Surele 24-29

XXIV

SURA LUMINII

Din Medina şi este cu şaizeci şi patru de senine

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      O sură pe care am trimis‑o Noi şi am făcut‑o lege şi am trimis în ea semne răsvădite, ca să vă lăsaţi îndemnaţi.

2.      Pe curvă şi pe curvar biciuiţi‑i pe fiecare cu cîte o sută de bice şi să nu vă apuce pen­tru ei îndurare împotriva ju­decăţii lui Dumnezeu, dacă credeţi în Dumnezeu şi în ziua de apoi. Şi să fie martori la pedeapsa lor o parte din credincioşi.

3.      Curvarul să nu se căsătoreas­că decît cu o curvă sau pă‑gînă şi curva să nu se căsă­torească decît cu un curvar sau un păgîn; şi aceasta este oprit pentru cei credincioşi.

4.      Cei ce defaimă muieri cinsti­te, apoi nu aduc patru mar­tori, bicuiţi‑i cu optzeci de bice şi nu mai primiţi măr­turie de la ei cîndva, căci ei sînt nelegiuiţi,

5.      afară de cei care pe urmă se căiesc şi se îndreaptă; Dum­nezeu doar este iertător, în­durător.

6.      Cei ce defaimă pe soţiile lor şi n‑au martori, afară de sine înşişi, să mărturisească de patru ori înaintea lui Dum­nezeu că este adevărat,

7.      şi a cincea oară, ca să vie blestemul lui Dumnezeu asupra sa, dacă este min­cinos.

8.      Dară să împingă de la ea pedeapsa, dacă ea va măr­turisi de patru ori la Dum­nezeu că este el mincinos,

9.      şi a cincea oară, ca să vie mînia lui Dumnezeu asupra ei, dacă a spus el adevărul.

10.    Şi fără de mila lui Dumne­zeu asupra voastră şi fără de îndurarea Lui şi dacă Dum­nezeu n‑ar fi iertător, îndu­rător…

11.    Cei ce au adus minciuna, cîţiva din voi, nu cred că aceasta ar fi un rău pentru voi, ba că ar fi un bine pen­tru voi. Fiecărui bărbat din voi să‑i fie ceea ce şi‑a ago­nisit din păcat, iar cel ce a luat asupra sa ca să‑l mă­rească, pentru acela să fie pedeapsă mare.

12.    De ce, cînd aţi auzit aceasta, nu cugetară credincioşii şi credincioasele întru sine lu­crul bun şi nu ziseră: “Aceas­ta este minciună răsvădită?”

13.    De ce nu aduseră pentru aceasta patru martori? Însă pentru că nu aduseră patru martori, sînt aceştia minci­noşi înaintea lui Dumnezeu.

14.    Şi fără de mila lui Dumne­zeu asupra voastră şi fără de îndurarea lui în lumea de acum şi cea de apoi, v‑ar fi ajuns o pedeapsă mare pen­tru ceea ce aţi răspîndit, cînd aţi scos‑o cu limbile voastre şi aţi vorbit cu gurile voastre ceva ce n‑aţi ştiut şi aţi ţinut de ceva uşor ceea ce la Dum­nezeu este lucru mare.

15.    Şi de ce, cînd auzirăţi, n‑aţi zis: “Ni se cuvine ca să vor­bim despre aceasta?” Mărire Ţie! Aceasta este o munciună mare.

16.    Dumnezeu vă îndeamnă, ca să nu faceţi ceva asemenea vreodată, dacă sînteţi credin­cioşi.

17.    Şi Dumnezeu vă face răsvă‑dite semnele, şi Dumnezeu este ştiutor, înţelept.

18.    Acei cărora le place ca să se răspîndească lucruri ruşi­noase asupra credincioşilor, pentru ei este pedeapsă du­reroasă,

19.    în lumea de aici şi de apoi. Şi Dumnezeu ştie, dar voi nu ştiţi.

20.    Şi fără de mila lui Dumezeu asupra voastră şi fără de îndurarea Lui şi de n‑ar fi Dumnezeu îndurător, milos­tiv…

21.    O, voi, cei ce credeţi, nu ur­maţi paşilor lui Satan, căci cel ce urmează paşilor lui Satan porunceşte lucru ruşi­nos şi oprit. Şi fără de îndu­rarea sa nici unul din voi nu ar fi curat cîndva. Însă Dum­nezeu curăţeşte pe cine voieş­te şi Dumnezeu aude, ştie.

22.    Şi să nu jure cei avuţi şi bo­gaţi dintre voi, că nu vor mai da nimic rudelor şi sărma­nilor şi celor ce purced pe drumul lui Dumnezeu, ci să ierte şi să uite. Oare nu aţi dori ca Dumnezeu să vă ierte şi vouă? Dumnezeu este iertător, îndurător.

23.    Cei ce defăima muieri cinsti­te, care sînt nebăgătoare de seamă, însă credincioase, sînt blestemaţi, în lumea de acum şi cea de apoi, şi pen­tru ei este pedeapsă mare.

24.    Într‑o zi vor mărturisi împo­triva lor limbile lor şi mîinile lor şi picioarele lor, pentru ceea ce au făcut.

25.    În ziua aceea le va răsplăti Dumnezeu după cuviinţă şi ei să ştie că Dumnezeu este adevărul răsvădit.

26.    Cele rele pentru cei răi şi cei răi pentru cele rele, şi cele bune pentru cei buni şi cei buni pentru cele bune. Aceş­tia vor fi curaţi cu privire la ceea ce se vorbeşte despre ei, — iertare şi îngrijire măreaţă!

27.    O, voi, cei ce credeţi, nu in­traţi în case care nu sînt ca­sele voastre, pînă ce n‑aţi ce­rut îngăduire şi n‑aţi salutat locuitorii lor. Aceasta este mai bine pentru voi. Poate vă lăsaţi îndemnaţi.

28.    Şi dacă nu aflaţi pe nimenea acolo, nu intraţi pînă nu vi se îngăduie; şi dacă vi se spune: “Întoarceţi‑vă!”, atunci întoarceţi‑vă; aceasta e mai curat pentru voi şi Dumne­zeu ştie ce faceţi.

29.    Nu vă este păcat, dacă intraţi în casele nelocuite, de vă este de folos. Şi Dumnezeu ştie ce faceţi pe faţă şi într‑ascuns.

30.    Spune credincioşilor ca să plece privirile lor şi să‑şi păzească ruşinea lor. Aceasta e mai curat pentru ei. Dum­nezeu doar ştie ce fac ei.

31.    Şi spune către cele credin­cioase ca să‑şi plece privirile lor şi să‑şi pă­zească ruşinea lor şi să nu‑şi descopere fru­museţea lor, afară de ceea ce e pe dinafară, şi să‑şi puie văluri asupra sînurilor, şi să nu‑şi descopere frumuseţea, afară de înaintea bărbaţilor lor sau a părinţilor, sau a părin­ţilor bărbaţilor lor, sau a fiicelor lor, sau a fiilor băr­baţilor lor, sau a fra­ţilor lor sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muie­rilor lor sau a celor care îi stăpîneşte dreapta lor, sau a slujitorilor lor, care n‑au mădulare de bărbat, sau a copiilor, care nu se uită la goliciunea muierilor. Şi ele să nu bată cu picioarele, ca să ştie ce ascund ele din fru­museţea lor. Şi întoarceţi‑vă cu toţii la Dumnezeu, o, voi, credincio­şilor, poate vă va merge bine.

32.    Şi căsătoriţi‑i pe cei necăsă­toriţi şi pe cei cinstiţi dintre robii şi roabele voastre. Dacă sînt sărmani, Dumnezeu îi face bogaţi din mila Sa. Şi Dumnezeu este cuprinzător, ştiutor.

33.    Şi să trăiască în curăţenie acei ce nu află pe nimenea pentru căsătorie, pînă ce Dumnezeu îi va îmbogăţi din Mila Sa. Şi celor pe care îi stăpîneş­te dreapta voastră, care cer o carte, scrieţi‑le da­că ştiţi ceva bun în a­ceasta şi daţi‑le din averea lui Dum­nezeu pe care v‑a dat‑o vouă. Şi nu siliţi roabele voastre la curvie, dacă voiesc ele să rămîie curate, căutînd folo­sul vieţii lumeşti. Iar dacă unul le sileşte, atunci, după ce le‑a silit, Dumnezeu este iertător, îndurător.

34.    Şi Noi am trimis la voi sem­ne răsvădite şi cele ce s‑au întîmplat în ase­menea fel înaintea voastră şi îndem­narea pentru cei ce se tem de Dum­nezeu.

35.    Dumnezeu este lumina ceru­rilor şi a pămîntului… El sea­mănă cu o firi­dă, în care este o candelă şi candela este în sticlă şi sticla este ca o stea sclipitoare. Ea se prinde de un pom binecuvîntat, de un măslin, ce nu e nici de la ră­sărit, nici de la apus, al cărui ulei aproape luminează, fără să‑l fi atins focul — lumină peste lumină. Dumnezeu ocîrmuieşte la lu­mina Sa pe cine voieşte şi Dumnezeu face pilde pentru oameni şi Dum­nezeu cunoaşte toate lucrurile.

36.    În casele în care a dat voie Dumnezeu ca să se preamă­rească şi să se vestească numele Său, îl laudă dimi­neaţa şi seara

37.    bărbaţii pe care nu‑i opreşte nici negoţul, nici marfa de la amintirea lui Dumnezeu şi de la împlinirea rugăciunii şi darea milosteniilor, de frică, înaintea unei zile în care se întorc inimile şi ochii,

38.    pentru ca Dumnezeu să le răsplătească faptele lor cele mai frumoase şi să le adauge harul Său; şi Dumnezeu îngrijeşte pe cine voieşte, fără mă­sură.

39.    Iar faptele necredincioşilor sînt ca o nălucire pe şes, pe care ţine cel în­setat, că e apă, pînă ce, cînd vine la ea, nu se află nimica, însă el află că Dumnezeu îi plăteşte întrea­ga socoteală. Şi Dumnezeu este grabnic la socoteală.

40.    Sau ca întunecimea de pe marea adîncă, pe care o aco­peră unda, peste care este o undă, asupra căreia este un nour — întunecimi, una pes­te alta — cînd întinde cineva mîna sa, aproape nu o vede. Şi căruia nu‑i dă Dumnezeu lumină, acela n‑are lumină.

41.    N‑ai văzut că pe Dumnezeu îl preamăresc toate cele din ceruri şi de pe pămînt şi păsările, întinzînd aripile? Fiecare cunoaşte rugăciunea sa şi lauda sa şi Dumnezeu ştie ce fac ei.

42.    Şi a lui Dumnezeu este stăpînirea în ceruri şi pe pămînt şi la Dumnezeu duce drumul.

43.    Oare n‑ai văzut că Dumne­zeu alungă nourii, apoi îi îm­preună, apoi îi face grămezi? Şi tu vezi ploaia ieşind din mijlocul lor. Şi El trimite munţi din cer, în care este grindină, şi El nimereşte cu aceasta pe cine voieşte, şi o întoarce de la cine voieşte. Strălucirea fulgerului Său răpeşte aproa­pe vederile.

44.    Dumnezeu schimbă noaptea cu ziua; între aceasta este o pildă pentru cei ce văd. Şi Dumnezeu a făcut toate vie­tăţile din apă. Şi între ele sînt unele care umblă pe pînte‑cele lor, şi unele care umblă pe două picioare, şi u­nele care umblă pe patru. Dum­nezeu face ce voieşte şi Dum­nezeu are putere asupra tutu­ror lucrurilor.

45.    Noi am trimis semne răsvădite şi Dumnezeu îl ocîrmuieşte pe cine voieş­te pe drum drept.

46.    Şi ei vor zice: “Noi credem în Dumnezeu şi în trimisul Său!” apoi se în­toar­ce o parte din ei de la aceasta, şi aceia nu sînt credincioşi.

47.    Şi de ar fi chemaţi la Dum­nezeu şi la trimisul său, ca să judece ei, atunci o parte din ei s‑ar abate.

48.    De ar fi însă la ei adevărul, ar veni şi ei la El cu umilinţă.

49.    Oare este în inimile lor boală, sau se îndoiesc ei sau se tem că Dumnezeu şi tri­misul Său vor fi nedrepţi faţă de ei? Ba, ei sînt nele­giuiţi.

50.    Vorba credincioşilor, cînd sînt chemaţi la Dumnezeu şi la trimisul Său, ca să judece între ei, este că ei zic: “Noi auzim şi ascultăm!” Şi lor le merge bine.

51.    Iar cel ce ascultă de Dumne­zeu şi de trimisul Său şi se sfieşte de Dum­nezeu şi se teme de El, aceştia sînt fericiţi.

52.    Şi ei jură la Dumnezeu jurămîntul cel mai greu, că dacă le vei porunci, ei vor purce­de. Spune: “Nu juraţi! Ascul­tare se cuvine! Dumnezeu ştie ce faceţi!”

53.    Spune: “Ascultaţi de Dum­nezeu şi ascultaţi de trimisul Său!” Şi dacă în­toarceţi spa­tele, atunci este pe el ceea ce purtaţi voi; iar dacă ascultaţi de El, atunci sînteţi bine ocîrmuiţi şi trimisul este îndatorit numai la propo­văduire răsvădită.

54.    Dumnezeu a făgăduit celor ce cred dintre voi şi se poartă bine că‑i va fa­ce pe ei urmaşi pe pămînt, cum i‑a făcut urmaşi pe înaintaşii lor, şi le va întări lor legea lor pe care a ţinut‑o de bună pentru ei, şi că le va da sigu­ranţă în schimb pentru frica lor; “Ei să‑Mi servească, ei nimic să nu‑Mi facă tovarăş!” Iar cei ce sînt necredincioşi după aceasta, aceia sînt nele­giuiţi.

55.    Şi împliniţi rugăciunea şi daţi milostenii şi ascultaţi de trimis; poate veţi afla îndu­rare.

56.    Nu crede că necredincioşii pe Dumnezeu pot să‑L slăbească pe pămînt. Locuinţa lor este focul. Rău e drumul încolo.

57.    O, voi, cei ce credeţi, să ceară voie de trei ori ca să intre aceia pe care îi stăpîneşte dreapta voastră şi aceia care n‑au ajuns vîrstnicia: înain­tea rugăciunii de dimineaţă şi cînd lepădaţi hainele voas­tre la miazăzi şi după ru­găciunea de sară — cele trei goliciuni ale voastre. Nu vine asupra voastră, nici asupra lor păcat de acestea, cînd unul din voi îl înconjură pe altul. Aşa vă dă Dumne­zeu semne răsvădite şi Dum­nezeu este ştiutor, înţelept.

58.    Şi cînd au ajuns copiii voştri la vîrstnicie, să ceară îngă­duire, precum au cerut îngă­duire înaintaşii lor. Aşa vă dă Dumnezeu semne răsvădite şi Dumnezeu este ştiu­tor, înţelept.

59.    Şi văduvele dintre muieri care n‑au nădejde la căsă­torie, nu au păcat da­că lea­pădă hainele lor, fără ca să dezvelească frumuseţea lor. Însă este mai bine pentru ele dacă se reţin. Şi Dumnezeu aude, ştie.

60.    Nu este păcat pentru cel orb şi nu este păcat pentru cel şchiop, şi nu es­te păcat pen­tru cel bolnav şi nici pentru voi dacă mîncaţi în casele voas­tre sau în casele părin­ţilor voştri, sau în casele maicelor voastre, sau în casele fraţilor voştri, sau în casele surorilor voastre, sau în casele unchi­lor voştri după tată, sau în casa mătuşilor voastre după tată, sau în casa unchilor voştri după mamă, sau în casa mătuşilor voastre după mamă, sau în aceea de la care aveţi cheie, sau a prietenului vostru. Nu păcătu­iţi, dacă mîncaţi îm­preună sau deosebit.

61.    Şi dacă intraţi în casă, salutaţi‑vă, întreolaltă cu salu­are de la Dumne­zeu, cu una bună, binecuvîntată. Aşa vă face Dumnezeu răsvădite semnele, ca să le pricepeţi.

62.    Credincioşi sînt numai cei ce cred în Dumnezeu şi în tri­misul Său şi da­că s‑au adu­nat la el pentru o treabă, nu ies pînă ce n‑au cerut îngă­duire. Aceia care cer de la tine îngăduire, aceia cred în Dumnezeu şi în trimisul Său. Şi dacă cer îngăduire pentru vreo treabă a lor, îngăduie cui voieşti din ei şi roagă de iertare pe Dumnezeu pentru ei. Dumnezeu este iertă­tor, îndurător.

63.    Nu faceţi avorbirea trimisu­lui între voi, precum e avor­birea la voi întreo­laltă. Dum­nezeu îi cunoaşte pe cei ce se furişează dintre voi, căutînd scut la alţii. Şi să se ferească cei ce se împotrivesc porun­cii Sale, ca să nu‑i ajungă ispita pedeapsă dureroasă.

64.    Oare nu este a lui Dumnezeu tot ce e în ceruri şi pe pămînt? El ştie cum stă treaba şi, într‑o zi vor fi ei aduşi înapoi la El şi El le va vesti ceea ce au făcut ei. Şi Dum­nezeu ştie toate lucrurile.

 

XXV

SURA FURKÎNULUI

Din Mekka şi este cu şaptezeci şi şapte de semne.

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      Binecuvîntat fie acela care a trimis Furkânul asupra ro­bului Său, ca să fie un în‑demnător pentru lumea în­treagă.

2.      A Lui este stăpînirea în ce­ruri şi pe pămînt şi EI n‑a născut copil şi n‑are tovarăş întru stăpînire şi a făcut toate lucrurile şi le‑a orînduit cu orînduială.

3.      Şi ei primesc lîngă ei Dum­nezei, care n‑au făcut nimica, ci singuri fură făcuţi.

4.      Şi ei nu pot nici să‑şi strice, nici să‑şi ajute şi n‑au putere nici asupra morţii, nici asu­pra vieţii, nici asupra învierii.

5.      Şi cei necredincioşi zic: “Aceasta nu este decît o minciună pe care a plăs­muit‑o el şi i‑a ajutat alt popor!” Însă ei scot la iveală numai nedreptate şi minciună.

6.      Şi ei zic: “Basmele înaintaşi­lor sînt cele ce le‑a scris el şi ele îi fură dicta­te dimineaţa şi seara”.

7.      Spune: “L‑a trimis cel ce ştie cele ascunse în ceruri şi pe pămînt. El este iertător, în­durător”.

8.      Şi ei zic: “Ce fel de trimis este acesta? El mănîncă bucate şi umblă prin piaţă. De ar fi trimis de către el un înger şi ar fi îndemnător cu el,

9.      sau de i s‑ar arunca o comoa­ră sau de ar avea o grădină din care să mănînce!” Şi cei nelegiuiţi zic: “Voi urmaţi numai unui bărbat ferme­cat”.

10.    Priveşte cum fac asemănări cu tine! Însă ei rătăcesc şi nu pot afla drumul.

11.    Binecuvîntat fie Acela care, dacă voieşte, îţi dă mai bune decît acestea: grădini pătrun­se cu rîuri pe de desupt şi‑ţi dă palate!

12.    Ba ei ţin de minciună “ora”. Însă Noi am pregătit flacăra pentru cei ce leapădă “ora”.

13.    Dacă‑i vedea ea din depărta­re, aud ei turbarea şi urletul ei.

14.    Şi dacă vor fi alungaţi din ea într‑un loc îngust, legaţi la un loc, vor cere ei atunci pieire.

15.    “Nu strigaţi astăzi pentru o unică pieire, ci strigaţi pen­tru pieiri multe!”

16.    Spune: “Oare aceasta e mai bine, sau grădina veşniciei, care s‑a juruit celor temători de Dumnezeu? Ea le va fi răsplătire şi drum”.

17.    Ei să aibă acolo ce doresc, să petreacă acolo în veci; aceas­ta e o juruinţă a Domnului tău, care e cerută.

18.    Şi într‑o zi îi va aduna El pe ei şi aceia la care se închină ei afară de Dumnezeu, şi va zice: “Oare voi duceţi în ră­tăcire pe aceşti robi ai Mei, sau au rătăcit ei de la drum?”

19.    Ei vor zice: “Mărire Ţie; nu ni se cade să luăm alt apă­rător, afară de Tine; însă Tu i‑ai îngrijit pe ei şi pe părinţii lor într‑atîta, încît au uitat îndem­narea şi s‑au făcut un popor pierdut”.

20.    “Şi acum v‑au ţinut de min­cinoşi întru ceea ce aţi vor­bit, şi ei nu pot nici abate pe­deapsa, nici ajuta”.

21.    Şi cine din voi este păcătos, aceluia îi dăm de gustat pe­deapsă mare.

22.    Şi înaintea ta n‑am trimis Noi trimişi, care nu mîncau bucate şi nu îmbiau prin pieţe şi Noi i‑am făcut pe unii din voi ispită pentru ceilalţi. Voiţi să fiţi stator­nici? Domnul tău vede.

23.    Şi zic cei ce nu nădăjduiesc într‑o întîlnire: “De nu se vor trimite asupra noastră înge­rii, sau de nu vom vedea pe Domnul nostru…” Ei sînt îngîm­faţi întru inimile lor şi se fudulesc cu fudulie mare.

24.    În ziua cînd vor vedea în­gerii, în acea zi nu va fi veste bună pentru cei nelegiuiţi şi ei vor zice: “Departe, departe”.

25.    Şi Ne vom apropia de faptele pe care le‑au făcut ei şi le vom face întru colb împrăş­tiat.

26.    Locuitorii raiului vor avea în ziua aceea mai bună locuinţă şi mai frumos loc de repaus pentru amiazăzi.

27.    În ziua aceea, se va despica cerul şi nourii şi vor fi trimişi îngerii.

28.    Stăpînirea va fi, în ziua ace­ea, într‑adevăr a celui îndu­rat şi va fi o zi grea pentru cei necredincioşi.

29.    Şi, în ziua aceea, îşi va muşca nelegiuitul mîinile şi va zice: “O, de aş fi luat un drum cu cel trimis!

30.    Vai, să nu‑l fi primit pe cu­tare ca prieten!

31.    Da, el m‑a dus în rătăcire departe de îndemnare, după ce a venit ea la mine; şi Satan este trădătorul oamenilor”.

32.    Şi trimisul zise: “Doamne, poporul meu ţine acest Co­ran de bîrfeală!”

33.    Şi aşa dădurăm Noi fiecărui profet un duşman dintre ne­legiuiţi; însă Domnul tău ajunge ca ocîrmuitor şi aju­tător.

34.    Şi cei necredincioşi zic: “De ce nu s‑a trimis Coranul asu­pra lui deodată?” Aşa a fost pentru ca să întărim prin aceasta inima ta şi Noi l‑am citit frumos.

35.    Şi ei nu‑ţi vor aduce vreo pil­dă, fără ca să aducem Noi adevărul şi o tîl­cuire mai fru­moasă.

36.    Cei ce vor fi adunaţi pe feţele lor în iad, aceia vor avea locul cel mai rău şi vor rătăci cel mai mult de la drum.

37.    Şi Noi i‑am adus lui Moise Scriptura şi l‑am pus pe fra­tele său Aaron ca sfetnic.

38.    Şi Noi am zis: “Mergeţi la poporul care a ţinut de min­cinoase semnele Noastre, căci voim să‑i dăm cu totul pierzării”.

39.    Şi poporul lui Noe, cînd ţinură de mincinos pe trimisul, îi înecarăm şi‑i făcurăm ca semn pentru oameni, şi Noi am pregătit pentru cei nelegiuiţi pedeapsă dureroasă.

40.    Şi Ad şi Thamud şi locuitorii din Er‑Rass şi multe neamuri între ei…

41.    Pentru toţi făcurăm pilde şi‑i stîrpirăm cu desăvîrşire.

42.    Şi ei trecură pe lîngă cetatea asupra căreia a plouat o ploaie nenorocită. Oare nu văzură ei? însă ei nu nădăj­duiesc în înviere.

43.    Şi cînd te văzură, te luară în rîs: “Oare acesta este acela pe care l‑a trimis Dumnezeu ca trimis?

44.    El aproape ne‑ar fi amăgit de la zeii noştri, de nu ne‑am fi ţinut de ei!” Însă, cînd vor vedea pedeapsa, vor şti ei cine a rătăcit mai mult de la drum.

45.    Ce crezi? Cine ia pofta sa ca Dumnezeu, aceluia vrei să‑i fii scut?

46.    Sau crezi că cei mai mulţi din ei aud sau pricep? Ei sînt numai ca vitele, ba au rătăcit încă mai mult de la drum.

47.    Oare nu l‑ai văzut pe Dom­nul tău, cum a prelungit umbra? Şi de ar fi voit, ar fi lăsat‑o locului; apoi facem soarele arătător spre ea,

48.    apoi o tragem la Noi cu uşu­rinţă

49.    şi El este cel ce v‑a făcut noaptea ca haină şi somnul spre odihnă şi v‑a pus ziua pentru sculare.

50.    Şi El este cel ce trimite vînturile ca binevestitori înain­tea îndurării Sale. Şi Noi trimitem din cer apă curată,

51.    ca să înviem prin ea o ţară moartă şi să o dăm de băut făpturilor Noas­tre, vitelor şi oamenilor în mulţime.

52.    Şi Noi am împărţit‑o între ei, ca să se lase îndemnaţi; însă cei mai mulţi oameni nu voiesc, din nemulţumire.

53.    De am fi voit, am fi trimis în fiecare cetate un îndemnător.

54.    Deci, nu asculta de cei necre­dincioşi, ci te luptă împotri­va lor, împreună cu el, cu luptă mare.

55.    Şi El este cel ce a slabozit cele două ape; una bună, dulce, alta sărată, amară şi a pus între amîndouă un pe­rete şi un zid împiedicător.

56.    Şi El l‑a făcut pe om din apă şi i‑a dat înrudire şi cuscrie; şi Domnul tău este puternic.

57.    Şi ei respectă, afară de Dum­nezeu, ceva ce nici nu le ajută, nici nu le strică. Şi cel necredincios este un ajutor al lui Satan, împotriva Dom­nului său.

58.    Şi Noi te‑am trimis numai ca binevestitor şi îndemnător.

59.    Spune: “Nu cer de la voi o răsplată pentru aceasta, doar dacă fiecine voieşte, apucă drumul spre Domnul său”.

60.    Şi încrede‑te în cel viu, care nu moare, şi preamăreşte‑l pe El — şi îndestul cunoaşte El păcatele robilor Săi — care a făcut cerurile şi pămîntul şi ceea ce este între ele, în şase zile. Apoi s‑a suit pe tron El, cel îndurător. Întreabă des­pre El pe unul priceput.

61.    Şi cînd li se spune: “Închinaţi‑vă celui îndurător!”, zic ei: “Şi este cel îndurător? Oare să ne închinăm la ceea ce ne porunceşti tu?” şi li se măreşte îndărătnicia.

62.    Binecuvîntat fie cel ce a făcut cetăţi în cer şi a pus acolo o candelă şi luna luminoasă.

63.    Şi El este cel ce a făcut noap­tea şi ziua să‑şi urmeze pen­tru cel ce voieşte să se lase îndemnat şi voieşte să fie mulţumitor,

64.    şi robii lui Dumnezeu sînt aceia care îmblă pe pămînt cu blîndeţe şi cînd vorbesc către ei proştii, apoi zic ei: “Pace!”

65.    Şi cei ce petrec noaptea pros­ternaţi înaintea Domnului lor sau stînd;

66.    şi cei ce zic: “Doamne depăr­tează de la noi pedeapsa iadului! Pedeapsa lor este chin veşnic; rea este ea ca locuinţă şi loc”.

67.    Şi cei care, cînd dăruiesc, nu sînt istrăvitori nici zgîrciţi, ci stau la mijloc întru aceasta;

68.    şi cei care nu cheamă lîngă Dumnezeu alt Dumnezeu şi nu omoară sufle­tul care l‑a oprit Dumnezeu, dacă nu e după dreptate şi nu curvesc, iar cel ce face aceasta, află pedeapsă.

69.    Îndoită să fie pedeapsa în ziua învierii şi în veci să rămîie în ea dispre­ţuit:

70.    afară de cel ce se căieşte şi crede şi se poartă bine, Dum­nezeu va schim­ba răul lor întru bine. Şi Dumnezeu este iertător, îndurător.

71.    Şi cel ce se căieşte şi face bi­ne, spre el se întoarce Dum­nezeu.

72.    Şi cei ce nu dau mărturie mincinoasă, şi dacă trec pe lîngă bîrfeală, apoi trec cu vrednicie;

73.    Şi cei care, dacă se îndeam­nă, prin un semn, de către Domnul lor, nu cad jos ca surzii şi orbii;

74.    Şi aceia care zic: “Doamne, dă‑ne de la muierile noastre şi urmaşii noştri răcoare pentru ochi şi fă‑ne pilde pentru cei cu frica lui Dumnezeu!”

75.    Acelora li se va răsplăti cerul al şaptelea, pentru că au fost statornici, şi vor fi primiţi acolo cu salutare şi pace.

76.    Vor petrece acolo în veci — locuinţă şi loc frumos!

77.    Spune: “Nu se îngrijeşte de voi Domnul meu, dacă nu‑l chemaţi. L‑aţi ţinut de mincinos pe trimis, dar veţi fi în chin vecinie”.

 

XXVI

SURA POEŢILOR

Din Mekka şi este cu două sute douăzeci şi opt de semne.

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      TSM. Acestea sînt semnele cărţii răsvădite.

2.      Poate că te sfîrşeşti de scîrbă, pentru că ei nu cred,

3.      de am voi Noi, am trimite asupra lor din cer un semn, atunci s‑ar pleca gîtul lor cu umilinţă.

4.      Însă nu le mai vine îndem­narea nouă de la cel îndură­tor, fără ca ei să se întoarcă

5.      şi să nu o ţină de minciună, însă va veni o veste la ei des­pre ceea de ce‑şi bat joc.

6.      Oare n‑au privit ei la pă‑mînt, cum am lăsat Noi să răsară tot soiul fru­mos?

7.      Întru aceasta este un semn, şi totuşi cei mai mulţi din ei nu sînt credin­cioşi.

8.      Şi Domnul tău El este cel puternic, îndurat.

9.      Şi cînd îl chemă Domnul tău pe Moise: “Mergi la poporul cel nelegiuit,

10.    poporul lui Faraon, ori de nu se tem de Mine”,

11.    zise el: “Doamne, mă tem că mă vor ţine de minciunos;

12.    şi poporul meu e strîmtorat şi nu e slobodă limba mea, deci trimite pe Aaron.

13.    Şi asupra mea este vină şi mă tem că mă vor omorî”.

14.    El zise: “Ba nu! Mergeţi amîndoi cu semnele Noastre. Noi sîntem cu voi şi auzim.

15.    Şi mergeţi la Faraon şi ziceţi: Noi sîntem trimişii Domnu­lui veacurilor,

16.    ca să trimiţi cu noi pe fiii lui Israel”.

17.    El zise: “Oare nu te‑am cres­cut noi ca pe un copil? Şi ai petrecut între noi ani ai vieţii tale,

18.    şi ai făcut fapta pe care ai făcut‑o; şi tu eşti nemulţu­mitor” .

19.    El zise: “Am făcut‑o, însă eram în rătăcire.

20.    Şi am fugit de la voi, pentru că mă temeam de voi, şi mi‑a dăruit Domnul meu înţelep­ciune şi m‑a făcut un trimis.

21.    Şi aceasta este mila ce ne‑ai arătat‑o, că ai robit pe fiii lui Israel”.

22.    Faraon zise: “Şi este Domnul veacurilor?”

23.    El zise: “Domnul cerurilor şi al pămîntului şi al cerurilor ce sînt între amîndouă, dacă sînteţi credincioşi”.

24.    El zise către cei din jurul său: “Oare nu auziţi?”

25.    El zise: “Domnul vostru şi Domnul protopărinţilor voş­tri”.

26.    El zise: “Trimisul vostru, ca­re fu trimis la voi, este în­drăcit”.

27.    El zise: “Domnul răsăritului şi al apusului şi al celor ce sînt între acestea, dacă sînteţi pricepuţi”.

28.    El zise: “Dacă primeşti alt Dumnezeu afară de mine, te voi pune între cei închişi”.

29.    El zise: “Dar dacă aş veni la tine cu un lucru răsvădit?”

30.    El zise: “Atunci, dă‑l, dacă eşti iubitor de adevăr!”

31.    El, deci, aruncă toiagul său şi acesta se făcu un balaur răsvădit.

32.    Şi el scoase mîna sa, şi aceas­ta era albă pentru privitori.

33.    El zise către fruntaşii din ju­rul său: “Acesta este un fer­mecător priceput.

34.    El voieşte să vă alunge din ţară cu fermecătura sa. Deci ce porunciţi?”

35.    Ei ziseră: “Opreşte‑l pe el şi pe fratele său şi trimite în oraşe adunători,

36.    ca să aducă toţi fermecătorii pricepuţi”.

37.    Deci, fură adunaţi fermecă­torii, la timp hotărît, într‑o zi orînduită.

38.    Şi se spuse oamenilor: “Sînteţi adunaţi?

39.    Poate vom urma fermecăto­rilor, dacă vor fi biruitori”.

40.    Şi cînd veniră fermecătorii, ziseră lui Faraon: “Avea‑vom răsplată, dacă vom fi birui­tori?”

41.    El zise: “Bine, voi să fiţi între cei de aproape!”

42.    Moise le zise: “Aruncaţi ceea ce aveţi de aruncat!”

43.    Atunci aruncară frînghiile lor şi toiegele lor şi ziseră: “Pe puterea lui Faraon! Noi sîntem biruitori”.

44.    Atunci aruncă Moise toiagul său, şi acesta înghiţi înşelă­ciunea lor.

45.    Atunci se prosternară ferme­cătorii, închinîndu‑se.

46.    Ei ziseră: “Credem în Dom­nul veacurilor,

47.    Domnul lui Moise şi al lui Aaron!”

48.    El zise: “Credeţi în el înainte de ce v‑am dat voie? El este stăpînul vostru, care v‑a în­văţat fermecătura. Dar şi pe mine mă veţi cunoaşte!

49.    Eu vă voi tăia mîinile şi pi­cioarele voastre schimbiş şi vă voi răstigni pe toţi”.

50.    Ei ziseră: “Nu strică! La Dom­nul nostru ne vom întoarce,

51.    Dorim ca Domnul nostru să ne ierte păcatele noastre, căci sîntem cei dintîi credincioşi”.

52.    Şi Noi descoperirăm lui Moi­se: “Purcede noaptea cu robii Mei, căci sînteţi prigoniţi”.

53.    Şi trimise Faraon în oraşe adunători:

54.    “Aceştia sînt numai o ceată mică,

55.    şi ei sînt înfuriaţi asupra noas­tră,

56.    însă noi sîntem mulţi şi ne păzim”.

57.    Aşa îi scoaserăm din grădini şi de la izvoare,

58.    şi de la comori şi locuri cin­stite.

59.    Aşa, şi Noi Ie dădurăm moş­tenire fiilor lui Israel

60.    şi ei le urmară la răsăritul soarelui.

61.    Şi cînd se văzură întreolaltă cele două cete, ziseră tova­răşii lui Moise: “Noi sîntem ajunşi!”

62.    El zise: “Ba nu! Cu mine este Domnul meu şi El mă va ocîrmui!”

63.    Atunci îi descoperirăm lui Moise: “Loveşte cu toiagul tău marea!” Şi ea se despică şi fiecare parte era ca un munte mare.

64.    Şi apoi îi apropiară pe cei­lalţi.

65.    Şi Noi îl mîntuirăm pe Moise şi pe toţi cei împreună cu el.

66.    Apoi îi înecarăm pe ceilalţi.

67.    Întru aceasta este un semn, însă cei mai mulţi din ei nu cred.

68.    Şi Domnul tău este cel puter­nic, îndurător.

69.    Şi citeşte‑le lor istoria lui Avraam,

70.    Cînd zise el părintelui său şi poporului său: “Cui vă în­chinaţi?”

71.    Ei ziseră: “Ne închinăm ido­lilor şi le slujim mereu”.

72.    El zise: “Oare vă aud ei, cînd îi chemaţi,

73.    sau vă ajută sau vă strică?”

74.    Ei ziseră: “Ba nu! Dar am aflat pe părinţii noştri făcînd aşa”.

75.    El zise: “Aţi văzut aceea, la ce vă închinaţi,

76.    voi şi protopărinţii voştri?”

77.    Dar ei îmi sînt duşmani, afară de Domnul veacurilor,

78.    care m‑a făcut şi mă ocîrmuieşte,

79.    care mă nutreşte şi mă adapă;

80.    şi dacă sînt bolnav, mă vin­decă.

81.    Şi care mă lasă să mor, apoi mă învie;

82.    şi despre care nădăjduiesc că‑mi va ierta păcatele, în ziua judecăţii.

83.    Doamne, dă‑mi înţelepciune şi lasă‑mă să urmez celor drepţi!

84.    Dă‑mi limba adevărului între cei de apoi,

85.    Şi fă‑mă oştean al grădinii plecării.

86.    Şi iartă‑i tatălui meu, el era rătăcitor,

87.    Şi nu‑mi face ruşine în ziua învierii,

88.    în ziua cînd nu foloseşte nici avere, nici copii,

89.    doar dacă vine cineva la Dumnezeu cu inima paşnică.

90.    Şi să fie apropiat raiului de cei ce se tem de Dumnezeu,

91.    şi să se descopere focul ia­dului pentru cei rătăciţi,

92.    şi să li se zică: “Unde e aceea la ce v‑aţi închinat,

93.    afară de Dumnezeu? Oare vă vor ajuta ei, sau li se va ajuta?”

94.    Şi ei să fie aruncaşi peste cap acolo, ei şi cei rătăciţi,

95.    şi cetele diavolului la un loc.

96.    Ei vor zice acolo, certîndu‑se întreolaltă:

97.    “Pe Dumnezeu, noi am fost în rătăcire răsvădită,

98.    cînd v‑am făcut asemenea cu Domnul veacurilor,

99.    şi numai păcătoşii ne‑au dus în rătăcire.

100.  Şi n‑avem mijlocitor

101.  şi nici prieten călduros.

102.  Însă de ar fi întoarcere pen­tru noi, am fi credincioşi”.

103.  Întru aceasta este un semn, dar cei mai mulţi nu crezură.

104.  Şi Domnul tău este cel puter­nic, îndurător.

105.  Poporul lui Noe îi ţinu de mincinoşi pe trimişi,

106.  cînd le zise Noe, fratele lor: “Oare nu vă veţi teme de Dumnezeu?

107.  Eu vă sînt trimis credincios,

108.  deci, temeţi‑vă de Dumne­zeu şi ascultaţi de mine.

109.  Şi nu cer pentru aceasta răs­plată; răsplata mea este la Domnul veacurilor.

110.  Deci, temeţi‑vă de Dumne­zeu şi ascultaţi de mine”.

111.  Ei ziseră: “Oare să‑ţi credem, dacă‑ţi urmează lepădătu­rile?”

112.  EI zise: “N‑am cunoştinţă despre ceea ce fac ei;

113.  socoteala lor este la Domnul meu, dacă numai aţi pricepe!

114.  Şi eu nu‑i lepăd pe cei cre­dincioşi;

115.  eu sînt numai un îndemnător răsvădit”.

116.  Ei ziseră: “Dacă nu vei înceta, o, Noe, vei fi ucis cu pietre!”

117.  El zise: “Doamne, poporul meu mă ţine de mincinos,

118.  deci, judecă între mine şi ei şi mîntuieşte‑mă, şi pe cei credincioşi cu mine!”

119.  Atunci îl mîntuirăm pe el şi pe cei împreună cu el în corabia încărcată.

120.  Apoi înecarăm pe cei ce ră­maseră.

121.  întru aceasta este un semn, dar cei mai mulţi din ei nu cred.

122.  Şi Domnul tău este cel pu­ternic, îndurător.

123.  Ad îi ţinu de mincinoşi pe trimişi,

124.  cînd le zise lor Hud, fratele lor: “Oare nu vă veţi teme de Dumnezeu?

125.  Eu vă sînt un trimis credin­cios;

126.  Deci, temeţi‑vă de Dumne­zeu şi ascultaţi de mine.

127.  Şi nu cer pentru aceasta răs­plată; răsplata mea este la Domnul veacurilor.

128.  Zidiţi pe toată înălţimea un semn, să vă jucaţi,

129.  şi ridicaţi zidiri, ca să fiţi ne­muritori?

130.  Şi cînd atacaţi, atacaţi cu îngîmfare?

131.  Deci, temeţi‑vă de Dumne­zeu şi ascultaţi de mine.

132.  Şi temeţi‑vă de cel, care v‑a dat prisosinţă în ceea ce cu­noaşteţi,

133.  v‑a dat prisosinţă în vite şi fii

134.  şi grădini şi izvoare.

135.  Eu mă tem pentru voi de pedeapsa unei zile mari”.

136.  Ei ziseră: “Ne este totuna, ori de propovăduieşti, sau nu propovăduieşti.

137.  Aceasta este numai o plăs­muire a înaintaşilor,

138.  şi noi nu vom fi pedepsiţi”.

139.  Ei, deci, îl ţinură de mincinos şi Noi îi pierdurăm. Întru aceasta este un semn, însă cei mai mulţi din ei nu crezură.

140.  Şi Domnul tău este cel puter­nic, îndurător.

141.  Thamud îi ţinu de mincinoşi pe trimişi,

142.  cînd le zise Salih, fratele lor: “Oare nu vă veţi teme de Dumnezeu?

143.  Eu vă sînt un trimis credin­cios,

144.  deci, temeţi‑vă de Dumne­zeu şi ascultaţi de mine.

145.  Şi nu cer pentru aceasta răs­plată; răsplata mea este la Domnul veacurilor.

146.  Oare veţi rămîne singuri în ceea ce e aici?

147.  În grădini şi la izvoare?

148.  Şi la semănături şi fenici cu flori gingaşe?

149.  Şi vă scobiţi în munţi case cu iscusinţă!

150.  Deci, temeţi‑vă de Dumne­zeu şi ascultaţi de mine,

151.  şi nu ascultaţi de porunca celor stricaţi,

152.  cei ce fac daună pe pămînt şi nu fac bine”.

153.  Ei ziseră: “Tu eşti numai unul fermecat!

154.  Tu eşti numai un om ca şi noi, deci, dă un semn, dacă iubeşti adevărul!”

155.  El zise: “Această iapă de cămilă să aibă o adăpare şi voi o adăpare într‑o zi anu­mită.

156.  Dar să nu o atingeţi cu vreun rău, căci vă va apuca pedea­psa unei zile mari”.

157.  Ei însă o ologiră şi dimineaţa se căiră

158.  şi‑i apucă pedeapsa. Întru aceasta este un semn, însă cei mai mulţi nu crezură.

159.  Şi Domnul tău este cel puter­nic, îndurător.

160.  Poporul lui ţinu de minci­noşi pe cei trimişi,

161.  cînd le zise Lot, fratele lor: “Oare nu vă veţi teme de Dumnezeu?

162.  Eu vă sînt un trimis credin­cios,

163.  deci temeţi‑vă de Dumnezeu şi ascultaţi de mine.

164.  Şi nu cer pentru aceasta răsplată; răsplata mea este la Domnul veacurilor.

165.  Oare mergeţi voi la bărbaţii din toată lumea

166.  şi lăsaţi în urmă ceea ce v‑a făcut vouă Domnul vostru ca muieri? Ba, sînteţi un po­por păcătos”.

167.  Ei ziseră: “Dacă nu vei înceta, o, Lot, vei fi alungat”.

168.  El zise: “Eu urăsc faptele voastre,

169.  Doamne, mîntuieşte‑mă pe mine şi poporul meu de faptele lor!”

170.  Şi Noi îl mîntuirăm pe el şi pe poporul său cu toţii,

171.  afară de o babă, care a în‑tîrziat.

172.  Apoi, i‑am pierdut pe cei­lalţi,

173.  şi lăsarăm să ploaie asupra lor o ploaie şi rea a fost ploaia celor îndemnaţi.

174.  Întru aceasta este un semn, însă cei mai mulţi nu crezură.

175.  Şi Domnul tău este puternic, îndurător.

176.  Locuitorii pădurilor îi ţinură de mincinoşi pe cei trimişi,

177.  cînd le zise lor Şoeib: “Oare nu vă veţi teme de Dumne­zeu?

178.  Eu vă sînt un trimis credin­cios.

179.  Deci, temeţi‑vă de Dumne­zeu şi ascultaţi de mine.

180.  Şi nu cer pentru aceasta răsplată; răsplata mea este la Domnul veacurilor.

181.  Daţi măsură dreaptă şi nu o scurtaţi

182.  şi cîntăriţi cu cîntar drept

183.  şi nu‑i înşelaţi pe oameni la averea lor şi nu faceţi daună pe pămînt

184.  şi temeţi‑vă de cel ce v‑a făcut pe voi şi cetele cele dinainte”.

185.  Ei ziseră: “Tu eşti numai unul fermecat;

186.  tu eşti un om ca noi şi noi te ţinem de mincinos.

187.  Deci lasă să cadă asupra noastră bucăţi de cer, dacă eşti iubitor de adevăr”.

188.  El zise: “Domnul meu ştie mai bine ceea ce faceţi”.

189.  Şi ei îl ţinură de mincinos, atunci îi apucă pedeapsa zi­lei nourului; a fost pedeapsa unei zile mari.

190.  Întru aceasta era un semn, însă mulţi din ei nu crezură.

191.  Şi Domnul tău este puternic, îndurător.

192.  Şi el este o trimitere a Dom­nului veacurilor.

193.  S‑a pogorît împreună cu el duhul cel credincios

194.  asupra inimii tale, ca să fii îndemnător,

195.  în limba arabă cea răsvădită.

196.  Şi el este în scripturile înain­taşilor.

197.  Oare nu le va fi lor aceasta un semn, ca să‑l cunoască înţelepţii fiilor lui Israel?

198.  De l‑am fi trimis la unul dintre barbari,

199.  şi de l‑ar fi citit asupra lor, ei n‑ar fi crezut.

200.  Aşa am orînduit‑o Noi în inimile păcătoşilor.

201.  Ei nu cred în el, pînă ce nu văd pedeapsa cea dureroasă.

202.  Şi ea va veni asupra lor pe neaşteptate, fără ca ei să o ştie.

203.  Şi ei vor zice: “Oare va fi pentru noi aşteptare?”

204.  Oare cer ei pedeapsa Noas­tră?

205.  Oare ce crezi, de i‑am mai lăsa ani în belşug

206.  şi apoi ar veni la ei ceea ce li s‑a ameninţat,

207.  şi nu le‑ar folosi ceea ce au avut în belşug.

208.  Şi Noi nu dărîmăm o cetate, dacă n‑a avut îndemnători

209.  spre îndemnare, căci Noi nu sîntem cu nedreptate.

210.  Şi nu s‑au coborît cu el Sata­nele,

211.  Nu li se cuvine şi nici nu pot.

212.  Căci sînt departe de auzire,

213.  şi nu chema lîngă Dunmezeu alt Dumnezeu, ca să nu fii pedepsit,

214.  şi îndeamnă gloata ta cea mai de aproape

215.  şi pleacă aripa ta la aceia dintre credincioşi care îţi urmează.

216.  Şi de se vor răsvrăti împo­triva ta, spune: “Eu n‑am de a face cu faptele voastre!”

217.  Şi încrede‑te în cel puternic, îndurător,

218.  care te vede cînd te scoli

219.  şi umbli încolo şi‑ncoace în­tre închinători.

220.  El este cel ce aude, cel ce ştie.

221.  Să vă vestesc despre aceia, asupra cărora s‑au pogorît Satanele?

222.  Se coboară asupra tuturor mincinoşilor păcătoşi;

223.  împărtăşesc cele auzite; însă cei mai mulţi minţesc.

224.  Şi poeţii, lor le urmează cei ce rătăcesc.

225.  Oare nu vezi cum umblă nebuni în toată valea,

226.  şi vorbesc ceea ce nu fac?

227.  Afară de cei ce cred şi se poartă bine şi‑şi aduc aminte adesea de Dumnezeu

228.  şi se apără, dacă li s‑a făcut strîmbătate. Şi vor şti cei nelegiuiţi cum să se întoarcă la Dumnezeu.

 

XXVII

SURA FURNICII

Din Mekka şi este cu nouăzeci şi cinci de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      TS. Acestea sînt semnele Co­ranului şi ale unei cărţi răsvădite:

2.      ale ocîrmuirii şi Bunăvestirii pentru cei credincioşi,

3.      care împlinesc rugăciunea şi dau milostenii şi cred cu tă­rie în lumea de apoi.

4.      Cei ce nu cred în lumea de apoi, lor le‑am împodobit Noi faptele şi ei sînt în rătă­cire.

5.      Aceştia sînt aceia pentru care este o pedeapsă rea şi, în lu­mea de apoi, sînt ei pierduţi.

6.      Şi tu ai primit Coranul de la unul înţelept, priceput.

7.      Şi cînd a zis Moise gloatei sale: “Eu văd un foc. Voi să vă aduc veste de la el, sau vă voi aduce o flacără arză­toare, ca să vă încălziţi”.

8.      Şi cînd a venit el încolo, s‑a strigat către eî: “Binecuvîntat este cel ce e în foc şi cel ce e în jurul său, şi mărire lui Dumnezeu, Domnului vea­curilor!

9.      O, Moise, eu sînt Dumne­zeu, cel puternic, înţelept.

10.    Şi aruncă toiagul tău!” Şi cînd îl văzu mişcîndu‑se ca un şarpe, o apucă la fugă şi nu se întoarse: “O, Moise, nu te teme. Nu se tem de Mine cei trimişi,

11.    doar dacă a fost cineva nele­giuit, apoi a schimbat binele cu răul. Eu doar sînt iertător, îndurător.

12.    Şi bagă mîna ta în sînul tău şi o vei scoate albă fără un rău: unul din cele nouă sem­ne pentru Faraon şi poporul său; ei sînt un popor nele­giuit”.

13.    Şi cînd se făcură semnele Noastre, înaintea ochilor lor, ziseră ei: “Aceasta este fermecătură răsvădită!”

14.    Şi ei se lepădară de ele, mă­car că sufletele lor erau în­credinţate de ele, întru ne­dreptate şi îngîmfare. Vezi cum este sfîrşitul nelegiui­ţilor!

15.    Şi Noi dădurăm lui David şi lui Solomon ştiinţă şi ei ziseră: “Mărire lui Dumne­zeu, care ne‑a ales înaintea multora din servii Săi cre­dincioşi”.

16.    Şi Solomon îl moşteni pe David, Şi el zise: “O, voi, oa­menilor, noi furăm învăţaţi în limba păsărilor şi nouă ni s‑a dat din toate lucrurile. Aceasta este o milă răsvădită”.

17.    Şi se adunară la Solomon cetele sale de duhuri, oameni şi păsări, şi erau bine orînduite,

18.    pînă ce veniră la valea furnicilor. Zise o furnică: “O, voi, furnicilor, intraţi în locu­inţele voastre, ca să nu vă strivească Solomon şi cetele sale, fără să o ştie”.

19.    El surîse de cuvintele lor şi zise: “Doamne, mînă‑mă, ca să‑ţi mulţumesc pentru mila Ta, cu care m‑ai miluit pe mine şi pe părinţii mei şi ca să mă port bine, cum îţi place, şi lasă‑mă să intru la îndurarea ta între robii tăi cei cinstiţi”.

20.    Şi el cercetă păsările şi zise: “De ce nu văd eu pupăza? Poate nu este de faţă?

21.    Eu o voi pedepsi cu o pedea­psă aspră sau o voi junghia, doar dacă mi se va aduce o dezvinuire răsvădită”.

22.    Şi ea nu întîrzie mult şi zise: “Eu ştiu ceea ce tu nu ştii şi‑ţi aduc din Sabba o veste hotărîtă.

23.    Eu am aflat o muiere dom­nind asupra lor, şi ei i s‑a dat din toate lucruri­le, ea avea un tron măreţ.

24.    Eu am aflat‑o pe ea şi pe poporul ei închinîndu‑se soarelui în loc de Dumne­zeu; şi le‑a împodobit lor Satan faptele lor şi i‑a abătut de la drum şi ei nu sînt bine ocîrmuiţi.

25.    Oare nu voiesc ei să se în­chine lui Dumnezeu, care scoate cele ascunse în ceruri şi pe pămînt şi care ştie ce ascund şi descoperă ei?

26.    Dumnezeu! Nu este Dumne­zeu, afară de El, Domnul tronului măreţ!”

27.    El zise: “Vom vedea ori de ai spus adevărul sau ai minţit.

28.    Du‑te cu această scrisoare a mea şi arunc‑o înaintea lor, apoi întoarce‑te de la ei şi caută ce vor răspunde”.

29.    Ea zise: “O, voi fruntaşilor, s‑a aruncat înaintea mea o scrisoare cinstită.

30.    Ea este de la Solomon şi este în numele lui Dumnezeu cel milostiv, îndurător.

31.    Nu vă ridicaţi împotriva mea, ci veniţi ca moslemi la mine”.

32.    Ea zise: “O, voi, fruntaşilor, sfătuiţi‑mă la treaba mea. Eu nu hotărăsc vreo treabă, pînă ce nu daţi voi mărturie”.

33.    Ei ziseră: “Noi avem putere şi virtute mare, însă porunca e la tine şi caută ce porun­ceşti” .

34.    Ea zise: “Dacă regii intră într‑o cetate, o dărîmă şi pe cei mai puternici ai poporu­lui îi înjosesc. Aşa fac ei.

35.    Şi eu voi să le trimit lor un dar şi voi să aştept ce‑mi vor aduce înapoi solii”.

36.    Şi cînd veni ea la Solomon, zise el: “Voiţi să‑mi măriţi averea? Însă ceea ce mi‑a dat mie Dumnezeu este mai bun, decît ceea ce v‑a dat vouă. Voi, însă, vă bucuraţi cu darul vostru.

37.    Întoarce‑te la ei şi noi vom veni la ei cu oştiri, cărora nu le vom putea sta împotrivă şi noi îi vom alunga, ruşinaţi, umiliţi”.

38.    El zise: “O, voi, fruntaşilor, cine îmi va aduce tronul ei, înainte de ce vor veni ei la mine ca moslemi?”

39.    Un înfrînt între duhuri zise: “Eu ţi‑l voi aduce, înainte de ce te vei ridica de pe locul tău, căci eu sînt puternic la aceasta, credincios”.

40.    Zise acela, la care era ştiinţa din scriptură: “Eu ţi‑l aduc, înainte de ce se va întoarce la tine privirea ta.” Şi cînd l‑a văzut pe el stînd înaintea lui, zise: “Acesta este un har de la Domnul meu, ca să mă ispitească, ori de sînt mul­ţumitor sau nemulţumitor, şi cel ce e mulţumitor, mulţu­mitor numai pentru sine însuşi, şi cel ce e nemulţu­mitor — Domnul meu doar este avut, darnic”.

41.    El zise: “Faceţi‑i ei tronul necunoscut, să vedem ori de ea este bine ocîr­muită, sau nu e ocîrmuită”.

42.    Şi cînd veni ea, zise: „Aşa este tronul tău?” Ea zise: “Pare că el este” — Şi nouă ni s‑a dat înţelepciune înain­tea ei şi noi ne făcurăm moslemi.

43.    însă pe ea a abătut‑o ceea ce cinstea ea în locul lui Dum­nezeu; ea este din poporul necredincioşilor.

44.    Ei i se spuse: “Intră în curte!” Şi cînd îl văzu, îl ţinu de un loc şi descoperi coapsele. El zise: “Aceasta este o curte pardosită cu sticlă”.

45.    Ea zise: “Doamne am păcă­tuit împotriva mea însămi şi mă supun, împreună cu Solomon, lui Dumnezeu, Dom­nul veacurilor”.

46.    Şi Noi trimiserăm la Thamud pe Sâlih, fratele lor: “Slujiţi lui Dumnezeu!” Şi ei se făcură două partide ce se certau.

47.    El zise: “O, poporul meu, de ce căutaţi să aduceţi răul înaintea binelui? De ce nu‑l rugaţi pe Dumnezeu de ier­tare? Poate veţi afla îndu­rare”.

48.    Ei ziseră: “Avem semne rele de la tine şi de la cei îm­preună cu tine”. El zise: “Sem­nul vostru este la Dumnezeu; da, voi sînteţi un popor ce se va ispiti”.

49.    Şi erau în cetate nouă înru­diţi, care făceau daună în ţară şi nu se purtau bine.

50.    Ei ziseră: “Juraţi pe Dum­nezeu că ne vom arunca, noaptea, asupra sa şi asupra gloriei sale. Apoi vom zice rudei sale celei mai de aproape: “Noi n‑am fost martori la pieirea gloatei sale, noi iubim adevărul”.

51.    Şi ei plăsmuiră un vicleşug şi Noi plăsmuirăm un vicleşug, fără ca ei să vadă.

52.    Şi priveşte cum a fost sfîrşit vicleşugul lor: Noi îi nimi­cirăm pe ei şi poporul lor cu toţii,

53.    şi acele case ale lor se făcură pustii, pentru că ei erau nele­giuiţi; întru aceasta este un semn pentru poporul price­put.

54.    Şi Noi îi mîntuirăm pe cre­dincioşi şi temători de Dum­nezeu.

55.    Şi adă‑ţi aminte de Lot, cînd zise poporului său: “Voi in­traţi în ruşine, văzînd cu ochii?

56.    Oare vă apropiaţi cu poftă de bărbaţi, în loc de muieri? Ba voi sînteţi un popor nebun!”

57.    Şi răspunsul poporului său a fost că ei au zis: “Alungaţi gloata lui Lot din cetatea voastră; ei sînt oameni care se ţin de curaţi”.

58.    Şi Noi îl mîntuirăm pe el şi gloata sa, afară de muierea sa, care era, după hotărîrea Noastră, între cei întîrziaţi.

59.    Şi Noi lăsarăm să ploaie asupra lor o ploaie şi rea a fost ploaia celor în­demnaţi.

60.    Spune: “Mărire lui Dumne­zeu şi pace asupra robilor Săi, pe care i‑a ales! Este Dumnezeu mai bun sau ceea ce‑i faceţi asemenea?”

61.    Cine a făcut cerurile şi pămîntul şi vă trimite vouă din ceruri apă, prin care lăsăm să răsară grădini frumoase? Nu vă este dat să lăsaţi să răsară pomi. Un Dumnezeu lîngă Dumnezeu? Ba ei sînt un popor, care face aseme­nea pe alţii cu Dumnezeu.

62.    Oare cine a întemeiat pămîntul şi l‑a pus în mijlocul rîurilor şi i‑a pus munţi puternici şi a pus o stavilă între cele două ape? Un Dumnezeu lîngă Dumne­zeu? Ba cei mai mulţi din ei n‑au pricepere.

63.    Cine îi răspunde celui asu­prit dacă‑l cheamă şi ia răul de pe el şi vă face urmaşi pe pămînt? Un Dumnezeu lîn­gă Dumnezeu? Puţini numai se lasă îndemnaţi.

64.    Cine vă ocîrmuieşte prin în­tunecimi pe uscat şi pe ma­re? Şi cine trimite vinturile ca binevestitori înaintea îndură­rii Sale? Un Dumnezeu lîngă Dumnezeu? Dumnezeu e mai presus decît aceea ce‑i faceţi Lui aseme­nea.

65.    Cine face făptura şi apoi o înnoieşte? Şi cine vă îngri­jeşte din cer şi de pe pămînt? Un Dumnezeu lîngă Dum­nezeu? Spune: “Aduceţi do­vada voas­tră, dacă sînteţi iubitori de adevăr”.

66.    Spune: “Nu cunoaşte nume în ceruri şi pe pămînt cele ascunse, decît Dumnezeu, şi ei nu ştiu

67.    cînd vor fi înviaţi.

68.    însă ştiinţa lor a ajuns la cea din lumea de apoi, dar ei stau la îndoială despre aceasta. Ba ei sînt orbi faţă de aceasta.

69.    Şi cei necredincioşi zic: “Da­că sîntem ţărînă noi şi părin­ţii noştri, oare ne vom scula?

70.    Aceasta s‑a făgăduit nouă şi părinţilor noştri, acum, de înainte. Acestea sînt numai basme ale înaintaşilor”.

71.    Spune: “Umblaţi prin ţară şi priviţi, cum este sfîrşitul celor păcătoşi!”

72.    Şi nu te scîrbi asupra lor şi nu fi îngrijit pentru vicleşu­gurile lor.

73.    Şi ei zic: “Cînd va fi această juruinţă, dacă iubiţi adevă­rul?”

74.    Spune: “Poate ceva ce voiţi ca să grăbească este chiar pe urma voastră”.

75.    Domnul tău e plin de har faţă de oameni, dar cei mai mulţi nu‑i mulţumesc.

76.    Şi Domnul tău ştie ce acopăr piepturile lor şi ce descopăr.

77.    Şi nimic nu e ascuns în ce­ruri şi pe pămînt, ce n‑ar fi într‑o carte răsve­dită.

78.    Acest Coran istoriseşte fiilor lui Israel cele mai multe, despre care se ceartă ei.

79.    El este o ocîrmuire şi o îndu­rare pentru cei credincioşi.

80.    Domnul tău va judeca între ei întru înţelepciunea Sa şi El este cel pu­ternic, ştiutor.

81.    Încrede‑te în Dumnezeu, tu eşti într‑adevăr răsvădit.

82.    Nu vei face pe morţi să audă şi nu vei face pe surzi să audă strigătul, dacă întorc ei spatele.

83.    Şi nu eşti dregătorul celor orbi întru rătăcirea lor. Tu să‑l faci să audă numai pe cel ce crede în semnele Noastre, şi aceia sînt moslemi.

84.    Şi cînd va cădea cuvîntul asupra lor, le vom scoate o vietate, din pămînt, care le va spune: “Oamenii nu s‑au încrezut în semnele Noas­tre”.

85.    Şi într‑o zi vom aduna din tot poporul o ceată a acelora care ţineau de minciună sem­nele Noastre, şi ei vor fi opriţi

86.    pînă ce va vorbi El, cînd vor veni ei: “Aţi ţinut de minciu­nă semnele Mele, fără ca să le fi cuprins cu priceperea? Ce aţi făcut?”

87.    Şi va cădea cuvîntul asupra lor pentru păcatele lor şi ei nu vor putea vorbi.

88.    Oare n‑au văzut ei că Noi am pus noaptea, să se odihneasca în ea ziua, şi ziua, ca să vadă în ea. Întru aceasta sînt semne pentru poporul cre­dincios.

89.    Şi într‑o zi se va suna în trîmbiţă şi se vor înspăimînta cei din ceruri şi de pe pîmînt, afară de cei care îi plac lui Dumnezeu, şi toţi vor veni umi­liţi.

90.    Şi munţii, pe care îi credeai tari, vei vedea că se trec, cum se trec nourii; făptura lui Dumnezeu, care zideşte toate. El ştie ceea ce faceţi.

91.    Cel ce vine cu bine, aceluia îi va fi bine pentru aceasta şi ei vor fi siguri de groaza zilei aceleia.

92.    Iar cel ce vine cu rău — ei să fie aruncaţi cu feţele lor în foc; cum să vi se răsplă­tească, decît numai după faptele voastre?

93.    Mie mi s‑a poruncit să slujesc numai Domnului ţării acesteia, pe care am sfinţit‑o. Şi ale Lui sînt toate lucrurile. Şi mi s‑a poruncit ca să fiu un moslem

94.    şi să‑i citesc Coranul. Şi cel ce este ocîrmuit, e ocîrmuit numai pentru si­ne însuşi; iar dacă unul rătăceşte, atunci spune: “Eu sînt numai un în­demnător”.

95.    Şi spune: “Mărire lui Dum­nezeu, El vă va arăta sem­nele Sale şi voi le veţi cu­noaşte; şi Domnul tău nu e nebăgător de seamă la ceea ce faceţi voi”.

 

XXVIII

SURA ISTORIEI

Din Mekka şi este cu optzeci şi opt de semne.

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      TSM. Acestea sînt semnele cărţii răsvădite.

2.      Noi îţi citim ceva din istoria lui Moise şi a lui Faraon, du­pă adevăr, pentru un popor credincios.

3.      Faraon s‑a făcut semeţ în ţară şi a împărţit poporul său în cete; o parte din ei o slăbi, junghiind fiii lor şi lăsînd să trăiască copilele lor. El era făcător de stricăciune.

4.      Şi Noi voirăm să ne arătăm binevoitori faţă de cei slabi în ţară şi să‑i facem pilde şi să‑i facem moştenitori.

5.      Şi voirăm să le dăm loc sta­tornic în ţară şi să‑i arătăm lui Faraon şi lui Haman şi oştirilor lor, aceea de ce s‑au ferit.

6.      Şi Noi îi descoperirăm maicii lui Moise: “Alăptează‑l şi, dacă te temi pentru el, aruncă‑l în rîu şi nu te teme şi nu te întrista. Noi ţi‑l vom da înapoi şi‑l vom face un trimis”.

7.      Şi casa lui Faraon îl culese, ca să le fie el un duşman şi spre întristare. Faraon şi Haman şi oştirile lor au fost păcătoşi.

8.      Şi zise soţia lui Faraon: “El este răcoarea ochiului pen­tru mine şi pentru tine. Nu‑l omorî, poate ne va fi de fo­los, sau îl vom primi ca fiu”. Şi ei nu prevăzură.

9.      Şi dimineaţa inima maicii lui Moise era deşartă, încît aproa­pe l‑ar fi dat de gol, dacă Noi nu i‑am fi legat inima, ca să se facă credincioasă.

10.    Şi ea zise surorii sale: “Ur­mează‑i!” Şi ea privi din de­părtare, ca ei să nu înţeleagă.

11.    Şi Noi îi oprirăm lui la înce­put ţîţele; atunci zise ea: “Să vă duc la oameni de casă, care îl vor îngriji pentru voi şi‑l vor păzi?”

12.    Deci, îl dădurăm înapoi mai­cii sale, ca să se răcoreasă ochiul ei şi ea să nu se înstră­ineze şi ca ea să ştie că juru‑inţa lui Dumnezeu este ade­vă­rată, deşi cei mai mulţi nu o cunosc.

13.    Şi cînd ajunse vîrstnicia sa şi era deplin, îi dădură lui înţe­lepciune şi pricepere, şi aşa răsplătim Noi celor drepţi.

14.    Şi el intră în cetate, pe timpul cînd nu băgau de seamă lo­cuitorii; şi află acolo doi băr­baţi care se certau întreolaltă, unul din partida sa şi unul din duşmanii săi. Atunci îl chemă într‑ajutor cel din par­tida sa, împotri­va celui din duşmanii săi. Atunci, îi dădu Moise un pumn duşmanului şi făcu un sfîrşit cu dînsul. El zise: “Aceasta este o faptă a lui Satan; el este un duşman care, hotărît, duce în rătă­cire”.

15.    El zise: “Doamne, eu am pă­cătuit împotriva mea însumi, deci iartă‑mi!” Şi El îl iertă, pentru că El este cei iertător, îndurător.

16.    El zise: “Doamne, pentru că ai fost îndurător cu mine, nu voi fi ajutătorul nelegiuiţilor”.

17.    Şi dimineaţa pîndea, temîndu‑se, prin cetate. Şi acela, căruia îi ajutase ieri, îl chemă într‑ajutor. Moise zise: “Ho­tărît, eşti în rătăcire!”

18.    Şi cînd voi el să puie mîna pe cel ce era duşmanul amîndurora, zise el: “O, Moise, vrei să mă omori pe mine, cum l‑ai omorît ieri pe unul? Tu nu voieşti decît să fii un tiran în ţară şi nu voieşti să faci pace”.

19.    Şi veni un bărbat, alergînd, din capătul cetăţii. El zise: “O, Moise, frun­taşii se sfătuiesc să te omoare; deci, ieşi afară, eu îţi sînt un bun sfătui­tor”.

20.    Şi el ieşi de acolo, cu frică pîndind, şi zise: “Doamne, mîntuieşte‑mă de poporul nelegiuiţilor!”

21.    Şi cînd se întoarse pe drum spre Madian, zise el: “Poate mă va ocîrmui Domnul meu pe drumul cel drept”.

22.    Şi cînd se coborî spre apa Madianului, află el acolo o ceată de oameni, adăpînd.

23.    Şi lîngă ei află el două copile aparte cu turma lor. El zise: “Ce este scopul vostru?” Ele ziseră: “Nu putem adăpa pînă ce nu s‑au dus păstorii, şi tatăl nostru este un moş­neag bătrîn”.

24.    Atunci, le adăpă el turma, apoi se întoarse spre umbră şi zise: “Doamne, am nevoie de binele care‑l trimiţi asu­pra mea”.

25.    Şi una din ele veni la el, mergînd ruşinoasă. Ea zise: “Tatăl meu te chea­mă să‑ţi plătească simbrie, pentru că ne‑ai adăpat turma”. Şi cînd a ve­nit la el şi i‑a istorisit is­toria sa, zise el: „Nu te teme, eşti mîntuit de po­porul cel nelegiuit!”

26.    Zise una din ele: “O, tatăl meu, primeşte‑l cu simbrie; el este cel mai bun din cei ce‑i poţi primi cu simbrie; el, cel puternic credincios”.

27.    El zise: “Eu voi să te căsă­toresc cu una din fiicele mele acestea, dacă îmi vei sluji opt peregrinaje. Iar dacă ai îm­plinit zece, e treaba ta, căci nu voiesc să te necăjesc. Mă vei afla drept, dacă voieşte Dumnezeu”.

28.    El zise: “Aşa să fie între mine şi tine. Orişicare din amîndouă termine voi împlini, nu va fi nedreptate asupra mea, şi Dumnezeu e chezaş pen­tru ceea ce vorbim”

29.    Şi cînd împlini Moise terminul şi purcese cu gloata sa, văzu el un foc pe coasta mun­telui. El zise gloatei sale: “Rămîneţi, eu văd de foc; poate că voi aduce veste de la el, sau o flacără de foc, ca să vă încălziţi”.

30.    Şi cînd veni el acolo, răsună o voce din partea dreaptă a văii, în şesul binecuvîntat din pom: “O, Moise, eu sînt Dumnezeu, Domnul veacu­rilor!

31.    Aruncă toiagul tău!” Şi cînd văzu că se mişcă, aşa, ca şi cînd ar fi un şarpe, o apucă la fugă şi nu se întoarse: “O, Moise, apropie‑te şi nu te teme, tu eşti singur!

32.    Bagă mîna ta în sînul tău; ea va ieşi albă, fără de rău. Şi trage la tine aripa ta fără fri­că. Acestea sînt două semne de la Domnul tău pentru Faraon şi fruntaşii săi. Ei sînt un popor nelegiuit”.

33.    El zise: “Doamne, am omorît un suflet din ei şi mă tem că ei mă vor omorî.

34.    Şi fratele meu Aaron este mai iscusit la limbă; deci trimite‑l cu mine spre ajutor, ca să mă întărească. Mă tem că ei mă vor ţine de mincinos”.

35.    El zise: “Voim să întărim braţul tău prin fratele tău şi vă vom da putere amîndurora, ca ei să nu vă ajungă întru semnele Noastre; iar cei ce vă urmează să biru­iască”.

36.    Şi cînd veni Moise la ei, cu semnele Noastre răsvădite, ziseră ei: “Aceasta nu e decît fermecătură mincinoasă şi Noi n‑am auzit de aceasta de la protopărinţii noştri”.

37.    Moise zise: “Domnul meu ştie mai bine cine vine cu ocîrmuirea de la El şi cui va fi sfîrşitul locuinţei. Nu le merge bine celor nelegiuiţi”.

38.    Şi zise Faraon: “O, voi, frun­taşilor, nu ştiu alt Dumnezeu pentru voi decît pe mine. Şi arde‑mi mie, o, Haman, lut şi fă‑mi un turn. Poate voi ajun­ge la Dumnezeul lui Moise, pentru că eu îl ţin de min­cinos”.

39.    Şi el şi oştirile lui se îngîmfau pe pămînt fără drept şi cre­deau că nu se vor întoarce la Noi.

40.    Noi, deci, l‑am apucat pe el şi oştirile lui şi i‑am aruncat în mare. Deci, vezi cum este sfîrşitul nelegiuiţilor.

41.    Şi Noi îi făcurăm ocîrmuitori spre foc şi, în ziua învierii, nu vor fi mîntu­iţi.

42.    Noi lăsarăm să le urmeze în lumea aceasta un blestem şi, în ziua învierii, vor fi ruşi­naţi.

43.    Şi Noi dădurăm lui Moise scriptura, după ce nimicirăm neamurile de’na­inte, ca pri­cepere pentru oameni şi ocîrmuire şi îndurare. Poate se vor lăsa îndemnaţi.

44.    Şi tu n‑ai fost în partea de apus, cînd i‑am dat Noi lui Moise porunca şi nici n‑ai fost martor.

45.    Însă Noi am scos la iveală neamuri şi lor li s‑a dat viaţă lungă. Şi tu n‑ai locuit în poporul Madianului, ca să citeşti asupra lor semnele Noastre. Însă noi te‑am tri­mis,

46.    şi tu n‑ai fost la coasta mun­telui, cînd strigam Noi. Dar este o îndurare de la Dom­nul tău, ca să îndemni un popor la care n‑a venit în‑demnător înaintea ta. Poate se vor lăsa îndemnaţi.

47.    Şi ca să nu zică ei, dacă‑i va ajunge vreo pacoste pentru ceea ce trimit înainte mîinile lor: “Doamne, de ce n‑ai tri­mis un trimis la noi? Atunci am fi urmat semnelor tale şi am fi fost credincioşi”.

48.    Şi cînd veni la ei adevărul de la Noi, ziseră ei: “De ce nu s‑a dat lui ace-eaşi, ce s‑a dat lui Moise?” Însă nu se lepădară ei de aceea ce s‑a dat lui Moise acum înainte? Ei zic: “Două fermecaturi care îşi ajută!” Şi ei zic: “Noi nu cre­dem în nimic din toate”.

49.    Spune: “Atunci aduceţi de la Dumnezeu o carte, care este o ocîrmuire mai bună decît amîndouă. Eu voi să‑i ur­mez, dacă sînteţi iubitori de adevăr”.

50.    Şi dacă nu‑ţi dau răspuns, atunci să se ştie că ei urmea­ză numai poftelor lor. Însă cine rătăceşte mai mult decît cel ce urmează poftei sale fără ocîrmuire de la Dumne­zeu? Dumnezeu nu ocîrmuieşte poporul nelegiuiţilor.

51.    Şi Noi am lăsat să ajungă la ei cuvîntul, ca ei să se lase în­demnaţi.

52.    Aceia cărora le dădurăm scriptura de’nainte, aceia cred în ea.

53.    Şi dacă li se citeşte lor, zic ei: “Noi credem în aceasta; aces­ta este adevăr de la Domnul nostru. Noi am fost moslemi încă înainte”.

54.    Ei vor primi răsplata îndoită, pentru că au fost statornici şi au respins răul cu bine şi dă­ruiesc din ceea cu ce au fost înzestraţi.

55.    Şi cînd aud ei bîrfeală, se întorc de la ea şi zic: “Pentru noi faptele noas­tre şi pentru voi faptele voastre! Pace asu­pra voastră! Noi nu‑i căutăm pe cei nebuni”.

56.    Şi cînd aud ei bîrfeală, se în­torc de la ea şi zic: “Ocîrmuieşte pe cine vo­ieşte, căci El îi cunoaşte mai bine pe cei ce se lasă ocîrmuiţi.”

57.    Şi ei zic: “De am urma ocîrmuirii împreună cu tine, ni s‑ar răpi o parte din ţara noastră”. Însă nu le‑am dat Noi spre locuinţă un templu sigur, unde se aduc rodurile tuturor lucrurilor, o înzes­trare de la Noi? Însă cei mai mulţi nu o ştiu.

58.    Şi cîte cetăţi, care se încre­de au în prisosinţa lor, am dărîmat Noi! Şi ace­le locuin­ţe ale lor fură locuite după ei numai de puţini şi Noi Ne făcurăm moştenitorii lor.

59.    Însă Domnul tău n‑a dărî­mat cetăţile, pînă ce nu tri­mise un trimis la maica lor, ca să le citească semnele Noastre şi Noi nu dărîmăm cetăţile, decît dacă poporul lor era nelegiuit.

60.    Şi ceea ce vi s‑a dat din lu­cruri este numai înzestrarea vieţii lumeşti şi podoaba ei. Iar ceea ce este la Dumne­zeu, este mai bun şi rămîne. Oare nu veţi pricepe?

61.    Oare să fie acela căruia i‑am făcut Noi juruinţă frumoasă la care să fie părtaş aseme­nea cu aceia pe care i‑am înzestrat cu averile vieţii lu­meşti, care, însă, apoi în ziua învierii, va fi între cei aduşi spre pedeapsă?

62.    În ziua aceea, îi va chema El pe ei şi va zice: “Unde sînt tovarăşii Mei, despre care aţi vorbit?”

63.    Atunci, vor spune aceia asu­pra cărora va fi cuvîntul du­pă cuvînt: “Doamne, aceştia sînt aceia pe care i‑am dus în rătăcire. Noi i‑am dus în rătăcire, precum şi noi am rătăcit. Noi ne curăţim de ei şi venim la Tine. Ei nu ne‑au servit.

64.    Şi se va spune: “Chemaţi to­varăşii voştri!” Şi ei îi chea­mă, însă ei nu le răspund, şi ei văd pedeapsa. O, de ar fi bine ocîrmuiţi.

65.    În ziua aceea îi va chema şi va zice: “Ce aţi răspuns tri­misului?”

66.    Şi istoria să‑i facă orbi, în ziua aceea, şi ei să nu se în­trebe într‑olaltă.

67.    Iar cel ce se căieşte şi crede şi face bine, aceluia poate că îi va merge bine.

68.    Şi Domnul tău făptuieşte ce voieşte şi alege; iar pentru ei nu este alegere; mărire lui Dumnezeu, şi El este mai înalt decît aceea ce‑l fac lui asemenea.

69.    Domnul tău ştie ce ascund piepturile lor şi ce desco­peră.

70.    Şi El este Dumnezeu şi nu este Dumnezeu afară de El; mărire Lui întru început şi la sfîrşit şi a Lui este judecata, şi la El vă veţi întoarce.

71.    Spune: “Ce credeţi? De ar pune Dumnezeu asupra voastră noapte lungă pînă la ziua învierii, care Dum­nezeu, afară de Dumnezeu, v‑ar aduce lumină? Oare nu auziţi?”

72.    Spune: “Ce credeţi? De ar pune Dumnezeu asupra voastră o zi lungă pînă la ziua învierii, care Dumne­zeu, afară de Dumnezeu, v‑ar da noapte, ca să vă odih­niţi în ea? Oare nu vedeţi?”

73.    Şi din îndurarea Sa v‑a pus El noaptea şi ziua, ca să vă odihniţi în ea, şi să rîvniţi după mila Sa, şi să fiţi poate mulţumitori.

74.    Şi într‑o zi îi vă va chema El şi va zice: “Unde sînt tovară­şii Mei, despre care aţi vor­bit?”

75.    Şi vom scoate din toate po­poarele un martor şi vom zice: “Aduceţi dovada voas­tră şi să ştiţi că adevărul e la Dumnezeu!” Şi se va înde­părta de la ei ceea ce au plăs­muit ei.

76.    Care a fost din poporul lui Moise şi s‑a răzvrătit împo­triva lui, şi Noi îi dădurăm comori, încît numai cheile sale ar fi îngreuiat o ceată de bărbaţi puternici. Cînd îi zise lui poporul său: “Nu te bu­cura! Dumnezeu nu‑i iubeşte pe cei ce se bucură.

77.    Şi caută cu ceea ce ţi‑a dat Dumnezeu locuinţa de apoi; şi nu uita partea ta din lu­mea aceasta şi fă bine, pre­cum şi Dumnezeu ţi‑a făcut bine; şi nu umbla după stri­căciune pe pămînt; Dum­nezeu nu‑i iubeşte pe cei ce fac stricăciune”.

78.    El zise: “Mie mi s‑a dat nu­mai pentru ştiinţa mea!” Oare nu ştia el că Dumnezeu a nimicit acum, înaintea Lui, neamuri care erau mai tari în putere decît el şi adunaseră mai mult? Însă cei nelegiuiţi nu se întreabă despre păca­tele lor.

79.    Şi el ieşi afară, la poporul său, în podoaba sa. Cei ce‑şi doreau viaţa lumii, ziceau: “O, de am avea asemenea, ca şi ceea ce s‑a dat lui Core! El este un om cu noroc mare!”

80.    Şi ziseră aceia cărora li s‑a dat înţelepciunea: “Vai de voi! Răsplata lui Dumnezeu este mai bună pentru cel ce crede şi se poartă bine şi nime­nea n‑o cîştigă, decît cei statornici!”

81.    Şi Noi îl cufundarăm pe el şi casa sa sub pămînt, şi el nu află o ceată care să‑i ajute afară de Dumnezeu, şi el nu era între cei mîntuiţi.

82.    Şi cei care îşi doriră ieri să fie în locul său ziseră a doua zi: “Vai, Dumne­zeu întinde în­grijire asupra cui voieşte din robii Săi cu prisosinţă şi este şi cu măsură. De n‑ar fi fost Dumnezeu milostiv cu noi, ne‑ar fi cufun­dat. Vai, celor necredincioşi nu le merge bine”.

83.    Acea locuinţă de apoi am hotărît‑o Noi pentru cei care nu voiesc să fie îngîmfaţi pe pămînt şi să facă stricăciune. Şi sfîrşitul este pentru cei cu frica lui Dumnezeu.

84.    Cel ce vine cu bine, pentru acela să fie bine, iar cel ce vine cu rău — celor ce fac rău le răsplătim numai după faptele lor.

85.    Acela care ţi‑a orînduit Co­ranul te va duce înapoi la lo­cul întoarcerii. Spune: “Dom­nul meu ştie cel mai bine cine vine cu ocîrmuirea şi cine este în rătăcire răsvădită”.

86.    Şi nu puteai să nădăjduieşti că ţi se va da cartea, dacă nu din îndurarea Domnului tău. Deci să nu fii ajutătorul ne­credincioşilor.

87.    Şi nu te lăsa abătut de la semnele lui Dumnezeu, du­pă ce au fost trimise la tine; ci cheamă la Domnul tău şi nu fi idolatru.

88.    Şi nu chema lîngă Dumne­zeu alt Dumnezeu. Nu este Dumnezeu, afară de El. Toa­te pier, afară de faţa Sa. La El este judecata şi la El vă veţi întoarce.

 

XXIX

SURA PĂIANJENULUI

Din Mekka şi este cu şasezeci şi nouă de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      ALM. Oare cred oamenii că vor fi lăsaţi în pace, dacă vor zice: “Noi credem!” şi că nu vor fi ispitiţi?

2.      însă Noi i‑am ispitit pe înain­taşii lor şi Dumnezeu îi va cunoaşte pe cei iubitori de adevăr şi‑i va cunoaşte pe cei mincinoşi.

3.      Sau cred cei ce fac rău că vor scăpa de Noi? Rău socotesc.

4.      Cine nădăjduieşte să‑l întîlnească pe Dumnezeu — terminul lui Dum­nezeu vine, şi El aude, ştie.

5.      Şi cei ce se luptă, se luptă numai pentru sine. Dumne­zeu e prea avut, încît să aibă nevoie de lume.

6.      Şi cei ce cred şi se poartă bine, de pe ei vom lua păca­tele lor şi le vom răsplăti după faptele lor cele mai bune.

7.      Şi Noi îi poruncirăm omului să se poarte frumos cu pă­rinţii săi; însă dacă ei se luptă cu tine ca să‑mi dai tovarăşi pe cineva pe care nu‑l cunoşti, atunci nu as­culta de ei. La mine este în­toarcerea voastră şi Eu vă voi vesti ce aţi făcut.

8.      Şi cei ce cred şi se poartă bine, pe aceia îi vom duce între cei drepţi.

9.      Şi între oameni sînt unii care zic: “Noi credem în Dumne­zeu!” Şi dacă unul suferă necaz pentru Dumnezeu, crede el că ispita oamenilor este pedeapsa lui Dumne­zeu. Dar dacă vine ajutor de la Domnul tău, zic ei: “Noi am fost cu voi!” Oare nu ştie Dumnezeu ce este în pieptu­rile lumii?

10.    Şi Dumnezeu îi cunoaşte pe cei credincioşi şi‑i cunoaşte pe cei făţarnici.

11.    Şi cei necredincioşi zic către cei credincioşi: “Urmaţi dru­mul nostru şi noi vom purta păcatele voastre!” Însă ei deloc nu pot purta păcatele lor; ei sînt doar mincinoşi.

12.    Dar ei să poarte sarcinile lor şi sarcini peste sarcinile lor şi să nu fie întrebaţi în ziua în­vierii despre ceea ce au plăs­muit.

13.    Şi Noi îl trimiserăm pe Noe la poporul său şi el petrecu între ei o mie de ani fără cinci­zeci de ani şi‑i apucă poto­pul, pentru că erau nele­giuiţi.

14.    Şi Noi îl mîntuirăm pe el şi pe locuitorii corabiei şi‑i făcurăm semn pen­tru lume.

15.    Şi Avraam, cînd zise popo­rului său: “Slujiţi lui Dum­nezeu şi temeţi‑vă de El; aceasta e mai bine pentru voi, dacă o ştiţi.

16.    Voi aţi slujit numai idolilor, în loc de Dumnezeu, şi aţi plăsmuit o min­ciună. Acela cărora le slujiţi în locul lui Dumnezeu, nu sînt în stare să vă îngrijească: Deci, cereţi de la Dumnezeu îngrijirea şi slujiţi‑i Lui şi fiţi mulţumi­tori. La El vă veţi întoarce.

17.    Şi dacă învinuiţi de minciu­nă, aţi învinuit de minciună, acum, poporul înaintea voas­tră, şi cel trimis este dator numai la propovăduire răs‑vădită.

18.    Oare nu văzură ei cum scoate Dumnezeu făptura la iveală şi apoi iarăşi o lasă să se întoarcă. Aceasta e uşor pen­tru Dumnezeu”.

19.    Spune: “Umblaţi prin ţară şi priviţi cum a scos la iveală făptura. Apoi va ridica Dum­nezeu altă făptură. Dumne­zeu este atotputernic.

20.    El pedepseşte pe cine voieşte şi se îndură de cine voieşte şi la El veţi fi duşi înapoi.

21.    Şi nu‑L puteţi slăbi nici pe pămînt, nici în cer şi, afară de Dumnezeu, n‑aveţi alt scut şi ajutor.

22.    Şi cei ce nu cred în semnele lui Dumnezeu şi în întîlnirea cu El, ei să deznădăjduiască în îndurarea Mea şi pentru ei este pedeapsă dureroasă”.

23.    Şi răspunsul poporului său nu era decît că ei au zis: “Omorîţi‑l”. Şi Dumnezeu l‑a mîntuit din foc. Intru aceasta sînt semne pentru poporul credincios.

24.    El zise: “Voi aţi primit idoli în locul lui Dumnezeu, cu dragoste în viaţa lumii. Apoi, în ziua învierii, se va lepăda la voi unul de altul şi‑l va blestema la voi unul pe altul şi locuinţa voastră va fi focul şi nu veţi avea ajutător”.

25.    Şi Lot crezu în El şi zise: “Eu mă grăbesc la Domnul meu. El e cel puter­nic, înţelept”.

26.    Şi îi dădurăm Noi pe Isaac şi pe lacov şi dădurăm urma­şilor lui profeţia şi scriptura; şi Noi îi dădurăm răsplata lui, în lumea de acum, iar în lumea de apoi va fi între cei drepţi.

27.    Şi Lot cînd zise poporului său: “Voi faceţi lucruri ruşi­noase, cum nu le‑a făcut nime­nea în lume, înaintea voastră.

28.    Oare voi mergeţi la bărbaţi şi pîndiţi la drum şi aduceţi urîciune în adu­narea voas­tră?” Şi răspunsul poporului său n‑a fost altul decît că ei au spus: “Adă‑ne pedeapsa lui Dumnezeu, dacă eşti iubi­tor de adevăr!”

29.    EI zise: “Doamne, ajută‑mi faţă de poporul stricăcios!”

30.    Şi cînd veniră trimişii Noştri la Avraam cu veste bună, ziseră ei: “Noi voim să nimi­cim această cetate; poporul ei este nelegiuit”.

31.    El zise: “În ea este Lot!” Ei ziseră: “Noi ştim cine este în ea. Noi voim să‑l mîntuim pe el şi pe familia sa, afară de muierea sa, care va întîrzia”.

32.    Şi cînd veniră trimişii Noştri la Lot, era el îngrijit pentru ei şi braţul său era fără putere pentru ei şi ziseră: “Nu te teme şi nu te îngriji! Noi te vom mîntui pe tine şi popo­rul tău, afară de muierea ta, care va întîrzia.

33.    Noi vom trimite asupra po­porului acestei cetăţi mînie din cer, pentru că sînt nele­giuiţi”.

34.    Şi Noi am lăsat de Ia ea un semn răsvădit pentru oame­nii pricepuţi.

35.    Şi la Madian am trimis Noi pe Şoeib, fratele lor; el zise: “O, poporul meu, serviţi lui Dumnezeu şi nădăjduiţi în ziua de apoi şi nu faceţi stricăciune în ţară!”

36.    Şi ei îl ţinură de mincinos, şi i‑a apucat cutremurul, şi di­mineaţa zăceau pe piept în casele lor.

37.    Şi Ad şi Thamud — însă vă este răsvădit din locuinţele lor. Şi Satan îm­podobi fap­tele lor şi‑i abătu de la drum, măcar că ei erau pricepuţi.

38.    Şi Core şi Faraon şi Haman. La ei veni Moise cu semne răsvădite, însă ei se îngîmfară în ţară, dar nu scăpară.

39.    Şi pe toţi îi apucarăm întru păcatele lor, unora dintre ei le trimiserăm vînt cu pietre, pe alţii îi apucă strigătul, pe alţii îi cufundarăm în pămînt, pe alţii îi înecarăm. Şi nu Dumnezeu le‑a făcut strîmbătate, ci ei înşişi s‑au strîmbăţit.

40.    Pilda celor ce iau scut pe alţii lîngă Dumnezeu este ca pilda păianjenului, care şi‑a făcut o casă, cea mai slabă casă este casa păianjenului; o, dacă ar şti‑o ei!

41.    Dumnezeu ştie toate pe care le cheamă ei, afară de El; şi el este cel pu­ternic, înţelept.

42.    Şi aceste pilde le facem pen­tru oameni, însă numai cei pricepuţi le înţe­leg.

43.    Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul în adevăr; întru aceasta este un semn pentru cei credincioşi.

44.    Citeşte ce ţi s‑a descoperit din scriptură şi împlineşte rugăciunea. Doară rugăciu­nea păzeşte de cele ruşinoa­se şi oprite. Şi pomenirea lui Dumnezeu e lucrul cel mai mare. Dumnezeu ştie ce faceţi.

45.    Şi nu vă certaţi cu poporul scripturii, doară pentru ceva mai bun, afară de aceia din ei care sînt nelegiuiţi; şi spuneţi: “Noi credem în ceea ce s‑a trimis la noi şi ceea ce s‑a trimis la voi, şi Dum­nezeul nostru şi Dumne­zeul vostru este un unic Dum­nezeu şi noi îi sîntem Lui supuşi”.

46.    Aşa ţi‑am trimis Noi ţie scrip­tura, şi aceia cărora le‑am dat scriptura cred în ea; şi dintre aceştia cred unii în ea şi nu­mai cei necredincioşi rîvnesc împotriva semnelor Noastre.

47.    Şi nu ai citit înainte de aceasta o scriptură şi n‑ai scris‑o cu dreapta ta, atunci s‑ar fi în­doit cei ce ţin această deşertă­ciune.

48.    Ba aceasta este un semn răsvădit în piepturile acelora cărora li s‑a dat pricepere şi numai nelegiuiţii rîvnesc împotriva semnelor Noastre,

49.    Şi ei zic: “De ce nu fură tri­mise asupra sa semne de la Domnul său?” Spune: “Sem­nele sînt la Dumnezeu şi eu sînt numai un îndemnător răsvădit!”

50.    Oare nu le ajunge dacă am trimis Noi cartea asupra ta, ca să se citească asupra lor? Întru aceasta este o îndurare şi o îndemnare pentru popo­rul cel credincios.

51.    Spune: “E de ajuns Dumne­zeu ca martor între mine şi voi”.

52.    El ştie ce este în ceruri şi pe pămînt şi cei ce cred în deşer­tăciune şi nu cred în Dumne­zeu, aceia sînt pierduţi.

53.    Şi ei vor cere ca să grăbeşti cu pedeapsa; dar dacă n‑ar fi un termen ho­tărît, ar fi venit asupra lor pedeapsa; însă ea îi va ajunge pe neaşteptate, cînd nu o vor prevedea.

54.    Ei cer să grăbeşti cu pedea­psa şi iadul îi va înconjura pe cei necredin­cioşi.

55.    Într‑o zi, va veni la ei pedea­psa lor de de‑asupra lor şi de sub picioarele lor şi El va zice: “Gustaţi ce aţi făcut!”

56.    O, robii mei, cei ce cred, larg este pămîntul, şi pe Mine cinstiţi‑Mă!

57.    Tot sufletul va gusta moar­tea, atunci vă veţi întoarce la Mine.

58.    Şi cei ce cred şi se poartă bine, le vom pregăti ca lo­cuinţe odăi în grădini pă­trunse de rîuri pe de desupt. Acolo vor petrece în veci. Frumoasă e răsplata celor ce lucrează,

59.    celor ce sînt statornici şi cred în Domnul lor.

60.    Şi cîte vietăţi sînt, care nu poartă grija lor! Dumnezeu le îngrijeşte pe ele şi pe voi şi El aude, ştie.

61.    Şi dacă îl întreb cine a făcut cerul şi pămîntul şi a luat în stăpînire soa­rele şi luna, zic ei: “Dumnezeu!” Deci, cum pot minţi?

62.    Dumnezeu îngrijeşte pe cine voieşte cu prisosinţă şi cu măsură, Dumne­zeu doară ştie toate lucrurile.

63.    Şi dacă‑i întrebi cine trimite apă din cer şi învie cu ea pă­mîntul după moartea sa, zic ei: “Dumnezeu!” Spune: “Mă­rire lui Dumnezeu!” Însă cei mai mulţi nu pricep.

64.    Şi această viaţă a lumii nu e nimic decît o glumă şi un joc, însă locuinţa în lumea de apoi, aceea este viaţa! O, de ar pricepe ei!

65.    Şi cînd umblă ei pe corăbii, îl cheamă pe Dumnezeu cu curăţie în credin­ţă, iar dacă i‑a mîntuit pe uscat, îi dau ei tovarăşi,

66.    ca să fie nemulţumitor pen­tru ceea ce le dădurăm şi să se folosească de aceasta. Însă în sfîrşit vor şti!

67.    Oare n‑au văzut ei că Noi am făcut un loc sfînt, sigur, pe cînd oamenii din jurul lor se răpesc? Voiesc ei deci să creadă în deşertăciune şi să se lepede de mila lui Dum­nezeu?

68.    Şi cine e mai nelegiuit decît cel ce plăsmuieşte o minciu­nă împotriva lui Dumnezeu sau ţine adevărul de min­ciună, după ce a venit el la dînsul? Oare în iad nu este locuinţă pentru cei necre­dincioşi?

69.    Iar cei ce s‑au luptat pentru Noi, pe ei îi vom ocîrmui pe drumurile Noastre; Dumne­zeu este cu cei ce se poartă bine.