XVI

SURA ALBINELOR

Din Mekkn şi este cu o sută douăzeci şi opt de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      Vine porunca lui Dumnezeu, deci nu o poftiţi cu grabă. Mărire Lui, El este mai înalt decît ceea ce‑i pun ei ca to­varăşi.

2.      El trimite îngerii cu duhul, după porunca Sa, asupra cui voieşte din robii săi [zicînd]: “Vestiţi că nu este Dumne­zeu, afară de Mine, şi temeţi‑vă de Mine!”

3.      El a făcut cerurile şi pămîntul în adevăr; El este mai înalt decît ceea ce‑i pun ei ca tovarăşi.

4.      El a făcut pe om dintr‑o pică­tură şi el[1] este cîrtitor, răsvădit.

5.      Şi vitele le‑a făcut pentru voi; la ele sînt haine calde, şi folos [pentru voi] şi voi mîncaţi din ele.

6.      Ele sînt pentru voi o podoa­bă cînd le adunaţi în staul şi le scoateţi la păscut.

7.      Şi încărcaţi pe ele sacii pen­tru ţări pe care nu le‑aţi ajun­ge fără necazul sufletelor lor. Domnul vostru e milostiv, îndurător.

8.      Şi [El a făcut] caii şi catîrii şi măgarii, să călăriţi pe ei şi spre podoabă. Şi El a făcut ceea ce nu cunoaşteţi.

9.      Şi a lui Dumnezeu este să arate drumul, dar unii se abat de la el; şi de ar fi voit, v‑ar fi ocîrmuit cu toţii.

10.    El este cel ce trimite din ceruri apă pentru voi. De la El este băutura şi de la El arborii între care paşteţi.

11.    El vă lasă să răsară prin ea[2] semănătura şi măslinul şi fenicul şi via şi tot felul de roduri. Întru aceasta sînt semne pentru un popor pri­ceput.

12.    Şi El vă dă în stăpînire noap­te şi ziua şi soarele şi luna şi stelele sînt în stăpînirea voastră la porunca Lui; întru aceasta este semn pentru popo­rul pricepuţilor.

13.    Şi ceea ce v‑a făcut vouă pe pămînt, felurit la culori, întru aceasta este semn pentru po­porul care se lasă îndemnat.

14.    Şi El [v]‑a dat în stăpînire marea, ca să mîncaţi din ea carne proaspătă şi să scoateţi din ea podoabă, ca să o îm­brăcaţi; şi tu vezi corăbiile curmîn­d‑o şi ca să căutaţi cu harul Său şi poate veţi fi mulţumitori.

15.    Şi El a aruncat pe pămînt [munţii] cei bine întemeiaţi, ca să nu se clatine cu voi, şi rîuri şi cărări, ca să vă ocîrmuiasca.

16.    Şi semne de drum şi de către stele sînt ei ocîrmuiţi.

17.    Şi oare cel ce a făcut este asemenea celui ce n‑a făcut? Oare aceasta nu vă este aminte?

18.    Şi de aţi număra îndurările lui Dumnezeu, nu le‑aţi pu­tea socoti. Dum­ne­zeu este iertător, îndurător.

19.    Şi Dumnezeu ştie ce ascundeţi şi ce descoperiţi.

20.    Însă aceia pe care îi cheamă ei afară de Dumnezeu n‑au făcut nimic, ci ei sînt făcuţi.

21.    Morţi sînt ei fără viaţă şi nu ştiu

22.    cînd vor fi înviaţi.

23.    Dumnezeul vostru este un unic Dumnezeu şi cei ce nu cred în lumea de apoi, ini­mile acelora se leapădă şi ei sînt îngîmfaţi.

24.    Fără îndoială, ştie Dumnezeu ce ascund şi ce descoperă ei.

25.    El nu‑i iubeşte pe cei îngîm­faţi.

26.    Şi dacă li se spune lor: “Ce a trimis Domnul vostru?”, zic ei: “Basme ale înaintaşilor!”

27.    De aceea vor purta ei în ziua învierii sarcinile lor pe de­plin şi sarcinile acelora, pe care i‑au dus în rătăcire fără de ştiinţă. Oare nu va fi sar­cina lor?

28.    Au viclenit acum înaintaşii lor, însă Dumnezeu apucă zidirile lor din temelie şi aco‑perămîntul căzu peste ei deasupra şi veni peste ei pe­deapsa, de unde nu o aştep­tau.

29.    Atunci, în ziua învierii, îi va ruşina El şi le va spune: “Unde sînt tovarăşii mei, în urma cărora v‑aţi certat?” Aceia, cărora li s‑a dat şti­inţă, vor zice: “Astăzi vine ruşine şi rău asupra necre­dincioşilor”.

30.    Aceia pe care i‑au omorît în­gerii, adică aceia care au păcătuit împotriva lor înşişi, vor aduce pace zicînd: “Noi n‑am făcut nimic rău!” Nu, Dumne­zeu ştie ce aţi făcut.

31.    “Intraţi în porţile iadului, să petreceţi acolo în veci, şi rea este locuinţa celor îngîmfaţi”.

32.    Iar celor temători de Dum­nezeu li se va zice: “Ce a tri­mis Domnul vos­tru?” Ei vor zice: “Binele!” Cei ce fac bine în lumea aceasta, vor avea bine, însă locuinţa lumii de apoi este mai bună şi fru­moasă este locuinţa celor ce se tem de Dumnezeu.

33.    Grădinile Edenului, în ele vor intra ei, acolo pătrund rîuri pe dedesupt, acolo vor avea ei ce vor voi. Astfel răs­plăteşte Dumnezeu celor ce se tem de El.

34.    Către cei buni spun îngerii, cînd îi lasă să moară: “Pace vouă, intraţi în grădină, pen­tru faptele voastre!”

35.    Ce pot ei[3] aştepta decît ca să vie la ei îngerii[4] sau să vie porunca Dom­nului tău? Aşa se purtară şi înaintaşii lor, însă Dumnezeu nu le făcu strîmbătate, ci numai ei înşişi îşi făcură strîmbătate.

36.    Şi i‑a ajuns răul ce l‑au făcut şi i‑a înconjurat ceea ce au batjocorit, afară de El, nici noi, nici părinţii noştri n‑am fi oprit nimic fără de El. Aşa se purtară.

37.    Şi au spus idolatrii: “De ar fi voit Dumnezeu, nu ne‑am fi închinat la ni­mic”. Însă se cuvine altceva pentru trimis decît propovăduirea răsvădită?

38.    Şi Noi am trimis la toate po­poarele cîte un trimis: “Slujiţi lui Dumnezeu, şi feriţi‑vă de Taghut!” Pe unii din ei i‑a ocîrmuit Dumnezeu, alţii au fost hotărîţi pentru rătăcire. Dar purcedeţi prin ţară şi ve­deţi cum a fost sfîr­şitul celor ce învinuiau de minciună.

39.    Dacă pofteşti tu ocîrmuirea lor, atunci Dumnezeu nu‑l ocîrmuieşte, pe cel ce duce în rătăcire şi ei n‑au ajutor.

40.    Şi ei jură pe Dumnezeu jurămîntul cel mai greu: “Dumnezeu nu înviază pe cei ce au murit!” Nu! Juruinţele Sale sînt adevărate şi totuşi cei mai mulţi din oameni nu pricep,

41.    ca să le facă răsvădit aceea, despre ce se ceartă ei şi să ştie cei necredin­cioşi că sînt mincinoşi.

42.    Cuvîntul Nostru către un lucru, dacă‑l dorim, este că‑i zicem: “Să fii!” şi el este.

43.    Cei ce pribegiră pentru Dum­nezeu, după ce suferiră ne­dreptate, lor le vom pregăti locuinţă frumoasă, în lumea de acum, dar răsplata lumii de apoi este mai mare. De ar şti‑o numai

44.    cei ce sînt statornici şi se încred în Domnul lor.

45.    Şi înaintea ta am trimis Noi numai bărbaţi, cărora le‑am făcut descope­riri. Întrebaţi numai poporul îndemnării, dacă nu o ştiţi.

46.    [Noi i‑am trimis] cu semne răsvădite şi cu scrieri şi trimiserăm la tine îndemnarea, ca să ticluieşti oamenilor ce li s‑a trimis lor, pentru ca ei să cugete.

47.    Oare sînt siguri cei ce plăsmuiau rele că Dumnezeu nu‑i va lăsa să se cu­funde în pămînt, şi că va aduce asu­pra lor pedeapsă, de unde nu aş­teaptă ei?

48.    Sau că nu‑i va apuca în tre­burile lor şi ei nu se vor pu­tea împotrivi.

49.    Sau că‑i va apuca încetul cu încetul? Domnul vostru este îndurător, mi­lostiv.

50.    Oare n‑au văzut ei că toate cîte le‑a făcut Dumnezeu întorc umbra lor spre dreap­ta şi stînga[5], închinîndu‑se lui Dumnezeu şi umilindu‑se?

51.    Şi înaintea lui Dumnezeu se închină cele din ceruri şi de pe pămînt, în­ge­rii şi vietăţile, şi nu se îngîmfează.

52.    Se tem de Domnul lor de deasupra lor şi fac ce li se po­runceşte.

53.    Şi zice Dumnezeu: “Nu pri­miţi doi Dumnezei, El este un unic Dumnezeu; deci, temeţi‑vă numai de Mine!”

54.    A Lui este ceea ce e în ceruri şi pe pămînt şi Lui i se cu­vine slujba veşni­că. Voiţi să vă temeţi de altul, decît de Dumnezeu?

55.    N‑aveţi dar, decît de la Dum­nezeu, dacă vă ajunge un rău, rugaţi la Dum­nezeu du­pă ajutor.

56.    Iar dacă v‑a mîntuit de rău, se închină o parte din voi idolilor,

57.    aşa că sînt nemulţumiţi cu ce le‑am dat Noi. Folosiţi‑vă numai şi apoi veţi înţelege.

58.    Şi ei pentru ceea ce nu cu­nosc dau o parte din ceea cu ce i‑am îngrijit. Pe Dumne­zeu, veţi da socoteală pentru ceea ce plăsmuiţi!

59.    Şi ei dau lui Dumnezeu fiice[6] — Mărire Lui! — iar lor îşi lasă ceea ce poftesc.

60.    Şi dacă unuia din ei se ves­teşte o fiică, se acoperă faţa sa cu umbră nea­gră şi el e plin de jale.

61.    El se ascunde de popor pen­tru răul ce i s‑a vestit: să‑l ţie spre ruşine sau să‑l ascundă în ţărînă? Oare nu judecă el rău?

62.    Cei ce nu cred în lumea de apoi, seamănă cu cei mai răi; Dumnezeu, în­să, seamănă cu ceea ce e mai înalt; El e cel puternic, înţelept.

63.    De ar voi Dumnezeu să‑i apuce pe oameni pentru păcate, n‑ar lăsa El nici o vietate pe el[7]; totuşi încă întîrzie El pînă la un termen hotărît. Iar cînd vine terme­nul, nu‑l pot întîrzia nici nu‑l pot grăbi nici măcar cu o oră.

64.    Şi ei dau lui Dumnezeu ceea ce nu le place şi limbile lor scot minciună, că pentru ei este ceea ce e mai bun [ca răsplată]. Fără îndoială că pentru ei este focul şi că vor fi aruncaţi în el.

65.    Pe Dumnezeu! Acum înaintea ta am trimis Noi [trimişi] la po­poare, dar Satan a împodobit faptele lor şi este scutul lor şi astăzi, însă, pentru ei, este pedeapsă dureroasă.

66.    Şi Noi am trimis scriptura la tine, numai ca să le arăţi răsvădit pentru ce se ceartă; în ea este ocîrmuire şi îndu­rare pentru poporul credin­cioşilor.

67.    Şi Dumnezeu trimite din ce­ruri apă şi înviază cu ea pămîntul după moar­tea sa. În­tru aceasta sînt semne pen­tru poporul ce aude.

68.    Şi la vite aveţi voi o pildă; Noi vă adăpăm cu ceea ce este în trupurile lor între gunoi şi sînge, cu lapte curat, ce curge uşor prin gît la cei ce beau[8].

69.    Şi din roduri fenicii şi via; de la ele luaţi băutură îmbătă­toare şi mîncare bună. Întru aceasta sînt semne pentru un popor priceput.

70.    Şi Domnul tău învaţă albina: “Fă‑ţi case în munţi şi în ar­bori şi în ceea ce zidesc ei.

71.    Apoi mănîncă din toate roa­dele şi mergi pe drumul cel liniştit al Domnu­lui tău”. Din trupurile lor iese bău­tură cu felurite culori, în care este leac pentru oameni.

72.    Dumnezeu v‑a făcut pe voi; apoi vă ia la Sine; însă pe unii din voi lasă să ajungă la bătrîneţe slăbanoage, încît nu mai ştiu nimic din ceea ce au şti­ut. Dumnezeu este şti­utor, puternic. Întru aceasta este un semn pen­tru oame­nii cei ce cugetă.

73.    Şi Dumnezeu a pus la voi înainte pe unul altuia, cînd v‑a îngrijit; şi to­tuşi cei puşi înainte nu dau nimic înapoi din îngrijirea lor pentru cei ce‑i stăpîneşte dreapta lor[9], ca să fie întru aceasta deopo­trivă. Vor ei să lepede îndu­rarea lui Dumnezeu?

74.    Dumnezeu v‑a dat muieri din voi înşivă şi din muierile voastre v‑a dat fii şi nepoţi şi v‑a îngrijit cu cele bune. Vor ei să creadă în nimicnicie şi să se lepede de mila lui Dum­nezeu?

75.    Şi ei servesc, afară de Dum­nezeu, şi unor fiinţe care nu pot să le dea nici o îngrijire din cer şi de pe pămînt şi sînt fără puteri.

76.    Nu faceţi deci asemănare lui Dumnezeu. Dumnezeu doar ştie, iar voi nu ştiţi.

77.    Dumnezeu face o pildă: Un rob, un mamluc[10], care n‑are putere asupra nimic, şi cineva pe care l‑am îngrijit Noi cu îngrijire frumoasă şi el dăru­ieşte din ea pe ascuns şi pe faţă, oare seamănă ei? Mărire lui Dumnezeu, însă cei mai mulţi din ei nu pri­cep.

78.    Şi Dumnezeu face [încă] o pildă: Sînt doi bărbaţi; unul din ei este mut, nu poate ni­mic şi este o greutate pentru Domnul său; orişiunde îl trimi­te, nu aduce bine. Oare seamănă el cu unul care po­runceşte ce se cuvine şi se află pe drum drept?

79.    Şi ale lui Dumnezeu sînt cele ascunse în ceruri şi pe pă­mînt; şi lucrul “orei” este numai o clipeală din ochi, sau mai scurt. Dumnezeu doară este atotputernic.

80.    Şi Dumnezeu v‑a scos din pîntecele maicelor voastre, fără să aveţi vreo pricepere, şi v‑a dat auz, văz şi inimi, ca să fiţi mulţumitori.

81.    Oare nu văd ei păsările, cum sînt supuse în aerul cerului? Nimeni nu le ţine în mînă, decît Dumnezeu. Întru aceas­ta sînt semne pentru un po­por credincios.

82.    Şi Dumnezeu v‑a dat case spre locuire şi El v‑a dat vo­uă pieile vitelor pen­tru lo­cuinţă[11], ca să vă fie uşoare în ziua plecării şi ziua opririi şi lîna lor şi blana lor şi părul lor spre întrebuinţare şi ca unelte pentru un timp.

83.    Şi Dumnezeu v‑a dat umbră de la aceea ce a făcut şi v‑a dat adăposturi în munţi şi v‑a făcut haine, ca să vă scu­tească de căldură, şi haine, să vă scutească în lupta voastră. Aşa împlineşte El mila faţă de voi, ca să vă faceţi moslemi.

84.    Iar dacă se întorc ei, tu eşti dator la propovăduire răsvădită.

85.    Ei cunosc mila lui Dumne­zeu şi apoi o leapădă şi cei mai mulţi din ei sînt necre­dincioşi.

86.    Şi într‑o zi vom ridica din toate popoarele un martor; atunci nu li se va da voie ne­credincioşilor [să se dezvinuiască] şi ei nu vor fi mi­luiţi.

87.    Şi nelegiuiţii, cînd vor vedea pedeapsa, ea nu le va fi uşurată şi ei nu vor fi băgaţi în seamă.

88.    Şi idolatrii, cînd vor vedea idolii, vor zice: “Doamne, aceştia sînt idolii noştri, pe care i‑am chemat afară de Tine!” şi ei[12] să le puie în preaj­mă cuvîntul: “Voi sînteţi min­cinoşi!”

89.    Şi în ziua aceea îi vor aduce ei pace lui Dumnezeu[13] şi de la ei rătăcesc plăsmuirile lor.

90.    Cei ce nu cred şi se bat de la drumul lui Dumnezeu, lor le vom adăuga pedeapsă peste pedeapsă, pentru că făcură stricăciune.

91.    Şi într‑o zi vom scula în toate popoarele un martor din mijlocul lor şi Noi voim să te aducem ca martor împotriva acestora şi am trimis asupra ta scriptură, ca tîlcuire pen­tru toate lucrurile şi ocîrmuire, şi îndurare, şi veste bună pentru moslemi.

92.    Dumnezeu porunceşte să se facă dreptate şi bine şi să se dea daruri ru­de­lor şi opreşte lucru ruşinos şi nelegiuire; El vă îndeamnă ca să vă fie aminte.

93.    Ţineţi legămîntul lui Dum­nezeu, pe care l‑aţi încheiat, şi nu călcaţi jură­mintele, după ce le‑aţi întărit, căci îl aveţi pe Dumnezeu drept chezaş pentru voi. Dumne­zeu doar ştie ce faceţi.

94.    Şi nu fiţi ca aceea ce des­tramă firul ei, după ce l‑a făcut tare[14] jurînd ca să înşe­laţi întreolaltă, pentru că o parte este mai mare decît cealaltă. Dumnezeu vă ispi­teşte întru aceasta şi în ziua învierii vă va arăta răsve­dit pentru ce v‑aţi certat.

95.    Şi dacă ar fi voit Dumnezeu, v‑ar fi făcut El un unic po­por, însă El îl du­ce în rătă­cire pe cine voieşte şi‑l ocîrmuieşte pe cine voieşte; iar voi veţi da socoteală pentru faptele voastre.

96.    Şi nu juraţi ca să vă înşelaţi întreolaltă, ca să nu alunece piciorul, după ce fu întărit şi să gustaţi răul, pentru că v‑aţi abătutt de la drumul lui Dumnezeu, şi să vă fie pe­deapsă dureroasă.

97.    Şi nu vindeţi legămîntul lui Dumnezeu pentru preţ mic, căci numai la Dumnezeu este ceea ce e mai bun pentru voi, dacă pricepeţi.

98.    Ceea ce este la voi se trece şi ceea ce este la Dumnezeu rămîne, iar Noi le vom răs­plăti celor statornici cu răs­plată pentru faptele lor cele mai bune.

99.    Cel ce face ce e drept, fie băr­bat sau muiere, dacă numai este credincios, pe acela îl vom înbia la o viaţă bună şi‑i vom da răsplată pentru fap­tele sale cele mai bune.

100.  Şi dacă citeşti Coranul, caută adăpost la Dumnezeu înain­tea lui Satan, celui bătut cu pietre.

101.  El n‑are putere asupra celor ce cred şi se încred în Dom­nul lor.

102.  Puterea lui este numai asu­pra celor ce se întorc de la El şi îi dau tova­răşi.

103.  Şi dacă schimbăm un semn[15] în loc de alt semn — şi Dum­nezeu ştie ce trimite — zic: “Tu eşti plăsmuitor!” Dar cei mai mulţi din ei nu pricep.

104.  Spune: “L‑a trimis[16] duhul sfînt[17] de la Domnul tău întru adevăr, ca să întărească pe cei ce cred şi să fie o ocîrmuire şi veste bună pentru moslemi”.

105.  Şi noi ştim că ei zic: “Un om îl învaţă!” Limba aceluia pe care îl cred ei este barbară; însă aceasta este răsvădit în arabă[18].

106.  Acei ce nu cred în semnele lui Dumnezeu, pe ei nu‑i ocîrmuieşte Dumne­zeu şi pentru ei este pedeapsă du­reroasă.

107.  Plăsmuiesc minciuni cei ce nu cred în semnele lui Dum­nezeu şi ei sînt mincinoşi.

108.  Cel ce se leapădă de Dum­nezeu, după ce a crezut în el — doară dacă a fost silit, însă inima lui să fie tare în cre­dinţă — şi cel ce deschide inima sa necredinţei — asu­pra lor vie mînia lui Dum­nezeu şi pentru ei să fie pe­deapsă grea.

109.  Aceasta, pentru că ei au iubit viaţa lumii mai mult decît cea de apoi şi pentru că Dumnezeu nu ocîrmuieşte poporul necredincioşilor.

110.  Aceştia sînt cărora le‑a pece­tluit Dumnezeu inimile şi auzul şi văzul, aceştia sînt nebăgători de seamă. Fără îndoială, în lumea de apoi sînt ei pierduţi.

111.  Apoi Domnul tău pe aceia ce au pribegit, după ce au fost ispitiţi, şi s‑a răsplătit fiecare suflet după faptele lui şi nu li se va întîmpla nedreptate.

112.  Într‑o zi, va veni fiecare su­flet şi se va certa pentru sine însuşi şi se va lupta şi au fost statornici…[19] Domnul tău după acestea este iertător, îndurător.

113.  Şi Dumnezeu face o pildă: O cetate[20] a fost în siguranţă şi pace şi venea îngrijirea ei în prisosinţă din toate locurile şi ea a fost nemulţumitoare faţă de mila lui Dumnezeu şi i‑a dat de gustat Dumnezeu haina foametei şi a fricii pentru faptele lor.

114.  Şi a venit la ei un trimis din mijlocul lor şi ei l‑au învinuit de minciună, şi i‑a apucat pedeapsă, pentru că erau nelegiuiţi.

115.  Mîncaţi din ceea ce v‑a îngri­jit Dumnezeu, ce este iertat [şi] bun şi mul­ţu­miţi milei lui Dumnezeu, dacă‑i sînteţi robi.

116.  El v‑a oprit numai mortă­ciune, sînge şi carne de porc şi aceea peste care [la înjun­ghiere] s‑a chemat altul decît Dumnezeu. Şi dacă cineva este silit, fără să poftească sau să voiască, să calce [po­runca lui Dumnezeu], atunci Dumnezeu doară este iertă­tor, îndurător.

117.  Şi nu vorbiţi cu limbile voas­tre mincinoase: “Aceasta este iertat şi aceasta este oprit”, ca să născociţi minciuni asupra lui Dumnezeu; celor ce năs­co­cesc minciuni asupra lui Dumnezeu nu le merge bine.

118.  Puţin folos, şi apoi este pen­tru ei pedeapsă dureroasă.

119.  Şi jidovilor le‑am oprit Noi ceea ce ţi‑am spus înainte[21]. Şi Noi n‑am fost nedrepţi faţă de ei, ci ei au fost ne­drepţi faţă de ei înşişi.

120.  Atunci Domnul tău faţă de cei ce au făcut rău întru ne­ştiinţă [şi] apoi s‑au căit şi s‑au îndreptat — Domnul tău după aceea va fi iertător, îndurător.

121.  Avraam a fost un Imîn ascul­tător de Dumnezeu, drept‑credincios, şi n‑a fost ido­latru.

122.  El a fost mulţumitor pentru mila Lui, şi El l‑a ales şi l‑a ocîrmuit pe drum drept.

123.  Şi Noi i‑am dat în lumea de acum ce e bun şi în lumea de apoi se ţine el de cei drepţi.

124.  Apoi ţi‑am descoperit: “Ur­mează legii lui Avraam, cel dreptcredincios, ce n‑a fost idolatru”.

125.  Şi Sabbathul a fost orînduit numai pentru cei ce se certau asupra lui[22] şi Domnul tău va judeca între ei în ziua învierii cu privire la cearta lor.

126.  Cheamă la drumul Dom­nului tău cu înţelepciune şi îndemnare frumoasă şi ceartă‑te cu ei cum e mai frumos. Domnul tău ştie cine s‑a abătut de la drumul Său şi El îi cunoaşte pe cei bine ocîrmuiţi.

127.  Şi dacă pedepsiţi, apoi să pedepsiţi în acelaşi fel cum vi s‑a făcut răul, iar dacă răbdaţi, e mai bine pentru cei ce rabdă.

128.  Şi tu rabdă şi răbdarea ta vine de la Dumnezeu, şi nu te întrista asupra lor şi nu te îngriji pentru viclenia lor. Dumnezeu este cu cei ce se tem de El şi se poartă bine.

 

XVII

SURA DRUMULUI NOPŢII

Din Mekka şi este cu o sută unsprezece semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      Mărire celui care a dus pe robul Său noaptea de la tem­plul cel sfînt la templul cel mai îndepărtat, a cărui îm­prejurime am binecuvîntat‑o, ca să‑i arătăm semnele Noastre. El este cel ce aude, vede.

2.      Şi Noi i‑am dat lui Moise scriptura şi am orînduit‑o drept ocîrmuire pentru fiii lui Israel, zicînd: “Nu luaţi apărător, afară de Mine!”

3.      [Ei sînt] urmaşii celor ce i‑am purtat Noi cu Noe [în cora­bie]. El a fost un rob mulţu­mitor.

4.      Şi Noi am hotărît pentru fiii lui Israel în scriptură: “De două ori veţi face daună pe pămînt[23] şi vă veţi ridica în mare îngîmfare”.

5.      Şi cînd a venit ameninţarea pentru întîia dată, trimiserăm la voi robii Noştri, cu putere mare şi ei cercetară lăuntrul locuinţelor voastre şi se împlini ameninţarea.

6.      Apoi v‑am dat Noi înapoi puterea asupra lor şi v‑am înmulţit averea şi copiii şi v‑am făcut o ceată mai mare,

7.      [zicînd]: “De faceţi bine, fa­ceţi bine pentru voi, iar de faceţi rău, e tot aşa”. Şi cînd s‑a împlinit ameninţarea pentru altădată, [trimiserăm servii Noştri] să întristeze feţele voastre şi să intre în templu, cum intrară întîia dată, şi să sfarme ceea ce au cucerit.

8.      Poate că Domnul vostru se va îndura, dar dacă veţi face iarăşi, vom face şi Noi iarăşi şi Noi am orînduit iadul cu temniţă pentru cei necre­dincioşi.

9.      Acest Coran ocîrmuieşte la ceea ce e mai drept şi binevesteşte credincioşilor,

10.    care se poartă bine, că vor avea răsplată mare.

11.    Iar celor ce nu cred în lumea de apoi, le‑am pregătit Noi pedeapsă dure­roasă.

12.    Şi omul cere răul, ca şi cînd ar cere binele; omul este grăbit.

13.    Şi Noi orînduim noaptea şi ziua ca două semne; şi Noi am şters semnul nopţii şi am făcut să se vadă semnul zilei, ca să căutaţi harul Domnului vostru şi să ştiţi numărul anilor şi socoteala[24]. Şi tot lucrul l‑am tîlcuit răsvădit.

14.    Şi fiecărui om i‑am legat Noi pasărea sa[25] de gîtul său şi vom scoate în ziua învierii pentru el o carte, ce se va pune înainte deschisă:

15.    “Citeşte cartea ta, căci tu în­suţi astăzi ai să dai socoteală asupra ta!”

16.    Cel ce este bine ocîrmuit este bine ocîrmuit numai pentru sine însuşi, iar cine rătăceşte, rătăceşte tot pentru sine; şi un [suflet] încărcat să nu poarte sarcina altuia. Şi Noi nu pedepsim, înainte de ce am trimis un sol.

17.    Şi dacă voiam Noi să dărîmăm o cetate, le porun­ceam celor îmbuibaţi din ea; şi ei pacătuiau în ea şi se împlinea asupra ei cuvîntul şi Noi o pier­deam cu totul.

18.    Şi cîte neamuri am nimicit Noi, după Noe, căci Domnul tău de ajuns ştie şi vede pă­catele sclavilor Săi.

19.    Cel ce doreşte cele pieritoare, în grabă îi dăm în ea[26] ce voim [şi] cui do­rim. Apoi îi hotărîm iadul, să ardă în el ruşinat, lepădat.

20.    Iar cel ce voieşte lumea de apoi şi o rîvneşte cu rîvnă şi este credincios, lui i se mul­ţumeşte pentru rîvna sa.

21.    Tuturor le vom dărui, acestora şi acelora din darurile Dom­nului tău, şi darurile Dom­nului tău să nu fie oprite.

22.    Priveşte cum i‑am ales Noi pe unii înaintea altora; însă lumea de apoi să aibă mai mari trepte şi mai mari înăl­ţători.

23.    Nu pune lîngă Dumnezeu alt Dumnezeu, ca să şezi ruşinat şi fără ajutor.

24.    Şi Domnul tău a orînduit ca să‑i slujiţi numai Lui şi să vă purtaţi bine cu părinţii voş­tri, dacă unul sau amîndoi ajung la bătrîneţe lîngă tine. De aceea nu spune către ei “Pfui” şi nu‑i certa, ci vor­beşte către ei cuvinte bine­voitoare.

25.    Şi pleacă înaintea lor aripa umilinţei din îndurare şi spune: “Doamne, îndură‑Te de amîndoi, căci mă cres­cură, cînd eram mic!”

26.    Domnul vostru ştie ce este în sufletul vostru, ori de sînteţi cinstiţi.

27.    Şi El este iertător faţă de cei căincioşi.

28.    Şi să dai celui înrudit ce i se cuvine, şi sărmanului şi fiu­lui drumului, însă nu fi prea risipitor.

29.    Risipitorii sînt fraţii Sata­nelor, şi Satan era nemulţu­mitor Domnului său.

30.    Şi dacă te întorci de la ei[27], căutînd îndurare de la Domnul tău în care nădăjduieşti, spune‑le un cuvînt priete­nos.

31.    Şi nu lăsa mîna ta legată de gîtul tău[28], dar nici n‑o în­tinde de tot, aşa ca să şezi certat, sărăcit.

32.    Vezi, Domnul tău dă cele de lipsă cu prisosinţă şi cu mă­sură. El îi cu­noaşte şi‑i vede pe robii Săi.

33.    Şi nu omorîţi copiii voştri, de frica sărăciei; Noi îi vom îngriji pe ei şi pe voi. Omorîrea lor este un păcat mare.

34.    Şi nu vă apropiaţi de curvie; ea este ruşinoasă şi un drum rău.

35.    Şi nu omorîţi nici un om pe care vi l‑a oprit Dumnezeu, doară pentru dreptate. Dacă s‑a omorît cineva pe nedrep­tul, atunci dăm Noi putere celui mai înrudit cu el; însă el să nu se întreacă în omor, el doară află ajutor.

36.    Şi nu vă apropiaţi de averea orfanului, doar numai spre binele acestuia, pînă a ajuns el în vîrstă. Şi ţineţi legămîntul. Cu privire la legămînt veţi fi traşi la răspundere.

37.    Şi daţi măsură plină, cînd măsuraţi, şi cumpăniţi cu cîntar drept; aşa e mai bine şi mai frumos pentru înain­tare.

38.    Şi nu te sprijini pe ceva ce nu cunoşti; auzul, văzul şi ini­ma, toate aces­tea vor da so­coteală.

39.    Şi nu păşi pe pămînt cu îngîmfare; doar nu poţi sfîşia pămîntul şi nu poţi ajunge munţii cu înălţimea.

40.    Toate acestea sînt rele dina­intea Domnului tău şi urîte.

41.    Aceasta este din ceea ce ţi‑a descoperit Domnul tău din înţelepciune; şi nu pune lîn‑gă Dumnezeu alt Dumne­zeu, căci vei fi aruncat în iad, fiind certat şi lepădat.

42.    Oare v‑a ales Domnul vostru ca fii şi a primit fiice dintre îngeri? Voi vor­biţi un cuvînt greu.

43.    Noi am dat multe tîlcuri în Coranul acesta, ca să‑i în­demnăm, însă a­ceasta în­mulţeşte numai neplăcerea lor.

44.    Spune: “De ar fi lîngă El Dumnezei, precum spun ei, totuşi ar trebui să caute ei un drum la cel de pe tron”.

45.    Mărire Lui, El este mai înalt, mai mare decît vorba lor.

46.    Îl laudă şapte ceruri şi pă­mîntul şi ceea ce este în aces­tea şi nu este un lucru care nu‑l laudă întru mărirea Lui. Voi însă nu înţelegeţi lauda lor. El este blînd, iertător.

47.    Dacă citeşti Coranul, punem Noi un văl acoperit între tine şi cei ce nu cred în lumea de apoi.

48.    Şi Noi punem asupra inimi­lor lor acoperăminte, ca să nu‑l înţeleagă

49.    şi dacă‑l aminteşti pe Dom­nul tău în Coran, ca pe unul unic, întorc ei spatele lor la fugă.

50.    Noi ştim de ce ascultă ei aceasta, cînd te ascultă pe tine. Şi cînd sînt ei nelegiuiţi într‑ascuns, atunci zic ei: “Voi urmaţi numai unui băr­bat fer­mecat!”

51.    Priveşte ce pilde fac ei cu tine; însă ei rătăcesc şi nu pot afla drumul.

52.    Ei zic: “Dacă am devenit oase şi fărîme, vom fi sculaţi ca făptura nouă?”

53.    Spune: “De aţi fi piatră sau fier, sau altceva, ce e greu în piepturile voastre”[29]. Şi ei vor zice: “Cine ne va aduce îna­poi?” Spune: “Acela care v‑a făcut întîi”. Ei vor clătina asupra voastră capetele lor şi vor zice: “Cînd va fi aceas­ta?” Spune: “Poate va fi în­dată!”

54.    Într‑o zi vă va chema El şi voi veţi răspunde cu laudă şi veţi crede că aţi întîrziat nu­mai puţin.

55.    Spune robilor Mei să vor­bească cum e mai frumos[30]. Satan caută să facă ceartă între ei. Satan este pentru oameni un duşman răsvădit.

56.    Domnul vostru vă cunoaşte pe voi; dacă voieşte, se în­dură de voi, sau dacă voieş­te, vă pedepseşte. Şi Noi nu te‑am trimis ca să le fii apă­rător.

57.    Şi Domnul tău cunoaşte pe fiecare din ceruri şi pe pămînt, şi Noi i‑am ales pe unii din profeţi înaintea altora şi i‑am dat lui David psalmii.

58.    Spune: “Chemaţi‑i pe cei pe care i‑aţi primit [ca zei] lîngă El; ei doar nu vă pot mîntui de rău, nici nu vă pot de­părta”.

59.    Aceia pe care îi cheamă ei caută singuri împreunare cu Domnul lor, ca să fie aproa­pe, şi nădăjduiesc în îndura­rea Sa şi se tem de pedeapsa Sa. Pe­deapsa Domnului tău este înfricoşată.

60.    Şi nu este cetate pe care să nu o pierdem înaintea zilei învierii sau să nu o pede­psim cu pedeapsă grea. Aceasta este scris în carte.

61.    Şi nimic nu Ne opreşte să [te] trimitem cu semne, dacă înaintaşii nu le‑ar fi ţinut în minciună; şi Noi i‑am dat lui Thamud iapa de cămilă, ca să o vadă, şi ei s‑au purtat nelegiuit cu ea; şi Noi trimi­tem numai cu semne spre frică.

62.    Şi cînd ţi‑am zis: “Domnul tău înconjoară oamenii”. Şi Noi am orînduit vedenia, ce am lăsat‑o să o vezi, numai ca ispită pentru oameni, şi pomul cel blestemat[31] în Co­ran, şi Noi i‑am umplut cu frică şi [aceasta] îi va întări numai spre fărădelege mare.

63.    Şi cînd ziserăm îngerilor: “Închinaţi‑vă înaintea lui Adam!”, se închinară ei, afa­ră de diavolul. El zise: “Să mă închin unei făpturi de tină?”

64.    El zise: “Ai văzut oare aceea ce ai cinstit mai mult decît pe mine? De vei întîrzia cu mine pînă la ziua învierii, voi să stîrpesc urmaşii lui, afară de puţini”.

65.    El zise: “Ieşi! Şi cine‑ţi va ur­ma din ei, iadul să fie răs­plata voastră, o răs­plată bo­gată!

66.    Turbură pe cine voieşti din ei cu vocea ta şi întărîtă‑i cu călăreţii şi pe­destraşii tăi şi fii părtaş la averile şi copiii lor şi fă‑le făgăduinţe. Însă ce le făgăduieşte Satan este înşelăciune.

67.    Peste robii Mei n‑ai putere şi ajunge Domnul tău ca scut”.

68.    Domnul tău este cel ce vă mînă corăbiile pe mare, ca să căutaţi prisosin­ţa Lui. El este îndurător cu voi.

69.    Şi de vă ajunge un rău pe mare, rătăcesc departe aceia pe care îi che­maţi, iar dacă El v‑a mîntuit pe uscat, vă întoarceţi la El, şi omul este nemulţumitor.

70.    Sînteţi siguri că El nu vă lasă să vă cufundaţi în mijlocul uscatului, sau că nu vă trimite asupra voastră un uragan? Atunci, nu veţi afla apărător pentru voi.

71.    Sau sînteţi siguri că nu vă va scoate altă dată pe mare şi va trimite asu­pra voastră un vînt pustiitor şi vă va îneca pentru nemulţumirea voas­tră? Atunci nu veţi afla aju­tor împotriva Noastră.

72.    Şi Noi am făcut cinste fiilor lui Adam şi i‑am purtat pe uscat şi pe mare şi i‑am în­zestrat cu bunătăţi şi i‑am ales cu tot dinadinsul, înain­tea multor făpturi ale Noas­tre.

73.    Într‑o zi, vom chema toţi oamenii cu dregătorii lor, iar aceia cărora li s‑a dat cartea în mîna dreaptă[32], aceia să citească a lor carte şi să nu li se facă nici un fir de strîmbătate.

74.    Şi cel ce a fost orb aici, acela va fi orb şi în lumea de apoi şi va rătăci mai mult de la drum.

75.    Şi ei au fost aproape să te amăgească de la ceea ce ţi‑am descoperit Noi, ca să plăsmuieşti despre Noi altce­va; atunci te‑ar fi primit ei ca prieten.

76.    Şi dacă Noi nu te‑am fi întă­rit, mai că te‑ai fi aplecat lor cu puţin.

77.    Atunci Noi te‑am fi lăsat să guşti asemenea din viaţă şi asemenea din moarte şi nu ţi‑ai fi aflat ajutor împotriva Noastră.

78.    Şi mai că te‑ar fi pus la cale să părăseşti ţara, ca să te alunge din ea, însă ei n‑ar fi zăbovit în urma ta, decît numai puţin[33].

79.    [Aceasta a fost] purtarea [Noastră] cu cei ce i‑am tri­mis Noi înaintea ta din trimişii Noştri şi nu vei găsi schimbare în purtarea Noas­tră.

80.    Împlineşte rugăciunea la apusul soarelui pînă la întu­nericul nopţii şi citirea zori­lor. Citirea zorilor are măr­turie pentru sine.

81.    Şi o parte din noapte să pe­treci în veghere, aceasta‑ţi este dar; poate că te va scula Domnul tău într‑un loc lău­dat.

82.    Şi spune: “Doamne, fă intra­rea şi ieşirea mea adevărată şi dă‑mi de la Tine putere ajutătoare!”

83.    Şi spune: “A venit adevărul şi a pierit deşertăciunea” Da, deşertăciunea este trecătoa­re.

84.    Şi Noi trimitem din Coran ceea ce este o vindecare şi o îndurare pentru cei credin­cioşi; celor păcătoşi, însă, numai le înmulţeşte pieirea.

85.    Şi dacă Ne îndurăm de om, se abate el de la Noi şi se duce la o parte; şi dacă‑l ajunge un rău, deznădăj‑duieşte el.

86.    Spune: “Fiecare lucrează în felul său şi Domnul vostru ştie cine este mai bine ocîrmuit pe cale”.

87.    Şi ei te vor întreba despre duh[34]. Spune: “Duhul este din porunca Dom­nului meu; însă vouă vi s‑a dat numai puţină ştiinţă.”

88.    Şi de am voi Noi, am lua ceea ce ţi‑am descoperit Noi, atunci nu ţi‑ai afla întru aceasta un apărător împo­triva Noastră,

89.    afară de îndurarea de la Domnul tău; da, harul Său asupra ta este mare.

90.    Spune: “Dacă s‑ar aduna oamenii şi duhurile, să facă un Coran ca aces­ta, ei nu l‑ar putea face asemenea, chiar de şi‑ar ajuta întreolaltă”.

91.    Şi Noi le‑am tîlcuit oame­nilor, în acest Coran, toate pildele, însă cei mai mulţi oameni nu‑l voiesc, dară din necredinţă.

92.    Şi ei zic: “Nu‑ţi vom crede, pînă nu vei lăsa să ne curgă din pămînt un izvor,

93.    sau pînă nu vei avea o gră­dină de fenici sau de vie şi nu vei lăsa să curgă rîuri din mijlocul ei,

94.    sau pînă nu vei arunca, pre­cum ai zis, cerul în bucăţi asupra noastră sau nu‑l vei aduce pe Dumnezeu şi pe îngeri spre chezăşie,

95.    sau pînă nu vei avea o casă de aur sau nu te vei sui în cer; şi noi nu vom crede în suirea ta, pînă ce nu ne vei trimite o carte pe care s‑o citim”. Spune: “Mărire Dom­nului meu! Sînt eu mai mult decît un om, un tri­mis?”

96.    Şi nimic nu‑i opreşte pe oameni să creadă, dacă a venit la ei ocîrmuirea, decît dacă zic ei: “A trimis Dumnezeu numai un om ca sol?”

97.    Spune: “Dacă ar umbla pe pămînt îngerii cu încredere, le‑am fi trimis şi lor din cer un înger ca trimis”.

98.    Spune: “Ajunge Dumnezeu ca martor între mine şi voi. El îi cunoaşte şi‑i vede pe servii săi.

99.    Şi pe cine‑l ocîrmuieşte Dumnezeu, acela este bine ocîrmuit; iar dacă‑l duce pe cineva în rătăcire, nici cînd nu vei afla pentru ei scut decît la El. Şi Noi îi vom aduna în ziua învierii pe feţele lor orbi, muţi şi surzi. Şi locuinţa lor să fie iadul; de cîte ori se va stinge, le vom aprinde flacăra.”

100.  Aceasta este răsplata lor, pentru că nu crezură în semnele Noastre şi zi­seră: “Dacă sîntem oase şi fărîme, ne vom scula cu făptura noastră?”

101.  Însă nu văd ei că Dumnezeu, care a făcut cerul şi pămîntul, poate să fa­că făpturi asemenea lor? Şi El a orînduit pentru ei un termen, fără îndo­ială; însă nelegiuiţii leapădă aceasta din necre­dinţă.

102.  Spune: “De aţi avea comorile îndurării Domnului meu, le‑aţi ţine de frică, să le daţi, căci omul este zgîrcit”.

103.  Şi Noi i‑am dat lui Moise nouă semne răsvădite[35]. Întreabă numai pe fiii lui Is­rael. Şi cînd veni el la ei, Faraon îi zise: “Eu te ţin, o, Moise, de fermecat”.

104.  Ei zic: “Tu ştii că doar nime­nea nu le‑a trimis pe acestea decît Domnul cerurilor şi al pămîntului ca semne văzute şi eu te cred pe tine, o, Fara­on, că eşti pierdut”.

105.  Şi el[36] voi să‑i alunge din ţară şi Noi îl înecarăm pe el şi pe cei împreună cu el.

106.  Şi Noi am spus după el fiilor lui Israel: “Locuiţi în ţară şi dacă va veni fă­găduinţa lumii de apoi, vă vom duce în cete mestecate!” Şi în ade­văr l‑am trimis pe el[37], şi în adevăr s‑a coborît el, chiar pe tine te‑am trimis nu­mai ca vestitor, îndemnător.

107.  Şi Coranul l‑am împărţit Noi, ca să‑l citeşti asupra oa­menilor în răstim­puri şi l‑am trimis rînd pe rînd.

108.  Spune: “De credeţi în el sau nu credeţi, aceia cărora li s‑a dat ştiinţă dinainte, cînd se citeşte el asupra lor, cad pe faţă închinîndu‑se şi zic: “Mărire Domnului nostru! Făgăduinţa Domnului nos­tru s‑a împlinit!”

109.  Şi ei cad pe faţa lor plîngînd şi el adaugă umilinţa lor.

110.  Spune: “Chemaţi‑l: Allah sau chemaţi‑l Er‑Rahmîn — orişicum îl chemaţi, ale Lui sînt cele mai frumoase numiri”. Şi nu striga în rugăciunea ta, nici nu şopti, ci fii cuviincios pe drum mijlociu.

111.  Şi spune: “Mărire lui Dum­nezeu, care n‑a născut fiu şi n‑are tovarăşi la stăpînire, nici n‑are scut din slăbi­ciune”. Şi preamăreşte mă­rirea Lui!

 

XVIII

SURA PEŞTERII

Din Mekka şi este cu o sută zece semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător [38]

1.      Mărire lui Dumnezeu, care a trimis asupra robului Său scriptura şi n‑a făcut‑o strîmbă,

2.      [ci] dreaptă, ca să vestească pedeapsă grea de la El şi să le binevestească credincioşilor, care fac bine, că vor avea răsplată frumoasă, în care vor petrece în veci,

3.      şi să‑i îndemne pe cei care zic că Dumnezeu a născut un fiu.

4.      Dar despre aceasta n‑au avut ştiinţă nici ei, nici pă­rinţii lor. Un cuvînt greu, care iese din gurile lor! Ei nu vorbesc alta, decît minciuni.

5.      Poate că îţi vei junghia sufle­tul[39], pe urmele lor de scîrbă, pentru că ei cred acestei [descoperiri noi].

6.      Da, Noi am făcut pe pămînt podoaba, ca să ispitim care dintre ei are cele mai bune fapte.

7.      Şi ceea ce este pe el vom face întru ţărînă stearpă.

8.      Oare crezi tu că locuitorii peşterii[40] şi Er‑Rakîm se ţin de semnele Noas­tre minunate?

9.      Cînd se sălăşluiră feciorii în peşteră, ziseră ei: “Doamne, dă‑ne îndurare de la Tine şi îndreaptă treaba noastră cum e mai bine!”

10.    Şi Noi îi băturăm peste urechi[41], în peşteră, pentru un rînd de ani.

11.    Atunci îi trezirăm, ca să ştim care din amîndouă cete a nu­mărat cîtă vreme au petre­cut.

12.    Voim să‑ţi povestim istoria după adevăr. Ei erau feciori care credeau în Domnul lor, şi Noi i‑am ocîrmuit cu tot dinadinsul.

13.    Şi Noi le‑am întărit inimile şi cînd se sculară, ziseră: “Dom­nul nostru este Domnul ce­rurilor şi al pămîntului; noi nu chemăm alt Dumnezeu afară de El; altfel am spune o minciună peste măsură.

14.    Acest popor al nostru şi‑a luat alţi Dumnezei, afară de El, fără ca să aducă pentru ei o dovadă răsvădită. Însă cine este mai nelegiuit decît cel ce plăsmuieşte o minciună des­pre Dumnezeu?

15.    De v‑aţi depărtat de ei şi de aceea la care se închină ei, afară de Dumne­zeu, atunci sălăşluiţi‑vă în peşteră. Dum­nezeu va întinde asupra voastră îndurarea Sa şi vă va îndrepta treaba cum e mai bine”.

16.    Şi tu puteai vedea soarele, cînd răsărea, cum se pleca de la peşteră spre dreapta, şi cînd apunea, acum înconjura spre stînga[42], pe cînd erau ei în gaură. Acesta este unul din semnele lui Dumnezeu. Pe cine‑l ocîrmu­ieşte Dum­nezeu, acela e bine ocîrmuit, iar pe cine‑l duce‑n rătăcire, pen­tru acela nu vei afla nici scut, nici îndreptător.

17.    Şi tu i‑ai fi ţinut de treji[43], însă ei dormeau şi Noi îi întor­ceam în dreapta şi în stînga, şi cîinele lor era cu labele întinse pe prag. De i‑ai fi văzut, te‑ai fi întors de la ei la fugă şi te‑ai fi umplut cu groază de ei.

18.    Astfel i‑am trezit Noi pe ei, ca să se întrebe întreolaltă. Unul din ei zise: “Cît aţi pe­trecut?” Ei ziseră: “Am pe­trecut o zi sau o parte din zi”. “Dom­nul vostru ştie mai bine cît aţi petrecut; deci, trimiteţi pe unul din voi cu banii voştri în oraş, ca să va­dă cine va avea cea mai cu­rată mîncare şi să vă aducă gustare de la el, şi acela să fie prietenos şi să nu vă dea de cunoscut faţă de vreunul.

19.    Căci de vă vor descoperi, vă vor ucide cu pietre sau vă vor aduce înapoi la credinţa lor şi nu vă va merge bine în veci”.

20.    Şi astfel i‑am lăsat Noi să fie cunoscuţi, ca ei să ştie că făgăduinţa lui Dumnezeu este adevăr şi că despre oră[44] nu este îndoială. Cînd se cer­tau ei întreolaltă despre întîmplarea lor, ziseră ei: “Zidiţi asupra lor o zidire. Domnul vostru ştie ce este cu ei”. Cei ce biruiră în afa­cerea lor ziseră: “Să ridicăm asupra lor un templu!”

21.    Ei vor zice: “Ei au fost trei şi al patrulea din ei a fost cîinele lor”. Şi alţii vor zice: “Ei au fost cinci şi al şaselea din ei a fost cîinele lor” — o ghicire a celor ascunse. Şi ei vor zice: “Ei au fost şapte şi al optulea din ei a fost cîinele lor”. Spune: “Domnul meu cunoaşte numărul lor. Nu­mai puţini îl ştiu”.

22.    Şi nu dă părere asupra lor decît numai părere răsvădită şi nu cere lămu­riri cu privire la ei de la nici unul![45]

23.    Şi nu spune despre nici un lucru: “Aceasta voi face‑o mîine”, ci [adaugă]: “Dacă voieşte Dumnezeu”. Şi adă‑ţi aminte de Domnul tău, dacă ai uitat [acest adaus] şi spu­ne: “Poate mă va ocîrmui Domnul meu, să mă apro­piu cu cuviinţă de aceasta”.

24.    Şi ei petrecură în peşteră trei sute de ani şi mai adăugaseră încă nouă.[46]

25.    Spune: “Dumnezeu ştie mai bine cît au petrecut: ale Lui sînt cele ascun­se în ceruri şi pe pămînt. Priveşte‑L şi as­cultă. Afară de El, n‑au ei scut şi El nu‑Şi face tovarăşi în judecata Sa”.

26.    Citeşte ce ţi s‑a descoperit din cartea Domnului tău; nu se schimbă cu­vintele Sale şi nu afli, afară de El, adăpost.

27.    Fii cu răbdare cu cei ce‑L cheamă pe Domnul lor dimineaţa şi seara, do­rind faţa Sa. Şi nu întoarce ochii tăi de la ei, dorind podoaba vieţii lu­meşti, şi urma celui căruia i‑am făcut inima nebăgătoare de seamă faţă de amintirea Noastră şi care urmează poftei sale şi purtarea lui este des­frînată.

28.    Spune: “Adevărul este de la Domnul vostru, şi cine vo­ieşte să creadă, şi cine voieş­te să nu creadă”. Pentru cei nelegiuiţi am pregătit Noi un foc, îi va înconjura vălul său. Şi cînd vor striga după ajutor, li se va ajuta cu apă, ce seamănă cu smoala topită, ce cocea feţele lor. Rea bău­tură şi rău culcuş.

29.    Cei ce cred şi se poartă bine, pentru ei nu lăsăm să se piardă răsplata pentru fapte bune.

30.    Pentru aceia sînt grădinile Edenului, pătrunse cu rîuri pe de desupt; vor străluci acolo cu brăţare de aur şi se vor îmbrăca în haine verzi de măta­se şi brocart, răzimîndu‑se acolo pe divane. Mă­reaţă răsplată şi măreţ culcuş!

31.    Şi pune‑Ie ca pildă doi băr­baţi; unuia din ei i‑am dat Noi două grădini de vie şi le‑am înconjurat cu fenici şi am pus între ele un ogor. Amîndouă grădinile aduseră mîncarea lor şi nu‑l lipsiră cu nimic.

32.    Şi Noi lăsarăm să curgă la mijloc un rîu. Şi el avu rod şi zise către tova­răşul său, zăbovindu‑se: “Eu am mai multă avere decît tine şi sînt mai puternic cu oamenii”.

33.    Şi el intră în grădina sa păcătuind faţă de sine însuşi. El zise: “Nu cred că aceasta va pieri cîndva,

34.    şi nu cred că ora se va ridica; şi dacă voi fi adus înapoi la Domnul meu, voi afla una mai bună decît ea în schimb”.

35.    Îi zise tovarăşul său, zăbo‑vindu‑se: “Oare nu crezi în Acela care te‑a fă­cut din colb, apoi dintr‑o picătură, apoi te‑a făcut asemenea bărbatului?

36.    Însă Dumnezeu este Dom­nul meu, şi eu pe nimenea nu‑l fac tovarăş Domnului meu.

37.    Şi cînd ai intrat în grădină, de ce n‑ai spus: “Cum voieş­te Dumnezeu”? Nu este pu­tere decît numai la Dumne­zeu! Dacă şi vezi că eu sînt mai mic decît tine, cu privire la avere şi copii,

38.    poate Domnul meu îmi va da ceva mai bun decît grădi­na ta şi va trimite asupra ei pedeapsă din cer şi o va preface în ţărînă uscată;

39.    sau se usucă apa ei în adînc, încît n‑o mai poţi afla”.

40.    Şi fură înconjurate [de mînia lui Dumnezeu] rodurile sale şi dimineaţa începu el să‑şi frîngă mîinile sale pentru ce a cheltuit şi [via] era frîntă pe proptelele ei şi el zise: “O, de n‑aş fi făcut un tovarăş Domnului meu!”

41.    Şi el n‑avea o ceată care să‑i ajute, afară de Dumnezeu, şi el însuşi nu‑şi putea ajuta.

42.    Acolo este ajutorul de la Dumnezeul adevărului, la Dînsul este răsplata cea mai bună şi sfîrşitul [cel mai bun].

43.    Pune‑Ie pilda vieţii lumeşti: ea este ca apa pe care o tri­mitem Noi din cer şi o pri­mesc în sine ierburile pămîntului şi apoi se fac fîn uscat, pe care‑l împrăştie vînturile. Şi Dumnezeu are putere asu­pra tuturor lucrurilor.

44.    Şi averea şi copiii sînt podoa­ba vieţii lumeşti; însă ceea ce rămîne, faptele bune, sînt mai bune de la Domnul tău cu privire la răsplată şi mai bune cu privire la nădejde.

45.    Şi într‑o zi vom lăsa să treacă munţii şi vei vedea pămîntul neted, şi‑i vom aduna pe ei şi nu vom lăsa nici unul din ei.

46.    Şi vor fi puşi înaintea Dom­nului tău în rînd [şi El va zice]: “Aţi venit la Noi, pre­cum v‑am făcut Noi pe voi dintru întîi; şi voi aţi crezut că Noi nu vă vom împlini făgăduinţa”.

47.    Şi va fi pusă cartea şi‑i vei vedea pe cei păcătoşi îngro­ziţi pentru cuprin­sul ei şi ei vor spune: “Vai de noi! Ce este această carte! El n‑a lăsat nici cel mai mic, nici cel mai mare [păcat], fără să‑l în­semne”. Au ei vor afla faptele lor la loc şi Domnul tău nu‑i va face nimănui strîmbătate.

48.    Şi cînd am spus îngerilor: “Închinaţi‑vă lui Adam!”, se închinară ei, afară de dia­volul, care era unul din duhuri şi a păcătuit împotri­va poruncii Domnului tău. Şi voiţi să‑l luaţi pe el şi pe urmaşii săi, ca scut, în locul Meu? Ei doar vă sînt duş­mani. Acesta este un schimb rău pentru cei nelegiuiţi.

49.    Eu nu i‑am luat ca martori la facerea cerurilor şi a pămîntului şi nici la facerea lor în­şişi şi nici nu i‑am luat într‑aju­tor pe cei ce amăgesc la ră­tăcire.

50.    Şi într‑o zi va zice El: “Chemaţi‑i pe tovarăşii Mei, pe care i‑aţi plăsmuit!” Şi ei vor chema, iar aceia nu vor răspunde, şi Noi vom pune între ei un loc de pierzare.

51.    Şi nelegiuiţii vor vedea focul şi vor simţi că vor fi aruncaţi în el şi nu vor afla scăpare din er.

52.    Şi Noi tîlcuim în Coranul acesta tot felul de pilde pen­tru oameni; însă omul se ceartă împotriva celor mai multe lucruri.

53.    Şi nimic nu‑i opreşte pe oa­meni să creadă, dacă a venit la ei ocîrmuirea, şi să‑l roage de iertare pe Domnul lor, doară dacă vine asupra lor pe­deapsa înaintaşilor sau vine la ei pedeapsa făţiş.

54.    Şi Noi îi trimitem pe trimişi, ca să binevestească şi să în­demne, şi cei necredincioşi se ceartă cu cele deşerte, ca să strivească adevărul, şi‑şi bat joc de semnele Mele şi de ceea ce am propovăduit.

55.    Şi cine este mai păcătos decît acela căruia i s‑au vestit sem­nele Domnu­lui său şi care s‑a întors apoi de la ele şi a uitat ce a făcut înainte mîna sa? Noi am pus asupra ini­milor lor acoperaminte, ca să nu‑l priceapă pe el[47], şi în ure­chile lor surzenie.

56.    Şi dacă chemi spre ocîrmuire, totuşi nu sînt ei ocîrmuiţi în veci.

57.    Şi Domnul tău este iertător, îndurător. De ar fi voit să‑i prindă, după cum i se cădea, le‑ar fi grăbit pedeapsa. Însă ei au avut o făgăduinţă: nu vor afla, fără El, un adăpost.

58.    Şi acele cetăţi le‑am dărîmat Noi, pentru că au fost nele­giuite, şi le‑am dat o veste despre pieirea lor.

59.    Şi cînd zise Moise, către ro­bul său: “Nu mă voi opri pînă nu voi ajunge împreu­narea amînduror mărilor, chiar dacă aş umbla optzeci de ani”.

60.    Şi cînd ajunseră ei la împreu­narea lor, uitară ei peştele lor şi el apucă drumul spre ma­re, printr‑un canal.

61.    Şi cînd au călătorit mai de­parte, zise el sclavului său: “Dă‑ne mîncarea noastră; ne‑a ajuns oboseala pentru această cale a noastră”.

62.    El zise: “Vezi, cînd ne‑am sălăşluit la stîncă, am uitat peştele, şi numai Satan m‑a făcut să‑l uit, ca să nu‑mi mai aduc aminte de el şi el, îşi apu­că drumul spre mare într‑un fel minunat”.

63.    El zise: “Aceasta este ceea ce am căutat noi!” şi ei se întoar­seră pe urmele lor înapoi.

64.    Şi ei aflară un rob din robii Noştri, căruia îi dădurăm îndurare de la Noi şi‑l învăţarăm ştiinţă de la Noi.

65.    Moise îi zise lui: “Oare să‑ţi urmez, ca să mă înveţi dru­mul drept pe care l‑ai învăţat?”

66.    El zise: “Nu poţi răbda îm­preună cu mine.

67.    Şi cum ai putea răbda la ace­ea ce nu cuprinzi cu ştiinţa?”

68.    El zise: “Mă vei afla stator­nic, dacă voieşte Dumnezeu, şi nu mă voi îm­potrivi po­runcii tale”.

69.    El zise: “De voieşti să‑mi urmezi, nu mă întreba de nimic, pînă nu‑ţi voi aminti ceva”.

70.    Şi merseră înainte, pînă ce se suiră într‑o corabie, pe care o borteli el. [Moise] zise: “Ai bortelit‑o ca să îneci oamenii de pe ea? Ai făcut un lucru ciudat!”

71.    El zise: “N‑am spus că tu nu poţi răbda împreună cu mine?”

72.    El zise: “Nu mă certa pentru că am uitat şi nu mă însărci­na cu porunca ta prea tare”.

73.    Şi ei merseră pînă ce întîlniră un fecior, şi el îl ucise. [Moi­se] zise: “Ai ucis un suflet cu­rat, ce n‑a stins nici o viaţă? Ai făcut un lucru urît!”

74.    El zise: “Nu ţi‑am spus că tu nu poţi răbda împreună cu mine?”

75.    El zise: “Dacă te voi mai în­treba despre ceva, după aceas­ta, să nu mai fii tovarăşul meu. Acum ai de la mine dezvinuire”.

76.    Şi merseră mai departe, pînă ce veniră la poporul unei cetăţi. Ei cerură mîncare de la poporul ei, însă ei nu voiră să‑i ospăteze. Şi ei aflară în ea un perete, care voia să se prăbuşească şi el îl ridică. El zise: “De ai fi voit, ai fi pri­mit răsplată pentru aceasta”.

77.    El zise: “Aici mă despărţesc de tine, însă voi să‑ţi vestesc tîlcuirea de la aceea ce nu puteai răbda.

78.    Cît priveşte corabia, ea era a unor sărmani, care lucrau pe mare, şi eu am voit să o stric, pentru că era în urma lor un rege, care lua toate coră­biile cu forţa.

79.    Şi în ce‑l priveşte pe fecior, părinţii săi au fost credin­cioşi şi noi ne te­meam că el le va încărca nelegiuire şi necredinţă.

80.    Deci dorirăm ca Domnul lor să le dea în schimb unul mai curat şi mai iubitor.

81.    Şi în ce priveşte zidul, acesta aparţinea la doi feciori orfani în oraş. Şi el este o comoară pentru ei, şi tatăl lor era drept, şi Domnul tău voieşte ca ei să fie vîrstnici şi să scoată comoara lor ca milă de la Domnul tău. Şi n‑am făcut aceasta după socotinţa mea. Aceasta este tîlcuirea de la ceea ce nu puteai răbda”.

82.    Şi ei te vor întreba despre cel cu două coarne[48]. Spune: “Vă voi citi veste despre el”.

83.    Noi l‑am întărit pe pămînt şi i‑am dat tot felul de lucruri şi el urmă lu­crurile,

84.    pînă ce ajunse la apusul soarelui. El află că el apune într‑o fîntînă mlăş­tinoasă şi află acolo un popor.

85.    Noi ziserăm: “O, tu, cel cu două coarne, sau pedepseşti acest popor sau îi faci bine”.

86.    El zise: “Cel ce a păcătuit pe acela îl vom pedepsi. Apoi să se întoarcă la Domnul său şi El să‑l pedepsească cu pe­deapsă aspră.

87.    Însă cel ce crede şi se poartă bine, pentru el este răsplată frumoasă şi lui îi vom da po­runci uşoare”.

88.    Apoi purcese mai departe,

89.    pînă ce veni la răsăritul soa­relui. Află că el răsare asupra unui popor căruia nu‑i dă­durăm scut înaintea lui.

90.    Aşa a fost, însă Noi am cu­prins cu ştiinţa pe cei ce erau la el.

91.    Apoi purcese mai departe,

92.    pînă ce veni între cei doi munţi; află la poalele lor un popor care abia pu­tea price­pe un cuvînt.

93.    Ei ziseră: “O, tu, cel cu două coarne, Gog şi Magog[49] fac daună în fără. Să‑fi dăm dajdie, pentru că pui zid între noi şi ei?”

94.    El zise: “Aceea cu ce m‑a întărit Domnul meu este mai bun [decît dajdia voastră]. Deci ajutaţi‑mă cu puteri şi eu voi pune între voi şi ei un zid.

95.    Aduceţi‑mi bucăţi de fier!” pînă ce a umplut [golul] între cele două poale de munte. El zise: “Suflaţi!” După ce l‑a pus în foc, zise: “Aduceţi‑mi spi­jă, ca să vărs deasupra”.

96.    Şi aşa nu puteau ei[50] să se suie peste el[51] şi nu puteau să‑l borteleas­că.

97.    El zise: “Aceasta este îndu­rare de la Domnul meu;

98.    şi cînd va veni făgăduinţă Domnului meu, îl va face El într‑un vraf de moloz; şi fă­găduinţa Domnului meu este adevăr”.

99.    Şi în ziua aceea îi vom lăsa să umble ca undele şi se va sufla în trîmbiţă şi‑i vom aduna cu toţii.

100.  Şi vom pune în ziua aceea iadul înaintea necredincio­şilor,

101.  ai căror ochi au fost învăluiţi înaintea îndemnării Mele, şi ei nu puteau auzi.

102.  Oare cred necredincioşii că pe lîngă Mine îşi pot lua şi robii Mei ca scut? Noi doar am pregătit iadul pentru necredincioşi ca locuinţă.

103.  Spune: “Să vă vestim oare cine şi‑a pierdut faptele.

104.  Aceia a căror rîvnă s‑a rătăcit în viaţa lumii şi care credeau că ei se poartă după cuviinţă.

105.  Aceştia sînt aceia care nu credeau în semnele Domnu­lui lor şi în întîl­nirea cu El. De nimic sînt faptele lor şi nu le vom da lor, în ziua în­vierii, cumpănă.

106.  Aceasta să fie răsplata lor, iadul — pentru că nu cre­zură şi luară în bat­jocură semnele Mele şi trimisul Meu”.

107.  Cei ce cred şi se poartă bine, lor le vor fi grădinile paradi­sului spre locu­inţă.

108.  În veci vor petrece acolo, nu vor cere schimbare.

109.  Spune: “De ar fi marea ne­greală pentru cuvintele Dom­nului meu, ar seca marea, înainte de ar seca vorbele Domnului meu, chiar dacă i‑am aduce spre ajutor încă una asemenea”.

110.  Spune: “Eu sînt un om ca şi voi; mi s‑a descoperit că Dumnezeul vostru este un unic Dumnezeu. Şi cine nă­dăjduieşte să‑l întîinească pe Domnul său, să se poarte bine şi să nu se închine ni­mănui lîngă Domnul său”.

 

XIX

SURA MARIEI

Din Mekka şi este cu nouăzeci şi opt de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      KHIAS. O amintire a îndu­rării Domnului tău faţă de robul său Zaharia:

2.      Cînd l‑a chemat pe Domnul său într‑ascuns,

3.      zise el: “Doamne, oasele me­le sînt slabe şi capul [meu] luceşte de bătrîne­ţe,

4.      şi nicicînd n‑a fost zadarnică rugăciunea mea către Tine, Doamne.

5.      Şi eu mă tem pentru rudele mele după mine, căci muie­rea mea e stearpă. Deci, dă‑mi un urmaş de la Tine,

6.      Care să mă moştenească pe mine şi să moştenească şi casa lui Iacov şi fă‑ţi‑l, Doam­ne, bineplăcut”.

7.      “O, Zaharia, Noi îfi vestim un fecior cu numele Ioan,

8.      precum nu i‑am numit pe nimenea înaintea sa”.

9.      El zise: “Doamne, de unde să‑mi fie un fecior? Muierea mea doar este stearpă, iar eu am ajuns slab de bătrîneţe”.

10.    El zise: “Aşa e! A zis Dom­nul meu: Aceasta îmi este uşor, şi pe tine te‑am făcut înainte, cînd nu erai nimic”.

11.    El zise: “Doamne, dă‑mi un semn!” El zise: “Semnul tău este ca să nu vorbeşti cu oamenii trei nopţi, măcar că eşti sănătos”.

12.    Şi el ieşi afară din Mihrâbul[52] său şi le făcu lor semn: “Lău­daţi pe Dum­nezeu diminea­ţa şi seara!”

13.    [Şi Noi ziserăm]: “O, Ioan, primeşte scriptura întru putere” şi‑i dădurăm înţe­lepciune în copilărie

14.    şi îndurare de la Noi şi cură­ţie; şi el era cuvios şi iubitor faţă de părinţi şi nu era îngîmfat, nătîng.

15.    Şi pace peste el în ziua naşte­rii şi a morţii şi în ziua sculă­rii spre viaţă!

16.    Şi adă‑ţi aminte în carte şi de Maria, cînd se retrase de la gloata ei în­tr‑un loc spre ră­sărit.

17.    Şi a luat înaintea lor un văl; deci trimiserăm la ea duhul Nostru[53] şi el îi apăru ei ca unui om deplin.

18.    Ea zise: “Caut scăpare la cel îndurat înaintea ta, dacă eşti temător de Dumnezeu”.

19.    El zise: “Eu sînt un trimis al Domnului tău, ca să‑ţi dau un fecior curat”.

20.    Ea zise: “De unde să‑mi fie fecior, dacă nu m‑a atins bărbat şi nu sînt curvă?”

21.    El zise: “Aşa e! A zis Dom­nul tău: “Aceasta îmi este uşor!” şi Noi voim să‑i facem un semn pentru oameni şi o îndurare de la Noi. Şi aceasta este un lucru hotărît!”

22.    Şi ea îl zămisli şi se retrase cu el într‑un loc ascuns.

23.    Şi o apucară durerile la trun­chiul unui fenic. Ea zise: “O, aş fi murit îna­inte de aceasta şi aş fi fost cu totul uitată”.

24.    Şi o chemă cineva de desuptul ei: “Nu te scîrbi! Domnul tău a pus sub tine un pîrîu.

25.    Şi scutură spre tine trunchiul fenicului! El va arunca asu­pra ta curmale coapte.

26.    Deci, mănîncă şi bea şi fii cu ochii rece[54] şi cînd vei vedea un om,

27.    spune: “Eu am juruit celui în­durător un post, de aceea nu vorbesc astăzi cu nimenea”.

28.    Şi ea îl aduse pe el[55], la po­porul ei purtîndu‑l. Ei ziseră: “O, Maria, ai făcut un lucru ciudat!

29.    O, soră a lui Aaron[56], tatăl tău n‑a fost făcător de rele şi mama ta n‑a fost curvă”

30.    Şi ea arătă spre el. Ei ziseră: “Cum să vorbim cu el, care este copil în leagăn?”

31.    El[57] zise: “Eu sînt robul lui Dumnezeu. El mi‑a dat scriptura şi m‑a făcut profet.

32.    Şi El m‑a făcut binecuvîntat orişiunde aş fi, şi mi‑a po­runcit rugăciune şi milos­tenie, cît voi trăi,

33.    şi dragoste faţă de născă­toarea mea; şi nu m‑a făcut îngîmfat, ticălos.

34.    Şi pace asupra zilei naşterii mele şi asupra zilei morţii mele şi asupra zilei sculării mele spre viaţă!”

35.    Acesta este Isus, fiul Mariei, cuvîntul adevărului, de care se îndoiesc ei.

36.    Nu se cuvine lui Dumnezeu să nască fiu. Mărire Lui! Dacă hotărăşte un lucru, îi zice “Să fii!” şi este.

37.    Dumnezeu este Domnul meu şi Domnul vostru. Serviţi‑i Lui şi acesta este un drum drept.

38.    Însă sectele se ceartă întreolaltă şi vai de necredincioşi înaintea locului mărturiei într‑o zi mare!

39.    Fă‑i să audă şi să vadă ziua, cînd vor veni la Noi. Însă cei nelegiuiţi sînt astăzi în rătă­cire răsvădită.

40.    Şi îndeamnă‑i cu privire la ziua suspinării, cînd se va împlini porunca, iar ei vor fi nebăgători de seamă şi nu vor crede.

41.    Noi moştenim pămîntul şi tot ce e pe el şi la Noi se întorc ei.

42.    Şi adă‑ţi aminte în carte de Avraam; el a fost iubitor de adevăr, un profet.

43.    Cînd spune el tatălui său: “O, tatăl meu, de ce slujeşti tu cuiva care nu aude şi nu vede şi nu‑ţi ajută nimica?

44.    O, tatăl meu, acum a venit la mine o ştiinţă care a venit la tine, deci ur­mează‑mi, ca să te duc pe drum drept.

45.    O, tatăl meu, nu sluji lui Satan, doar Satan m‑a răsvădit faţă de cel în­durat.

46.    O, tatăl meu, mă tem că te va ajunge pedeapsa de la cel îndurător şi vei fi un tovarăş al lui Satan!”

47.    El zise: ‘Te lepezi de zeii mei, o, Avraam? De nu vei înceta, te voi ucide cu pietre. Părăseşte‑mă pentru un timp!”

48.    El zise: “Pace asupra ta! Mă voi ruga de iertare la Dom­nul meu pentru tine. El este binevoitor pentru mine.

49.    Şi voi să mă despărţesc de voi şi ceea ce chemaţi voi afară de Dumnezeu, şi voi să‑l chem pe Domnul meu. Poate nu‑l voi chema pe Domnul meu în zadar”.

50.    Şi cînd s‑a despărţit el de ei şi de aceea la ce se închinau ei afară de Dumnezeu, îi dădurăm Noi pe Isaac şi pe Iacov, şi pe amîndoi îi făcu­răm profeţi.

51.    Şi Noi le dăruirăm din mila Noastră şi le dădurăm limba măreaţă a ade­vărului.

52.    Şi adă‑ţi aminte, în carte, de Moise; el a fost curat şi a fost trimis, un profet.

53.    Noi îl chemarăm din partea dreaptă a muntelui[58] şi‑l apropiarăm în­tr‑ascuns.

54.    Şi‑i dădurăm lui din îndu­rarea Noastră pe fratele său Aaron, profetul.

55.    Şi adă‑ţi aminte, în cartea lui Ismael. El a fost credincios făgăduinţei sale şi a fost un trimis, un profet.

56.    Şi el a poruncit poporului său rugăciune şi milostenie şi a fost un rob plăcut Dom­nului său.

57.    Şi adă‑ţi aminte în carte de Idris[59]. El era iubitor de ade­văr, un profet.

58.    Şi Noi l‑am ridicat la un loc înalt.

59.    Aceştia sînt aceia de care s‑a îndurat Dumnezeu între pro­feţi, din urma­şii lui Adam şi dintre cei pe care i‑am purtat Noi cu Noe[60] şi din urmaşii lui Avraam şi Israel şi dintre cei pe care i‑am ocîrmuit şi i‑am ales şi le‑am dat har; cînd se citeau asupra lor sem­nele celui îndurător, se pros­ternau şi se închinau plîn‑gînd.

60.    Şi le urmară lor urmaşi, care se lepădară de rugăciune şi se luară după pofte; ei vor întîmpina pieirea,

61.    afară de cel ce se întoarce şi crede şi se poartă bine. Aceia vor intra în rai şi nu vor suferi nici o nedreptate.

62.    În grădinile Edenului, pe care le‑a juruit cel îndurător servilor săi în­tr‑ascuns[61]. Juruinţa Lui se împlineşte.

63.    Nu aud ei acolo bîrfeli decît “Pace!”, şi pentru ei este aco­lo îngrijire dimi­neaţa şi sară.

64.    Acestea sînt grădinile pe care le dăm moştenire robi­lor Noştri, care se tem de Noi.

65.    Şi noi[62] ne coborîm numai la porunca Domnului tău. A Lui e ceea ce este înaintea noastră şi ceea ce este îna­poia noastră şi ceea ce este între amîndouă şi Domnul tău nu uită;

66.    Domnul cerurilor şi al pă‑mîntului şi al celor ce sînt între ele. Deci, slu­jeşte‑l şi fii statornic în slujba Lui. Mai cunoşti pe unul cu asemenea nume?

67.    Şi omul zice: “Dacă am mu­rit, voi fi adus iarăşi la via‑ţă?”

68.    Oare nu‑şi pomeneşte omul că Noi i‑am făcut înainte de ce a fost el ceva?

69.    Şi pe Domnul tău! Noi îi vom aduna pe ei şi pe Satane. Apoi îi vom pune în ge­nunchi în jurul iadului.

70.    Apoi vom scoate din fiecare ceată pe cei mai îngîmfaţi faţă de cel îndurat.

71.    Atunci vom şti, cine este vrednic să fie ars.

72.    Şi nimeni nu este între voi care să nu se coboare la el[63]. Aceasta este hotărît cu desăvîrşire la Domnul tău.

73.    După aceea îi vom mîntui pe cei cu frica lui Dumnezeu, iar pe cei nele­giuiţi îi vom lăsa acolo în genunchi.

74.    Şi cînd li se citesc lor semnele Noastre cele răsvădite, zic cei necredin­cioşi către cei credincioşi: “Care din amîn­două părţi se află în loc mai bun şi în adunare mai fru­moasă?”

75.    Dar cîte neamuri care au fost mai bune la avere şi la pri­vire am pierdut Noi înaintea lor?

76.    Spune: “Cine este în rătăcire, aceluia îi lungeşte zilele cel îndurător,

77.    pînă ce văd ei ceea ce li s‑a ameninţat, fie pedeapsa, fie ora[64] şi cunosc că sînt în loc rău şi sînt mai slabi în apă­rători”.

78.    Şi Dumnezeu va înmulţi ocîrmuirea celor ocîrmuiţi.

79.    Şi cele ce rămîn, faptele bu­ne, sînt mai bune[65] la Dom­nul tău cu privire la plată şi cu privire la răsplată.

80.    L‑ai văzut pe cel ce se lepăda de numele Nostru şi zicea: “Eu voi căpăta avere şi copii”?

81.    A pătruns el întru cele as­cunse, sau a încheiat un legămînt cu cel îndu­rător?

82.    Ba nu. Noi vom scrie ce a vorbit el şi vom înmulţi pe­deapsa lui.

83.    Şi‑i vom da moştenire ceea ce a vorbit şi el, să vie singur la Noi.

84.    Şi ei şi‑au luat alţi zei, afară de Dumnezeu, să le fie spre cinste.

85.    Ba nu. Ei se vor lepăda de închinarea lor şi le vor fi lor duşmani.

86.    Nu vezi că Noi trimitem Sa­tanele asupra necredin­cioşilor, ca să‑i întărim?

87.    Deci, nu grăbi asupra lor. Noi le‑am numărat numai un număr[66].

88.    Într‑o zi, vom aduna pe cel cu frica lui Dumnezeu la cel îndurat la ospe­ţie

89.    şi‑i vom mîna pe cei nelegiuiţi în iad ca turma la adăpost.

90.    Şi să nu aibă mijlocire nime­nea decît numai cel ce a încheiat un legămînt cu cel îndurător.

91.    Şi ei zic: “Cel îndurător a născut un fiu”. Voi ziceţi un lucru straşnic.

92.    Aproape se sfîşie cerurile de aceasta şi se despică pămîn‑tul şi munţii se năruie în fărîme,

93.    pentru că ei adaugă celui îndurător un fiu şi Lui nu i se cade să nască un fiu.

94.    Nimenea din ceruri şi de pe pămînt nu se poate apropia de cel îndurător, decît ca rob. Da, El, s‑a socotit şi a numă­rat numărul lor.

95.    Şi fiecare din ei va veni la El, în ziua învierii, singur.

96.    Cei ce cred şi fac bine, ace­lora le va arăta dragostea celui îndurător.

97.    Şi Noi l‑am făcut uşor pe el[67] în limba ta, pentru ca să‑l binevesteşti ce­lor cu frica lui Dumnezeu şi să îndemni poporul ce se ceartă.

98.    Şi cîte neamuri am pierdut Noi înaintea ta? Mai simţeşti vreunul din ele? Sau auzi o şoaptă despre ele?

 

XX

SURA TH[68]

Din Mekka şi este cu o sută treizeci şi cinci de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      TH. N‑am trimis asupra ta Coranul ca să te aducă‑n ticăloşie,

2.      ci ca îndemnare pentru cei cu frica lui Dumnezeu,

3.      o trimitere de la cel ce a fă­cut pămîntul şi cerurile cele înalte.

4.      Cel îndurat şade pe tron;

5.      ale Lui sînt cele din ceruri şi de pe pămînt şi ceea ce este între amîndouă şi sub ţărîna cea umedă.

6.      Şi dacă ridici vocea ta, El cu­noaşte cele tainice şi ascunse.

7.      Dumnezeu! nu este Dumne­zeu afară de El; El are nu­mele cele mai fru­moase.

8.      Şi n‑a venit la tine istoria lui Moise?

9.      Cînd a văzut el în tine şi a zis către ceata sa: “Rămîneţi, eu văd un foc!

10.    Poate vă voi aduce o flacără de la el sau voi afla prin foc drumul cel drept”.

11.    Şi cînd veni încolo, fu el chemat: “O, Moise!

12.    Eu sînt Domnul tău, deci scoate încălţămintele tale. Eşti doar în valea cea sfîntă, Tova[69],

13.    şi eu te‑am ales, deci, auzi, ce se descoperă!

14.    Eu sînt Dumnezeu, nu este Dumnezeu afară de Mine, deci, slujeşte‑Mi Mie şi îm­plineşte rugăciunea întru amintirea Mea.

15.    “Ora” vine, sînt aproape să o descopăr,

16.    ca fiecărui suflet să i se răs­plătească ce şi‑a agonisit.

17.    Şi să nu te abată de la ea cel ce nu crede şi urmează poftei sale, ca să nu pieri!

18.    Şi ce este aceea în dreapta ta, o, Moise?”

19.    El zise: “Acesta este toiagul meu, pe care mă sprijinesc şi scutur cu el frunzele pentru turma mea şi‑mi serveşte şi la alte trebuinţe”.

20.    El zise: “Aruncă‑l, o, Moise!”

21.    El îl aruncă şi acela se făcu un şarpe fugar.

22.    El zise: “Prinde‑l şi nu te te­me; Noi îl vom face iarăşi cum a fost.

23.    Şi pune mîna ta pe latura ta şi scoate‑o albă, fără durere, — un alt semn,

24.    ca să‑ţi arătăm semnele Noastre cele mari.

25.    Mergi la Faraon! El se‑ntrece peste măsură!”

26.    El zise: “Doamne, lărgeş­te‑mi pieptul

27.    şi uşurează‑mi lucrul,

28.    şi dezleagă‑mi nodul limbii mele,

29.    ca sa înţeleagă ei vorba mea!

30.    Şi dă‑mi un sfetnic din ceata mea,

31.    pe Aaron, fratele meu!

32.    Întăreşte prin el spatele mele

33.    şi fă‑mi‑l tovarăş în lucrul meu,

34.    ca să Te lăudăm adesea şi să Te pomenim adesea,

35.    căci Tu ne vezi!”

36.    El zise: “Ţi s‑a împlinit rugă­mintea, o, Moise,

37.    şi Noi ţi‑am fost binevoitori şi altă dată,

38.    cînd am descoperit maicii tale ce s‑a descoperit:

39.    aruncă‑l în arcă şi aruncă‑l în mare şi marea îl va da la mal şi‑l va lua duşmanul său. Şi am aruncat asupra ta dra­gostea Mea,

40.    ca să fii crescut sub ochii Mei.

41.    Şi cînd merse soră‑ta şi zise: “Să vă arăt pe cineva, care să‑l nutrească?” Şi Noi te‑am dat înapoi maicii tale, ca să‑şi răcorească ochiul ei şi să nu te scîrbească. Şi tu ai omorît un suflet şi Noi te‑am scos din întristare şi te‑am ispitit cu ispită.

42.    Şi ai petrecut ani în poporul Madianului, apoi ai venit [încoace] în urma unei orînduieli, o, Moise.

43.    Şi Eu te‑am ales pentru Mine.

44.    Mergi tu şi fratele tău cu sem­nele mele şi nu vă îndepăr­taţi de pomenirea Mea.

45.    Mergeţi la Faraon, el se în­trece peste măsură;

46.    şi vorbiţi cu el vorbă blîndă. Poate se va lăsa îndemnat sau se va teme”.

47.    Ei ziseră: “Doamne, noi ne temem, că el va fi obraznic faţă de noi şi va întrece măsura!”

48.    El zise: “Nu vă temeţi, eu sînt cu voi; Eu aud şi văd.

49.    Deci, mergeţi la el şi ziceţi: “Noi sîntem trimişii Dom­nului tău, deci, tri­mite cu noi pe fiii lui Israel şi nu‑i chi­nui. Noi am venit la tine cu un semn de la Domnul tău, şi pace asupra celui ce ur­mează ocîrmuirii.

50.    Nouă ni s‑a descoperit că pedeapsa vine asupra celui ce învinuieşte de minciună şi se întoarce”.

51.    El[70] zise: “Şi cine este Dom­nul vostru, o, Moise?”

52.    “Domnul nostru este Cel care a dat fiecărui lucru firea sa şi apoi îl ocîr­muieşte”.

53.    El zise: “Şi cum stă lucrul cu neamurile de’nainte?”

54.    El zise: “Ştiinţa despre ele este la Domnul meu într‑o carte. Domnul meu nu rătă­ceşte şi nu uită:

55.    El v‑a făcut vouă pămîntul spre culcuş şi v‑a lăsat să umblaţi asupra lui pe dru­muri şi trimite din ceruri apă şi Noi scoatem prin ea la iveală felu­rile de ierburi.

56.    Mîncaţi şi paşteţi vitele voas­tre. Întru aceasta sînt semne pentru cei pri­cepuţi.

57.    Din el[71] v‑am făcut şi în el vă lăsăm să vă întoarceţi şi din el vom scula altă dată”.

58.    Şi Noi i‑am arătat toate sem­nele Noastre, însă el le ţinea de minciună şi nu voia [să creadă].

59.    El zise: “Ai venit la noi, ca să ne alungi din ţara noastră cu fermecătura ta, o, Moise?

60.    însă noi îţi vom veni cu ase­menea fermecătură, deci, hotărăşte între noi şi tine timpul şi locul, — noi nu‑l vom greşi, şi nici tu — un loc asemenea [pentru amîndoi]“.

61.    El zise: “Orînduirea noastră să fie o zi de sărbătoare şi oamenii să se a­dune în ziua mare”.

62.    Şi se întoarse Faraon şi adu­nă vicleşugul său, apoi veni.

63.    Moise zise către ei: “Vai vo­uă, nu plăsmuiţi asupra lui Dumnezeu min­ciuni,

64.    căci El vă va pierde cu o pe­deapsă; doară pierde cel ce plăsmuieşte”.

65.    Şi ei se sfătuiră despre lucrul lor întreolaltă şi vorbiră într‑ascuns.

66.    Ei ziseră: “Aceştia amîndoi sînt fermecători. Ei voiesc să vă alunge din ţara voastră cu fermecătura lor şi să meargă cu căpeteniile voastre cele mai cinstite.

67.    Deci adunaţi vicleşugul vostru, apoi veniţi pe rînd; bine‑i merge astăzi celui ce biruieşte!”

68.    Ei ziseră: “O, Moise, vrei să arunci, sau să fim noi cei dintîi care aruncă?”

69.    El zise: “Ba aruncaţi voi!” Şi atunci i se păru, în urma fermecăturii lor, că frîngiile lor şi toiegele lor aleargă.

70.    Şi Moise prinse frică, în su­fletul său.

71.    Noi ziserăm: “Nu te teme, tu vei birui!

72.    Aruncă numai ceea ce e în dreapta ta! Aceasta va în­ghiţi ceea ce au făcut ei; ei au făcut numai vicleşugul unui fermecător, iar fermecăto­rului nu‑i merge bine, ori de unde vine”.

73.    Atunci se prosternară fer­mecătorii şi ziseră: “Noi credem în Domnul lui Aaron şi Moise”.

74.    El[72] zise: “Credeţi în el, îna­inte de ce vă dau eu voie? Da, el este stăpînul vostru, care v‑a învăţat fermecătoria şi eu vă voi tăia mîinile şi picioarele voastre schimbiş, şi vă voi răstigni pe trunchi de fenic, şi apoi veţi şti ci­ne pedepseşte mai tare şi mai cu tot dinadinsul.”

75.    Ei ziseră: “Noi nu te ţinem mai presus decît semnele cele răsvădite, care au venit la noi, şi decît Cel ce ne‑a făcut. Orînduieşte ce orînduieşti; poţi orîndui numai cu privire la această viaţă a lumii. Noi credem în Dom­nul nostru, că ne va ierta păcatele noastre şi fermecă­toria la care ne‑ai nevoit şi Dumnezeu este mai bun şi mai statornic.

76.    Cel ce vine la Domnul său, vinovat pentru acela este iadul; acolo nici nu moare, nici nu trăieşte.

77.    Iar cel ce vine la El cu cre­dinţă şi cu fapte bune, pen­tru acela sînt trepte­le cele mai înalte:

78.    grădinile Edenului, pătrunse cu rîuri pe dedesupt. În veci vor petrece acolo. Aceasta este răsplata celor curaţi”.

79.    Şi Noi i‑am descoperit lui Moise: “Purcede noaptea cu robii mei şi fă‑le un drum uscat prin mare.

80.    Să n‑aibi frică de prigonire şi nu te teme!”

81.    Şi pe urmă Faraon cu oştirile saîe şi ceea ce i‑a acoperit din mare, i‑a acoperit pe ei, căci Faraon ducea poporul său în rătăcire şi nu‑l ocîrmuia bine.

82.    O, fiii lui Israel, Noi v‑am mîntuit de duşmanul vostru şi v‑am orînduit la coasta dreaptă a muntelui[73] şi am trimis asupra voastră Mana şi potîr­nichile:

83.    “Mîncaţi din cele bune, cu care v‑am înzestrat, însă nu treceţi măsura, ca să nu se coboare asupra voastră mînia Mea, iar asupra căruia se coboară mînia Mea, acela este pierdut.

84.    Iar Eu sînt iertător faţă de cel ce se căieşte şi crede şi se poartă bine [şi] apoi se lasă ocîrmuit”.

85.    “Şi ce te‑a alungat de la po­porul tău, o, Moise?”

86.    El zise: “Ei sînt pe urma mea şi eu găsesc la Tine, Doam­ne, ca să afli plă­cere [în mi­ne].”

87.    El zise: “Noi am ispitit popo­rul tău, după ce te‑ai dus, şi l‑a făcut să rătăcească Es‑Samiri”.

88.    Atunci, se întoarse Moise la poporul său mînios şi mîhnit.

89.    El zise: “O, poporul meu! Nu v‑a făgăduit Domnul vostru, o făgăduire frumoasă? V‑a fost timpul prea lung, sau aţi voit să se coboare asupra voastră mînia de la Domnul vostru dacă aţi frînt făgă­duinţa faţă de mine?”

90.    Ei ziseră: “Noi n‑am frînt făgăduinţa faţă de tine, din puterea noastră, ci ni s‑a po­runcit să aducem sarcini [pline] cu podoabele poporu­lui nostru; şi noi le‑am vărsat [în foc] şi aşa le‑a aruncat şi Es‑Samiri!” Şi el le scoa­se un viţel aievea care mugea. Şi ei ziseră: “Acesta este Dumne­zeul vos­tru şi Dumnezeul lui Moise, care [l‑]a uitat”.

91.    Oare nu văd ei că nu le răs­punde şi nu le poate nici stri­ca şi nici ajuta?

92.    Şi totuşi le zise Aaron înain­te: “O, poporul meu, voi nu mai sînteţi ispitiţi prin aceas­ta şi Domnul vostru este cel îndurător. Deci, urmaţi‑mi şi as­cultaţi de porunca mea!”

93.    Ei ziseră: “Nu vom înceta să ne închinăm lui, pînă nu se va întoarce Moi­se la noi!”

94.    El[74] zise: “O, Aaron, ce te‑a oprit să‑mi urmezi, cînd i‑ai văzut că rătă­cesc? Te‑ai răz­vrătit împotriva poruncii mele?”

95.    El zise: “O, fiul maicii mele, nu mă apuca de barba mea şi de capul meu! Eu m‑am temut că vei zice: Tu i‑ai dez­binat pe fiii lui Israel şi nu ai băgat în seamă cuvîntul meu”.

96.    El zise: “Şi ce a fost treaba ta, o, Samiri?” El zise: “Am vă­zut ceea ce n‑au văzut ei şi am luat o mînă plină [de colb] de pe urma trimisului[75] şi am aruncat‑o [în foc]; astfel mi‑a spus sufletul meu”.

97.    El zise: “Mergi; şi ţie să‑ţi fie în viaţă că vei zice: “Să nu fie atingere!” Şi pentru tine este o ameninţare, de care nu vei fugi. Şi priveşte la Dumne­zeul tău, pe care l‑ai cinstit atîta; apoi îl vom arde şi‑l vom face fărîme în mare.

98.    Dumnezeul vostru este Dum­nezeu, afară de care nu este Dumnezeu. EI cuprinde toa­te cu ştiinţa.

99.    Astfel îţi povestim din istorii ce s‑au întîmplat înainte şi Noi ţi‑am dat de la Noi o în­demnare.

100.  Cel ce se întoarce de la aceas­ta va purta în ziua învierii o sarcină.

101.  În veci vor fi sub ea şi rea este sarcina pentru ei, în ziua învierii.

102.  În ziua aceea se va sufla în trimbiţă şi noi îi vom aduna în ziua aceea, pe cei nele­giuiţi cu ochi albaştri[76].

103.  Şi ei vor şopti întreolaltă: “Aţi zăbovit numai zece [zile]“[77].

104.  Noi ştim ce vorbesc ei, dacă spune al lor cel mai de frunte din drum: “Aţi zăbovit nu­mai o zi!”

105.  Şi ei te vor întreba despre dealuri. Spune: “Le va face Domnul meu fărî­me

106.  şi le va împrăştia ca un şes neted, încît nu vei vedea pe el ceva strîmb şi zbîrcit”.

107.  În ziua aceea vor urma ei celui ce cheamă, în care nu este ceva strîmb, şi vor pleca vocile înaintea celui îndurat şi nu vei auzi nimic decît tropot lin.

108.  În ziua aceea nu ajută mijlo­cire, doară de la acela căruia îi dă voie cel îndurător şi a cărui vorbă îi este bineplăcută.

109.  El ştie ce este înaintea lor şi după ei, ei nu‑l cuprind cu ştiinţa.

110.  Şi se pleacă feţele înaintea celui viu, celui veşnic, şi pier­dut e cel ce poar­tă păcat.

111.  Iar cel ce face bine şi este cre­dincios, nu se teme de strîmbătate şi de scurtare.

112.  Şi aşa l‑am trimis Noi, drept Coran arabic, şi am mestecat în el amenin­ţări, ca să fie ei cu frica lui Dumnezeu şi ca el să le înnoiască amintirea.

113.  Şi înalt este Dumnezeu, regele, adevărul! Şi nu te grăbi cu Coranul, pînă nu ţi s‑a împlinit descoperirea, şi spune: “Doamne, înmulţeş­te‑mi ştiin­ţa!”

114.  Şi Noi am încheiat un legămînt cu Adam, şi el l‑a uitat şi Noi n‑am aflat în el tărie.

115.  Şi cînd ziserăm îngerilor: “Închinaţi‑vă lui Adam!”, se închinară ei, numai diavolul nu voi, deci, ziseră: “O, Adam, acesta îţi este duşman ţie şi muie­rii tale; numai să nu vă alunge din rai, ca să ajungi în ticăloşie.

116.  Pentru tine este ca să nu rabzi foame în el şi să nu fii gol

117.  şi ca să nu fii însetat acolo şi să nu asuzi”.

118.  Şi şopti el către Satan şi zise: “O, Adam, oare să‑ţi arăt drumul la pomul veşniciei şi al stăpîniei, ce nu piere?”

119.  Şi ei mîncară din el şi li se arătă goliciunea lor şi ei începură să coase asupra lor frunze din grădină şi neas­cultător a fost Adam faţă de Domnul său şi a ajuns în rătăcire.

120.  Apoi îl alese pe el Domnul său şi se întoarse la el şi‑l ocîrmui

121.  şi zise: “Ieşiţi de aici cu toţii, unul altuia duşman! Şi dacă va veni la voi ocîrmuirea de la Mine,

122.  atunci cel ce va urma ocîrmuirii Mele să nu rătăcească şi să nu ajungă în ticăloşie.

123.  Însă cine se întoarce de la îndemnarea Mea, aceluia să‑i fie viaţa un ne­caz

124.  şi‑l vom scula orb, în ziua în­vierii”.

125.  El va zice: “Doamne, de ce mă scoli orb, după ce odi­nioară vedeam?”

126.  El va zice: “Aşa e! La tine au venit semnele Noastre şi tu le‑ai uitat, şi aşa vei fi uitat şi tu astăzi”.

127.  Şi aşa răsplătim Noi celui nebăgător de seamă şi celui ce nu crede în semnele Dom­nului său şi pedeapsa din lumea de apoi este mai aspră şi mai lungă.

128.  Oare nu bagă ei de seamă cîte neamuri am nimicit Noi înaintea lor, în ale căror lo­cuinţe umblă ei? întru aceas­ta sînt semne pentru oameni cu pricepere.

129.  Şi dacă n‑ar fi ieşit înainte un cuvînt de la Domnul tău, ar fi fost chin veşnic, însă un termen este pus.

130.  Deci, rabdă ce vorbesc ei şi laudă mărirea Domnului tău, înaintea răsă­ritului soarelui şi înaintea apusului său şi în orele nopţii laudă‑L şi la sfîrşitul zilei, ca să fii bineplăcut.

131.  Şi să nu se îndrepte ochii tăi la ceea ce le‑am încuviinţat Noi unora din ei — luciul vieţii din lume, ca să‑i ispi­tim prin aceasta; iar îngri­jirea Dom­nului tău e mai bună şi mai lungă.

132.  Şi porunceşte gloatei tale rugă­ciunea şi îngăduieşte în ea. Noi nu cerem de la tine îngrijire, Noi te vom îngriji, iar sfîrşitul este frica lui Dumnezeu.

133.  Şi ei zic: “De ce nu ne vine cu un semn de Ia Domnul său?” Însă n‑a ve­nit la ei dovadă răsvădită, care este în scrip­turile de’nainte?

134.  Şi dacă i‑am fi nimicit Noi înaintea lor[78], printr‑o pedea­psă, ar fi zis ei: “Doamne, de ce n‑ai trimis la noi un tri­mis? Atunci am fi urmat semnelor Tale, înainte de ce am fost umiliţi şi ruşinaţi.”

135.  Spune: “Fiecare aşteaptă, deci aşteptaţi şi veţi şti cine a călcat drumul cel neted şi cine a fost bine ocîrmuit”.

 

XXI

SURA PROFEŢILOR

Din Mekka şi este cu o sută douăsprezece semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      S‑a apropiat de oameni soco­tirea pentru ei, însă cu nebă­gare de seama se întorc ei.

2.      Îndemnarea, ce a venit din nou de la Domnul lor, o as­cult numai în bat­jocură,

3.      glumind în inimile lor. Şi cei nelegiuiţi vorbesc într‑as­cuns: “Este acesta mai mult decît un om ca voi? Voiţi să veniţi la fermecătură, după ce o cunoaşteţi?”

4.      El spune: “Domnul meu cu­noaşte cuvintele din cer şi de pe pămînt. El doar aude, ştie.”

5.      Ba ei spun: “Sînt vise încurca­te. Ba el a plăsmuit. Ba el este poet. Şi el să ne aducă un semn, cum au fost trimişi cei de’nainte”.

6.      N‑a crezut înaintea lor vreun oraş ce l‑am dărîmat Noi. Oare ei vor crede?

7.      Şi înaintea ta am trimis Noi numai bărbaţi, cărora Ne‑am descoperit. În­trebaţi numai poporul îndemnării, dacă nu ştiţi.

8.      Şi Noi nu le‑am dat un corp, care nu mănîncă mîncare, şi ei nu sînt veşnici.

9.      Apoi le‑am adeverit Noi făgăduinţă şi i‑am mîntuit pe ei şi pe cine am voit şi i‑am nimicit pe cei nelegiuiţi.

10.    Noi v‑am trimis vouă o car­te, în care este îndemnarea voastră. Oare nu veţi pri­cepe?

11.    Şi cîte cetăţi am făcut Noi fărîme, pentru că erau nele­giuite, şi am ridicat alt popor în urma lor?

12.    Şi cînd simţiră mînia Noas­tră, fugiră de ea.

13.    “Nu fugiţi, ci întoarceţi‑vă la aceea de care v‑aţi îmbuibat şi la locuinţele voastre poate veţi fi întrebaţi”.

14.    Ei ziseră: “Vai nouă, noi am fost nelegiuiţi!”

15.    Şi n‑a încetat acest strigăt al lor, pînă ce i‑am făcut mirişti strînse.

16.    Şi Noi ne‑am făcut cerul şi pămîntul şi ceea ce este între ele în glumă.

17.    De am voi să ne facem o ju­cărie, am fi aflat‑o singur, cînd am făcut acestea.

18.    Ba noi aruncăm adevărul împotriva deşertăciunii şi zdrobim capul ei, şi aşa piere ca şi vai de voi pentru ceea ce vorbiţi.

19.    Ale Lui sînt cele din ceruri şi de pe pămînt şi cei ce sînt la El nu sînt prea îngîmfaţi ca să‑i servească şi nu rătăcesc.

20.    Ei laudă ziua şi noaptea şi nu obosesc.

21.    Oare îşi iau ei Dumnezei de pe pămînt, care pot învia?

22.    De‑ar fi într‑amîndouă Dum­nezei, afară de Dumnezeu, ar fi amîndouă stricate; însă mărire lui Dumnezeu, Dom­nul tronului. El e mai presus decît vorbele lor.

23.    El nu se întreabă pentru ceea ce face, ei însă se întreabă.

24.    Oare îşi iau ei, afară de El, Dumnezei? Spune: “Aduceţi dovada voastră!” Aceasta este îndemnarea celor care sînt cu Mine şi îndemnarea celor de’naintea mea. Însă cei mai mulţi din ei nu cu­nosc adevărul şi se întorc de la El.

25.    Şi Noi n‑am trimis înaintea ta un trimis, fără ca să‑i descoperim: “Nu este Dum­nezeu afară de Mine, deci serviţi‑Mi.”

26.    Şi ei zic: “Cel îndurat a năs­cut copii!” Mărire Lui! Ei sînt numai robi cinstiţi!

27.    Ei nu ies înainte cu vorbe şi împlinesc porunca Lui.

28.    El ştie ce e înaintea lor şi ce după ei, şi ei nu pot mijloci,

29.    afară de cel pentru ce‑I este bine plăcut; şi ei tremură de frică.

30.    Şi cine din ei zice: “Eu sînt Dumnezeu, lîngă El?” Aceas­ta o răsplătim cu iadul. Aşa răsplătim nelegiuiţilor.

31.    Oare nu văd necredincioşii că cerurile şi pămîntul au fost grămadă şi Noi le‑am despi­cat şi din apă am făcut tot ce e voi? Oare nu cred ei?

32.    Şi Noi puserăm pe pămînt munţi puternici, ca să nu se clatine cu el, şi Noi făcurăm pe el văi largi spre drumuri, ca ei să fie bine ocîrmuiţi.

33.    Şi Noi făcurăm cerul întru acoperămînt păzit, şi totuşi se întorc ei de la semnele sale.

34.    Şi el este acela ce a făcut noaptea şi ziua, soarele şi luna; toate înoată în cerc.

35.    Şi Noi am dat nemurire vreunui om înaintea ta. Şi dacă vei muri, vor trăi ei în veci?

36.    Fiecare suflet gustă moartea şi vă vom cerceta cu ispită rea şi bună şi la Noi vă veţi întoarce.

37.    Şi dacă te văd cei necredin­cioşi, nu te privesc altfel de­cît cu batjocură: “Oare acesta este cel ce aminteşte Dumne­zeii voştri?” Şi în îndemna­rea celui îndurat nu cred ei.

38.    Omul fu făcut din grabă. Eu vă voi arăta semnele Mele, însă nu cereţi să grăbesc.

39.    Şi ei vor zice: “Cînd va avea loc această ameninţare, dacă sînteţi iubitori de adevăr?”

40.    De ar şti numai necredincioşii timpului cînd nu vor putea respinge focul de la feţele lor şi de la spatele lor şi cînd nu vor putea fi mîntuiţi!

41.    Însă va veni pe neaşteptate asupra lor şi‑i va tulbura şi ei nu vor putea să‑l împingă de la sine, şi cu ei nu va fi aşteptare.

42.    Şi trimişii fură batjocoriţi acum înaintea ta, apoi i‑a înconjurat pe cei ce făceau rîs aceea ce au batjocorit ei.

43.    Spune: “Cine vă păzeşte ziua sau noaptea de cel îndurat?” Însă ei se în­torc de la îndem­narea Domnului lor.

44.    Sau au ei Dumnezei, care pot să‑i scutească, afară de Noi? Ei nu‑şi pot ajuta înşişi şi nici să nu scape de Noi.

45.    Ba Noi i‑am îngrijit pe aceia şi pe părinţii lor, cît le‑a durat viaţa. Oare nu văd ei că Noi venim în ţară şi că o strîmtorăm din toate părţile? Oare vor birui ei?

46.    Spune: “Eu vă îndemn cu descoperirea”. Insă cei surzi nu aud strigătul, cînd sînt îndemnaţi.

47.    Dar cînd îi atinge o suflare de la pedeapsa Domnului tău, zic ei: “O, vai de noi, am fost nelegiuiţi!”

48.    Însă Noi vom pune cumpene drepte în ziua învierii şi nici un suflet să nu sufere ne­dreptate; şi de ar fi măcar cît un fir de muştar, Noi l‑am aduce, căci Noi îndestul socotim.

49.    Şi Noi i‑am dat, lui Moise şi lui Aaron Furcînul, o lumină şi o îndemnare pentru cei cu frica lui Dumnezeu,

50.    cei ce se tem de Domnul lor, într‑ascuns şi se sfiesc de ora cea de pe urmă.

51.    Şi aceasta este o îndemnare binecuvîntată, pe care am tri­mis‑o Noi. Oare voi să vă lepădaţi de ea?

52.    Şi lui Avraam i‑am dat Noi umblare pe drum drept, acum de’nainte, pen­tru că îl cunoaşte.

53.    Cînd zise el către tatăl său şi către poporul său: “Ce chi­puri sînt acestea, la care vă închinaţi?”

54.    Ei ziseră: “Noi i‑am aflat acum pe părinţii noştri slujindu‑le”.

55.    El zise: “Voi şi părinţii voştri sînteţi în rătăcire răsvădită”.

56.    Ei ziseră: “Ai venit la noi cu adevărul, sau glumeşti?”

57.    El zise: “Ba nu! Domnul nos­tru este Domnul cerurilor şi al pămîntului, pe care le‑a făcut şi eu vă mărturisesc despre acestea.

58.    Şi pe Dumnezeu! Voiesc să fiu viclean faţă de idolii voş­tri, cînd veţi fi întors spa­tele”.

59.    Şi el îi făcu fărîme, afară de cel mai mare din ei, pentru ca ei să puie vina pe acesta.

60.    Ei ziseră: “Cine a făcut aceas­ta cu zeii noştri? Acela este nelegiuit!”

61.    Ei ziseră: “Auzirăm un fecior că i‑a amintit. Lui îi zic Avraam”.

62.    Ei ziseră: “Aduceţi‑l înaintea ochilor oamenilor, poate vor mărturisi împotriva lui”.

63.    Ei ziseră: “Oare ai făcut aceas­ta cu zeii noştri, o, Avraam?”

64.    El zise: “Ba nu, aceasta a făcut cel mai mare dintre ei; deci, întrebaţi‑l, dacă pot ei vorbi!”

65.    Atunci îşi veniră ei iarăşi în fire şi ziseră: “Voi sînteţi ne­legiuiţi!”

66.    Apoi se întoarseră iarăşi pe capurile, lor zicînd: “Doară tu ştii că ei nu vorbesc”.

67.    El zise: “Vă închinaţi, afară de Dumnezeu, încă la ceva ce nu vă poate nici ajuta, nici strica nimic? Pfui asupra voastră şi asupra a ceea la ce vă închinaţi afară de Dum­nezeu? Oare n‑aveţi price­pere?”

68.    Ei ziseră: “Ardeţi‑l şi ajutaţi zeilor voştri, dacă sînteţi oa­meni de faptă!”

69.    Noi ziserăm: “O, foc, fii rece, şi pace peste Avraam!”

70.    Ei plăsmuiră un vicleşug împotriva lui Avraam, însă Noi îi făcurăm pierduţi.

71.    Şi Noi îl mîntuirăm pe el şi pe Lot în pămîntul prin care am binecuvîntat lumea.

72.    Şi noi i‑am dat lui în dar pe Isaac şi pe Iacov, şi pe toţi i‑am făcut cinstiţi.

73.    Şi Noi i‑am făcut pe ei proto­tipuri, ca să ocîrmuiască du­pă porunca Noastră şi le‑am descoperit facerea binelui şi împlinirea rugăciunii şi da­rea milosteniilor şi ei ne‑au fost robi.

74.    Şi lui Lot îi dăruim Noi înţe­lepciune şi pricepere şi‑l mîntuirăm din cetatea care făcea spurcăciuni. Ei erau un popor rău, nelegiuiţi.

75.    Şi Noi l‑am lăsat să intre în­tru îndurarea Noastră; el era cinstit.

76.    Şi Noi, cînd a strigat înainte, Noi l‑am ascultat şi l‑am mîntuit pe el şi familia sa din scîrba cea mare.

77.    Şi Noi i‑am ajutat împotriva poporului celor ce ţineau de minciună semnele Noastre. Ei erau un popor rău şi Noi i‑am înecat pe toţi.

78.    Şi adă‑ţi aminte de David şi de Solomon, cînd judecară asupra ogorului, cînd păştea noaptea turma poporului pe el; şi Noi am făcut martori ai judecăţii lor.

79.    Şi Noi l‑am învăţat pe So­lomon întru aceasta şi la amîndoi le dădurăm înţelep­ciune şi pricepere. Şi Noi am dat sub stăpînirea lui David munţii şi păsările, ca să vestească lauda. Da, Noi am făcut‑o!

80.    Şi Noi l‑am învăţat să vă facă haine, ca să vă scutească de răutatea voas­tră. Oare sînteţi voi mulţumitori?

81.    Şi lui Solomon îi dădurăm în stăpînire vîntul cel puternic, să grăbească la porunca sa în ţara pe care am binecuvîntat‑o; şi Noi ştiurăm toate lucrurile.

82.    Şi pe unii din Satane îi dădu­răm lui în stăpînire, ca să se cufunde pentru el şi să facă şi alte lucruri; şi Noi îl pă­zeam.

83.    Şi adă‑ţi aminte de Iov, cînd strigă el la Domnul său: “M‑a atins plaga, însă Tu eşti cel mai milostiv între milostivi!”

84.    Şi Noi îl ascultarăm şi luarăm de pe el plaga şi‑i dădu­răm înapoi gloata sa şi încă pe atîta, ca o îndurare de la Noi şi o îndemnare pentru slujitorii lui Dumnezeu.

85.    Şi Ismael şi Idrîs şi Zul‑Kifl, toţi erau statornici.

86.    Şi Noi i‑am lăsat să intre întru îndurarea Noastră şi erau cinstiţi.

87.    Şi Zun‑Nun, cînd se duse înfuriat şi credea că Noi n‑am avea putere asu­pra lui şi el striga întru întuneric: “Nu este Dumnezeu, afară de Tine! Mărire Ţie! Am fost un nelegiuit”.

88.    Atunci îl ascultarăm şi‑l mîntuirăm de necaz; şi astfel mîntuim Noi pe cei credincioşi.

89.    Şi adă‑ţi aminte de Zaharia, cînd striga el la Domnul său: “Doamne, nu mă lăsa singur, însă Tu eşti cel mai bun oş­tean.”

90.    Şi Noi l‑am ascultat şi i‑am dăruit pe Ioan şi am întocmit pe soţia lui pentru el. Ei se întreceau în bine şi Ne che­mau cu dragoste şi cu frică şi se umileau înaintea Noastră.

91.    Şi aceea care a păstrat mitrasul ei întru feciorie. Noi am suflat în ea din duhul Nostru şi am făcut‑o pe ea şi pe fiul ei semn pentru lume.

92.    Această credinţă a voastră este o unică credinţă şi eu sînt Domnul vos­tru, deci slujiţi‑Mi.

93.    Şi ei au rupt lucrul lor între ei; cu toţii se vor întoarce la Noi.

94.    Şi cel ce face bine şi este cre­dincios, rîvna lui nu se va lepăda; Noi scriem pentru ei.

95.    Şi un blestem să fie asupra fiecărei cetăţi pe care am dărîmat‑o Noi, ca ei să nu se mai întoarcă,

96.    pînă ce Gog şi Magog vor deschide drumul, şi ei vor grăbi de pe toate înălţimile.

97.    Şi se apropie ameninţarea cea adevărată şi înţepeniţi sînt ochii necredin­cioşilor: “O, vai de noi, am fost nebă­gători de seamă, ba am fost nelegiu­iţi!”

98.    Voi şi cei cărora le slujiţi, afară de Dumnezeu, sînteţi hrană pentru focul iadului; voi vă veţi coborî în el.

99.    Dacă ar fi aceştia Dumnezei, nu s‑ar coborî încolo, însă toţi să rămîie acolo în veci.

100.  Ei vor geme acolo şi nu vor auzi acolo mîngîiere.

101.  Acelor cărora li s‑a hotărît de’nainte binele din partea Noastră, aceia vor fi departe de acolo.

102.  Nu vor auzi nici un sunet de acolo, şi unde le‑a poftit su­fletul, acolo vor petrece în veci.

103.  Nu‑i va întrista spaima cea mai mare şi lor le vor ieşi înainte îngerii, zi­cînd: “Aceas­ta este ziua voastră, care vi s‑a juruit.”

104.  În ziua aceea vom înveli ce­rul, ca o carte scrisă. Precum am scos Noi la iveală întîia făptură, iarăşi o vom face‑o. Această juruinţă o datorăm, Noi o vom împlini.

105.  Şi Noi am scris în psalmi du­pă îndemnare: “Să moşte­nească pămîntul robii mei cei drepţi”.

106.  În aceasta este o propovă‑duire pentru poporul ce ser­veşte.

107.  Şi Noi te‑am trimis pe tine numai ca îndurare pentru lume.

108.  Spune: “Mie mi s‑a desco­perit numai că Dumnezeul vostru este un unic Dumne­zeu. Voiţi să fiţi moslemi?”

109.  Şi dacă se întorc ei, spune: “Eu v‑am vestit deopotrivă, însă nu ştiu ori de este aproa­pe sau departe ceea ce vi s‑a ameninţat.

110.  El cunoaşte vorba voastră cea pe faţă şi cunoaşte ceea ce ascundeţi.

111.  Şi eu nu ştiu ori de nu este poate o ispită pentru voi şi o folosinţă pînă la un timp”.

112.  El spune: “Doamne, judecă întru dreptate!” Şi Domnul nostru este cel îndurător, la care trebuie de cerut ajutor împotriva vorbelor voastre.

 

XXII

SURA PEREGRINAJULUI

Din Mekka şi este cu şaptezeci şi opt de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      O, voi, oamenilor, temeţi‑vă de Domnul vostru; cutre­murul “orei” este un lucru mare.

2.      În ziua pe care o veţi vedea, fiecare muiere ce alăptează va uita copilul su­gar şi fie­care muiere însărcinată va lepăda sarcina ei şi vei vedea oa­me­nii beţi, deşi nu sînt beţi. Însă pedeapsa lui Dum­nezeu este aspră.

3.      Şi între oameni este unul ca­re se ceartă despre Dumne­zeu fără pricepere şi urmea­ză fiecărui Satan răsvădit.

4.      Este scris despre El că pe acela care‑l va lua ca scut îl va duce în rătăcire şi‑l va ocîrmui în pedeapsa flăcării.

5.      O, voi, oamenilor, dacă sînteţi în îndoială cu privire la înviere, Noi doară v‑am fă­cut din colb, apoi dintr‑o pi­cătură, apoi din sînge în­chegat, apoi din carne plăs­muită şi neplăsmuită, ca să vă arătăm puterea Noastră. Şi noi lăsăm să odihnească în mitrasuri ce voim, pînă la un termen hotărît; apoi vă lăsăm să ieşiţi fiind copii; apoi vă lăsăm să ajungeţi vîrstnici; şi unul din voi moare, iar altul rămîne pînă la bătrîneţe, dis­preţuit, ca să nu mai ştie nimic din ceea ce a ştiut. Şi tu ai văzut pămîntul mort; însă dacă trimitem Noi asu­pra sa apă, atunci se mişcă el şi se umflă şi se lasă să răsară tot felul frumos.

6.      Aceasta, pentru că Dum­nezeu este adevărul şi pen­tru că El îi înviază pe morţi şi este puternic peste toate.

7.      Şi pentru că “ora” vine fără îndoială, şi pentru că Dum­nezeu îi va scula pe cei din morminte.

8.      Şi între oameni este unul care se ceartă despre Dum­nezeu fără pricepere şi fără ocîrmuire şi fără carte lu­minoasă.

9.      El se întoarce la o parte, spre a‑i abate pe oameni de la drumul lui Dum­nezeu; pen­tru el să fie în lume ruşine şi, în ziua învierii, îl vom lăsa să guste pedeapsa arderii.

10.    Aceasta pentru ceea ce au pus înainte mîinile tale şi pentru că Dumne­zeu este nedrept faţă de robi.

11.    Este unul dintre oameni care îi slujeşte lui Dumnezeu pe margine. Şi dacă‑l ajunge un bine, rămîne el acolo, iar dacă‑l ajunge o ispită, întoar­ce el faţa sa, pierzînd lumea de acum şi cea de apoi. Aceasta este pieire răsvădită.

12.    El cheamă, afară de Dumne­zeu, pe cineva, care nu‑i poa­te nici strica, nici ajuta. Aceas­ta este o rătăcire adîncă.

13.    El cheamă ceva, ce mai lesne îi poate strica decît ajuta. Rău scut şi rău tovarăş.

14.    Dumnezeu pe cei credincioşi şi pe cei ce se poartă bine îi lasă să intre în grădini pă­trunse cu rîuri pe de desupt. Dumnezeu face ce voieşte.

15.    Cei ce cred că Dumnezeul nu‑i ajută în lumea de acum şi cea de apoi, acela să în­tindă o frînghie; apoi să o taie şi să privească dacă vi­cleşugul său poate depărta ceea ce‑l înfuriază.

16.    Şi aşa am trimis Noi pe el ca semn răsvădit şi pentru că Dumnezeu ocîr­muieşte pe cine voieşte.

17.    Credincioşii şi jidovii, şi sa‑beii, şi creştinii, şi magii, şi idolatrii — Dum­nezeu va hotări între ei, în ziua învie­rii; Dumnezeu este martor la toate lucrurile.

18.    Oare nu vezi că totul din ce­ruri şi de pe pămînt se în­chină lui Dumne­zeu: şi soa­rele şi luna, şi stelele şi mun­ţii, şi arborii şi vitele, şi mulţi oameni? Însă multora li se cuvine pedeapsa.

19.    Şi pe cine‑l face Dumnezeu dispreţuit, acela n‑are pe ni­menea ca să‑i dea cinste; Dumnezeu face ce voieşte.

20.    Aceştia doi sînt dintre cerce­tători care se ceartă asupra Domnului lor, însă pentru cei necredincioşi sînt hainele croite din foc; se va vărsa asupra capetelor lor apă clo­cotitoare,

21.    care topeşte ceea ce e în pîn‑tecele lor şi pielea lor şi pen­tru ei sînt toiege de fier.

22.    De cîte ori vor voi să iasă din el de durere, vor fi alungaţi înapoi în el şi: “Gustaţi pe­deapsa arderii!”

23.    Dumnezeu pe cei ce cred şi se poartă bine îi duce în gră­dini pătrunse cu rîuri pe de desupt. Împodobiţi vor fi acolo cu brăţare de aur şi mărgărita­re şi îmbrăcămin­tea lor acolo să fie de mătase.

24.    Şi ei fură ocîrmuiţi la cel mai bun cuvînt şi fură ocîrmuiţi la drumul cel prea mărit.

25.    Cei ce nu cred şi amăgesc de la drumul lui Dumnezeu şi de la templul cel sfînt pe care l‑am orînduit Noi pen­tru oameni, deopotrivă pen­tru cel băş­tinaş, cît şi pentru cel străin,

26.    şi cel ce voieşte să‑l pîngărească întru nelegiuire, aces­tora le dăm de gus­tat pedea­psă dureroasă.

27.    Şi adă‑ţi aminte cînd Noi lui Avraam i‑am dat spre lo­cuinţă locul casei zicînd: “Nimic să nu‑Mi pui ca tova­răş şi să curăţeşti casa Mea pentru cei ce o înconjură şi pentru cei ce stau la rugă­ciune sau se închină.

28.    Şi vesteşte oamenilor pere­grinajul, ca să vie la tine pe jos şi pe toate cămilele sprin­tene, venind din toate prin văi adînci,

29.    ca să dea mărturie despre tot folosul lor şi să amintească numele lui Dumnezeu, în zile anumite, asupra vitelor cu care i‑am îngrijit Noi. Mîncaţi din aceasta şi ospătaţi‑l şi pe cel sărman, pe cerşetor.

30.    Apoi să‑şi facă datorinţa lor şi să‑şi împlinească juruinţele şi să încon­jure casa cea veche.

31.    Aşa. Şi cine cinsteşte porun­cile lui Dumnezeu, aceluia îi va fi bine la Domnul său. Şi iertate vă sînt vitele spre mîncare, afară de ceea ce vi s‑a orînduit. Deci, feriţi‑vă de urîciunea idolilor şi feriţi‑vă de cuvînt minci­nos,

32.    dreptcredincioşi fiind faţă de Dumnezeu, fără să‑i daţi tovarăş lui Dumnezeu, căci cel ce‑i dă tovarăş lui Dum­nezeu este ca şi ceea ce a căzut din cer şi o au răpit pă­sările sau a aruncat‑o vîntul într‑un loc depărtat.

33.    Aşa. Şi cine cinsteşte obiceiu­rile lui Dumnezeu, acela arată‑l cuvioşia inimii.

34.    Voi puteţi să le întrebuinţaţi pînă la un termen hotărît, apoi însă este locul de jun‑ghiere la casa cea veche.

35.    Şi tuturor popoarelor le‑am dat Noi o pravilă, ca să amin­tească numele lui Dumnezeu asupra vitelor, cu care i‑am îngrijit. Şi Dumnezeul vostru este un unic Dumnezeu. Deci, supuneţi‑vă Lui! Şi bineves­teşte celor umiliţi,

36.    cărora li se cutremură ini­mile cînd se aminteşte Dum­nezeu şi care rămîn stator­nici, orişice li s‑ar întîmpla, şi care împlinesc rugăciunea şi dăruiesc din ceea cu ce i‑am îngrijit Noi.

37.    Şi cămilele vi le‑am orînduit Noi pentru obiceiurile lui Dumnezeu: aveţi bine cu ele; amintiţi numele lui Dumne­zeu asupra lor, cînd stau ele cu picioarele rînduite. Şi dacă au căzut pe o latură, mîncaţi din ele şi ospă­taţi‑l pe cel ce cere cu umilinţă şi pe sărmanul cel ruşinos. Aşa vi le‑am dat Noi vouă în stăpînire, ca să fiţi mulţu­mitori.

38.    Nicicînd nu ajung la Dum­nezeu cărnurile şi sîngiurile lor, însă ajunge la El cuvioşia de la voi. Aşa vi le‑a dat El vouă în stăpînire, ca să‑l preamă­riţi pe Dumnezeu, pentru că vă ocîrmuieşte şi să binevesteşti celor ce se poartă bine.

39.    Dumnezeu îi scuteşte pe cei credincioşi; Dumnezeu nu‑i iubeşte pe toţi cei vicleni, necredincioşi.

40.    Li s‑a dat voie celor ce fură atacaţi, pentru că li s‑a întîmplat nedreptate şi Dumnezeu are putere să le ajute:

41.    aceia care fură alungaţi din locuinţele lor pe nedrept nu­mai pentru că zic: “Domnul nostru este Dumnezeu”. Şi de nu i‑ar opri Dumnezeu pe oameni, pe unii prin alţii, ar fi acum dărîmate mănăstiri, biserici, case de rugăciuni, şi temple, în care se aminteşte numele lui Dumnezeu ade­se­ori. Şi cui voieşte Dumne­zeu să‑i ajute, aceluia îi ajută. Dumnezeu este tare, puter­nic.

42.    Acelora le ajută care dacă le‑am dat Noi locuri în ţară, îşi împlinesc rugă­ciunea şi dau milostenii şi poruncesc ce e drept şi opresc ce e strîmb. Şi la Dumnezeu e sfîrşitul lucrurilor.

43.    Şi dacă te învinuiesc ei de minciună, doară acum înain­tea lor au învinuit de min­ciună pe profeţii lor poporul lui Noe şi Ad şi Thamud şi poporul lui Avraam şi po­porul lui Lot şi locuitorii din Madian. Şi Moise fu ţinut de mincinos. Şi Eu am avut răbdare cu cei necredincioşi, apoi i‑am apucat, şi, cum a fost schimbarea Mea!

44.    Şi cîte cetăţi care erau nele­giuite am pierdut Noi şi ele stau sfărîmate pe temeliile lor! Şi cîte fîntîni sînt deşerte şi cîte cetăţi înalte!

45.    Oare n‑au călătorit ei prin ţară şi n‑au inimi ca să pri­ceapă, sau urechi, ca să au­dă? Nu sînt orbi ochii; oare sînt inimile care sînt în piep­turi!

46.    Şi ei te vor pune să grăbeşti cu pedeapsa, însă Dumne­zeu nu calcă juru­inţa Sa, doar o zi la Domnul tău este ca o mie de ani, cum numă­raţi voi.

47.    Şi cu cîte cetăţi am avut eu răbdare, deşi erau nelegiu­ite! Apoi le‑am apu­cat şi la Mine este întoarcerea.

48.    Spune: “O, voi, oamenilor, eu vă sînt numai un îndemnător răsvădit.

49.    Şi cei ce cred şi se poartă bine, pentru aceştia este ier­tare şi îngrijire cinstită,

50.    iar cei ce rîvnesc să slăbească semnele Noastre, ajung lo­cuitorii iadului”.

51.    Şi Noi n‑am trimis înaintea ta vreun trimis sau vreun profet, căruia, cînd citea, să nu‑i fi aruncat Satan ceva mincinos în citire; însă Dum­nezeu nimiceşte ceea ce aruncă Satan. Apoi va întări Dumnezeu semnele Sale; şi Dumnezeu este ştiutor, înţe­lept:

52.    pentru că El ştie ceea ce a aruncat Satan să facă o ispită pentru aceia, în ale căror inimi este boală şi ale căror inimi sînt învîrtoşate, şi nele­giuiţii sînt în rătăcire adîncă.

53.    Şi pentru aceia cărora li s‑a dat cunoştinţă să cunoască, că El este ade­vărul de la Domnul tău, şi să creadă în el, şi să aibă linişte inimile lor în el, Dumnezeu îi ocîrmuieşte pe cei credincioşi pe drumul drept.

54.    Şi nu înceatează cei necre­dincioşi să se îndoiască de el, pînă ce nu vine asupra lor “ora” pe neaşteptate sau vine asupra lor pedeapsa zilei celei nenorocite.

55.    Stăpînirea este, în ziua aceea, a lui Dumnezeu; El va judeca între ei, şi cei ce crezură şi se purtară bine vor intra în gră­dinile plăcerii.

56.    Iar cei ce nu cred şi ţin de mincinoase semnele Noas­tre, pentru aceia este pedea­psă ruşinoasă.

57.    Iar cei ce purceseră pe dru­mul lui Dumnezeu, apoi fură ucişi sau muriră, pe aceia îi va îngriji Dumnezeu cu îngrijire frumoasă. Dum­nezeu doară este cel mai bun îngrijitor.

58.    El îi va lăsa să intre într‑o in­trare, care le place lor. Dum­nezeu doară este ştiutor, blînd.

59.    Aşa. Şi cel ce răzbună după măsura răului ce i s‑a făcut, apoi suferă ne­dreptate, aceluia îi va ajuta Dumne­zeu; doar Dumnezeu este uitător, ier­tător.

60.    Aşa. Pentru că Dumnezeu lasă să intre noaptea după zi şi lasă să intre ziua după noapte şi pentru că Dumne­zeu aude, vede.

61.    Aşa. Pentru că Dumnezeu este adevărul şi aceea ce cheamă ei afară de El este deşertăciune şi pentru că Dumnezeu este preaînalt, mare.

62.    Oare nu vezi că Dumnezeu trimite din ceruri apa şi pă‑mîntul înverzeşte. Dumne­zeu este îndurător, ştiutor.

63.    Ale lui sînt cele din ceruri şi cele de pe pămînt. Dumne­zeu doar este bo­gat, lăudat.

64.    Oare nu vezi că Dumnezeu v‑a dat în stăpînire ceea ce este pe pămînt şi corăbiile ce pătrund marea, la porunca Sa? Şi El ţine cerul ca să nu cadă pe pămînt, doar numai cu voia sa, Dumnezeu este pentru oameni îndu­rător, milostiv.

65.    El este cel ce v‑a dat viaţă; apoi vă va lăsa să muriţi, apoi vă va învia. O­mul este nemulţumitor.

66.    Şi tuturor popoarelor le‑am dat Noi o pravilă pe care o păzesc; deci, să nu se certe cu tine despre acest lucru; ci cheamă‑i la Dumnezeu. Tu doar urmezi ocîrmuirii celei drepte.

67.    Iar dacă se ceartă ei cu tine, spune: “Dumnezeu ştie ce fa­ceţi!”

68.    Dumnezeu va judeca între voi, în ziua învierii, pentru ce vă certaţi.

69.    Oare nu ştii că Dumnezeu ştie ce este în cer şi pe pă­mînt? Aceasta stă într‑o carte, aceasta pentru Dum­nezeu este uşor.

70.    Şi ei slujesc afară de Dum­nezeu, unora, pentru care nu li s‑a trimis îm­puternicire şi n‑au despre ei cunoştinţă, şi nelegiuiţii n‑au ajutor.

71.    Şi dacă li se citesc lor sem­nele noastre, ca dovezi răs‑vădite, atunci cu­noşti pe feţele necredincioşilor neplă­cere. Ei mai că s‑ar arunca asupra celor ce le citesc sem­nele noastre. Spune: “Să vestesc ceva mai rău decît aceasta? Focul pe care Dum­nezeu l‑a juruit necredin­cioşilor? Rău drum!”

72.    O, voi, oamenilor, s‑a făcut o asemănare; auziţi‑o! Aceia pe care îi che­maţi, afară de Dumnezeu, n‑au făcut nici măcar o muscă, chiar de s‑ar fi adunat la aceasta; iar mus­ca de le‑ar răpi ceva, ei nu ar putea lua aceea înapoi. Slab este cel ce cere şi cel de la care se cere.

73.    Ei nu‑l preţuiesc pe Dumne­zeu după preţul Său adevă­rat; Dumnezeu doar este cel puternic, tare.

74.    Dumnezeu alege trimişi din­tre îngeri şi oameni; Dumne­zeu doar aude, vede.

75.    El ştie ceea ce este înaintea lor şi ceea ce este după ei şi la Dumnezeu se întorc toate lucrurile.

76.    O, voi, cei ce credeţi, prosternaţi‑vă şi închinaţi‑vă şi slujiţi Domnului vostru şi fa­ceţi bine; poate vă va merge bine.

77.    Şi luptaţi‑vă pentru Dumne­zeu cu lupta dreaptă. El v‑a ales şi nu v‑a încărcat în lege cu nimic greu: credinţa pă­rintelui vostru Avraam! El v‑a numit moslemi

78.    înainte şi aici, ca trimisul să fie martor asupra voastră şi voi să fiţi mar­tori asupra oamenilor. Deci, împliniţi‑vă rugăciunea şi daţi milostenii şi ţineţi strîns la Dumnezeu. El este stăpînul vostru, un stăpîn frumos şi un ajutor frumos.

 

XXIII

SURA CREDINCIOŞILOR

Din Mekka şi este cu o sută optsprezece semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      Bine le merge credincioşilor,

2.      care se umilesc în rugăciunea lor

3.      şi care rămîn departe de vor­bă deşartă,

4.      şi care fac milostenii,

5.      şi care se feresc de muieri,

6.      afară de soţia lor, sau de ace­ea, pe care o stăpîneşte dreap­ta lor, căci pentru aceasta ei nu sînt de învinuit;

7.      însă cel ce are mai mult decît aceasta, acela calcă legea,

8.      şi cei ce păzesc averea ce li s‑a încredinţat, şi juruinţa lor,

9.      şi cei ce bagă de seamă la rugăciunile lor;

10.    aceia sînt moştenitorii,

11.    cei ce moştenesc paradisul. În el vor petrece în veci.

12.    Şi Noi l‑am făcut pe om din lutul cel mai curat,

13.    apoi l‑am aşezat ca o pică­tură într‑un loc sigur,

14.    apoi l‑am făcut sînge înche­gat şi sîngele închegat l‑am făcut carne, şi carnea am făcut‑o oase şi oasele le‑am acoperit cu carne, apoi l‑am scos la iveală ca o altă făp­tură şi binecuvîntat fie Dum­nezeu, cel mai bun fă­cător.

15.    Şi după acestea veţi muri,

16.    apoi veţi fi sculaţi, în ziua învierii.

17.    Şi asupra voastră am făcut Noi şapte căi şi Noi nu sîntem nerăbdători de seamă faţă de făptură.

18.    Şi Noi trimitem din cer apă după cuviinţă, să‑i dăm locuinţă pe pămînt, şi avem putere ca să o luam.

19.    Şi Noi vă scoatem la iveală, prin aceasta, grădini de fenici şi de vie, în ca­re aveţi multe şi mîncaţi din ele

20.    şi un pom care creşte pe muntele Sinai: el scoate la iveală ulei şi o mursă pentru mîncare.

21.    Şi la vite aveţi o pildă. Noi vă adăpăm cu ceea ce este în pîntecele lor şi mult folos aveţi în ele şi mîncaţi din ele.

22.    Şi pe ele şi pe corăbii sînteţi purtaţi.

23.    Şi Noi l‑am trimis pe Noe la poporul său şi el zise: “O, poporul meu, slu­jiţi lui Dum­nezeu; nu aveţi alt Dum­nezeu afară de El. Oare nu vă temeţi de El?”

24.    Şi ziseră fruntaşii necredin­cioşi ai poporului său: “Aces­ta este numai un om ca voi şi el voieşte să se ridice asu­pra voastră. Şi de ar fi voit Dumne­zeu, ar fi trimis El îngeri. Noi n‑am auzit aceas­ta de la părinţii noştri.

25.    Acesta este numai un bărbat îndrăcit, deci, aşteptaţi cu el pînă la un timp”.

26.    El zise: “Doamne ajută‑mi împotriva învinuirii de min­ciună”.

27.    Iar Noi îi descoperirăm: “Fă‑ţi corabie înaintea ochilor Noş­tri şi după descoperirea Noas­tră şi cînd va veni porunca Noastră, va clocoti cuptorul;

28.    atunci du înlăuntru din tot felul cîte o pereche şi familia ta, afară de acela asupra căruia a fost dinainte cuvîntul; şi nu vorbi cu Mine pen­tru cei nelegiuiţi; ei vor fi înecaţi.

29.    Şi dacă te‑ai suit în corabie tu şi cine este cu tine, spune: “Mărire lui Dumnezeu, care ne‑a mîntuit de poporul nelegiuiţilor!”

30.    Şi spune: “Doamne, dă‑mi o ieşire binecuvîntată, căci tu eşti mai bun dătător de ieşiri!”

31.    Întru aceasta sînt semne, iar Noi sîntem ispititori”.

32.    Şi Noi scoaserăm la iveală după ei alte neamuri.

33.    Şi Noi trimiserăm la ei un trimis dintre ei: “Slujiţi lui Dumnezeu şi să n‑aveţi alt Dumnezeu, afară de El. Oare nu vă temeţi de El?”

34.    Şi ziseră fruntaşii poporului său care nu credeau şi ţineau de minciună întîlnirea în lumea de apoi, şi pe care i‑am îmbogăţit Noi în viaţa lumii: “Acesta este un om ca voi; el mănînca ceea ce mîncaţi voi

35.    şi bea ceea ce beţi voi.

36.    Şi dacă ascultaţi de un om ca voi, atunci sînteţi pierduţi.

37.    Oare vă vesteşte el că dacă sînteţi morţi şi sînteţi ţărînă şi oase, iarăşi veţi fi scoşi la iveală?

38.    Departe, departe cu ceea ce juruiţi!

39.    Nu este decît viaţa noastră lumească; noi murim şi trăim şi nu vom fi înviaţi.

40.    El este numai un bărbat care a născocit o minciună asupra lui Dum­nezeu şi noi nu‑l credem”.

41.    El zise: “Doamne, mîntuieşte‑mă de învinuirea de min­ciună!”

42.    El zise: “Încă puţin şi se vor grăbi să se căiască”.

43.    Şi atunci îi apucă strigătul după cuviinţă, şi‑i făcurăm aşa ca spuma; deci, departe cu un popor nelegiuit!

44.    Apoi scoaserăm la iveală după ei alte neamuri.

45.    Nici un popor nu poate grăbi sau întîrzia termenul său.

46.    Apoi trimiserăm trimişii Noştri, unul după altul. De cîte ori veni un tri­mis la po­porul său, îl ţineau de min­cinos; şi aşa lăsarăm să ur­meze un popor după altul şi‑i făcurăm pilde; deci, de­parte cu un popor ce nu cre­de.

47.    Apoi îi trimiserăm pe Moise şi pe fratele său Aaron, cu semnele Noastre şi cu putere răsvădită

48.    la Faraon şi la fruntaşii săi; însă ei erau îngîmfaţi şi un popor semeţ.

49.    Şi ei ziseră: “Să credem doar oameni asemenea nouă, pe cînd poporul lor ne slujeş­te?”

50.    Şi ei ţinură pe amîndoi de minciunoşi şi pieiră.

51.    Şi Noi îi dădurăm lui Moise scriptura, pentru ca ei să fie ocîrmuiţi.

52.    Şi Noi îi făcurăm pe fiul Mariei şi pe maică‑sa spre semn şi le dădurăm amîndurora, pe o colină, o locuinţă statornică şi un izvor.

53.    O, voi, trimişilor, mîncaţi din ceea ce este bun şi faceţi ceea ce e drept; Eu ştiu doar ceea ce faceţi.

54.    Această credinţă a voastră este o unică credinţă şi Eu sînt Domnul vostru, deci, temeţi‑vă de Mine.

55.    Însă ei rupseră lucrul lor în‑treolaltă în secte; fiecare parte se bucură de ceea ce e a ei.

56.    Deci, lasă‑i în încurcarea lor pînă la un timp.

57.    Oare cred ei că aceea ce le dăruim Noi ca avere şi copii,

58.    le dăm în grabă ca dar bun? Ba ei nu pricep.

59.    Cei ce se cutremură de frica Domnului lor

60.    şi cei ce cred în semnele Dom­nului lor,

61.    şi cei ce nu fac tovarăş Dom­nului lor,

62.    şi cei ce dau, ceea ce dau, cu inima sfiicioasă, pentru că se vor întoarce la Domnul lor:

63.    aceia se întorc în grabă după bine şi‑l vor ajunge mai întîi.

64.    Şi Noi nu încărcăm un suflet decît numai cît poate purta, şi la Noi este o carte, care vorbeşte adevărul, şi lor să nu li se întîmple strîmbătate,

65.    însă inimile lor sînt în încer­care pentru aceasta şi faptele lor sînt alte decît cele ce fac,

66.    pînă ce urlă ei, cînd îi apu­căm cu pedeapsa pe cei îmbuibaţi.

67.    “Nu urlaţi astăzi, căci nu aflaţi ajutor la Noi,

68.    Semnele Mele s‑au citit asu­pra voastră, însă voi v‑aţi întors pe călcîiele voastre,

69.    îngîmfîndu‑vă împotriva lor, bîrfind în zăbavă de noap­te”.

70.    Oare nu vor ei să recugete cuvîntul ori de n‑a venit la ei ceva ce n‑a venit la proto‑părinţii lor?

71.    Sau poate nu‑l cunosc pe trimisul lor şi se leapădă, deci, de el?

72.    Sau spun ei: “El este îndră­cit?” Ba el a venit la ei cu adevărul şi cei mai mulţi din ei nu voiesc adevărul.

73.    Şi dacă adevărul ar fi urmat poftelor lor, ar fi pierit ceru­rile şi pămîntul şi ceea ce se află în ele. Însă Noi le adu­serăm îndemnarea lor, dar ei se întorc de la îndemnarea lor.

74.    Sau ceri de la ei o răsplată? Însă răsplata Domnului tău este cea mai bună şi El este cel mai bun îngrijitor.

75.    Tu doar îi chemi la un drum drept,

76.    iar cei ce nu cred în lumea de apoi, se abat de la drum.

77.    Şi de Ne‑am fi îndurat de ei şi i‑am fi scăpat din nenoro­cire, ei ar fi ră­mas întru ne­legiuirea lor rătăcind.

78.    Şi Noi i‑am apucat cu pe­deapsa, însă ei nu s‑au supus Domnului lor şi nu s‑au umilit

79.    pînă ce, cînd le‑am deschis lor pofta pedepsei aspre, au deznădăjduit acolo.

80.    Şi El este cel ce v‑a făcut vouă auz şi văz şi inimi; pu­ţini sînt cei care sînt mul­ţumitori.

81.    Şi El este cel ce v‑a făcut pe pămînt şi la El vă veţi aduna.

82.    Şi El este cel ce dă viaţă şi moarte şi de la El este schim­barea nopţii şi zilei. Oare nu o pricepeţi?

83.    Însă ei vorbesc, cum vorbiră cei de’nainte.

84.    Ei zic: “Noi dacă am murit şi ne‑am făcut ţărînă şi oase, oare să fim ia­răşi sculaţi?

85.    Nouă şi părinţilor noştri de’naintea noastră ni s‑a juruit aceasta; însă acestea‑s numai basme ale înaintaşilor”.

86.    Spune: “Al cui este pămîntul şi ceea ce este pe el, dacă ştiţi?”

87.    Ei vor zice: “Ale lui Dumne­zeu!” Spune: “Nu voiţi să vă lăsaţi îndemnaţi?”

88.    Spune:” “Cine este Domnul celor şapte ceruri şi al tronu­lui celui preaînalt?”

89.    Ei vor zice: “Dumnezeu!” Spune: “Oare nu voiţi să vă temeţi de El?”

90.    Spune: “În ale cărui mîini este stăpînirea tuturor lucru­rilor — El scuteşte şi nu este scutit — dacă ştiţi?”

91.    Ei vor zice: “La Dumnezeu”. Spune: “Oare sînteţi ferme­caţi?”

92.    Da, Noi le‑am adus adevă­rul, iar ei se leapădă de el.

93.    Dumnezeu n‑a născut copii şi nu este vreun Dumnezeu lîngă El; de altfel ar fi luat la sine fiecare Dumnezeu ceea ce a făcut şi s‑ar fi înălţat unul asupra altuia. Mărire lui Dumnezeu, El este mai presus de ceea ce vor­besc ei despre El.

94.    El cunoaşte cele ascunse şi cele descoperite şi este mai înalt decît ceea ce‑i fac Lui asemenea.

95.    Spune: “Doamne, de vrei să mă laşi să văd ceea ce juruieşti,

96.    Doamne, atunci nu mă pune întru poporul nelegiuiţilor”.

97.    Şi Noi avem putere să‑ţi arătăm ce le‑am juruit.

98.    Opreşte răul prin bine; Noi ştim ceea ce vorbesc ei.

99.    Şi spune: “Doamne, caut scă­pare la Tine faţă de şoaptele Satanelor

100.  şi caut scăpare la Tine, Doam­ne, ca să nu se apropie el de mine”.

101.  Abia cînd vine moartea la unul din ei, zice el: “Doam­ne, trimite‑mă înapoi,

102.  ca să fac binele pe care l‑am părăsit!” — “Ba nu!” Acesta este cuvîntul pe care‑l zice El. Şi după ei este un gard pînă la ziuă, în care se vor scula.

103.  Şi cînd se va suna în trîmbiţă, atunci să nu fie înrudire între ei şi să nu se întrebe întreolaltă.

104.  Iar celor cu cumpănă grea, lor le va merge bine;

105.  iar cei cu cumpănă uşoară vor pierde sufletul lor în iad pe vecie.

106.  Focul va arde feţele lor şi ei vor scrîşni acolo.

107.  “Oare nu vi s‑au citit sem­nele Mele şi nu le‑aţi ţinut de minciuni?”

108.  Ei vor spune: “Doamne, a biruit asupra noastră neno­rocirea noastră şi noi am fost un popor rătăcitor.

109.  Doamne, scoate‑ne de aici; şi dacă iarăşi vom face‑o, sîntem nelegiuiţi!”

110.  El va zice: “Înlăuntru cu voi şi nu vorbiţi cu Mine!”

111.  A fost o parte din robii Mei care ziseră: “Doamne, noi credem, deci iartă‑ne şi în‑dură‑Te de noi; Tu eşti cel mai bun îndurător”.

112.  Voi însă i‑aţi primit cu bat­jocură, pînă ce v‑au lăsat ei să uitaţi îndemnarea Mea şi aţi rîs de ei.

113.  Eu, astăzi, le răsplătesc sta­tornicia lor şi ei să fie fericiţi.

114.  El va zice: “Cîţi ani aţi pe­trecut pe pămînt?”

115.  Ei vor zice: “Petrecurăm o zi sau o parte din zi; întreabă pe cei ce poartă socoteala!”

116.  Ei vor zice: “Aţi petrecut nu­mai puţin, dacă numai aţi şti!”

117.  Oare credeţi că Noi v‑am făcut numai în glumă şi că nu vă veţi întoarce la Noi? Prea înalt este Dumnezeu, regele, adevărul! Nu este Dumnezeu, afară de El, Domnul tronului cinstit! Şi cel ce cheamă lîngă Dumne­zeu alţi Dumnezei, fără do­vadă, acela va da socoteală la Domnul său. Necredin­cioşilor nu le merge bine.

118.  Şi spune: “Doamne, iartă şi îndură‑Te, Tu eşti cel mai bun îndurător!”