Surele 01-06

I

SURA CARE DESCHIDE CARTEA[1]

Din Mekka şi este cu şapte semne[2]

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      Laudă lui Dumnezeu, Do­mul veacurilor,

2.      celui milostiv, îndurat,

3.      ce domneşte în ziua judecăţii.

4.      Ţie voim să‑ţi servim şi la Tine să ne rugăm.

5.      Ocîrmuieşte‑ne pe drumul cel drept,

6.      pe drumul celora de care te‑ai îndurat,

7.      nu al celor asupra cărora eşti înfuriat, şi nu al celor ce rătăcesc.

 

II

SURA VACII

Din Medina şi este cu două sute optzeci şi şase de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      ALM. Aceasta este cartea în care nu e îndoială; ea este ocîrmuirea celor cuvioşi,

2.      care cred în cele tainice şi împlinesc rugăciunea şi fac milostenii din aceea ce le‑am dat Noi lor

3.      şi care cred în ceea ce ţi s‑a trimis ţie şi ce s‑a trimis îna­intea ta şi se încred în lumea de apoi.

4.      Aceia şpetrec] în ocîrmuirea Domnului lor şi le va merge bine.

5.      Pentru cei ce nu cred e însă tot una, ori de‑i îndemni sau ba: ei nu cred.

6.      Dumnezeu a pus pecete pe inimile şi auzul lor şi un văl asupra vederii lor şi pentru ei este pedeapsă mare.

7.      Unii dintre oameni spun: “Noi credem în Dumnezeu şi în ziua de apoi”, şi ei [to­tuşi] nu sînt între cei credin­cioşi.

8.      Ei îl înşală pe Dumnezeu şi pe cei credincioşi, însă ei îşi înşală numai sufletul, fără să ştie.

9.      În inimile lor e boală şi Dumnezeu le măreşte boala, însă lor [li se cade] pedeapsă dureroasă, pentru că sînt minciunoşi.

10.    Dacă li se spune: “Nu faceţi stricăciune pe pămînt!”, zic ei: “Dar noi facem bine!”

11.    Oare nu sînt ei cei ce fac stricăciune şi totuşi nu voiesc să o ştie?

12.    Şi dacă li se spune: “Credeţi cum cred oamenii!” zic ei: “Să credem precum cred proştii?” Oare nu sînt ei în­şişi proşti şi totuşi nu o ştiu?

13.    Şi dacă se întîlnesc cu cei ce cred, zic ei: “Noi credem!”, cînd petrec însă într‑ascuns cu Satanele lor[3], zic ei: “Sîntem doar cu voi, ne batem numai joc de ei”.

14.    Dumnezeu îşi bate joc de ei şi‑i face să rămîie rătăcind în fărădelegea lor.

15.    Ei sînt cei ce au cumpărat rătăcire în loc de ocîrmuire, însă negoţul lor nu le aduce cîştig şi ei nu sînt bine ocîrmuiţi.

16.    Ei seamănă cu cel ce aprinde focul, şi dacă a luminat [fo­cul] ceea ce e împrejurul său, ia Dumnezeu lumina şi‑i lasă pe ei în întunecime, [încît] nu văd [nimica].

17.    Surzi, muţi, orbi sînt ei şi totuşi nu se căiesc.

18.    Sau asemenea: [cînd cade] ploaie repede din cer întru întunecime, tunet şi fulger, bagă ei degetele în urechi din pricina trăsnetelor, de frică de moarte, Dumnezeu însă îi împresură pe cei ne­credincioşi.

19.    Fulgerul împiedică, răpeşte vederile lor; el le luminează toate [şi ei] umblă în el, şi dacă s‑a întunecat asupra lor, stau [împietriţi], şi dacă ar voi Dumnezeu, le‑ar lua auzul şi văzul, căci Dumne­zeu le poate pe toate. O, voi, oamenilor[4], serviţi Domnu­lui vostru, care v‑a făcut pe voi şi pe înaintaşii voştri, poate vă veţi teme de El.

20.    El v‑a făcut vouă pămîntul covor şi cerul boltă; El trimite apă din ceruri şi scoate prin ea roduri pentru susţinerea voastră, deci nu‑l faceţi pe nimenea asemenea lui Dum­nezeu cu ştirea voastră.

21.    Şi dacă staţi la îndoială des­pre cele ce le‑am trimis Noi robului Nostru, atunci adu­ceţi măcar o sură asemenea şi chemaţi martorii voştri cei afară de Dumnezeu[5], dacă iubiţi adevărul.

22.    Şi de nu o faceţi aceasta — doar nici o puteţi face — atunci temeţi‑vă de focul care arde oameni şi pietre [şi] este pregătit pentru cei necredincioşi.

23.    Deci vesteşte celor ce cred şi fac cele bune că pentru ei sînt grădini pătrunse de rîuri pe de supt; de cîte ori vor primi de acolo roduri, vor zice: “Acestea sînt pe care le‑am primit acum înainte”. Şi li se vor da roduri de ase­menea. Şi ei vor avea acolo muieri curate şi vor petrece acolo în veci.

24.    Dumnezeu nu se ruşinează dacă ia pilde de la muşte şi fiinţe mai mici[6], în ceea ce‑i priveşte însă pe cei ce cred, aceia ştiu că numai adevărul vine de la Domnul lor; iar cei ce nu cred, aceia zic: “Ce voieşte Domnul cu a­ceastă pildă?” Prin aceasta îi mo­meşte El pe mulţi şi‑i îndreaptă pe mulţi, însă pe nimenea nu‑l duce în rătăcire, decît pe cei nelegiuiţi.

25.    Cei ce rup legămîntul lui Dumnezeu, după ce a fost încheiat, şi despăr­ţesc ceea ce a poruncit Dumnezeu să se împreune şi fac strică­ciune pe pămînt, aceia sînt cei ce vor fi pierduţi.

26.    Cum de nu credeţi în Dum­nezeu? Doar aţi fost morţi şi El v‑a înviat; apoi vă va omorî, apoi vă va învia, apoi la El vă veţi întoarce.

27.    El este acela care v‑a făcut vouă toate cîte sînt pe pămînt, apoi s‑a suit în cer şi a făcut cele şapte ceruri unul ca altul şi El le ştie pe toate.

28.    Şi cînd a zis Domnul tău în­gerilor: “Voi să pun pe pămînt un locţiitor!” au zis ei: “Vrei să pui pe unul care face stricăciuni acolo şi varsă sînge? Însă noi vestim lauda Ta şi Te sfinţim!” El zise: “Eu ştiu ceea ce nu o ştiţi!”

29.    Şi El îl învăţă pe Adam nu­mele tuturor lucrurilor, deci le arătă pe acestea îngerilor şi zise: “Vestiţi‑Mi numele acestora, dacă ţineţi la ade­văr”.

30.    Ei ziseră: “Mărire Ţie! Nu ştim decît ceea ce ne‑ai învă­ţat, doar tu eşti cel ştiutor, înţelept!”

31.    El zise: “O, Adam, vesteşte‑le numele acestora!” Şi după ce le vesti nume­le zise El: “Oare nu v‑am spus, Eu ştiu taina cerurilor şi a pămîntului şi ştiu ceea ce desco­periţi şi ceea ce tăinuiţi”.

32.    Deci spuseră îngerilor: “Prosternaţi‑vă înaintea lui Adam”. Atunci se prosternară, nu­mai diavolul nu voi, ci se îngîmfă şi se făcu necredin­cios.

33.    Iar Noi ziserăm: “O, Adam, să locuieşti tu şi muierea ta în grădină şi să mîncaţi din ea cu prisosinţă de undo voiţi; dar de arborele acesta să nu vă apropiaţi, ca să nu fiţi între cei nelegiuiţi!”

34.    Satan însă îi împinse şi‑i alungă, ca să nu mai pe­treacă acolo, şi Noi zi­serăm: “Depărtaţi‑vă de acolo! Duş­mani să fiţi unul altuia! Pe pămînt să aveţi locuinţă şi cele trebuincioase pînă la un timp”.

35.    Şi Adam învăţă cuvinte de la stăpînul său şi se întoarse la El, căci El este iertător, în­durat.

36.    Noi am zis: “Depărtaţi‑vă de aici cu toţii; dar de la Mine vine la voi ocîr­muire, şi cel ce urmează ocîrmuirii Mele nu va şti nici de frică, nici de întristare.

37.    Şi cei ce nu cred şi se leapădă de semnele Noastre vor fi tovarăşii focului; acolo vor rămîne în veci”.

38.    O, voi, fiii lui Israel, aduceţi‑vă aminte de binele ce vi l‑am făcut şi păs­traţi legămîntul Meu, căci şi Eu voi păstra legămîntul vostru, şi temeţi‑vă de Mine şi credeţi în ceea ce v‑am trimis spre întărirea celor ce le‑aţi pri­mit şi nu fiţi cei dintîi care nu cred în aceasta şi nu vindeţi semnele Mele pentru un preţ mic, ci numai de Mine te­meţi‑vă.

39.    Şi nu îmbrăcaţi adevărul cu deşertăciunea şi nu acoperiţi adevărul, mă­car că‑l cunoaş­teţi.

40.    Deci împliniţi rugăciunea şi daţi milostenii şi umiliţi‑vă cu cei ce se umi­lesc.

41.    Voi porunciţi oamenilor cucernici şi uitaţi de sufletele voastre? Şi citiţi scriptura[7]? Nu voiţi s‑o pricepeţi?

42.    Căutaţi adăpost la răbdare şi la rugăciune, care e grea, numai nu pentru cei ce sînt umiliţi.

43.    Cei ce cred că vor grăbi odi­nioară înaintea Domnului lor şi se vor întoar­ce la El.

44.    O, fiii lui Israel, aduceţi‑vă aminte de binele ce vi l‑am făcut; Eu doar v‑am ales îna­intea făpturilor.

45.    Şi temeţi‑vă de ziua în care nu poate sta un suflet pentru altul şi nu se primeşte pen­tru el mijlocire, nici se ia pentru el preţ de răscumpă­rare şi nici li se poate ajuta sufletelor.

46.    Doar Noi v‑am mîntuit pe voi de neamul lui Faraon, care vă asuprea cu pedepse grele, înjunghia copiii voştri şi lăsa să trăiască numai mu­ierile voastre, şi întru aceasta a fost mare ispită de la Dom­nul vostru.

47.    Noi am despicat pentru voi marea şi v‑am mîntuit şi am înecat neamul lui Faraon, pe cînd priveaţi voi.

48.    Cînd am făcut mărturie cu Moise prin patruzeci de nopţi, atunci v‑aţi ales viţe­lul, pe cînd el[8] nu era de faţă, şi aţi fost nelegiuiţi.

49.    Atunci v‑am iertat Noi, doar că să fiţi mulţumitori.

50.    Deci i‑am dat Noi lui Moise Scriptura şi Furkânul[9], ca doar să fiţi bine îndreptaţi.

51.    Atunci zise Moise poporului său: “O, poporul meu, voi aţi spurcat sufletele voastre prin aceea că v‑aţi ales viţelul, deci întoarceţi‑vă la făcătorul vostru şi omorîţi‑vă sufletele voastre: aceasta va fi bine pentru voi la făcătorul vos­tru şi El se va întoarce către voi, căci El este iertător, îndurat”.

52.    Şi cînd aţi zis: “O, Moise, nu‑ţi vom crede, pînă nu‑l vom vedea pe Dum­nezeu făţiş!”, atunci v‑a apucat furtuna cînd priveaţi voi.

53.    Noi v‑am înviat atunci din moartea voastră, ca să fiţi mulţumitori[10].

54.    Şi Noi am lăsat să vă um­brească nourii şi am trimis asupra voastră man­na şi potîrnichele: “Mîncaţi din bunătatea ce v‑am dat‑o spre trebuinţa voastră!” Iar ei n‑au fost nedrepţi faţă de Noi, ci au fost nedrepţi numai faţă de ei înşişi.

55.    Noi am zis: “Intraţi în ce­tatea aceasta şi mîncaţi din ea pînă vă veţi sătu­ra şi intraţi în poartă cu umilinţă şi ziceţi: «Hittatun[11]!». Noi vă vom ierta păcatele voastre şi‑i vom spori pe cei buni”.

56.    Însă cei nelegiuţi au schim­bat alt cuvînt în loc de ceea ce li s‑a spus, şi Noi am tri­mis asupra celor nelegiuiţi mînie din cer, pentru că s‑au lepă­dat de adevăr.

57.    Şi cînd Moise ceru apă pen­tru poporul său am zis Noi: “Loveşte cu toia­gul tău stînca!” şi au curs din ea două­sprezece izvoare[12], ca să cu­noască toţi oamenii fîntînile lor: “Mîncaţi şi beţi din ceea ce v‑a dat Dumnezeu şi nu faceţi răutăţi pe pămînt”.

58.    Şi cînd aţi spus: “O, Moise, nu putem suferi tot acelaşi fel de bucate; roa­gă‑te pen­tru noi la Domnul tău să ne dea nouă ceea ce scoate la iveală pămîntul; legume, castraveţi, usturoi[13], linte şi ceapă!” zise el: “Voiţi să ale­geţi ce e mai rău în loc de ce e mai bun? Coborîţi‑vă în Egipet şi acolo veţi avea ce aţi cerut!” Şi veni asupra lor înjosire şi sărăcie şi căzu asupra lor mînia lui Dum­nezeu, şi‑i omorîră pe profeţi cu nedreptul şi pentru că se răsculară şi se arătară duş­mănoşi.

59.    Însă cei ce cred, fie iudei, sau creştini, sau sabei[14], dacă nu­mai cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi şi fac bine, vor primi răsplata lor de la Dom­nul lor şi nu va veni frică peste ei şi nu se vor întrista.

60.    Iar cînd am încheiat Noi legămîntul cu voi şi am ridi­cat asupra voastră muntele[15], am zis: “Ţineţi cu tărie ceea ce v‑am descoperit şi pome­niţi ceea ce este întru aceea, ca să fiţi cuvioşi”.

61.    Atunci v‑aţi întors voi de la aceasta şi de n‑ar fi fost harul şi îndurarea lui Dumnezeu asupra voastră, aţi fi fost pierduţi; însă voi ştiţi ceea ce au păţit aceia din voi care au călcat Sabathul; Noi le‑am zis: “Să fiţi momiţe lepă­date!”[16]

62.    Şi i‑am pus ca pildă pentru cei de faţă şi cei viitori şi ca îndemnare pen­tru cei cuvioşi.

63.    Iar Moise a spus poporului său: “Dumnezeu vă porun­ceşte să junghiaţi o vacă!”[17] Ei ziseră: “Îţi baţi joc de noi?” El zise: “Ferească Dumnezeu ca să fii unul dintre nebuni!” Ei ziseră: “Roagă‑te pentru noi la Domnul tău, ca să ne arate cum să fie vaca aceea?” El zise: “Iată, El zise, vaca să nu fie prea bătrînă şi nici prea tînără, de vîrstă mijiocie şi să faceţi ce vi se va porunci”.

64.    “Culoarea ei?” El zice: “Iată, El zice, vaca să fie la culoare gălbuie‑roşie­tică, plăcută privitorilor”.

65.    Ei ziseră: “Roagă‑te pentru noi la Domnul tău ca să ne arate cum să fie ea, căci va­cile noastre seamănă între ele şi dacă voieşte Dumne­zeu, sîn­tem bine ocîrmuiţi”.

66.    El zise: “Iată, El zice ca să nu fie o vacă slăbită, ce ară pămîntul şi adapă semă­nătura, ci sănătoasă şi fără greş”. Ei ziseră: “Acum vii cu adevărul!” şi junghiară vaca, dar puţin lipsea şi n‑ar fi făcut aceasta.

67.    Dacă aţi omorît pe cineva şi vă certaţi pentru aceasta, va scoate la iveală Dumnezeu ceea ce aţi ascuns.

68.    Şi Noi am zis: “Loviţi‑l ca­davrul cu o bucată din acea vacă şi Dumnezeu îndată îl va învia pe mort şi vă va arăta semnele Sale, ca să veniţi la pri­cepere”.

69.    Atunci se învîrtoşiră inimile voastre îndată ca pietrele, sau se făcură şi mai vîrtoase; căci pietrele — din unele izvorăsc rîurile, iar altele se despi­că şi din ele iese apa, iar altele se surpă de frica lui Dumnezeu, însă Dumnezeu nu e nebăgător de seamă la ceea ce faceţi.

70.    Doriţi voi ca ei să vă crea­dă?[18] O mare parte din ei a auzit doară cuvîntul lui Dumnezeu, totuşi l‑au schi­monosit, deşi l‑au cunoscut şi l‑au price­put.

71.    Şi dacă se întîlnesc cu cei ce cred, zic ei: “Noi credem!”. Dacă într‑ascuns se întîlnesc laolaltă, zic ei: “Voiţi să le povestiţi ce v‑a descoperit Dumne­zeu, ca să se certe [cu voi] despre aceasta înaintea Domnului vostru?”

72.    Oare nu pricepeţi că Dum­nezeu cunoaşte ceea ce as­cund şi ce descoperă ei?

73.    Şi între ei sînt proşti de aceia ce nu pricep scriptura, ci au numai năluciri şi numai presupuneri, însă vai celor ce scriu scriptura cu mîna lor şi zic: “Aceasta este de la Dumnezeu!” pentru ca să‑şi cîştige puţină simbrie, însă vai de ei pentru ceea ce au scris mîinile lor şi vai de ei pentru ceea ce şi‑au ago­nisit![19]

74.    Ei zic: “Nu ne va atinge focul [iadului], decît numai cîteva zile numărate!” Spune‑le: “Aveţi un legămînt cu Dum­nezeu? Doară nu va frînge Dumne­zeu făgăduinţa Sa, sau ziceţi ceva despre Dum­nezeu ce nu o ştiţi?”

75.    Într‑adevăr, cel ce caută răul şi acela pe care‑l îmbră­ţişează păcatul, ace­ia sînt tovarăşii focului: în el vor rămîne ei în veci.

76.    Iar cei ce cred şi fac bine, aceia vor fi tovarăşii raiului, în el vor rămîne ei în veci.

77.    Şi noi am încheiat un legă­mînt cu fiii lui Israel: “Să nu [serviţi] altuia, de­cît numai lui Dumnezeu şi [să vă] pur­taţi bine cu părinţii, rudele, orfanii şi sărmanii [voştri] şi să vorbiţi bine despre oa­meni şi să împliniţi rugă­ciunea şi să daţi milostenie!” Atunci v‑aţi lepădat, afară de puţini din voi, şi v‑aţi abătut.

78.    Şi noi am încheiat un legă­mînt cu voi, ca să nu vărsaţi sîngele vostru şi să nu vă alungaţi pe voi înşivă din locuinţele voastre: atunci aţi juruit voi şi aţi fost martori.

79.    Atunci vă omorîrăţi voi unul pe altul şi alungarăţi o parte din voi din lo­cuinţele lor. Voi să ajutoraţi între olaltă numai la fărădelegi şi duş­mănii. Şi dacă vin ei la voi încătuşaţi, îi sloboziţi, şi to­tuşi v‑a fost oprit să‑i iz­go­niţi. Credeţi voi numai o parte a scripturii şi cealaltă n‑o credeţi? Dar ce vor primi aceia din voi ce se poartă astfel, decît ruşine în viaţa lu­mească şi să fie aruncaţi la pedepse mai aspre în ziua învierii? Dumne­zeu doar nu e nebăgător de seamă la ceea ce faceţi.

80.    Aceştia sînt cei ce‑şi cum­pără viaţa lumească pentru [preţul vieţii] celei de apoi. Lor nu li se va uşura pedea­psa şi lor nu li se va ajuta.

81.    Odinioară i‑am dat Noi lui Moise scriptura şi lui am lăsat [să‑i urmeze] alţi trimişi şi i‑am dat lui lsus, fiul Ma­riei, semne desluşite şi l‑am întărit cu duhul sfînt[20]. Însă de cîte ori venea un trimis la voi cu ceva ce nu vă plăcea, eraţi voi îngîmfaţi şi o parte [din trimişi] o învinuiaţi că ar aduce minuni, iar altă parte o omorâţi.

82.    Însă [jidovii] ziseră: “Inimile noastre sînt cu prepus”. Dar Dumnezeu i‑a blestemat pentru necredinţa lor şi nu­mai puţini fură credincioşi.

83.    Şi cînd le veni scriptura[21] din partea lui Dumnezeu spre întărirea [scrip­turii] ce era la ei, deşi înainte cerură ajutor împotriva celor necredin­cioşi şi deşi a venit la ei ceea ce au cunoscut, [acum] se lepădară de ea[22]. Însă bleste­mul lui Dumnezeu este asu­pra necredincioşilor.

84.    Pentru o nimica vînd ei su­fletul lor. Căci ei nu cred din pizmă în ceea ce a trimis Dumnezeu, că Dumnezeu se descoperă după plăcerea cui voieşte dintre servii Săi. De aceea şi‑au adunat ei urgie peste urgie. Însă asupra celor necredincioşi [vine] pedea­psă ruşinoasă.

85.    Iar cînd li se spune: “Credeţi în ceea ce a descoperit Dum­nezeu”, zic ei: “Noi credem [numai] la ceea ce s‑a desco­perit”, şi aşa se leapădă ei de ceea (ce s‑a descoperit) mai apoi, deşi este adevăr şi întăreşte [descope­ririle] ce sînt [acum] la ei. Spune: “De ce aţi omorît profeţii lui Dum­nezeu cei de mai înainte, dacă sînteţi credincioşi?”

86.    Cînd a venit la voi Moise cu semne desluşite, atunci v‑aţi ales voi viţelul, cînd nu era el de faţă şi aţi păcătuit.

87.    Şi cînd am încheiat Noi cu voi legămîntul şi am ridicat asupra voastră muntele[23] [zicînd]: “Primiţi ceea ce v‑am descoperit cu putere şi ascultaţi!”, au zis ei: “Noi am auzit, însă ne‑am împotrivit” şi fură adăpaţi în inimile lor cu viţelul[24] pentru necredinţa lor. Spune: “Greutăţi vă po­runceşte credinţa voastră, dacă sînteţi credincioşi”.

88.    Spune: “De voiţi să aveţi o locuinţă de apoi la Dum­nezeu, care să fie aleasă înaintea celorlalţi oameni, atunci doriţi‑vă moartea, dacă iubiţi adevărul”.

89.    Dar nicicînd nu voiesc ei aceasta din pricina celor ce le făcură înainte mîinile lor[25], însă Dumnezeu îi cunoaşte pe nelegiuiţi.

90.    Şi tu vei afla că oamenii aceştia poftesc viaţa chiar mai mult decît cei ce se în­chină altor zei; fiecare din ei doreşte să trăiască o mie de ani, însă nu scapă de pedea­psă chiar dacă ar trăi [o mie de ani], căci Dumnezeu ştie ceea ce au făcut ei.

91.    Spune: “Vai de cel ce este un duşman al lui Gabriel, acesta doar l‑a tri­mis[26] în inima ta cu îngăduirea lui Dumne­zeu, ca să adeverească cele de nainte spre îndreptare şi veste bună pentru cei necredincioşi.

92.    Vai de cel ce este un duşman al lui Dumnezeu, al îngerilor săi, al trimi­şilor săi, al lui Gabriel şi al lui Michael; Dumnezeu este doar un duşman al necredincioşilor.”

93.    Şi ţie ţi‑am trimis semne desluşite şi cine nu crede în ele decît cei nele­giuiţi?

94.    Dar de cîte ori încheie ei legământul, o parte din ei îl leapădă, ba chiar cei mai mulţi nu cred.

95.    Şi cînd a venit la ei trimisul de la Dumnezeu spre a întări [descoperirea] ce era la ei, o parte din cei ce au scriptura lepădă scriptura lui Dumne­zeu după spatele lor, ca şi cînd n‑ar şti ei nimic despre aceasta.

96.    Ei urmară sfaturilor pe care le născociră Satanii împo­triva împărăţiei lui Solo­mon[27], însă Solomon nu era necredincios, ci Satanii erau necredin­cioşi şi învăţau pe oameni vraja şi ceea ce s‑a trimis celor doi îngeri din Babei, lui Harut şi Marut[28]. Însă ei nu‑l învaţă pe nime­nea, pînă ce nu zic ei: “Noi sîntem o ispitire, deci nu fi necredincios!”[29] De la ei s‑au în­văţat [oamenii] cum se bagă ceartă între bărbat şi muiere; însă ei nu pot să‑i strice nimănui fără îngăduirea lui Dumnezeu. Ei învăţară ceea ce aduce strică­ciune şi nu foloseşte şi totuşi ştiau că cel ce‑şi cumpără acestea n‑are parte la viaţa de apoi. Pentru stricăciune şi‑au vîndut sufletul lor; o, de ar pricepe aceasta!

97.    Dacă ar fi crezut ei şi ar fi fost cu frica lui Dumnezeu, [ar fi primit] răs­plată mai bună de la Dumnezeu. O, de ar fi priceput!

98.    O, voi cei ce credeţi, nu zi­ceţi: “Raina!”, ci ziceţi: “Unzuma!”[30] şi fiţi ascul­tători, căci pentru cei necredincioşi este pedeapsă dureroasă.

99.    Cei necredincioşi din popo­rul scripturii[31] şi păgînii nu doresc să vie bine asupra voastră de la Domnul vos­tru, însă Dumnezeu alege întru îndura­rea sa pe cine voieşte, căci Dumnezeu e mare binefăcător.

100.  Dacă ştergem semne [din Coran] sau le uităm, aducem altele mai bune decît ele sau asemenea cu ele. Oare nu ştii că Dumnezeu e atotputer­nic?[32]

101.  Oare nu ştii că a lui Dum­nezeu este stăpînirea asupra cerurilor şi a pămîntului şi că afară de Dumnezeu nu aveţi ajutător şi ocrotitor?

102.  Sau voiţi să cereţi voi de la trimisul vostru ceea ce s‑a cerut mai înainte de la Moise?[33] Însă cine schimbă necredinţă pentru credinţă se abate de la drumul cel drept.

103.  Doreşte o parte mare din po­porul scripturii ca să vă în­toarcă de la cre­dinţa voastră la necredinţă din pizma sufletului lor, după ce li s‑a făcut dezvăluit adevărul[34], însă iertaţi şi uitaţi pînă va veni Dumnezeu cu porunca Sa; Dumnezeu atotputernic.

104.  Şi împliniţi rugăciunea şi daţi milostenie şi ceea ce fa­ceţi înainte bine pentru su­fletele voastre, aceea veţi afla la Dumnezeu, căci Dum­nezeu ştie ce faceţi.

105.  Ei au zis: “Nu vor intra în rai decît cei ce sînt jidovi sau creştini!” Acestea sînt dorin­ţele lor, [tu însă] spune: “Aduceţi dovada voastră, dacă iubiţi adevărul!”

106.  Într‑adevăr, cel ce supune faţa sa lui Dumnezeu şi se poartă bine, acela [primeşte] răsplata sa de la Domnul său şi frică [nu vine] peste el şi nu se întristează.

107.  Jidovii spun: “Creştinii n‑au [temei] pe nimic”. Şi creştinii zic: “Jidovii n‑au [temei] pe nimic” şi totuşi citesc [atît jidovii cît şi creştinii] scrip­tura. Asemenea vorbesc şi cei ce nu au cunoştinţă, însă Dumnezeu va judeca în ziua învierii asupra certelor lor.

108.  Şi cine e mai păcătos decît cel ce opreşte să se pomenească la templele lui Dumnezeu numele Său şi năzuieşte să le pustiască?[35]

109.  Doar al lui Dumnezeu este răsăritul şi apusul şi încotro vă întoarceţi, acolo e faţa lui Dumnezeu: căci Dumnezeu este cuprinzător, înţelept.

110.  Ei zic: “Dumnezeu a făcut un copil”. Mărire lui! Ba nu! Ale lui sînt ceru­rile şi pămîntul: toate ascultă de El.

111.  Făcătorul cerurilor şi al pămîntului şi cum hotăreşte un lucru, atunci spune: “Să fii!” şi este!

112.  Cei ce nu ştiu spun: “De‑ar vorbi Dumnezeu cu noi sau de‑ar aduce un semn!” Cam asemenea cuvintelor lor au vorbit înaintaşii lor; inimile lor seamănă întreolaltă. În adevăr, Noi am adus semne lămurite poporului cunoscă­tor.

113.  Noi te‑am trimis la adevăr să binevesteşti şi să îndemni, însă nu vei fi întrebat despre tovarăşii iadului.

114.  Şi nu se vor învoi cu tine jidovii şi creştinii pînă ce nu vei urma legea lor. Spune: “Numai îndreptarea lui Dum­nezeu este îndreptare [ade­vărată]. În adevăr dacă ai fi urmat ceea ce le place lor, măcar că ţi‑a venit cunoş­tinţa, n‑ai avea de la Dum­nezeu scut şi ocrotire.

115.  Aceia cărora le‑am dat Noi scriptura, dacă o vor citi cum trebuie să se citească, vor crede în ea; iar cei ce nu cred în ea sînt pierduţi.

116.  O, fiii lui Israel, aduceţi‑vă aminte de binele ce vi l‑am făcut Eu, v‑am ales doar înaintea făpturilor.

117.  Şi temeţi‑vă de ziua în care nu poate sta un suflet pentru altul şi nu se primeşte de la el răscumpărare şi nu‑i ajută şi nu este mîntuire.

118.  Şi Domnul cînd l‑a ispitit pe Abraam cu porunci pe care le‑a împlinit acesta, a zis: “Eu te aşez ca Imîm[36] asupra oa­menilor”. El zise: “Nu vor primi cei nelegiuiţi legămîntul meu”.

119.  Şi cînd am făcut Noi pentru oameni o casă de adunare şi adăpost[37], [am zis]: “Ţineţi locul lui Avraam[38] ca loc de rugăciune!” Şi am încheiat cu Avraam şi Ismael legămînt. “Curăţiţi[39] casa mea pentru cei ce o înconjură şi cei ce petrec în ea, precum şi cei ce se roagă şi se închină în ea”.

120.  Şi cînd a zis Avraam: “Doam­ne, fă ţara aceasta liniştită şi nutreşte cu roduri poporul ei, care crede în Dumnezou şi în ziua de apoi!”, zise El: “Şi pe cel ce nu crede voi să‑l hrănesc cu puţin, apoi însă voi să‑l arunc în pedeapsa focului. Vai de drumul acela!”

121.  Şi cînd puseră Avraam şi Ismael temeliile casei, [ziseră ei]: “Doamne, pri­meşte‑o de la noi, tu eşti doar cel ce aude, ştie!

122.  Doamne, fă‑ne moslemi şi pe urmaşii noştri [fă‑i] un popor moslem şi arată‑ne pravila noastră şi te întoarce spre noi. Tu doar eşti cel bun şi milostiv.

123.  Doamne, ridică întru ei un trimis dintre ei, care să le arate semnele Tale şi să‑i în­veţe scriptura şi înţelepciu­nea şi să‑i curăţească. Tu eşti doar cel puternic, înţelept”.

124.  Şi cine se leapădă de legea lui Avraam, afară de acela al cărui suflet este neghiob? Ni l‑am ales doar [pe Avraam] acum în lumea aceasta, iar în cea de apoi va fi el între cei desăvîrşiţi.

125.  Cînd i‑a zis lui Domnul său: “Fii moslem!”, a zis el: “Mă supun Domnului veacuri­lor!”

126.  Şi Avraam a dat ca moş­tenire această [lege] fiilor săi, şi Iacov [asemenea zise]: “O, fiii mei, iată, Dumnezeu v‑a ales vouă credinţa aceasta şi să nu muriţi altfel decît fiind moslemi”.

127.  Au fost alţi martori cînd moartea s‑a apropiat de Iacob? Atunci a zis el fiilor săi: “Cui îi veţi servi după mine?” Ei ziseră: “Voim să‑i servim Dum­nezeului tău şi Dumnezeului părinţilor tăi Abraam, Ismael şi Isaac, uni­cul Dumnezeu; Lui voim să ne supunem”.

128.  Acest popor s‑a trecut. A primit ce şi‑a agonisit, şi voi [aşijderea] veţi primi ce vă veţi agonisi; însă voi nu veţi fi întrebaţi despre ceea ce au făcut ei.

129.  Şi ei zic: “Fiţi jidovi sau creş­tini, atunci sînteţi pe drumul drept!” Spune: “Ba nu! [Noi primim] legea lui Avraam, cel dreptcredincios, şi el nu era idolatru”.

130.  Spuneţi: “Noi credem în Dumnezeu şi în ceea ce ne‑a trimis nouă şi lui Avraam, Ismael, Isaac, Iacov şi semin­ţiilor şi în ceea ce s‑a adus lui Moise şi lui Isus şi ceea ce s‑a adus profeţilor de la Domnul lor. Noi nu facem deosbire cu vreunul din ei, ci sîntem moslemi”.

131.  Iar dacă cred ei întocmai cum credeţi voi, atunci sînt ei pe drumul drept, iar dacă se abat, atunci sînt ei între duşmani. Şi ţie îţi va fi de ajuns Dumnezeu faţă de ei, doar El aude, ştie.

132.  Legea lui Dumnezeu [o avem] şi ce e mai bun decît legea lui Dumnezeu? Lui voim să‑i slujim!

133.  Spune: “Voiţi să vă certaţi cu noi despre Dumnezeu? El doar e Domnul nostru şi al vostru, iar faptele noastre sînt ale noastre, şi faptele voastre sînt ale voastre, şi noi Lui ne închinăm”.

134.  Sau voiţi să ziceţi: “Avraam, Ismael, Isaac, Iacov şi se­minţiile au fost jidovi sau creştini?” — Spune: “Sînteţi voi mai înţelepţi decît Dum­nezeu? Şi cine e mai nele­giuit decît acela care ascun­de mărturiile ce le are de la Dumnezeu?” — Dumnezeu doară nu e nebăgător de seamă la ceea ce faceţi.

135.  Acest popor s‑a trecut. A primit ce şi‑a agonisit, şi voi [aşijderea] veţi primi ce vă veţi agonisi, însă nu veţi fi întrebaţi despre ceea ce au făcut ei.

136.  Vor zice cei nebuni între oameni: “De ce‑i întoarce de la Kibla pe care o aveau îna­inte?”[40] Spune: “Al lui Dum­nezeu este răsăritul şi apu­sul. Pe cine voieşte, îl ocîrmuieşte El pe drum drept”.

137.  Noi v‑am aşezat ca popor mijlocitor, ca să fiţi martori faţă de oameni, însă şi trimisul va fi martor faţă de voi.

138.  Şi de ce am schimbat Kibla pe care ai avut‑o înainte? Numai ca să ştim cine ur­mează trimisul şi cine se întoarce pe călcîiul său. Lucru greu li se pare acesta[41] unora, nu însă celora pe care îi îndreaptă Dumnezeu. Însă Dumnezeu nu lasă să se piardă credinţa voastră, Dumnezeu e dator faţă de oameni îndurat, milostiv.

139.  Noi am văzut că am în­dreptat faţa ta spre ceruri, dar Noi te vom întoarce spre o Kiblă care‑ţi place. Întoarce faţa ta spre templul cei sfînt[42] şi ori­unde sînteţi faţa voastră este spre el. Iar aceia cărora li s‑a dat scriptura ştiu că acest adevăr este de la Domnul lor. Lui Dumnezeu doar nu‑i e necunoscut ceea ce fac ei.

140.  Şi dacă le‑ai aduce celor ce au scriptura toate semnele, totuşi n‑ar urma ei Kiblei tale, deci nu urma nici tu Kiblei lor[43], doar nici ei nu urmează aici unul Kiblei altuia. Dar dacă ai urma poftei lor, deşi ai ajuns la price­pere, atunci vei fi un nelegiuit.

141.  Cei cărora le‑am dat Noi scriptura îl cunosc pe el[44], ca şi cum i‑ar cu­noaşte pe co­piii lor, însă o parte din ei ascund adevărul, deşi îl cu­nosc.

142.  Adevărul este de la Domnul tău, deci nu fi între cei ce se îndoiesc.

143.  Fiecare are o parte spre care se întoarce [la rugăciune]; voi însă rîvniţi spre ceea ce este mai bun. Orişiunde veţi fi, Dumnezeu vă va conduce la un loc. Dumnezeu e doar autotputernic.

144.  De orişiunde vii, întoarce faţa ta spre templul cel sfînt, căci adevărul acesta este de la Domnul tău. Lui Dum­nezeu doar nu‑i e necunos­cut ceea ce faceţi.

145.  De orişiunde vii, întoarce faţa ta spre templul cel sfînt, şi ori şi unde sîn­teţi întoar­ceţi faţa voastră spre el, pentru ca oamenii să nu aibă dovezi împotriva voastră, ci numai împotriva celor nele­giuiţi. De ei nu vă temeţi, ci temeţi‑vă de Mine. Eu voi să umplu cu harul Meu şi veţi fi îndreptaţi spre bine.

146.  Noi deci v‑am trimis vouă un trimis din mijlocul vos­tru, ca să vă citească semnele Noastre şi să vă curăţească şi să vă înveţe scriptura şi înţe­lep­ciunea şi să vă înveţe ceea ce nu ştiţi.

147.  Aduceţi‑vă aminte de Mine, ca să‑Mi aduc aminte de voi şi să‑Mi fiţi mulţumitori; şi nu fiţi nemulţumitori faţă de Mine.

148.  O, voi cei ce credeţi, cereţi ajutor întru statornicie şi ru­găciune, căci Dumnezeu e cu cei statornici.

149.  Nu spuneţi despre cei ce fură ucişi în calea lui Dumnezeu “Ei sînt morţi!”, ci “Ei sînt vii!”, căci aceasta nu o price­peţi.

150.  Nu vă vom ispiti cu nimic, nici cu frică, nici cu foamete, nici cu daună în privinţa averii sufletului şi a roadelor; deci binevesteşte celor sta­tornici,

151.  care, dacă a venit asupra lor nenorocire, spun: “Noi sîntem ai lui Dum­nezeu şi la Dumnezeu ne vom întoarce”.

152.  Asupra lor este binecuvîntare şi îndurare de la Dom­nul lor: ei sînt doar pe drum drept.

153.  Şi Safâ şi Mervah[45] sînt locuri sfinte ale lui Dumnezeu şi cel care peregri­nează la casa Sa sau o cercetează nu păcă­tuieşte dacă merge împre­jurul lor şi [pentru] cei ce fac bine [este] Dumnezeu cel mulţumitor, ştiutor.

154.  Iar cei ce ascund ceea ce am trimis Noi ca semne des­luşite şi îndreptare, după ce am hotărît oamenilor în scriptură, pe aceia îi va bles­tema Dum­nezeu şi toţi cei ce blestemă îi vor blestema,

155.  afară de aceia care se căiesc şi se îndreaptă şi mărturisesc — către aceia Mă voi în­toarce, căci Eu sînt paşnic, îndurător.

156.  Iar aceia care nu cred şi mor în necredinţă — asupra lor [vine] blestemul lui Dum­nezeu şi al tuturor îngerilor şi oamenilor.

157.  Ei vor rămîne în veci întru el[46], nu le va fi uşurată pe­deapsa şi nu vor fi băgaţi în seamă.

158.  Şi Dumnezeul vostru e nu­mai un unic Dumnezeu; nu este Dumnezeu afară de El, cel milostiv, îndurător.

159.  în facerea cerurilor şi a pămîntului — în schimbarea nopţii şi a zilei — în corăbiile care pătrund marea spre folosul oamenilor — în ceea ce trimite Dumnezeu din cer ca apă să învie pămîntul din moartea sa — întru răspîndirea tuturor vietăţilor — întru ocîrmuirea vînturilor şi a nourilor, care [plutesc] fără răsplată între cer şi pămînt — sînt [destule] semne pen­tru poporul cel înţelept.

160.  Şi totuşi sînt oameni care primesc afară de Dumnezeu încă şi semeni[47] şi îi iubesc precum se iubeşte Dumne­zeu; însă cei ce cred îl iubesc mai mult pe Dumnezeu. O, de ar înţelege cei nelegiuiţi, cînd vor vedea pedeapsa, că toată puterea este a lui Dum­nezeu şi că Dumnezeu pede­pseşte cu asprime.

161.  De se vor dezbăra cei amă­giţi de amăgitori şi dacă vor vedea pedeapsa şi cum se rup legăturile,

162.  atunci vor zice cei amăgiţi: “O, de ar fi pentru noi în­toarcere, ca să ne dezbărăm de ei, precum s‑au dezbărat ei de noi!”. Aşa le va arăta Dum­nezeu faptele lor, suspin va veni asupra lor şi ei nu vor scăpa din foc.

163.  O, voi, oamenilor, mîncaţi din ceea ce este iertat şi bun pe pămînt şi nu urmaţi paşilor lui Satan; el vă este doar un duşman clar.

164.  El vă porunceşte ce e rău şi ruşinos şi ca să vorbiţi de Dumnezeu ceea ce nu ştiţi.

165.  Dacă li se spune: “Urmaţi ceea ce a trimis Dumnezeu”, zic ei: “Nu, [ci] noi urmăm cele ce le‑am aflat de la pă­rinţii noştri”. Oare n‑au fost părinţii lor nepricepuţi şi rău ocîrmuiţi?

166.  Cei ce nu cred seamănă cu cel ce cheamă ceva ce nu aude decît numai chemarea şi strigătul[48]. Surzi, muţi, orbi sînt ei şi nu o ştiu.

167.  O, voi, cei ce credeţi, mîncaţi din bunătăţile pe care vi le dădurăm şi mul­ţumiţi lui Dumnezeu, dacă îl slujiţi.

168.  Vouă vă sînt oprite numai mortăciune, sînge, carne de porc şi ceea ce nu s‑a junghiat în numele lui Dumnezeu[49]. Iar cine a fost silit [la aceasta] fără să aibă poftă şi fără să se poată împotrivi, acela n‑are păcat, căci Dumnezeu este iertător, îndurător.

169.  Cei ce ascund ceea ce a trimis Dumnezeu în scrip­tură şi vînd aceasta penru preţ josnic, aceia nu vor mînca înlăuntrul lor alta decît foc, şi Dumnezeu nu va vorbi cu ei în ziua învierii şi nu‑i va curaţi şi pentru ei va fi pedeapsă dureroasă.

170.  Ei sînt cei ce vînd rătăcire pentru drum drept şi pe­deapsă pentru iertare; ce vor suferi ei în foc!

171.  Şi anume de aceea, pentru că Dumnezeu a trimis această scriptură întru adevăr, şi cei ce se ceartă asupra scripturii cad în rătăcire mare.

172.  Nu stă cuvioşia întru aceea ori de îndreptaţi faţa voastră spre răsărit sau spre apus, ci cuvios este cel ce crede în Dumnezeu, în ziua de apoi, în îngeri în scriptură şi în profeţi şi dă din averea sa din dragoste, către El rude­lor, orfanilor, sărmanilor, călătorilor, cerşetorilor şi ce­lor din robie şi‑şi împlineşte rugăciunea şi dă milostenii, şi cei ce ţin întreolaltă făgă­duinţele pe care le‑au făgă­duit şi cei ce sînt statornici în nenorociri şi în timpul vite­jiei[50]. Aceştia sînt cei drepţi, cei temători de Dumnezeu.

173.  O, voi, cei ce credeţi, aveţi ca îndatorire răzbunarea pen­tru omor: slobod pentru slobod, rob pentru rob, mu­iere pentru muiere. Iar dacă i s‑a iertat cuiva aceasta din partea fratelui său, pentru acela să urmeze bunăvoinţă, însă să aibă răscumpărare întru cuviinţă.

174.  Aceasta este o uşurare şi îndurare de la Domnul vos­tru. Şi cel ce greşeş­te după aceasta, pentru acela este pedeapsă dureroasă.

175.  Şi întru răzbunare este viaţa pentru voi, o, voi, cei price­puţi, dacă sînteţi cu frica lui Dumnezeu.

176.  Aveţi îndatorirea: Dacă va să moară unul din voi şi lasă în urma sa ave­re, atunci să facă testament pentru părinţi şi rude după bunacuviinţă; o îndatorire pentru cei cu frica lui Dumnezeu.

177.  Însă cel ce schimbă [testa­mentul], după ce l‑a auzit, atunci vine păcatul asupra celor ce schimbă. Dumnezeu doar aude, ştie.

178.  De se teme însă cineva că testatorul a fost cu nedrepate sau în rătăcire şi face pace între cei [ce se ceartă], acela nu cade în păcat; Dumnezeu doar este iertător, milostiv.

179.  O, voi, cei ce credeţi, şi voi aveţi îndatorirea pentru ajunare, cum aveau înda­torire şi înaintaşii voştri, ca să fiţi cu frica lui Dumnezeu.

180.  Un număr anumit de zile [să ajunaţi], însă acela din voi care e bolnav sau în călătorie [să postească asemenea] alt număr de zile. Cei ce însă sînt în stare [să postească, şi totuşi nu postesc, aceia să dea] unui sărac bucatele ca răscumpărare; însă dacă face cineva bine de bunăvoie, atunci e bine pentru el; iar dacă postiţi [totodată] e mai bine pentru voi, dacă sînteţi pricepuţi.

181.  Luna Ramadân[51], în care s‑a trimis Coranul ca îndreptar pentru oameni şi ca învă­ţătură lămurită pentru dru­mul cel drept şi deosebirea [între adevăr şi minciună], în luna aceasta să ajuneze cei ce sînt de faţă: cine e însă bol­nav sau în călătorie, să pos­tească alt număr de zile; Dumnezeu doreşte să vă uşureze, nu doreşte să vă facă greutate, ca să împliniţi numărul [zilelor de post] şi să‑L preamăriţi pe Dumnezeu pentru că vă ocîrmuieşte şi să‑L mulţumiţi.

182.  Dacă te întreabă servii Mei despre Mine, atunci Eu sînt aproape; ascult ruga celui ce se roagă, dacă se roagă; dar şi ei trebuie să asculte de Mine şi să creadă în Mine; poate vor umbla întru dreptate.

183.  Vă este iertat în noaptea postului să vă împreunaţi cu muierile voastre; ele vă sînt vouă haină şi voi le sînteţi lor haină; Dumnezeu ştie că voi înşivă v‑aţi înşelat, însă El se întoarce spre voi şi vă iartă; deci împreu­naţi‑vă cu ele şi cereţi ce v‑a [pre]scris[52] Dumnezeu şi mîncaţi şi beţi pînă ce se poate deosebi un fir alb de un fir negru în zori de zi. Atunci împliniţi postul pînă noaptea şi nu vă împre­unaţi cu ele[53], ci petreceţi în temple. Acestea sînt hotarele lui Dumnezeu, deci nu vă apropiaţi de ele. Astfel îi învaţă Dumnezeu pe oameni să deosebească semnele Sale, pen­tru ca ei să se teamă de El.

184.  Nu istoviţi averile voastre între voi în deşert şi nu mi­tuiţi cu ele pe jude­cători, ca să mîncaţi o parte din averea cuiva în nelegiuire cu ştirea voastră.

185.  Te vor întreba şi despre lu­nile noi. Spune: “Ele sînt timpurile hotărîte oamenilor de peregrinaj”. Dreptatea nu stă în aceea ca să mergeţi în casele voastre pe dindos, ci dreptatea este a se teme de Dumnezeu; deci mergeţi în case prin poartă[54] şi temeţi‑vă de Dumnezeu, ca să fiţi fericiţi.

186.  Luptaţi‑vă pentru calea lui Dumnezeu împotriva celor ce voiesc să se lupte cu voi, însă nu începeţi cu nedrep­tul, căci Dumnezeu nu‑i iubeşte pe cei nedrepţi.

187.  Omorîţi‑i unde‑i găsiţi, şi goniţi‑i de acolo, de unde v‑au gonit pe voi, căci ispita e mai rea decît omorul, însă nu luptaţi împotriva lor lîngă templul sfînt, doar dacă se luptă ei împotriva voastră acolo; omorîţi‑i, căci aceas­ta este răsplata celor necredin­cioşi.

188.  Şi luptaţi împotriva lor pînă ce nu va fi ispitită, ci va fi legea lui Dumne­zeu; iar dacă vor înceta, nu ţineţi duşmă­nie, ci numai faţă de cei nele­giuiţi.

189.  Dacă însă înceată ei, atunci Dumnezeu este iertător, îndurător.

190.  Luna cea sfîntă pentru luna cea sfîntă, iar templele pen­tru răzbunare[55]; cine vă atacă, atunci atacaţi‑l şi pe el întoc­mai cum v‑a atacat pe voi şi temeţi‑vă de Dumnezeu şi să ştiţi că Dumnezeu e cu aceia care se tem de El.

191.  Jertfiţi pentru drumul lui Dumnezeu şi nu vă aruncaţi cu mîinile voastre în pieire, ci faceţi bine; Dumnezeu doar îi iubeşte pe binefă­cători.

192.  Împliniţi peregrinajul şi cercetarea cea sfîntă a lui Dumnezeu[56]; iar dacă vă e greu, pregătiţi ceva ca jertfă şi nu tundeţi capetele voas­tre pînă ce n‑a ajuns jertfa la locul junghierii; cine din voi însă este bolnav sau are durere de cap[57], acela răscumpere‑se prin ajunare sau milostenie sau prin vreo jertfă. Dacă sînteţi în sigu­ranţă[58] şi voieşte cineva să cerceteze Mekka abia la peregrinaj, să pregătească ceva ca jertfă. Cel ce însă are avere să postească trei zile în peregrinaj şi şapte zile la reîntoarcere, aşa­dară zece de toate. Aceeaşi să o facă acela ai cărui casnici n‑au fost la templul cel sfînt. Deci te­meţi‑vă de Dumnezeu şi să ştiţi că Dumnezeu pede­pseşte groaznic.

193.  Peregrinajul să fie în lunile cunoscute[59], şi cel ce şi‑a pro­pus peregrinajul în ele să nu se împreune cu muiere, să nu fie cu nedreptate şi să nu se certe în peregrinaj, căci binele pe care‑l faceţi îl cu­noaşte Dumnezeu. Luaţi‑vă şi merinde, însă cele mai bu­ne merinde sînt frica lui Dumnezeu, deci temeţi‑vă de Mine, o, voi, cei pricepuţi.

194.  Nu greşiţi dacă cereţi un cîştig[60] de la Domnul vostru şi dacă grăbiţi de pe Arafît[61] atunci aduceţi‑vă aminte de Dumnezeu în locul cel sfînt şi aduceţi‑vă aminte că v‑a ocîrmuit bine şi că înainte eraţi între cei ce ră­tăcesc.

195.  Atunci grăbiţi‑vă de unde se grăbesc oamenii[62] şi cereţi iertare de la Dumnezeu, căci Dumnezeu este iertător, îndurător.

196.  Şi dacă aţi împlinit pravilele voastre, atunci aduceţi‑vă aminte de Dum­nezeu, pre­cum vă aduceţi aminte de părinţii voştri, ba mai mult să vă fie El aminte. Sînt oa­meni care zic: “Doamne, dă‑ne [partea noastră] în lu­me!”, însă aceştia n‑au parte în lumea de apoi.

197.  Însă alţii din ei zic: “Doam­ne, dă‑ne [parte] bună în lumea aceasta şi [parte] bună în cea de apoi, şi mîntuieşte‑ne de pedeapsa focului”.

198.  Aceia vor primi partea ce şi‑au agonisit‑o, căci Dum­nezeu este grabnic la soco­teală.

199.  Aduceţi‑vă aminte de Dum­nezeu în zile anumite[63]. Cel ce se grăbeşte să facă aceasta în două zile, nu păcătuieşte, iar cel ce rămîne încă şi mai lung tot nu păcătuieşte, dacă se teme de Dumnezeu, de aceea temeţi‑vă de Dumnezeu şi să ştiţi că la El vă veţi aduna.

200.  Şi între oameni este unul care te aduce la mirare cu vorbele sale despre viaţa lumii şi‑l cheamă pe Dum­nezeu ca martor pentru ceea ce e în inima lui şi totuşi e un duşman iubitor de ceartă[64].

201.  Însă cum se întoarce el, grăbeşte‑te în ţară, ca să o strice, şi nimiceşte sămănătura şi ceea ce a răsărit. Dumnezeu însă nu iubeşte stricăciunea.

202.  Dacă i se spune: “Teme‑te de Dumnezeu!”, îl cuprinde pu­terea fărădelegii. Răsplata sa este iadul şi acesta este un pat rău.

203 Altul din oameni iarăşi vinde sufletul să