt”. Însă ei n‑au făcut nelegiuire faţă de Noi, ci au fost nele­giuiţi faţă de ei înşişi.

161.  Şi cînd li s‑a spus: “Locuiţi în cetatea aceasta şi mîncaţi din ea ce voiţi şi ziceţi: “Hittatun![23] ” şi intraţi în poartă închinîndu‑vă, atunci vă vom ierta păcatele voastre şi‑i vom ridica pe cei ce se poar­tă bine”.

162.  Însă cei nelegiuiţi din ei au schimbat cuvîntul cu un altul, ce nu li s‑a spus: noi, deci, am trimis asupra lor pedeapsa din cer, pentru că au fost nelegiuiţi.

163.  Întreabă‑i deci despre cetatea care a fost aşezată lîngă mare, cînd au păcătuit în Sabbath, cînd au venit la ei peştii lor în zi de Sabbath pe faţă; numai în ziua cînd nu serbau Sabbathul, nu se arătau. Aşa i‑am ispitit Noi, pentru că erau nelegiuiţi.

164.  Şi cînd zise o parte din ei: “La ce să îndemnaţi un popor pe care Dumne­zeu voieşte să‑l nimicească sau să‑l pede­psească pedeapsă grea?” Ziseră [ceilalţi]: “Ne va fi spre dezvinuire la Domnul vostru şi poate că ei se vor teme”.

165.  Şi cînd uitară îndemnarea, îi mîntuirăm pe cei care îi opri­ră de la rău şi‑i apucarăm pe cei nelegiuiţi cu pedeapsă grea, pentru că erau făcători de rele.

166.  Şi pentru că totuşi călcară ceea ce le era oprit, le ziserăm lor: “Să fiţi mo­miţe lepădate!”[24] [Ştii] cînd a jurat Domnul tău să trimită asupra lor[25] [un popor] pînă în ziua învierii, care să‑i cerceteze cu pedepse grele? Domnul tău doară este repede la pedeapsă, însă şi iertător şi îndurător.

167.  Şi Noi i‑am împrăştiat pe pămînt, ca popoare. Unii din ei se poartă bine, însă alţii tocmai dimpotrivă; şi Noi i‑am ispitit cu bine şi cu rău, pentru ca ei să se întoarcă.

168.  Lor le‑au urmat urmaşi şi ei au moştenit scriptura, însă ei apucă numai cele trecătoare ale lumii şi zic: “Aceasta ni se va ierta!” Şi dacă le mai vine ceva trecător ca aceasta, o apucă. Însă nu s‑a încheiat cu ei legămîntul scripturii, ca să nu vorbească nimic de­spre Dumnezeu, decît ade­vărul? Şi totuşi cercetează ei ce este înlăuntru; însă lo­cuinţa în lumea de apoi va fi mai bună pentru cei ce se tem de Dumnezeu. Nu voiţi să pricepeţi asta?

169.  Iar cei ce ţin strîns la scrip­tură şi împlinesc rugăciunea, pe aceia nu‑i vom lăsa să piardă răsplata celor cuvioşi.

170.  Şi cînd am scuturat Noi asupra lor muntele, ca şi cînd ar fi fost o umbră şi ei credeau că el va cădea asu­pra lor, [le ziserăm]: “Luaţi ceea ce v‑am dat cu putere şi fie‑vă aminte ce e înlăuntru, ca să vă temeţi de Dumne­zeu.”

171.  Şi cînd a scos Domnul tău din fiii lui Adam, [adică] din coapsele lor, ur­maşi[26] şi i‑a lăsat să mărturisească împo­triva lor înşişi: “Oare nu sînt Eu Domnul vostru?”, au zis ei: “Dar noi o mărturisim”. Ca, nu cumva, să ziceţi în ziua învierii: “Noi nu ne‑am îngrijit de aceasta”.

172.  Sau ca să ziceţi: “În adevăr, părinţii noştri au fost idolatri şi noi sîntem urmaşii lor du­pă ei. Vrei să ne pierzi pen­tru ceea ce au făcut oamenii cei deşerţi?”

173.  Astfel facem răsvădite sem­nele, ca ei să se întoarcă.

174.  Şi citeşte‑le şi vestea aceluia căruia i‑am dat Noi semnele Noastre; dar el s‑a abătut de la dînsele, de aceea i‑a urmat Satan şi el a rătăcit.

175.  De am fi voit Noi, l‑am fi ri­dicat, însă el s‑a plecat la pămînt şi a urmat poftei sale. El seamănă unui cîine; dacă‑l alungi, scoate limba; şi dacă‑l laşi, tot scoate limba. Aceasta este pilda unui po­por, care învinuieşte de min­ciună semnele Noastre. Istoriseşte‑le deci istoria, ca ei să se recugete.

176.  Rea este asemănarea popo­rului care ţine de minciună semnele Noastre şi păcă­tuieşte împotriva lui însuşi.

177.  Pe care‑l ocîrmuieşte Dum­nezeu, acela este bine ocîrmuit; pe care îl duce însă în rătăcire, acela este pierdut.

178.  Noi i‑am făcut pentru iad pe mulţi dintre duhuri şi oa­meni. Ei au inimi, însă nu înţeleg, şi au ochi şi nu văd şi au urechi şi nu aud. Ej sînt ca vitele, ba chiar mai rătă­ciţi, ei nu sînt luători de sea­mă.

179.  Ale lui Dumnezeu sînt nu­mirile cele mai frumoase; chemaţi‑l cu aceste şi depărtaţi‑vă de cei ce fac eres cu numirile Lui. Ei vor primi răsplată pen­tru faptele lor.

180.  Între cei făcuţi de Noi este un popor care ocîrmuieşte cu dreptate şi sin­gur se poartă cu dreptate.

181.  Cei ce ţin de mincinoase sem­nele Noastre îl vom aduce treptiş la pieire, fără ca ei s‑o ştie.

182.  Voi să aib răbdare cu ei, iată, viclenia Mea este hotărtă.

183.  Oare nu vor ei să priceapă că tovarăşul lor[27] nu este cu­prins de duh rău? El nu este alta decît un îndemnător răsvădit.

184.  Nu vor ei să privească spre împărăţia cerurilor şi a pămîntului şi spre toate cîte le‑a făcut Dumnezeu şi că poate s‑a apropiat timpul lor? În ce [descoperire] nouă, după aceasta, voiesc să creadă?

185.  Pe cine‑l duce în rătăcire Dumnezeu, acela nu are ocîrmuitor. El îi lasă în ne­dreptatea lor să rătăcească.

186.  Ei[28] te vor întreba şi despre ora [cea de apoi], pe cînd este hotărîtă? Spune: “Nu­mai la Domnul meu este ştirea despre ea. Nimenea nu poate descoperi timpul hotărît pentru ea, decît numai El. Va fi [o oră] grea pentru ceruri şi pămînt. Nu va veni asupra noastră altfel decît pe ne­aşteptate”.

187.  Ei te vor întreba, ca şi cînd ar şti toate despre ea. Spune: “Dumnezeu numai singur o cunoaşte, cei mai mulţi oa­meni nu o ştiu”.

188.  Spune: “Eu însumi nu am putere peste ceva ce‑mi este de folos spre stricăciune, fără voia lui Dumnezeu. De aş şti cele ascunse ale lui Dumne­zeu, aş avea prisosinţă de bunuri şi nu m‑ar atinge răul; eu sînt numai un îndemnător şi binevestitor pentru poporul credincio­şilor” .

189.  El este cel ce v‑a făcut dintr‑un singur suflet şi din aceasta pe muiere, ca să se împreune. Şi cînd a cunoscut‑o, a purtat ea sarcină uşoară, încît putea umbla cu ea. Iar cînd fu mai grea, strigară amîndoi către Dumne­zeu, Domnul lor: “De ne vei da [copil] bun, îţi vom fi mulţu­mitori”.

190.  Însă, cînd le dădu [copil] bun, puseră lîngă El idoli ca răsplată pentru ceea ce le‑a dat. Însă Dumnezeu este înălţat peste ceea ce i‑au pus ei ca tovarăş.

191.  Vor ei să facă tovarăşi lui Dumnezeu nişte fiinţe care n‑au făcut nimic, ci ele fură făcute şi nu le pot ajuta ni­mic, ba nici chiar sie înşişi nu‑şi pot ajuta?

192.  Dacă‑i chemaţi să fie ocîrmuiţi, ei nu ascultă. E tot atîta, orice îi chemaţi, sau de tăceţi.

193.  Aceia pe care îi chemaţi afară de Dumnezeu, sînt asemenea robi[29] ca şi voi. Chemaţi‑i deci şi lăsaţi‑i să vă răspundă, de iubiţi ade­vărul.

194.  Au ei oare picioare, ca să umble cu ele, sau mîini, ca să apuce; sau ochi, ca să vadă; sau urechi, ca să audă. Spune: “Chemaţi idolii voş­tri şi apoi puneţi‑mi curse şi nu mă lăsaţi să aştept”.

195.  Scutul meu este Dumnezeu, care a descoperit scriptura. El îi scuteşte pe cei cuvioşi.

196.  Aceia, însă, pe care îi che­maţi afară de El, nu vă pot ajuta nici vouă, nici lor înşişi nu‑şi pot ajuta.

197.  Iar dacă‑i chemaţi la ocîrmuire, ei nu aud, vezi‑i cum privesc la tine, însă nu te văd.

198.  Fii cu iertare şi porunceşte ce este bun şi depărtează‑te de cei neştiutori.

199.  Şi dacă voieşte să te îmbol­dească Satan cu îmboldire, fugi la Dumnezeu, El doar aude, ştie.

200.  Cei care se tem de Dumne­zeu, dacă‑i atinge o nălucă de la Satan, îşi aduc aminte [de Dumnezeu] şi văd [pri­mejdia].

201.  Însă pe fraţii lor îi duc [Sa­tanele] atît de adînc în rătă­cire, încît nu mai pot scăpa.

202.  Şi dacă nu le aduci semn, zic ei: “Nu ai făcut o strînsură?”[30] Spune: “Eu urmez ceea ce mi s‑a descoperit de la Domnul meu. Acestea sînt dovezi răsvădite de la Dom­nul vostru şi ocîrmuire şi îndurare pentru poporul credincios”.

 203. Şi dacă se citeşte Coranul, atunci ascultaţi şi tăceţi ca să nu fiţi părtaşi la îndurare.

204.  Adă‑ţi aminte de Domnul tău în sufletul tău, cu umilinţă şi frică, fără de strigăt[31], de dimineaţă şi de seară, şi nu fi nebăgător de seamă.

205.  Chiar cei ce sînt la Domnul tău, nu sînt prea îngîmfaţi, ca să‑i slujească, ci ei îl prea­măresc şi se închină Lui.

 

VIII

SURA PRĂZILOR

Din Medina şi este cu şaptezeci şi şase de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      Ei te vor întreba despre prăzi; spune: Prăzile sînt ale lui Dumnezeu şi ale trimi­sului. Deci, temeţi‑vă de Dumnezeu şi puneţi treaba cu pace la cale şi ascultaţi de Dumnezeu şi de trimisul Său, dacă sînteţi credincioşi.

2.      Aceia sînt credincioşi [ade­văraţi], cărora li se cutre­mură inimile cînd se amin­teşte de Dumnezeu şi cînd se citesc înaintea lor semnele Sale, li se măreşte credinţa şi ei se încred în Domnul lor;

3.      [şi] cei ce împlinesc rugăcinea şi dau milostenie din ceea ce le‑am împărtăşit Noi;

4.      aceştia sînt în adevăr credin­cioşi. Lor le sînt hotărîte trepte [mari de fericire] de la Domnul lor şi iertare şi îngrijire cinstită.

5.      Cînd te‑a scos Domnul tău din casa ta în adevăr, o parte din credincioşi erau nătîngi.

6.      Ei se certau cu tine pentru adevăr, deşi aceasta era răsvădit, ca şi cînd ar fi fost duşi ei la moarte şi ar ve­dea‑o chiar.

7.      Şi cînd v‑a făgăduit Dum­nezeu una dintre două oştiri, ca să fie a voastră[32], atunci v‑aţi ales ca să fie a voastră aceea care n‑avea arme, însă Dumnezeu a voit ca să ade­verească adevărul cuvîntului său şi să taie rădăcina necre­dincioşilor,

8.      ca să se adeverească ade­vărul şi deşartă să se arate deşertăciune, deşi cei nele­giuiţi se împotriveau.

9.      Cînd cercaţi ajutor de la Dumnul vostru, El vă răs­punse: “Voi să vă ajut cu o mie de îngeri, care să ur­meze după olaltă”.

10.    Şi n‑a făcut‑o aceasta Dum­nezeu, decît numai spre veste bună şi ca să liniştească inimile voastre, căci nu este ajutor decît numai la Dum­nezeu; doar Dumnezeu e puternic, înţelept.

11.    Cînd vă acoperiţi somnul spre odihnă, atunci trimise El asupra voastră din ceruri apă, să vă curăţească prin ea şi să ia de pe voi pîngărirea lui Satan şi să încingă inimile voastre şi să vă întărească, prin aceasta, picioarele[33].

12.    [Asemenea] cînd descoperi Domnul tău îngerilor: “Eu sînt cu voi, întăriţi, deci, pe cei ce cred, arunca‑voi frică în inimile necredincioşilor; deci, tăiaţi‑le gîturile şi tăiaţi‑le toate vîrfurile degetelor”[34].

13.    Aceasta anume pentru că s‑au împotrivit lui Dumne­zeu şi trimisului său. Însă pentru cel ce se împotriveşte lui Dumnezeu şi trimisului Său, Dum­nezeu este foarte pedepsitor.

14.    Aceasta e pentru voi, gus­taţi‑o deci, pentru cei necre­dincioşi este pedeap­sa fo­cului.

15.    O, voi, cei ce credeţi, dacă întîmpinaţi pe cei necredin­cioşi gata la luptă, nu le întoarceţi spatele.

16.    Căci cel ce le întoarce, în ziua aceea, spatele sale — doară dacă e abătut prin luptă, sau se îndreaptă spre [altă] oştire — acela vine la pedeapsa lui Dumnezeu şi locuinţa sa este iadul; rău este drumul [încolo]!

17.    Voi nu i‑aţi omorît, ci Dum­nezeu i‑a omorît. Şi nu tu ai aruncat cînd ai aruncat[35], ci Dumnezeu a aruncat, ca să ispitească pe cei credincioşi cu ispită frumoasă. Dum­nezeu doar aude, ştie.

18.    Aceasta vi s‑a întîmplat, pentru ca Dumnezeu să zdrobească viclenia necre­dincioşilor.

19.    De cereţi hotărîre, v‑a venit hotărîrea, şi de veţi înceta, va fi mai bine pentru voi; dacă însă vă veţi întoarce, Ne vom întoarce şi noi şi nu vă va ajuta ceata voastră nimic, fie ei cît de mulţi, căci Dumne­zeu este cu cei credincioşi.

20.    O, voi, cei ce credeţi, ascultaţi de Dumnezeu şi de trimisul Său, şi nu vă întoarceţi de la el, doar aţi auzit[36].

21.    Şi nu fiţi ca şi cei ce zic: “Am auzit”, şi ei n‑au auzit.

22.    Mai răi decît vitele sînt la Dumnezeu cei surzi şi muţi, care nu voiesc să înţeleagă.

23.    De ar şti Dumnezeu numai ceva bun la ei, i‑ar lăsa să audă; însă dacă şi i‑ar lăsa să audă, ei totuşi s‑ar întoarce şi s‑ar abate.

24.    O, voi, cei ce credeţi, răspun­deţi lui Dumnezeu şi trimi­sului Său, dacă vă cheamă la ceea ce vă înviază, şi să ştiţi că Dumnezeu merge între om şi inima sa[37] şi că vă veţi aduna la El.

25.    Feriţi‑vă de răscoală, nu‑i ajunge [pedeapsa] numai singur pe cei nelegiu­iţi din­tre voi. Să ştiţi doar că Dum­nezeu pedepseşte foarte.

26.    Aduceţi‑vă aminte, cînd aţi fost puţini şi slabi în ţară şi vă temeaţi să nu fiţi răpiţi de oameni; însă Dumnezeu v‑a dat adăpost şi v‑a întărit cu ajutorul Său şi v‑a hrănit cu bunătăţi, ca să fiţi mulţu­mitori.

27.    O, voi, cei ce credeţi, nu‑i înşelaţi pe Dumnezeu şi pe trimisul Său, nici nu fiţi vicleni în credinţa voastră, deşi o cunoaşteţi.

28.    Să ştiţi că averea voastră şi copiii voştri sînt numai o ispită şi că de la Dumnezeu este răsplată mare.

29.    O, voi, cei ce credeţi, dacă vă temeţi de Dumnezeu, atunci vă va da el Furkânul[38] şi vă va curăţi de răutăţile voastre şi vi le va ierta, căci Dumne­zeu e foarte bun.

30.    [Adă‑ţi aminte], cum vicle­neau împotriva ta cei necre­dincioşi, să te puie în cătuşe sau să te omoare, sau să te alunge. Ei vicleneau, însă şi Dum­nezeu viclenea. Dum­nezeu doar e de frunte între cei vicleni.

31.    Şi dacă li se citesc lor sem­nele Noastre, zic ei: “Noi am auzit. Dacă am voi, am putea vorbi lucruri de asemenea. Aceasta doar nu e nimic alta, decît basme învechite”.

32.    Şi cînd ziseră: “Dumnezeu, dacă este [cartea] aceasta în adevăr de la Tine, lasă să ploaie asupra noastră pietre din ceruri, sau adă asupra noastră pedeapsă dureroasă!”

33.    Dumnezeu atunci nu i‑a pedepsit, pentru că erai tu la ei, şi nu i‑a pedepsit Dumne­zeu încă şi de aceea pentru că L‑au rugat de iertare.

34.    Nu era pricină, pentru ca să nu‑i pedepsească Dumne­