Surele 07-15

VII

SURA ZIDURILOR

Din Mekka şi este cu două sute cinci semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      ALMS. O scriptură ţi s‑a descoperit ţie — deci să nu fie nelinişte în pieptul tău pentru aceasta — ca să în­demni prin ea şi ea să fie îndemnare pentru cei cre­dincioşi.

2.      Urmaţi ceea ce vi s‑a trimis de la Domnul vostru şi nu urmaţi altui apărător decît El. Numai puţini se lasă îndemnaţi.

3.      Cîte cetăţi am pierdut noi şi le‑a ajuns pedeapsa Noastră noaptea sau cînd se odih­neau de amiază.

4.      Iar cînd i‑a ajuns pedeapsa Noastră, n‑a fost strigătul lor altul decît că au zis: “Noi am fost nelegiuiţi!”

5.      Vom cere socoteală de la cei la care am trimis profeţi, dară vom cere socoteală şi de la cei trimişi.

6.      Şi le vom arăta întru ştiinţă ceea ce au făcut ei, căci Noi doară n‑am fost departe.

7.      Şi cumpăna va fi în ziua aceea întru dreptate; al căror disc va fi greu, aceia vor fi fericiţi.

8.      Însă al căror disc va fi uşor, aceia vor pierde sufletul lor, pentru că au fost nelegiuiţi faţă de semnele Noastre.

9.      Noi v‑am aşezat pe pămînt şi v‑am dat cele de lipsă pentru viaţă; numai puţini sînteţi mulţumitori.

10.    Noi v‑am făcut bine, apoi v‑am plăsmuit, apoi le‑am zis îngerilor: “Închinaţi‑vă lui Adam!” Şi ei s‑au închinat, numai diavolul n‑a voit să se închine.

11.    El zise: “Ce te‑a oprit să te închini, cînd ţi‑am porun­cit?” El zise: “Eu sînt mai bun decît el. Pe mine m‑ai făcut din foc, iar pe el din tină”.

12.    El zise: “Jos cu tine de aici; să nu te mai arăţi semeţ aici; deci ieşi afară, eşti dispre­ţuit!”

13.    El zise: “Aibi cu mine răb­dare pînă la ziua învierii”.

14.    El zise: “Da, vei fi între cei cu care avem răbdare”.

15.    El zise: “Pentru că m‑ai amă­git, îi voi pîndi pe ei pe dru­mul tău cel drept

16.    şi mă voi repezi asupra lor de dinainte şi de dinapoi şi din dreapta şi din stînga şi partea cea mai mare din ei nu vei afla‑o mulţumitoare”.

17.    El zise: “Cară‑te de aici, dispreţuitule şi lepădatule! De‑ţi va urma ţie unul, voi să umplu iadul cu voi cu toţii.

18.    Şi tu, o, Adam, locuieşte îm­preună cu muierea ta în rai şi mîncaţi de un­de voiţi, însă nu vă apropiaţi de acest pom, căci veţi fi nelegiuiţi!”

19.    Dar Satan le‑a şoptit că doreşte să le arate ceea ce le‑a fost ascuns, adică goli­ciunea lor, şi zise: “Domnul vostru nu v‑a oprit de la acest pom, decît numai ca să fiţi îngeri sau să fiţi veşnici”.

20.    Şi el le‑a jurat: “În adevăr, eu vă sînt prieten credincios!”

21.    Şi i‑a amăgit cu vicleşug. Şi cînd au gustat din pom, li s‑a descoperit go­liciunea lor şi ei au început să‑şi coase asupra lor frunze de ale gradinei, iar Domnul lor a strigat către ei: “Oare nu v‑am oprit de la acest pom şi v‑am zis că Sa­tan vă este un duşman răsvădit?”

22.    Ei ziseră: “Doamne, am pă­cătuit împotriva noastră înşine şi dacă nu ne ierţi şi nu te înduri de noi, sîntem perduţi”.

23.    El zise: “Jos cu voi. Unul să fie duşman altuia! Pe pămînt să vă fie locuinţa şi mormîntul de‑a pururi”.

24.    El mai zise: “Pe el să trăiţi şi pe el să muriţi şi din el să ieşiţi iarăşi”.

25.    O, fiii lui Adam, Noi v‑am trimis vouă haine, ca să aco­pere goliciunea voastră, haine foarte frumoase, însă haina cuvioşiei este mai bună. Acestea sînt semne ale lui Dumnezeu, ca lor să le fie aminte.

26.    O, fiii lui Adam, să nu vă amăgească Satan, precum i‑a scos pe părinţii voştri din rai şi a tras de pe ei hainele lor, ca să le arate goliciunea lor. În adevăr, vă vede el şi tova­răşii săi, deşi voi nu‑l vedeţi. Noi am pus Satanele ca păzi­tori pentru cei necredincioşi.

27.    Şi dacă împlinesc ei o faptă ruşinoasă, atunci zic: “Noi am aflat aceasta la părinţii noştri şi Dumnezeu ne‑a po­runcit aceasta!” Spune: “Dumnezeu nu porunceşte fapte ruşinoase. Voiţi să vor­biţi despre Dumnezeu ceea ce nu ştiţi?”

28.    Spune: “Domnul meu po­runceşte numai dreptate, întoarceţi, deci, faţa voastră spre toate locurile de rugă­ciune şi chemaţi‑l în credinţă curată. Precum v‑a făcut El, aşa vă veţi întoarce la EI. O parte a ocîrmuit‑o El, iar altă parte cu dreptate a lăsat‑o să rătăcească. Ei şi‑au luat Sa­tanele ca scut, afară de Dumnezeu şi au crezut că sînt bine ocîrmuiţi.

29.    O, fiii lui Adam, luaţi podoa­bele voastre[1] în tot locul de închinare şi beţi[2], însă nu fiţi îmbuibaţi, căci El nu iubeşte pe cei îmbuibaţi.

30.    Spune: “Cine a oprit podoa­ba lui Dumnezeu, pe care a făcut‑o El pentru robii Săi şi lucrurile cele bune pentru nutrămînt?” Spune: “Aces­tea sînt pentru cei credin­cioşi în viaţa lumească, mai cu seamă în ziua învierii”. Astfel facem răsvădite sem­nele Noastre pentru un po­por priceput.

31.    Spune; “Domnul meu a oprit faptele ruşinoase, făţişe şi ascunse şi nedreptăţile şi voinicia cea fără dreptate şi idolatria la care nici nu v‑a împuternicit şi [a oprit] să vorbiţi asupra lui Dumne­zeu ceea ce nu ştiţi.

32.    Şi pentru fiecare popor este un termen şi dacă vine acel termen, nu‑l pot ei întîrzia nici cu o oră şi nici nu‑l pot apropia.

33.    O, fiii lui Adam, vor veni trimişi din mijlocul vostru şi vă vor tîlcui semne­le Mele; cei ce vor crede şi se vor în­drepta, asupra lor nu va veni frică, nici întristare.

34.    Iar cei ce ţin de mincinoase semnele Noastre şi se întorc semeţi de la ele, aceia să fie tovarăşi ai focului şi să pe­treacă acolo în veci.

35.    Iar cine e mai nelegiuit decît cel ce născoceşte minciună asupra lui Dum­nezeu sau ţine de mincinoase semnele Sale? Ei vor primi partea lor după scriptură, pînă ce vor veni la ei trimişii Noştri, ca să‑i omoare. Aceştia vor zice: “Unde este aceea ce aţi che­mat voi, afară de Dumne­zeu?” Ei vor zice: “Ei s‑au depărtat de la noi!” şi aşa mărturisesc împotriva lor înşişi că au fost necredin­cioşi.

36.    El va zice: “Intraţi cu cetele care au fost înaintea voastră, cu duhurile şi cu oamenii, în foc!” Şi de cîte ori va intra o ceată, va blestema pe so­ră‑sa[3], pînă ce vor ajunge toate acolo, şi cea de pe ur­mă va spune des­pre cea dintîi: “Doamne, aceştia ne‑au amăgit, deci du‑i la pedeapsă îndoită în foc!” El va zice: “Pentru toţi să fie în­doială!” Voi însă nu price­peţi aceasta.

37.    Atunci, cea dintîi va spune către cea din urmă: “Ce aveţi voi mai mult înaintea noas­tră? Gustaţi pedeapsa pe care v‑aţi agonisit‑o!”

38.    Cei ce ţin de mincinoase semnele noastre şi cu semeţie se întorc de la ele, lor nu li se vor deschide porţile cerurilor şi ei nu vor intra în rai, pînă ce nu va intra că­mila în urechea acului[4]; astfel vom răsplăti celor pă­cătoşi.

39.    Lor iadul le este pat şi deasu­pra lor să fie acoperăminte [de foc]; astfel vom răsplăti celor nelegiuiţi.

40.    Cei ce cred şi fac bine — Noi nu punem mai mult pe un suflet decît poate purta — aceştia sînt tovarăşi ai raiu­lui, acolo vor petrece în veci.

41.    Şi noi vom depărta din piepturile lor toată ura. Sub ei vor curge rîuri şi ei vor zice: “Laudă lui Dumnezeu, care ne‑a ocîrmuit încoace: n‑am fi putut fi bine ocîrmuiţi, dacă nu ne‑ar fi ocîr­muit Dumnezeu. Trimişii Domnului nostru au venit cu adevărul”. Şi către ei se stri­gă: “Acesta este raiul pe care‑l moşteniţi, pentru ceea ce aţi lucrat”.

42.    Tovarăşii raiului strigă atunci către tovarăşii focului: “Acum am aflat că e adevăr ceea ce ne‑a făgăduit Dom­nul nostru. Oare nu aflaţi că e adevăr ceea ce v‑a făgăduit Domnul vostru?” Ei zic: “Da!” Iar un vestitor va vesti între ei: “Blestemul lui Dum­nezeu asupra nelegiuiţilor,

43.    asupra celor ce momesc de la drumul lui Dumnezeu şi caută să‑l facă strîmb şi asu­pra celor ce nu cred în viaţa de apoi”.

44.    Şi între ei este un văl şi asupra zidurilor sînt oa­meni[5] care îi cunosc pe toţi după semnele lor[6] şi ei strigă către tovarăşii raiului: “Pace asupra voastră!” Ei nu pot să ajungă acolo, deşi o doresc.

45.    Iar dacă se îndreaptă ochiul lor spre tovarăşii focului, zic ei: “Doamne, nu ne pune la un loc cu poporul nelegiui­ţilor”.

46.    Tovarăşii zidurilor vor striga către unii bărbaţi, pe care îi cunosc după semnele lor, zicînd: “Ce v‑a folosit că aţi adunat [averi] şi aţi fost se­meţi?

47.    Oare aceştia sînt aceia des­pre care aţi jurat că Dum­nezeu nu le va dărui îndu­rare? — intraţi în rai şi să nu vie asupra voastră nici frică, nici întristare”.

48.    Tovarăşii focului vor striga către tovarăşii raiului: “Văr­saţi ceva apă asupra noastră sau altceva, ce v‑a dat Dum­nezeu!” Ei vor zice: “Dum­nezeu a oprit aceasta pentru cei necredincioşi,

49.    pentru cei ce iau legea în rîs şi pentru aceia pe care i‑a înşelat viaţa lumii”. Astăzi voim să uităm de ei, precum şi ei au uitat de venirea zilei lor şi pentru că s‑au lepădat de semnele Noastre.

50.    Noi le‑am dat o carte, am tîlcuit‑o cu înţelepciune, spre ocîrmuire şi îndurare pentru poporul credincioşilor.

51.    Oare ce aşteaptă ei decît tîlcuirea ei? În ziua cînd se va împlini tîlcuirea ei, cei ce acum de’nainte au uitat de ea vor zice: “Au venit trimişii Dom­nului nostru cu adevă­rul. Oare vom avea mijloci­tori care să mijlocească pen­tru noi? Sau ne vom întoarce [în lume], ca să împlinim alte fapte decît cele ce le‑am împlinit?” Dar ei înşişi s‑au pierdut şi au dispărut de la ei născocirile lor.

52.    Domnul vostru e Dumnezeu care a făcut cerurile şi pămîntul în şase zile, apoi s‑a suit pe tron. El face ca noap­tea să acopere ziua şi aceasta îi urmează în grabă. El a făcut şi soarele şi luna şi ste­lele, care ascultă de porunca Sa. Oare nu este a Lui făp­tura şi stăpînirea? Binecuvîntat fie Dumnezeu, Dom­nul veacurilor.

53.    Chemaţi pe Domnul vostru cu umilinţa şi într‑ascuns, căci El nu‑i iubeş­te pe nele­giuiţi.

54.    Nu faceţi stricăciune pe pămînt, după ce fu el întocmit ci chemaţi‑l întru frică şi nă­dejde. Aproape este îndu­rarea lui Dumnezeu pentru cei ce fac bine.

55.    El este cel ce trimite vînturile, ca să vestească înainte îndurarea Sa, pînă ce, dacă au ridicat nouri grei, le mînăm la un tărîm mort şi lă­săm să ca­dă apă asupra sa, ca să scoatem acolo tot felul de roduri. Astfel îi vom scoa­te odinioară şi pe morţi (din mormintele lor), ca să vă fie aminte.

56.    Un tărîm bun aduce (multe) roduri, cu voia Domnului său, iar unul rău nu aduce decît puţin. Astfel tîlcuim semnele pentru un popor mulţumitor.

57.    Noi l‑am trimis pe Noe la poporul său şi el a zis: “O, poporul meu, slujiţi lui Dum­nezeu; să nu aveţi pe nimeni altul afară de Dumnezeu. Eu nu mă tem pentru voi de pedeapsa unei zile mari”.

58.    Fruntaşii poporului său au zis: “Vedem că te afli în rătă­cire răsvădită”.

59.    El zise: “O, poporul meu, nu la mine este rătăcirea, ci eu sînt trimis de Domnul vea­curilor.

60.    Eu vă aduc trimiterea Dom­nului meu şi voi să vă sfă­tuiesc, căci eu ştiu de la Dumnezeu ceea ce voi nu ştiţi.

61.    Oare vă miraţi că v‑a venit o îndemnare de la Domnul vostru prin un bărbat dintre voi, să vă dea de grijă, ca să vă temeţi şi să agonisiţi îndurare?”

62.    Ei învinuiră de minciună, însă noi îl mîntuirăm pe el şi pe cei ce erau împreună cu el în corabie şi‑i înecarăm pe cei ce învinuiră de minciună semnele Noastre; ei erau un popor de orbi.

63.    Şi la Ad [îl trimiserăm] pe fratele său Hud; el zise: “O, poporul meu, slujiţi numai lui Dumnezeu; n‑aveţi dar pe altul afară de El ca Dum­nezeu, oare nu vă veţi teme de El?”

64.    Fruntaşii cei necredincioşi din poporul său ziseră: “Noi vedem că eşti prost şi te ţi­nem de mincinos”.

65.    El zise: “O, poporul meu, nu este în mine prostie, ci eu sînt trimisul Domnului vea­curilor.

66.    Eu vă aduc vestea de la Dom­nul meu şi eu vă sînt un sfă­tuitor credin­cios.

67.    Vă miraţi că a venit o îndem­nare de la Domnul vostru printr‑un bărbat dintre voi, spre a vă face luători amin­te? Aduceţi‑vă aminte că El v‑a făcut urmaşi ai popo­rului lui Noe şi v‑a făcut un popor mare la chip şi adu­ceţi‑vă aminte de bine­facerile lui Dumnezeu, ca să vă meargă bine”.

68.    Ei ziseră: “Ai venit la noi ca să‑i slujim numai lui Dum­nezeu singur şi să‑i părăsim pe aceia cărora i‑au slujit părinţii noştri? Adă asupra noastră aceea cu ce ne‑ai ameninţat, dacă adevărul e la tine!”

69.    El zise: “Va veni asupra voastră de la Domnul vostru mînie şi pedeapsă!” Voiţi să vă certaţi cu mine pentru numirile cu care i‑aţi numit pe ei[7], voi şi părinţii voştri, pentru care lucru Dumnezeu nu v‑a dat împuternicire? Deci, aşteptaţi, eu aştept cu voi!”

70.    Deci Noi l‑am mîntuit pe el şi pe cei ce erau cu el întru îndurarea Noastră şi am tăiat rădăcina celor ce ţineau de mincinoase semnele Noas­tre şi nu erau credincioşi.

71.    Şi la Thamud l‑am trimis pe fratele lor Sâlih. El zise: “O, poporul meu, slujiţi lui Dum­nezeu şi să nu aveţi Dum­nezeu afară de El. Aveţi doar pentru aceasta dovadă răsvădită de la Domnul vostru. Această femeiuşcă de cămilă a lui Dumnezeu[8] vă este semn. Daţi‑i drumul, ca să mănînce pe pămîntul lui Dumnezeu şi nu o atingeţi cu scop rău, ca să nu vă ajun­gă pedeapsă dureroasă.

72.    Şi Aduceţi‑vă aminte că El v‑a pus ca urmaşi după Ad şi v‑a dat locuinţă pe pămînt şi aţi ridicat cetăţi şi şesuri şi v‑aţi scobit case în stînci, deci aduceţi‑vă aminte de binefa­cerile lui Dumnezeu şi nu faceţi stricăciune pe pămînt”.

73.    Ziseră fruntaşii cei îngîmfaţi din poporul său către cei ce păreau slabi şi erau credin­cioşi între ei: “Ştiţi voi, cu bu­nă seamă, că Sâlih este trimis de Domnul său?” Ei ziseră: “Credem în aceea la ce fu trimis el”.

74.    Ziseră cei îngîmfaţi: “Aceea ce credeţi voi, noi nu o cre­dem”.

75.    Şi ei ologiră cămila şi călcară porunca Domnului lor şi ziseră: “O, Sâlih, adă asupra noastră aceea cu ce ne‑ai ameninţat, dacă eşti trimis”.

76.    Atunci îi apucă un cutremur de pămînt şi dimineaţă fură aflaţi zăcînd pe piepturile lor[9].

77.    El se întoarse de la ei şi zise: “O, poporul meu, v‑am adus solia Domnu­lui meu şi v‑am sfătuit de bine, însă voi nu iubiţi pe cei ce sfătuiesc de bine”.

78.    Şi Lot, cînd zise poporului său: “Faceţi voi spurcăciune care nu se în­tîmplă la cele­lalte făpturi?

79.    Voi mergeţi la bărbaţi cu poftă, lepădînd muierile. În adevăr, sînteţi un popor desfrînat”.

80.    Poporul său nu dădu alt răs­puns decît că zise: “Alungaţi‑i din cetatea voastră[10], căci ei sînt oameni care se ţin de curaţi”.

81.    Şi Noi l‑am mîntuit pe el şi familia sa, afară de muierea sa, pentru că ea rămase înapoi.

82.    Şi noi am lăsat să cadă asu­pra lor ploaie, deci priveşte cum a fost sfîrşi­tul nelegiui­ţilor.

83.    Şi la Madian [l‑am trimis] pe fratele lor Şoeib. El zise: “O, poporul meu, slujiţi lui Dum­nezeu; doar nu aveţi alt Dumnezeu afară de El. A venit la voi [pentru aceasta] o dovadă răsvădită de la Domnul vostru. Deci, daţi măsură şi greutate plină şi nu‑l scurtaţi pe nimenea la averea sa şi nu faceţi strică­ciune pe pămînt după întoc­mirea sa. Aceasta va fi mai bine pentru voi, dacă sînteţi credincioşi.

84.    Şi nu vă puneţi la toate dru­murile[11] ameninţînd, ca să‑i împiedicaţi în calea lui Dum­nezeu pe cei ce cred în ea; nici nu căutaţi ca să o faceţi strîmbă. Aduceţi‑vă aminte că aţi fost puţini şi că El v‑a înmulţit şi priviţi cum a fost sfîrşitul făcătorilor de rele.

85.    Dacă o parte din voi crede în ceea pentru ce am fost eu trimis la voi, iar o parte nu crede, atunci aşteptaţi pînă ce Dumnezeu va judeca între noi, căci El este cel mai bun judecător”.

86.    Ziseră fruntaşii celor îngîmfaţi din poporul său: “Noi te alungăm pe tine, o, Şoeib, şi pe cei ce cred împreună cu tine, afară din cetatea noas­tră, sau trebuie să vă întoar­ceţi la legea noastră”. El zise: “Dar dacă nu voim s‑o fa­cem?

87.    Am născoci minciună asu­pra lui Dumnezeu, dacă ne‑am întoarce la le­gea voas­tră, după ce Dumnezeu ne‑a mîntuit de ea. N‑avem prici­nă să ne întoarcem la ea, doar dacă o voieşte Dumne­zeu Domnul nostru. Însă Domnul nostru cuprinde toate lucrurile cu ştiinţă. În Dumnezeu ne încredem. Doamne, judecă între noi şi poporul nostru întru drep­tate, căci Tu eşti cel mai bun judecător”.

88.    Atunci ziseră fruntaşii celor necredincioşi din poporul său: “Dacă urmaţi lui Şoeib, sînteţi pierduţi!”

89.    Atunci îi apucă un cutremur de pămînt şi dimineaţa fură aflaţi zăcînd pe piept.

90.    Cei ce l‑au învinuit de min­ciună pe Şoeib au fost ca şi cînd n‑ar fi petre­cut acolo; cei ce l‑au învinuit de min­ciună pe Şoeib au fost cei pierduţi.

91.    El se întoarse de la ei şi zise: “O, poporul meu, acum am împlinit faţă de voi solia Domnului meu şi v‑am sfă­tuit de bine, dar la ce să mă întristez asupra unui popor necredincios?”

92.    Nicicînd n‑am trimis Noi un profet în vreo cetate, fără să nu cuprindem poporul ei cu ticăloşie şi stricăciune, pen­tru ca ei să se umilească.

93.    Atunci le‑am schimbat răul cu bine, pînă ce au uitat şi au zis: “I‑a atins şi pe părinţii noştri nenorocire şi bucurie”. Deci i‑am apucat Noi pe neaşteptate, fără ca ei să o ştie.

94.    Dacă însă poporul acestor cetăţi ar fi crezut şi s‑ar fi temut de Dumne­zeu, atunci Noi le‑am fi deschis binecuvîntarea din ceruri şi de pe pă­mînt; ei însă ţinură de mincinoşi pe trimişii Noştri şi Noi îi apucarăm pentru faptele lor.

95.    Se credeau siguri locuitorii cetăţilor că nu‑i va ajunge pedeapsa Noastră la miez de noapte, pe cînd dorm ei?

96.    Sau se credeau siguri locui­torii cetăţilor că nu‑i va ajun­ge pedeapsa Noastră ziua mare, pe cînd se joacă?

97.    Sau se credeau siguri de viclenia lui Dumnezeu?[12]. Dar nimenea nu se crede sigur de viclenia lui Dumnezeu, afară de poporul celor pierduţi.

98.    Oare nu s‑au încredinţat cei ce au moştenit ţara de la poporul de nainte, că dacă voim, putem să‑i pedepsim pentru păcatele lor? Însă Noi vom pecetlui inimile lor, ca ei să nu audă.

99.    îţi vom povesti unele din istoriile acestor cetăţi. Tri­mişii lor au venit la ele cu semne răsvădite, însă ele nu voiră să creadă ceea ce au tăgăduit îna­inte; aşa pece­tluieşte Dumnezeu inimile celor necredincioşi.

100.  Partea cea mai mare din ei Noi n‑am aflat‑o ţinînd ea legămînt, ba am aflat partea cea mai mare ca făcători de rele.

101.  Apoi I‑am trimis pe Moise cu semnele Noastre la Fara­on şi la fruntaşii săi, însă ei păcătuiră faţă de ele; pri­veşte, deci, cum a fost sfîrşitul nele­giuiţilor!

102.  Şi zise Moise: “O, Faraon, eu sînt trimis de Domnul vea­curilor.

103.  Se cuvine, deci, ca să nu spun nimic alta despre Dum­nezeu decît numai adevărul. Eu vin la voi cu dovadă răsvădită de la Domnul vos­tru, deci trimite cu mine pe fiii lui Israel”. El zise: “Dacă ai venit cu un semn, arată‑l dacă eşti iubitor de adevăr!”

104.  Atunci aruncă el toiagul său, şi iată el deveni şarpe răsvădit.

105.  El scoase mîna sa şi iată, ea era albă în faţa privitorilor[13].

106.  Ziseră fruntaşii din poporul lui Faraon: “Acesta este un fermecător înţelept!

107.  El voieşte să vă alunge din ţară, deci, ce gîndiţi să fa­ceţi?”

108.  Ei ziseră: “Trimite‑l pe el şi pe fratele său şi trimite în cetăţi adunători,

109.  să aducă toţi fermecătorii înţelepţi”.

110.  Venind fermecătorii lui Fara­on, ziseră: “Vom primi o răs­plată, dacă vom fi biruitori?”

111.  El zise: “Da, veţi fi cel mai aproape de mine”.

112.  Ei ziseră: “O, Moise, vrei tu să arunci [toiagul tău], sau să aruncăm noi?”

113.  El zise: “Aruncaţi!” Şi cînd aruncară ei, fermecară ochii oamenilor şi‑i înfricoşară prin farmec mare.

114.  Deci, i‑am descoperit Noi lui Moise: “Aruncă toiagul tău!” Şi iată, el înghi­ţi ceea ce au prefăcut ei[14].

115.  Şi s‑a întărit adevărul, iar ceea ce au făcut ei a fost deşert.

116.  Şi fură biruiţi acolo şi se tur­burară ruşinaţi.

117.  Şi se prosternau fermecă­torii, închinîndu‑se.

118.  Ei ziseră: “Credem în Dom­nul veacurilor,

119.  Domnul lui Moise şi Aaron”.

120.  Faraon zise: “Voiţi să credeţi în El înainte de ce v‑am dat voie? Acesta este un vicleşug ce l‑aţi născocit faţă de cetate, ca să alungaţi din ea poporul[15]. Dar în sfîrşit veţi cunoaşte;

121.  Voi să vă tai mîinile voastre şi picioarele voastre schimbiş şi apoi să vă răstignesc pe toţi”.

122.  Ei ziseră: “Atunci, ne vom întoarce la Domnul nostru,

123.  căci tu te răzbuni numai pen­tru aceea, pentru că noi am crezut în sem­nele Domnului nostru, după ce au venit la noi. Doamne, varsă asupra noastră răbdare şi lasă‑ne să murim ca moslemi”.

124.  Ziseră fruntaşii din poporul lui Faraon: “Vrei să‑l laşi pe Moise şi poporul său ca să facă stricăciune în ţară şi să te părăsească pe tine şi pe zeii tăi?” El zise: “Voim să ucidem fiii lor şi să lăsăm să trăiască muierile lor şi aşa vom avea putere asupra lor”.

125.  Zise Moise către poporul său: “Rugaţi‑vă lui Dumne­zeu pentru ajutor şi fiţi statornici; al lui Dumnezeu doar este pămîntul. El îi dă moştenire cui voieşte dintre robii săi, şi fericit e sfîrşitul celor ce se tem de El”.

126.  Ei ziseră: “Furăm asupriţi înainte de ce ai venit la noi şi după ce ai venit”. El zise: ” Poate că Domnul vostru voieşte să‑i nimicească pe duşmanii voştri şi să vă facă pe voi urmaşi în ţară şi să vadă cum vă veţi purta”.

127.  Noi am cercetat poporul lui Faraon cu ani [de foamete] şi lipsă de roduri, pentru ca să le fie aminte.

128.  Şi cînd le mergea bine, atunci ziceau ei: “Aceasta e pentru noi[16]!”, iar dacă venea asupra lor o nenorocire, o puneau pe seama prezicerii de rău a lui Moise şi a celor împreună cu el. Oare nu este nenorocirea lor de la Dumnezeu? Şi totuşi cei mai mulţi din ei nu voiră să priceapă.

129.  Ei ziseră: “Orişice semne vei aduce, ca să ne farmeci, noi nu‑ţi vom cre­de!”

130.  Deci, trimiserăm asupra lor potop, lăcuste, muşte, broaş­te şi sînge[17], ca semne răsvădite, însă ei se îngîmfară şi rămaseră popor nelegiuit.

131.  Şi cînd venea asupra lor vreo plagă, ziceau ei: “O, Moise, strigă la Dom­nul tău pentru noi după legămîntul pe care l‑a încheiat cu tine şi dacă vei lua de pe noi plaga, îţi vom crede şi vom trimite îm­preună cu tine pe fiii lui Israel”, iar dacă luarăm de pe ei plaga, după ce trecu timpul hotă­rît pentru dînşii, călcau ei făgăduinţa.

132.  Deci, Ne‑am răzbunat asu­pra lor şi i‑am înecat în mare, pentru că ei ţineau de mincinoase semnele Noastre şi nu le băgau în seamă.

133.  Şi lăsarăm poporul care era asuprit să moştenească răsă­ritul şi apusul ţării pe care am binenecuvîntat‑o şi s‑a împlinit cuvîntul cel frumos al Domnului tău asupra fiilor lui Israel, pentru că au fost statornici. Şi am nimicit ceea ce a făcut Faraon şi po­porul său şi ceea ce au zidit ei.

134.  Iar pe fiii lui Israel i‑am lăsat să treacă prin mare şi ei ve­niră la un popor, care slujea cu străduinţă idolilor. Ei ziseră: “O, Moise, fă‑ne un zeu, precum au şi ei zei”. El zise: “Voi sînteţi un popor nepriceput.

135.  Acele [credinţe] în care pe­trec ei se vor pierde şi deşert este ceea ce fac ei”.

136.  El [mai] zise: “Să vă caut alt Dumnezeu, afară de Dum­nezeu, care v‑a ales înaintea lumii?”

137.  V‑am mîntuit doară de po­porul lui Faraon, care v‑a asuprit rău, a omorît fiii voştri şi a lăsat să trăiască muierile voastre şi întru aceasta a fost o ispită grea de la Domnul vostru.

138.  Şi noi i‑am hotărît lui Moise treizeci de nopţi[18] şi i‑am mai adus încă zece şi s‑a împlinit timpul Domnului său în patruzeci de nopţi. Şi Moise zise către fratele său Aaron: “Ţine‑mi locul la poporul meu şi poartă‑te bine şi nu urma drumul stricăcioşilor”.

139.  Şi cînd a venit Moise la tim­pul hotărît de Noi şi a vorbit cu el Domnul său, zise el: “Lasă‑mă să Te privesc, să Te văd!” El zise: “Nu Mă poţi vedea! însă priveşte pe muntele acela şi dacă va rămîne el neclintit în locul său, Mă vei vedea!” Şi cînd s‑a arătat Domnul său mun­telui, l‑a prefăcut într‑un nisip şi a căzut Moise leşinat.

140.  Iar cînd şi‑a venit în fire, zise el: “Mărire Ţie, mă întorc la Tine, căin­du‑mă, şi voi să fiu cel dintîi între credincioşi”.

141.  El zise: “O, Moise! Te‑am ales înaintea oamenilor, prin trimiterea Mea şi cuvintele Mele, deci, primeşte ceea ce‑ţi dau şi fii mulţumitor”.

142.  Şi Noi i‑am scris pe table o îndemnare despre toate lu­crurile şi o tîlcuire despre toate lucrurile: “Primeşte‑le cu putere şi porunceşte po­porului tău să primească ce e mai frumos în ele. Apoi vă voi arăta locuinţa nelegiui­ţilor.

143.  Voi să depărtez de la sem­nele Mele pe toţi cei ce sînt îngîmfaţi pe pămînt fără dreptate; căci dacă şi văd toate semnele, nu cred în ele, şi dacă văd drumul cel adevărat, nu‑l primesc drept drum, iar dacă e drumul rătăcirii, îl primesc drept drum.

144.  Aceasta, pentru că ţin de min­cinoase semnele Noastre şi nu se îngrijesc de ele.

145.  Iar cei ce ţin de mincinoase semnele Noastre şi întîmpinarea vieţii de a­poi, faptele lor sînt deşarte. Oare se poate să li se răsplătească altfel decît după faptele lor?”

146.  Şi după depărtarea lui Moi­se, făcu poporul din sculele sale un viţel cu trup care putea rage. Nu vedeau ei că el nu putea vorbi cu ei şi nu‑i putea ocîrmui pe cale?

147.  Şi totuşi îl primiră [ca Dum­nezeu] şi făceau nelegiuiri.

148.  Iar cînd se căiră şi văzură că rătăciră, ziseră: “În adevăr, dacă nu se în­dură de noi Domnul nostru şi nu ne iar­tă, sîntem pierduţi”.

149.  Şi cînd se întoarse Moise la poporul său, cu mînie şi furie zise el: “Un mare rău aţi făcut pe cînd nu eram aici; voiţi să grăbiţi porunca lui Dumnezeu?” Şi a aruncat tablele şi l‑a apucat de cap pe fratele său şi l‑a tras la sine. El zise: “Fiu al mamei sale, poporul m‑a ţinut de slab şi aproape că m‑a ucis. Nu lăsa să se bucure asupra mea duşmanii mei şi nu mă pune asemenea cu nelegiu­iţii”.

150.  El zise: “Doamne, iartă‑mi mie şi fratelui meu şi lasă‑ne să intrăm întru îndurarea Ta, căci Tu eşti atotîndurător”.

151.  Pe cei ce au primit viţelul îi va ajunge mînie de la Dom­nul lor şi ruşine în viaţa din lume. Astfel le vom răsplăti celor ce născocesc minciuni,

152.  însă cu privire la cei ce au făcut rău, iar apoi s‑au căit, şi după aceea au crezut, este Domnul tău iertător, îndu­rător.

153.  Şi după ce s‑a potolit mînia lui Moise, luă el tablele şi în scrisoarea lor era ocîrmuire pentru cei ce se tem de Domnul lor.

154.  Şi Moise alese şaptezeci de bărbaţi din poporul său pen­tru timpul hotărît de Noi[19] şi cînd îi apucă un cutremur de pămînt, zise el: “Doamne, dacă ai fi voit, i‑ai fi putut pierde acum de nainte pe ei şi pe mine. Vrei să ne pierzi pentru ceea ce au făcut cei proşti dintre noi? Aceasta este numai o ispită de la Ti­ne, prin care duci în rătăcire pe cine voieşti şi‑l ocîrmuieşti pe cine voieşti. Tu eşti scutul nostru, deci, iartă‑ne şi îndură‑Te de noi, căci Tu eşti cel mai bun între iertători.

155.  Scrie pentru noi binele în lumea aceasta şi în cea de apoi, doar la Tine ne‑am întors”. El zise: “Cu pedea­psa Mea îi ajung pe cine voiesc, iar îndurarea Mea cuprinde toate lucrurile şi voi să scriu [bine] pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi dau milostenii şi cei ce cred în semnele Noastre,

156.  cei ce urmează trimisului, profetului neînvăţat[20], despre care află ei scris chiar la ei în Thora şi în Evanghelie. Acesta le va porunci ceea ce este bine şi le va opri ce este cu nedreptate. Şi le va ierta lor bucatele cele bune şi le va opri cele necurate şi le va uşura greutatea lor şi ju­gurile lor, care au fost asu­pra lor. Cei ce cred în el şi îi întăresc şi îl ajută şi urmea­ză luminei care s‑a coborît cu el, acelora le v‑a merge bi­ne”.

157.  Spune: “O, voi, oamenilor, eu sînt trimisul lui Dumne­zeu către voi toţi.

158.  A lui este împărăţia cerurilor şi a pămîntului, nu este Dumnezeu, afară de El. El dă viaţă şi moarte. Deci, credeţi în Dumnezeu şi în trimisul Său, profetul cel neînvăţat, care crede în Dumnezeu şi cuvîntul Său, şi urma­ţi‑i lui, ca să fiţi bine ocîrmuiţi”.

159.  Şi din poporul lui Moise este un neam[21], care cîrmuieşte cu dreptate şi face ceea ce este după cuviinţă.

160.  Şi Noi i‑am împărţit[22] în douăsprezece seminţii, nea­muri, şi i‑am desco­perit lui Moise, cînd ceru de la el de băut poporul său, [zicînd]: “Loveşte cu toiagul tău în stîncă!” Şi au curs de acolo douăsprezece izvoare, încît fiecare om ştia unde să bea. Noi le‑am dat nouri pentru umbră şi le‑am trimis Manna şi potîrnichile [zicînd]: “Mîncaţi din bunătăţile pe care vi le‑am dat spre nutremînt”. Însă ei n‑au făcut nelegiuire faţă de Noi, ci au fost nele­giuiţi faţă de ei înşişi.

161.  Şi cînd li s‑a spus: “Locuiţi în cetatea aceasta şi mîncaţi din ea ce voiţi şi ziceţi: “Hittatun![23] ” şi intraţi în poartă închinîndu‑vă, atunci vă vom ierta păcatele voastre şi‑i vom ridica pe cei ce se poar­tă bine”.

162.  Însă cei nelegiuiţi din ei au schimbat cuvîntul cu un altul, ce nu li s‑a spus: noi, deci, am trimis asupra lor pedeapsa din cer, pentru că au fost nelegiuiţi.

163.  Întreabă‑i deci despre cetatea care a fost aşezată lîngă mare, cînd au păcătuit în Sabbath, cînd au venit la ei peştii lor în zi de Sabbath pe faţă; numai în ziua cînd nu serbau Sabbathul, nu se arătau. Aşa i‑am ispitit Noi, pentru că erau nelegiuiţi.

164.  Şi cînd zise o parte din ei: “La ce să îndemnaţi un popor pe care Dumne­zeu voieşte să‑l nimicească sau să‑l pede­psească pedeapsă grea?” Ziseră [ceilalţi]: “Ne va fi spre dezvinuire la Domnul vostru şi poate că ei se vor teme”.

165.  Şi cînd uitară îndemnarea, îi mîntuirăm pe cei care îi opri­ră de la rău şi‑i apucarăm pe cei nelegiuiţi cu pedeapsă grea, pentru că erau făcători de rele.

166.  Şi pentru că totuşi călcară ceea ce le era oprit, le ziserăm lor: “Să fiţi mo­miţe lepădate!”[24] [Ştii] cînd a jurat Domnul tău să trimită asupra lor[25] [un popor] pînă în ziua învierii, care să‑i cerceteze cu pedepse grele? Domnul tău doară este repede la pedeapsă, însă şi iertător şi îndurător.

167.  Şi Noi i‑am împrăştiat pe pămînt, ca popoare. Unii din ei se poartă bine, însă alţii tocmai dimpotrivă; şi Noi i‑am ispitit cu bine şi cu rău, pentru ca ei să se întoarcă.

168.  Lor le‑au urmat urmaşi şi ei au moştenit scriptura, însă ei apucă numai cele trecătoare ale lumii şi zic: “Aceasta ni se va ierta!” Şi dacă le mai vine ceva trecător ca aceasta, o apucă. Însă nu s‑a încheiat cu ei legămîntul scripturii, ca să nu vorbească nimic de­spre Dumnezeu, decît ade­vărul? Şi totuşi cercetează ei ce este înlăuntru; însă lo­cuinţa în lumea de apoi va fi mai bună pentru cei ce se tem de Dumnezeu. Nu voiţi să pricepeţi asta?

169.  Iar cei ce ţin strîns la scrip­tură şi împlinesc rugăciunea, pe aceia nu‑i vom lăsa să piardă răsplata celor cuvioşi.

170.  Şi cînd am scuturat Noi asupra lor muntele, ca şi cînd ar fi fost o umbră şi ei credeau că el va cădea asu­pra lor, [le ziserăm]: “Luaţi ceea ce v‑am dat cu putere şi fie‑vă aminte ce e înlăuntru, ca să vă temeţi de Dumne­zeu.”

171.  Şi cînd a scos Domnul tău din fiii lui Adam, [adică] din coapsele lor, ur­maşi[26] şi i‑a lăsat să mărturisească împo­triva lor înşişi: “Oare nu sînt Eu Domnul vostru?”, au zis ei: “Dar noi o mărturisim”. Ca, nu cumva, să ziceţi în ziua învierii: “Noi nu ne‑am îngrijit de aceasta”.

172.  Sau ca să ziceţi: “În adevăr, părinţii noştri au fost idolatri şi noi sîntem urmaşii lor du­pă ei. Vrei să ne pierzi pen­tru ceea ce au făcut oamenii cei deşerţi?”

173.  Astfel facem răsvădite sem­nele, ca ei să se întoarcă.

174.  Şi citeşte‑le şi vestea aceluia căruia i‑am dat Noi semnele Noastre; dar el s‑a abătut de la dînsele, de aceea i‑a urmat Satan şi el a rătăcit.

175.  De am fi voit Noi, l‑am fi ri­dicat, însă el s‑a plecat la pămînt şi a urmat poftei sale. El seamănă unui cîine; dacă‑l alungi, scoate limba; şi dacă‑l laşi, tot scoate limba. Aceasta este pilda unui po­por, care învinuieşte de min­ciună semnele Noastre. Istoriseşte‑le deci istoria, ca ei să se recugete.

176.  Rea este asemănarea popo­rului care ţine de minciună semnele Noastre şi păcă­tuieşte împotriva lui însuşi.

177.  Pe care‑l ocîrmuieşte Dum­nezeu, acela este bine ocîrmuit; pe care îl duce însă în rătăcire, acela este pierdut.

178.  Noi i‑am făcut pentru iad pe mulţi dintre duhuri şi oa­meni. Ei au inimi, însă nu înţeleg, şi au ochi şi nu văd şi au urechi şi nu aud. Ej sînt ca vitele, ba chiar mai rătă­ciţi, ei nu sînt luători de sea­mă.

179.  Ale lui Dumnezeu sînt nu­mirile cele mai frumoase; chemaţi‑l cu aceste şi depărtaţi‑vă de cei ce fac eres cu numirile Lui. Ei vor primi răsplată pen­tru faptele lor.

180.  Între cei făcuţi de Noi este un popor care ocîrmuieşte cu dreptate şi sin­gur se poartă cu dreptate.

181.  Cei ce ţin de mincinoase sem­nele Noastre îl vom aduce treptiş la pieire, fără ca ei s‑o ştie.

182.  Voi să aib răbdare cu ei, iată, viclenia Mea este hotărtă.

183.  Oare nu vor ei să priceapă că tovarăşul lor[27] nu este cu­prins de duh rău? El nu este alta decît un îndemnător răsvădit.

184.  Nu vor ei să privească spre împărăţia cerurilor şi a pămîntului şi spre toate cîte le‑a făcut Dumnezeu şi că poate s‑a apropiat timpul lor? În ce [descoperire] nouă, după aceasta, voiesc să creadă?

185.  Pe cine‑l duce în rătăcire Dumnezeu, acela nu are ocîrmuitor. El îi lasă în ne­dreptatea lor să rătăcească.

186.  Ei[28] te vor întreba şi despre ora [cea de apoi], pe cînd este hotărîtă? Spune: “Nu­mai la Domnul meu este ştirea despre ea. Nimenea nu poate descoperi timpul hotărît pentru ea, decît numai El. Va fi [o oră] grea pentru ceruri şi pămînt. Nu va veni asupra noastră altfel decît pe ne­aşteptate”.

187.  Ei te vor întreba, ca şi cînd ar şti toate despre ea. Spune: “Dumnezeu numai singur o cunoaşte, cei mai mulţi oa­meni nu o ştiu”.

188.  Spune: “Eu însumi nu am putere peste ceva ce‑mi este de folos spre stricăciune, fără voia lui Dumnezeu. De aş şti cele ascunse ale lui Dumne­zeu, aş avea prisosinţă de bunuri şi nu m‑ar atinge răul; eu sînt numai un îndemnător şi binevestitor pentru poporul credincio­şilor” .

189.  El este cel ce v‑a făcut dintr‑un singur suflet şi din aceasta pe muiere, ca să se împreune. Şi cînd a cunoscut‑o, a purtat ea sarcină uşoară, încît putea umbla cu ea. Iar cînd fu mai grea, strigară amîndoi către Dumne­zeu, Domnul lor: “De ne vei da [copil] bun, îţi vom fi mulţu­mitori”.

190.  Însă, cînd le dădu [copil] bun, puseră lîngă El idoli ca răsplată pentru ceea ce le‑a dat. Însă Dumnezeu este înălţat peste ceea ce i‑au pus ei ca tovarăş.

191.  Vor ei să facă tovarăşi lui Dumnezeu nişte fiinţe care n‑au făcut nimic, ci ele fură făcute şi nu le pot ajuta ni­mic, ba nici chiar sie înşişi nu‑şi pot ajuta?

192.  Dacă‑i chemaţi să fie ocîrmuiţi, ei nu ascultă. E tot atîta, orice îi chemaţi, sau de tăceţi.

193.  Aceia pe care îi chemaţi afară de Dumnezeu, sînt asemenea robi[29] ca şi voi. Chemaţi‑i deci şi lăsaţi‑i să vă răspundă, de iubiţi ade­vărul.

194.  Au ei oare picioare, ca să umble cu ele, sau mîini, ca să apuce; sau ochi, ca să vadă; sau urechi, ca să audă. Spune: “Chemaţi idolii voş­tri şi apoi puneţi‑mi curse şi nu mă lăsaţi să aştept”.

195.  Scutul meu este Dumnezeu, care a descoperit scriptura. El îi scuteşte pe cei cuvioşi.

196.  Aceia, însă, pe care îi che­maţi afară de El, nu vă pot ajuta nici vouă, nici lor înşişi nu‑şi pot ajuta.

197.  Iar dacă‑i chemaţi la ocîrmuire, ei nu aud, vezi‑i cum privesc la tine, însă nu te văd.

198.  Fii cu iertare şi porunceşte ce este bun şi depărtează‑te de cei neştiutori.

199.  Şi dacă voieşte să te îmbol­dească Satan cu îmboldire, fugi la Dumnezeu, El doar aude, ştie.

200.  Cei care se tem de Dumne­zeu, dacă‑i atinge o nălucă de la Satan, îşi aduc aminte [de Dumnezeu] şi văd [pri­mejdia].

201.  Însă pe fraţii lor îi duc [Sa­tanele] atît de adînc în rătă­cire, încît nu mai pot scăpa.

202.  Şi dacă nu le aduci semn, zic ei: “Nu ai făcut o strînsură?”[30] Spune: “Eu urmez ceea ce mi s‑a descoperit de la Domnul meu. Acestea sînt dovezi răsvădite de la Dom­nul vostru şi ocîrmuire şi îndurare pentru poporul credincios”.

 203. Şi dacă se citeşte Coranul, atunci ascultaţi şi tăceţi ca să nu fiţi părtaşi la îndurare.

204.  Adă‑ţi aminte de Domnul tău în sufletul tău, cu umilinţă şi frică, fără de strigăt[31], de dimineaţă şi de seară, şi nu fi nebăgător de seamă.

205.  Chiar cei ce sînt la Domnul tău, nu sînt prea îngîmfaţi, ca să‑i slujească, ci ei îl prea­măresc şi se închină Lui.

 

VIII

SURA PRĂZILOR

Din Medina şi este cu şaptezeci şi şase de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      Ei te vor întreba despre prăzi; spune: Prăzile sînt ale lui Dumnezeu şi ale trimi­sului. Deci, temeţi‑vă de Dumnezeu şi puneţi treaba cu pace la cale şi ascultaţi de Dumnezeu şi de trimisul Său, dacă sînteţi credincioşi.

2.      Aceia sînt credincioşi [ade­văraţi], cărora li se cutre­mură inimile cînd se amin­teşte de Dumnezeu şi cînd se citesc înaintea lor semnele Sale, li se măreşte credinţa şi ei se încred în Domnul lor;

3.      [şi] cei ce împlinesc rugăcinea şi dau milostenie din ceea ce le‑am împărtăşit Noi;

4.      aceştia sînt în adevăr credin­cioşi. Lor le sînt hotărîte trepte [mari de fericire] de la Domnul lor şi iertare şi îngrijire cinstită.

5.      Cînd te‑a scos Domnul tău din casa ta în adevăr, o parte din credincioşi erau nătîngi.

6.      Ei se certau cu tine pentru adevăr, deşi aceasta era răsvădit, ca şi cînd ar fi fost duşi ei la moarte şi ar ve­dea‑o chiar.

7.      Şi cînd v‑a făgăduit Dum­nezeu una dintre două oştiri, ca să fie a voastră[32], atunci v‑aţi ales ca să fie a voastră aceea care n‑avea arme, însă Dumnezeu a voit ca să ade­verească adevărul cuvîntului său şi să taie rădăcina necre­dincioşilor,

8.      ca să se adeverească ade­vărul şi deşartă să se arate deşertăciune, deşi cei nele­giuiţi se împotriveau.

9.      Cînd cercaţi ajutor de la Dumnul vostru, El vă răs­punse: “Voi să vă ajut cu o mie de îngeri, care să ur­meze după olaltă”.

10.    Şi n‑a făcut‑o aceasta Dum­nezeu, decît numai spre veste bună şi ca să liniştească inimile voastre, căci nu este ajutor decît numai la Dum­nezeu; doar Dumnezeu e puternic, înţelept.

11.    Cînd vă acoperiţi somnul spre odihnă, atunci trimise El asupra voastră din ceruri apă, să vă curăţească prin ea şi să ia de pe voi pîngărirea lui Satan şi să încingă inimile voastre şi să vă întărească, prin aceasta, picioarele[33].

12.    [Asemenea] cînd descoperi Domnul tău îngerilor: “Eu sînt cu voi, întăriţi, deci, pe cei ce cred, arunca‑voi frică în inimile necredincioşilor; deci, tăiaţi‑le gîturile şi tăiaţi‑le toate vîrfurile degetelor”[34].

13.    Aceasta anume pentru că s‑au împotrivit lui Dumne­zeu şi trimisului său. Însă pentru cel ce se împotriveşte lui Dumnezeu şi trimisului Său, Dum­nezeu este foarte pedepsitor.

14.    Aceasta e pentru voi, gus­taţi‑o deci, pentru cei necre­dincioşi este pedeap­sa fo­cului.

15.    O, voi, cei ce credeţi, dacă întîmpinaţi pe cei necredin­cioşi gata la luptă, nu le întoarceţi spatele.

16.    Căci cel ce le întoarce, în ziua aceea, spatele sale — doară dacă e abătut prin luptă, sau se îndreaptă spre [altă] oştire — acela vine la pedeapsa lui Dumnezeu şi locuinţa sa este iadul; rău este drumul [încolo]!

17.    Voi nu i‑aţi omorît, ci Dum­nezeu i‑a omorît. Şi nu tu ai aruncat cînd ai aruncat[35], ci Dumnezeu a aruncat, ca să ispitească pe cei credincioşi cu ispită frumoasă. Dum­nezeu doar aude, ştie.

18.    Aceasta vi s‑a întîmplat, pentru ca Dumnezeu să zdrobească viclenia necre­dincioşilor.

19.    De cereţi hotărîre, v‑a venit hotărîrea, şi de veţi înceta, va fi mai bine pentru voi; dacă însă vă veţi întoarce, Ne vom întoarce şi noi şi nu vă va ajuta ceata voastră nimic, fie ei cît de mulţi, căci Dumne­zeu este cu cei credincioşi.

20.    O, voi, cei ce credeţi, ascultaţi de Dumnezeu şi de trimisul Său, şi nu vă întoarceţi de la el, doar aţi auzit[36].

21.    Şi nu fiţi ca şi cei ce zic: “Am auzit”, şi ei n‑au auzit.

22.    Mai răi decît vitele sînt la Dumnezeu cei surzi şi muţi, care nu voiesc să înţeleagă.

23.    De ar şti Dumnezeu numai ceva bun la ei, i‑ar lăsa să audă; însă dacă şi i‑ar lăsa să audă, ei totuşi s‑ar întoarce şi s‑ar abate.

24.    O, voi, cei ce credeţi, răspun­deţi lui Dumnezeu şi trimi­sului Său, dacă vă cheamă la ceea ce vă înviază, şi să ştiţi că Dumnezeu merge între om şi inima sa[37] şi că vă veţi aduna la El.

25.    Feriţi‑vă de răscoală, nu‑i ajunge [pedeapsa] numai singur pe cei nelegiu­iţi din­tre voi. Să ştiţi doar că Dum­nezeu pedepseşte foarte.

26.    Aduceţi‑vă aminte, cînd aţi fost puţini şi slabi în ţară şi vă temeaţi să nu fiţi răpiţi de oameni; însă Dumnezeu v‑a dat adăpost şi v‑a întărit cu ajutorul Său şi v‑a hrănit cu bunătăţi, ca să fiţi mulţu­mitori.

27.    O, voi, cei ce credeţi, nu‑i înşelaţi pe Dumnezeu şi pe trimisul Său, nici nu fiţi vicleni în credinţa voastră, deşi o cunoaşteţi.

28.    Să ştiţi că averea voastră şi copiii voştri sînt numai o ispită şi că de la Dumnezeu este răsplată mare.

29.    O, voi, cei ce credeţi, dacă vă temeţi de Dumnezeu, atunci vă va da el Furkânul[38] şi vă va curăţi de răutăţile voastre şi vi le va ierta, căci Dumne­zeu e foarte bun.

30.    [Adă‑ţi aminte], cum vicle­neau împotriva ta cei necre­dincioşi, să te puie în cătuşe sau să te omoare, sau să te alunge. Ei vicleneau, însă şi Dum­nezeu viclenea. Dum­nezeu doar e de frunte între cei vicleni.

31.    Şi dacă li se citesc lor sem­nele Noastre, zic ei: “Noi am auzit. Dacă am voi, am putea vorbi lucruri de asemenea. Aceasta doar nu e nimic alta, decît basme învechite”.

32.    Şi cînd ziseră: “Dumnezeu, dacă este [cartea] aceasta în adevăr de la Tine, lasă să ploaie asupra noastră pietre din ceruri, sau adă asupra noastră pedeapsă dureroasă!”

33.    Dumnezeu atunci nu i‑a pedepsit, pentru că erai tu la ei, şi nu i‑a pedepsit Dumne­zeu încă şi de aceea pentru că L‑au rugat de iertare.

34.    Nu era pricină, pentru ca să nu‑i pedepsească Dumne­zeu, pentru că ei opriră intrarea la templul cel sfînt, deşi nu erau păzitorii săi, căci numai cei ce se tem de Dumnezeu sînt păzitorii săi; însă cei mai mulţi din ei nu ştiu aceasta.

35.    Rugăciunea lor în acea casă nu era alta decît şuierat şi plesnit din pal­me. Gustaţi, deci, pedeapsa, pentru că aţi fost necredincioşi.

36.    Cei ce nu cred dau averea lor, ca să abată [pe alţii] de la drumul lui Dumnezeu. Să o dea numai! Atunci vor veni asupra lor suspine, apoi vor fi biruiţi[39].

37.    Cei ce nu cred se vor aduna în iad,

38.    pentru ca Dumnezeu să deo­sebească pe cei răi de cei buni şi să‑i pună pe cei răi unul peste altul şi să facă din toţi o grămadă şi să‑i dea în iad. Aceştia sînt pierduţi.

39.    Spune celor necredincioşi: dacă se vor reţine, li se va ierta ceea ce au făcut, dacă însă o vor face iarăşi, atunci a fost acum pedeapsă pentru cei de’nainte.

40.    Şi luptaţi împotriva lor, pînă nu mai este răscoală şi pînă va fi la toţi credinţa în Dum­nezeu, şi dacă vor înceta, atunci Dumnezeu va vedea ceea ce fac ei.

41.    Şi de se vor întoarce, atunci să ştiţi că Dumnezeu este scutul vostru, cel mai bun scut şi cel mai bun ajutor.

42.    Şi să ştiţi că dacă faceţi pradă din ceva, a cincea parte este pentru Dum­nezeu şi pentru trimisul şi rudele [sale], şi pentru orfani şi sărmani, şi pentru fiul drumului, dacă credeţi în Dumnezeu şi în ceea ce am trimis Noi asupra robului Său, în ziua hotărîrii, în ziua cînd s‑au întîlnit amîn­două grămezile. Şi Dumne­zeu este puternic peste toate.

43.    Cînd eraţi voi pe malul de dincoace şi ei pe malul de dincolo, iar carava­na era mai jos decît voi, atunci chiar dacă v‑aţi fi sfătuit, nu v‑aţi fi îm­păcat cu sfat. Totuşi, însă, [a fost lupta] ca Dumne­zeu să hotărască un lucru, care avea să se împlinească.

44.    Cel ce piere să piară cu dovadă răsvădită, iar cel ce rămîne în viaţă să vieze cu dovadă răsvădită. Dumne­zeu doar aude, ştie.

45.    [Adă‑ţi aminte], cînd ţi i‑a arătat Dumnezeu în visul tău puţini. Iar dacă ţi i‑ar fi arătat mulţi, aţi fi pierdut inima şi v‑aţi fi certat asupra acestui lucru; însă Dumne­zeu v‑a păzit de aceasta; El doar cunoaşte lăuntrul piep­turilor.

46.    Şi cînd a lăsat El, la întîlnirea voastră, ca ei în ochii voştri să apară pu­ţini şi v‑a micşo­rat în ochii lor, ca Dumnezeu să împlinească lucrul ce avea să se întîmple. Şi la Dumne­zeu se întorc lucrurile.

47.    O, voi, cei ce credeţi, cînd întîlniţi o ceată, fiţi tari şi aduceţi‑vă aminte de Dumne­zeu, de multe ori, ca să vă meargă bine.

48.    Şi ascultaţi de Dumnezeu şi de trimisul Său şi nu vă cer­taţi, ca să pier­deţi inima şi să piară biruinţa voastră. Fiţi statornici, Dumnezeu doar este cu cei statornici.

49.    Şi nu fiţi ca şi cei ce ieşiră cu buiecie din locuinţele lor, ca să fie văzuţi de oameni, ei doar abat de la drumul lui Dumnezeu, însă Dumnezeu ştie ce fac ei.

50.    Şi cînd le împodobi Satan faptele lor, zise el: “Nimenea nu vă va birui as­tăzi între oameni, eu doar vă sînt aproape”. Cînd însă se vă­zură întreolal­tă amîndouă grămezile, se întoarse el pe călcîiele sale şi zise: “Am scăpat de voi; eu văd ceea ce nu vedeţi; eu mă tem de Dumnezeu şi Dumnezeu pedepseşte foarte”.

51.    Cînd ziseră făţarnicii şi acei în ale căror inimi este boală: “I‑a înşelat pe ei credinţa lor” — însă cel ce se încrede în Dumnezeu: Dumnezeu doar este puternic, înţelept.

52.    De ai vedea numai cum îngerii îi iau la sine pe cei necredincioşi, îi bat în faţă şi pe spate: “Gustaţi pedeapsa arderii!”

53.    Aceasta e pentru ceea ce au pus înainte mîinile voastre: Dumnezeu doar nu este ne­drept faţă de robii Săi.

54.    Ei seamănă poporului lui Faraon şi celor ce au fost înaintea lor, ce s‑au lepădat de semnele lui Dumnezeu, însă Dumnezeu i‑a apucat întru pă­catele lor. Dumne­zeu doar e puternic şi aspru la pedeapsă.

55.    Aceasta pentru că Dumnezeu nu schimbă îndurarea Sa, cînd se îndură asupra unui popor, pînă ce nu schimbă ei ceea ce este în sufletul lor. Dumnezeu doar aude, ştie.

56.    Ei seamănă poporului lui Faraon şi celor care înaintea lui ţinură de min­cinoase sem­nele Domnului lor. Atunci, îi pierdurăm în păcatele lor şi înecarăm poporul lui Fara­on; dar toţi erau nelegiuiţi.

57.    Mai răi decît vitele sînt la Dumnezeu cei necredincioşi; ei doar nu cred;

58.    cei care, de cîte ori fac un legămînt cu ei, de fiecare dată calcă legămîntul şi nu se tem de Dumnezeu.

59.    Şi de cîte ori îi biruieşti în luptă, împrăştie cu ei[40] pe cei ce le urmează, poate se vor lăsa îndemnaţi.

60.    Şi dacă te temi de viclenie din partea unui popor, poartă‑te cu el întoc­mai aşa; Dumnezeu nu‑i iubeşte pe cei vicleni.

61.    Şi nu crede că necredincioşii biruiesc, ei doar nu‑L pot slăbi [pe Dumne­zeu].

62.    Deci pregătiţi împotriva lor ce puteţi din puteri şi din cîrduri de călăreţi, ca să înspăimîntaţi cu aceasta pe duşmanul lui Dumnezeu şi duşmanul vos­tru şi alţii, afară de ei, pe care nu‑i cunoaşteţi; Dumnezeu îi cunoaşte, şi orişice daţi pentru drumul lui Dumnezeu, El vă va da înapoi şi nu veţi păţi nedreptate.

63.    Iar dacă sînt ei aplecaţi spre pace, fii şi tu aplecat spre ea şi încrede‑te în Dumnezeu; El doar aude, ştie.

64.    Şi dacă voiesc să te înşele, atunci Dumnezeu să‑ţi fie de ajuns. El doar te întăreşte cu ajutorul Său şi cu cel credin­cios şi El a împreunat inimile lor. De ai fi dat totul pe pămînt, n‑ai fi împreunat inimile lor, însă Dum­nezeu le‑a împreunat. El doar e puternic, înţelept.

65.    O, profetule, să‑ţi fie de ajuns Dumnezeu şi cei ce‑ţi urmează din credin­cioşi.

66.    O, profetule, aţîţă‑i pe cei credincioşi la luptă; dacă dintre voi douăzeci sînt sta­tornici, biruiesc ei două sute, iar dacă sînt între voi o sută, biru­iesc ei o mie din cei necredincioşi, deoarece aceş­tia sînt un popor nepri­ceput.

67.    Dumnezeu v‑a făcut aceasta uşor, căci El ştie că în voi este slăbiciune. Şi dacă sînt între voi o sută statornici, biruiesc ei două sute, şi dacă sînt în­tre voi o mie, biruiesc ei două mii cu voia lui Dumne­zeu. Şi Dumnezeu este cu cei statornici.

68.    Nu s‑a întîmplat ca un profet să aibă captivi, pînă ce n‑a măcelărit pe pămînt. Voi voiţi bunurile lumii, însă Dumnezeu voieşte lumea de apoi şi Dumnezeu este pu­ternic, înţelept.

69.    De n‑ar fi venit înainte o scriptură de la Dumnezeu, v‑ar fi ajuns pedeap­să mare pentru ceea ce aţi luat[41].

70.    Deci, mîncaţi din ceea ce aţi cîştigat ca pradă cele iertate şi bune şi teme­ţi‑vă de Dum­nezeu, doar Dumnezeu este iertător, îndurător.

71.    O, profetule, spune celor prinşi în mîinile voastre: “Dacă va cunoaşte Dum­nezeu ceva bun în inimile voastre, vă va da mai bun decît ceea ce vi s‑a luat şi vă va ierta, căci Dumnezeu este iertător, îndurător.”

72.    Şi dacă voiesc ei să vicle­nească împotriva ta, au vi­clenit doar şi împotriva lui Dumnezeu, acum de nainte, iar El i‑a dat pe unii din ei în puterea [voastră]; Dumnezeu doar este ştiutor, înţelept.

73.    Cei ce cred şi au purces şi s‑au luptat cu averea şi pute­rea lor în drumul lui Dum­nezeu, şi l‑au găzduit [pe profet] şi l‑au ajutat, aceia să fie rudă unul altuia. Iar cei ce cred şi nu purced, aceia cu nimeni să nu fie rude, pînă ce nu vor purcede. Dacă însă se roagă la voi pentru ajutor cu privire la credinţă, voi trebuie să le ajutaţi, afară faţă de un popor, dacă este între voi şi ei un legămînt; Dumnezeu doar vede ce faceţi.

74.    Cei ce nu cred [asemenea] sînt rude unul altuia; dacă nu faceţi aceas­ta[42], se întîmplă în ţară răscoală şi mare stricăciune.

75.    Iar cei ce cred şi au purces şi s‑au luptat, în drumul lui Dumnezeu şi cei ce l‑au găzduit [pe profet] şi l‑au ajutat, aceia sînt în adevăr credincioşi, lor li se cuvine iertare şi îngrijire cinstită.

76.    Cei ce au devenit mai apoi credincioşi şi au purces şi s‑au luptat împreu­nă cu voi şi aceştia sînt de‑ai voştri. Şi rudele de sînge sînt rude întreo­laltă. [Aceasta este] în cartea lui Dumnezeu, doar Dumnezeu e atotştiu­tor.

 

IX

SURA CĂINŢEI[43]

Din Medina şi este cu o sută treizeci de semne

1.      Nevinovăţia să fie de la Dumnezeu şi de la trimisul Său pentru acei ido­latri cu care aţi încheiat legămînt.

2.      Să călătoriţi patru luni prin ţară şi să ştiţi că nu‑l puteţi slăbi pe Dum­nezeu, însă Dumnezeu îi ruşinează pe cei necredincioşi.

3.      Şi o veste să fie de la Dum­nezeu şi de la trimisul Său către oameni, în ziua pere­grinajului mai mare, că Dumnezeu este slobod de idolatri, împreună cu tri­misul Său[44]. Şi dacă vă căiţi, este mai bine pentru voi, însă dacă nu vă întoarceţi, să ştiţi că nu‑L puteţi slăbi pe Dumnezeu. Şi să vesteşti ne­credincioşilor pedeapsă du­reroasă,

4.      afară de acei necredincioşi, cu care aţi încheiat legămînt [şi care] atunci nu v‑au scur­tat cu nimic şi nu i‑au ajutat cuiva împotriva voastră. Faţa de ei trebuie sa împli­niţi legămîntul lor pînă la termenul lor; Dumnezeu doar îi iubeşte pe cei ce se tem de El.

5.      Dacă însă au trecut lunile cele sfinte, atunci omorîţi‑i pe idolatri, unde îi aflaţi, şi‑i apucaţi şi‑i împresuraţi. Pîndiţi‑i în toate cursele, iar dacă se căiesc şi împlinesc rugăciunea şi dau milostenii, daţi‑le drumul, Dumne­zeu doar este iertător, îndurător.

6.      Şi dacă unul dintre idolatri te roagă pentru scut, dă‑i scut, pînă ce aude cuvîntul lui Dumnezeu, apoi lasă‑l să ajungă la locul său de adă­post. Aceasta pentru că ei sînt un popor fără de ştiinţă.

7.      Cum pot idolatrii să aibă legămînt cu Dumnezeu şi cu trimisul Său, afa­ră de aceia cu care aţi încheiat un legă­mînt la templul cel sfînt? Şi pe cînd vă rămîn ei credin­cioşi, rămîneţi‑le şi voi cre­dincioşi, Dumnezeu doar îi iubeşte pe cei ce se tem de El.

8.      Cum? Ei, dacă biruiesc, nu păzesc faţă de voi nici o înrudire, nici legă­mînt. Ei vă fac mulţumiţi cu gurile lor, însă inimile lor sînt întoarse şi cei mai mulţi din ei sînt nelegiuiţi.

9.      Ei vînd semnele lui Dumne­zeu pentru preţ mic şi abat [pe alţii] de la dru­mul lui Dumnezeu. Rău este ceea ce fac ei.

10.    Ei nu păzesc faţă de cre­dincioşi nici înrudire, nici legămînt, ei sînt cei ce calcă.

11.    Însă dacă se căiesc şi împli­nesc rugăciunile şi dau mi­lostenie, atunci sînt ei fraţii voştri în credinţă. Noi sem­nele le facem răsvădite pen­tru un po­por priceput.

12.    Şi dacă frîng ei jurămîntul lor după legămînt şi batjoco­resc credinţa voastră, atunci luptaţi‑vă împotriva frunta­şilor celor necredincioşi. La ei doar nu este credinţă. Poate vor înceta.

13.    Nu voiţi să vă luptaţi împo­triva unui popor, care şi‑a frînt jurămîntul şi are de scop să‑l alunge pe cel trimis şi a început întîi [ceartă] cu voi? Oare vă temeţi de ei? Însă e mai cu dreptate să vă temeţi de Dumnezeu, dacă sînteţi credincioşi.

14.    Luptaţi‑vă împotriva lor, Dumnezeu îi va pedepsi prin mîinile voastre şi‑i va ruşina şi vă va da biruinţă asupra lor şi va vindeca piepturile poporului credin­cios,

15.    şi va lua mînia inimilor lor. Şi Dumnezeu se întoarce la cine voieşte, căci Dumnezeu este ştiutor, înţelept.

16.    Sau credeţi că veţi fi părăsiţi şi Dumnezeu nu ştie cine din voi s‑a luptat şi nu l‑a primit pe nimenea altul ca prieten, afară de Dumnezeu, de tri­misul Său şi de cei credin­cioşi? Dumnezeu doar ştie ce faceţi.

17.    Idolatrilor nu li se cade să cerceteze templele lui Dum­nezeu, mărturisind împo­triva lor înşişi în necredinţă. Aceştia — zadarnice sînt faptele lor şi în foc vor pe­trece în veci.

18.    Să cerceteze templele lui Dumnezeu numai cel ce cre­de în Dumnezeu şi în ziua de apoi şi împlineşte rugă­ciunea şi dă milostenii şi nu se teme de nimenea afară de Dumnezeu. Şi poate că şi aceia sînt dintre cei bine ocîrmuiţi.

19.    Poate puneţi voi adăparea peregrinului şi cercetarea templelor celor sfinte pe o treaptă cu cel ce crede în Dumnezeu şi în ziua de apoi şi se luptă pe drumul lui Dumnezeu? Ei nu sînt deo­potrivă înaintea lui Dum­nezeu, şi Dumnezeu nu ocîrmuieşte poporul nelegiui­ţilor[45].

20.    Cei ce au devenit credincioşi şi au purces şi s‑au luptat în drumul lui Dumnezeu cu avere şi putere au primit o treaptă mare la Dumnezeu. Aceştia sînt cei fericiţi.

21.    Le vesteşte Domnul îndu­rare de la El şi bunăvoinţă şi grădini sînt pentru ei, în care este plăcere continuă.

22.    Vor petrece acolo în veci. Da, Dumnezeu — la el este plată mare.

23.    O, voi, cei ce credeţi, nu vă luaţi nici pe părinţii voştri, nici pe fraţii voştri ca scut, dacă iubesc ei mai mult ne­credinţa decît credinţa; iar care din voi îi iau ca scut, aceia sînt nelegiuiţi.

24.    Spune: “Dacă vă sînt părinţii voştri şi fiii voştri şi fraţii voştri şi muierile voastre şi gloata voastră şi averea pe care aţi cîştigat‑o şi marfa pe care credeţi că nu o veţi vinde şi locuinţele care vă plac mai dragi decît Dum­nezeu, atunci aşteptaţi pînă ce va veni Dumnezeu cu porunca Sa”. Şi Dumnezeu nu ocîrmuieşte poporul ne­legiuiţilor.

25.    Dumnezeu v‑a ajutat în multe cîmpuri de luptă şi în ziua de la Honein, cînd v‑aţi făcut semeţi cu mulţimea voastră[46]. Însă aceasta nu v‑a ajuns de loc şi îngust v‑a fost pămîntul, măcar că este larg; atunci, aţi întors spatele la fugă.

26.    Atunci a trimis Dumnezeu locuinţa Sa asupra trimisului Său şi asupra credincioşilor şi a trimis oştirile, pe care nu le‑aţi văzut, şi i‑a pedepsit pe cei necredincioşi, şi aceasta este răsplata necredincio­şilor.

27.    Apoi se întoarce Dumnezeu după aceasta către cine vo­ieşte; Dumnezeu doară este iertător, îndurător.

28.    O, voi, cei ce credeţi, idolatrii sînt necuraţi, deci să nu se apropie de templul cel sfînt după acest an al lor[47]. Şi dacă vă temeţi de sărăcie[48], atunci vă va îmbogăţi Dumnezeu din prisosinţa Sa, dacă voieş­te. Dumnezeu doar este ştiu­tor, înţelept.

29.    Luptaţi‑vă împotriva celor ce nu cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi şi nu opresc ceea ce a oprit Dumnezeu şi trimisul Său şi nu mărtu­risesc mărturia adevărului — dintre cei cărora li s‑a dat scriptura — pînă ce nu dau tributul din mînă şi sînt umiliţi.

30.    Şi zic jidovii “Esdra este fiul lui Dumnezeu”[49], şi nazarinenii zic “Messia este fiul lui Dumnezeu!” Acesta este cuvîntul lor, în gurile lor. Ei poartă vorbe asemenea, ca şi cei ce erau necredincioşi de’nainte. Bată‑i Dumnezeu. Cît sînt de proşti!

31.    Ei primesc pe Rabbinii şi pe călugării lor, ca Domni, afară de Dumnezeu şi de Messia, fiul lui Dumnezeu, şi doar li s‑a poruncit ca să servească numai unui singur Dumne­zeu: nu este Dumnezeu, afară de El, mărire Lui peste ceea ce‑i pun Lui de‑o samă.

32.    Ei voiesc să stingă lumina lui Dumnezeu cu gurile lor, însă Dumnezeu nu voieşte nimic alta, decît să îndeplinească lumina Sa, chiar dacă nu le place necredincioşilor.

33.    El este cel ce a trimis pe trimisul Său cu ocîrmuire şi cu legea adevăru­rilor, ca să o facă văzută asupra tuturor, chiar dacă nu le place necre­dincioşilor.

34.    O, voi, cei ce credeţi, mulţi din rabbini şi călugări mănîncă din averea oamenilor degeaba şi amăgesc de la drumul lui Dumnezeu. Însă cei ce adună aur şi argint şi nu‑l dau pentru drumul lui Dumnezeu, acelora vesteşte‑le pedeapsă dureroasă.

35.    Într‑o zi se va înfierbînta[50], în focul iadului şi cu acestea se vor înfiera frunţile, laturile şi spatele lor: “Aceasta este ceea ce aţi adunat pentru su­fletele voastre; gustaţi ceea ce aţi adunat”.

36.    Numărul lunilor de la Dum­nezeu este douăsprezece luni, în cartea lui Dumnezeu, în ziua cînd a făcut El ceru­rile şi pămîntul. Din ele, patru sînt sfinte. Aceasta este credinţa cea dreaptă. Deci, să nu păcătuiască în ele sufle­tele voastre şi să nu vă lup­taţi cu idolatrii toţi, întocmai cum s‑au luptat ei cu voi toţi, şi să ştiţi că Dumnezeu este cu ei şi se tem de El.

37.    Mutarea[51] este un adaos la necredinţă. Prin aceasta, vin în rătăcire cei necredincioşi. Ei o încuviinţează, într‑un an şi o opresc în alt an, ca să facă deopotrivă numărul [lunilor] celor sfinţite de Dumnezeu şi să încuviinţeze ceea ce a oprit Dumnezeu. Împodobit le este răul pe care‑l fac, şi Dum­nezeu nu ocîrmuieşte popo­rul necredincioşilor.

38.    O, voi, cei ce credeţi, ce vă era cînd vi s‑a spus: “Purcedeţi în drumul lui Dum­nezeu”, iar voi v‑aţi plecat grei la pămînt?[52] Vă place prea mult viaţa lumească decît cea de apoi? însă folo­sul vieţii lumeşti e mai mic în lumea de apoi.

39.    Dacă nu veţi purcede, vă va pedepsi El cu pedeapsă dureroasă şi va pune alt po­por în locul vostru şi voi nu‑i stricaţi nimic, căci Dum­nezeu este atotputernic.

40.    Dacă voi nu‑i ajutaţi[53], i‑a ajutat Dumnezeu, cînd l‑au alungat cei ne­credincioşi, fiind ei cîte doi[54], cînd au fost ei în peşteră, cînd zise el că­tre tovarăşul său: “Nu fi în­tristat, Dumnezeu este cu noi!” Atunci trimise Dumne­zeu locuinţa Sa[55] asupra lui şi l‑a întărit cu oştiri pe care nu le‑aţi văzut şi a făcut josnic cuvîntul necredincioşilor, iar cuvîntul lui Dumnezeu l‑a înălţat. Şi Dumnezeu este puternic, înţelept.

41.    Purcedeţi uşori şi grei[56], şi luptaţi‑vă cu avere şi putere pe drumul lui Dumnezeu. Aceasta e mai bine pentru voi, dacă pricepeţi.

42.    De ar fi un cîştig aproape şi un drum în vecinătate, ei ţi‑ar fi urmat. Însă departe le‑a fost calea[57]. Dar ei jură la Dumnezeu: “De am fi putut, am fi purces cu voi!” Ei se nimicesc înşişi. Şi Dumnezeu ştie că ei sînt mincinoşi.

43.    Dumnezeu să le ierte! De ce le‑ai dat voie, înainte de ce nu ţi s‑au desco­perit cei iubi­tori de adevăr şi nu i‑ai cu­noscut pe mincinoşi?[58]

44.    Nu te vor ruga să dai voie cei ce cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi, ca ei să se lupte cu avere şi putere; şi Dumnezeu îi cunoaşte pe cei ce se tem de El.

45.    Te vor ruga să dai voie celor ce nu cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi şi cei ale căror inimi mai stau la îndo­ială, şi care întru îndoiala lor se po­ticnesc încolo şi încoa­ce.

46.    Şi dacă ei ar fi voit să pur­ceadă, s‑ar fi pregătit ei pen­tru aceasta. Însă lui Dum­nezeu nu i‑a plăcut purcederea lor şi El i‑a slăbit şi [li] s‑a spus: „Şedeţi [acasă] cu cei ce şed”.

47.    De ar fi purces cu voi, ce ar fi fost mergerea lor decît numai necaz şi um­blînd printre voi v‑aţi fi aţîţat la răscoală şi unii din voi ar fi ascultat de ei. Însă Dumne­zeu îi cunoaşte pe cei nele­giuiţi.

48.    Acum înainte, căutau ei răs­coală şi întorceau pe dos trebile tale, pînă a venit dreptatea şi a apărut porun­ca lui Dumnezeu, măcar că El nu le plăcea.

49.    Unii din ei zic: “Dă‑mi voie şi nu mă ispiti!” Oare n‑au căzut ei în ispită? Însă iadul îi va cuprinde pe cei necre­dincioşi.

50.    Dacă te întîmpină binele, se întristează ei; iar dacă te întîmpină o neno­rocire, zic ei: “Noi ne‑am pus treaba la cale, acum înainte!” şi‑[ţi] întorc spatele cu bucurie.

51.    Spune: “Nicicînd nu ne în­tîmpină altceva, decît ceea ce a scris Dumnezeu pentru noi. El este scutul nostru şi în Dumnezeu să se încreadă cei necredincioşi”.

52.    Spune: “Oare aşteptaţi că nu ne va întîmpină unul din cele două lucruri mai lumi­noase?[59] Şi noi aşteptăm cu privire la voi, că Dumnezeu vă va ajunge cu pedeapsa, fie de la El, sau prin mîinile noastre. Deci, aşteptaţi; şi noi aşteptăm cu voi”.

53.    Spune: “Dăruiţi cu plăcere sau fără voie, totuşi nu se primeşte de la voi. Sînteţi doar un popor de nelegiu­iţi”.

54.    Şi ce opreşte primirea daru­rilor lor, decît numai că ei nu cred în Dumnezeu şi în tri­misul Său şi nu împlinesc rugăciunea, decît numai cu lene şi nu dăruiesc, decît numai fără voie.

55.    Deci nu te mira de averea lor, nici de copiii lor; Dum­nezeu voieşte numai să‑i pedepsească prin aceasta, în viaţa lumii, ca să piară sufle­tele lor, fiind ei necre­dincioşi.

56.    Ei jură pe Dumnezeu că se ţin de voi, dar sînt un popor fricos.

57.    De ar afla un adăpost sau peşteri, sau loc de ascuns, s‑ar întoarce spre el cu grabă mare.

58.    Unii din ei te[60] defăimă cu privire la milostenii. Dacă li se dau de aces­tea, sînt ei mulţumiţi; iar dacă nu li se dau, sînt ei mînioşi.

59.    Dar de ar fi ei mulţumiţi cu ceea ce le dă lor Dumnezeu şi trimisul Său şi ar zice: “De ajuns ne este Dumnezeu. Ne va da Dumnezeu din priso­sinţa Sa şi [aşa şi] trimisului Său. Lui Dumnezeu ne ru­găm cu tot dinadinsul”.

60.    Milosteniile sînt numai pen­tru cei sărmani şi nevoiaşi şi pentru cei ce se ostenesc pentru ele, şi pentru cei ale căror mîini sînt împreunate, şi pen­tru cei din temniţe, şi pentru cei datornici, şi pen­tru drumul lui Dumne­zeu şi pentru fiul drumului. [Aceasta e] o hotărîre de la Dumnezeu şi Dumnezeu este ştiutor, înţelept.

61.    Şi dintre ei sînt unii care îl necăjesc pe profet şi zic: “El este ureche!”[61] Spune: “O ure­che a binelui pentru voi. El crede în Dumnezeu şi crede celor credincioşi

62.    şi este o îndurare pentru cei ce cred din voi”. Iar cei care îl necăjesc pe trimisul lui Dumnezeu, pentru aceia este pedeapsă dureroasă.

63.    El vă jură pe Dumnezeu, ca să placă. Însă Dumnezeu şi trimisul Său sînt mai vred­nici să le placă, dacă sînt credincioşi.

64.    Oare nu ştiu ei că pentru cela ce se împotriveşte lui Dum­nezeu şi trimi­sului Său este focul iadului, să petreacă în veci în el? Aceasta este ruşine mare.

65.    Se tem cei făţarnici că se va trimite asupra lor o Sură, care le va vesti ce este în inimile lor. Spune: “Bateţi‑vă joc; Dumnezeu scoate la iveală aceea de ce vă temeţi”.

66.    Iar dacă‑i întrebi, zic ei: “Noi vorbeam întreolaltă şi glu­meam”[62]. Spune: “Vă bateţi oare joc de Dumnezeu şi de semnele Sale şi de trimisul Său?”

67.    Nu vă dezvinovăţiţi. V‑aţi făcut necredincioşi, după credinţa voastră. Dacă şi ier­tăm o parte din ei, pedepsim partea cealaltă, pentru că ei sînt nelegiuiţi.

68.    Făţarnici şi făţarnice sînt ei unul cu altul. Ei poruncesc strîmbătatea şi opresc drep­tatea şi‑şi împreună mîinile. Au uitat de Dumnezeu şi El a uitat de ei. Făţarnicii sînt fărădelege.

69.    Dumnezeu pentru cei făţar­nici şi cele făţarnice şi pentru cei necredincioşi a făgăduit focul iadului: în veci vor pe­trece acolo. Aceasta le ajun­ge. Şi i‑a blestemat Dumne­zeu şi pentru ei este pedea­psă veşnică.

70.    [Sînteţi] ca aceia care erau înaintea voastră. Ei au fost mai tari decît voi la putere şi aveau mai multă avere şi copii şi se foloseau de partea lor. Iar voi vă folosiţi de partea voastră, precum se foloseau înaintaşii voştri de partea lor, şi bîrfiţi precum bîrfeau şi ei. Aceştia — za­darnice sînt lucrurile lor, în lumea cea de acum şi cea de apoi. Ei sînt doară pierduţi.

71.    N‑a venit, oare, la ei vestea despre înaintaşii lor? Despre poporul lui Noe, lui Ad, lui Thamud şi despre poporul lui Avraam şi despre locuito­rii din Madian şi despre cele două cetăţi răsturnate? Veniră la ei trimişii lor cu semne răsvădite, şi Dumne­zeu nu voia să le facă ne­dreptate, însă ei în­şişi îşi fă­cură nedreptate.

72.    Iar cei necredincioşi şi cele necredincioase sînt prieteni unul altuia; ei poruncesc dreptatea şi opresc strîmbă­tatea, şi împlinesc rugăciu­nea, şi dau milostenii, şi as­cultă de Dumnezeu şi de trimisul Său. Aceştia — Dum­nezeu se va îndura de ei; Dumnezeu este puternic, înţelept.

73.    Dumnezeu a făgăduit celor credincioşi şi celor credin­cioase grădini pă­trunse cu rîuri pe de desupt. Acolo vor petrece în veci în locuinţe bune, în grădinile Edenului. Însă bineplăcerea lui Dum­nezeu e mai mare decît aceasta. Aceasta este mare fericire.

74.    O, profetule, luptă‑te împo­triva necredincioşilor şi a făţarnicilor şi fii crud cu ei. Locuinţa lor este iadul şi [încolo] este drum rău.

75.    Ei jură pe Dumnezeu, că n‑au vorbit[63], şi totuşi vorbiră cuvîntul necre­dinţei şi se făcură necredincioşi după Islamul lor şi plăsmuiră ceea ce nu au izbutit. Lor nu le plăcu aceasta, pentru că Dumnezeu şi trimisul Său i‑au îmbogăţit din mila Sa. Însă, dacă se vor căi, va fi mai bine pentru ei; iar de se vor întoarce, îi va pedepsi Dumnezeu cu pedeapsă dureroasă, în lumea de aici şi în cea de apoi, şi nu vor avea pe pămînt nici scut, nici ajutor.

76.    Şi din ei au încheiat unii un legămînt cu Dumnezeu: “De ne va da Dum­nezeu din harul Său, vom da milostenii şi vom fi drepţi”.

77.    Iar cînd le‑a dat din harul Său, se făcură zgîrciţi şi se întoarseră şi se lepădară.

78.    Şi aşa lăsă El să urmeze făţărie în inimile lor, pînă în ziua cînd se vor întîlni cu El, pentru că ei n‑au ţinut faţă de Dumnezeu ce au făgăduit şi s‑au făcut minciunoşi.

79.    Oare nu ştiu ei că Dumnezeu cunoaşte taina lor şi cele aco­perite ale lor şi că Dumnezeu cunoaşte cele ascunse.

80.    Aceia care îi defaimă pe cei credinicioşi, ce dau miloste­nii de bună voie, şi pe cei ce nu află nimic alta decît ce şi‑au cîştigat şi‑şi bat joc de ei — îşi bate joc [şi] Dumne­zeu de dînşii şi pentru ei este pedeapsă dureroasă.

81.    Roagă‑te de iertare pentru ei sau nu te ruga de iertare pentru ei, chiar de te‑ai ruga de iertare de şaptezeci de ori pentru ei, Dumnezeu nu Le va ierta; aceasta, pentru că ei nu cred în Dumnezeu şi în trimisul Său şi Dumnezeu nu ocîrmuieşte poporul nele­giuiţilor.

82.    Se bucurară cei ce rămaseră în locuinţele lor[64], că s‑au împotrivit trimi­sului lui Dumnezeu şi nu voiau să lupte cu avere şi putere în drumul lui Dumnezeu şi ziseră: “Nu purcedeţi în fier­binţeală!” Spune: “Focul ia­dului este cu mult mai fier­binte!” O, dacă ar fi ei cu pricepere!

83.    Ei să rîdă mai puţin şi să plîngă mai mult, drept răs­plată pentru ceea ce şi‑au agonisit.

84.    Şi dacă te lasă Dumnezeu să te întorci la o parte din ei şi ei te roagă să le dai voie să iasă, spune: “Nu veţi ieşi cu mine în veci şi nu vă veţi lupta cu mine împreună îm­potriva duşmanului. V‑a plăcut doară mai bine întîia dată să şedeţi acasă, deci şedeţi cu cei ce rămîn înapoi!”

85.    Şi nu te ruga pentru vreunul din ei nicicînd, dacă a murit şi nu stă la mormîntul său; ei doară nu credeau în Dumne­zeu şi trimisul Său şi au murit nelegiuiţi.

86.    Şi nu te mira de averea lor şi de copiii lor, Dumnezeu voieşte să‑i pedep­sească prin aceasta în lumea de aici, ca să le iasă sufletele cît sînt necre­dincioşi.

87.    Şi cînd s‑a trimis o sură: “Credeţi în Dumnezeu şi luptaţi‑vă împreună cu trimisul Său!”, te rugară cei ce au avuţii dintre ei şi zise­ră: “Lasă‑ne la cei ce şed [acasă]!”

88.    Le‑a plăcut să rămîie la muieri şi li s‑au pecetluit ini­mile, încît ei nu pri­cep.

89.    Însă trimisul şi cei ce cred împreună cu el se luptă cu avere şi putere, şi aceştia — pentru ei este binele; şi aceş­tia — lor le va merge bine.

90.    Dumnezeu le‑a pregătit gră­dini pătrunse de rîuri pe dedesupt, acolo vor petrece în veci. Aceasta este o feri­cire mare.

91.    Şi veniră unii arabi, codindu‑se ca să li se dea voie [să ră­mîie acasă], şi şezură [acasă] aceia care au minţit lui Dumnezeu şi trimisului Său. Pe cei necredincioşi din ei îi va atinge pedeapsa dure­roasă.

92.    Nu au păcat cei slabi şi cei bolnavi, şi nu cei ce nu află să dea ceva [de rămîn acasă], numai dacă se poartă cu credinţă faţă de Dumnezeu şi de trimisul Său. Împotriva celor drepţi nu este drum şi Dumnezeu este iertător, în­durător.

93.    Şi nu împotriva acelora că­rora le‑ai zis, cînd veniră la tine ca să‑i înar­mezi: “Nu aflu ce să pun pe voi!” Atunci se întoarseră ei şi ochii lor se umplură cu lacrimi de tristeţe, pentru că nu aflară ce să dea.

94.    Numai împotriva acelora este drumul care cerură să le dai voie [să rămî­nă acasă], măcar că erau avuţi. Lor le plăcea să rămînă cu muierile şi aşa a pecetluit Dumnezeu inimile lor şi ei nu pricep.

95.    Ei se vor dezvinovăţi la voi, cînd veţi veni înapoi la ei. Spune: “Nu vă dez­vino­văţiţi, noi nu vă credem. Dumnezeu ne‑a vestit faima voastră. Şi Dumnezeu şi trimisul Său vă văd faptele voastre. Apoi, veţi fi duşi înapoi la Cel ce ştie cele as­cunse şi cele descoperite şi El vă va vesti ce aţi făcut”.

96.    Ei vă vor jura pe Dumnezeu, cînd veţi veni înapoi la ei, ca să vă lăsaţi de ei[65]. Deci, lăsaţi‑vă de ei. Ei sînt o spur­căciune şi locuinţa lor este iadul, ca răsplată pentru faptele lor.

97.    Ei vă vor jura, ca să fiţi mul­ţumiţi cu ei; dar dacă şi sînteţi mulţumiţi cu ei, atunci Dumnezeu nu este mulţumit cu poporul nele­giuiţilor.

98.    Arabii sînt mult mai cre­dincioşi şi mai făţarnici şi se poate că ei nu cu­nosc orînduielile pe care le‑a trimis Dumnezeu trimisului Său; şi Dum­nezeu este ştiutor, în­ţelept.

99.    Şi între arabi sînt unii care privesc ceea ce dăruiesc, drept o datorie sil­nică, şi ei pîndesc la voi schimbările [norocului]. Asupra lor va veni schimbarea rea, căci Dumnezeu aude, ştie.

100.  Însă unii dintre arabi cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi şi privesc ceea ce dăruiesc drept o apropiere de Dum­nezeu şi de rugăciunile tri­misului. Oare nu sînt acestea apropiere pentru ei? Dumne­zeu îi va lăsa să intre, întru îndurarea Sa. Dumnezeu este iertător, îndurător.

101.  Şi cei ce au purces înainte dintre cei ce au pribegit dintîi[66] şi ajutătorii şi cei ce au urmat cu purtare bună, la aceştia are Dumnezeu plă­cere şi ei au plăcere Ia El şi Dumnezeu le‑a pregătit gră­dini pătrunse cu rîuri pe dedesupt, unde vor petrece în veci. Aceasta este fericire mare.

102.  între arabii din jurul vostru sînt şi făţarnici; şi în poporul din Medina sînt unii, care necontenit făţăresc. Tu nu‑i cunoşti; Noi îi cunoaştem. Noi îi vom pedepsi de două ori; atunci vor fi aruncaţi la pedeapsă mare.

103.  Alţii au mărturisit păcatele lor, au amestecat o faptă bună cu alta rea. Poate că Dumnezeu se va întoarce iarăşi la ei, Dumnezeu este iertător, îndurător.

104.  Ia de la averea lor milos­tenie, ca să‑i curăţeşti şi să‑i sfinţeşti prin aceas­ta şi roagă‑te pentru ei; rugăciunile tale sînt odihnă pentru ei şi Dumne­zeu aude, ştie.

105.  Oare nu ştiu ei că Dumnezeu primeşte căinţa de la robii Săi şi ia milos­tenii şi că Dumnezeu este preamilostiv, îndurător?

106.  Şi spune: “Lucraţi” şi va primi Dumnezeu lucrul vostru şi [asemenea şi] tri­misul Său şi cei credincioşi; şi veţi fi aduşi înapoi la Cel ce ştie cele ascunse şi cele descoperite şi El vă va vesti ce să faceţi.

107.  Iar alţii aşteaptă porunca lui Dumnezeu, ori de‑i va pe­depsi sau se va întoarce la ei. Şi Dumnezeu este ştiutor, înţelept.

108.  [Sînt alţii] care au zidit un templu spre pagubă şi ne­credinţă şi certe în­tre cei credincioşi şi spre cursă pentru cel ce s‑a luptat înainte împotriva lui Dum­nezeu şi a trimisului Său. Şi ei jură: “Dorim numai bi­nele!” Însă Dumnezeu e ştiutor că ei sînt mincinoşi.

109.  Să nu stai nicicînd în el. Este un templu întemeiat pe cucernicie din ziua întîi; e mai cuviincios să stai în el. Într‑însul sînt oameni care doresc să se curăţească, şi Dumnezeu îi iubeşte pe cei ce se curăţesc.

110.  Oare este mai bun cel ce a întemeiat zidirea sa pe frica lui Dumnezeu şi pe îndu­rarea Sa, sau cel ce a înte­meiat zidirea sa pe marginea nisipului surpat de apă, care curge cu el în focul iadului? Însă Dumnezeu nu ocîr­muieşte poporul celor nelegiuiţi.

111.  Nu va înceta zidirea, pe care au zidit‑o, să nască îndoieli[67] în inimile lor, pînă ce nu vor fi tăiate inimile lor; şi Dum­nezeu este ştiutor, înţelept.

112.  Dumnezeu a cumpărat de la cei credincioşi sufletul şi averea lor pentru trai. Ei să se lupte, în drumul lui Dum­nezeu, să omoare şi să fie omorîţi. O făgăduinţă este pentru aceea hotărîtă în Thora şi în Evanghelie, şi în Coran; şi cine împlineşte făgăduinţa sa mai cu temei decît Dum­nezeu? Bucuraţi‑vă de nego­ţul pe care l‑aţi neguţat; şi aceasta e fericirea cea mare.

113.  Cei ce se căiesc, servesc, preamăresc, postesc, se în­chină, se prosternă, porun­cesc dreptate şi opresc strîmbătatea şi cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu…[68] şi binevesteşte credincio­şilor!

114.  Nu se cade ca profetul şi credincioşii să ceară iertare pentru idolatri, fie chiar rude, după ce li s‑a arătat răsvădit că ei sînt tovarăşi ai iadului.

115.  Şi Avraam a cerut iertare numai pentru tatăl său, în urma unei făgădu­inţe ce a făgăduit‑o acestuia. Dar cînd i s‑a arătat că este duşman lui Dumnezeu, s‑a lepădat de el; iar Avraam era îndu­rător, blînd.

116.  Şi Dumnezeu nu duce la rătăcire un popor, după ce l‑a ocîrmuit bine, pînă ce nu le‑a arătat răsvădit de ce au să se teamă. Dumnezeu doar ştie toate.

117.  Dumnezeu! A Lui este stăpînirea în ceruri şi pe pămînt; El dă viaţă şi moarte şi, afară de Dumnezeu, nu aveţi scut şi ajutor.

118.  Dumnezeu s‑a întors către profet şi către cei ce au pur­ces şi către ajută­torii care i‑au urmat, în ora greutăţii, după ce aproape se abătu­seră ini­mile unei părţi din ei. Apoi se întoarseră spre ei; El este doar faţă de ei milostiv, îndurător.

119.  Şi către cei trei[69] [se întoarse El], care rămaseră înapoi, pînă ce le‑a fost prea îngust pămîntul, cu toate că e larg; şi sufletele lor se făcură aşa de înguste, încît înţeleseră că nu este adăpost de la Dum­nezeu, decît numai la El însuşi[70]. Atunci se întoarse El către ei, ca să se căiască. Dumnezeu doar este iertă­tor, îndurător.

120.  O, voi, cei ce credeţi, temeţi‑vă de Dumnezeu şi fiţi cu cei iubitori de ade­văr.

121.  N‑aveau pricină poporul din Medina şi cei din jurul lor dintre arabi să rămîie înapoi după trimisul lui Dumnezeu şi să puie sufletele lor mai presus decît sufletul său. Aceasta, pentru ca să nu‑i întîmpine sete, nici oboseală, nici foame pe drumul lui Dumnezeu. Şi ei nu păşesc nici un pas, ca să‑i înfurieze pe cei necredincioşi, şi ei nu păţesc nimic din par­tea duş­manilor, fără ca să li se scrie aceasta ca faptă bună. Dum­nezeu doar nu pierde răs­plata făcătorilor de bine.

122.  Şi ei nu dau nici un dar, mic sau mare şi ei nu trec nici un rîu fără să li se scrie, ca să le răsplătească Dumnezeu cele mai bune dintre faptele lor.

123.  Şi să nu purceadă credin­cioşii cu toţii şi să nu pur­ceadă din fiecare des­părţitură o parte, ca să se înveţe împreună cu privire la cre­dinţă şi să îndemne poporul lor, cînd se vor întoarce la ei, ca să se păzească[71].

124.  O, voi cei ce credeţi, luptaţi‑vă împotriva necredin­cioşilor celor învecinaţi şi ei să afle în voi cruzime, şi să ştiţi că Dumnezeu este cu cei ce se tem de El.

125.  Iar dacă se trimite o Sură, zic unii dintre ei: “Pe cine din voi l‑a întărit aceasta în cre­dinţă?” Cît îi priveşte însă pe cei credincioşi, pe aceştia îi întăreşte în credinţă şi ei se bucură.

126.  Iar ceea ce‑i priveşte pe cei cu boală în inimile lor, ada­ugă ea îndoială la îndoiala lor, şi ei mor ca necredin­cioşi.

127.  Oare nu văd că sînt ispitiţi în fiecare an o dată sau de două ori? Atunci nu se căiesc ei şi nu se lasă îndemnaţi.

128.  Şi dacă se trimite o Sură, se uită ei unul la altul: “Vă vede oare cine­va?”[72] Apoi se în­torc. Dumnezeu însă întoar­ce inimile lor, pentru că ei sînt un popor nepriceput.

129.  La voi a venit un trimis din mijlocul vostru. Greu zac asupra lui păcatele voastre. Îngrijit este el pentru voi, faţă de cei credincioşi milos­tiv, îndură­tor.

130.  Şi dacă voi vă întoarceţi, spune: “Dumnezeu îmi ajun­ge! Nu este Dumne­zeu afară de El! În El mă încred şi El este Domnul tronului preaînalt!”

 

X

SURA LUI IONA

Pace peste el[73]. Din Mekka şi este cu o sută nouă semne.

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      ALR. Acestea sînt semnele cărţii înţelepte.

2.      Le este oamenilor de mirare dacă am descoperit Noi unui bărbat dintre ei: “Îndeamnă‑i pe oameni şi vesteşte‑le celor ce cred că vor afla răsplată pentru curăţenia lor la Dom­nul lor!” Cei necredincioşi zic “Acesta este un ferme­cător răsvădit!”

3.      Domnul vostru este Dum­nezeu, care a făcut cerurile şi pămîntul în şase zile, apoi s‑a suit pe tron, ca să poarte stăpînirea. Nu este mijlocitor fără voia Lui. Acesta este Dumnezeu, Domnul vostru; Lui slujiţi‑i! Oare nu vă este aminte?

4.      La El este întoarcerea voastră a tuturor. Făgăduinţa lui Dumnezeu este adevărată. El scoate la iveală făptura, apoi o lasă să se întoarcă, pentru ca să le răsplătească celor ce cred şi se poartă bine întru dreptate. Iar cei ce nu cred, pentru ei va fi băutură fier­binte şi pedeapsă dureroasă, pen­tru că sînt necredincioşi.

5.      El este cel ce a făcut soarele spre luminător şi luna spre lumină şi a orîn­duit locuin­ţele[74], ca să cunoaşteţi numă­rul anilor şi socotirea vremii. Dumnezeu acestea le‑a făcut numai pentru adevăr. Răsvădite face El semnele pentru un popor priceput.

6.      în schimbarea nopţii şi a zilei şi în toate cîte le‑a făcut Dumnezeu în ce­ruri şi pe pămînt sînt semne pentru poporul temătorilor de Dum­nezeu.

7.      Cei ce n‑au nădejde să Ne întîmpine şi au plăcere la lumea de acum şi află linişte în ea şi nu bagă în samă semnele Noastre,

8.      aceştia — locuinţa lor este focul pentru faptele lor.

9.      Cei ce cred şi se poartă bine, pe ei îi va ocîrmui Domnul lor pentru cre­dinţa lor. Curge‑vor sub ei rîuri în grădinile plăcerii.

10.    Rugăciunea lor va fi acolo: “Mărire Ţie, Dumnezeule!” Iar binecuvîntarea lor acolo: “Pace!”

11.    Şi sfîrşitul rugăciunii lor: “Mărire lui Dumnezeu, Dom­nul veacurilor!”

12.    Şi dacă Dumnezeu ar grăbi răul pentru oameni, aşa pre­cum grăbeşte binele, hotărît ar fi pentru ei termenul lor. Şi aşa îi lăsăm pe cei ce n‑au nădejde să Ne întîmpine, să rătăcească întru fărădelegea lor.

13.    Şi dacă‑l întîmpină pe om nenorocire, Ne cheamă pe Noi, fiind culcat sau şezînd sau stînd, şi dacă am luat de pe el nenorocirea, merge el mai de­parte, ca şi cînd nu Ne‑ar fi chemat, împotriva nenorocirii care l‑a întîm­pinat. Astfel se împodobesc faptele păcătoşilor.

14.    Noi am stăpînit acum nea­murile de’naintea voastră, după ce păcătuiră şi deşi veniră la ei trimişii lor cu semne răsvădite, nu crezură. Astfel răsplătim Noi popo­rului nelegiuiţilor.

15.    Atunci v‑am făcut pe voi, ca urmaşi ai lor pe pămînt, ca să vedem cum vă veţi purta.

16.    Şi dacă li se citesc lor sem­nele Noastre răsvădite, zic cei ce n‑au nădejde să Ne întîmpine: “Adă‑ne alt Co­ran, decît acesta, sau schimbă‑l!” Spune: “Nu stă în puterea mea să‑l schimb din voia mea. Eu urmez numai ceea ce mi s‑a descoperit. Mă tem să mă răzvrătesc împo­triva lui Dumnezeu pentru pedeapsa unei zile mari”.

17.    Spune: “De ar fi voit Dum­nezeu, nu vi l‑aş fi citit şi nu v‑aş fi învăţat în el. Şi eu doară am petrecut între voi ani de zile înaintea lui.” Oare nu în­ţelegeţi?

18.    Şi cine e mai nelegiuit decît cel ce plăsmuieşte o minciu­nă despre Dumnezeu sau învinuieşte de minciună semnele Sale? Păcătoşilor nu le merge bine.

19.    Ei slujesc, afară de Dum­nezeu, celui ce nu le poate nici strica, nici ajuta şi zic “Aceştia sînt mijlocitorii noştri la Dumnezeu!” Spu­ne: “Voiţi să‑i vestiţi lui Dumnezeu ceea ce nu ştie El în ceruri şi pe pămînt? Mă­rirea Lui şi El sînt mai înalte decît ceea ce‑i faceţi deopo­trivă!”

20.    Şi oamenii au fost numai un popor şi s‑au certat şi de n‑ar fi mers îna­inte un cuvînt de la Domnul tău, s‑ar fi hotărît între ei aceea pentru ce s‑au certat.

21.    Şi ei zic: “De ce nu s‑a trimis asupra sa un semn de la Domnul său?” Deci spune: “Cele ascunse sînt de la Dumnezeu. Deci aşteptaţi şi eu aştept cu voi!”

22.    Şi cînd i‑am lăsat Noi pe oameni să guste îndurare, după ce i‑a ajuns o nenoro­cire, atunci vicleniră împo­triva semnelor Noastre. Spune: “Dum­nezeu e mai repede în vicleşug! Trimişii Noştri[75] scriu ceea ce aţi vicle­nit”.

23.    El este Cel ce vă lasă să umblaţi pe uscat şi pe mare, încît dacă sînteţi în corăbii — şi ele se grăbesc cu ei la vînt prielnic şi ei se bucură de aceas­ta; vine asupra lor un vînt furtunos şi vin asupra lor undele din toate părţile şi ei cred că sînt cuprinşi de ele, atunci strigă ei la Dumnezeu cu credinţă curată: “De ne‑ai mîntui din aceasta, Ţi‑am fi mulţumitori!”

24.    Şi dacă i‑a mîntuit, atunci se fac ei siluitori pe pămînt fără drept. O, voi, oamenilor, si­luirea împotriva voastră în­şivă este cîştigul vostru, în viaţa lumească. Apoi este întoarcerea voastră la Noi, şi Noi vă vom vesti ce aţi făcut.

25.    Viaţa lumească seamănă apei, ce am trimis‑o Noi din cer; şi ea se ames­tecă în ier­burile pămîntuîui, din care mănîncă oamenii şi vitele, pînă ce, dacă a primit pămîntul podoaba sa şi s‑a împo­dobit şi cred locuitorii săi că au putere asupra sa, vine porunca Noastră, noaptea sau ziua, şi Noi îl facem mirişte, ca şi cînd ieri n‑ar fi fost bogat. Astfel facem Noi răsvădite semnele pentru poporul care cugetă.

26.    Şi Dumnezeu cheamă la locuinţa păcii[76] şi‑l ocîrmuieşte pe cine voieşte, pe dru­mul drept.

27.    Pentru cei ce fac bine, va fi bine şi încă mai mult. Nu vor fi acoperite feţe­le lor cu negreaţă[77] şi ruşine. Ei sînt tovarăşii raiului; acolo vor petrece în veci.

28.    Cei ce s‑au purtat rău, vor primi ca răsplată rău deopo­trivă şi‑i va acope­ri ruşinea. Nu vor avea apărător împo­triva lui Dumnezeu, ca şi cînd feţele lor ar fi acoperite cu o bucată de noapte întunecoasă. Ei sînt tovarăşii iadului, acolo vor petrece în veci.

29.    Într‑o zi, îi vom aduna pe toţi: atunci, vom zice idola­trilor: “La locul vos­tru voi şi idolii voştri!” Şi‑i vom des­părţi deolaltă şi idolii vor zice: “Voi nu ne‑aţi slujit.

30.    Şi ajunge lui Dumnezeu să mărturisească între noi şi voi, că noi n‑am băgat în seamă slujba voastră”[78].

31.    Acolo să cerceteze fiecare suflet ce a dat înainte, şi ele se vor întoarce la Dumne­zeu, stăpînul lor adevărat, şi se va duce în rătăcire ceea ce au născocit ei.

32.    Spune: “Cine vă îngrijeşte din ceruri sau de pe pămînt? Sau cine stapî­neşte peste auz şi văz? Şi cine scoate viaţă din moarte şi scoate moarte din viaţă? Şi cine porun­ceşte?” Iar ei vor spune: “Dumnezeu!” Atunci, spune: “Oare nu vă veţi teme de El?”

33.    Şi acest Dumnezeu este Domnul vostru cel adevărat. Şi ce ar fi fără de adevăr, decît rătăcire? Cum sînteţi de întorşi?

34.    Aşa se adevereşte cuvîntul Domnului tău faţă de păcă­toşi, pentru că ei nu cred.

35.    Spune: “Oare este între idolii voştri vreunul care scoate la iveală făptura, apoi o lasă să se întoarcă înapoi?” Spune: “Dumnezeu scoate la iveală făptura, apoi o lasă să se întoarcă înapoi”. Cum de sînteţi astfel de în­torşi?

36.    Spune: “Este între idoli vreu­nul care ocîrmuieşte spre adevăr?” Spune: “Dumne­zeu ocîrmuieşte spre ade­văr!” Şi cine este mai vrednic să i se urmeze, cel ce ocîr­muieşte spre adevăr sau cel ce nu ocîrmuieşte spre ade­văr, doar dacă este singur ocîrmuit? Ce vă este? Cum de judecaţi astfel?

37.    Şi cei mai mulţi din ei ur­mează unei păreri, însă părerea nu ajută nimic faţă de adevăr[79]. Dumnezeu doa­ră cunoaşte ceea ce fac ei.

38.    Şi Coranul acesta nu putu fi născocit fără de Dumnezeu, ci este o ade­verire a celor premergătoare şi o tîlcuire a Scripturii — nu este îndoială în el — din partea Domnului veacurilor.

39.    Sau poate zic ei: “El l‑a năs­cocit!” Spune: “Aduceţi, deci, o Sură aseme­nea şi chemaţi pe cine puteţi, afară de Dumnezeu”.

40.    însă ei ţinură de minciună ceea ce nu cuprinseră cu mintea şi încă nu le venise tîlcuirea sa. Aşa ţinură de minciună şi înaintaşii lor. Deci, priveşte cum a fost sfîrşitul nelegiuiţilor.

41.    Şi unii din ei cred în el, iar alţii din ei nu cred în el. Însă Domnul tău îi cunoaşte pe cei ce fac stricăciune.

42.    Iar de te învinuiesc de min­ciună, spune: “Fapta mea este pentru mine, şi fapta voastră este pentru voi! Voi sînteţi slobozi faţă de fapta mea, şi eu sînt slobod faţă de fapta voastră!”

43.    Şi unii din ei ascultă de tine; poţi însă pe cei surzi să‑i faci să audă, dacă n‑au price­pere?

44.    Unii privesc la tine, poţi însă să‑i ocîrmuieşti pe orbi, dacă nu văd?

45.    Dumnezeu nu le face oame­nilor nici o strîmbătate, ci ei înşişi îşi fac strîmbătate.

46.    Şi în ziua cînd îi va aduna, le va fi ca şi cînd ar fi întîrziat numai cu o oră din zi[80]. Ei vor cunoaşte întreolaltă. Atunci sînt pierduţi cei ce s‑au lepă­dat de întîlnirea cu Dumnezeu şi n‑au fost ocîrmuiţi.

47.    Şi dacă te lăsăm să priveşti o parte din ceea ce le‑am ame­ninţat, sau da­că te luăm la Noi, totuşi la Noi este întoar­cerea lor. Atunci va fi Dum­ne­zeu martor asupra faptelor lor.

48.    Şi fiecare popor are trimisul său[81]. Şi cînd a venit trimisul lor, s‑a jude­cat între ei cu dreptate şi ei n‑au suferit strîmbătate.

49.    Şi ei zic: “Cînd [se împli­neşte] această ameninţare, dacă sînteţi iubitori de adevăr?”

50.    Spune: “N‑am putere asupra mea însumi, spre rău sau spre bine, fără voia lui Dum­nezeu! Fiecare popor are termenul său. Dacă a venit terme­nul lor, nu‑l pot întîrzia sau grăbi nici măcar cu o oră.”

51.    Spune: “Vedeţi, dacă ar veni la voi pedeapsa Sa, noaptea sau ziua, ce vor face mai grabnic din ea păcătoşii?

52.    Oare atunci cînd se va împlini veţi crede în ea? Şi totuşi voiţi să o gră­biţi!”

53.    Atunci se va zice către cei nelegiuiţi: “Gustaţi pedeapsa veşniciei! Voiţi să primiţi altă răsplată decît cea ce v‑aţi agonisit‑o?”

54.    Şi ei vor cere de la tine lămu­rire, ori de este aceasta ade­vărat. Spune: “Da! [Jur] pe Domnul meu, acesta este adevărat, şi voi nu‑L puteţi slăbi”.

55.    Şi dacă ar avea un suflet nelegiuit toate cîte sînt pe pămînt, cînd vor vedea pedeapsa. Şi se va judeca între ei cu dreptate şi ei nu vor suferi strîmbătate.

56.    Oare nu sînt ale lui Dum­nezeu toate cîte sînt în ceruri şi pe pămînt? Oare făgăduin­ţa lui Dumnezeu nu este adevăr? Însă cei mai mulţi din ei nu o ştiu.

57.    El dă viaţă şi moarte şi la El vă veţi întoarce.

58.    O, voi, oamenilor, a venit la voi o îndemnare de la Dom­nul vostru şi o vindecare pentru ceea ce este în piep­turi şi o ocîrmuire dreaptă şi o îndurare pentru cei credin­cioşi.

59.    Spune: “Prin mila lui Dum­nezeu şi prin îndurarea Sa! Şi prin aceasta să se bucure. Aceasta e mai bun decît ceea ce au adunat”.

60.    Spune: “Aţi văzut ce v‑a tri­mis Dumnezeu spre nutrămînt, că o parte din aceasta aţi oprit şi la o parte aţi dat voie?” Spune: “Dumnezeu v‑a dat voie la aceasta, sau veţi născoci basme despre Dumnezeu?”

61.    Ce va fi, însă, cugetarea ace­lora ce au născocit minciuni asupra lui Dumnezeu, în ziua învierii? Dumnezeu doar este plin de milă faţă de oameni, şi totuşi cei mai mulţi dintre ei sînt nemulţu­mitori.

62.    Să nu faci un negoţ şi să nu citeşti din Coran, şi voi să nu faceţi nici un lucru fără ca să vă fim Noi martori, dacă întreprindeţi aceasta. Şi nu este ascuns înaintea Domnu­lui tău nici cît de greutatea unui fir de praf, nici pe pămînt, nici în cer, şi nimic nu e mai mic sau mai mare decît aceasta, ca să nu fie într‑o carte răsvădită.

63.    Oare nu este că asupra prie­tenilor lui Dumnezeu nu vine frică, şi ei nu se întris­tează?

64.    Cei ce cred şi se tem de Dumnezeu,

65.    pentru aceia va fi veste bu­nă, în viaţa lumii de acum şi a celei de apoi. Nu se schim­bă cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta e o fericire mare.

66.    Să nu te întristeze vorbele lor. Puterea întreagă este a lui Dumnezeu. El aude, ştie.

67.    Oare nu sînt ale lui Dumne­zeu toate din ceruri şi de pe pămînt? Şi cui urmează cei ce cheamă, afară de Dum­nezeu, încă şi idolii? Ei ur­mează numai unei păreri deşarte şi sînt numai minci­noşi.

68.    El este cel ce a făcut pentru voi noaptea, ca să vă odihniţi în ea, şi ziua, ca să vedeţi. Întru aceasta sînt semne pentru un popor ce ascultă.

69.    Ei zic: “A născut Dumnezeu un copil!” Mărire Lui, El este bogat! Ale lui sînt cele din ceruri şi de pe pămînt. Aveţi împuternicire la aceasta, sau vorbiţi asupra lui Dumnezeu ceea ce nu ştiţi?

70.    Spune: “Celor ce născocesc minciuni asupra lui Dumne­zeu nu le va merge bine!”

71.    Se folosesc de lume! Apoi este la Noi întoarcerea lor; atunci le vom da de gustat pedeapsă aspră, pentru că au fost necredincioşi.

72.    Citeşte‑le istoria lui Noe, cînd spune el poporului său: “O, poporul meu, dacă vă vine locuirea mea [între voi] şi îndemnarea mea cu sem­nele lui Dumnezeu, atunci mă încred în Dumnezeu. Adunaţi afacerea voastră şi idolii voştri; atunci să nu fie afacerea voastră întru întu­neric; şi apoi judecaţi asupra mea şi aşteptaţi.

73.    Iar dacă vă întoarceţi, nu voi cere de la voi răsplată. Doar răsplata mea este la Dum­nezeu şi mi s‑a poruncit să fiu moslem.”

74.    Şi ei l‑au ţinut de mincinos şi Noi l‑am mîntuit pe el şi pe cei împreună cu el, în cora­bie şi i‑am pus pe ei ca ur­maşi şi i‑am înecat pe cei ce ţineau de mincinoase sem­nele Noastre. Deci, priveşte, cum a fost sfîrşitul celor în­demnaţi.

75.    Apoi am trimis Noi după el trimişi la popoarele lor şi ei au adus semne răsvădite. Însă ei nu voiră să creadă ceea ce înainte ţineau de minciună. Deci, am pecetluit inimile păcătoşilor.

76.    Apoi am trimis după ei pe Moise şi pe Aaron la Faraon şi la fruntaşii săi cu semne. Ei însă erau îngîmfaţi şi un popor nelegiuit.

77.    Şi cînd a venit la ei adevărul de la Noi, ziseră ei: “Aceasta doară este o fermecătură răsvădită”.

78.    Zise Moise: “Vorbiţi voi des­pre adevăr, după ce a venit la voi; aceasta e fermecătură? Însă fermecătorilor nu le va merge bine”.

79.    Ei ziseră: “Aţi venit să ne abateţi de la aceea, la care i‑am găsit pe părinţii noştri, ca să aveţi amîndoi puterea în ţară? Însă noi nu voim să credem la voi”.

80.    Şi zise Faraon: “Aduceţi‑mi toţi fermecătorii înţelepţi!” Şi cînd veniră fermecătorii, le zise lor Moise: “Aruncaţi ceea ce aveţi de aruncat!”

81.    Şi, după ce aruncară, zise Moise: “Ceea ce aţi adus voi ca fermecătură, Dumnezeu o va zădărnici. Dumnezeu nu lasă să sporească fapta făcă­torilor de rele.

82.    Şi va adeveri Dumnezeu adevărul întru cuvintele Sale, chiar dacă nu le place păcătoşilor”.

83.    Şi nu i‑a crezut lui Moise ni­menea, decît numai o seminţie din poporul său, de frica lui Faraon şi a frunta­şilor săi, că‑i va certa. Şi Faraon era înălţat în ţară şi era strigat.

84.    Şi zise Moise: “O, poporul meu, dacă credeţi în Dumne­zeu, încredeţi‑vă în El, dacă sînteţi moslemi!”

85.    Şi ei ziseră: “în Dumnezeu ne încredem! Doamne, nu ne lăsa să ne pe­depsească popo­rul nelegiuiţilor,

86.    ci ne mîntuieşte întru îndu­rarea Ta de poporul necre­dincioşilor!”

87.    Şi Noi îi descoperirăm lui Moise şi fratelui său: “Pre­gătiţi case poporului vostru în Egipt şi puneţi în casele voastre cîte o Kiblă[82] şi împli­niţi rugăciunea şi binevestiţi credincioşilor!”

88.    Şi zise Moise: “Doamne, Tu ai dat lui Faraon şi frun­taşilor săi podoabă şi averi, în viaţa lumească, Doamne, ca să rătăcească de la dru­mul Tău! Doamne, stîrpeşte averile lor şi împietreşte inimile lor, ca să nu creadă, pînă nu vor vedea pedeapsă dureroasă!”

89.    El zise: “S‑a primit rugăciu­nea voastră. Purtaţi‑vă bine şi nu urmaţi drumul nepri­cepuţilor!”

90.    Şi Noi i‑am trecut pe fiii lui Israel prin mare şi le‑a urmat Faraon şi ostaşii săi cu asu­prire şi duşmănie, pînă ce l‑a ajuns înecul. El zise: “Cred că nu este Dumnezeu decît Acela în care cred fiii lui Israel, şi eu sînt un moslem.”

91.    “Acuma! Dar înainte te‑ai răsvrătit şi te‑ai purtat rău!

92.    Deci, astăzi te vom mîntui cu trupul tău, ca să fii un semn pentru urma­şii tăi”, însă mulţi dintre oameni nu bagă în seamă semnele Noastre.

93.    Şi Noi le‑am pregătit fiilor lui Israel o locuinţă sigură şi i‑am îngrijit cu cele bune. Şi ei nu se certară, pînă ce nu veni la ei ştiinţa[83]. Dumnezeu va judeca între ei în ziua învierii cu privire la aceea pentru ce se ceartă.

94.    Iar dacă stai la îndoială cu privire la ceea ce ţi‑am trimis Noi, întreabă pe cei ce au citit Scriptura, înaintea ta. Doar a venit la tine adevărul de la Domnul tău, deci să nu fii îndoielnic,

95.    şi să nu fii între cei ce ţin de mincinoase semnele lui Dumnezeu, căci eşti pierdut.

96.    Aceia împotriva cărora vine cuvîntul Domnului tău nu cred

97.    chiar dacă ar veni la ei toate semnele, pînă ce nu văd pedeapsă dureroa­să.

98.    Şi dacă nu — unei cetăţi cre­dincioase totuşi i‑ar fi ajutat credinţa ei. Însă numai de pe poporul lui Iona[84], după ce crezuse, luarăm pedeapsa ruşinii în viaţa lumească şi le dădurăm folosire pînă la un timp.

99.    Şi de ar fi voit Domnul tău, toţi de pe pămînt ar fi crezut la un loc. Vrei să‑i sileşti pe oameni să creadă?

100.  Şi nimenea nu poate crede fără voia lui Dumnezeu şi El va trimite mînia Sa asupra celor nepricepuţi.

101.  Spune: “Priviţi ce este în ce­ruri şi pe pămînt!” Însă n‑ajută nici semne, nici în­demnări unui popor necre­dincios.

102.  Şi oare aşteaptă ei altceva, decît zile ca acelea, în care pieiră înaintaşii lor? Spune: “Aşteptaţi, deci; şi eu aştept cu voi!”

103.  Atunci vom mîntui Noi pe trimişii Noştri şi pe cei ce cred. Aşa este do­rinţa Noas­tră, să‑i mîntuim pe cei cre­dincioşi.

104.  Spune: “O, voi, oamenilor, dacă staţi la îndoială cu privire la credinţa mea, atunci nu slujesc eu celora cărora le slujiţi, afară de Dumnezeu, care vă va primi la Sine; şi mi s‑a poruncit ca să fiu unul dintre credin­cioşi”.

105.  Şi: “Ridică faţa ta spre lege cu credinţă dreaptă, şi nu fi idolatru!”

106.  Şi nu chema afară de Dum­nezeu, ceva ce nici nu‑ţi ajută, nici nu‑ţi strică; iar dacă o faci, eşti nelegiuit.

107.  Şi dacă te atinge Dumnezeu cu un rău, nu este nimenea care să‑L depărteze, decît numai El, iar dacă plăsmuieşti binele pentru tine, ni­menea nu poate întoarce harul Său; El îi atinge cu aceasta pe cine voieşte dintre robii săi şi El este iertător, îndurător.

108.  Spune: “O, voi, oamenilor, a venit la voi adevărul de la Domnul vostru. Şi cel ce este ocîrmuit, este ocîrmuit nu­mai pentru sine însuşi, iar cel ce rătăceşte, rătăceşte nu­mai pentru sine însuşi, şi eu nu sînt păzitorul vostru.”

109.  Şi urmează ceea ce ţi s‑a descoperit şi rabdă pînă ce va judeca Dumnezeu; şi El este cel mai bun judecător.

 

XI

SURA LUI HUD[85]

Din Mekka şi este cu o sută douăzeci şi trei de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      ALR. O carte ale cărei semne sînt bine întocmite, apoi tîlcuite de unul înţelept, ştiutor,

2.      ca să slujiţi numai lui Dum­nezeu. Eu sînt de la El [tri­mis] la voi, ca să vă îndemn şi să vă binevestesc;

3.      şi ca să vă rugaţi de iertare la Domnul vostru, apoi să vă întoarceţi spre El. El vă în­grijeşte cu lucruri frumoase pînă la un termen anumit; şi vă dă harul fiecăruia, care‑şi agoniseşte har; iar dacă vă întoarceţi, mă tem pentru voi de pedeapsa zilei celei mari.

4.      La Dumnezeu este întoarce­rea voastră şi El este atotpu­ternic.

5.      Oare nu îndoiesc ei piep­turile lor, ca să se ascundă de El?

6.      Dar dacă se şi înveselesc ei în hainele lor, oare nu ştie El ce ascund ei şi ce arată?

7.      El doar cunoaşte lăuntrul piepturilor.

8.      Şi nu este tîrîtoare pe pămînt, de care nu s‑ar îngriji Dumnezeu, şi El ştie locuinţa ei şi locul ei de păstrare[86]. Totul este într‑o carte răsvădită.

9.      El este cel ce a făcut cerul şi pămîntul în şase zile şi a fost tronul Său pe apă[87], ca să vă ispitească cine din voi are faptele cele mai bune.

10.    Şi dacă zici: “Veţi fi înviaţi după moarte!”, atunci zic cei necredincioşi: “Aceasta este o fermecătură răsvădită!”

11.    Şi dacă întîrziem cu pedea­psa asupra lor pînă la un timp hotărît, atunci zic ei: “Ce o reţine?” Oare nu va veni ea într‑o zi la ei, cînd nimenea nu o va feri de la ei, şi îi va cuprinde ceea ce au luat ei în rîs?

12.    Şi dacă dăm omului de gus­tat îndurare din partea noas­tră, apoi o luăm de la el, atunci deznădăjduieşte el şi este nemulţumitor.

13.    Şi dacă‑i dăm de gustat milă după nenorocirea ce l‑a atins, zic ei: “S‑a dus de la mine răul!” El se bucură, se făleşte.

14.    Numai cei ce sînt cu răbdare şi se poartă bine, pentru ei este iertare şi răsplată mare.

15.    Poate ai reţine o parte din ceea ce ţi s‑a descoperit şi te strîmtoreşte pen­tru aceasta pieptul tău, că ei zic: “De ce nu s‑a trimis asupra sa o comoa­ră, n‑a venit cu el un înger?” Tu însă numai îndemni şi Dum­nezeu e atotputernic.

16.    Sau ei zic: “El l‑a născocit!”[88] Spune: “Atunci aduceţi zece Sure ca aceas­ta, născocite [de voi] şi chemaţi, dacă puteţi, pe altcineva, afară de Dum­nezeu, dacă iubiţi adevărul!”

17.    Şi dacă nu vă răspund ei, atunci să ştiţi că aceasta[89] s‑a trimis prin în­ţelepciunea lui Dumnezeu şi că nu este Dumnezeu afară de El. Oare sînteţi moslemi?

18.    Cel ce doreşte viaţa lumii şi podoaba ei, aceluia îi vom răsplăti cu aceasta faptele sale, şi ei să nu fie scurtaţi întru aceasta?

19.    Ei sînt aceia pentru care, în lumea de apoi, nu este alta decît focul şi za­darnic a fost ceea ce au făcut ei aici şi deşertăciune ceea ce au lucrat ei.

20.    [Oare le este totuna] cel ce ur­mează unui semn răsvădit de la Domnul său şi îi citeşte un martor din el[90] şi înaintea lui a fost cartea lui Moise drept ocîrmuire şi îndurare? Aceş­tia cred în el, iar celui ce nu crede în ea, din strînsură, pentru acela este locul făgă­duit. Deci nu fi în îndoială cu privire la el! El este adevărul Domnului tău, totuşi, cei mai mulţi din oameni nu cred.

21.    Şi cine e mai nelegiuit decît cel ce născoceşte o minciună despre Dumne­zeu? Ei vor fi aduşi înaintea Domnului lor şi vor zice martorii: “Aceştia sînt cei ce au minţit asupra Domnului lor!” Oare nu este blestemul lui Dumnezeu asupra nelegiuiţilor,

22.    care amăgesc de la drumul lui Dumnezeu şi caută să‑l facă strîmb şi nu cred în lumea de apoi? Aceştia nu putură slăbi [puterea lui Dumnezeu] pe pămînt şi ei n‑au scut, afară de Dum­nezeu. Lor le va fi pedeapsă îndoită. Ei nu putură auzi şi nu văzură.

23.    Ei sînt aceia ale căror suflete se duc la pieire şi rătăcesc de la ceea ce au născocit.

24.    Fără îndoială că în lumea de apoi vor fi cei mai prăpădiţi.

25.    Cei ce cred şi se poartă bine şi se umilesc înaintea Dom­nului lor, aceştia sînt tova­răşii raiului; acolo vor petre­ce în veci.

26.    Asemănarea amînduror cete este ca şi cea a orbului şi a surdului cu cel ce vede şi aude. Oare seamănă aceste pilde? Oare nu voiţi să vă lăsaţi îndemnaţi?

27.    Noi l‑am trimis pe Noe la poporul său: “Eu vă sînt un îndemnător răsvă­dit,

28.    ca să nu serviţi altuia decît numai lui Dumnezeu. Eu mă tem pentru voi de pedea­psa unei zile dureroase”.

29.    Şi ziseră fruntaşii din poporul său, cei ce nu credeau: “Nu vedem în tine nimic alta decît un ora ca noi şi noi vedem că‑ţi urmează numai oamenii de rînd dintre noi, cu sfat pripit, şi nici nu vedem la voi ceva mai mult faţă de noi, ci vă ţinem de mincinoşi”.

30.    El zise: “O, poporul meu, ce credeţi că am de la Domnul meu o dovadă răsvădită şi dacă mi‑a dat El îndurare de la Sine, faţă de care sînteţi orbi, să vă silim la aceasta, dacă nu voiţi?”

31.    Şi: “O, poporul meu, nu cer pentru aceasta averi, răsplata mea este numai la Dumne­zeu; eu nu‑i alung pe cei cre­dincioşi; ei îl vor întîmpina pe Domnul lor, însă văd că sînteţi un popor nepriceput.”

32.    Şi: “O, poporul meu, cine‑mi poate ajuta împotriva lui Dumnezeu, de i‑aş alunga? Oare nu voiţi să vă lăsaţi îndemnaţi?”

33.    Şi eu nu vă spun: “La mine sînt comorile lui Dumnezeu!”; nici: “Eu ştiu cele ascunse!”; nici nu spun: “Eu sînt un înger!”; nici nu spun despre cei pe care îi dispreţuiesc ochii voştri: “Dumnezeu nu le va da bine!” Dumnezeu ştie ce este în sufletele lor, altfel m‑aş ţine de cei nelegiuiţi.

34.    Ei ziseră: “O, Noe, te‑ai certat acum cu noi şi ai făcut multă ceartă cu noi; deci, adă‑ne ceea cu ce ne ameninţi, dacă eşti iubitor de adevăr!”

35.    El zise: “Dumnezeu poate să vă aducă oricînd voieşte şi voi nu‑l puteţi slăbi.

36.    Şi nu v‑ar fi fost de folos sfatul meu, de aş fi voit să vă sfătuiesc, dacă Dumnezeu voieşte să vă ducă în rătăcire. El este Domnul vostru şi la El vă veţi întoarce”.

37.    Sau ei[91] zic: “El l‑a născocit!” Spune: “Dacă l‑am născocit, atunci [vie] asupra mea pă­catul meu, însă eu sînt slo­bod de păcatele voastre!”

38.    Şi s‑a descoperit lui Noe: “Nimenea nu va crede din poporul tău, decît numai cel ce s‑a făcut credincios. Nu te scîrbi pentru faptele lor.

39.    Şi fă‑ţi corabia înaintea ochi­lor Noştri şi după descope­rirea Noastră şi nu‑Mi mai vorbi despre cei nelegiuiţi! Ei se vor îneca”.

40.    Şi el făcu corabia şi de cîte ori treceau pe lîngă el frun­taşii poporului său, rîdeau de el; el zise: “Dacă rîdeţi de noi, vom rîde şi noi de voi, precum rîdeţi voi. Şi apoi veţi şti,

41.    la cine vine o pedeapsă, ca să‑l ruşineze, şi la cine vine pedeapsă pentru totdea­una”.

42.    [Aşa a fost] pînă ce a venit porunca Noastră şi s‑a înfierbîntat cupto­rul[92]. Noi am spus: “Du în ea din toate cîte o pereche şi gloata ta, afară de cel asupra căruia a fost cuvîntul şi pe cei credin­cioşi”. Însă cu el cre­zură nu­mai puţini.

43.    Şi el zise: “Suiţi‑vă în ea! În numele lui Dumnezeu să fie pornirea ei şi oprirea ei! Domnul meu este iertător, îndurător!”

44.    Şi ea purcese cu ei între va­luri ca munţii. Şi Noe îl chemă pe fiul său, care era de‑o parte: “Fiul meu, suie‑te cu noi şi nu fi necredincios!”

45.    El zise: “Voi să mă duc pe un munte, care mă va scuti de apă!” El zise: “Nu este nime­nea astăzi scutit de porunca lui Dumnezeu, afară de cel spre care s‑a îndurat El”. Atunci se repezi între ei un val şi el se înecă[93].

46.    Şi s‑a spus: “O pămîntule, în­ghite apa ta, şi, o, cerule, încetează!” Şi a scăzut apa şi s‑a împlinit porunca şi ea s‑a oprit pe El‑Gjudi. Şi s‑a spus: “Departe, cu poporul nele­giuiţilor!”

47.    Şi‑l chemă Noe pe Domnul său şi zise: “Doamne, fiul meu este din gloata mea şi făgăduinţa Ta este adevăr şi Tu eşti cel mai înţelept jude­cător!”

48.    El zise: “O, Noe, el nu este din gloata ta; aceasta este o faptă necinstită. Nu Mă în­treba aceea despre care n‑ai ştiinţă. Eu te îndemn să nu fii prost”.

49.    El zise: “Doamne, caut scă­pare la Tine, ca să nu te în­treb ceva, despre ce nu am ştiinţă; şi dacă nu‑mi ierţi şi nu Te înduri de mine, sînt unul din cei pierduţi”.

50.    S‑a spus: “O, Noe, coboară‑te cu pacea Noastră şi cu binecuvîntări asupra ta şi asupra unora, care sînt cu tine; pe alţii însă îi vom în­griji, apoi îi va ajunge de la Noi pedeapsă dureroasă.

51.    Aceasta este o veste tainică; Noi ţi‑o descoperim. N‑ai ştiut‑o nici tu, nici poporul tău înainte. Deci, fii stator­nic; sfîrşitul [cel bun] este al celor temători de Dumne­zeu.”

52.    Şi la Ad [trimiserăm] pe fratele lor Hud. El zise: “O, poporul meu, slujiţi lui Dumnezeu; n‑aveţi alt Dum­nezeu, afară de El; voi sînteţi numai născocitori[94].

53.    O, poporul meu, eu nu cer pentru aceasta răsplată de la voi; răsplata mea este la Cel care m‑a făcut. Nu o price­peţi?

54.    Şi, o poporul meu, rugaţi‑vă de iertare la Domnul vostru, apoi întoarce­ţi‑vă la Dînsul; el va trimite asupra Voastră cerul în ploi

55.    şi va mări puterea voastră cu putere; deci, nu vă abateţi, fiind păcătoşi”.

56.    Ei ziseră: “O, Hud, n‑ai venit la noi cu un semn răsvădit şi noi nu voim să părăsim zeii noştri la cuvîntul tău şi noi nu‑ţi credem.

57.    Noi numai zicem că te‑a ajuns un rău de la unul din zeii noştri”[95]. El zise: “Eu nu îl iau pe Dumnezeu ca martor şi mărturisesc că n‑am de‑a face cu idolii,

58.    afară de Dumnezeu. Deci vicleniţi împotriva mea cu toţii, apoi nu aştep­taţi.

59.    Eu mă încred în Dumnezeu, Domnul meu şi Domnul vostru. Nu este vietate pe care să n‑o ţie El de chica ei. Domnul meu este pe drumul cel drept.

60.    Şi dacă vă întoarceţi, v‑am adus [vestea] cu care am fost trimis la voi. Şi va lăsa Dom­nul meu să vă urmeze alt popor, şi nu‑i puteţi strica nimic; Domnul meu păzeşte toate.”

61.    Şi cînd a venit porunca Noastră, l‑am mîntuit Noi pe Hud şi pe cei ce credeau împreună cu el din îndu­rarea Noastră şi i‑am mîntuit de pe­deapsă cruntă.

62.    Iar cei Adiţi se lepădară de semnele Domnului lor şi se răzvrătiră împo­triva trimişi­lor Săi şi urmară poruncii fiecărui voinic războinic.

63.    Şi le urmă în lumea aceasta blestem, iar în ziua învierii [li se va spune]: “Oare nu au fost Adiţii necredincioşi în Domnul lor? Oare nu [s‑a spus]: departe cu Ad, popo­rul lui Hud?”

64.    Şi la Thamud [l‑am trimis] pe fratele lor Salih[96]. El zise: “O, poporul meu, slujiţi lui Dumnezeu, să nu aveţi alt Dumnezeu afară de El. El v‑a scos la iveală din pămînt şi v‑a dat locuinţa pe el. Deci, rugaţi‑l de iertare, apoi întoarceţi‑vă la El. Domnul meu este aproape şi răs­punde”.

65.    Ei ziseră: “O, Salih, tu ai fost pentru noi nădejde înainte[97]. Vrei să ne opreşti ca să slu­jim celor cărora le‑au slujit părinţii noştri? Noi stăm foarte la îndoială cu privire la ceea ce ne‑ai poruncit”.

66.    El zise: “O, poporul meu, vedeţi dacă am o dovadă răsvădită de la Domnul meu şi El mi‑a dat îndurarea Sa, cine m‑ar mîntui de Dumne­zeu, dacă m‑aş răzvrăti îm­potriva Lui? Şi aşa îmi adu­ceţi numai pieire.

67.    Şi, o, poporul meu, această femeiuşă de cămilă a lui Dumnezeu vă este un semn, deci daţi‑i drumul să pască în ţara lui Dumnezeu şi nu‑i faceţi vreun rău, căci vă apucă pedeapsă apropiată!”

68.    Ei însă o ologiră, iar el zise: “Mai rămîneţi în locuinţele voastre încă trei zile. Aceasta este o făgăduinţă fără min­ciună”.

69.    Şi cînd a venit porunca Noastră, l‑am mîntuit, pe Salih şi pe cei ce credeau împreună cu el, prin îndura­rea Noastră, de ruşinea zilei aceleia. Domnul tău este cel puternic, tare.

70.    Şi pe cei nelegiuiţi i‑a apucat strigătul[98] şi dimineaţa ză­ceau ei pe piept în locuinţele lor,

71.    ca şi cînd n‑ar fi fost petrecut acolo. Oare nu [s‑a spus]: “Thamud se leapădă de Domnul lor?” Oare nu [s‑a spus]: “Departe cu Tha­mud!”?

72.    Şi veniră trimişii noştri la Avraam cu veste bună. Ei ziseră: “Pace!” El zise: “Pa­ce” Şi el nu întîrzie să le aducă un viţel fript.

73.    Şi cînd văzu El că ei nu întin­seră mîinile lor la aceasta, îi ţinu el de străini şi se temu de ei. Ei ziseră: “Nu te teme, noi sîntem trimişi la poporul lui Lot”.

74.    Şi muierea lui stătea acolo şi rîdea[99], iar Noi îi vestirăm pe Isaac, iar după Isaac pe Iacov.

75.    Ea zise: “O, vai mie! Să nasc şi eu sînt o babă, şi acesta, soţul meu, este un moşneag. Acesta este un lucru mi­nunat!”

76.    Ei ziseră: “Te miri de porun­ca lui Dumnezeu? îndurarea lui Dumnezeu şi binecuvîntările Sale asupra voastră, o, popor al casei! El este lăudat, preamărit!”

77.    Şi după ce i‑a trecut lui Avraam frica şi a venit la el vestea cea bună, s‑a certat el cu Noi pentru poporul lui Lot[100]. Abraam a fost blînd, cuvios şi îndurat.

78.    “O, Avraam, lasă‑te de aceas­ta, doar a venit porunca Domnului tău, asupra lor vine pedeapsă fără împiedi­care” .

79.    Şi cînd veniră trimişii Noştri la Lot, se întrista el asupra lor şi braţul său era fără putere pentru ei[101] şi el zise: “Aceasta este o zi grea!”

80.    Şi veni la el poporul său în grabă şi acum de’nainte făcuseră ce e rău. El zise: “O, poporul meu, aceste fiice ale mele sînt mai curate decît voi, deci, temeţi‑vă de Dum­nezeu şi nu aduceţi ruşine asupra mea întru oaspeţii mei. Oare nu este între voi un bărbat cinstit?”

81.    Ei ziseră: “Tu ştii că nu avem nevoie de fiicele tale şi ştii ce voim noi”.

82.    El zise: “De aş avea putere asupra voastră, sau de m‑aş adăposti la un sprijin tare!”

83.    Ei[102] ziseră: “O, Lot, noi sîntem trimişii Domnului tău. Ei nu vor ajunge la Tine. Deci, purcede în noaptea cea mai întunecoasă cu gloata ta şi să nu se întoarcă cineva din voi! Numai muierea ta, pe ea o va ajunge aceea ce‑i va ajunge pe ei[103]. Ceea ce li s‑a ameninţat [se va împlini] mîine. Oare nu este dimi­neaţa aproape?”

84.    Şi cînd veni porunca Noas­tră, am făcut ceea ce era deasupra ei[104] să fie dedesuptul ei şi am lăsat să ploaie asupra ei pietre de lut ars, foarte dese, însemnate de Domnul tău[105], şi ea[106] nu este în depărtare de cei nelegiuiţi.

85.    Şi la Madian [l‑am trimis] pe fratele lor Şoeib[107]. El zise: “O, poporul meu, slujiţi lui Dum­nezeu; nu aveţi alt Dumne­zeu afară de El şi nu micşo­raţi măsura şi greutatea. Vă văd întru bine, dar mă tem pentru voi de pedeapsa zilei, care va cuprinde toate.

86.    Şi, o, poporul meu, daţi mă­sură şi greutate întreagă după drept şi nu scurtaţi oamenii cu ceva din al lor şi nu faceţi pagubă în ţară ca stri­căcioşii.

87.    Rămăşiţa lui Dumnezeu[108] e cea mai bună pentru voi, de sînteţi credin­cioşi.

88.    Iar eu nu vă sînt păzitor!”

89.    Ei ziseră: “O, Şoeib, îţi po­runceşte rugăciunea ta ca să lepădăm aceea ce cinsteau părinţii noştri şi ca să nu facem cu averea noastră ce voim? Tu doar eşti cel milos­tiv, drept!”

90.    El zise: “O, poporul meu, vedeţi dacă am o dovadă răsvădită de la Dom­nul meu, şi dacă m‑a îngrijit El de la Sine cu îngrijire fru­moasă, şi dacă nu voiesc să vă urmez la aceea de la care m‑am oprit, voiesc oare alt­ceva, decît îndreptarea voastră, întrucît pot? Ajutorul meu este numai la Dum­ne­zeu; în El mă încred şi la El mă întorc.

91.    Şi, o, poporul meu, să nu vă împingă nătîngia voastră, ca să vi se întîm­ple aceea ce i s‑a întîmplat poporului lui Noe sau poporului lui Hud, sau poporului lui Salih. Şi poporul lui Lot nu este de­parte de voi.

92.    Rugaţi‑vă de iertare la Dom­nul vostru, apoi întoarceţi‑vă la El. Domnul meu este în­durător, iubitor.”

93.    Ei ziseră: “O, Şoeib! Nu pri­cepem multe din cîte le vor­beşti şi te vedem slab între noi, şi de n‑ar fi gloata ta, noi te‑am omorî cu pietre şi tu nu ai avea putere asupra noastră!”

94.    El zise: “O, poporul meu, are gloata mea mai mult preţ la voi decît Dum­nezeu şi‑l aruncaţi cu dispreţ înapoia voastră? Dumnezeu veghea­ză asupra faptelor voastre.

95.    Şi, o, poporul meu, faceţi ce puteţi şi eu voi face, apoi veţi şti

96.    pe cine‑l va ajunge o pe­deapsă care‑l ruşinează şi cine este minciunos. Deci, aşteptaţi, eu aştept cu voi!”

97.    Şi cînd veni porunca Noas­tră, îi mîntuirăm pe Şoeib şi pe cei ce crezură împreună cu el, prin îndurarea Noas­tră, şi pe nelegiuiţi i‑a apucat strigătul[109] şi dimineaţa ză­ceau ei pe piept în locuinţele lor,

98.    ca şi cînd s‑ar fi petrecut acolo. Oare nu [s‑au spus]: “Departe cu Madi­an, precum a pierit şi Thamud?”

99.    Şi l‑am trimis pe Moise cu semnele Noastre şi cu putere răsvădită la Fa­raon şi la fruntaşii săi. Şi ei urmară po­runcii lui Faraon iar porunca lui Faraon nu era cu drep­tate.

100.  El să meargă înaintea popo­rului său, în ziua învierii, şi să‑i coboare în foc! Rău de coborît e acel coborîş.

101.  Să le urmeze încolo bleste­mul, şi în ziua învierii rău este darul care [li] se dă.

102.  Aceasta este despre vestea cetăţilor; ţi‑o povestim; unele din ele stau, altele sînt secate.

103.  Şi Noi nu le făcurăm strîmbătate, ci ele înseşi îşi făcură strîmbătate şi nu le ajutară nimic zeii lor, pe care îi che­mară, afară de Dumnezeu, cînd a venit porunca Dom­nului tău, şi îşi măriră numai pieirea.

104.  Astfel a fost răpirea Dom­nului tău, cînd a răpit El cetăţile, căci erau nele­giuite, o răpire foarte dureroasă.

105.  Întru aceasta este un semn pentru cel ce se teme de pedeapsa de apoi. Aceasta este o zi, în care se vor adu­na oamenii. Aceasta este o zi mărtu­risită.

106.  Şi Noi o lăsăm să întîrzie numai pînă la un termen hotărît.

107.  Cînd va veni acea zi, nu va vorbi nici un suflet, fără de voia Lui; unii din ei vor fi nenorociţi, alţii fericiţi.

108.  Şi în ceea ce‑i priveşte pe cei nenorociţi, ei vor veni în foc. Acolo va fi oftat şi gemut.

109.  În veci vor petrece acolo, cît vor dura cerurile şi pămîntul, doar dacă va voi altfel Domnul tău, căci Domnul tău face ce voieşte.

110.  Iar cît îi priveşte pe cei feri­ciţi, ei vor petrece în rai pe vecie, cît vor dura cerurile şi pămîntul, doar dacă va voi Domnul tău altfel. Un dar fără contenire.

111.  Şi nu sta la îndoială cu privire la aceea ce cinstesc aceia; ei nu cinstesc alta decît ceea ce au cinstit părinţii lor înaintea lor, şi Noi le vom da partea lor fără de scurtare.

112.  Şi Noi îi dădurăm lui Moise scriptura şi se certară asupra ei. Şi de n‑ar fi mers înainte un cuvînt de la Domnul tău, s‑ar fi hotărît între ei, dar acum sînt în îndoială mare asupra ei.

113.  Şi Domnul lor le va răsplăti tuturor după faptele lor. El doară ştie ce fac ci.

114.  Deci, poartă‑te precum ţi s‑a poruncit şi [asemenea şi] cei ce s‑au căit cu tine şi nu vă răzvrătiţi; El vede ce faceţi.

115.  Şi nu vă aplecaţi către cei nelegiuiţi, căci vă apucă focul şi nu aveţi scut, afară de Dumnezeu, atunci nime­nea nu vă va ajuta.

116.  Şi împliniţi‑vă rugăciunea la cele două sfîrşituri ale zilei[110] şi la întîia veghe a nopţii. Faptele cele bune le depăr­tează pe cele rele. Aceasta să le fie aminte celor ce cugetă.

117.  Şi fii statornic. Dumnezeu nu pierde răsplata celor drepţi.

118.  Şi oare nu erau, între nea­muri de’naintea voastră, oamenii cinstiţi, ce opreau ne­legiuirile pe pămînt, numai puţini, pe care îi mîntuirăm? Însă cei nelegiuiţi trăiră mai departe în îmbuibare şi păcătuiră.

119.  Şi Dumnezeu n‑ar fi nimicit cetăţile pe nedreptul, dacă locuitorii lor s‑ar fi purtat bine.

120.  De ar fi voit Domnul tău, El i‑ar fi făcut pe oameni un singur popor, însă numai aceia vor înceta să se certe de care se va îndura Domnul tău. Şi la aceasta i‑a făcut El. Şi se va împlini cuvîntul Domnului tău: “Voi să um­plu iadul cu duhuri şi oa­meni cu toţii!”

121.  Şi tot ce ţi‑am vestit despre povestea trimişilor, cu aceas­ta voim să întă­rim inima ta, şi a venit la tine în ea adevă­rul şi o îndemnare şi amin­tire pentru credincioşi.

122.  Şi spune celor necredincioşi: “Faceţi cum puteţi şi noi fa­cem [aşa]: şi aş­teptaţi, doar şi noi aşteptăm.”

123.  Şi ale lui Dumnezeu sînt cele ascunse din ceruri şi de pe pămînt şi la El se întorc toate lucrurile. Deci, slujeşte‑i Lui şi încrede‑te în El, şi Domnul tău nu este nebăgător de seamă la faptele voastre.

 

XII

SURA LUI IOSEF[111]

Pace asupra lui. Din Mekka şi este cu o sută unsprezece semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      ALR. Acestea sînt semnele cărţii răsvădite.

2.      Noi am trimis‑o ca un Coran arabic, poate o veţi pricepe.

3.      Noi îţi vom povesti cea mai frumoasă poveste din ceea ce ţi‑am descoperit în Coranul acesta. La început, n‑ai bă­gat‑o în seamă.

4.      Cînd zise Iosef tatălui său: “O, tatăl meu, am văzut un­sprezece stele şi soarele şi lu­na le‑am văzut, cum mi se închinau!”[112]

5.      Zise [Iacov]: “O, fiul meu, nu povesti vedenia ta fraţilor tăi[113], căci vor plăsmui viclenie împotriva ta. Satana este doar un duşman răsvădit al oamenilor.

6.      Aşa te va alege Domnul tău şi te va învăţa tîlcuirea istori­ilor şi va împlini îndurare asupra ta şi asupra casei lui Iacov, cum a împlinit‑o asu­pra părinţilor tăi înaintea ta, Avraam şi Isaac. Domnul tău este ştiutor, în­ţelept!”

7.      În Iosef şi fraţii săi erau sem­ne pentru cei ce întreabă:

8.      Cînd ziseră ei: “Iosef şi fra­tele său[114] sînt mai dragi tată­lui nostru decît noi, şi noi sîntem o ceată. Tatăl nostru este în rătăcire răsvădită.

9.      Omorîţi‑l pe Iosef sau alungaţi‑l în ţară. Va fi faţa tată­lui vostru numai a voastră şi veţi fi după depărtarea lui oameni cinstiţi”.

10.    Unul din ei zise: “Nu‑l omorîţi pe Iosef, ci aruncaţi‑l întru adîncul fîntî­nei. Îl va lua apoi o caravană, de veţi face aşa.”[115]

11.    Ei ziseră: “O, tatăl nostru, de ce nu ni‑l încredinţezi pe Io­sef, noi doar îi sîntem prie­teni![116]

12.    Trimite‑l cu noi mîine, ca să se bucure şi să se joace, noi doară îl vom păzi!”

13.    El zise: “Sînt întristat că voiţi să‑l luaţi, mă tem că‑l va mînca lupul, dacă nu veţi băga de seamă”.

14.    Ei ziseră: “Nu‑l va mînca lupul, noi doar sîntem o cea­tă: altfel să ne meargă rău![117]

15.    Şi după ce merseră cu el şi se înţeleseră să‑l arunce întru adîncul fîntînei, îi descoperirăm Noi [atunci lui Iosef]: ‘Tu le vei vesti această faptă a lor, şi ei nu [te] vor cunoaşte!”

16.    Şi sară veniră la tatăl lor plîngînd.

17.    Şi ziseră: “O, tatăl nostru, noi am mers ca să ne întrecem în fugă şi l‑am lăsat pe Iosef lîngă lucrurile noastre şi l‑a mîncat lupul, dar tu nu ne crezi, măcar că spunem adevărul”.

18.    Şi ei aduseră cămaşa sa cu sînge mincinos. El zise: “Nu, ci v‑aţi născocit ceva voi înşi­vă; deci, răbdare cu cuviinţă şi cerere de ajutor împotriva veştii voastre![118]

19.    Deci, veni o caravană şi ei trimiseră pe cel ce scoate apă şi el slobozi în jos ciutura sa. El zise: “O, noroc! Aici este un tînăr!” Şi ei îl ascunseră ca marfă, însă Dumnezeu ştiu ce fac ei[119].

20.    Şi‑l vîndură pentru preţ mic, pentru cîţiva dirhami, căci nu‑l preţuiau mult.

21.    Şi zise cel ce l‑a cumpărat, un egiptean, către muierea sa: “Fă cinstită locuinţa sa, poate ne va fi de folos, sau îl vom primi ca fiu!” Şi aşa îi dădurăm lui Iosef loc în ţară, ca să‑l învăţăm în tîlcuirea istoriilor. Şi Dumnezeu are putere asupra lucrului său, şi totuşi cei mai mulţi din oameni nu o ştiu.

22.    Şi cînd ajunse el la putere, i‑am dat Noi lui înţelepciune şi pricepere şi aşa le răsplă­tim Noi celor ce se poartă bine.

23.    Şi prinse poftă la el aceea ce se află în casă şi încuie uşa şi zise: “Vină‑ncoace!” El zise: “Ferească Dumnezeu! Dom­nul meu mi‑a dat o locuinţă bună, celor nelegiuiţi nu le merge bine!”

24.    Şi ea avea poftă la el, şi el [asemenea] ar fi avut poftă la ea, dacă n‑ar fi văzut un semn de la Domnul său. Aşa [am făcut Noi], pentru ca să abatem răul şi ruşinea de la el. El era unul din servii Noş­tri cei curaţi.

25.    Şi amîndoi alergară la uşă, iar ea rupse cămaşa lui de dinapoi şi amîndoi întîlniră pe domnul lor lîngă uşă. Ea spuse: “Care este răsplata pentru cel ce voieşte rău fa­miliei tale? Temniţă sau pe­deapsă dureroasă?”

26.    El zise: “Ea avea poftă după mine!” Atunci mărturisi un martor din fami­lia ei: “De es­te ruptă cămaşa sa de’nainte, atunci a spus ea adevărul şi el este mincinos.

27.    Dacă însă este ruptă cămaşa sa de’napoi, atunci spune ea minciună, iar el spune ade­vărul.”

28.    Şi cînd a văzut cămaşa sa ruptă de’napoi, zise el: “Aces­ta este unul din vicleşugurile voastre; doar vicleşugul vos­tru este mare.

29.    Iosef, întoarce‑te de la aceas­ta, iar tu [muiere] roagă‑te de iertare pentru vina ta; tu ai păcătuit”.

30.    Şi ziseră muierile în cetate: “Soţia celui puternic a purtat poftă după bă­iatul ei. El i‑a aprins dragostea. Noi o ve­dem în rătăcire răsvădită!”

31.    Şi cînd auzi ea de pizma lor, trimise ea la ele şi le pregăti un ospăţ şi dădu fiecăreia din ele un cuţit şi zise [lui Iosef]: “Ieşi afară la ele!” Şi cînd îl văzură, îl preamăriră şi‑şi tăiară mîinile[120] şi ziseră: “Doamne fereşte, acesta nu e om, acesta e un înger cin­stit!”

32.    Ea zise: “Şi acesta este cel pentru care mă certaţi; eu am dus poftă după el, însă el s‑a apărat; şi dacă nu va face ce‑i voi porunci, să fie arun­cat în temniţă şi să fie batjo­corit!”

33.    El zise: “Doamne, temniţa îmi e mai dragă decît aceea la ce mă cheamă, şi dacă nu vei depărta de la mine vicle­şugul lor, mă voi purta copi­lăreşte cu ele şi voi fi ca un prost”.

34.    Şi‑l ascultă Domnul său şi depărta de la el vicleşugul lor. El doar aude, ştie.

35.    Atunci le plăcu lor, după ce văzură semnele [nevinovă­ţiei sale], să‑l puie în temniţă pînă la un timp[121].

36.    Şi cu el împreună veniră doi tineri în temniţă. Unul din ei zise: “Eu m‑am văzut storcînd vin”. Iar celălalt zise: “Eu m‑am văzut purtînd deasupra capului meu pîine, din care mîncau păsările. Vesteşte‑ne tîlcuirea de la aceasta. Vedem că eşti cin­stit”.

37.    El zise: “Nici nu va fi adusă mîncarea cu care sînteţi în­grijiţi, şi eu voi vesti tîlcuirea de la ceea ce a venit înainte la voi. Aceasta este ceva din ceea ce m‑a învăţat Domnul meu. Eu am părăsit legea po­porului ce nu crede în Dum­nezeu şi se leapădă de lumea de apoi.

38.    Şi eu urmez legea părinţilor mei Avraam, Isaac şi Iacov. Nu ne este iertat să facem to­varăşi lui Dumnezeu. Aceas­ta este de la îndurarea lui Dum­nezeu asupra noastră şi asupra oamenilor, însă cei mai mulţi oameni sînt ne­mulţumitori.

39.    O, voi, tovarăşii mei de tem­niţă, oare domnii împăraţi sînt mai buni decît Dumne­zeu cel singur stăpînitor?

40.    Afară de Lui, nu vă închinaţi voi decît numai la numiri pe care le‑aţi năs­cocit voi şi pă­rinţii voştri şi la care Dum­nezeu nu v‑a dat împuter­nicire. Judecata este numai a lui Dumnezeu. El a poruncit ca să‑i slujiţi numai Lui. Aceasta este credinţa cea adevărată, însă cei mai mulţi oameni nu o ştiu[122].

41.    O, voi, tovarăşii mei de tem­niţă, în ce‑l priveşte pe unul din voi, acela va da de băut Domnului său vin, iar în ce‑l priveşte pe celălalt, el va fi răs­tignit, iar păsările vor mînca din capul său. [Aşa] este hotărîtă treaba, pentru care mi‑aţi cerut sfat”.

42.    Şi el zise către acela din ei despre care credea că va fi slobozit: “Adă‑ţi aminte de mine la Domnul tău”. Satan însă îl lăsă să uite amintirea Domnului său şi el rămase în temniţă cîţiva ani.

43.    Şi zise regele: “Am văzut şapte vaci grase, pe care le‑au mîncat şapte us­cate şi şapte spice verzi şi altele [şapte] uscate. O, voi, frunta­şilor, învă­ţaţi‑mă despre vedenia mea, dacă puteţi tîlcui vedenia!”

44.    Ei ziseră: “Năluciri de visuri sînt acestea şi noi nu ştim ni­mica despre tîlcuirea visuri­lor”.

45.    Şi zise cel ce fu slobozit din­tre amîndoi, căci îşi aduse aminte[123] după un timp: “Eu voi să vă vestesc tîlcuirea sa, deci trimiteţi‑mă!”

46.    “Iosef, o, tu, iubitorule de adevăr, învaţă‑ne despre cele şapte vaci grase, pe care le‑au mîncat şapte uscate, şi despre cele şapte spice verzi şi cele­lalte uscate, ca să mă întorc la oameni, pentru ca ei să o ştie”!

47.    El zise: “Veţi semăna şapte ani ca de obicei şi ceea ce veţi secera să lăsaţi în spicele sale, afară de puţin din care veţi mînca.

48.    Apoi vor veni după aceea şapte [ani] aspri, care vor mînca ceea ce aţi strîns îna­inte, afară de puţin din ceea ce aţi păstrat.

49.    Apoi va veni după aceea un an în care vor avea oamenii ploaie şi vor stoarce [stru­gurii]“.

50.    Şi zise regele: “Aduceţi‑mi‑l!” Şi cînd veni solul la el[124], zise el: “Întoar­ce‑te la Domnul tău şi întreabă ce aveau de gînd muierile care îşi tăiară mîinile? Domnul meu doară cunoaşte viclenia lor”[125].

51.    El zise: “Ce aţi avut de scop, cînd purtarăţi pofta după Iosef?” Ele ziseră: “Doamne fereşte, nu ştim nimic rău de el!” Zise muierea celui puter­nic: “Acum s‑a descoperit adevărul; eu am purtat poftă după el, însă el este unul din cei drepţi”.

52.    “Aceasta [zise Iosef], ca să ştie [Domnul meu] că nu l‑am în­şelat, cînd nu era de faţă, şi că Dumnezeu ocîrmuieşte vi­cleşugul înşelătorilor.

53.    Şi nu eu însumi mă dezvinuiesc; sufletul este plecat spre rău, doar dacă se‑ndură Domnul meu, căci Domnul meu este iertător, îndurător”.

54.    Şi zise regele: “Aduceţi‑mi‑l, eu îl doresc pentru mine!” Şi după ce a vor­bit cu el, zise: “De astăzi eşti la noi cu putere şi încredere!”

55.    El zise: “Pune‑mă asupra hambarelor ţării; eu sînt pă­zitor înţelept!”

56.    Aşa dădurăm un loc lui Iosef în ţară, să locuiască unde voieşte. Noi îl atingem cu în­durarea Noastră pe cine voim şi lăsăm să piară răs­plata celor ce se poartă bine.

57.    Iar răsplata lumii de apoi este mai bună pentru cei ce cred şi se tem de Dumnezeu.

58.    Şi veniră fraţii lui Iosef şi intrară la el şi el îi cunoscu, ei însă nu‑l cunos­cură.

59.    Şi după ce i‑a îngrijit cu cele trebuincioase, le zise: “Adu­ceţi‑mi pe fratele vostru[126] de la tatăl vostru; oare nu ve­deţi că eu dau măsură [plină] şi că eu sînt cel mai bun pri­mitor de oaspeţi?

60.    Iar de nu‑l veţi aduce, să nu aveţi măsură de la mine şi să nu‑mi vă a­propiaţi!”

61.    Ei ziseră: “Noi îl vom cere de la tatăl său, noi vom face‑o”.

62.    El[127] zise băieţilor săi: “Puneţi banii lor în sarcinile lor; poa­te o vor cu­noaşte‑o ei, cînd vor veni înapoi la familiile lor, şi poate se vor întoarce”.

63.    Şi cînd se întoarseră la pă­rintele lor, ziseră: “O, tatăl nostru, nouă nu ne este opri­tă măsura, deci, trimite cu noi pe fratele nostru, ca să căpătăm măsura, şi noi îl vom păzi!”

64.    El zise: “Pot să vi‑l încredinţez altfel de cum vi l‑am încre­dinţat înainte pe fratele lui? Dumnezeu este cel mai bun păzitor şi atotîndurător”.

65.    Şi cînd deschiseră sarcinile lor, aflară banii lor, că s‑au întors la ei. Zise­ră: “O, tatăl nostru, ce dorim mai mult? Banii noştri s‑au întors la noi, deci, vom cumpăra pîine pentru gloata noastră şi vom păzi pe fratele nos­tru şi vom mai lua o sarcină de cămilă; aceasta este o mă­sură uşoară!”[128]

66.    El zise: “Nu‑l voi trimite cu voi pînă ce nu‑mi veţi jurui înaintea lui Dum­nezeu că mi‑l veţi aduce dacă nu veţi fi închişidimprejur”. Şi du­pă ce‑i juruiră, zise el: “Dum­nezeu e chizeş pentru ceea ce am vorbit noi!”

67.    Şi el zise: “O, fiii mei, nu in­traţi prin o singură poartă, ci intraţi prin felu­rite porţi. Şi eu nu vă pot ajuta împotriva lui Dumnezeu nimic. Jude­cata e numai a lui Dumne­zeu; în El mă încred şi în El să se încreadă cei ce se în­cred”.

68.    Şi după ce intrară cum le po­runcise tatăl lor, nu le ajută aceasta nimic împotriva lui Dumnezeu, ci numai că s‑a împlinit o dorinţă a sufle­tului lui Iacov. El avea doar înţelepciunea, cu care l‑am învăţat Noi; şi totuşi cei mulţi din oameni nu o ştiu.

69.    Şi după ce intrară ei la Iosef, îl primi el pe fratele său la sine. El zise: “Eu sînt fratele tău, deci nu te scîrbi de ceea ce au făcut ei!”

70.    Şi după ce i‑a înzestrat cu cele de nevoie, puse el paha­rul în tarniţa de cămilă a fratelui său. Atunci strigă un vestitor: “O, voi, călătorilor, voi sînteţi tîlhari!”

71.    Ei ziseră întorcîndu‑se la dînşii: “Ce căutaţi?”

72.    Ei ziseră: “Căutăm paharul regelui şi cine‑l va aduce ia­răşi va primi o sar­cină de cămilă, şi eu mă pun chizeş pentru aceasta!”

73.    El ziseră: “Pe Dumnezeu, voi ştiţi că n‑am venit să facem daună în ţară şi nu sîntem tîlhari!”

74.    Ei ziseră: “Şi ce să fie răs­plata lui, dacă sînteţi min­cinoşi?”

75.    Ei ziseră: “Răsplata celui la care se va găsi în tarniţa sa să fie că el însuşi să fie ca răsplată[129]; astfel le răsplătim noi celor nelegiuiţi!”

76.    Şi el începu cu sacele lor înaintea sacului fratelui său, apoi îl scoase din sacul fra­telui său. Astfel l‑am învăţat Noi vicleşugul pe Iosef. Nu i‑ar fi fost iertat legea rege­lui, să‑l prindă pe fratele său, dacă n‑ar fi voit Dumnezeu. Noi îl înălţăm cu trepte pe cine voim şi peste toţi cei ce ştiu este El ştiutor.

77.    Ei ziseră: “Dacă a furat, atunci fratele său a furat înaintea sa”. Iosef însă ţinea aceasta la sine ascuns şi nu le‑o descoperi. El zise: “Sîn­teţi în stare rea şi Dumnezeu ştie ce vorbiţi”.

78.    Ei ziseră: “O, puternice, el are un tată moşneag bătrîn; ia pe unul din noi în locul său; vedem că eşti un binefă­cător!”

79.    El zise: “Doamne fereşte, ca să prindem pe altul decît pe acela la care am aflat lucrul nostru; de altfel am fi nelegiuţi!”

80.    Şi după ce deznădăjduiră în el, se duseră o parte, ca să se sfătuiască; zise cel mai mare din ei: “Oare nu ştiţi voi că tatăl vostru a luat juruinţă de la voi înaintea lui Dumnezeu şi cum de rău v‑aţi purtat înainte cu Iosef? Nu voi pă­răsi ţara pînă nu‑mi va da voie tatăl meu sau va judeca pentru mine Dumnezeu; El este cel mai bun judecător.

81.    Întoarceţi‑vă la tatăl vostru şi ziceţi: “O, tatăl nostru, fiul tău a furat şi noi mărturisim numai ceea ce ştim şi nu ne putem păzi de cele ascunse.

82.    Întreabă numai cetatea în care am fost şi caravana cu care am venit, căci noi vor­bim adevărul!”

83.    El zise: “Nu, ci v‑aţi născocit ceva înşivă; deci, răbdare cuviincioasă! Poate Dumne­zeu mi‑i va aduce pe amîndoi; El este cei ştiutor, înţe­lept!”

84.    Şi el se întoarse de la ei şi zise: “Durerea mea asupra lui Iosef!” Şi se făcură ochii săi albi[130] de scîrbă şi el era mîhnit.

85.    Ei ziseră: “Pe Dumnezeu, nu vei înceta să cugeti la Iosef pînă nu te vei îmbolnăvi şi vei muri!”

86.    El zise: “Eu îmi plîng scîrba şi mîhnirea mea la Dumne­zeu şi eu ştiu despre Dum­nezeu ceea ce nu ştiţi voi.

87.    O, fiii mei, purcedeţi şi cău­taţi veste despre Iosef şi fratele său şi nu dez­nădăj­duiţi în duhul lui Dumne­zeu, căci în duhul lui Dum­nezeu deznă­dăjduiesc nu­mai necredincioşii”.

88.    Şi cînd intrară ei la el, ziseră: “O, puternice, ne‑a atins pe noi şi pe gloata noastră ne­voia şi am adus numai bani puţini, deci dă‑ne măsură bună şi fă cu noi milostenie; Dumnezeu doar le răsplă­teşte celor miluitori”.

89.    El zise: “Ştiţi ce aţi făcut lui Iosef şi fratelui său întru prostia voastră?”

90.    Ei ziseră: “Oare eşti tu Iosef?” El zise: “Eu sînt Iosef şi aces­ta este fratele meu. Dumne­zeu nu pierde răsplata celor ce se poartă bine!”

91.    Ei ziseră: “Pe Dumnezeu, te‑a ales Dumnezeu înaintea noastră şi noi sîntem păcă­toşi!”

92.    El zise: “Să nu vie certare asupra voastră astăzi; Dum­nezeu să vă ierte; El este cel mai îndurat îndurător.

93.    Luaţi această cămaşă[131] şi o puneţi pe faţa tatălui meu, şi el va vedea şi aduceţi‑mi întreagă gloata voastră”.

94.    Şi cînd a pornit caravana, zise tatăl lor: „Eu simţesc mirosul lui Iosef, chiar dacă‑mi spuneţi că aiurez.”

95.    Ei ziseră: “Pe Dumnezeu, tu eşti în rătăcirea ta de’nainte!”

96.    Şi cînd veni binevestitorul, o puse pe faţa sa şi el văzu iarăşi.

97.    El zise: “Oare nu v‑am spus că eu ştiu de la Dumnezeu ceea ce voi nu ştiţi?”

 

98.    Ei ziseră: “O, tatăl nostru, iartă‑ne greşeala noastră, noi am fost păcă­toşi”.

99.    El zise: “Voi să‑l rog de ierta­re pentru voi pe Domnul meu; El este ier­tător, îndu­rător” .

100.  Şi cînd intrară la Iosef, primi el la sine pe părinţii săi şi zise: “Intraţi în Egipet, dacă voieşte Dumnezeu, cu sigu­ranţă!”

101.  Şi el îi înălţă pe părinţii săi pe tron şi ei se prosternară înaintea lui, în­chinîndu‑se. Şi el zise: “O, tatăl meu, acesta este tîlcul vedeniei mele de’nainte. Acum a făcut‑o Dumnezeu adevărată şi mi‑a făcut bine, cînd m‑a scos din temniţă şi v‑a adus pe voi din pustietate, după ce Satan a băgat ceartă între mine şi fraţii mei. Domnul meu este îndurător cu cine voieşte. El este cel ştiutor, înţelept.

102.  Doamne, Tu mi‑ai dat stăpînire şi m‑ai învăţat tîlcul celor întîmplate. Fă­cătorule al cerurilor şi al pămîntului, Tu eşti scutul meu, în lumea de acum şi cea de apoi. Lasă‑mă să mă petrec ca moslem şi împreună‑mă cu cei drepţi”.

103.  Aceasta este o veste ascunsă pe care ţi‑o descoperim. Tu n‑ai fost la ei, cînd se adu­nară şi vicleniră. Şi cei mai mulţi oameni, orişicît ai do­ri‑o, nu cred.

104.  Şi tu nici să nu ceri de la ei răs­plată pentru aceasta: aceasta este numai o îndemnare pen­tru făpturi.

105.  Şi cîte semne sînt în ceruri şi pe pămînt, şi ei trec pe lîngă ele şi se întorc de la ele.

106.  Şi mulţi din ei nu cred în Dumnezeu, măcar că nu‑i fac tovarăşi.

107.  Oare nu cred ei că va veni asupra lor ziua judecăţii de apoi cu pedeapsa lui Dum­nezeu şi va veni ora pe neaş­teptate, fără ca s‑o ştie?

108.  Spune: “Acesta este drumul meu; eu strig către Dumne­zeu pe temeiul unei dovezi, eu şi cei ce‑mi urmează. Mă­rire lui Dumnezeu, şi eu nu sînt idolatru!”

109.  Şi înaintea ta am trimis Noi bărbaţi din locuitorii cetăţi­lor, cărora le‑am dat desco­periri; oare nu voiesc ei să că­lătorească prin ţară şi să vadă cum a fost sfîrşitul înainta­şilor lor? Însă locuinţa din lumea de apoi este mai bună pentru cei temători de Dum­nezeu. Oare nu o pricepeţi?

110.  Abia cînd au deznădăjduit trimişii şi au crezut că li s‑au spus minciuni, le‑a venit aju­torul Nostru. Şi Noi îl mîntuirăm pe cine voirăm şi pe­deapsa Noastră nu s‑a întors de la poporul nelegiuiţilor.

111.  În istoria lor este o pildă pentru cei pricepuţi. Nu este el[132] o poveste năs­cocită, ci el întăreşte ceea ce a fost înain­tea lui şi este o tîlcuire pen­tru toate lucrurile şi o ocîrmuire şi îndurare pentru po­porul credincioşilor.

 

XIII

SURA TUNETULUI

Din Mekka şi este cu patruzeci şi trei de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      ALMR. Acestea sînt semnele cărţii; şi ce ţi s‑a trimis de la Domnul tău este adevăr, şi totuşi cei mai mulţi din oa­meni nu cred.

2.      Dumnezeu este cel ce a ri­dicat cerurile fără stîlpi, pe care i‑aţi vedea; apoi s‑a aşe­zat pe tron şi a silit la muncă soarele şi luna. Totul gră­beşte la un termen hotărît. El cîrmuieşte toate, tîlcuieşte semnele. Poate cre­deţi într‑o întîlnire cu Domnul vostru.

3.      Şi El este cel ce întinde pămîntul şi pune pe el [munţi] bine întemeiaţi şi rîuri şi din toate rodurile a pus pe el două feluri; El lasă ca noap­tea să acopere ziua; în aceas­ta sînt semne pentru cei ce cugetă.

4.      Şi pe pămînt sînt învecinate bucăţi şi grădini de struguri, seminţe şi fe­nici, cîte mai multe şi cîte unul dintr‑o rădăcină. Adăpate sînt de o sin­gură apă şi totuşi am făcut‑o Noi una mai bună decît alta pentru mînca­re. Întru aceasta sînt semne pentru poporul înţelept.

5.      Şi dacă te minunezi, minunat este cuvîntul lor: “De vom fi colb, să fim făcuţi din nou?”

6.      Aceştia sînt care se leapădă de Domnul lor, aceştia, asu­pra căror gîturi vor fi jugu­rile. Aceştia vor fi tovarăşii focului şi bucăţi acolo vor petrece în veci.

7.      Şi ei îţi vor porunci să gră­beşti răul înaintea binelui[133]. Dar şi înaintea lor au fost pilde şi Domnul tău este plin de iertare faţă de oameni, deşi au păcate; şi Domnul tău este aspru la pedeapsă.

8.      Şi cei necredincioşi zic: “De ce nu s‑a trimis asupra lui un semn de la Domnul lui?” Tu eşti un îndemnător şi fiecare popor are un cîrmuitor.

9.      Dumnezeu ştie ce poartă fie­care muiere[134] şi cu cît se îngus­tează şi se lărgesc pîntecele. Şi tot lucrul are la El măsură.

10.    El, ştiutorul celor ascunse şi descoperite. El, cel mare, prea înalt!

11.    Pentru El este totuna care dintre voi ascunde cuvîntul Său şi care îl des­coperă, şi care se ascunde noaptea şi se arată ziua.

12.    Fiecare are îngeri, care se schimbă înaintea sa şi îna­poia sa şi care îl pă­zesc după porunca lui Dumnezeu. Dum­nezeu nu schimbă faţă de un popor, pînă ce nu schimbă ei ceva întru sufletele lor, şi dacă voieşte Dumnezeu răul unui popor, nimenea nu‑i poate feri, şi afară de El n‑au ei scut.

13.    El este cel care va lăsa să vedeţi fulgerul cu frică, şi cu poftă[135] şi scoate nouri grei.

14.    Şi îl preamăreşte cu laudă tunetul şi îngerii de frică îna­intea Lui. Şi trimi­te trăsne­tele Sale şi nimereşte pe cine voieşte, pe cînd ei se ceartă asupra lui Dumnezeu şi el este cel atotputernic.

15.    Lui i se cuvine rugăciunea după drept, şi aceia pe care îi cheamă ei, afa­ră de El, nu le răspund nimic; doar că sînt ca şi acela care întinde mîinile sale spre apă, ca să ajungă gura sa, deşi nu‑l ajunge. Rugăciunea necre­dincioşilor este numai în rătăcire.

16.    Şi înaintea lui Dumnezeu se prosternă ceea ce este în ceruri şi pe pă­mînt, cu voie şi fără voie, chiar umbra lor dimineaţa şi seara[136].

17.    Spune: “Cine este Domnul cerurilor şi al pămîntului?” Spune: “Dumne­zeu!” Spune: “V‑aţi luat scuturi, afară de El, care nu‑şi pot sie nici fo­losi nici strica?” Spune: “Este asemenea cel orb şi cel ce ve­de? Sau este ase­menea întu­nericul şi lumina? Sau i‑au pus lui Dumnezeu tovarăşi, care au făcut precum a făcut El, încît li se pare asemenea făptura lor?” Spu­ne: “Dum­nezeu este făcătorul tuturor lucrurilor; El e cel singur, cel atot­puternic”.

18.    El trimite din cer apă şi curg pîraiele după puterea lor şi rîul duce spumă umflată; şi asemenea spumă se face din ceea ce se topeşte în foc cu poftă după podoabe sau vase. Astfel arată Dumnezeu adevărul şi rătăcirea. Iar în ce priveşte spuma, se trece ca bulbucii, iar ceea ce folo­seşte omului, rămîne pe pămînt; aşa face Dumnezeu pilde. Pentru cei ce ascultă de Dom­nul lor, este binele, iar pentru cei ce n‑ascultă — chiar dacă ar avea tot ce este pe pămînt şi înc‑odată pe atîta, nu s‑ar putea răscum­păra cu aceasta. Rea este socoteala; locuinţa lor este iadul, un pat rău!”

19.    Şi oare acela care ştie că aceea ce ţi s‑a trimis de Dom­nul tău este adevăr să fie ca orbul? Numai cei pricepuţi se lasă îndemnaţi,

20.    aceia care împlinesc legămîntul lui Dumnezeu şi nu frîng învoiala Sa

21.    şi aceia care împreună ce a poruncit Dumnezeu să se împreune şi care se tem de Domnul lor şi au frică de răul socotirii,

22.    şi care sînt statornici la pofta după faţa Domnului lor şi împlinesc rugă­ciunea şi dau milostenii din ceea cu ce i‑am îngrijit Noi, într‑ascuns şi pe faţă, şi resping răul prin bine, pentru aceştia este răsplata locuinţei,

23.    grădinile Edenului, în care vor intra cu cei drepţi din părinţii lor şi muie­rile lor şi copiii lor; şi îngerii vor intra la ei din toate porţile [zicînd]:

24.    “Pace vouă, că aţi fost stator­nici”; frumoasă este răsplata locuinţei!

25.    Iar cei ce frîng legămîntul lui Dumnezeu, după ce au intrat în învoiala Sa, şi rup ceea ce a poruncit Dumnezeu să se împreune şi fac daună pe pă­mînt, pentru ei este blestem şi locuinţă rea.

26.    Dumnezeu îngrijeşte cu pri­sosinţă pe cine voieşte şi este cu măsură. Şi ei se bucură de viaţa lumii şi viaţa lumii nu este nimic alta faţă de cea de apoi decît numai o folosinţă.

27.    Cei necerdincioşi zic: “De ce nu s‑a trimis asupra lui un semn de la Dom­nul Său?” Spune: “Dumnezeu lasă să rătăcească pe cine voieşte şi‑l ocîrmuieşte la bine pe cel ce se pocăieşte,

28.    pe cei ce cred şi ale căror inimi sînt liniştite întru amintirea lui Dumne­zeu. Oare întru amintirea lui Dumnezeu să nu fie liniştite inimile? Cei ce cred şi sînt drepţi, pentru ei este mîntuire şi întoarcere bună.”

29.    Aşa te‑am trimis Noi la un popor, înaintea căruia au fost [alte] popoare, ca să le citeşti ceea ce ţi‑am desco­perit Noi, însă ei cred în cel îndurat. Spune: “El este Dom­nul meu şi nu este Dumne­zeu afară de El. În El mă încred şi la El este întoar­cerea mea”.

30.    Şi de ar fi un Coran cu care să pot muta munţii, sau se poate cu el sfîşia pămîntul sau se pot face morţii să vor­bească…[137] Însă a lui Dum­nezeu este toată porunca. Şi oare nu ştiu credincioşii că, dacă ar voi Dumne­zeu, ar ocîrmui bine pe toţi oame­nii?

31.    Şi nu va înceta nenorocirea să‑i ajungă pe cei necredin­cioşi pentru fapte­le lor, sau să se sălăşluiască aproape de locuinţele lor, pînă ce se va îm­plini ameninţarea lui Dum­nezeu. Doar Dumnezeu nu calcă făgăduinţa.

32.    Şi înaintea ta fură luaţi în rîs trimişii şi Eu am avut răb­dare cu cei necre­dincioşi. Apoi i‑am apucat şi cum a fost pedeapsa mea!

33.    Şi cine stă asupra fiecărui suflet, [ca să scrie] ce face? Şi totuşi dau ei tovarăşi lui Dumnezeu! Spune: “Numiţi‑i!” Sau voiţi să‑i vestiţi ce­va, ce nu cunoaşte El pe pămînt? Sau nu sînt numai vorbe deşarte? Însă celor necredincioşi li s‑a împodo­bit viclenia şi ei s‑au abătut de la drum. Pe cine‑l lasă Dumnezeu să rătăcească, acela n‑are ocîrmuitor.

34.    Pentru ei este pedeapsă în viaţa lumii, însă pedeapsa din viaţa de apoi este mai grea şi ei n‑au apărător afară de Dumnezeu.

35.    Pilda grădinii, care s‑a făgă­duit celor ce se tem de Dum­nezeu; sub ea curg rîuri, veşnică este mîncarea şi um­bra ei. Aceasta este răsplata celor ce se tem de Dumne­zeu, iar răsplata necredin­cioşilor este focul.

36.    Iar aceia cărora le‑am dat scriptura se bucură de ceea ce ţi s‑a trimis. Însă este o ceată care se leapădă de o parte din aceasta. Spune: “Mi s‑a poruncit să‑i servesc lui Dumnezeu şi să nu‑i fac tovarăşi. Lui mă rog şi El este întoarcerea mea!”

37.    Aşa l‑am trimis Noi pe el[138] ca o orînduială în limba arabă. Şi dacă urmezi poftele lor, după ce a venit la tine ştiin­ţă, nu vei afla la Dumnezeu nici scut, nici apărător.

38.    Noi am trimis acum înaintea ta trimişi şi le‑am dat muieri şi urmaşi. Însă nici un trimis nu putea face un semn fără voia lui Dumnezeu. Fiecare timp are scriptura sa.

39.    Dumnezeu şterge sau întă­reşte ce voieşte şi la El este maica scripturii[139].

40.    Şi ori de‑ţi arătăm o parte din ceea ce le‑am ameninţat sau te primim Ia Noi, tu eşti îndatorit la propovăduire şi Noi la socotire.

41.    Oare nu văd ei că vom veni în ţară, ca s‑o micşorăm la hotare? Şi Dum­nezeu judecă şi nimeni nu poate împiedi­ca judecata Sa şi El este repe­de la socoteală.

42.    Şi au viclenit acum înainta­şii, însă la Dumnezeu este toată viclenia. El ştie ce face tot sufletul. Şi necredincioşii vor cunoaşte a cui este răs­plata locuinţei.

43.    Şi cei necredincioşi zic: “Tu nu eşti trimis”. Spune: “Îmi ajunge ca martor Dumnezeu între mine şi voi, şi orişicine are cunoştinţă de scriptură!”

 

XIV

SURA LUI AVRAAM

Pace peste el. Din Mekka şi este cu cincizeci şi două de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      ALR. Cartea — ţi‑am trimis‑o Noi ţie, ca să scoţi oamenii de la întuneric la lumină, cu voia Domnului lor, pe calea celui puternic preamărit.

2.      Dumnezeu este acela ale că­ruia sînt cele din ceruri şi de pe pămînt şi vai de cei necre­dincioşi pentru pedeapsa cea aspră.

3.      Cei ce iubesc viaţa lumii mai mult decît cea de apoi şi abat [pe altul] de la drumul lui Dumnezeu şi caută să‑l facă strîmb, aceia sînt în rătăcire adîncă.

4.      Noi n‑am trimis vreun trimis decît cu limba poporului său, ca să le facă vădită [des­coperirea]. Însă Dumnezeu lasă să rătăcească pe cine voieşte şi ocîrmuieşte pe cine voieşte; El e cel puternic, înţelept.

5.      Noi l‑am trimis acum pe Moise cu semnele Noastre, [zicînd]: “Scoate po­porul tău de la întuneric la lumină şi aminteşte‑le zilele lui Dum­ne­zeu!”[140] Întru acestea sînt semne pentru toţi cei stator­nici, mulţumitori.

6.      Şi [adă‑ţi aminte], cînd zise Moise poporului său: “Aduceţi‑vă aminte de mila lui Dumnezeu asupra voastră, cînd v‑a mîntuit de poporul lui Fara­on, care v‑au cercetat cu pedeapsă rea şi au jun­ghiat fiii voştri şi au lăsat să trăiască fiicele voastre!” Şi întru aceasta a fost mare ispită de la Dom­nul vostru.

7.      Şi cînd vesti Domnul vostru: “Dacă veţi fi mulţumitori, vă voi înmulţi, iar de veţi fi ne­credincioşi, pedeapsa mea va fi aspră”.

8.      Şi zise Moise: “Şi dacă sînteţi necredincioşi voi şi toţi cei de pe pămînt, Dumnezeu este bogat şi vrednic de lau­dă!”

9.      N‑a venit la voi vestea înain­taşilor voştri, a poporului lui Noe şi a lui Ad şi a lui Thamud,

10.    şi a celor după ei? Pe aceştia nimenea nu‑i cunoaşte, afară de Dumne­zeu. La ei veniră trimişii lor cu semne vădite, însă ei băgară mîinile în gură şi ziseră: “Noi nu credem în trimiterea voastră şi sîntem în mare îndoială despre ace­ea la care ne chemaţi”.

11.    Ziseră trimişii lor: “Este oare o îndoială în Dumnezeu, fă­cătorul cerurilor şi al pămîntului? El vă cheamă ca să vă ierte păcatele şi să întîrzie cu voi pînă la un termen hotărît”.

12.    Ei ziseră: “Voi sînteţi doar numai oameni ca şi noi. Voi voiţi să ne abateţi de la ceea ce cinsteau părinţii noştri. Aduceţi‑ne semn de putere vădită!”

13.    Ziseră trimişii către ei: “Noi sîntem numai oameni ca şi voi, însă Dumne­zeu este în­durător către cine voieşte dintre robii săi şi nu este treaba noastră să vă aducem semn de putere,

14.    doar numai cu voia lui Dumnezeu şi în Dumnezeu, să se încreadă cei credin­cioşi.

15.    Şi de ce să nu ne încredem în Dumnezeu, după ce a dres El drumurile noastre? Însă noi voim să răbdăm, orişice durere ne‑aţi face. Şi în Dumnezeu să se încreadă cei ce cred!”

16.    Şi ziseră cei credincioşi către trimişii lor: “Noi vă vom alunga din ţara noastră sau vă veţi întoarce la legea noas­tră!” Şi le descoperi lor Dom­nul lor: “Noi îi vom nimici pe cei nelegiuiţi

17.    şi vă vom lăsa să locuiţi pă­mîntul în locul lor. Aceasta pentru acela care se teme de locul Meu şi se teme de ame­ninţarea Mea”.

18.    Şi ei cerură ajutor şi fură umiliţi toţi răzvrătiţii nătîngi.

19.    Înaintea lui este iadul şi adă­pat să fie el cu apă de puhoi.

20.    El s‑o sorbească şi să n‑o poată trece prin gît şi să vie la el moartea din toate părţile şi el să nu poată muri şi înaintea lui să fie pedeapsă grea.

21.    Pilda celor ce nu cred în Domnul lor este: “Faptele lor sînt ca şi cenuşa, în care suflă vîntul cu putere, într‑o zi furtunoasă. Ceea ce au făcut, să nu le folosească. Aceasta este rătăcire adîncă”.

22.    Oare nu vezi că Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul în adevăr? De ar voi, v‑ar înde­părta şi ar aduce o făptură nouă.

23.    Şi aceasta nu e greu pentru Dumnezeu.

24.    Şi înaintea lui Dumnezeu vor ieşi cu toţii şi vor zice cei slabi către cei îngîmfaţi: “Noi v‑am urmat; nu voiţi să luaţi o parte din pedeapsa lui Dumnezeu în locul nostru?”

25.    Ei vor zice: “De ne‑ar fi ocîrmuit Dumnezeu, v‑am fi ocîrmuit şi pe voi. Acum ne e totuna, ori ne purtăm cu mîhnire sau răbdare; nu este pentru noi scăpare”.

26.    Şi va zice Satan, după ce va fi făcută judecata: “Dumne­zeu v‑a făgăduit o făgăduin­ţă adevărată. Şi eu v‑am fă­găduit, însă v‑am înşelat. Dar n‑am putere asupra voastră”.

27.    Eu numai v‑am chemat şi voi mi‑aţi răspuns; deci, nu mă învinuiţi, ci învinuiţi‑vă înşivă. Eu nu vă pot ajuta şi voi nu‑mi puteţi ajuta. Eu mă lepăd, că m‑aţi făcut ase­menea [lui Dumnezeu] îna­inte!” Pentru cei păcătoşi este pedeapsă dureroasă.

28.    Iar cei ce cred şi fac bine vor fi duşi în grădini pătrunse cu rîuri pe de desupt; acolo vor petrece în veci, cu voia Dom­nului lor. Binecuvîntarea lor va fi acolo: “Pace!”

29.    Nu vezi cu ce aseamănă Dumnezeu un cuvînt bun?[141] Cu un pom bun a cărui rădă­cină este puternică, iar ra­murile lui sînt în cer.

30.    El dă mîncarea sa la tot timpul cu voia Domnului său. Şi Dumnezeu face pil­dele pentru oameni, ca să se lase îndemnaţi.

31.    Şi pilda unui cuvînt rău este ca un pom rău smuls din pămînt, pentru că n‑are putere.

32.    Dumnezeu îi va întări pe cei credincioşi, prin cuvîntul întăritor, în viaţa lumii şi cea de apoi; iar pe cei nelegiuiţi Dumnezeu îi duce în rătăcire şi Dumnezeu face ce voieşte.

33.    Nu i‑ai văzut pe cei ce au schimbat îndurarea lui Dum­nezeu cu necredin­ţa şi au dus poporul lor în casa pieirii,

34.    în iad? Să ardă acolo şi rea este locuinţa!

35.    Şi ei puseră lui Dumnezeu semeni, ca să ducă în rătăcire de la drumul Său. Spune: “Veseliţi‑vă; drumul vostru e spre foc!”

36.    Spune robilor mei, care sînt credincioşi, să împlinească rugăciunea şi să dăruiască din ceea ce au fost îngrijiţi, pe ascuns şi pe faţă, pînă va veni ziua în care nu va fi ne­goţ, nici prietenie[142].

37.    Dumnezeu este cel ce a făcut cerurile şi pămîntul şi a tri­mis din ceruri apa şi scoate prin ea roduri vouă spre nutreţ. El va dat în stăpînire co­răbii, ca să pătrundă ma­rea la porunca Sa, şi v‑a dat în stăpînire rîurile şi v‑a dat în stăpînire soarele şi luna, amîndouă grăbind cu sîrguinţă, şi v‑a dat în stăpînire noaptea şi ziua. Şi El vă dă de toate cîte le cereţi de la El, şi de aţi număra îndurările lui Dumnezeu, nu le‑aţi pu­tea socoti. O­mul este nele­giuit, necredincios.

38.    Şi cînd a zis Avraam: “Doam­ne, fă această ţară sigură şi întoarce‑mă pe mine şi pe copiii mei de la slujba ido­lilor.

39.    Doamne, ei au dus în rătă­cire pe mulţi oameni, însă cel ce‑mi urmează acela este al meu, iar nu cel ce se răz­vrăteşte faţă de mine. Tu doar eşti iertător, îndurător.

40.    Doamne, eu am sălăşluit o parte din urmaşii mei, într‑o vale neroditoare, lîngă casa Ta cea sfîntă. Doamne, de ar împlini ei rugăciunea. De‑i umple inimile oamenilor cu dragoste către aceasta şi îngrijeşte‑i cu roduri, poate vor fi mulţumitori.

41.    Doamne, Tu ştii ce ascun­dem şi ce descoperim şi ni­mic nu este ascuns înaintea lui Dumnezeu pe pămînt şi în cer. Mărire lui Dumnezeu, care mi‑a dăruit în bătrîneţele mele pe Ismael şi pe Isaac. Domnul meu doar aude rugăciunile.

42.    Doamne, fă ca eu şi urmaşii mei să împlinim rugăciunea, Doamne, şi pri­meşte rugă­ciunea mea. Doamne, iartă‑mi mie şi credincioşilor şi părinţi­lor mei în ziua so­cotirii”.

43.    Şi să nu crezi că Dumnezeu nu bagă‑n seamă faptele nelegiuiţilor! El întîrzie cu ei numai pînă la ziua cînd vor fi vederile lor pline [de groază].

44.    Ei se grăbesc, cu capul ple­cat, ochii lor nu se mişcă şi inimile lor sînt răpite, deci îndeamnă‑i pe oameni, cu privire la ziua cînd le va veni pedeapsa.

45.    Şi vor zice nelegiuiţii: “Doam­ne, întîrzie pînă la un termen apropiat!

46.    Atunci vom răspunde che­mării Tale şi vom urma trimisului.” Însă n‑aţi jurat înainte, că nu vă va atinge stricăciune?

47.    Voi locuiţi în locuinţele celor ce au păcătuit împotriva lor înşişi şi vi s‑a arătat ce am făcut Noi cu ei şi v‑am dat o pildă. Ei plăsmuiră vicleşu­gurile lor, dar la Dumnezeu este vicleşugul lor, chiar dacă vicleşugul lor ar putea să mute munţii.

48.    Şi să nu crezi că Dumnezeu nu împlineşte făgăduinţa [dată] trimişilor săi; Dumne­zeu este puternic, răzbună­tor.

49.    În ziua cînd se vor preface pămîntul şi cerurile şi vor ieşi ei[143] înaintea Dumneze­ului celui unic, atotputernic;

50.    îi vei vedea pe păcătoşi, în acea zi, legaţi în cătuşe,

51.    în haine de păcură, şi focul îi va bate peste feţele lor, ca să răsplătească Dumnezeu la tot sufletul după cum şi‑a agonisit. Dumnezeu este re­pede la socoteală.

52.    Aceasta este o veste pentru oameni şi să le fie îndemnare şi să înţeleagă că este numai un unic Dumnezeu şi să‑şi aducă aminte cei pricepuţi.

 

XV

SURA EL‑HIGIR[144]

Din Mekka şi este cu nouăzeci şi nouă de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător.

1.      ALR. Acestea sînt semnele Scripturii şi ale unui Coran răsvădit.

2.      De multe ori vor dori cei ne­credincioşi să fie moslemi.

3.      Lasă‑i numai sa mănînce şi să se folosească şi să se dea nădejdei. Ei vor înţelege [pe urmă].

4.      Şi Noi nu dărîmăm o cetate fără carte cunoscută[145].

5.      Nu poate vreun popor să grăbească termenul său sau să‑l întîrzie.

6.      Şi ei zic: “O, tu, asupra căru­ia a fost trimisă îndemnarea, tu eşti îndrăcit!

7.      De ce nu ne aduci îngeri, dacă eşti iubitor de adevăr?”

8.      Noi nu trimitem îngeri, decît dacă trebuie, şi atunci n‑ar fi ei[146] iertaţi.

9.      Noi am trimis îndemnare şi Noi vom păzi‑o.

10.    Şi Noi am trimis acum de’nainte [profeţi] la cele din început;

11.    însă n‑au venit la ei trimişi fără să fi fost batjocoriţi.

12.    De asta lăsăm să intre în inimile nelegiuiţilor.

13.    Ei nu voiesc să creadă în el[147], măcar că aflase loc pedepsi­rea înainta­şilor.

14.    Şi de le‑am deschide o poar­tă în cer, suindu‑se, ei

15.    ar zice: “Vederile noastre sînt îmbătate, sîntem un popor fermecat”.

16.    Noi am pus în cer turnuri[148] şi le‑am împodobit pentru pri­vitori.

17.    Şi le‑am păzit de fiecare satan bătut cu pietre,

18.    afară de cel ce ascultă pe furiş; lui îi urmează flacăra luminoasă[149].

19.    Şi pămîntul l‑am întins Noi şi am aruncat pe el [munţi] puternici şi am lăsat să ră­sară pe el tot felul de lucruri cu măsură cumpănită.

20.    Şi v‑am dat nutrămînt vouă şi celor pe care nu îi îngrijiţi.

21.    Şi nu este nici un lucru, al cărui hambar să nu fie de la Noi, şi Noi îi trimitem nu­mai cu măsură anumită.

22.    Şi Noi trimitem vînturi în­greunate şi trimitem din cer apă şi v‑o dăm de băut şi nu voi sînteţi cei ce culegeţi în hambare.

23.    Noi dăm viaţă şi moarte şi Noi moştenim.

24.    Noi îi cunoaştem pe cei ce merg înainte dintre voi, ase­menea şi pe cei ce întîrzie.

25.    Şi Domnul tău îi va aduna; El este înţelept, ştiutor.

26.    Şi Noi l‑am făcut pe om din lut, din tină plăsmuită.

27.    Şi duhurile le‑am făcut îna­inte din focul Samumului[150].

28.    Şi cînd a zis Domnul tău îngerilor: “Eu îl fac pe om din lut, din tină plăs­muită,

29.    şi după ce l‑am făcut şi i‑am suflat din duhul meu, cădeţi înaintea lui, închinîndu‑vă!”

30.    Şi se închinară toţi îngerii la un loc,

31.    numai diavolul, el nu voi să se închine cu ei.

32.    El zise: “O, diavole, ce‑ţi este că nu te‑ai închinat?”

33.    El zise: “Nu mă voi închina omului pe care l‑ai făcut din lut şi tină plăsmuită!”

34.    El zise: “Ieşi din el[151] şi eşti bă­tut cu pietre!”[152]

35.    “Şi asupra ta să fie blestem pînă‑n ziua judecăţii”.

36.    El zise: “Doamne, rabdă‑mă pînă la ziua învierii!”

37.    El zise: “Va fi răbdare pentru tine

38.    pînă la ziua timpului hotărît”.

39.    El zise: “Doamne, pentru că mă duci în rătăcire, le voi împodobi lor [lucrurile] pe pămînt şi‑i voi duce‑n rătă­cire pe toţi,

40.    afară de servii tăi cei curaţi”.

41.    El zise: “Acesta este un drum drept la Mine!

42.    Nu ai putere asupra servilor Mei, afară de cei ce‑ţi urmea­ză amăgiţi”.

43.    Şi iadul li s‑a făgăduit lor tuturor.

44.    El are şapte porţi şi fiecare poartă are o parte anumită.

45.    Cei ce se tem de Dumnezeu vin în grădini şi la izvoare:

46.    “Intraţi în pace cu siguranţă!”

47.    Şi vom scoate din piepturile lor ura. Ca fraţi vor şedea pe tronuri faţă în faţă.

48.    Să nu‑i atingă acolo oboseala şi să nu fie alungaţi de acolo.

49.    Vesteşte servilor Mei că Eu sînt iertător, îndurat,

50.    şi că pedeapsa Mea este pedeapsă dureroasă.

51.    Şi vesteşte‑le despre oaspeţii lui Avraam.

52.    Cînd intrară la el şi ziseră: “Pace!”, zise el: “Ne temem de voi!”

53.    Ei ziseră: “N‑aibi frică, noi îţi vestim un fiu înţelept!”

54.    El zise: “Îmi vestiţi aceasta după ce m‑au atins bătrîneţele? Ce‑mi vestiţi?”

55.    Ei ziseră: “Îţi vestim în ade­văr, deci, nu deznădajdui!”

56.    El zise: “Cine deznădăjduieşte în mila Domnului său dacă nu cei ce rătăcesc?”

57.    El zise: “Ce este treaba voas­tră, o, voi, trimişilor?”

58.    Ei ziseră: “Noi sîntem trimişi la un popor nelegiuit[153].

59.    Numai casa lui Lot o vom mîntui întreagă,

60.    afară de muierea sa. Noi am hotărît ca ea să întîrzie”.

61.    Şi cînd veniră la casa lui Lot cei trimişi,

62.    zise el: “Voi sînteţi oameni străini”.

63.    Ei ziseră: “Nu, ci am venit la tine cu privire la aceea de ce se îndoiau ei,

64.    şi noi îţi aducem adevărul şi sîntem iubitori de adevăr.

65.    Deci porneşte cu gloata ta în adîncul nopţii şi mergi în urma lor şi să nu se întoarcă cineva din voi, ci mergeţi unde vi s‑a poruncit”.

66.    Şi Noi i‑am dat această po­runcă, pentru că aceia aveau să fie smulşi cu rădăcină dis‑de‑dimineaţă.

67.    Şi veni poporul cetăţii bucurîndu‑se.

68.    El zise: “Aceştia sînt oaspeţii mei, deci nu mă ruşinaţi;

69.    temeţi‑vă de Dumnezeu şi nu‑mi faceţi ruşine!”

70.    Ei ziseră: “Oare nu ţi‑am oprit lumea?”[154]

71.    El zise: “Aici sînt fiicele mele, dacă voiţi să faceţi[155]“.

72.    Pe viaţa ta, ei rătăceau întru beţia lor.

73.    Atunci îi apucă strigătul[156] la răsăritul soarelui.

74.    Şi noi am întors‑o[157], de sus pînă jos, şi am lăsat să ploaie asupra ei pietre arse.

75.    Întru aceasta sînt semne pentru cei ce înţeleg.

76.    Şi ei sînt pe un drum drept.

77.    întru aceasta sînt semne pentru cei credincioşi.

78.    Şi locuitorii pădurilor erau nelegiuiţi.

79.    Şi noi ne‑am răzbunat faţă de ei, amîndoi[158] sînt pildă răsvădită.

80.    Şi poporul din El‑Higir îi ţinea de mincinoşi pe trimişi.

81.    Şi Noi le aduserăm semnele Noastre, însă ei se abătură de la ele.

82.    Şi ei îşi scobiră în munţi case sigure.

83.    Şi îi apucă strigătul dis‑de‑mineaţă,

84.    şi nu le folosi ceea ce au lucrat.

85.    Şi Noi am făcut cerurile şi pămîntul şi cele ce sînt între ele: cu adevărat şi “ora” vine. Deci, iartă [o, Mohammed] cu iertare frumoasă.

86.    Domnul tău este făcătorul cel înţelept.

87.    Şi Noi ţi‑am dat şapte [ver­suri], ce trebuie repetate, şi Coranul cel măreţ.

88.    Nu îndrepta ochii tăi la aceea ce le‑am dat unora din ei şi nu te întrista asupra lor. Plea­că aripa ta asupra credin­cioşilor.

89.    Şi spune: “Eu sînt un îndemnător răsvădit!”

90.    [Vom trimite pedeapsă asu­pra lor], precum am trimis asupra celor ce au împărţit,

91.    ce au făcut Coranul bucăţi

92.    şi pe Domnul tău! De la toţi vom cere socoteală

93.    pentru ceea ce au făcut.

94.    Vesteşte ceea ce ţi s‑a porun­cit şi întoarce‑te de la ido­latri.

95.    Noi te scutim de batjocori­torii

96.    care pun lîngă Dumnezeu alt Dumnezeu. Dar ei vor şti‑o [în sfîrşit].

97.    Noi ştim că pieptul tău este strîmtorat pentru vorbele lor,

98.    însă laudă pe Domnul tău şi închină‑te Lui

99.    şi serveşte Domnului tău, pînă‑ţi va veni siguranţa[159].