I

SURA CARE DESCHIDE CARTEA[1]

Din Mekka şi este cu şapte semne[2]

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      Laudă lui Dumnezeu, Do­mul veacurilor,

2.      celui milostiv, îndurat,

3.      ce domneşte în ziua judecăţii.

4.      Ţie voim să‑ţi servim şi la Tine să ne rugăm.

5.      Ocîrmuieşte‑ne pe drumul cel drept,

6.      pe drumul celora de care te‑ai îndurat,

7.      nu al celor asupra cărora eşti înfuriat, şi nu al celor ce rătăcesc.

 

II

SURA VACII

Din Medina şi este cu două sute optzeci şi şase de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      ALM. Aceasta este cartea în care nu e îndoială; ea este ocîrmuirea celor cuvioşi,

2.      care cred în cele tainice şi împlinesc rugăciunea şi fac milostenii din aceea ce le‑am dat Noi lor

3.      şi care cred în ceea ce ţi s‑a trimis ţie şi ce s‑a trimis îna­intea ta şi se încred în lumea de apoi.

4.      Aceia şpetrec] în ocîrmuirea Domnului lor şi le va merge bine.

5.      Pentru cei ce nu cred e însă tot una, ori de‑i îndemni sau ba: ei nu cred.

6.      Dumnezeu a pus pecete pe inimile şi auzul lor şi un văl asupra vederii lor şi pentru ei este pedeapsă mare.

7.      Unii dintre oameni spun: “Noi credem în Dumnezeu şi în ziua de apoi”, şi ei [to­tuşi] nu sînt între cei credin­cioşi.

8.      Ei îl înşală pe Dumnezeu şi pe cei credincioşi, însă ei îşi înşală numai sufletul, fără să ştie.

9.      În inimile lor e boală şi Dumnezeu le măreşte boala, însă lor [li se cade] pedeapsă dureroasă, pentru că sînt minciunoşi.

10.    Dacă li se spune: “Nu faceţi stricăciune pe pămînt!”, zic ei: “Dar noi facem bine!”

11.    Oare nu sînt ei cei ce fac stricăciune şi totuşi nu voiesc să o ştie?

12.    Şi dacă li se spune: “Credeţi cum cred oamenii!” zic ei: “Să credem precum cred proştii?” Oare nu sînt ei în­şişi proşti şi totuşi nu o ştiu?

13.    Şi dacă se întîlnesc cu cei ce cred, zic ei: “Noi credem!”, cînd petrec însă într‑ascuns cu Satanele lor[3], zic ei: “Sîntem doar cu voi, ne batem numai joc de ei”.

14.    Dumnezeu îşi bate joc de ei şi‑i face să rămîie rătăcind în fărădelegea lor.

15.    Ei sînt cei ce au cumpărat rătăcire în loc de ocîrmuire, însă negoţul lor nu le aduce cîştig şi ei nu sînt bine ocîrmuiţi.

16.    Ei seamănă cu cel ce aprinde focul, şi dacă a luminat [fo­cul] ceea ce e împrejurul său, ia Dumnezeu lumina şi‑i lasă pe ei în întunecime, [încît] nu văd [nimica].

17.    Surzi, muţi, orbi sînt ei şi totuşi nu se căiesc.

18.    Sau asemenea: [cînd cade] ploaie repede din cer întru întunecime, tunet şi fulger, bagă ei degetele în urechi din pricina trăsnetelor, de frică de moarte, Dumnezeu însă îi împresură pe cei ne­credincioşi.

19.    Fulgerul împiedică, răpeşte vederile lor; el le luminează toate [şi ei] umblă în el, şi dacă s‑a întunecat asupra lor, stau [împietriţi], şi dacă ar voi Dumnezeu, le‑ar lua auzul şi văzul, căci Dumne­zeu le poate pe toate. O, voi, oamenilor[4], serviţi Domnu­lui vostru, care v‑a făcut pe voi şi pe înaintaşii voştri, poate vă veţi teme de El.

20.    El v‑a făcut vouă pămîntul covor şi cerul boltă; El trimite apă din ceruri şi scoate prin ea roduri pentru susţinerea voastră, deci nu‑l faceţi pe nimenea asemenea lui Dum­nezeu cu ştirea voastră.

21.    Şi dacă staţi la îndoială des­pre cele ce le‑am trimis Noi robului Nostru, atunci adu­ceţi măcar o sură asemenea şi chemaţi martorii voştri cei afară de Dumnezeu[5], dacă iubiţi adevărul.

22.    Şi de nu o faceţi aceasta — doar nici o puteţi face — atunci temeţi‑vă de focul care arde oameni şi pietre [şi] este pregătit pentru cei necredincioşi.

23.    Deci vesteşte celor ce cred şi fac cele bune că pentru ei sînt grădini pătrunse de rîuri pe de supt; de cîte ori vor primi de acolo roduri, vor zice: “Acestea sînt pe care le‑am primit acum înainte”. Şi li se vor da roduri de ase­menea. Şi ei vor avea acolo muieri curate şi vor petrece acolo în veci.

24.    Dumnezeu nu se ruşinează dacă ia pilde de la muşte şi fiinţe mai mici[6], în ceea ce‑i priveşte însă pe cei ce cred, aceia ştiu că numai adevărul vine de la Domnul lor; iar cei ce nu cred, aceia zic: “Ce voieşte Domnul cu a­ceastă pildă?” Prin aceasta îi mo­meşte El pe mulţi şi‑i îndreaptă pe mulţi, însă pe nimenea nu‑l duce în rătăcire, decît pe cei nelegiuiţi.

25.    Cei ce rup legămîntul lui Dumnezeu, după ce a fost încheiat, şi despăr­ţesc ceea ce a poruncit Dumnezeu să se împreune şi fac strică­ciune pe pămînt, aceia sînt cei ce vor fi pierduţi.

26.    Cum de nu credeţi în Dum­nezeu? Doar aţi fost morţi şi El v‑a înviat; apoi vă va omorî, apoi vă va învia, apoi la El vă veţi întoarce.

27.    El este acela care v‑a făcut vouă toate cîte sînt pe pămînt, apoi s‑a suit în cer şi a făcut cele şapte ceruri unul ca altul şi El le ştie pe toate.

28.    Şi cînd a zis Domnul tău în­gerilor: “Voi să pun pe pămînt un locţiitor!” au zis ei: “Vrei să pui pe unul care face stricăciuni acolo şi varsă sînge? Însă noi vestim lauda Ta şi Te sfinţim!” El zise: “Eu ştiu ceea ce nu o ştiţi!”

29.    Şi El îl învăţă pe Adam nu­mele tuturor lucrurilor, deci le arătă pe acestea îngerilor şi zise: “Vestiţi‑Mi numele acestora, dacă ţineţi la ade­văr”.

30.    Ei ziseră: “Mărire Ţie! Nu ştim decît ceea ce ne‑ai învă­ţat, doar tu eşti cel ştiutor, înţelept!”

31.    El zise: “O, Adam, vesteşte‑le numele acestora!” Şi după ce le vesti nume­le zise El: “Oare nu v‑am spus, Eu ştiu taina cerurilor şi a pămîntului şi ştiu ceea ce desco­periţi şi ceea ce tăinuiţi”.

32.    Deci spuseră îngerilor: “Prosternaţi‑vă înaintea lui Adam”. Atunci se prosternară, nu­mai diavolul nu voi, ci se îngîmfă şi se făcu necredin­cios.

33.    Iar Noi ziserăm: “O, Adam, să locuieşti tu şi muierea ta în grădină şi să mîncaţi din ea cu prisosinţă de undo voiţi; dar de arborele acesta să nu vă apropiaţi, ca să nu fiţi între cei nelegiuiţi!”

34.    Satan însă îi împinse şi‑i alungă, ca să nu mai pe­treacă acolo, şi Noi zi­serăm: “Depărtaţi‑vă de acolo! Duş­mani să fiţi unul altuia! Pe pămînt să aveţi locuinţă şi cele trebuincioase pînă la un timp”.

35.    Şi Adam învăţă cuvinte de la stăpînul său şi se întoarse la El, căci El este iertător, în­durat.

36.    Noi am zis: “Depărtaţi‑vă de aici cu toţii; dar de la Mine vine la voi ocîr­muire, şi cel ce urmează ocîrmuirii Mele nu va şti nici de frică, nici de întristare.

37.    Şi cei ce nu cred şi se leapădă de semnele Noastre vor fi tovarăşii focului; acolo vor rămîne în veci”.

38.    O, voi, fiii lui Israel, aduceţi‑vă aminte de binele ce vi l‑am făcut şi păs­traţi legămîntul Meu, căci şi Eu voi păstra legămîntul vostru, şi temeţi‑vă de Mine şi credeţi în ceea ce v‑am trimis spre întărirea celor ce le‑aţi pri­mit şi nu fiţi cei dintîi care nu cred în aceasta şi nu vindeţi semnele Mele pentru un preţ mic, ci numai de Mine te­meţi‑vă.

39.    Şi nu îmbrăcaţi adevărul cu deşertăciunea şi nu acoperiţi adevărul, mă­car că‑l cunoaş­teţi.

40.    Deci împliniţi rugăciunea şi daţi milostenii şi umiliţi‑vă cu cei ce se umi­lesc.

41.    Voi porunciţi oamenilor cucernici şi uitaţi de sufletele voastre? Şi citiţi scriptura[7]? Nu voiţi s‑o pricepeţi?

42.    Căutaţi adăpost la răbdare şi la rugăciune, care e grea, numai nu pentru cei ce sînt umiliţi.

43.    Cei ce cred că vor grăbi odi­nioară înaintea Domnului lor şi se vor întoar­ce la El.

44.    O, fiii lui Israel, aduceţi‑vă aminte de binele ce vi l‑am făcut; Eu doar v‑am ales îna­intea făpturilor.

45.    Şi temeţi‑vă de ziua în care nu poate sta un suflet pentru altul şi nu se primeşte pen­tru el mijlocire, nici se ia pentru el preţ de răscumpă­rare şi nici li se poate ajuta sufletelor.

46.    Doar Noi v‑am mîntuit pe voi de neamul lui Faraon, care vă asuprea cu pedepse grele, înjunghia copiii voştri şi lăsa să trăiască numai mu­ierile voastre, şi întru aceasta a fost mare ispită de la Dom­nul vostru.

47.    Noi am despicat pentru voi marea şi v‑am mîntuit şi am înecat neamul lui Faraon, pe cînd priveaţi voi.

48.    Cînd am făcut mărturie cu Moise prin patruzeci de nopţi, atunci v‑aţi ales viţe­lul, pe cînd el[8] nu era de faţă, şi aţi fost nelegiuiţi.

49.    Atunci v‑am iertat Noi, doar că să fiţi mulţumitori.

50.    Deci i‑am dat Noi lui Moise Scriptura şi Furkânul[9], ca doar să fiţi bine îndreptaţi.

51.    Atunci zise Moise poporului său: “O, poporul meu, voi aţi spurcat sufletele voastre prin aceea că v‑aţi ales viţelul, deci întoarceţi‑vă la făcătorul vostru şi omorîţi‑vă sufletele voastre: aceasta va fi bine pentru voi la făcătorul vos­tru şi El se va întoarce către voi, căci El este iertător, îndurat”.

52.    Şi cînd aţi zis: “O, Moise, nu‑ţi vom crede, pînă nu‑l vom vedea pe Dum­nezeu făţiş!”, atunci v‑a apucat furtuna cînd priveaţi voi.

53.    Noi v‑am înviat atunci din moartea voastră, ca să fiţi mulţumitori[10].

54.    Şi Noi am lăsat să vă um­brească nourii şi am trimis asupra voastră man­na şi potîrnichele: “Mîncaţi din bunătatea ce v‑am dat‑o spre trebuinţa voastră!” Iar ei n‑au fost nedrepţi faţă de Noi, ci au fost nedrepţi numai faţă de ei înşişi.

55.    Noi am zis: “Intraţi în ce­tatea aceasta şi mîncaţi din ea pînă vă veţi sătu­ra şi intraţi în poartă cu umilinţă şi ziceţi: «Hittatun[11]!». Noi vă vom ierta păcatele voastre şi‑i vom spori pe cei buni”.

56.    Însă cei nelegiuţi au schim­bat alt cuvînt în loc de ceea ce li s‑a spus, şi Noi am tri­mis asupra celor nelegiuiţi mînie din cer, pentru că s‑au lepă­dat de adevăr.

57.    Şi cînd Moise ceru apă pen­tru poporul său am zis Noi: “Loveşte cu toia­gul tău stînca!” şi au curs din ea două­sprezece izvoare[12], ca să cu­noască toţi oamenii fîntînile lor: “Mîncaţi şi beţi din ceea ce v‑a dat Dumnezeu şi nu faceţi răutăţi pe pămînt”.

58.    Şi cînd aţi spus: “O, Moise, nu putem suferi tot acelaşi fel de bucate; roa­gă‑te pen­tru noi la Domnul tău să ne dea nouă ceea ce scoate la iveală pămîntul; legume, castraveţi, usturoi[13], linte şi ceapă!” zise el: “Voiţi să ale­geţi ce e mai rău în loc de ce e mai bun? Coborîţi‑vă în Egipet şi acolo veţi avea ce aţi cerut!” Şi veni asupra lor înjosire şi sărăcie şi căzu asupra lor mînia lui Dum­nezeu, şi‑i omorîră pe profeţi cu nedreptul şi pentru că se răsculară şi se arătară duş­mănoşi.

59.    Însă cei ce cred, fie iudei, sau creştini, sau sabei[14], dacă nu­mai cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi şi fac bine, vor primi răsplata lor de la Dom­nul lor şi nu va veni frică peste ei şi nu se vor întrista.

60.    Iar cînd am încheiat Noi legămîntul cu voi şi am ridi­cat asupra voastră muntele[15], am zis: “Ţineţi cu tărie ceea ce v‑am descoperit şi pome­niţi ceea ce este întru aceea, ca să fiţi cuvioşi”.

61.    Atunci v‑aţi întors voi de la aceasta şi de n‑ar fi fost harul şi îndurarea lui Dumnezeu asupra voastră, aţi fi fost pierduţi; însă voi ştiţi ceea ce au păţit aceia din voi care au călcat Sabathul; Noi le‑am zis: “Să fiţi momiţe lepă­date!”[16]

62.    Şi i‑am pus ca pildă pentru cei de faţă şi cei viitori şi ca îndemnare pen­tru cei cuvioşi.

63.    Iar Moise a spus poporului său: “Dumnezeu vă porun­ceşte să junghiaţi o vacă!”[17] Ei ziseră: “Îţi baţi joc de noi?” El zise: “Ferească Dumnezeu ca să fii unul dintre nebuni!” Ei ziseră: “Roagă‑te pentru noi la Domnul tău, ca să ne arate cum să fie vaca aceea?” El zise: “Iată, El zise, vaca să nu fie prea bătrînă şi nici prea tînără, de vîrstă mijiocie şi să faceţi ce vi se va porunci”.

64.    “Culoarea ei?” El zice: “Iată, El zice, vaca să fie la culoare gălbuie‑roşie­tică, plăcută privitorilor”.

65.    Ei ziseră: “Roagă‑te pentru noi la Domnul tău ca să ne arate cum să fie ea, căci va­cile noastre seamănă între ele şi dacă voieşte Dumne­zeu, sîn­tem bine ocîrmuiţi”.

66.    El zise: “Iată, El zice ca să nu fie o vacă slăbită, ce ară pămîntul şi adapă semă­nătura, ci sănătoasă şi fără greş”. Ei ziseră: “Acum vii cu adevărul!” şi junghiară vaca, dar puţin lipsea şi n‑ar fi făcut aceasta.

67.    Dacă aţi omorît pe cineva şi vă certaţi pentru aceasta, va scoate la iveală Dumnezeu ceea ce aţi ascuns.

68.    Şi Noi am zis: “Loviţi‑l ca­davrul cu o bucată din acea vacă şi Dumnezeu îndată îl va învia pe mort şi vă va arăta semnele Sale, ca să veniţi la pri­cepere”.

69.    Atunci se învîrtoşiră inimile voastre îndată ca pietrele, sau se făcură şi mai vîrtoase; căci pietrele — din unele izvorăsc rîurile, iar altele se despi­că şi din ele iese apa, iar altele se surpă de frica lui Dumnezeu, însă Dumnezeu nu e nebăgător de seamă la ceea ce faceţi.

70.    Doriţi voi ca ei să vă crea­dă?[18] O mare parte din ei a auzit doară cuvîntul lui Dumnezeu, totuşi l‑au schi­monosit, deşi l‑au cunoscut şi l‑au price­put.

71.    Şi dacă se întîlnesc cu cei ce cred, zic ei: “Noi credem!”. Dacă într‑ascuns se întîlnesc laolaltă, zic ei: “Voiţi să le povestiţi ce v‑a descoperit Dumne­zeu, ca să se certe [cu voi] despre aceasta înaintea Domnului vostru?”

72.    Oare nu pricepeţi că Dum­nezeu cunoaşte ceea ce as­cund şi ce descoperă ei?

73.    Şi între ei sînt proşti de aceia ce nu pricep scriptura, ci au numai năluciri şi numai presupuneri, însă vai celor ce scriu scriptura cu mîna lor şi zic: “Aceasta este de la Dumnezeu!” pentru ca să‑şi cîştige puţină simbrie, însă vai de ei pentru ceea ce au scris mîinile lor şi vai de ei pentru ceea ce şi‑au ago­nisit![19]

74.    Ei zic: “Nu ne va atinge focul [iadului], decît numai cîteva zile numărate!” Spune‑le: “Aveţi un legămînt cu Dum­nezeu? Doară nu va frînge Dumne­zeu făgăduinţa Sa, sau ziceţi ceva despre Dum­nezeu ce nu o ştiţi?”

75.    Într‑adevăr, cel ce caută răul şi acela pe care‑l îmbră­ţişează păcatul, ace­ia sînt tovarăşii focului: în el vor rămîne ei în veci.

76.    Iar cei ce cred şi fac bine, aceia vor fi tovarăşii raiului, în el vor rămîne ei în veci.

77.    Şi noi am încheiat un legă­mînt cu fiii lui Israel: “Să nu [serviţi] altuia, de­cît numai lui Dumnezeu şi [să vă] pur­taţi bine cu părinţii, rudele, orfanii şi sărmanii [voştri] şi să vorbiţi bine despre oa­meni şi să împliniţi rugă­ciunea şi să daţi milostenie!” Atunci v‑aţi lepădat, afară de puţini din voi, şi v‑aţi abătut.

78.    Şi noi am încheiat un legă­mînt cu voi, ca să nu vărsaţi sîngele vostru şi să nu vă alungaţi pe voi înşivă din locuinţele voastre: atunci aţi juruit voi şi aţi fost martori.

79.    Atunci vă omorîrăţi voi unul pe altul şi alungarăţi o parte din voi din lo­cuinţele lor. Voi să ajutoraţi între olaltă numai la fărădelegi şi duş­mănii. Şi dacă vin ei la voi încătuşaţi, îi sloboziţi, şi to­tuşi v‑a fost oprit să‑i iz­go­niţi. Credeţi voi numai o parte a scripturii şi cealaltă n‑o credeţi? Dar ce vor primi aceia din voi ce se poartă astfel, decît ruşine în viaţa lu­mească şi să fie aruncaţi la pedepse mai aspre în ziua învierii? Dumne­zeu doar nu e nebăgător de seamă la ceea ce faceţi.

80.    Aceştia sînt cei ce‑şi cum­pără viaţa lumească pentru [preţul vieţii] celei de apoi. Lor nu li se va uşura pedea­psa şi lor nu li se va ajuta.

81.    Odinioară i‑am dat Noi lui Moise scriptura şi lui am lăsat [să‑i urmeze] alţi trimişi şi i‑am dat lui lsus, fiul Ma­riei, semne desluşite şi l‑am întărit cu duhul sfînt[20]. Însă de cîte ori venea un trimis la voi cu ceva ce nu vă plăcea, eraţi voi îngîmfaţi şi o parte [din trimişi] o învinuiaţi că ar aduce minuni, iar altă parte o omorâţi.

82.    Însă [jidovii] ziseră: “Inimile noastre sînt cu prepus”. Dar Dumnezeu i‑a blestemat pentru necredinţa lor şi nu­mai puţini fură credincioşi.

83.    Şi cînd le veni scriptura[21] din partea lui Dumnezeu spre întărirea [scrip­turii] ce era la ei, deşi înainte cerură ajutor împotriva celor necredin­cioşi şi deşi a venit la ei ceea ce au cunoscut, [acum] se lepădară de ea[22]. Însă bleste­mul lui Dumnezeu este asu­pra necredincioşilor.

84.    Pentru o nimica vînd ei su­fletul lor. Căci ei nu cred din pizmă în ceea ce a trimis Dumnezeu, că Dumnezeu se descoperă după plăcerea cui voieşte dintre servii Săi. De aceea şi‑au adunat ei urgie peste urgie. Însă asupra celor necredincioşi [vine] pedea­psă ruşinoasă.

85.    Iar cînd li se spune: “Credeţi în ceea ce a descoperit Dum­nezeu”, zic ei: “Noi credem [numai] la ceea ce s‑a desco­perit”, şi aşa se leapădă ei de ceea (ce s‑a descoperit) mai apoi, deşi este adevăr şi întăreşte [descope­ririle] ce sînt [acum] la ei. Spune: “De ce aţi omorît profeţii lui Dum­nezeu cei de mai înainte, dacă sînteţi credincioşi?”

86.    Cînd a venit la voi Moise cu semne desluşite, atunci v‑aţi ales voi viţelul, cînd nu era el de faţă şi aţi păcătuit.

87.    Şi cînd am încheiat Noi cu voi legămîntul şi am ridicat asupra voastră muntele[23] [zicînd]: “Primiţi ceea ce v‑am descoperit cu putere şi ascultaţi!”, au zis ei: “Noi am auzit, însă ne‑am împotrivit” şi fură adăpaţi în inimile lor cu viţelul[24] pentru necredinţa lor. Spune: “Greutăţi vă po­runceşte credinţa voastră, dacă sînteţi credincioşi”.

88.    Spune: “De voiţi să aveţi o locuinţă de apoi la Dum­nezeu, care să fie aleasă înaintea celorlalţi oameni, atunci doriţi‑vă moartea, dacă iubiţi adevărul”.

89.    Dar nicicînd nu voiesc ei aceasta din pricina celor ce le făcură înainte mîinile lor[25], însă Dumnezeu îi cunoaşte pe nelegiuiţi.

90.    Şi tu vei afla că oamenii aceştia poftesc viaţa chiar mai mult decît cei ce se în­chină altor zei; fiecare din ei doreşte să trăiască o mie de ani, însă nu scapă de pedea­psă chiar dacă ar trăi [o mie de ani], căci Dumnezeu ştie ceea ce au făcut ei.

91.    Spune: “Vai de cel ce este un duşman al lui Gabriel, acesta doar l‑a tri­mis[26] în inima ta cu îngăduirea lui Dumne­zeu, ca să adeverească cele de nainte spre îndreptare şi veste bună pentru cei necredincioşi.

92.    Vai de cel ce este un duşman al lui Dumnezeu, al îngerilor săi, al trimi­şilor săi, al lui Gabriel şi al lui Michael; Dumnezeu este doar un duşman al necredincioşilor.”

93.    Şi ţie ţi‑am trimis semne desluşite şi cine nu crede în ele decît cei nele­giuiţi?

94.    Dar de cîte ori încheie ei legământul, o parte din ei îl leapădă, ba chiar cei mai mulţi nu cred.

95.    Şi cînd a venit la ei trimisul de la Dumnezeu spre a întări [descoperirea] ce era la ei, o parte din cei ce au scriptura lepădă scriptura lui Dumne­zeu după spatele lor, ca şi cînd n‑ar şti ei nimic despre aceasta.

96.    Ei urmară sfaturilor pe care le născociră Satanii împo­triva împărăţiei lui Solo­mon[27], însă Solomon nu era necredincios, ci Satanii erau necredin­cioşi şi învăţau pe oameni vraja şi ceea ce s‑a trimis celor doi îngeri din Babei, lui Harut şi Marut[28]. Însă ei nu‑l învaţă pe nime­nea, pînă ce nu zic ei: “Noi sîntem o ispitire, deci nu fi necredincios!”[29] De la ei s‑au în­văţat [oamenii] cum se bagă ceartă între bărbat şi muiere; însă ei nu pot să‑i strice nimănui fără îngăduirea lui Dumnezeu. Ei învăţară ceea ce aduce strică­ciune şi nu foloseşte şi totuşi ştiau că cel ce‑şi cumpără acestea n‑are parte la viaţa de apoi. Pentru stricăciune şi‑au vîndut sufletul lor; o, de ar pricepe aceasta!

97.    Dacă ar fi crezut ei şi ar fi fost cu frica lui Dumnezeu, [ar fi primit] răs­plată mai bună de la Dumnezeu. O, de ar fi priceput!

98.    O, voi cei ce credeţi, nu zi­ceţi: “Raina!”, ci ziceţi: “Unzuma!”[30] şi fiţi ascul­tători, căci pentru cei necredincioşi este pedeapsă dureroasă.

99.    Cei necredincioşi din popo­rul scripturii[31] şi păgînii nu doresc să vie bine asupra voastră de la Domnul vos­tru, însă Dumnezeu alege întru îndura­rea sa pe cine voieşte, căci Dumnezeu e mare binefăcător.

100.  Dacă ştergem semne [din Coran] sau le uităm, aducem altele mai bune decît ele sau asemenea cu ele. Oare nu ştii că Dumnezeu e atotputer­nic?[32]

101.  Oare nu ştii că a lui Dum­nezeu este stăpînirea asupra cerurilor şi a pămîntului şi că afară de Dumnezeu nu aveţi ajutător şi ocrotitor?

102.  Sau voiţi să cereţi voi de la trimisul vostru ceea ce s‑a cerut mai înainte de la Moise?[33] Însă cine schimbă necredinţă pentru credinţă se abate de la drumul cel drept.

103.  Doreşte o parte mare din po­porul scripturii ca să vă în­toarcă de la cre­dinţa voastră la necredinţă din pizma sufletului lor, după ce li s‑a făcut dezvăluit adevărul[34], însă iertaţi şi uitaţi pînă va veni Dumnezeu cu porunca Sa; Dumnezeu atotputernic.

104.  Şi împliniţi rugăciunea şi daţi milostenie şi ceea ce fa­ceţi înainte bine pentru su­fletele voastre, aceea veţi afla la Dumnezeu, căci Dum­nezeu ştie ce faceţi.

105.  Ei au zis: “Nu vor intra în rai decît cei ce sînt jidovi sau creştini!” Acestea sînt dorin­ţele lor, [tu însă] spune: “Aduceţi dovada voastră, dacă iubiţi adevărul!”

106.  Într‑adevăr, cel ce supune faţa sa lui Dumnezeu şi se poartă bine, acela [primeşte] răsplata sa de la Domnul său şi frică [nu vine] peste el şi nu se întristează.

107.  Jidovii spun: “Creştinii n‑au [temei] pe nimic”. Şi creştinii zic: “Jidovii n‑au [temei] pe nimic” şi totuşi citesc [atît jidovii cît şi creştinii] scrip­tura. Asemenea vorbesc şi cei ce nu au cunoştinţă, însă Dumnezeu va judeca în ziua învierii asupra certelor lor.

108.  Şi cine e mai păcătos decît cel ce opreşte să se pomenească la templele lui Dumnezeu numele Său şi năzuieşte să le pustiască?[35]

109.  Doar al lui Dumnezeu este răsăritul şi apusul şi încotro vă întoarceţi, acolo e faţa lui Dumnezeu: căci Dumnezeu este cuprinzător, înţelept.

110.  Ei zic: “Dumnezeu a făcut un copil”. Mărire lui! Ba nu! Ale lui sînt ceru­rile şi pămîntul: toate ascultă de El.

111.  Făcătorul cerurilor şi al pămîntului şi cum hotăreşte un lucru, atunci spune: “Să fii!” şi este!

112.  Cei ce nu ştiu spun: “De‑ar vorbi Dumnezeu cu noi sau de‑ar aduce un semn!” Cam asemenea cuvintelor lor au vorbit înaintaşii lor; inimile lor seamănă întreolaltă. În adevăr, Noi am adus semne lămurite poporului cunoscă­tor.

113.  Noi te‑am trimis la adevăr să binevesteşti şi să îndemni, însă nu vei fi întrebat despre tovarăşii iadului.

114.  Şi nu se vor învoi cu tine jidovii şi creştinii pînă ce nu vei urma legea lor. Spune: “Numai îndreptarea lui Dum­nezeu este îndreptare [ade­vărată]. În adevăr dacă ai fi urmat ceea ce le place lor, măcar că ţi‑a venit cunoş­tinţa, n‑ai avea de la Dum­nezeu scut şi ocrotire.

115.  Aceia cărora le‑am dat Noi scriptura, dacă o vor citi cum trebuie să se citească, vor crede în ea; iar cei ce nu cred în ea sînt pierduţi.

116.  O, fiii lui Israel, aduceţi‑vă aminte de binele ce vi l‑am făcut Eu, v‑am ales doar înaintea făpturilor.

117.  Şi temeţi‑vă de ziua în care nu poate sta un suflet pentru altul şi nu se primeşte de la el răscumpărare şi nu‑i ajută şi nu este mîntuire.

118.  Şi Domnul cînd l‑a ispitit pe Abraam cu porunci pe care le‑a împlinit acesta, a zis: “Eu te aşez ca Imîm[36] asupra oa­menilor”. El zise: “Nu vor primi cei nelegiuiţi legămîntul meu”.

119.  Şi cînd am făcut Noi pentru oameni o casă de adunare şi adăpost[37], [am zis]: “Ţineţi locul lui Avraam[38] ca loc de rugăciune!” Şi am încheiat cu Avraam şi Ismael legămînt. “Curăţiţi[39] casa mea pentru cei ce o înconjură şi cei ce petrec în ea, precum şi cei ce se roagă şi se închină în ea”.

120.  Şi cînd a zis Avraam: “Doam­ne, fă ţara aceasta liniştită şi nutreşte cu roduri poporul ei, care crede în Dumnezou şi în ziua de apoi!”, zise El: “Şi pe cel ce nu crede voi să‑l hrănesc cu puţin, apoi însă voi să‑l arunc în pedeapsa focului. Vai de drumul acela!”

121.  Şi cînd puseră Avraam şi Ismael temeliile casei, [ziseră ei]: “Doamne, pri­meşte‑o de la noi, tu eşti doar cel ce aude, ştie!

122.  Doamne, fă‑ne moslemi şi pe urmaşii noştri [fă‑i] un popor moslem şi arată‑ne pravila noastră şi te întoarce spre noi. Tu doar eşti cel bun şi milostiv.

123.  Doamne, ridică întru ei un trimis dintre ei, care să le arate semnele Tale şi să‑i în­veţe scriptura şi înţelepciu­nea şi să‑i curăţească. Tu eşti doar cel puternic, înţelept”.

124.  Şi cine se leapădă de legea lui Avraam, afară de acela al cărui suflet este neghiob? Ni l‑am ales doar [pe Avraam] acum în lumea aceasta, iar în cea de apoi va fi el între cei desăvîrşiţi.

125.  Cînd i‑a zis lui Domnul său: “Fii moslem!”, a zis el: “Mă supun Domnului veacuri­lor!”

126.  Şi Avraam a dat ca moş­tenire această [lege] fiilor săi, şi Iacov [asemenea zise]: “O, fiii mei, iată, Dumnezeu v‑a ales vouă credinţa aceasta şi să nu muriţi altfel decît fiind moslemi”.

127.  Au fost alţi martori cînd moartea s‑a apropiat de Iacob? Atunci a zis el fiilor săi: “Cui îi veţi servi după mine?” Ei ziseră: “Voim să‑i servim Dum­nezeului tău şi Dumnezeului părinţilor tăi Abraam, Ismael şi Isaac, uni­cul Dumnezeu; Lui voim să ne supunem”.

128.  Acest popor s‑a trecut. A primit ce şi‑a agonisit, şi voi [aşijderea] veţi primi ce vă veţi agonisi; însă voi nu veţi fi întrebaţi despre ceea ce au făcut ei.

129.  Şi ei zic: “Fiţi jidovi sau creş­tini, atunci sînteţi pe drumul drept!” Spune: “Ba nu! [Noi primim] legea lui Avraam, cel dreptcredincios, şi el nu era idolatru”.

130.  Spuneţi: “Noi credem în Dumnezeu şi în ceea ce ne‑a trimis nouă şi lui Avraam, Ismael, Isaac, Iacov şi semin­ţiilor şi în ceea ce s‑a adus lui Moise şi lui Isus şi ceea ce s‑a adus profeţilor de la Domnul lor. Noi nu facem deosbire cu vreunul din ei, ci sîntem moslemi”.

131.  Iar dacă cred ei întocmai cum credeţi voi, atunci sînt ei pe drumul drept, iar dacă se abat, atunci sînt ei între duşmani. Şi ţie îţi va fi de ajuns Dumnezeu faţă de ei, doar El aude, ştie.

132.  Legea lui Dumnezeu [o avem] şi ce e mai bun decît legea lui Dumnezeu? Lui voim să‑i slujim!

133.  Spune: “Voiţi să vă certaţi cu noi despre Dumnezeu? El doar e Domnul nostru şi al vostru, iar faptele noastre sînt ale noastre, şi faptele voastre sînt ale voastre, şi noi Lui ne închinăm”.

134.  Sau voiţi să ziceţi: “Avraam, Ismael, Isaac, Iacov şi se­minţiile au fost jidovi sau creştini?” — Spune: “Sînteţi voi mai înţelepţi decît Dum­nezeu? Şi cine e mai nele­giuit decît acela care ascun­de mărturiile ce le are de la Dumnezeu?” — Dumnezeu doară nu e nebăgător de seamă la ceea ce faceţi.

135.  Acest popor s‑a trecut. A primit ce şi‑a agonisit, şi voi [aşijderea] veţi primi ce vă veţi agonisi, însă nu veţi fi întrebaţi despre ceea ce au făcut ei.

136.  Vor zice cei nebuni între oameni: “De ce‑i întoarce de la Kibla pe care o aveau îna­inte?”[40] Spune: “Al lui Dum­nezeu este răsăritul şi apu­sul. Pe cine voieşte, îl ocîrmuieşte El pe drum drept”.

137.  Noi v‑am aşezat ca popor mijlocitor, ca să fiţi martori faţă de oameni, însă şi trimisul va fi martor faţă de voi.

138.  Şi de ce am schimbat Kibla pe care ai avut‑o înainte? Numai ca să ştim cine ur­mează trimisul şi cine se întoarce pe călcîiul său. Lucru greu li se pare acesta[41] unora, nu însă celora pe care îi îndreaptă Dumnezeu. Însă Dumnezeu nu lasă să se piardă credinţa voastră, Dumnezeu e dator faţă de oameni îndurat, milostiv.

139.  Noi am văzut că am în­dreptat faţa ta spre ceruri, dar Noi te vom întoarce spre o Kiblă care‑ţi place. Întoarce faţa ta spre templul cei sfînt[42] şi ori­unde sînteţi faţa voastră este spre el. Iar aceia cărora li s‑a dat scriptura ştiu că acest adevăr este de la Domnul lor. Lui Dumnezeu doar nu‑i e necunoscut ceea ce fac ei.

140.  Şi dacă le‑ai aduce celor ce au scriptura toate semnele, totuşi n‑ar urma ei Kiblei tale, deci nu urma nici tu Kiblei lor[43], doar nici ei nu urmează aici unul Kiblei altuia. Dar dacă ai urma poftei lor, deşi ai ajuns la price­pere, atunci vei fi un nelegiuit.

141.  Cei cărora le‑am dat Noi scriptura îl cunosc pe el[44], ca şi cum i‑ar cu­noaşte pe co­piii lor, însă o parte din ei ascund adevărul, deşi îl cu­nosc.

142.  Adevărul este de la Domnul tău, deci nu fi între cei ce se îndoiesc.

143.  Fiecare are o parte spre care se întoarce [la rugăciune]; voi însă rîvniţi spre ceea ce este mai bun. Orişiunde veţi fi, Dumnezeu vă va conduce la un loc. Dumnezeu e doar autotputernic.

144.  De orişiunde vii, întoarce faţa ta spre templul cel sfînt, căci adevărul acesta este de la Domnul tău. Lui Dum­nezeu doar nu‑i e necunos­cut ceea ce faceţi.

145.  De orişiunde vii, întoarce faţa ta spre templul cel sfînt, şi ori şi unde sîn­teţi întoar­ceţi faţa voastră spre el, pentru ca oamenii să nu aibă dovezi împotriva voastră, ci numai împotriva celor nele­giuiţi. De ei nu vă temeţi, ci temeţi‑vă de Mine. Eu voi să umplu cu harul Meu şi veţi fi îndreptaţi spre bine.

146.  Noi deci v‑am trimis vouă un trimis din mijlocul vos­tru, ca să vă citească semnele Noastre şi să vă curăţească şi să vă înveţe scriptura şi înţe­lep­ciunea şi să vă înveţe ceea ce nu ştiţi.

147.  Aduceţi‑vă aminte de Mine, ca să‑Mi aduc aminte de voi şi să‑Mi fiţi mulţumitori; şi nu fiţi nemulţumitori faţă de Mine.

148.  O, voi cei ce credeţi, cereţi ajutor întru statornicie şi ru­găciune, căci Dumnezeu e cu cei statornici.

149.  Nu spuneţi despre cei ce fură ucişi în calea lui Dumnezeu “Ei sînt morţi!”, ci “Ei sînt vii!”, căci aceasta nu o price­peţi.

150.  Nu vă vom ispiti cu nimic, nici cu frică, nici cu foamete, nici cu daună în privinţa averii sufletului şi a roadelor; deci binevesteşte celor sta­tornici,

151.  care, dacă a venit asupra lor nenorocire, spun: “Noi sîntem ai lui Dum­nezeu şi la Dumnezeu ne vom întoarce”.

152.  Asupra lor este binecuvîntare şi îndurare de la Dom­nul lor: ei sînt doar pe drum drept.

153.  Şi Safâ şi Mervah[45] sînt locuri sfinte ale lui Dumnezeu şi cel care peregri­nează la casa Sa sau o cercetează nu păcă­tuieşte dacă merge împre­jurul lor şi [pentru] cei ce fac bine [este] Dumnezeu cel mulţumitor, ştiutor.

154.  Iar cei ce ascund ceea ce am trimis Noi ca semne des­luşite şi îndreptare, după ce am hotărît oamenilor în scriptură, pe aceia îi va bles­tema Dum­nezeu şi toţi cei ce blestemă îi vor blestema,

155.  afară de aceia care se căiesc şi se îndreaptă şi mărturisesc — către aceia Mă voi în­toarce, căci Eu sînt paşnic, îndurător.

156.  Iar aceia care nu cred şi mor în necredinţă — asupra lor [vine] blestemul lui Dum­nezeu şi al tuturor îngerilor şi oamenilor.

157.  Ei vor rămîne în veci întru el[46], nu le va fi uşurată pe­deapsa şi nu vor fi băgaţi în seamă.

158.  Şi Dumnezeul vostru e nu­mai un unic Dumnezeu; nu este Dumnezeu afară de El, cel milostiv, îndurător.

159.  în facerea cerurilor şi a pămîntului — în schimbarea nopţii şi a zilei — în corăbiile care pătrund marea spre folosul oamenilor — în ceea ce trimite Dumnezeu din cer ca apă să învie pămîntul din moartea sa — întru răspîndirea tuturor vietăţilor — întru ocîrmuirea vînturilor şi a nourilor, care [plutesc] fără răsplată între cer şi pămînt — sînt [destule] semne pen­tru poporul cel înţelept.

160.  Şi totuşi sînt oameni care primesc afară de Dumnezeu încă şi semeni[47] şi îi iubesc precum se iubeşte Dumne­zeu; însă cei ce cred îl iubesc mai mult pe Dumnezeu. O, de ar înţelege cei nelegiuiţi, cînd vor vedea pedeapsa, că toată puterea este a lui Dum­nezeu şi că Dumnezeu pede­pseşte cu asprime.

161.  De se vor dezbăra cei amă­giţi de amăgitori şi dacă vor vedea pedeapsa şi cum se rup legăturile,

162.  atunci vor zice cei amăgiţi: “O, de ar fi pentru noi în­toarcere, ca să ne dezbărăm de ei, precum s‑au dezbărat ei de noi!”. Aşa le va arăta Dum­nezeu faptele lor, suspin va veni asupra lor şi ei nu vor scăpa din foc.

163.  O, voi, oamenilor, mîncaţi din ceea ce este iertat şi bun pe pămînt şi nu urmaţi paşilor lui Satan; el vă este doar un duşman clar.

164.  El vă porunceşte ce e rău şi ruşinos şi ca să vorbiţi de Dumnezeu ceea ce nu ştiţi.

165.  Dacă li se spune: “Urmaţi ceea ce a trimis Dumnezeu”, zic ei: “Nu, [ci] noi urmăm cele ce le‑am aflat de la pă­rinţii noştri”. Oare n‑au fost părinţii lor nepricepuţi şi rău ocîrmuiţi?

166.  Cei ce nu cred seamănă cu cel ce cheamă ceva ce nu aude decît numai chemarea şi strigătul[48]. Surzi, muţi, orbi sînt ei şi nu o ştiu.

167.  O, voi, cei ce credeţi, mîncaţi din bunătăţile pe care vi le dădurăm şi mul­ţumiţi lui Dumnezeu, dacă îl slujiţi.

168.  Vouă vă sînt oprite numai mortăciune, sînge, carne de porc şi ceea ce nu s‑a junghiat în numele lui Dumnezeu[49]. Iar cine a fost silit [la aceasta] fără să aibă poftă şi fără să se poată împotrivi, acela n‑are păcat, căci Dumnezeu este iertător, îndurător.

169.  Cei ce ascund ceea ce a trimis Dumnezeu în scrip­tură şi vînd aceasta penru preţ josnic, aceia nu vor mînca înlăuntrul lor alta decît foc, şi Dumnezeu nu va vorbi cu ei în ziua învierii şi nu‑i va curaţi şi pentru ei va fi pedeapsă dureroasă.

170.  Ei sînt cei ce vînd rătăcire pentru drum drept şi pe­deapsă pentru iertare; ce vor suferi ei în foc!

171.  Şi anume de aceea, pentru că Dumnezeu a trimis această scriptură întru adevăr, şi cei ce se ceartă asupra scripturii cad în rătăcire mare.

172.  Nu stă cuvioşia întru aceea ori de îndreptaţi faţa voastră spre răsărit sau spre apus, ci cuvios este cel ce crede în Dumnezeu, în ziua de apoi, în îngeri în scriptură şi în profeţi şi dă din averea sa din dragoste, către El rude­lor, orfanilor, sărmanilor, călătorilor, cerşetorilor şi ce­lor din robie şi‑şi împlineşte rugăciunea şi dă milostenii, şi cei ce ţin întreolaltă făgă­duinţele pe care le‑au făgă­duit şi cei ce sînt statornici în nenorociri şi în timpul vite­jiei[50]. Aceştia sînt cei drepţi, cei temători de Dumnezeu.

173.  O, voi, cei ce credeţi, aveţi ca îndatorire răzbunarea pen­tru omor: slobod pentru slobod, rob pentru rob, mu­iere pentru muiere. Iar dacă i s‑a iertat cuiva aceasta din partea fratelui său, pentru acela să urmeze bunăvoinţă, însă să aibă răscumpărare întru cuviinţă.

174.  Aceasta este o uşurare şi îndurare de la Domnul vos­tru. Şi cel ce greşeş­te după aceasta, pentru acela este pedeapsă dureroasă.

175.  Şi întru răzbunare este viaţa pentru voi, o, voi, cei price­puţi, dacă sînteţi cu frica lui Dumnezeu.

176.  Aveţi îndatorirea: Dacă va să moară unul din voi şi lasă în urma sa ave­re, atunci să facă testament pentru părinţi şi rude după bunacuviinţă; o îndatorire pentru cei cu frica lui Dumnezeu.

177.  Însă cel ce schimbă [testa­mentul], după ce l‑a auzit, atunci vine păcatul asupra celor ce schimbă. Dumnezeu doar aude, ştie.

178.  De se teme însă cineva că testatorul a fost cu nedrepate sau în rătăcire şi face pace între cei [ce se ceartă], acela nu cade în păcat; Dumnezeu doar este iertător, milostiv.

179.  O, voi, cei ce credeţi, şi voi aveţi îndatorirea pentru ajunare, cum aveau înda­torire şi înaintaşii voştri, ca să fiţi cu frica lui Dumnezeu.

180.  Un număr anumit de zile [să ajunaţi], însă acela din voi care e bolnav sau în călătorie [să postească asemenea] alt număr de zile. Cei ce însă sînt în stare [să postească, şi totuşi nu postesc, aceia să dea] unui sărac bucatele ca răscumpărare; însă dacă face cineva bine de bunăvoie, atunci e bine pentru el; iar dacă postiţi [totodată] e mai bine pentru voi, dacă sînteţi pricepuţi.

181.  Luna Ramadân[51], în care s‑a trimis Coranul ca îndreptar pentru oameni şi ca învă­ţătură lămurită pentru dru­mul cel drept şi deosebirea [între adevăr şi minciună], în luna aceasta să ajuneze cei ce sînt de faţă: cine e însă bol­nav sau în călătorie, să pos­tească alt număr de zile; Dumnezeu doreşte să vă uşureze, nu doreşte să vă facă greutate, ca să împliniţi numărul [zilelor de post] şi să‑L preamăriţi pe Dumnezeu pentru că vă ocîrmuieşte şi să‑L mulţumiţi.

182.  Dacă te întreabă servii Mei despre Mine, atunci Eu sînt aproape; ascult ruga celui ce se roagă, dacă se roagă; dar şi ei trebuie să asculte de Mine şi să creadă în Mine; poate vor umbla întru dreptate.

183.  Vă este iertat în noaptea postului să vă împreunaţi cu muierile voastre; ele vă sînt vouă haină şi voi le sînteţi lor haină; Dumnezeu ştie că voi înşivă v‑aţi înşelat, însă El se întoarce spre voi şi vă iartă; deci împreu­naţi‑vă cu ele şi cereţi ce v‑a [pre]scris[52] Dumnezeu şi mîncaţi şi beţi pînă ce se poate deosebi un fir alb de un fir negru în zori de zi. Atunci împliniţi postul pînă noaptea şi nu vă împre­unaţi cu ele[53], ci petreceţi în temple. Acestea sînt hotarele lui Dumnezeu, deci nu vă apropiaţi de ele. Astfel îi învaţă Dumnezeu pe oameni să deosebească semnele Sale, pen­tru ca ei să se teamă de El.

184.  Nu istoviţi averile voastre între voi în deşert şi nu mi­tuiţi cu ele pe jude­cători, ca să mîncaţi o parte din averea cuiva în nelegiuire cu ştirea voastră.

185.  Te vor întreba şi despre lu­nile noi. Spune: “Ele sînt timpurile hotărîte oamenilor de peregrinaj”. Dreptatea nu stă în aceea ca să mergeţi în casele voastre pe dindos, ci dreptatea este a se teme de Dumnezeu; deci mergeţi în case prin poartă[54] şi temeţi‑vă de Dumnezeu, ca să fiţi fericiţi.

186.  Luptaţi‑vă pentru calea lui Dumnezeu împotriva celor ce voiesc să se lupte cu voi, însă nu începeţi cu nedrep­tul, căci Dumnezeu nu‑i iubeşte pe cei nedrepţi.

187.  Omorîţi‑i unde‑i găsiţi, şi goniţi‑i de acolo, de unde v‑au gonit pe voi, căci ispita e mai rea decît omorul, însă nu luptaţi împotriva lor lîngă templul sfînt, doar dacă se luptă ei împotriva voastră acolo; omorîţi‑i, căci aceas­ta este răsplata celor necredin­cioşi.

188.  Şi luptaţi împotriva lor pînă ce nu va fi ispitită, ci va fi legea lui Dumne­zeu; iar dacă vor înceta, nu ţineţi duşmă­nie, ci numai faţă de cei nele­giuiţi.

189.  Dacă însă înceată ei, atunci Dumnezeu este iertător, îndurător.

190.  Luna cea sfîntă pentru luna cea sfîntă, iar templele pen­tru răzbunare[55]; cine vă atacă, atunci atacaţi‑l şi pe el întoc­mai cum v‑a atacat pe voi şi temeţi‑vă de Dumnezeu şi să ştiţi că Dumnezeu e cu aceia care se tem de El.

191.  Jertfiţi pentru drumul lui Dumnezeu şi nu vă aruncaţi cu mîinile voastre în pieire, ci faceţi bine; Dumnezeu doar îi iubeşte pe binefă­cători.

192.  Împliniţi peregrinajul şi cercetarea cea sfîntă a lui Dumnezeu[56]; iar dacă vă e greu, pregătiţi ceva ca jertfă şi nu tundeţi capetele voas­tre pînă ce n‑a ajuns jertfa la locul junghierii; cine din voi însă este bolnav sau are durere de cap[57], acela răscumpere‑se prin ajunare sau milostenie sau prin vreo jertfă. Dacă sînteţi în sigu­ranţă[58] şi voieşte cineva să cerceteze Mekka abia la peregrinaj, să pregătească ceva ca jertfă. Cel ce însă are avere să postească trei zile în peregrinaj şi şapte zile la reîntoarcere, aşa­dară zece de toate. Aceeaşi să o facă acela ai cărui casnici n‑au fost la templul cel sfînt. Deci te­meţi‑vă de Dumnezeu şi să ştiţi că Dumnezeu pede­pseşte groaznic.

193.  Peregrinajul să fie în lunile cunoscute[59], şi cel ce şi‑a pro­pus peregrinajul în ele să nu se împreune cu muiere, să nu fie cu nedreptate şi să nu se certe în peregrinaj, căci binele pe care‑l faceţi îl cu­noaşte Dumnezeu. Luaţi‑vă şi merinde, însă cele mai bu­ne merinde sînt frica lui Dumnezeu, deci temeţi‑vă de Mine, o, voi, cei pricepuţi.

194.  Nu greşiţi dacă cereţi un cîştig[60] de la Domnul vostru şi dacă grăbiţi de pe Arafît[61] atunci aduceţi‑vă aminte de Dumnezeu în locul cel sfînt şi aduceţi‑vă aminte că v‑a ocîrmuit bine şi că înainte eraţi între cei ce ră­tăcesc.

195.  Atunci grăbiţi‑vă de unde se grăbesc oamenii[62] şi cereţi iertare de la Dumnezeu, căci Dumnezeu este iertător, îndurător.

196.  Şi dacă aţi împlinit pravilele voastre, atunci aduceţi‑vă aminte de Dum­nezeu, pre­cum vă aduceţi aminte de părinţii voştri, ba mai mult să vă fie El aminte. Sînt oa­meni care zic: “Doamne, dă‑ne [partea noastră] în lu­me!”, însă aceştia n‑au parte în lumea de apoi.

197.  Însă alţii din ei zic: “Doam­ne, dă‑ne [parte] bună în lumea aceasta şi [parte] bună în cea de apoi, şi mîntuieşte‑ne de pedeapsa focului”.

198.  Aceia vor primi partea ce şi‑au agonisit‑o, căci Dum­nezeu este grabnic la soco­teală.

199.  Aduceţi‑vă aminte de Dum­nezeu în zile anumite[63]. Cel ce se grăbeşte să facă aceasta în două zile, nu păcătuieşte, iar cel ce rămîne încă şi mai lung tot nu păcătuieşte, dacă se teme de Dumnezeu, de aceea temeţi‑vă de Dumnezeu şi să ştiţi că la El vă veţi aduna.

200.  Şi între oameni este unul care te aduce la mirare cu vorbele sale despre viaţa lumii şi‑l cheamă pe Dum­nezeu ca martor pentru ceea ce e în inima lui şi totuşi e un duşman iubitor de ceartă[64].

201.  Însă cum se întoarce el, grăbeşte‑te în ţară, ca să o strice, şi nimiceşte sămănătura şi ceea ce a răsărit. Dumnezeu însă nu iubeşte stricăciunea.

202.  Dacă i se spune: “Teme‑te de Dumnezeu!”, îl cuprinde pu­terea fărădelegii. Răsplata sa este iadul şi acesta este un pat rău.

203 Altul din oameni iarăşi vinde sufletul său, căutînd harul lui Dumnezeu şi Dumnezeu e plin de îndurare faţă de slugi[65].

204.  O, voi, cei ce credeţi, intraţi în mîntuire pe deplin şi nu urmaţi paşilor lui Satan, el doar vă este un duşman clar.

205.  Iar dacă vă poticniţi, după ce v‑au venit semnele lămurite, atunci să ştiţi că Dumnezeu e puternic, ştiutor.

206.  Sau aşteaptă el alta decît Dumnezeu să vie la ei în umbra nourilor îm­preună cu îngerii? Şi porunca s‑a îm­plinit şi la Dumnezeu se întorc lu­crurile.

207.  Întreabă‑i pe fiii lui Israel, ce semne le‑am dat Noi lor; însă cel ce schim­bă darul lui Dumnezeu, după ce a venit la El, pentru acela e Dum­nezeu grozav răsplătitor.

208.  Împodobită e pentru cei ne­credincioşi viaţa lumească, de aceea îşi bat ei joc de cei necredincioşi. Însă cei cu frica lui Dumnezeu vor fi mai presus de ei în ziua învi­erii; şi Dumnezeu îngrijeşte pe cine voieşte, fără măsură.

209.  Oamenii au fost [odinioară] un singur popor[66] şi Dum­nezeu le‑a trimis profeţi, ca să le binevestească şi să‑i îndemne; şi cu ei a trimis şi scriptu­ra adevărului, ca să judece între oameni, unde erau în ceartă. Dară toc­mai cei ce primiră hotărîrile se certară cu nătîngie între‑laolaltă; însă Dumnezeu îi ocîrmuieşte pe cei credin­cioşi între certele lor asupra adevă­rului după voia Sa, căci Dumnezeu duce pe drum drept pe cine voieşte.

210.  Sau credeţi că veţi intra în rai fără să vie asupra voastră ceea ce au sufe­rit înaintaşii voştri? A venit asupra lor nenorocire şi nevoie şi asu­prire pînă ce a zis trimisul şi cei ce credeau cu el: “Cînd vine ajutorul lui Dum­ne­zeu?” — Oare ajutorul lui Dumnezeu este aproape?

211.  Ei te vor întreba ce milo­stenie să dea? Spune: “Ceea ce daţi ca milostenie din averea voastră să fie pentru părinţi, rude, orfani, sărmani şi drumeţi, căci binele pe care îi faceţi îl cunoaşte Dumnezeu”.

212.  Războiul vă este orînduit şi el vă este urît.

213.  Poate că urîţi tocmai ceva ce este bun pentru voi şi poate iubiţi ceva ce este rău pentru voi; însă Dumnezeu o ştie aceasta, iar voi nu o ştiţi.

214.  Dacă te vor întreba despre războiul din luna cea sfîntă, spune: “Războiul este de neiertat în ea, însă a abate de la calea lui Dumnezeu şi a se lepă­da de El şi de templul său cel sfînt şi a alunga po­porul Său de acolo e păcat mai mare înaintea lui Dum­nezeu”. Ispita e mai rea decît omorul. Şi ei nu vor înceta să lupte împotriva voastră pînă nu vă vor abate de la cre­dinţa voastră, dacă le va fi cu putinţă. Însă dacă se leapădă cineva din voi de credinţă şi moare ca necre­dincios, atunci rămîn faptele lor fără răsplată în lumea de acum şi cea de apoi. Aceştia sînt tovarăşii focului, în veci vor petrece în el.

215.  Însă cei ce cedează şi purced şi se luptă pentru drumul lui Dumnezeu, aceia să nădăjduiască în mila lui Dumne­zeu, căci Dumnezeu este iertă­tor, îndurător.

216.  Te vor întreba despre vin şi despre Meisir[67]. Spune: “În amîndouă zace nelegiuire grea, însă şi folos pentru oa­meni, dar nelegiurea lor e mai mare decît folosul lor”. Şi ei te vor întreba ce milos­tenie să dea;

217.  Spune: “Prisosinţă!” Asfel Dumnezeu vă face desluşite semnele ca să cugetaţi

218.  la lumea cea de acum şi la cea de apoi. Şi ei te vor în­treba despre orfani; spune: “Este bine a se purta bine cu ei”.

219.  Voiţi să aveţi de lucru cu ei? — Ei doar sînt fraţii voştri, iar Dumnezeu cunoaşte deo­sebirea între nelegiuiţi şi drepţi, şi dacă voieşte Dum­nezeu, poate să vă facă greu­tăţi. El e doar cel puternic, înţelept.

220.  Nu luaţi ca soţii pe păgîne, pînă ce nu s‑au făcut credin­cioase: o roabă credincioasă e mai bună decît una păgînă, chiar dacă vă place; nu căsă­toriţi [muieri credincioa­se] cu păgîni, pînă ce nu se fac ei credincioşi, căci un rob credincios e mai bun decît un păgîn, chiar dacă vă place.

221.  Aceştia cheamă în foc, iar Dumnezeu cheamă în rai şi la iertarea păcatelor după voia Sa şi face lămurite semnele Sale oamenilor, ca să le fie amintite.

222.  Şi ei te vor întreba despre menstruare; spune: Aceasta e o daună, deci depărtaţi‑vă de muieri la menstruare şi nu vă apropiaţi de ele pînă nu se vor curăţi. Şi dacă vor fi curate, mergeţi la ele după porunca lui Dumne­zeu, căci Dumnezeu îi iubeşte pe cei ce se căiesc şi se curăţesc.

223.  Muierile voastre vă sînt un ogor: deci veniţi pe ogorul vostru cum voiţi, însă pre­gătiţi înainte de aceea sufle­tele voastre şi temeţi‑vă de Dumnezeu şi să ştiţi că veţi veni înaintea Lui. Şi binevesteşte credincioşilor!

224.  Nu‑l faceţi pe Dumnezeu ţintă a jurămintelor voastre, ca să fiţi drepţi, cuviincioşi şi paşnici între oameni. Dum­nezeu aude, ştie.

225.  Dumnezeu nu vă va pedepsi pentru un cuvînt nechibzuit în jurămintele voastre, ci vă va pedepsi pentru ceea ce are de gînd inima voastră. Dum­nezeu e doar iertător, blînd.

226.  Cei ce voiesc să se despartă de muierile lor, să aştepte patru luni şi da­că‑şi trag pe seamă, atunci Dumnezeu e iertător, îndurător.

227.  Dacă însă sînt hotărîţi să se despartă, Dumnezeu o aude, o ştie.

228.  Muierile despărţite trebuie să aştepte pînă vor avea trei menstruări şi nu le este iertat să ascundă ce a făcut Dum­nezeu în pîntecele lor, dacă cred ele în Dumnezeu şi în ziua de apoi. Însă e mai cuvi­incios dacă se întorc înapoi bărbaţii lor la ele. Dacă vo­iesc împăcare şi se poartă cu ele după cuviinţă: însă băr­baţii stau mai presus decît ele. Dumnezeu e doar puter­nic, înţelept.

229.  Despărţirea este iertată de două ori, apoi trebuie să ţi­neţi [muierea] cu bunătate sau să o sloboziţi frumos şi nu vă este iertat să luaţi ceva din ceea ce le‑aţi dăruit, doar dacă se tem amîndoi că nu vor împlini po­runcile lui Dumnezeu. Şi dacă vă temeţi că amîndoi nu vor împlini poruncile lui Dumnezeu, atunci nu este păcat asupra lor, dacă se răs­cumpără ea cu ceva: acestea sînt porun­cile lui Dmnezeu. Deci nu le călcaţi, iar cei ce le calcă sînt nelegiuiţi.

230.  Iar dacă o slobozeşte [a treia oară], nu poate s‑o mai ia pînă ce nu s‑a căsătorit ea cu altul, şi dacă o slobozeşte acela atunci n‑au păcat. De se împreună amîndoi iarăşi, dacă cred că împlinesc po­runcile lui Dumne­zeu, căci acestea sînt poruncile lui Dumnezeu, pe care le‑a făcut răsvedi­te pentru poporul ce pricepe.

231.  Dacă sloboziţi muierile şi ele au împlinit timpul lor[68], atunci ţineţi‑le cu bine sau daţi‑le drumul cu bine, însă nu le ţineţi cu putere, ca să greşiţi, căci cine o face aceas­ta, păcătuieşte împotriva sa însuşi. Nu luaţi sem­nele lui Dumnezeu în batjocură, ci aduceţi‑vă aminte de harul lui Dum­nezeu asupra voas­tră şi de aceea ce v‑a trimis El din scriptură şi din înţe­lepciune ca să vă îndemne prin acesta, deci temeţi‑vă de Dumnezeu şi să ştiţi că Dumnezeu toate le ştie.

232.  Dacă sloboziţi muierile şi ele au împlinit timpul lor, nu le opriţi să ia băr­baţi, dacă s‑au învoit după cuviinţă. Aceas­ta este o îndemnare pentru ac­ela din voi care crede în Dumnezeu şi în ziua de apoi. Aceasta este pen­tru voi cuvioşie şi curăţie. Dumne­zeu o ştie, voi însă nu o ştiţi.

233.  Mamele să alăpteze copiii lor doi ani întregi, dacă vo­ieşte cineva ca să se împli­nească timpul alăptării. Este însă datoria [tatălui[ susţine­rea şi îmbrăcarea copiilor după cuviinţă. Nimeni nu e dator să poarte cheltuieli peste puteri. Nu poate fi sili­tă mama pentru copilul ei, nici tatăl pentru copilul său; aceasta este şi dreptul moşte­nitorului. Iar dacă se învoiesc la înţărcare, s‑o facă aceasta cu sfătuire şi împă­care şi nu vor avea pă­cat. Dacă voiţi să luaţi doică pen­tru copilul vostru, nu aveţi păcat, dacă numai plătiţi ceea ce aveţi să daţi după cuvinţă. Deci temeţi‑vă de Dum­nezeu şi să ştiţi că Dumnezeu vede cîte faceţi.

234.  Iar de moare cineva din voi şi lasă în urmă muieri, atunci acestea să aştepte patru luni şi zece (zile) şi după ce au împlinit timpul lor, vine păcat asupra voastră dacă ele fac cu sine ce voiesc după cuviinţă; Dum­nezeu doar ştie ce faceţi.

235.  Asemenea nu păcătuiţi dacă voiţi încă în timpul acela să peţiţi muierile sau dacă ascundeţi [datorinţa aceasta] în sufletul vostru; Dumnezeu doar ştie că voi gîndiţi la ele, însă totuşi să nu vă logodiţi cu ele într‑as­cuns, doar numai vorbind cuvinte cuviincioase.

236.  Nu încheiaţi legătura căsăto­riei pînă ce nu trece timpul orînduit. Să ştiţi că Dumne­zeu ştie ce se petrece în su­fletul vostru; să vă fie aminte şi să ştiţi că Dumnezeu este iertător, îndurător.

237.  Nu păcătuiţi dacă sloboziţi muierile înainte de ce le‑aţi atins sau le‑aţi atins sau le‑aţi lăsat o zestre, atunci însă trebuie să le daţi un dar, cel avut după putinţa sa, şi cel sărman după putinţa sa, după folos şi cuvi­inţă. Aceasta e o datorinţă pentru cei drepţi.

238.  Dacă le‑aţi slobozit înainte de ce le‑aţi atins şi după ce le‑aţi hotărît o zestre, atunci [primesc ele] jumătate din aceea ce aţi hotărît, doară dacă se lasă de aceasta ele sau acela în mîna căruia este contractul de căsă­torie. Însă lăsarea este mai aproape de cuvioşie[70]. Deci nu uitaţi bi­nefa­cerea între voi, căci Dum­nezeu vede ceea ce faceţi.

239.  Păziţi rugăciunea, şi [anume] rugăciunea mijlocie, şi staţi înaintea lui Dumnezeu cu sfială.

240.  De vă temeţi, [rugaţi‑vă] pe jos sau călare; iar dacă sînteţi n siguranţă, atunci aduceţi‑vă aminte de Dumne­zeu, care v‑a învăţat cînd încă nu ştiaţi nimic.

241.  Iar cei ce mor dintre voi şi lasă în urma lor muieri, să le lase muierilor moştenire cele trebuincioase pentru un an, fără ca să le alunge. Dacă însă se duc ele [de bună voie], atunci nu aveţi păcat, de se poartă ele după cuvi­inţă cu ele înseşi, căci Dum­nezeu e puternic, înţelept.

242.  Şi celor slobozite [să le daţi] cele trebuincioase după cu­viinţă; aceasta este o orînduire pentru cei cu frica lui Dumnezeu.

243.  Aşa vă face Dumnezeu sem­nele lămurite, ca să înţelegeţi.

244.  Nu i‑ai văzut încă pe aceia care s‑au dus din casele lor — au fost cu miile temîndu‑se de moarte? Dumnezeu le zise: “Muriţi!”, apoi i‑a în­viat[71]. Dumnezeu e doar binefăcătorul oamenilor, însă cei mai mulţi oameni nu‑l mulţumesc.

245.  Luptaţi‑vă pentru drumul lui Dumnezeu şi să ştiţi că Dumnezeu aude, ştie.

246.  Cine voieşte să‑i facă lui Dumnezeu un împrumut bun, aceluia [Dum­nezeu] îi dă înapoi îndoit, înmulţit; şi Dumnezeu închide şi des­chide [mîna] şi la El vă veţi întoarce.

247.  N‑ai văzut adunarea fiilor lui Israel după [vremea lui] Moise, cînd ziseră profe­tului[72]: “Ridică‑ne un rege, să ne luptăm pentru drumul lui Dum­nezeu!” El zise: “Poate nu vă veţi lupta, dacă vi s‑a poruncit războiul? “Ei ziseră: “Cum să nu ne lup­tăm pentru drumul lui Dumnezeu? Doar am fost alungaţi din locuinţele noas­tre împreună cu fiii noştri”. Şi cînd li se porunci războiul, se întoarseră ei afară de puţini din ei, însă Dumne­zeu îi cunoaşte pe cei nele­giuiţi.

248.  Deci le zise profetul lor: “Dumnezeu vi l‑a ridicat pe Saul ca rege!” Ei ziseră: “Cum să aibă el stăpînia peste noi, dacă noi sîntem mai vrednici de stăpînire decît el? Lui nu i s‑a dat avere mare”. El zise: “Dum­nezeu l‑a ales asupra voastră şi i‑a adaos deplinătatea înţelepciunii şi a trupului, căci Dumnezeu dă stăpînia cui voieşte, Dumnezeu este doar cuprinzător, înţelept”.

249.  Şi le zise lor profetul lor: “Un semn al stăpîniei sale este că va veni la voi sicriul legii, în care este locuinţa[73] Dumne­zeului vostru şi rămăşiţele pe care le‑a lăsat în urmă neamul lui Moise şi al lui Aaron; îi vor aduce în­gerii. Acesta este pentru voi un semn, dacă sînteţi credin­cioşi”.

250.  Şi cînd purcese Saul cu oşti­rea, zise el: “Dumnezeu voieşte să vă ispi­tească la rîul [acesta], cel ce va bea din el nu este pe partea mea, iar cel ce nu gustă din el este pe partea mea, afară de cei ce scot din el [apă] cu mîna”. Ei însă băură, afară de puţini din ei[74]. După ce trecu pe acolo el şi cei ce crezură împreună cu el, ziseră ei: “N‑avem astăzi putere faţă de Goliath şi oştirea sa”. Ziseră însă cei ce credeau că vor veni înaintea lui Dumne­zeu: “De cîte ori a învins o oştire mică alta mai mare cu voia lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este cu cei sta­tornici”.

251.  Şi cînd ieşiră înaintea lui Goliath şi a oştirii sale, zise­ră: “Doamne, varsă asupra noastră statornicie, întăreşte picioarele noastre şi ajută‑ne faţă de acest popor necre­dincios”.

252.  Şi‑i bătură cu voia lui Dum­nezeu şi David îl omorî, pe Goliath, iar Dum­nezeu îi dădu lui stăpînia şi înţelep­ciunea şi‑l învăţă ce voi. De nu i‑ar ţine Dumnezeu pe oameni în frîu unul prin al­tul, ar fi pierit pămîntul, însă Dumnezeu e binefăcător faţă de făpturi.

253.  Acestea sînt semnele lui Dumnezeu; ţi le descoperim în adevăr; tu eşti doar unul din cei trimişi.

254.  Pe unii dintre profeţi i‑am ales Noi înaintea altora. Cu unii a vorbit Dum­nezeu şi pe alţii i‑a ales în mai mare treaptă. Noi i‑am dat lui Isus fiul Mariei semne clare şi l‑am întărit cu duhul sfînt. De ar fi voit Dumnezeu, nu s‑ar fi certat cei de apoi, după ce au venit la ei semne lămurite, însă ei erau de felurite păreri, căci unii din ei crezură, alţii nu crezură. De ar fi voit Dumnezeu, ei nu s‑ar fi certat, însă Dum­nezeu face ce voieşte.

255.  O, voi, cei ce credeţi, daţi [milostenie] din ceea ce v‑am dat Noi vouă, înainte de ce vine ziua în care nu este negoţ, nici prietenie, nici mijlocire. Cei necredincioşi sînt nelegiuiţi.

256.  Dumnezeu! Nu este Dum­nezeu afară de El; El este cel viu, veşnic. Pe El nu‑l cu­prinde somnul, nici dormitarea. Ale Lui sînt cele din ceruri şi de pe pămînt. Cine poate mijloci la El fără voia Sa? El ştie cele ce sînt dina­inte şi cele de apoi şi [oame­nii] pricep numai aceea din ştiinţa Sa ce o voieşte El. Tronul Său cuprinde cerurile şi pămîntul şi păzirea lor nu‑i face greutate; El este cel înalt, puternic[75].

257.  Nu este silă la credinţă. Clară este deosebirea între dreptate şi rătăcire şi cel ce se leapădă de Taghut[76] şi cre­de în Dumnezeu, acela se ţine de un sprijin tare, care nu se frînge. Dumnezeu doar aude, ştie.

258.  Dumnezeu este ajutorul credincioşilor. El îi scoate din întunerec la lu­mină.

259.  Dar celor necredincioşi Taghut le este prieten: ei[77] îi scot de la lumină la întunerec. Aceştia sînt tovarăşii focului, în care vor petrece de veci.

260.  Oare nu l‑ai văzut pe acela[78] cu care s‑a certat Avraam despre domnul său, căci Dumnezeu i‑a dat stăpînirea? Avraam a zis: “Dom­nul meu este cel ce învie şi omoară”. El zise: “Eu pot învia şi omorî!” Avraam a zis: “Dumnezeu aduce soa­rele de la răsărit, deci adă‑l tu odată de la apus”. Cel necredincios rămase nedu­merit, căci Dumnezeu nu‑i ocîrmuieşte pe cei nelegiuiţi.

261.  Sau nu l‑ai privit pe acela[79] care trecu pe lîngă o cetate pustiită pînă‑n temelie? El zise: “Oare o va învia pe aceasta Dumnezeu după moartea ei?” Dumnezeu îl lasă să fie mort prin o sută de ani, după aceea îl invie şi zise: “Cît ai petrecut [aici]?” El zise: “Am petrecut o zi sau o parte din zi”. El zise: “Ba ai petrecut o sută de ani. Pri­veşte, mîncarea ta şi băutura ta încă nu s‑au învechit şi priveşte asinul tău, ca să te punem pentru oameni şi priveşte oasele[80], cum voim să le culegem, apoi voim să le îmbrăcăm cu carne”, iar cînd i s‑a arătat lui aceasta, zise el: “Ştiu că Dumnezeu este atotputernic”.

262.  Cînd zise Avraam: “Doam­ne, arată‑mi cum îl învii pe mort?” zise El: “Încă tot nu crezi?” El zise: “Ba da, ci numai să se liniştească inima mea”. El zise: “Ia patru pa­seri şi le zdrumică la tine şi pune pe fiecare munte o par­te din ele, apoi cheamă‑le [şi] ele vor veni la tine în grabă; deci să ştii că Dumnezeu e puternic, înţelept[81]“.

263.  Cei ce dau averea lor pentru drumul lui Dumnezeu sea­mănă unei semin­ţe care face şapte spice, în fiecare spic o sută de seminţe. Dumnezeu doar răsplăteşte îndoit cui voieşte. Dumnezeu e cuprin­zător, înţelept.

264.  Cei ce dau averea lor pentru drumul lui Dumnezeu, apoi nu cer înapoi ceea ce au dat şi nu fac greutăţi, răsplata lor este de la Domnul lor şi asu­pra lor nu va veni frică şi în­tristare.

265.  Un cuvînt cuviincios şi blînd este mai bun decît o miloste­nie îmbinată cu greutăţi. Dumnezeu e avut, blînd.

266.  O, voi, cei ce credeţi, nu fa­ceţi deşerte milosteniile voastre necăjind şi vătămînd, ca şi cel ce dă milos­tenie ca să fie văzut de oa­meni, însă nu crede în Dum­nezeu şi în ziua de apoi. Aşa, unul seamănă cu prundul, asupra căruia este colb: vine asupra sa ploaia şi‑l lasă vîrtos. Ei n‑au nici un folos din ceea ce şi‑au cîştigat. Dumnezeu nu ocîrmuieşte popo­rul celor necredincioşi.

267.  Cei ce dau averea lor ca milostenie, ca să caute plă­cerea lui Dumnezeu şi din tăria sufletului, aceia seamă­nă unei grădini pe o colină: vine asupra ei ploaie şi ea dă mîncare îndoită, iar dacă nu vine ploaia asupra ei, atunci [vine] rouă. Dumnezeu vede ceea ce faceţi.

268.  Oare doreşte cineva din voi ca să aibă o grădină cu fenici şi butuci de vie, pătrunsă cu rîuri pe desupt, cu tot felul de roduri în ea, [fără să‑i fie dor] ca să ajungă o vîrstă înaltă, pe cînd are urmaşi slabi? Însă vine [asupra gră­dinii] un vînt, focul o arde. Aceste semne vă învaţă Dum­nezeu pentru ca să cugetaţi.

269.  O, voi, cei ce credeţi, daţi mi­lostenii din averile ce le‑aţi cîştigat şi din ceea ce v‑am scos Noi vouă din pămînt şi nu căutaţi pentru milostenii lucruri rele,

270.  pe care voi înşivă nu le‑aţi primi, doar dacă aţi fi inchis ochii; deci, să ştiţi că Dum­nezeu este avut şi lăudat.

271.  Satan vă ameninţă cu sărăcie şi vă porunceşte lucruri ruşi­noase; însă Dumnezeu vă fă­găduieşte iertare şi har; Dumnezeu e blînd, înţelept.

272.  El dă înţelepciune cui voieş­te, şi cine a primit înţelep­ciunea aceea a că­pătat un bun mare, însă la aceasta gîndesc numai cei pricepuţi.

273.  Ceea ce daţi ca milostenie şi ceea ce juruiţi, aceasta o cu­noaşte Dum­nezeu, însă cei nelegiuiţi n‑au ajutor. Dacă daţi de cunoscut miloste­niile, e bine; iar dacă daţi într‑ascuns săracilor, e mai bine. Aceasta vă va răs­cum­păra de la răutăţile voastre. Dumnezeu ştie ce faceţi.

274.  Nu e treaba ta să‑i ocîrmuieşti [pe cei nelegiuiţi], căci Dumnezeu îl ocîr­muieşte pe cine voieşte. Dacă daţi milostenii din avere, e pentru sufletele voastre. Daţi milostenie numai spre a că­uta faţa lui Dumnezeu. Bi­nele ce‑l faceţi vi se va răs­plăti şi nu veţi suferi nedrep­tate. Cei sărmani, care oste­nesc pentru drumul lui Dum­nezeu şi nu pot umbla în ţară după nutremînt — cei ne­buni îi ţin de avuţi pentru modestia lor. Poţi să‑i cu­noşti pe semnul lor, că ei nu cerşesc de la oameni cu obrăznicie. Binele pe care li—1 faceţi îl cunoaşte Dumnezeu.

275.  Cei ce dau milostenii din averea lor noaptea şi ziua, în ascuns şi făţiş, vor primi răsplata lor de la Domnul lor şi nu va veni asupra lor nici frică, nici întristare.

276.  Cei ce se hrănesc din cămă­tărie nu vor învia altfel de cum învie cel ce l‑a bătut Satan atingîndu‑l, pentru că ei zic: “Negustoria este ca şi cămătă­ria”. Însă Dumnezeu a încuviinţat negustoria şi a oprit cămătăria. Deci cine se lasă de aceasta în urma în­demnării Domnului său, aceluia i se iartă şi afacerea sa stă la Dumnezeu. Cine însă începe din nou [a că­mătări], aceia sînt tovarăşii focului; acolo vor petrece în veci.

277.  Dumnezeu va şterge cămă­tăria, însă milostenia o va înmulţi. Dumnezeu nu‑i iu­beşte pe toţi cei necredin­cioşi, păcătoşi. Însă cei ce cred, fac bine, împlinesc rugăciunea şi dau miloste­nie, răsplata lor e la Domnul lor, asupra lor nu vine nici frică, nici întristare.

278.  O, voi, cei ce credeţi, temeţi‑vă de Dumnezeu şi daţi înapoi ceea ce v‑a rămas din camătă, dacă sînteţi credin­cioşi.

279.  Şi dacă nu veţi face [aceasta], atunci să auziţi război de la Dumnezeu şi trimisul său; însă dacă vă căiţi, atunci vă rămîne capitalul averii voas­tre. Nu fiţi nedrepţi şi nu veţi păţi nedreptate.

280.  Dacă‑i vine cuiva greu [să plătească datoria], atunci aveţi răbdare pînă‑i va fi uşor; cînd îi dăruiţi [datoria], e mai bine pentru voi dacă sînteţi pri­cepuţi.

281.  Şi temeţi‑vă de ziua în care vă veţi întoarce la Dumne­zeu, atunci fiecare suflet va primi răsplata pe care şi‑a agonisit‑o şi lor nu li se va face ne­dreptate.

282.  O, voi, cei ce credeţi, dacă v‑aţi legat la o datorie pentru un timp anumit, atunci faceţi‑o în scris. Să scrie aceas­ta între voi un scriitor după drep­tate. Scriitorul să nu scrie altfel decît numai cum l‑a învăţat Dumnezeu. El să scrie ceea ce vorbeşte dator­nicul, să se teamă de Dum­nezeu şi să nu însemne cu nimic mai puţin. Dacă însă datornicul este prost sau bo­lînd, sau nu poate vorbi, atunci să vorbească epitropul său după drepta­te şi să luaţi doi bărbaţi dintre voi ca martori. Dacă nu se găsesc doi băr­baţi, atunci [luaţi] un bărbat şi două muieri ca martori. De va greşi una din ele, atunci îi va duce aminte cealaltă. Martorii să nu se împotri­veas­că, dacă sînt chemaţi. Nu vă fie necaz de a scrie [datoria], fie ea mică sau mare, împreună cu va­deaua. Asta este cu dreptate pentru voi înaintea lui Dum­nezeu şi stă ca mărturie şi vă păzeşte de îndoială. Dacă însă este un negoţ îndată faţă între voi, atunci nu păcătuiţi dacă nu‑l scrieţi, luaţi în­să martori la negoţurile voastre, dar să nu aibă daună scriito­rul sau martorul. De faceţi [altfel], atunci greşiţi. Deci temeţi‑vă de Dumnezeu şi El vă va învăţa, căci Dumnezeu toate le ştie.

283.  Cînd sînteţi în călătorie şi nu găsiţi un scriitor, atunci să se primească zăloage; dacă însă se încrede unul în altul, atunci acela căruia i s‑a încrezut ceva să dea înapoi lucrul încrezut şi să se teamă de Dumnezeu, Domnul său. Nu ascundeţi mărturia; cel ce o ascunde are inimă rea, căci Dumnezeu ştie ceea ce faceţi.

284.  A lui Dumnezeu e ceea ce este în ceruri şi pe pămînt şi, fie că descoperiţi, fie că ascundeţi ceea ce este în sufletul vostru, Dumnezeu totuşi vă va trage la răspun­dere. El iartă cui voieşte şi pedepseşte pe cine voieşte, căci Dumnezeu e atotpu­ternic.

285.  Cel trimis crede în ceea ce i s‑a trimis de la Domnul său şi toţi credincio­şii cred în Dumnezeu, în îngerii Săi, în scriptura Sa şi în trimişii Săi. Noi nu facem deosebire cu vreunul din trimişii Săi. Ei zic: “Noi auzim şi as­cultăm. Iertare pentru noi de la Tine, Doamne, căci la Tine ne în­toar­cem!”

286.  Dumnezeu nu‑l sileşte pe nimeni peste putere. Ceea ce şi‑a agonisit cineva, aceea o primeşte ca răsplată. Nu ne pedepsi dacă am întrelăsat ceva sau am păcătuit, o, Doamne, şi nu pune asupra noastră jugul ce l‑ai pus asupra celora înaintea noas­tră, o, Doamne. Nu ne încă­rca pe noi cu ceva ce nu pu­tem duce. Dăruieşte‑ne [vina noastră], iartă‑ne şi Te îndu­ră de noi. Tu eşti scutul nos­tru, deci ajută‑ne împotriva poporului necredincioşilor.

 

III

SURA FAMILIEI IMRÎN[82]

Din Medina şi este cu două sute de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      ALM. Dumnezeu! Nu este Dumnezeu afară de El, cel viu, veşnic.

2.      El a trimis asupra ta scrip­tura în adevăr, întărind ceea ce a mers înainte. El a trimis Thora şi Evanghelia, acum dinainte, ca îndreptare pen­tru oameni, şi a trimis Furkânul[83].

3.      Cei ce nu cred în semnele lui Dumnezeu vor fi greu pe­depsiţi, căci Dum­nezeu e puternic, se poate răzbuna.

4.      Lui Dumnezeu nimic nu‑i este ascuns pe pămînt şi în cer. El este acela care v‑a făcut în mitrasuri precum a voit. Nu este Dumnezeu afară de El, cel puternic şi înţelept.

5.      El este acela care a trimis asupra ta scriptura; în ea sînt unele semne explicate, acelea sînt maica scripturii, altele sînt numai pilde. Cît îi pri­veşte pe cei cu îndoială în inimă, aceia voiesc pildele din ea să le cerce­teze şi caută tîlcuirea ei, însă nu înţeleg tîlcuirea ei, ci numai Dum­nezeu; iar cei ce sînt tari în pricepere zic: “Noi credem în aceasta; toate sînt de la Domnul nostru”. Însă aşa cugetă numai cei pricepuţi.

6.      Doamne, nu duce în rătăcire inimile noastre, după ce ne‑ai dus pe dru­mul cel drept, şi dă‑ne îndurarea Ta, Tu eşti doar cel ce dăruieşte [har].

7.      Doamne, fără îndoială vei aduna într‑o zi oamenii”. Dumnezeu doar nu calcă făgăduinţa.

8.      Celor necredincioşi însă nu le ajută averea lor şi copiii lor la Dumnezeu nimică. Aceştia vor arde în foc.

9.      în felul poporului lui Faraon şi al înaintaşilor lor au lepă­dat semnele noastre; însă Dumnezeu i‑a prins întru fărădelegile lor, căci Dum­nezeu pedepseşte groaznic.

10.    Spune celor necredincioşi: “Veţi fi biruiţi şi veţi fi adu­naţi în iad şi [acolo veţi avea] un pat rău.

11.    Aţi avut un semn în cele două oştiri, ce s‑au ciocnit: o oştire se lupta pe drumul lui Dumnezeu, iar cealaltă era necredincioasă. Ei i‑au văzut de două ori mai numeroşi la privire, însă Dumnezeu îl întăreşte cu ajutorul său pe cine voieşte. Aceasta este o pildă pentru cugetători[84].”

12.    Oamenii au fost împodobiţi cu dragoste şi poftă de muieri şi copii, de taleri de aur şi de argint, de cai de soi, de cirezi şi ogoare. Aceasta este lipsa vieţii din lume, însă la Dumnezeu este reîn­toarcerea cea mai frumoasă.

13.    Spune: Pot să vă vestesc ceva mai bun decît aceasta? Cei cuvioşi vor primi de la Domnul lor o grădină pă­trunsă de rîuri pe dedesupt; în veci vor fi acolo; şi muieri curate şi harul lui Dum­nezeu, căci Dumnezeu pri­veşte la robii Săi”,

14.    care zic: “Doamne, noi cre­dem; iartă‑ne păcatele noas­tre şi mîntuieşte‑ne de pe­deapsa focului”.

15.    [Astfel vorbesc] cei răb­dători, cei drepţi, cei ascul­tători, cei ce dau milos­tenie şi cer iertare în zori de zi.

16.    Dumnezeu a mărturisit că nu este Dumnezeu afară de El, iar îngerii şi poporul cel înţelept stau [vestind] cu dreptate că nu este Dum­nezeu afară de El, cel pu­ternic, înţelept.

17.    [Credinţa adevărată] îna­intea lui Dumnezeu este Islamul. Nu s‑au certat cei ce aveau scriptura, pînă ce n‑a venit la ei pricepere, [atunci veni] piz­ma între ei. Cine nu crede în semnele lui Dum­nezeu, [să ştie] că Dumne­zeu e grabnic la socoteală.

18.    Dacă se ceartă ei cu tine, spune: “Supun faţa mea lui Dumnezeu împre­ună cu cei ce‑mi urmează”.

19.    Celor ce au scriptura şi celor neînvăţaţi[85] [spune‑le]: “Voiţi să primiţi Isla­mul?”. Dacă primesc Islamul, atunci sînt bine ocîrmuiţi, dacă însă nu voiesc, e datoria ta să‑i în­demni, căci Dumnezeu pri­veşte la robii săi.

20.    Cei ce nu cred în semnele lui Dumnezeu şi omoară pro­feţii pe nedrept şi omoară pe cei ce poruncesc dreptatea, acelora vesteşte‑le pedeapsă dureroasă.

21.    Faptele lor sînt pierdute în lumea aceasta şi cea de apoi şi nu va fi cine să le ajute.

22.    Oare n‑ai privit la aceia care au primit o parte din scrip­tură? Ei fură în­dreptaţi spre scriptura lui Dumnezeu, ca să judece certele între ei, atunci se întoarseră o parte din ei şi se depărtară[86].

23.    Aceasta [s‑a întîmplat] pen­tru că ei zic: “Nu ne atinge focul, decît numai un număr de zile”. Şi i‑a înşelat în cre­dinţa lor aceea ce au născocit ei.

24.    însă cum va fi, dacă‑i vom aduna în ziua în care nu este îndoială şi va primi fiecare suflet ce şi‑a agonisit? Lor nu li se va face nedreptate.

25.    Spune: “O, Dumnezeule, stăpîne al stăpîniei, Tu dai stăpînia cui voieşti şi iei stăpînia de la cine voieşti; îl ri­dici pe cine voieşti şi îl umi­leşti pe cine voieşti; în mîna Ta este binele, eşti doar atot­puternic.

26.    Tu faci să intre noaptea după zi şi faci să intre ziua după noapte. Tu scoţi la iveală viaţa din moarte şi scoţi la iveală moartea din viaţă şi‑l nutreşti pe cine voieşti fără măsură”.

27.    Credincioşii să nu ia necre­dincioşii ca apărători, dacă sînt de aflat cre­dincioşi. Iar cel ce face aceasta n‑are să aştepte de la Dumnezeu ni­mic; doar dacă vă temeţi de dînşii. Însă Dumnezeu însuşi vă apără şi la Dum­nezeu este întoarcerea. Spune: “Da­că ascundeţi ceea ce e în piepturile voastre, sau o scoateţi la iveală, Dumnezeu o ştie şi El ştie ceea ce se află în ceruri şi pe pămînt, căci Dumnezeu e atotputernic”.

28.    În ziua aceea va afla de faţă fiecare suflet binele ce l‑a făcut şi răul ce l‑a făcut şi va dori ca între el şi acesta să fie un hotar depărtat. Însă Dum­nezeu însuşi vă apără şi e plin de îndurare faţă de servii săi.

29.    Spune: “Dacă‑l iubiţi pe Dumnezeu, atunci urmaţi‑mă, şi Dumnezeu vă va iubi şi vă va ierta păcatele voastre, căci Dumnezeu e iertător, îndură­tor”. Spune: “Ascultaţi de Dumnezeu şi de cel trimis şi dacă vă în­toarceţi, Dumnezeu nu‑i iu­beşte pe cei necredincioşi”.

30.    Dumnezeu l‑a ales pe Adam, pe Noe, familia lui Avraam şi familia lui Imrân înaintea celorlalte făpturi, unul sămînţa celuilalt, căci Dum­nezeu aude, ştie.

31.    A zis soţia lui Imrân: “Doam­ne, îţi juruesc rodul pîntecelui meu, primeş­te‑l de la mine, Tu doar auzi, ştii”. Şi după ce născu, zise ea: “Doamne, eu am născut o copilă”. Dum­nezeu doar ştia ce a născut ea, şi un băiat nu e întocmai ca o copilă! — “eu am nu­mit‑o Maria şi o pun pe ea şi sămînţa ei sub scutul Tău faţă de Satan cel bătut cu pietre[87]“.

32.    Domnul ei o primi cu pri­mire bună şi o lăsă să crească cu creştere bună şi Zaharia se îngrijea de ea. De cîte ori venea Zaharia în cămara ei, afla el la ea mîncare. El zise: “O, Maria, de unde ai aceasta?” Ea zise: “Aceasta este de la Dumnezeu, căci Dumne­zeu îl îngrijeşte pe cine vo­ieşte, fără să facă socoteală”.

33.    După aceea, se rugă Zaharia la Domnul său, zicînd: “Doamne, dă‑mi de la Tine urmaşi buni, căci Tu asculţi rugăciunile”. Atunci îl che­mară înge­rii, pe cînd petre­cea el în cămară, rugîndu‑se:

34.    “Dumnezeu ţi‑l vesteşte pe Ioan, care va întări cuvîntul lui Dumnezeu. El va fi [un bărbat] cinstit şi înfrînat şi un profet nepătat”.

35.    El zise: “Doamne, cum voi avea un copil, dacă sînt îna­intat în vîrstă şi muierea mea e stearpă?” El zise: “Dumne­zeu face ce voieşte”.

36.    El zise: “Doamne, dă‑mi un semn!” El zise: “Semnul tău va fi că trei zile nu vei vorbi cu oamenii altfel decît numai prin semne. Adă‑ţi aminte adesea de Domnul tău şi laudă‑l seara şi dimineaţa”.

37.    Îngerii ziseră: “O, Maria, Dumnezeu te‑a ales şi te‑a curăţit şi te‑a ales între muie­rile lumii.

38.    O, Maria, ascultă de Domnul tău, prosternă‑te şi închina­te Lui împreună cu cei ce se închină”.

39.    Aceasta este o veste ascunsă, noi ţi‑o descoperim. Tu n‑ai fost lîngă ei, cînd aruncară sorţile lor, cine din ei să se îngrijească de Maria şi n‑ai fost lîngă ei cînd se certară.

40.    Îngerii mai ziseră: “O, Maria, Dumnezeu îţi vesteşte cuvîn­tul [ce vine] de la El[88], nume­le lui va fi Messia Isus, fiul Mariei. Măreţ [va fi el] în lumea de acum şi cea de apoi şi va fi aproape [de Dumne­zeu].

41.    El va vorbi cu oamenii din leagăn şi în vîrstă de bărbat şi va fi cucer­nic[89]“.

42.    Ea zise: “Doamne, cum să am copil, fără să mă fi atins bărbat?” El răs­punse: “Dum­nezeu face ce voieşte. Dacă a hotărît un lucru şi‑i zice: Să fii! — apoi este.”

43.    El îl va învăţa scriptura, înţe­lepciunea, Thora şi Evan­ghelia şi‑l va trimite la fiii lui Israel [să zică]: “Eu vin la voi cu semne de la Domnul vos­tru. Voi să vă plăsmuiesc din lut un chip de pasăre şi voi să suflu asupra sa şi se va face o pasăre vie, cu voia lui Dumnezeu[90]. Voi să‑i mîntuiesc pe cei orbi şi pe cei le­proşi şi voi să‑i înviez pe cei morţi cu voia lui Dumnezeu şi să vă vestesc ce să mîncaţi şi să păstraţi în casele voas­tre. Aceasta să vă fie vouă semn, dacă sînteţi credin­cioşi.

44.    Eu întăresc cele pe care le aveţi acum de’nainte din Thora, însă vă iert unele din cele oprite; eu vin la voi cu un semn de la Domnul vos­tru, deci temeţi‑vă de Dum­nezeu şi urmaţi‑mă. Dum­nezeu este Domnul meu şi Domnul vostru, deci serviţi‑L. Acesta este drumul cel drept”.

45.    Cînd cunoscu Isus necre­dinţa lor, zise: “Cine‑mi va fi de ajutor pentru Dumne­zeu?” Ziseră apostolii: “Noi voim să‑ţi fim de ajutor pen­tru Dum­nezeu. Mărturiseşte‑ne că sîntem moslemi.

46.    Doamne, noi credem ceea ce ne‑ai descoperit şi urmăm trimisului, deci scrie‑ne între martori”.

47.    Ei vicleniră, însă şi Dumne­zeu vicleni, căci Dumnezeu este cel mai vi­clean.

48.    Dumnezeu zise: “O, Isuse, voi să te las să mori şi să te ridic la mine şi să te mîntuiesc de cei necredincioşi, iar pe cei ce ţi‑au urmat voi să‑i pun peste cei necre­dincioşi pînă la ziua învierii, atunci vă veţi întoarce la Mi­ne, iar Eu voi judeca certele între voi.

49.    Pe cei necredincioşi îi voi pe­depsi cu pedeapsă grea în lumea de acum şi în cea de apoi şi nu va fi nimenea ca să le ajute.

50.    Iar cei ce cred şi fac bine, lor le va plăti El răsplata lor. Şi Dumnezeu nu‑i iubeşte pe cei nelegiuiţi.

51.    Acestea le citim asupra ta ca semne şi amintiri înţelepte”.

52.    Isus e asemenea înaintea lui Dumnezeu cu Adam[91], pe care l‑a făcut din pămînt şi i‑a zis: “Să fii!” şi el s‑a făcut.

53.    Adevărul vine de la Dumne­zeul tău, deci să nu te în­doieşti.

54.    Iar dacă se ceartă cineva cu tine despre aceasta, după ce a venit asupra ta priceperea, atunci spune: “Veniţi să‑i chemăm pe fiii noştri şi pe fiii voştri şi pe muierile noastre şi pe muierile voastre şi pe noi înşine şi pe voi înşivă, ca să ne rugăm şi să aducem blestemul lui Dumnezeu asupra celor necredincioşi.”

55.    Aceasta este o istorie adevă­rată. Nu este Dumnezeu afară de Dumnezeu şi Dum­nezeu este puternic, înţelept.

56.    Iar dacă întoarceţi spatele, atunci îi cunoaşte Dumne­zeu pe cei nelegiuiţi.

57.    Spune: “O, voi, poporul scripturii, veniţi să facem o învoire între noi şi voi, ca să nu servim altuia decît numai lui Dumnezeu şi să nu pu­nem nimic în rînd cu El şi să nu primim pe nimenea din noi ca Domn, afară de Dum­nezeu!” Iar de întorc spatele, atunci spuneţi: “Mărturisiţi că noi sîntem moslemi!”

58.    O, voi, cei ce aveţi scriptura, de ce vă certaţi asupra lui Avraam? Doară n‑a fost trimisă Thora şi Evanghelia decît după timpul său. Nu o ştiţi aceasta?

59.    Certaţi‑vă doar despre lu­cruri pe care le ştiţi! De ce vă certaţi pentru lu­cruri pe care nu le ştiţi? Dumnezeu le ştie, iar voi nu le ştiţi.

60.    Avraam n‑a fost nici iudeu, nici creştin, ci el a fost drept credincios, un moslem, şi n‑a fost idolatru.

61.    Acei oameni sînt mai aproa­pe de Avraam, care îi urmea­ză şi aceştia sînt profetul [Mohammed] şi cei ce cred. Dumnezeu este scutul cre­dincioşilor.

62.    O parte din cei ce au scrip­tura voieşte să vă amă­gească, însă ei nu amă­gesc pe nimenea altul decît numai pe ei înşişi, şi nu o ştiu.

63.    O, voi, cei ce aveţi scriptura, de ce nu credeţi în semnele lui Dumnezeu? Doar totuşi trebuie să le mărturisiţi.

64.    O, voi, cei ce aveţi scriptura, de ce îmbrăcaţi adevărul cu deşertăciunea şi ascundeţi adevărul deşi îl ştiţi?

65.    O parte din cei ce au scrip­tura zic: “Credeţi ceea ce li s‑a descoperit cre­dincioşilor dimineaţa şi lepădaţi aceasta seara, ca ei să se întoarcă.

66.    Nu credeţi nimănui decît numai celui ce urmează legii voastre!” Spune: “Ocîrmuirea este o ocîrmuire a lui Dumnezeu, dacă şi s‑a dat altuia ceea ce s‑a dat vouă”. Sau: “Harul e în mîna lui Dumnezeu; El îl dă cui voieşte; Dumnezeu doar e cuprinzător, înţelept”.

67.    El împărtăşeşte îndurarea Sa cui voieşte. El este binefă­cător, mare.

68.    Sînt unii din cei ce au scrip­tura cărora le poţi încredinţa un talant; ei ţi—1 vor da îna­poi; alţii însă, dacă le încre­dinţezi un dinar, nu ţi‑l dau înapoi, dacă nu‑i urmăreşti mereu.

69.    Aceasta, pentru că ei zic: “N‑avem datorinţă faţă de cei ce nu ştiu nimic”. Aşa vorbesc ei minciuni despre Dumnezeu, deşi ştiu.

70.    Însă cine ţine la datorinţă sa şi se teme de Dumnezeu — doar Dumnezeu îi iubeşte pe cei ce se tem de El.

71.    Însă cei ce se negoaţă cu legămîntul lui Dumezeu şi [dau] jurămintele lor pentru preţ mic, aceia n‑au parte la viaţa de apoi şi Dumnezeu nu va vorbi cu ei şi nu‑i va privi în ziua învierii şi nu‑i va curăţi; pentru ei este pedeapsa dureroasă.

72.    Mulţi dintre ei întortocheau scriptura cu limbile lor, ca să credeţi că ace­lea sînt din scriptură. Însă ele nu sînt din scriptură. Ei zic: “Aceasta e de la Dumnezeu!”, însă aceasta nu e de la Dum­nezeu, ci ei spun minciuni despre Dumnezeu, măcar că o ştiu.

73.    Nu se cade omului ca Dum­nezeu să‑i dea scriptura, înţelepciunea şi pro­feţia, iar el apoi să zică oamenilor: “Serviţi‑mi mie lîngă Dum­nezeu[92]!” ci el să zică: “Să fiţi învăţaţi în scriptura pe care o cunoaşteţi şi vă îndelet­niciţi cu ea”.

74.    Doar nu vă porunceşte [Dumnezeu] să‑i primiţi ca stăpîni pe îngeri şi profeţi. Oare să vă poruncească ne­credinţa, după ce sînteţi moslemi?

75.    Cînd a încheiat Dumnezeu un legămînt cu profeţii [zise El]: “Aceasta e scriptura şi înţelepciunea mea, pe care v‑am dat‑o. După aceea va veni la voi un trimis, care va întări ceea ce aveţi acum, iar voi veţi crede în el şi‑l veţi sprijini”. Deci, mai zise: “Sîn­teţi hotărîţi!” El zise: “Fiţi martori şi Eu voi fi martor cu voi”.

76.    Cel ce se întoarce de la aceas­ta este un nelegiuit.

77.    Cer ei altceva decît legea lui Dumnezeu? Doar Lui i se supune ce e în ceruri şi pe pămînt, de bună voie sau în silă, şi la El se întorc [toate].

78.    Spune: “Credem în Dumne­zeu şi în ceea ce ni s‑a trimis nouă şi s‑a tri­mis lui Avraam, Ismael, Isaac, Iacov şi seminţiilor şi ce s‑a dat lui Moise, lui Isus şi profeţilor din partea Domnului lor. Nu facem deosebire cu vreunul din ei: sîntem doar moslemi”.

79.    Cel ce caută [altă] lege decît Islamul nu este primit de către El, căci el va fi în lumea de apoi între cei pierduţi.

80.    Cum să ocîrmuiască Dum­nezeu un popor necredin­cios, care crezuse odi­nioară şi mărturisise că trimisul este adevărat şi la care ve­niră semne lă­murite? Dum­nezeu nu ocîrmuieşte un popor al nelegiuiţilor.

81.    Partea lor este blestemul lui Dumnezeu, al îngerilor şi al tuturor oame­ni­lor peste ei.

82.    În veci vor rămîne în el; nu li se va uşura pedeapsa şi nu vor fi luaţi în privire,

83.    afară de aceia care se căiesc şi fac bine, căci Dumnezeu este iertător, în­durător.

84.    Cei ce sînt necredincioşi, după ce crezuseră, iar apoi sporesc în necre­dinţă, căinţa acestora nu se primeşte şi ei rămîn în rătăcire.

85.    Cei ce sînt necredincioşi şi mor în credinţă, de la nici unul din ei nu se primeşte nici chiar pămîntul plin de aur, ca răscumpărare; pentru aceştia este pedeapsă dure­roasă şi ei n‑au ajutor.

86.    Nu veţi ajunge la dreptate, pînă ce nu veţi da milostenie din ceea ce vă e mai drag, căci toate milosteniile ce le daţi le cunoaşte Dumnezeu.

87.    Toate mîncările erau iertate fiilor lui Israel, afară de aceea ce şi‑a oprit Israel însuşi[93], înainte de ce fu trimisă Thora. Spune: “Aduceţi Thora şi citiţi‑o dacă sînteţi iubitori de adevăr”.

88.    Însă cei ce născocesc după aceasta minciuni despre Dum­nezeu, aceştia sînt nelegiuiţii.

89.    Spune: “Dumnezeu este iubi­tor de adevăr, deci, urmaţi legea lui Avraam cel dreptcredincios, care n‑a fost ido­latru” .

90.    Cea dintîi casă [de închinare] fu aşezată pentru oameni în Bekka[94], spre binecuvîntarea lumii.

91.    În ea sînt semne vădite. Ea este locul lui Abraam şi cine intră în ea este scutit. De la Dumnezeu [s‑a stătorit] un peregrinaj la acea casă, pen­tru oamenii care sînt în stare să facă drumul.

92.    Cel ce e necredincios [să ştie că] Dumnezeu este bogat şi fără de lumea aceasta.

93.    Spune: “O, voi, cei ce aveţi scriptura, de ce nu credeţi în semnele lui Dumnezeu? Doar Dumnezeu e martor pentru faptele voastre”.

94.    Spune: “O, voi, cei ce aveţi scriptura, de ce abateţi de la drumul lui Dumnezeu pe cei ce cred? Voi îl faceţi strîmb, deşi singuri îl mărturisiţi. Lui Dumnezeu, însă, nu‑i sînt necunoscute faptele voastre”.

95.    O, voi, cei ce credeţi, dacă urmaţi unei părţi din aceia cărora li s‑a dat scriptura, voiesc ei să vă împingă de la credinţa voastră la necre­dinţă.

96.    Cum puteţi fi necredincioşi, dacă vi s‑au citit semnele lui Dumnezeu, iar urmaşul său se află printre voi? Însă cine ţine la Dumnezeu, acela e dus pe drumul cel drept.

97.    O, voi, cei ce credeţi, temeţi‑vă de Dumnezeu cu frică adevărată şi să nu muriţi decît fiind moslemi.

98.    Ţineţi tare de frînghia[95] lui Dumnezeu cu toţii şi nu vă împrăştiaţi, ci a­duceţi‑vă aminte de binefacerile lui Dumnezeu faţă de voi. Aţi fost duş­mani, iar El a împre­unat inimile voastre şi prin harul Său v‑aţi făcut fraţi.

99.    Aţi fost la marginea prăpastiei focului şi El v‑a mîntuit de acolo. Aşa vă face vădite Dumnezeu semnele Sale, ca să fiţi bine ocîrmuiţi.

100.  Şi ca să fie din voi un popor care cheamă la cele bune şi porunceşte ce este cuviincios şi opreşte ce este nedrept. Aceştia vor fi fericiţi.

101.  Şi nu fiţi ca şi aceia care se despărţesc şi se ceartă, deşi au venit la ei semne răsvădite. Pentru ei este pedeapsă mare.

102.  În ziua aceea vor fi unii cu faţa albă, iar alţii cu faţa nea­gră[96], iar către cei cu faţa nea­gră [va zice Dumnezeu]: “V‑aţi făcut necredincioşi, deşi eraţi credincioşi? Deci, gustaţi pedeapsa pentru că sînteţi necredincioşi”.

103.  Iar cei cu faţa albă vor pe­trece în veci în harul lui Dumnezeu.

104.  Acestea sînt semnele lui Dumnezeu, pe care ţi le ves­tim întru adevăr: Dumnezeu nu voieşte strîmbătăţirea făpturilor.

105.  Ale lui Dumnezeu sînt cele din ceruri şi de pe pămînt şi la Dumnezeu se întorc toate.

106.  Sînteţi cel mai bun popor care s‑a născut între oameni. Voi porunciţi ce e cuviincios şi opriţi ce e nedrept şi cre­deţi în Dumnezeu. Şi de ar fi crezut cei ce au scriptură, ar fi fost mai bine pentru ei. Şi între ei sînt credincioşi, cei mai mulţi însă sînt nele­giuiţi.

107.  Nu vă vor strica decît numai puţin şi cînd se vor lupta împotriva voastră, vă vor în­toarce spatele şi atunci nu vor avea ajutor.

108.  Bătuţi vor fi cu ruşine, orişi­unde vor fi aflaţi, doar dacă vor fi sub stăpî­nirea lui Dumnezeu sau sub stăpî­nirea oamenilor[97]. Ei ajung întru mînia lui Dumnezeu şi sărăcie cade asupra lor şi anume pentru că n‑au crezut în semnele lui Dumnezeu şi au omorît profeţii pe ne­drept, răzvrătindu‑se şi fiind nelegiuiţi.

109.  Nu sînt toţi una cei ce au scriptura; sînt unii drepţi între ei care citesc semnele lui Dumnezeu în timp de noapte şi se închină.

110.  Ei cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi, ei poruncesc ce este cuviincios şi opresc ce este nedrept şi se întrec în bunătăţi. Aceştia sînt cucer­nici.

111.  Binele ce l‑au făcut, nu veţi fi lipsit de el, căci Dumnezeu îi cunoaşte pe cei cuvioşi.

112.  Celor necredincioşi nu le va ajuta nici averea, nici copiii lor nimic la Dumnezeu. Aceş­tia sînt tovarăşii focului şi în el vor rămîne în veci.

113.  Ceea ce istovesc ei în viaţa lumii seamănă cu un vînt rece, care trece peste ogoa­rele oamenilor, ce sînt ei în­şişi nelegiuiţi, şi le pierde. Nu însă Dumnezeu e ne­drept faţă de ei, ci ei înşişi sînt nedrepţi faţă de sine.

114.  O, voi, cei ce credeţi, nu încheiaţi preietenie cu cei ce nu‑s de‑ai voştri, ei nu înce­tează să vă amăgească, ei doresc pieirea voastră: a ieşit ura din gurile lor, iar în pieptul lor e un lucru mai greu de ascuns. Noi v‑am dat semne vădite, dacă sîn­teţi pricepuţi.

115.  Iată, voi îi iubiţi, ei însă nu vă iubesc. Voi credeţi în întreaga scriptură, ei însă, dacă vă întîlnesc, vă zic: “Noi credem”, iar într‑as­cuns îşi muşcă vîrfurile de­getelor, de ciudă asupra voastră. Spune: “Muriţi de ciudă!” Dumnezeu doar cu­noaşte lăuntrul piepturilor.

116.  De vă merge bine, le pare lor rău, iar de vi se întîmplă o nenorocire, se bucură ei de aceasta. Însă dacă veţi fi sta­tornici şi vă veţi teme de Dumnezeu, nu vă va strica viclenia lor la nimic; Dum­nezeu doar ştie ce fac ei.

117.  Cînd ai mers dimineaţa de la neamul tău — [îţi aduci aminte? — să faci] pentru cei credincioşi o tabără de război — Dumnezeu aude, ştie,

118.  atunci se înspăimîntează două oştiri de‑ale voastre şi‑şi pierdură vitejia, însă Dumnezeu le ajutoră pe amîndouă; în Dumnezeu să se încreadă, deci, credin­cioşii[98].

119.  Dumnezeu v‑a ajutat şi la Bedr, măcar că eraţi puţini, deci temeţi‑vă de Dumnezeu şi fiţi mulţumitori.

120.  Cînd ai zis credincioşilor: “Nu vă este destul dacă vă întăreşte Domnul vostru cu trei mii de îngeri trimişi?”

121.  Într‑adevăr, dacă sînteţi sta­tornici şi vă temeţi de Dum­nezeu, îndată ce vor veni [duşmanii] asupra voastră cu sălbăticie, vă va întări Dom­nul vostru cu cinci mii de îngeri înzestraţi cu semne[99].

122.  Dumnezeu vă trimite aceas­tă veste, ca să se ridice ini­mile voastre prin ea, căci nu este ajutor decît la Dum­nezeu cel puternic, înţelept. Ori de‑i nimiceşte cu totul pe cei necredincioşi, sau îi frînge, încît se trec cu încetul,

123.  sau se întoarce iarăşi spre ei, sau îi pedepseşte, de aceasta nu‑ţi pese nimic, ei sînt doa­ră nelegiuiţi.

124.  Ale lui Dumnezeu sînt toate din ceruri şi de pe pămînt; El iartă cui voieşte şi pede­pseşte pe cine voieşte, căci Dumnezeu este iertător, în­durător.

125.  O, voi, cei ce credeţi, nu fiţi lacomi la camătă, luînd tot cîte de două ori înapoi [cele împrumutate], ci temeţi‑vă de Dumnezeu, ca să vă meargă bine.

126.  Temeţi‑vă de foc, care este pregătit pentru cei necredin­cioşi, şi ascultaţi de Dum­nezeu şi de cel trimis, ca să aveţi har.

127.  Grăbiţi spre iertare de la Domnul vostru şi spre raiul cel întins ca şi pă­mîntul, cel pregătit pentru cei cucernici,

128.  care dau milostenii la vre­muri bune şi rele şi‑şi stăpînesc mînia şi iartă oame­nilor, căci Dumnezeu îi iu­beşte pe cei buni.

129.  Însă şi aceia care au păcătuit şi au fost nelegiuiţi, dacă îşi aduc aminte de Dumnezeu şi cer iertare pentru păcatele lor, — însă cine poate ierta păcatele, decît numai Dum­nezeu? — şi nu rămîn în faptele lor, ci le cunosc,

130.  şi aceştia vor agonisi iertare de la Domnul lor şi vor petrece în veci în grădina cea pătrunsă cu rîuri pe dedesupt. Frumoasă răsplată au cei ce se poartă bine.

131.  [Dumnezeu] a trimis acum înaintea voastră legi, umblaţi pe pămînt şi vedeţi ce sfîrşit au luat cei ce ţineau de min­ciună [adevărul].

132.  Acesta[100] este hotărîre pentru oameni şi drum drept şi în­demnare pentru cei cu frica lui Dumnezeu.

133.  Nu fiţi deci slabi şi întristaţi; voi veţi fi înălţaţi, dacă veţi fi credincioşi.

134.  De aţi fost răniţi [în război], au fost asemenea răniţi şi [alţi] oameni. Noi schimbăm astfel zilele între oameni, ca să cunoască Dumnezeu pe cei ce cred şi să aleagă dintre voi martiri, pentru că Dum­nezeu nu‑i iubeşte pe cei nelegiuiţi[101],

135.  şi pentru ce Dumnezeu să‑i ispitească pe cei credincioşi şi să‑i nimiceas­că pe cei ne­credincioşi.

136.  Credeţi că veţi intra în rai înainte de ce‑i va cunoaşte Dumnezeu pe cei care s‑au luptat dintre voi şi au fost statornici?

137.  Voi doriţi moartea, înainte de ce o întîmpinaţi, însă aţi mai văzut‑o şi o veţi mai privi.

138.  Şi Mohammed nu e nimic alta decît un trimis. Înaintea lui au murit [alţi] trimişi. Însă dacă ar muri el sau ar fi ucis, v‑aţi întoarce iarăşi pe urmele voastre[102]. Cel ce se întoarce pe urmele sale nu‑i strică lui Dumnezeu nimic. Dumnezeu le va răsplăti celor mulţumitori.

139.  Nimenea nu poate muri fără de voia lui Dumnezeu, [cum e scris] în car­tea termenelor[103] cine cere răsplată în lumea aceasta, îi vom da‑o, iar ci­ne cere răsplată în lumea de apoi, şi aceluia îi vom da‑o şi le vom răsplăti celor mulţu­mitori.

140.  Cîţi profeţi s‑au luptat cu unii care erau de zeci de mii de ori mai puter­nici decît ei, şi nu slăbiră în urma întîmplărilor de pe drumul lui Dumne­zeu şi nu se poticniră şi nu se umiliră. Dumnezeu îi iubeşte pe cei stator­nici.

141.  Şi n‑a fost cuvîntul lor altul decît că vorbeau: “Doamne, iartă‑ne păcatele noastre şi ce am greşit întru trebile noas­tre; întăreşte‑ne picioarele noas­tre şi ajută‑ne faţă de poporul necredincios”. Dum­nezeu le‑a dat lor răs­plată în lumea de apoi, Dumnezeu îi iubeşte pe cei buni.

142.  O, voi, cei ce credeţi, de veţi asculta de cei necredincioşi, ei vă vor duce pe urmele voastre, şi voi vă întoarceţi ca pierduţi.

143.  În Dumnezeu este stăpînul vostru. El este cel mai bun ajutător.

144.  Noi vom arunca în inimile necredincioşilor spaimă, pen­tru că adaugă lîngă Dum­nezeu încă şi altele, fără ca El să fi trimis împuternicire la aceasta. Locuinţa lor este focul: o ospeţie rea pentru cei nelegiuiţi.

145.  Dumnezeu şi‑a împlinit fă­găduinţa Sa faţă de voi, cînd i‑aţi nimicit [pe duşmani] cu voia Sa, pînă ce v‑aţi poticnit şi v‑aţi certat asupra porun­cilor şi v‑aţi răzvrătit, deşi [Dumnezeu] v‑a arătat ce aţi dorit voi.

146.  Unii din voi căutau lumea de acum, alţii căutau cea de apoi, atunci a lăsat El să vă fugărească, spre a vă ispiti, însă acum v‑a iertat, căci Dumnezeu este binefăcă­torul credincioşilor.

147.  Cînd v‑aţi suit în sus şi nu v‑aţi întors după nimenea, iar trimisul striga în urma voastră, atunci [Dumnezeu] a aruncat asupra voastră durere peste durere, ca să nu vă întristaţi de ceea ce aţi pierdut şi de ceea ce vi s‑a întîmplat. Dumnezeu doar ştie ce faceţi[104].

148.  Atunci vă trimise asupra voastră după nevoie spre întărire un somn, care veni peste o parte din voi. Altă parte se întrista şi cugeta neadevăruri şi nebunii des­pre Dumnezeu, zicînd: “Avem ceva de la lucrul acesta?” Spu­ne: “Toată treaba este a lui Dumnezeu”. Ei au as­cuns în sufletele lor ceea ce nu ţi‑au descoperit zicînd: “De am fi avut ceva de la lu­crul acesta, n‑am fi fost omorîţi aici”. Spune: “De aţi fi rămas în casele voastre, ar fi trebuit să iasă la cîmp aceia cărora le‑a fost scrisă moartea: la locurile lor de odihnă”. Dumnezeu a voit să ispitească ce este în piep­turile voastre şi să cerce ce este în inimile voastre, Dum­nezeu cunoaşte lăuntrul pieptu­rilor.

149.  Aceia din voi care s‑au pus pe fugă, în ziua luptei între cele două oştiri, pe aceia Satan i‑a amăgit, pentru că um­blau după cîştig; însă Dum­nezeu le‑a iertat, pentru că Dumnezeu este iertător, în­durător.

150.  O, voi, cei ce credeţi, nu fiţi ca şi cei necredincioşi, care spun despre fra­ţii lor cei ce au călătorit în ţară sau au purces în război: “De ar fi rămas la noi, n‑ar fi murit şi n‑ar fi fost omorîţi”. Dum­nezeu hotărăşte aceasta, spre întristarea inimii lor, căci Dumnezeu dă viaţă şi moar­te şi Dumne­zeu vede toate cîte le faceţi.

151.  De veţi fi omorîţi pentru dru­mul lui Dumnezeu sau veţi muri, este ierta-rea lui Dum­nezeu şi îndurarea Sa mai bună decît [toate averile] cîte le‑aţi adunat.

152.  Căci dacă veţi muri sau veţi fi omorîţi, vă veţi aduna la Dumnezeu.

153.  Şi pentru îndurarea lui Dum­nezeu[105] ai fost prea blînd faţă de ei, căci de ai fi fost mai aspru şi mai vîrtos la inimă, s‑ar fi împrăştiat ei din jurul tău. Deci, iartă‑le şi roagă‑te de iertare pentru ei şi sfătuieşte‑te cu ei în afacere; şi după ce vei fi venit la hotărîre, încrede‑te în Dumne­zeu, căci Dumnezeu îi iubeş­te pe cei ce se încred în El.

154.  De vă ajută Dumnezeu, nimenea nu vă poate birui, însă dacă vă pără­seşte El, cine vă va ajuta afară de El? Deci, să se încreadă în El cei cre­dincioşi.

155.  Şi nu este felul profetului ca să înşele[106]. Iar cine înşală, va veni, la ziua învierii, cu ceea ce a înşelat. Atunci va primi fiecare suflet răsplata ce şi‑a agonisit‑o şi lor nu li se va face nedreptate.

156.  Oare să fie prigonit acela care a trăit după placul lui Dumnezeu, ca şi cei care l‑a oţărît pe Dumnezeu, şi să fie iadul locuinţa sa? Acesta este un drum nenorocit.

157.  Sînt [felurite] trepte [ale răs­plăţii] la Dumnezeu, căci Dumnezeu vede ce fac ei.

158.  Dumnezeu s‑a arătat bine­voitor faţă de cei credincioşi, ridicîndu‑le pe cel trimis din mijiocul lor, ca să le citească semnele Sale şi să‑i curăţească şi să‑i înveţe scriptura şi înţelepciunea, pentru că erau înainte în rătăcire vădită.

159.  Cînd a venit asupra voastră nenorocirea[107] — măcar că a venit asupra voastră un [bine] îndoit[108] — aţi zis voi: “De unde este aceasta?” Spu­ne: “Aceasta este de la voi înşivă, căci Dumnezeu este atotputernic”.

160.  Ceea ce a venit asupra voas­tră, în ziua luptei între cele două oştiri, aceea a fost cu voia lui Dumnezeu, ca să‑i cunoască pe cei credincioşi şi să‑i cunoască pe cei făţarnici. Lor li se spune: “Mergeţi de luptaţi pe drumul lui Dum­nezeu!” sau: “Respingeţi [duş­manul]!”. Ei ziseră: “De am pricepe să ne luptăm, v‑am urma vouă”. Ei erau atuncea mai aproape de necredinţă decît de credinţă.

161.  Ei vorbeau cu gurile lor ceea ce nu era în inimile lor, însă Dumnezeu ştie ceea ce as­cund ei.

162.  Aceia care rămăseseră acasă ziseră către fraţii lor: “De n‑ar fi ascultat, n‑ar fi omorîţi!” Spune: “Respingeţi moartea de la sufletul vostru, dacă iubiţi adevărul!”

163.  Să nu crezi că‑s morţi cei ce fură omorîţi pe drumul lui Dumnezeu, ci că sînt vii la Domnul lor, unde sînt bine grijiţi.

164.  Ei se bucură cu ceea ce le‑a dat Domnul lor ca binefacere şi se veselesc asupra celora care încă n‑au ajuns la ei, în­să le vor urma. Asupra lor nu vine nici frică, nici întris­tare.

165.  Ei se veselesc asupra harului lui Dumnezeu şi a binefa­cerii Sale şi că Dumnezeu nu lasă să se piardă răsplata credincioşilor.

166.  Cei ce au ascultat de Dum­nezeu şi de trimisul Său şi deşi fură răniţi, au făcut bine şi s‑au temut de Dumnezeu, vor primi răsplată mare.

167.  Către aceştia ziseră oamenii: “S‑au adunat oameni[109] împo­triva voastră, deci temeţi‑vă!” Însă aceasta mări credinţa lor şi ei ziseră: “Dumnezeu este ajungător pentru noi şi ocrotitorul nostru cel mai bun.”

168.  Ei se întoarseră deci cu harul lui Dumnezeu şi cu îndura­rea Sa, fără să‑i fi atins un rău; ei căutară să‑i placă lui Dumnezeu, căci Dumnezeu e un binefăcător mare.

169.  Acel Satan[110] vrea să vă înfri­coşeze înaintea prietenilor săi, voi însă nu vă temeţi de ei, ci temeţi‑vă de Mine, dacă sînteţi credincioşi.

170.  Nu te întrista de cei ce se grăbesc spre necredinţă, ei doar nu‑i pot strica nimic lui Dumnezeu; căci Dumnezeu nu voieşte să le dea parte în lumea de apoi, ci pentru ei este pedeapsă mare.

171.  Într‑adevăr cei ce iau în schimb necredinţa pentru credinţă nu‑i pot stri­ca lui Dumnezeu nimic, însă pen­tru ei este pedeapsă dure­roasă.

172.  Cei necredincioşi să nu crea­dă că Noi avem îndelungă răbdare cu ei, pen­tru binele sufletelor lor, ci Noi avem îndelungă răbdare, ca ei să crească întru păcate, pentru ei este pedeapsă ruşinoasă.

173.  Dumnezeu nu‑i va lăsa [mai mult] pe cei credincioşi [în starea] în care vă aflaţi voi, [ci numai] pînă‑i va despărţi pe cei răi de cei buni.

174.  Dumnezeu nici nu vă desco­peră cele ascunse, ci la aceas­ta îşi alege Dumnezeu ca trimis pe cine voieşte. Deci, credeţi în Dumnezeu şi în trimişii Săi, căci de veţi crede şi vă veţi teme de Dumne­zeu, veţi primi răsplată mare.

175.  Să nu creadă cei zgîrciţi că ceea ce le‑a lăsat Dumnezeu din harul Său este spre bine­le lor, ci tocmai spre răul lor.

176.  Li se va pune ca zgardă în ziua învierii ceea ce au strîns prin zgîrcenie; a lui Dumne­zeu este moştenirea cerurilor şi a pămîntului şi Dumnezeu ştie ce faceţi.

177.  Dumnezeu a auzit cuvîntul celor ce zic: “Dumnezeu este sărman şi noi sîntem avuţi”[111]. Vom scrie vorba lor şi că au omorît profeţii pe nedrept şi le vom zice: “Gustaţi pedea­psa arderii!”

178.  Aceasta pentru aceea ce au făcut înainte mîinile voastre şi pentru că Dumnezeu nu e nedrept faţă de robii Săi.

179.  Cei ce zic: “Dumnezeu a în­cheiat un legămînt cu noi, ca să nu credem unui trimis pînă ce n‑a venit cu o jertfă, ca să o mistuie focul”,

180.  spune‑le: “Au venit trimişi de la Mine cu semne vădite şi cu ceea ce aţi vorbit; însă de ce i‑aţi omorît, dacă sînteţi iubitori de adevăr?”

181.  Dacă te‑au învinuit că minţeşti, apoi au învinuit de minciună şi trimişii de’naintea ta, care au venit cu sem­ne vădite, cu scripturi şi cu cartea cea luminată.

182.  Tot sufletul va gusta moar­tea, iar voi veţi primi răs­plata voastră în ziua învierii, iar cel ce va fi departe de foc şi va fi adus în rai va fi mîntuit, căci ce este viaţa lumii decît o folosire deşartă?

183.  Veţi fi ispitiţi cu privire la averile voastre şi la voi înşi­vă şi veţi trebui să ascultaţi sudalme mari de la cei ce au primit scriptura înaintea voastră şi de la idolari; dar dacă sînteţi statornici şi vă temeţi de Dumnezeu, atunci aşa e cu tărie hotărît.

184.  Cînd a încheiat Dumnezeu un legămînt cu cei ce au scrip­tura: “Descope­riţi‑o oameni­lor şi nu o ascundeţi!”, atunci îl aruncară ei [legămîntul] după spatele lor şi‑l vîndură pentru un preţ mic, însă acesta a fost negoţ rău.

185.  Nu crede că cei ce se bucură de faptele lor şi le place să fie lăudaţi pen­tru ceea ce n‑au făcut, vor scăpa de pe­deapsă, căci pentru ei este pe­deapsă dureroasă.

186.  A lui Dumnezeu este stăpînia în ceruri şi pe pămînt şi Dumnezeu este atotputernic.

187.  În facerea cerurilor şi a pămîntului şi‑n schimbarea nopţii şi a zilei sînt [destule] semne pentru cei înţelepţi,

188.  care îşi aduc aminte de Dum­nezeu cînd stau şi cînd şed şi cînd zac. Ei cugetă la facerea cerurilor şi a pămîntului: “Doamne, n‑ai făcut aceasta în deşert; mărie Ţie, mîntuieşte‑ne de pedeapsa focului!”

189.  Doamne, pe cine‑l arunci în foc, pe acela îl şi acoperi cu ruşine, iar pentru cei nele­giuiţi nu este ajutor.

190.  Doamne, noi am auzit un vestitor[112], care cheamă la cre­dinţă: “Credeţi în Domnul vostru!”, şi noi am crezut.

191.  Doamne, iartă‑ne păcatele noastre şi ascunde răutăţile noastre şi lasă‑ne să murim cu cei curaţi.

192.  Doamne, dă‑ne ce ne‑ai fă­găduit prin trimişii Tăi şi nu ne ruşina în ziua învierii, căci tu nu calci făgăduinţa”.

193.  Acestora le răspunde Dom­nul lor: “Eu nu las să piară nici o faptă de ale voastre, fie ea împlinită de bărbat sau de muiere.

194.  Iar pe cei ce au pribegit şi fură alungaţi din casele lor şi au suferit pentru drumul Meu şi s‑au luptat şi au fost omorîţi, voi să‑i curăţesc de răutăţi­le lor şi să‑i duc în grădini pătrunse cu rîuri pe desupt”.

195.  Răsplata e de la Dumnezeu şi la Dumnezeu e cea mai frumoasă răsplată.

196.  Să nu te înşele umbletul ne­credincioşilor în ţară[113]; acesta e un cîştig de nimica. Doar locuinţa lor este iadul — un pat rău!

197.  Însă cei ce se tem de Domnul lor, pentru aceia sînt grădini pătrunse cu rîuri pe desupt, acolo vor rămîne ei în veci: o ospeţie de la Dumnezeu şi ceea ce este de la Dumnezeu e bine pentru cei curaţi.

198.  Şi din cei cu scriptura sînt unii care cred în Dumnezeu şi în ceea ce vi s‑a trimis vouă, li s‑a trimis lor, umilindu‑se îna­intea lui Dumnezeu, nu vînd semnele lui Dumnezeu pen­tru un preţ mic.

199.  Aceia vor primi răsplata lor de la Domnul lor, căci Dum­nezeu e grabnic la socoteală.

200.  O, voi, cei ce credeţi, fiţi răb­dători şi porunciţi răbdare, fiţi statornici şi temeţi‑vă de Dumnezeu, ca să fiţi fericiţi.

 

IV

SURA MUIERILOR[114]

Din Medina şi este cu o sută şaptezeci şi cinci de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      O, voi, oamenilor, temeţi‑vă de Domnul vostru, care v‑a făcut dintr‑un singur suflet[115] şi anume făcînd din el pe so­ţia sa[116] şi a răspîndit din ei bărbaţi mulţi şi muieri. Deci temeţi‑vă de Dumnezeu, la care vă rugaţi pentru olaltă, şi [cinstiţi] pîntecele [care v‑a născut], căci Dumnezeu vă păzeşte.

2.      Daţi‑le orfanilor averea lor şi nu schimbaţi răul vostru cu

binele lor. Şi nu mîncaţi ave­rea lor în folosul averii voas­tre, căci acesta este un păcat greu.

3.      De vă temeţi că veţi fi ne­drepţi către cei orfani, atunci luaţi ca soţii, dacă vă pare bine, dintre muieri două, trei sau patru, şi dacă vă temeţi că nu veţi fi cu dreptate, atunci [luaţi] numai una sau pe ceea ce stăpîneşte dreapta voastră[117]; aşa vă va fi mai uşor să nu greşiţi. Daţi‑le muierilor zestrea cu bună voie. De vă iartă ele înşile ceva din zestre, apoi între­bu­inţaţi aceea pentru voi bucuroşi şi sănătoşi.

4.      Nu le daţi celor bolînzi [în mînă] averea voastră, pe care v‑a dat‑o Dumnezeu spre susţinerea lor, ci nutriţi‑i şi îmbrăcaţi‑i şi vorbiţi cu ei cuvinte cuviincioase.

5.      Cercaţi‑i pe cei orfani pînă ce au ajuns timpul căsătoriei şi dacă aţi cu­noscut că ei se pot înşişi ocîrmui, atunci încredinţaţi‑le averea lor, însă nu o mătrăşiţi fără măsură şi în grabă,

6.      dacă [încă] nu vor fi în vîrstă. Cine este avut, să fie cum­pătat, şi cine este sărman, să întrebuinţeze [averea] după cuviinţă.

7.      Dacă le încredinţaţi averile lor, atunci luaţi‑vă martori la aceasta, căci Dumnezeu cere socoteală ajungătoare.

8.      Bărbaţilor li se cuvine o par­te din ceea ce au lăsat în ur­mă părinţii şi ru-dele, aseme­nea li se cuvine şi femeilor o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele; fie puţin sau mult, o parte anu­mită [li se cuvine].

9.      Dacă sînt de faţă la împărţire rude, orfani şi sărmani, atunci daţi‑le părţi şi lor şi vorbiţi cu ei cuvinte cuviincioase.

10.    Cei ce sînt îngrijoraţi că vor lăsa în urma lor urmaşi slabi şi se tem din pricina lor, ace­ia să se încreadă în Dumne­zeu şi să vorbească cuvinte bine chibzuite.

11.    Cei ce mătrăşesc averile or­fanilor pe nedrept, aceia mănîncă în pîntecele lor foc şi se vor frige în flăcări.

12.    În privinţa copiilor voştri a hotărît Dumnezeu: Bărbatul să aibă parte cît două muieri. Dacă sînt însă [numai] femei [şi anume] mai mult decît do­uă, [primesc ele] două tre­imi din ceea ce a rămas, iar dacă este numai una, capătă ea jumătate. Părinţii mortu­lui primesc fiecare tot a şasea parte din ceea ce a rămas, dacă are [răposatul] un copil, însă dacă n‑are copil şi moş­tenesc părinţii săi, atunci pri­meşte maică‑sa a treia parte, iar dacă are fraţi, atunci pri­meşte maică‑sa a şasea parte, plătindu‑se lega­tele testate sau datoriile. Ori de vă sînt părinţii voştri sau copiii voş­tri mai folositori, aceasta nu o ştiţi. [Cele zise sînt] o porun­că de la Dumne­zeu şi Dum­nezeu este ştiutor, înţelept.

13.    Jumătate din ce lasă în urmă soţiile voastre e pentru voi, dacă n‑au ele copii; dacă însă au ele copii, atunci vă vine vouă a patra parte din ceea ce au lăsat ele în urmă, plă­tindu‑se legatele testate sau datoriile.

14.    Asemenea şi muierilor li se cuvine a patra parte din ceea ce aţi lăsat în urmă, dacă n‑aveţi copii; însă dacă aveţi copii, li se cuvine muierilor a opta parte din ceea ce aţi lăsat în urmă, plătindu‑se legatele testate sau datoriile.

15.    Dacă un bărbat sau o muiere pune ca moştenitor o rudă depărtată şi [testatorul] are un frate sau o soră, atunci primeşte fiecare din aceştia din urmă tot a şasea parte. Dacă sînt însă mai mulţi [fraţi sau surori], atunci pri­mesc ei [cu toţii] partea a treia în părţi de‑o potrivă, plătindu‑se legatele testate sau datoriile,

16.    fără scurtare. Aceasta e o hotărîre nestrămutată de la Dumnezeu şi Dumnezeu e ştiutor, înţelept.

17.    Acestea sînt hotărîri ale lui Dumnezeu şi cel ce ascultă de Dumnezeu şi trimisul Său, pe acela îl va duce [Dum­nezeu] în grădini pătrunse cu rîuri pe desupt şi acolo va rămîne în veci şi aceasta este o fericire mare.

18.    Însă cine se răzvrăteşte îm­potriva lui Dumnezeu şi a trimisului Său şi calcă orînduielile Sale, pe acela îl duce [Dumnezeu] în foc, să rămîie acolo în veci; pentru el este pedeapsă ruşinoasă.

19.    Dacă preacurveşte una din muierile voastre, atunci să mărturisească asupra lor patru inşi din voi; şi dacă au mărturisit, atunci ţineţi‑le închise în casele voastre, pînă ce moartea le va mîntui sau Dumnezeu le va da dru­mul.

20.    De se împreună doi din voi, pedepsiţi‑i, însă dacă se că­iesc şi se îndreap­tă, iertaţi‑i, căci Dumnezeu este paşnic, îndurător.

21.    Într‑adevăr, la Dumnezeu este iertarea pentru cei ce au păcătuit întru neştiinţă şi apoi se căiesc îndată; spre aceştia se întoarce iarăşi Dum­nezeu, şi Dumnezeu e ştiu­tor, înţelept.

22.    Însă nu este iertare pentru cei ce fac rău, pînă ce nu‑l păleşte moartea pe unul din ei, şi zic abia atunci: “Mă căiesc acum!”, nici pentru cei ce mor necredincioşi: pentru ei am pregătit Noi pedeapsă dureroasă.

23.    O, voi, cei ce credeţi, nu vă este iertat să moşteniţi mu­ieri împotriva voiei lor[118], nici nu le opriţi să se căsăto­rească cu alţii, ca să le luaţi o parte din ceea ce le‑aţi dat [ca zestre], doar dacă au preacurvit vădit: ci purta­ţi‑vă cu ele după cuviinţă. Dacă le urîţi, se poate că urîţi ceva, în ce a pregătit Dum­nezeu mare fericire [pentru voi].

24.    De voiţi să schimbaţi o soţie în locul alteia şi i‑aţi dat une­ia din ele un talant, atunci să nu luaţi din aceasta nimic. Oare voiţi să luaţi înapoi cu clevetire şi cu păcat vădit?

25.    Şi cum să luaţi înapoi, dacă aţi fost lîngă olaltă şi au pri­mit de la voi un legămînt tare?

26.    Nu vă căsătoriţi cu muierile cu care s‑au căsătorit părinţii voştri — doar dacă s‑a întîmplat înainte[119] — căci aceasta este un drum ruşinos, urîcios şi rău.

27.    Vă sînt oprite pentru căsă­torie maicile voastre, fiicele voastre, surorile voastre, mătuşile voastre după tată şi după maică, fiicele fratelui, fiicele surorii, doicele care v‑au alăptat surorile voastre după doice, maicile muieri­lor voastre, fiicele voastre vitrege, care sînt scutul vos­tru şi care sînt de la muieri la care aţi intrat; însă, dacă încă n‑aţi intrat la ele, nu es­te păcat asupra voastră; [oprite vă sînt] şi soţiile fiilor voştri, care sînt din coapsele voastre, asemenea două su­rori deodată — doar dacă s‑a întîmplat înainte — Dumne­zeu e iertător, milostiv.

28.    Nici muieri căsătorite [să nu luaţi], doar acelea pe care le stăpîneşte dreapta voastră. Aceasta e porunca dumne­zeiască pentru voi. De acum vă sînt iertate toate, afară de acestea, ca să vi le luaţi ca so­ţii, după averile voastre, afa­ră de curve, pentru folosul ce‑l aveţi de la ele, daţi‑le lor zestre; aceasta este o hotărîre; nu păcătuiţi dacă înche­iaţi un legă­mînt slobod cu ele, afară de ceea ce s‑a hotărît; Dumnezeu e ştiutor, înţe­lept.

29.    Care din voi nu este în stare să se căsătorească cu muieri slobode şi credincioase, acela să‑şi ia una din roabele voas­tre credincioase, pe care le stăpîneşte dreapta voastră, căci Dumnezeu cunoaşte credinţa voastră, aveţi doar o singură obîrşie; însă căsătoriţi‑vă cu ele numai cu voia Domnului lor şi daţi‑le zes­trea lor după cuviinţă; şi acestea să fie ruşinoase, şi nu curve, şi să nu‑şi ia ibovnici.

30.    Dacă sînt căsătorite şi preacurvesc, atunci să vie asupra lor jumătate din pedeapsa cuvenită muierilor slobode[120]. Aceasta este pentru acela dintre voi care se teme de păcat: dacă însă sînteţi răb­dători, e mai bine pentru voi, căci Dumnezeu este iertător, milostiv.

31.    Dumnezeu voieşte să vă dea de cunoscut şi să vă ocîrmuiască după felul celor de naintea voastră şi să se întoarcă spre voi, căci Dumnezeu e ştiu­tor, înţelept.

32.    Dumnezeu voieşte să se în­toarcă spre voi, iar cei ce um­blă după poftele lor, voiesc să vă abateţi foarte departe. Dumnezeu voieşte să vă facă uşu­rinţă, căci omul este o făptură slabă.

33.    O, voi, cei ce credeţi, nu is­prăviţi între voi averile voas­tre pentru nimi­curi, ci numai la negustorii cu învoire întreolaltă. Nu vă ucideţi înşivă, căci Dumnezeu este îndură­tor cu voi.

34.    însă cine face aceasta întru fărădelege şi păcat, pe acela îl vom lăsa să ardă în foc, căci pentru Dumnezeu este acesta un lucru uşor.

35.    De vă veţi feri de păcate gre­le, ce vă sînt oprite, vă vom curăţi de răutăţile voastre şi vă vom lăsa să intraţi cu cin­ste [în rai].

36.    Nu doriţi ceea ce i‑a dat Dumnezeu unuia mai mult decît altuia dintre voi; bărba­ţii vor primi partea ce şi‑au agonisit‑o şi muierile vor primi partea ce şi‑au ago­nisit‑o; deci rugaţi‑vă lui Dumnezeu pentru harul Său, căci Dumnezeu este atot­ştiutor.

37.    Tuturor le‑am dat neamuri, [ca să poată moşteni] ceea ce au lăsat în ur­mă părinţii sau rudele lor, sau aceia cu care aţi împreunat dreapta voas­tră[121], deci daţi‑le partea lor. Dumnezeu este martor la toate trebile.

38.    Bărbaţii să fie înaintea muie­rilor, pentru că şi Dumnezeu i‑a pus pe ace­ia înaintea aces­tora şi ei le ţin din averile lor. Muierile cele cinstite să fie ascultătoare şi să păzească tainele, ca să le păzească şi Dumnezeu. Acele [muieri] însă, de care vă temeţi că vă vor oţărî prin purtarea lor, probozi­ţi‑le, legaţi‑le în că­mări şi le bateţi, iar dacă ascultă de voi, atunci nu că­utaţi pricină împotriva lor, căci Dumnezeu este înalt, măreţ.

39.    Dacă vă temeţi de ruptură între ei, atunci trimiteţi un arbitru din neamul lui şi unul din neamul ei. Dacă voiesc ei împăcare, atunci va da Dumne­zeu noroc în mi­jlocul lor. Dumnezeu este înţelept, ştiutor.

40.    Slujiţi lui Dumnezeu şi nu puneţi nimic pe o treaptă cu El şi purtaţi‑vă bine cu pă­rinţii, rudele, orfanii, sărma­nii şi cu vecinul, fie că e de aproa­pe sau străin, şi cu prietenii şi călătorii şi robii voştri, căci Dumnezeu nu‑l iubeşte pe cel semeţ, lăudă­ros.

41.    Cei ce sînt zgîrciţi şi‑i în­deamnă şi pe alţi oameni la zgîrcenie şi ascund ceea ce le‑a dat Dumnezeu întru bunătatea Sa… şi necredin­cioşilor le‑am pregătit Noi pedeapsă dureroasă.

42.    Cei ce dau milostenie numai ca să fie văzuţi de oameni şi nu cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi şi cei ce au pe Satan ca tovarăş — un tova­răş destul de rău.

43.    Cîtă răsplată ar avea, dacă ar crede în Dumnezeu şi în ziua de apoi şi ar da milos­tenie din ceea ce le‑a dat Dumnezeu, căci Dumnezeu este atotştiutor cu privire la ei!

44.    Dumnezeu nu face nedrep­tate nici cît e furnica de grea şi o binefacere o plăteşte El îndoit şi dă şi din partea Sa mare plată.

45.    Şi cum va fi, dacă vom aduce martori din toate popoarele şi te vom aduce ca martor împotriva acestora? În ziua aceea, vor dori cei necredin­cioşi şi cei ce se răzvrătesc împotriva trimisului ca să piară în pămînt, însă nu vor putea ascunde nimic înaintea lui Dumnezeu.

46.    O, voi cei ce credeţi, nu vă rugaţi cînd sînteţi beţi, pînă ce nu ştiţi ce vor­biţi, nici cînd sînteţi pătaţi cu sămînţă — doar dacă sînteţi în călătorie — pînă ce nu v‑aţi spălat. Dacă sînteţi bolnavi sau în călătorie, sau dacă a fost unul din voi la o parte, sau dacă aţi atins muierile şi nu găsiţi apă, atunci luaţi ţărînă mă­runtă şi ştergeţi‑vă cu ea faţa şi mîinile, căci Dum­nezeu iartă foarte multe.

47.    Nu i‑ai văzut pe cei ce au primit o parte din scriptură? Ei vînd rătăcire şi voiesc ca şi voi să rătăciţi de la drumul [adevărat], însă Dumnezeu îi cunoaşte pe duşmanii voştri, că doar Dumnezeu este în­deajuns scut şi îndeajuns ajutor.

48.    Unii din jidovi mută cuvin­tele din locul lor şi zic: “Am auzit şi ne răzvră­tim. Auzi [cuvinte] fără să pricepi şi priveşte‑ne”. Vorbe înşelă­toare sînt pe limba lor şi ei blestemă credinţa.

49.    De ar fi zis ei: “Noi auzim şi ascultăm, deci auzi şi Tu şi ne priveşte”, în adevăr aceea ar fi fost mai bine pentru ei şi mai drept, pentru aceea îi blestemă Dumnezeu din pricina necredinţei lor şi nu vor crede decît numai puţini din ei.

50.    O, voi, cei ce aveţi scriptura, credeţi în ceea ce v‑am trimis Noi spre ade­verirea celor ce le aveţi de înainte, înainte de ce vom distruge feţele [voas­tre] şi le vom face asemenea dosurilor sau le voi bleste­ma, cum i‑am blestemat pe tovarăşii Sabatului[122] — po­runca lui Dumnezeu fu îm­pli­nită.

51.    Dumnezeu nu iartă celuia ce pune în rînd cu El o fiinţă afară de aceasta, însă iartă cui voieşte; căci cel ce pune în rînd cu Dumnezeu o fiin­ţă, a născocit un păcat mare.

52.    Nu i‑ai văzut pe cei ce se ţin pe sine înşişi de curaţi[123]? Însă Dumnezeu curăţeşte pe cine voieşte şi nu face nimănui nedreptate, nici măcar cît e pielicica unei seminţe.

53.    Priveşte cum născocesc ei minciuni asupra lui Dum­nezeu şi aceasta este înde­ajuns un păcat vădit.

54.    Nu i‑ai văzut pe cei ce au primit o parte din scriptură. Ei cred în Gjibt şi în Taghut[124] şi zic despre cei necredin­cioşi: “Ei sînt ocîrmuiţi pe drum mai drept decît cei credincioşi.”

55.    Pe unii ca aceştia i‑a bleste­mat Dumnezeu şi cei bleste­maţi de Dumne­zeu nu află ajutor.

56.    Vor avea ei parte la împă­răţia [cerurilor], dacă n‑au dat oamenilor nici măcar cît de puţin?

57.    Oare‑i pizmuiesc ei pe oameni pentru ceea ce le‑a dat lor Dumnezeu după bunăvoinţa Sa? Noi i‑am dat acum neamului lui Avraam scriptura, înţelepciunea şi o împărăţie mare.

58.    Unii din ei au crezut în el[125], alţii iară s‑au întors de la el. Pentru aceia ajunge focul iadului.

59.    Cei ce nu cred în semnele noastre, pe aceia îi vom lăsa să ardă în foc şi de cîte ori s‑au fript pieile lor, le schim­băm pieile, ca să guste pe­deapsa, căci Dumnezeu este puternic, ştiutor.

60.    Cei ce cred şi fac bine, pe aceia îi vom aduce în grădini pătrunse cu rîuri pe desupt; acolo vor petrece în veci; acolo vor avea femei curate şi vor petrece în umbră ne­curmată.

61.    Dumnezeu vă porunceşte să daţi înapoi stăpînului ceea ce v‑a încredin­ţat şi dacă judecaţi între oameni, să judecaţi după dreptate. Cît de fru­mos este aceea la care vă îndeamnă Dumnezeu, căci Dumnezeu aude, vede.

62.    O, voi, cei ce credeţi, urmaţi lui Dumnezeu şi urmaţi trimisului şi dregă­torilor voştri, şi dacă vă certaţi pentru ceva, aduceţi aceasta înaintea lui Dumnezeu şi a trimisului, dacă credeţi în Dumnezeu şi în ziua de apoi. Aceasta este cea mai bună şi cea mai frumoasă tîlcuire.

63.    Nu i‑ai văzut pe cei care zic că cred în ceea ce ţi s‑a trimis ţie şi s‑a tri­mis înaintea ta, şi totuşi se supun judecăţii lui Taghut, deşi li s‑a porun­cit să nu creadă în el. Însă Satan voieşte să‑i ducă în rătăcire lungă.

64.    Dacă li se spune: “Urmaţi ceea ce a descoperit Dum­nezeu şi [cuvintelor] trimi­sului!”, atunci poţi vedea cum se întorc de la tine cei făţarnici.

65.    Însă cum [va fi], dacă‑i va ajunge o nenorocire pentru ceea ce au făcut cu mîinile lor? Atunci vor veni la tine şi vor jura pe Dumnezeu: “Voim numai ce e bine şi îm­păcare!”

66.    Dumnezeu ştie ce este în ini­mile lor, deci depărtează‑te de la ei, însă în­fruntă‑i şi vor­beşte către sufletele lor cu cuvinte puternice.

67.    Noi numai de aceea am trimis trimişi, pentru ca să asculte de ei după voia lui Dumnezeu. Dacă vin ei la tine, după ce au păcătuit, şi‑l roagă de iertare pe Dum­nezeu şi se roagă de iertare şi trimisul pentru ei, atunci îl vor afla ei pe Dumnezeu iertător, îndurător.

68.    Însă, [jur] pe Domnul tău, ei nu vor deveni credincioşi, pînă ce nu te vor lua ca jude­cător pentru certele dintre dînşii; ei atunci nu vor afla în su­fletele lor greşeala cu pri­vire la ceea ce ai judecat şi se vor supune în pa­ce.

69.    De le‑am fi poruncit: “Omorîţi‑vă înşivă!” sau: “Părăsiţi locuinţele voas­tre!”, numai puţini din ei ar fi făcut‑o. De ar fi făcut însă ceva la ce i‑am îndemnat, ar fi fost mai bine pentru ei şi ei ar fi spo­rit în statornicie.

70.    Şi atunci Noi le‑am fi dat răsplată mare şi i‑am fi ocîrmuit pe drum drept.

71.    Cel ce ascultă de Dumnezeu şi de trimis va fi împreună cu cei ce au ha­rul lui Dum­nezeu, între profeţi, drepţi, martiri şi cuvioşi; frumoasă este tovărăşia aceasta.

72.    Acesta este har de la Dumne­zeu, care ştie toate îndestul.

73.    O, voi, cei ce credeţi, luaţi seama [în război]! Purcedeţi în cîrduri sau cu toţii la un loc.

74.    De rămîne unul din voi înapoi şi vouă vi se întîmplă o nenorocire, atunci zice ace­la: “Dumnezeu s‑a îndurat de mine, că n‑am fost de faţă împreu­nă cu ei”.

75.    Dacă însă vine la voi harul lui Dumnezeu, atunci se zice — doară între voi şi acela n‑a fost prietenie — “Păcat că n‑am fost împreună cu ei, mi‑aş fi cîştigat mare izbîndă”.

76.    Să se lupte, deci, în drumul lui Dumnezeu, numai aceia care dau în schimb viaţa lumii de acum pentru lumea de apoi. Iar cel ce se luptă, pe drumul lui Dumnezeu, fie că este omorît sau biruieşte, lui îi dăm în sfîrşit răsplată mare.

77.    Şi ce vă este că nu luptaţi pentru drumul lui Dumne­zeu şi pentru băr­baţi, muieri şi copii slabi, care zic: “Doam­ne, scoate‑ne din cetatea aceasta cu popor nelegiuit şi dă‑ne din partea Ta un scut şi dă‑ne din partea Ta un ajutor!”

78.    Cei credincioşi se luptă pe drumul lui Dumnezeu, iar cei necredincioşi se luptă pe drumul lui Taghut. Luptaţi împotriva prietenilor lui Satan, căci vicleşugul lui Satan este slab.

79.    Oare nu i‑ai văzut pe aceia cărora li s‑a zis : “Opriţi mîinile voastre de la război, împliniţi‑vă rugăciunile şi daţi milostenii!”. Cînd li s‑a poruncit războiul, atunci o parte din ei se tem de oa­meni, ca şi cînd s‑ar teme de Dumnezeu, sau se temură şi mai mult şi ziseră: “Doamne, de ce ne‑ai poruncit război şi nu ne laşi să aşteptăm pînă la un termen apropiat?” Spune: “Cîştigul lumii aces­teia este mic, însă lumea de apoi este mai bună pentru cei ce se tem de Dumnezeu, acolo nu vi se va întîmpla ne­dreptate, nici cîtu‑i pielicica de pe sămînţă”.

80.    Ori şi unde veţi fi, moartea vă ajunge, chiar dacă aţi fi pe turnurile cele mai înalte. Dacă‑i întîmpină pe ei bine­le, zic ei: “Aceasta vine de la Dumnezeu”, iar dacă‑i în­tîmpină răul, zic ei: “Aceasta vine de la tine”. Spune: “Toate sînt de la Dumne­zeu!”, însă ce este cu popo­rul acesta, că abia înleleg ei un cuvînt?

81.    Binele ce te întîmpină vine de la Dumnezeu. Iar răul ce te întîmpină este de la tine însuţi. Noi te‑am trimis la oameni ca trimis şi Dumne­zeu mărturiseşte aceasta îndeajuns.

82.    Cel ce ascultă de cel trimis, ascultă de Dumnezeu, iar cel ce se întoarce, către aceia nu te‑am trimis Noi ca păzitor.

83.    Ei vorbesc: “Ascultare!” Cum însă s‑au depărtat de la tine, o parte din ei îi născoceşte în gînd cu totul altceva, decît ceea ce ai vorbit cu ei. Dum­nezeu scrie ceea ce născocesc ei. Tu însă întoarce‑te de la ei şi încrede‑te în Dumnezeu, căci Dumnezeu e scut înde­ajuns.

84.    Oare nu vor cugeta ei asupra Coranului? De n‑ar fi de la Dumnezeu, ar afla ei în mul­te contraziceri.

85.    De vine la ei o afacere, fie de pace sau de frică, o răspîndesc [îndată]; dacă însă ar împărtăşi‑o trimisul său unuia din dregătorii lor, ar price-pe‑o aceia care ar voi s‑o scoată de la ei. De n‑ar fi harul lui Dumnezeu asupra voastră şi îndurarea Sa, afară de puţini, aţi fi urmat lui Satan.

86.    Luptă‑te, pe drumul lui Dumnezeu, şi numai tu însuţi să fii silit la aceasta, pe cei credincioşi însă aţîţă‑i la luptă, poate că Dumnezeu va împiedica vitejia necre­dincioşilor; căci Dumnezeu are vitejie mare şi poate mai bine pedepsi.

87.    Cine mijloceşte bine la o afa­cere, să capete şi el o parte de acolo, iar cine mijloceşte rău la o afacere, să capete şi el asemenea partea sa; doar Dumnezeu vede toate.

88.    Dacă vi se dă bineţe, apoi daţi înapoi bineţe încă mai frumos, sau răs­pundeţi [cel puţin], căci Dumnezeu răs­plăteşte toate.

89.    Dumnezeu! Nu este Dum­nezeu afară de Dînsul: El vă va aduna în ziua învierii, fără îndoială, căci cine este mai cu adevăr la făgăduinţe decît Dumnezeu?

90.    De ce sînteţi despărţiţi în două părţi din cauza făţar­nicilor? Dumnezeu i‑a lepă­dat pentru păcatele lor. Voiţi să‑i duceţi pe drumul drept pe cei ce i‑a dus Dumnezeu în rătăcire? Pentru cel dus în rătăcire de Dumnezeu, nu poţi afla drum.

91.    Ei doresc să fiţi necredin­cioşi, precum sînt şi ei necre­dincioşi şi să fiţi asemenea [lor]. Deci nu prindeţi cu ei prietenie, pînă ce nu purced pe drumul lui Dumnezeu; dacă, însă, se abat, apoi prindeţi‑i şi omorîţi‑i, unde‑i aflaţi, şi nu primiţi de la ei nici prieten, nici ajutător,

92.    afară de aceia care vin la un popor cu care aveţi legămînt sau care vin la voi pentru că îi strîmtorează piepturile[126], ca să se lupte cu voi sau să se lupte cu poporul lor; căci, de‑ar fi voit Dumnezeu, le‑ar fi dat putere asupra voastră şi ei s‑ar fi luptat cu voi. Dacă se depărtează ei de la voi şi nu se luptă cu voi, ci vă îmbie cu pace, atunci nu vă dă voie Dumne­zeu [să faceţi] drum împotriva lor.

93.    Se vor găsi alţii care vor voi să aibă legămînt cu voi şi totodată cu popo­rul lor; de cîte ori se vor răscula din nou, să fie zdrobiţi întru aceasta. Dacă, însă, nu se depărtează de la voi şi nu vă îmbie cu pace şi ridică mîinile [împotriva voastră], prindeţi‑i şi omorîţi‑i, unde‑i găsiţi. Noi vă dăm putere răsvădită asupra lor.

94.    Un credincios să nu‑l omoa­re pe alt credincios doară din greşeală. Cel ce omoară din greşeală un alt credincios să slobozească un rob credin­cios şi să dea un preţ de răs­cumpărare neamului [omorîtului], afară dacă îl iar­tă. Dacă însă [cel omorît] este dintr‑un popor duşman vo­uă şi totuşi este credincios, atunci să slobozească un rob credincios, iar dacă este din­tr‑un popor care are legămînt cu voi, atunci să se dea preţ de răscumpă­rare nea­mului său şi să se slobo­zească un rob credincios. Cel ce nu poa­te, să postească do­uă luni după olaltă. Această căinţă e de la Dumnezeu şi Dumnezeu e ştiutor, înţe­lept.

95.    Cel ce omoară un credincios cu voia, partea acestuia este iadul; în veci să rămîie acolo. Dumnezeu se mînie asupra sa şi‑l blastămă şi‑i pregă­teşte pedeapsă mare.

96.    O, voi, cei ce credeţi, dacă purcedeţi pe drumul lui Dumnezeu, luaţi seama şi nu ziceţi fiecăruia care vă dă bineţe “Tu nu eşti credin­cios!”, căutînd voi averile vieţii lumeşti, căci la Dum­nezeu este pradă mai mare. Aşa aţi fost voi înainte, însă Dumnezeu a fost cu bună­voinţă faţă de voi: deci, luaţi bine seama, căci Dumnezeu ştie ce faceţi.

97.    Cei credincioşi, care rămîn acasă fără să fie bolnavi, nu sînt asemenea cu cei care luptă, pe drumul lui Dum­nezeu, cu avere şi putere. Dumnezeu îi ridică mult mai mult pe cei ce se luptă cu avere şi putere, faţă de cei ce rămîn acasă. Dumnezeu le‑a făgăduit tuturor frumosul, însă celor ce se luptă le dă mai mare răsplată decît celor ce rămîn acasă,

98.    cu o treaptă mai mult, [le dă şi] iertare şi îndurare, căci Dumnezeu este iertător, în­durător.

99.    Îngerii, cînd uciseră pe cei ce păcătuiră în sufletele lor, le ziseră: “De cine vă ţineţi?”. Ei ziseră: “Am fost slabi pe pămînt”. Ei ziseră: “Oare nu este pămîntul lui Dumnezeu destui de larg ca să fi putut voi purcede de acolo?”. Lo­cuinţa unora ca aceştia este iadul, o călătorie destul de rea!

100.  Afară de cei slabi dintre bărbaţi, muieri şi copii, ce n‑au mijloace şi nu‑şi găsesc drum de scăpare, acestora poate că le va ierta Dum­nezeu, căci Dumnezeu este foarte iertător.

101.  Cel ce trebuie să pribegească pe drumul lui Dumnezeu va afla pe pămînt multe adă­posturi şi bogăţii. Cel ce se depărtează de la casa sa, ca să pur­ceadă la Dumnezeu şi la trimisul său, şi‑l ajunge moartea, răsplata ace­luia este la Dumnezeu, căci Dumnezeu este iertător, îndurător.

102.  Dacă purcedeţi în ţară, atunci nu păcătuiţi dacă scurtaţi rugăciunea, temîndu‑vă că vă vor ataca cei ne­credincioşi, căci cei necre­dincioşi vă sînt duşmani răsvădiţi.

103.  Dacă eşti tu[127] la ei şi te ridici la rugăciune cu ei, atunci să se ridice o parte din ei cu tine şi să apuce armele. Iar după ce s‑au închinat, să se puie după voi şi să vie cea­laltă parte, care nu s‑a rugat şi să se roage cu tine; şi ei să fie cu pază şi să apuce ar­mele lor. Doresc doar cei ne­cre­dincioşi ca să negrijiţi armele şi uneltele voastre, ca să poată năvăli asu­pra voas­tră deodată. Nu păcătuiţi dacă depuneţi armele pe timpul ploii, sau dacă sînteţi bolnavi, însă luaţi seama. Dumnezeu a hotărît pentru cei necredincioşi o pedeapsa ruşinoasă.

104.  Dacă aţi împlinit rugăciunea, atunci aduceţi‑vă aminte de Dumnezeu, ori de staţi sau şedeţi, sau zăceţi pe coaste. Dacă sînteţi în pace, atunci îm­pliniţi rugăciunea întrea­gă, căci rugăciunea este orînduită celor credin­cioşi pen­tru timpuri hotărîte.

105.  Nu fiţi cu nepăsare la căuta­rea unui popor [necredin­cios], chiar dacă aţi suferi greutăţi, căci şi ei suferă greutăţi precum şi voi, pe cînd voi puteţi nădăjdui în Dumnezeu, iar ei nu pot nădăjdui, căci Dumnezeu e ştiutor, înţelept.

106.  Noi ţi‑am trimis scriptura în adevăr, ca să judeci între oa­meni precum ţi‑a arătat Dumnezeu: deci, nu te certa cu înşelătorii, ci roagă‑L pe Dum­nezeu de iertare: Dum­nezeu este iertător, îndurat.

107.  Nici nu te lupta pentru aceia care se înşală întreolaltă, căci Dumnezeu nu‑i iubeşte pe înşelătorii cei păcătoşi.

108.  Ei se ascund înaintea oame­nilor, însă nu se pot ascunde înaintea lui Dumnezeu, căci El e la ei, cînd născocesc ei noaptea vorbe care nu‑i plac, căci Dumnezeu ştie ce fac ei.

109.  Iată, în viaţa lumii acesteia aţi fost voi apărătorii lor, însă cine îi va apăra în ziua învierii înaintea lui Dumne­zeu, sau cine le va fi scut?

110.  Cei ce‑au făcut rău sau au păcătuit, apoi se roagă de iertare, acela pe Dumnezeu îl află iertător, îndurat.

111.  Cine a făcut păcat, sieşi şi l‑a făcut, căci Dumnezeu e ştiu­tor, înţelept.

112.  Cel ce a făcut păcat sau nedreptate şi pune aceasta pe seama unui nevi­novat, se încarcă cu înşelăciune şi nedreptate răsvădită.

113.  De n‑ai fi avut mila şi îndurarea lui Dumnezeu, ar fi cercat o parte din ei să te amăgească, însă ei se amăgesc numai pe sine înşişi şi nu pot să‑ţi strice nimic, căci Dumnezeu ţi‑a trimis scriptura şi înţelepciunea şi te‑a învăţat ceea ce n‑ai ştiut, şi harul lui Dumnezeu a fost mare asupra ta.

114.  Nu este nimic bun în partea cea mai mare a vorbelor lor falnice, doar nu­mai la ceia care sfătuiesc milostenii sau cuviinţă, sau bine între oa­meni. Iar cei ce fac aceasta din dor ca să placă lui Dum­nezeu, primesc răsplată mare.

115.  Însă cine este împotriva trimisului, măcar că i s‑a lămurit drumul adevă­rat şi se întoarce spre alt drum decît cel al credincioşilor, de la acela Ne vom întoarce, precum s‑a întors şi el şi‑l vom lăsa să ardă în iad; rău es­te drumul într‑acolo.

116.  Dumnezeu nu‑i iartă celuia ce face asemenea cu Dum­nezeu o fiinţă. Însă toate celelalte, afară de aceasta, cui voieşte. Cel ce face o fiinţă asemenea cu Dumnezeu, rătăceşte foarte mult.

117.  Ei cheamă, afară de Dum­nezeu, fiinţe femeieşti şi‑l cheamă pe Satan cel răzvră­titor.

118.  Dumnezeu l‑a blestemat pe el şi el zise: “Voi să iau o par­te anumită din robii tăi şi să‑i amăgesc şi să le stîrnesc pofte rele şi să le poruncesc să taie urechile dobitoacelor şi să schimbe făpturile lui Dumnezeu”[128]. Ci­ne‑şi ia, afa­ră de Dumnezeu, pe Satan ca scut, este răsvădit pierdut.

119.  El le face făgăduinţe şi le stîrneşte pofte rele; însă ceea ce făgăduieşte Satan este numai înşelăciune.

120.  Locuinţa lor este iadul şi ei nu vor afla scăpare de acolo.

121.  Cei ce cred şi fac bine îi vom duce în grădini pătrunse cu rîuri pe desupt; acolo vor pe­trece în veci, ceea ce a făgă­duit Dumnezeu în adevăr; şi ce e mai adevărat decît vorba lui Dumnezeu?

122.  Nici pofta voastră, nici pofta celor ce au scriptura [va fi împlinită], cel ce face rău, să i se răsplătească şi să nu se afle, afară de Dumnezeu, nici scut, nici ajutor.

123.  Cel ce face bine, fie bărbat sau muiere, şi dacă e credin­cios, aceia vor in­tra în rai şi nu vor suferi nici cît de puţină nedreptate.

124.  Cine are credinţa mai fru­moasă decît cel ce supune faţa sa lui Dumnezeu şi face urmînd credinţa lui Avraam celui dreptcredincios? Dum­nezeu l‑a primit pe Avraam ca prieten.

125.  Ale lui Dumnezeu sînt cele din ceruri şi de pe pămînt şi Dumnezeu le cu­prinde pe toate.

126.  Şi ei te vor întreba despre muieri. Spune: “Dumnezeu v‑a învăţat despre ele şi v‑a vestit în scriptură despre orfanii femeieşti, cărora nu le daţi ceea ce este orînduit pentru aceştia şi pe care nu voiţi să le luaţi în căsătorie, şi despre copiii cei slabi, şi că trebuie să fiţi cu dreptate faţă de orfani, căci binele ce‑l faceţi îl cunoaşte Dumne­zeu.”

127.  Dacă o soţie se teme de mînia sau lepădarea soţului ei, atunci nu păcă­tuieşte dacă se împacă ei cu bine, căci împă­carea e foarte bună. Sufletul se întoarce spre zgîrcenie; însă dacă vă purtaţi bine şi vă temeţi de Dum­nezeu, atunci ştie Dumnezeu ce faceţi.

128.  Nu puteţi să vă purtaţi de‑o potrivă cu [toate] muierile voastre, chiar da­că aţi voi; deci nu vă întoarceţi cu totul [de la vreuna din muierile voas­tre], ci lăsaţi‑le în îndo­ială: însă dacă vă împăcaţi şi vă temeţi de Dumne­zeu, atunci este Dumnezeu iertă­tor, îndurător.

129.  Iar dacă se despărţesc, atunci Dumnezeu poate pe amîndoi să‑i înzes­treze cu avuţia Sa, căci Dumnezeu este cuprinzător, înţelept.

130.  Şi ale lui Dumnezeu sînt cele din ceruri şi de pe pămînt. Noi le‑am po­runcit celor ce au primit scriptura înaintea voastră, precum şi vouă, ca să se teamă de Dumnezeu; şi dacă sînteţi necredincioşi — sînt ale lui Dumnezeu cele din ceruri şi de pe pămînt, căci Dumnezeu este avut, măreţ.

131.  Ale lui Dumnezeu sînt cele din ceruri şi de pe pămînt şi Dumnezeu e scut îndeajuns.

132.  Dacă voieşte El, poate să vă ia, o, voi, oamenilor, şi să puie alţii [în locul vostru], căci Dumnezeu are putere la aceasta.

133.  Dacă voieşte cineva răsplată în lumea aceasta — la Dum­nezeu e răsplată pentru lu­mea aceasta şi cea de apoi, căci Dumnezeu aude, vede.

134.  O, voi, cei ce credeţi, rămîneţi la adevăr, mărturisind înain­tea lui Dum­nezeu, fie chiar împotriva voastră sau a pă­rinţilor voştri, sau a rudelor voastre, fie faţă de avuţi sau sărmani, căci Dumnezeu este mai aproape de ei. Deci, nu urmaţi poftei, ca să vă abateţi [de la dreptate]. Ori‑şi‑cum vă întoarceţi şi ori‑şi‑unde vă îndreptaţi, tot Dumnezeu ştie ceea ce fa­ceţi.

135.  O, voi, cei ce credeţi, credeţi în Dumnezeu şi în trimisul său şi în scriptu­ra pe care a descoperit‑o încă înainte. Iar cel ce nu crede în Dumne­zeu, în îngerii Săi, în scrip­tura Sa, în trimisul Său şi în ziua de apoi, rătăceşte foarte mult.

136.  Cei ce cred, apoi nu cred, apoi iarăşi cred, apoi nu cred, apoi sporesc în necre­dinţă, Dumnezeu nu le iartă şi nu‑i duce pe drumul cel drept.

137.  Vesteşte‑le celor făţarnici, că pentru ei este pedeapsă du­reroasă.

138.  Cei ce‑şi iau ca scut pe cei necredincioşi, în locul cre­dincioşilor, pot să caute la dînşii putere? Doar toată puterea este la Dumnezeu.

139.  El doară v‑a descoperit în scriptură: “Dacă veţi asculta de semnele lui Dumnezeu, ei[129] nu vor crede în ele şi‑şi vor bate joc de ele”; deci, nu şedeţi cu ei, doar dacă vor­besc ei de alte lucruri[130]; altfel aţi fi asemenea cu ei; Dum­nezeu însă îi va aduna pe cei făţarnici şi pe cei necre­dincioşi cu toţii în iad.

140.  Cei ce vă pîndesc zic, dacă Dumnezeu vă dă biruinţă: “Oare n‑am fost noi cu voi?” Iar de cîştigă necredincioşii un folos, ei zic: “Oare n‑am fost noi mai tari decît voi şi nu v‑am apărat faţă de cei credincioşi?” Însă Dumne­zeu va judeca între voi în ziua învierii şi Dumnezeu nu va face drum celor necredin­cioşi împotriva credincio­şilor.

141.  Cei făţarnici încearcă să‑l înşele pe Dumnezeu, însă El îi înşală pe ei. Cînd împli­nesc rugăciunea, stau ei ale­ne, ca să fie văzuţi de oa­meni, însă la Dumnezeu nu se gîndesc decît foarte puţin.

142.  Ei se clatină între acestea, nu sînt nici aici, nici acolo, însă pe cine‑l duce Dumnezeu în rătăcire, pentru acela[131] nu vei afla drum.

143.  O, voi, cei ce credeţi, nu‑i luaţi pe cei necredincioşi, ca scut în locul cre­dincioşilor. Voiţi să‑I daţi lui Dumnezeu o putere răsvădită[132]?

144.  Cei făţarnici vor ajunge în fundul cel mai adînc al focu­lui şi nu vei afla ajutor pen­tru ei.

145.  Afară de cei ce se căiesc, se îndreaptă, ţin tare la Dum­nezeu şi sînt sin­ceri în cre­dinţa lor faţă de Dumnezeu, aceştia se ţin la cei credin­cioşi, iar Dumnezeu le va da credincioşilor mare răsplată.

146.  Cum să vă pedepsească Dumnezeu, dacă sînteţi mul­ţumitori şi credin­cioşi? Doar şi Dumnezeu este mulţu­mitor, înţelept.

147.  Nu‑i place lui Dumnezeu vorba rea în obşte, doar dacă a păţit cineva nedreptate, căci Dumnezeu aude, ştie.

148.  Dacă descoperiţi o faptă bu­nă, sau o ascundeţi, sau ier­taţi răul, atunci Dumnezeu este iertător, puternic.

149.  Cei ce nu cred în Dumnezeu şi în trimişii Săi şi voiesc să facă deosebire între Dumne­zeu şi trimişii Săi şi zic: “Cre­dem în unii şi nu credem în alţii”, şi voiesc să‑şi caute un drum mijlociu,

150.  aceştia sînt în adevăr necre­dincioşi, şi pentru cei necre­dincioşi am pregătit Noi pe­deapsă ruşinoasă.

151.  Cei ce cred în Dumnezeu şi trimişii Săi şi nu fac deo­sebire cu vreunul dintre ei, acelora le vom da răsplata lor, căci Dumnezeu este iertător, îndurător.

152.  Cei ce au scriptura vor cere ca să trimiteţi o scriptură din cer. Au cerut doar de la Moise lucru şi mai greu, zicînd: “Arată‑ni‑l pe Dum­nezeu pe faţă!”. Atunci i‑a pălit trăznetul pentru pă­catul lor. După aceea şi‑au făcut viţelul [de aur] deşi au venit la ei semne răsvădite. Însă Noi le‑am iertat aceasta şi am dat lui Moise putere răsvădită.

153.  Şi Noi am ridicat asupra lor muntele[133], cînd [am încheiat] legămînt cu ei şi le‑am zis: “Intraţi pe poartă, închinîndu‑vă!”. Deci, le‑am mai zis: “Nu călcaţi Sabbathul!” şi am încheiat cu ei legămînt puternic.

154.  Dară pentru că au frînt legămîntul lor şi n‑au crezut în semnele lui Dumnezeu şi au omorît profeţii pe nedrept şi au zis: “Inimile noastre nu sînt tăiate împrejur!” — în adevăr Dumnezeu i‑a sem­nat cu pecete pentru necre­dinţa lor şi ei nu vor crede decît numai puţini,

155.  şi pentru că n‑au crezut şi au vorbit minciuni mari asupra Mariei…[134]

156.  Ei au zis: “Noi l‑am omorît pe Mesia Isus, fiul Mariei, trimisul lui Dumnezeu”. Ei însă nu l‑au omorît şi nu l‑au răstignit, ci pe altul, care le părea asemenea. Însă păre­rile felurite în privinţa aces­tuia sînt numai îndoieli, pentru că ei n‑au despre aceasta cunoştinţă, ci urmea­ză numai unor presupuneri. Ei însă cu bună seamă nu l‑au omorît, ci Dumnezeu l‑a ridicat la sine, căci Dum­nezeu e puternic, înţelept[135].

157.  Cei ce au scriptura, vor crede toţi în El, înainte de ce vor muri; însă în ziua învierii va fi El martor împotriva lor.

158.  Jidovilor le‑am oprit, din pricina păcatelor lor, [mult] bine ce le‑a fost iertat, pentru că au abătut pe mulţi de la drumul lui Dumnezeu.

159.  Şi au luat camătă, măcar că le‑a fost oprit, şi‑au mîncat averea oamenilor pe ne­drept. Şi celor necredincioşi dintre ei le‑am pregătit pe­deapsă dureroasă.

160.  Însă celor ce sînt puternici în pricepere între ei şi celor credincioşi, care cred în ceea ce ţi s‑a trimis ţie şi s‑a trimis înaintea ta şi celor ce împli­nesc rugăciunea, dau milos­tenie şi cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi, acestora le vom da răsplată mare.

161.  Noi Ne‑am descoperit înain­tea ta, precum Ne‑am desco­perit înaintea lui Noe şi a profeţilor după el, precum Ne‑am descoperit înaintea lui Avra­am, Ismael, Isaac, Iacov şi a seminţiilor înain­tea lui Isus, Iov, Iona, Aaron şi Solomon, iar lui David i‑am dat Noi psalmi.

162.  Cîţiva trimişi ţi i‑am numit Noi de nainte, alţi trimişi nu ţi i‑am numit. Cu Moise a vorbit Dumnezeu însuşi.

163.  Trimişii au binevestit, însă au şi îndemnat ca să nu aibă oamenii dezvi­nuiri faţă de Dumnezeu după [ce au venit cei] trimişi, căci Dumnezeu este puternic, înţelept.

164.  Dumnezeu doar va fi martor pentru ceea ce ţi s‑a trimis, căci ţi‑a trimis după înţelep­ciunea Sa. Şi îngerii vor măr­turisi, însă Dumnezeu e îndea­juns ca martor.

165.  Cei necredincioşi, care i‑au abătut şi pe alţii de la dru­mul lui Dumnezeu, rătăcesc foarte.

166.  Cei necredincioşi şi nelegiu­iţi nu vor fi iertaţi de Dum­nezeu. Ei nu vor fi ocîrmuiţi pe drumul drept,

167.  ci pe drumul iadului, acolo vor rămîne în veci; pentru Dumnezeu este aceasta uşor.

168.  O, voi, oamenilor, trimisul a venit la voi cu adevărul de la Domnul vos­tru, deci credeţi şi va fi mai bine pentru voi şi chiar dacă nu credeţi, totuşi sînt cele din ceruri şi de pe pămînt ale lui Dumne­zeu, căci Dum­nezeu este ştiutor, înţelept.

169.  O, voi, cei cu scriptura, nu treceţi hotarele credinţei voastre şi nu vorbiţi despre Dumnezeu alta decît numai adevărul. Într‑adevăr, Mesia Isus, fiul Mariei, este un trimis al lui Dumnezeu şi cuvîntul Său pe care l‑a pus în Maria şi duhul Său. Cre­deţi în Dumnezeu şi în tri­misul Său şi nu spu­neţi ni­mic despre treime, opriţi‑vă de asta şi va fi mai bine pen­tru voi. Dumnezeu e doar un unic Dumnezeu. Mărire Lui! El să aibă un fiu? A Lui este ceea ce e în ceruri şi pe pămînt, căci Dumnezeu e scut îndea­juns.

170.  Mesia nu este aşa de semeţ, ca să nu fie robul lui Dumnezeu, nici chiar îngerii, care sînt [aşa de] aproape [de Dumnezeu].

171.  Cel ce e prea semeţ, ca să fie robul Său, şi se îngîmfează, pe aceia îi va aduna la El cu toţii.

172.  Celor ce cred şi fac bine, le va da El răsplata lor, mă­rind‑o după harul Său, iar pe cei semeţi şi îngîmfaţi îi va pedepsi cu pedeapsă dure­roasă.

173.  Şi ei nu vor afla scut şi ajutor afară de Dumnezeu.

174.  O, voi, oamenilor, a venit de la voi o dovadă de la Dom­nul vostru şi noi v‑am trimis o lumină răsvădită; iar cei ce cred în Dumnezeu şi ţin tare la El, pe aceia îi va aduce la Sine cu îndurare şi milă şi‑i va ocîrmui la Sine pe dru­mul cel drept.

175.  Ei te vor mai întreba. Spune: “Dumnezeu va învăţa în pri­vinţa rudelor depărtate: dacă un bărbat moare fără copii şi are o soră, atunci pri­meşte aceasta jumătate din ceea ce a lăsat el în urmă, iar el o moşteneşte, dacă n‑are ea copii. Dacă sînt două [surori], atunci primesc ele două treimi din ceea ce a lăsat el în urmă. Dacă sînt fraţi şi surori, atunci pri­meşte fieca­re bărbat atît cît două muieri. Dumnezeu vă învaţă ca să nu rătăciţi, căci Dumnezeu cunoaşte toate.”

 

V

SURA MESEI

Din Medina şi este cu o sută douăzeci de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      O, voi, cei ce credeţi, ţineţi învoielile; vă este iertat să mîncaţi vite fără de minte, afară de ceea ce vi s‑a citit[136] şi afară de vînatul de pe timpul pele­grinajului, căci Dumne­zeu orînduieşte ce voieşte.

2.      O, voi, cei ce credeţi, nu pîngăriţi pravilele lui Dum­nezeu şi nici luna cea sfîntă şi nici vitele de jertfă şi nici podoabele acestora şi nu‑i supăraţi pe cei ce cercetează casa sfîntă[137], ca să caute milă şi har de la Domnul lor.

3.      Dacă aţi împlinit pelegrinajul, apoi puteţi vîna. Să nu vă întărîte ura poporului, ce v‑a oprit de la templul cel sfînt ca să păcătuiţi. Ajutaţi‑vă întreolaltă la dreptate şi frica lui Dumnezeu, însă nu vă ajutaţi la păcat şi nedrep­tate. Temeţi‑vă de Dumne­zeu, căci Dumnezeu pede­pseşte aspru.

4.      Oprită vă este mortăciune, sînge, carne de porc, apoi aceea [la a cărui junghiere] s‑a amintit altcineva în loc de Dumnezeu, deci ce e năduşit sau a pierit în urma căderii, sau s‑a străpuns de coarnele altei vite, sau s‑a sfîşiat de fiare, doar dacă aţi junghiat vietatea; [oprit este] şi ceea ce s‑a junghiat idolilor. Şi da­că împărţiţi ceva prin sorţi, aceasta este pentru voi pă­cat[138]. Vai în ziua aceea de cei ce s‑au lepădat de legea voastră. Nu vă temeţi de ei, ci temeţi‑vă de Mine.

5.      Astăzi v‑am îndeplinit legea voastră[139] şi am săvîrşit asu­pra voastră ha­rul meu şi v‑am dat Islamul ca lege. Iar cine este silit de foame să mă­nînce cele oprite, fără să voiască să păcătuiască, faţă de acela Dumnezeu este iertător, îndurat.

6.      Ei te vor întreba ce le este iertat [să mănînce]. Spune: “Vă este iertat tot ce este bun pentru voi şi ceea ce le‑aţi învăţat pe vietăţi să vîneze ca şi cîinii, învăţîndu‑le [să omoare sălbăticiunea], cum v‑a învăţat Dumnezeu pe voi. Mîncaţi ceea ce vă aduc ele şi pomeniţi numele lui Dumnezeu asupra lor şi te­meţi‑vă de Dumnezeu, căci Dumnezeu socoteşte grab­nic.

7.      Astăzi vă este iertat tot ce este bun, şi mîncarea celor cu scriptura vă este iertată, iar lor le este iertată mîn­carea voastră”. [Vă este iertat să vă căsătoriţi] şi cu muieri slobode, credincioase, sau cu muieri de ale ace­lora care au primit scriptura înaintea voastră, dacă le daţi zestre, vă pur­taţi bine şi nu le faceţi să preacurvească şi nu le luaţi ca ţiitoare. Cel ce se lea­pădă de credinţă, ale acelui fapte sînt zadarnice şi el piere în lumea de apoi.

8.      O, voi, cei ce credeţi, dacă vă gătiţi la rugăciune, spălaţi feţele şi mîinile voastre pînă la coate şi ştergeţi‑vă capetele voastre şi picioarele voastre pînă la glezne.

9.      Iar dacă v‑aţi necurăţit prin sămînţă, atunci curăţaţi‑vă; dacă sînteţi bol­navi sau prin călătorie sau iese unul din voi din ieşitoare sau aţi atins muieri şi nu se află apă, atunci luaţi nisip mărunt şi ştergeţi feţele şi mîi­nile voastre cu acesta. Dumne­zeu nu voieşte să vă facă greutate, ci voieş­te să vă curăţească şi să vă dea harul Său, pentru ca să fiţi mulţu­mitori.

10.    Aduceţi‑vă aminte de harul lui Dumnezeu faţă de voi şi de legămîntul pe care l‑a încheiat cu voi cînd aţi zis: “Noi am auzit şi ascultăm”. Temeţi‑vă de Dumnezeu, căci Dumnezeu cunoaşte lăuntrul piepturilor.

11.    O, voi, cei ce credeţi, aduceţi cu dreptate mărturie înain­tea lui Dumne­zeu. Nu vă lăsaţi împinşi de ura cuiva să fiţi nedrepţi, ci fiţi cu dreptate, căci aceasta e mai aproape de frica lui Dum­nezeu, deci temeţi‑vă de Dumnezeu, căci Dumnezeu ştie ce faceţi.

12.    Dumnezeu le‑a tăgăduit ier­tare şi mare răsplată celor ce cred şi se poartă bine.

13.    Cei ce nu cred şi ţin de min­ciună semnele Noastre, sînt tovarăşi ai iadu­lui.

14.    O, voi, cei ce credeţi, adu­ceţi‑vă aminte de harul lui Dumnezeu asupra voastră; cînd voiau unii oameni să întindă mîinile spre voi, atunci îm­pinse El mîinile lor de la voi; deci temeţi‑vă de Dumnezeu şi numai în Dum­nezeu să se încreadă credin­cioşii.

15.    Dumnezeu a încheiat un legămînt cu fiii lui Israel şi Noi am ridicat din ei doisprezece voievozi[140] şi Dumnezeu a zis: “Eu voi fi cu voi, dacă veţi îm­plini rugăciunea, veţi da milostenie, veţi crede în cei trimişi ai Mei şi le veţi ajuta şi veţi da lui Dumnezeu împru­mut pentru camătă bună. Atunci voi curaţi răutăţile voastre şi vă voi duce în grădini pătrunse cu rîuri pe desupt. Acela dintre voi ce se va întoarce la necredinţă după aceasta, ră­tăceşte de la drumul cel drept”.

16.    Pentru că au frînt legămîntul lor, i‑am blestemat Noi şi le‑am împietrit inimile, pen­tru că au mutat cuvintele din locurile lor[141] şi au uitat o par­te din ceea ce li s‑a amintit. Însă tu să nu încetezi de a descoperi înşelă­torii dintre ei, afară de numai puţin: însă iartă‑le şi le dăruieşte, căci Dumnezeu îi iubeşte pe cei ce fac bine.

17.    Iar cu cei ce zic: “Noi sîntem creştini” am încheiat Noi o legătură. Şi aceia au uitat o parte din ceea ce li s‑a amin­tit, noi deci am pus duşmănie şi ură între ei pînă la ziua învierii. Atunci le va vesti Dumnezeu ceea ce au făcut ei.

18.    O, voi, cei ce aveţi scriptura, a venit la voi trimisul Nostru ca să arate o mulţime de lu­cruri pe care le‑aţi ascuns din scriptură. Multe vă va şterge şi el. Vouă v‑a venit o lumină şi o scriptură răsvădită cu care ocîrmuieşte Dum­nezeu pe aceia care rîvnesc după plăcerea Sa, pe drumul păcii.

19.    Necredincioşii sînt aceia care zic: “Dumnezeu este Mesia, fiul Mariei!” Spune: “Cine ar fi avut putere asupra lui Dum­nezeu dacă ar fi voit El să‑l piardă pe Mesia, fiul Mariei, împreună cu maică‑sa şi cu toţi cei de pe pămînt?”

20.    A lui Dumnezeu este stăpînirea peste ceruri şi pămînt şi peste ceea ce este între acestea. El zideşte ce voieşte, căci Dumnezeu este atotpu­ternic.

21.    Jidovii şi creştinii zic: “Noi sîntem fiii lui Dumnezeu şi prietenii Săi”. Spune: “De ce vă pedepseşte El pentru păcatele voastre? Nu, ci voi sînteţi oameni de cei făcuţi. El iartă cui voieşte şi pede­pseşte pe cine voieşte, căci Dumnezeu este stăpîn peste ceruri şi pămînt şi peste cele ce se află între acestea şi la El este întoarcerea.”

22.    O, voi, cei ce aveţi scriptura, va veni la voi trimisul Nos­tru, ca să vă în­veţe despre lipsa trimişilor, căci altfel aţi zice: “N‑a venit la noi nime­nea, nici ca să ne binevestească, nici ca să ne îndem­ne”, însă acum a venit la voi unul, care vă binevesteşte şi vă îndeamnă, căci Dumne­zeu este atot­puternic.

23.    Moise spuse poporului său: “O, poporule, aduceţi‑vă aminte de harul lui Dumne­zeu asupra voastră, care a aşezat între voi profeţi şi voievozi şi v‑a dat ceea ce nu i‑a mai dat cuiva din lume.

24.    O, poporule, intraţi în ţara cea sfinţită pe care a hotărît‑o Dumnezeu şi nu vă în­toarceţi înapoi, căci vă veţi turbura şi veţi rătăci”.

25.    Ei ziseră: “O, Moise, în ţară este un popor de uriaşi. Noi nu vom intra în ea, pînă ce nu vor ieşi ei din ea, iar dacă vor ieşi ei, atunci vom intra noi[142]“.

26.    Ziseră doi bărbaţi[143], care se te­meau de Dumnezeu şi erau părtaşi la ha­rul lui Dumnezeu: “Mergeţi spre ei la poartă şi dacă veţi intra, veţi învin­ge. Încredeţi‑vă în Dumnezeu, dacă sînteţi credincioşi”.

27.    Ei ziseră: “O, Moise, nu vom intra cît vor rămîne ei înăun­tru. Deci, mergi tu şi Dom­nul tău înlăuntru şi luptaţi‑vă, iar noi vom rămîne aici”.

28.    El zise: “Doamne, nu stăpînesc asupra nimănui decît asupra mea şi asu­pra fratelui meu, deci fă o deosebire în­tre noi şi poporul ăst nele­giuit”.

29.    [Dumnezeu] zise: “[Ţara] să le fie oprită prin patruzeci de ani şi ei să rătăcească pe pămînt. Nu te îngriji pentru poporul ăst nelegiuit.

30.    Istoriseşte‑le veste despre cei doi fii ai lui Adam, cum era în adevăr”. Cînd aduseră ei jertfa şi aceasta fu primită de la unul din ei, iară de la celă­lalt nu, atunci zise [acesta din urmă]: “Voi să te omor!” El zise: “Dumnezeu primeşte numai jertfa celor cucernici.

31.    De vei întinde mîna ta spre mine, ca să mă omori, eu nu voi întinde mîna mea spre tine, ca să te omor, căci mă tem de Dumnezeu, stăpînul veacu­rilor.

32.    Eu doresc să porţi păcatul meu şi păcatul tău şi să fii un tovarăş al focu­lui, căci aceas­ta este partea nelegiuiţilor”.

33.    Însă sufletul său îl puse la cale să omoare pe fratele său şi el îl omorî şi a fost unul din cei pierduţi.

34.    Şi Dumnezeu trimise un corb, care să scurme pămîntul ca să‑i arate cum să în­groape trupul frăţîne‑său. El zise atunci: “Vai de mine, care sînt aşa de slab ca să nu fiu nici cum e corbul acesta, spre a îngropa trupul frăţîne‑meu?” Şi acum deveni cîinicios.

35.    De aceea am scris noi fiilor lui Israel: Cel ce omoară un suflet, nu [ca răsplată] pentru alt suflet sau pentru că face stricăciune pe pămînt, este aşa ca şi cînd ar fi omorît toţi oamenii, şi cel care susţine în viaţă un suflet e ca şi cînd ar susţine în viaţă pe toţi oa­menii.

36.    Trimişii Noştri veniseră [de mult] la ei[144] cu semne răsvădite şi totuşi rămaseră după aceea încă mulţi păcătoşi pe pămînt.

37.    însă partea celor Ce se împo­trivesc lui Dumnezeu şi tri­misul său şi caută să facă stricăciune pe pămînt va fi că ei vor fi omorîţi sau vor fi răstigniţi, sau li se vor tăia mîinile şi picioarele cruciş[145], sau vor fi alungaţi din ţară. Acest rău vine în lumea de acum peste ei, iar în lumea de apoi îi aşteaptă pedeapsă mare,

38.    afară de cei ce se căiesc înainte de cei siliţi; şi să ştiţi că Dumnezeu este iertător, îndurător.

39.    O, voi, cei ce credeţi, temeţi‑vă de Dumnezeu şi căutaţi apropierea Sa şi luptaţi‑vă pe drumul Său, ca să fiţi fericiţi.

40.    Cei ce nu cred dacă ar şi avea tot ce este pe pămînt şi încă o dată pe atît, ca să se răscumpere cu aceasta de pedeapsă, în ziua învierii, aceasta nu se va primi de la ei, căci pe ei îi aşteaptă pe­deapsă dureroasă.

41.    Ei ar voi să iasă din foc, însă nu vor ieşi de acolo, căci pedeapsa lor va fi veşnică.

42.    Şi tîlharului şi tîlhăriţei tăiaţi‑le mîinile, ca răsplată pen­tru ceea ce au făcut; aceasta e o pildă de la Dumnezeu, căci Dumnezeu e puternic, înţelept.

43.    Cel ce se căieşte în urma fărădelegii sale şi face bine, şi Dumnezeu se întoarce spre el, căci Dumnezeu este iertător, îndurător.

44.    Nu ştii că a lui Dumnezeu e stăpînia în ceruri şi pe pămînt şi El pedep­seşte pe cine voieşte şi iartă pe cine voieşte, căci Dumnezeu este atotpu­ternic?

45.    O, trimisule, să nu te întris­teze cei ce se grăbesc spre necredinţă, cei ce zic cu gu­rile lor: “Noi credem!” şi to­tuşi nu cred inimile lor şi jidovii care ascultă numai de minciuni şi ascultă numai de alţii, care nu vin la Tine. Ei încîlcesc vorbele [scripturii] din locurile lor şi zic: “De vi s‑a adus cartea aceasta, atunci primiţi‑o, iar dacă nu vi s‑a adus, atunci feriţi‑vă de ea”. Însă pentru cel ce vo­ieşte Dumnezeu să‑l ispi­tească nu vei isprăvi nimic la Dumnezeu. Aceia ale căror inimi nu voieşte Dumnezeu să le curăţească, pentru ei va fi în lume de acum ruşine, iar în lumea de apoi pedea­psă mare.

46.    Ei ascultă de minciuni şi mănîncă ce e oprit. Dacă vor veni la Tine, apoi sau judecă între ei sau depărtează‑te de la ei, iar dacă te vei depărta de la ei, nu‑ţi vor strica ei ni­mic, iar dacă judeci între ei, atunci judecă după dreptate, căci Dumnezeu îi iubeşte pe cei drepţi.

47.    Însă cum să se supuie ei judecăţii Tale, doar au Thora şi în ea sînt judecăţile lui Dumnezeu? Atunci vor în­toarce ei spatele după aces­tea, căci ei nu sînt credin­cioşi.

48.    Noi am trimis Thora în care este ocîrmuire dreaptă şi lumină: după ea îi judecă pe jidovi profeţii cei moslemi, rabinii şi învăţaţii, după cum li se încredinţase spre păstra­re scriptura lui Dumnezeu şi ei erau martori pentru ea. Deci nu vă temeţi de oameni, ci temeţi‑vă de Mine şi nu vin­deţi semnele Mele pentru preţ mic. Iar cine nu judecă după ceea ce a trimis Dum­nezeu, aceia sînt necre­dincioşi.

49.    Şi le‑am orînduit în ea suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, nas pentru nas, ureche pentru ureche, dinte pentru dinte şi răsplătire pentru răni. Dacă însă unul dă aceasta înapoi ca milostenie[146], atunci să fie aceasta ca răs­cumpărare. Cei ce nu judecă după ceea ce a trimis Dum­nezeu, aceia sînt nelegiuiţi.

50.    Noi l‑am făcut pe Isus, fiul Mariei, să meargă pe urma lor, întărind Tho­ra, care era în mîinile lor, şi le‑am dat Evanghelia, în care este în­dreptare şi lumină şi adeve­rire pentru Thora, ce se află acum înainte, spre ocîr­muire şi îndemnarea celor cucer­nici.

51.    Deci, să judece cei ce au Evanghelie după ceea ce le‑a trimis Dumnezeu, iar cei ce nu judecă după ceea ce a trimis Dumnezeu, aceia sînt nelegiu­iţi.

52.    Şi ţie ţi‑am trimis scriptura[147] în adevăr, adeverind şi întă­rind ceea ce se află în scrip­tură înainte, deci judecă asu­pra lor după ceea ce a trimis Dumnezeu şi nu urma pof­tele lor, ca să te depărtezi de la adevărul care a venit la tine. Fiecăruia din noi i‑am dat o lege şi un drum desco­perit.

53.    De ar fi voit Dumnezeu, v‑ar fi făcut pe voi un singur po­por, aşa însă vo­ieşte să vă ispitească cu ceea ce v‑a dat, deci întreceţi‑vă în bine, căci la Dumnezeu vă veţi întoar­ce cu toţii şi El vă va învăţa despre ceea pentru ce v‑aţi certat.

54.    Şi tu judeci între ei după aceea ce a trimis Dumnezeu şi nu urma poftele lor. Fereşte‑te de ei, ca să nu te ispi­tească [să rătăceşti] de la ceea ce ţi‑a trimis Dumnezeu. Dacă se întorc ei de la tine, atunci să ştii că Dumne­zeu voieşte să‑i piardă pentru o parte a păcatelor lor. Mulţi din oameni sînt nelegiuiţi.

55.    Cer ei judecăţi din vremea păgîniei? Însă cine poate judeca mai bine decît Dum­nezeu pentru un popor ce are conştiinţă?

56.    O, voi, cei ce credeţi, nu lăsaţi jidovi sau creştini ca prieteni numai întreolaltă. Cine din voi însă şi‑i alege ca prieteni, este ca şi unul din ei. Dumnezeu nu ocîrmuieşte un popor nelegiuit.

57.    Tu îi vei vedea pe cei cu ini­mă slabă că vor grăbi spre ei şi vor zice: “Ne temem că vom fi biruiţi!” Însă Dum­nezeu poate va da biruinţă sau [va face] altă orînduială şi apoi le va părea rău pen­tru ceea ce au ascuns în su­fletele lor.

58.    Atunci vor zice cei credin­cioşi: “Sînt aceşti oameni care au jurat la Dum­nezeu jurămînt sfînt că vor ţine cu voi?” Faptele lor sînt deşarte şi ei vor fi pierduţi.

59.    O, voi, cei ce credeţi, cei ce se leapădă din voi de credinţa sa, în locul aceluia va pune Dumnezeu alt popor, pe care‑l iubeşte şi care‑l iubeşte pe El, blînzi faţă de cei cre­dincioşi şi aspri faţă de cei necredincioşi, şi care se luptă pe drumul lui Dumnezeu şi nu se tem de bîrfeala bîrfito­rilor. Acesta este harul lui Dumnezeu pe care‑l dă ori­cui voieşte, pentru că Dum­nezeu este cuprinzător, înţe­lept.

60.    Scutul vostru este Dumne­zeu şi trimisul Său şi cei ce cred şi împlinesc rugăciunea şi dau milostenii şi se închi­nă adînc.

61.    Cine‑şi ia ca scut pe Dum­nezeu şi pe trimisul său şi pe cei ce cred, aceia sînt ceata lui Dumnezeu şi ei vor birui.

62.    O, voi, cei ce credeţi, nu pri­miţi ca prieteni pe cei ce‑şi bat joc şi rîd de credinţa voastră, dintre cei ce au pri­mit scriptura dinaintea voas­tră şi nici pe cei necredin­cioşi, ci temeţi‑vă de Dum­nezeu, dacă sînteţi credin­cioşi.

63.    Nici pe cei care îşi bat joc şi rîd cînd sînteţi chemaţi la rugăciune. Ei o fac aceasta pentru că sînt un popor nepriceput.

64.    Spune: “O, voi, cei ce aveţi scriptura, vă lepădaţi de noi pentru că credem în Dum­nezeu şi în ceea ce ne‑a tri­mis nouă acum şi a trimis înainte, pentru că mulţi din voi sînt nelegiuiţi?”

65.    Spune: “Să vestesc vestea [mai rea] decît răsplata lui Dumnezeu? Acela pe care‑l blestemă Dumnezeu şi asu­pra căruia e înfuriat — şi i‑a prefăcut pe unii din ei în momite şi în porci[148] — şi cei ce‑i servesc lui Taghut[149], aceia sînt într‑un loc rău şi rătăcesc foarte departe de drum.

66.    Dacă au venit la voi, au zis ei: “Noi credem”; însă ei au venit întru necre­dinţă şi se duc întru necredinţă, însă Dumnezeu ştie ce ascund ei.

67.    Vei vedea mulţi din ei cum grăbesc spre păcat şi nedrep­tate şi mănîncă cele oprite, dar vai de ei pentru faptele lor.

68.    Dacă nu le opresc rabinii şi învăţaţii vorbele cele păcă­toase şi mîncarea celor opri­te, vai de faptele lor.

69.    Jidovii zic: “Mînia lui Dum­nezeu este legată”; însă mîinile lor să fie legate şi blestemaţi să fie ei pentru astfel de vorbe. Nu, ci mîini­le Lui sînt întinse, ca să îm­părtăşească precum voieşte; însă ceea ce ţi s‑a trimis de la Domnul tău îi va face să mai sporească în fărădelege şi necredinţa [lor], şi noi vom arunca între ei duşmănie şi ură pînă la ziua învierii. De cîte ori vor aprinde ei focul războiului, îl va stinge Dum­nezeu. Ei caută să facă strică­ciune pe pămînt, Dumnezeu însă nu‑i iubeşte pe cei ce fac stricăciune.

70.    De ar crede cei ce au scrip­tura şi s‑ar teme de Dumne­zeu le‑am ierta ră­utăţile şi i‑am duce în grădini pline de plăceri; de ar păzi ei Thora şi Evanghelia şi ce li s‑a trimis de la Domnul lor, atunci ar mînca din bună­tăţile ce se află asupra lor şi sub picioa­rele lor[150]. Sînt şi oameni drepţi între ei însă cei mai mulţi din ei fac numai rău­tăţi.

71.    O, trimisule, vesteşte ce ţi s‑a trimis de la Domnul tău; însă dacă nu o faci, atunci n‑ai vestit trimiterea Sa; şi Dum­nezeu te va scuti înaintea oamenilor, căci Dumnezeu nu ocîrmuieşte poporul necredincioşilor.

72.    Spune: “O, voi, cei ce aveţi scriptura, voi nu vă sprijiniţi pe nimic, pînă ce veţi împlini Thora şi Evanghelia şi ce vi s‑a trimis de la Domnul vos­tru.” însă ceea ce ţi s‑a des­coperit de la Domnul tău va mai mări încă la mulţi din ei fărădelegea şi necredinţa, deci nu te scîrbi pentru po­porul necre­dincioşilor.

73.    Cei ce cred, jidovii, sabeii[151] şi creştinii, dacă numai cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi şi fac bine, nu vine asupra lor nici frică de întristare.

74.    Cînd am încheiat noi legămîntul cu fiii lui Israel, am trimis la ei trimişi. De cîte ori venea la ei trimis cu ceva ce nu le plăcea sufletelor lor, parte îi învinuiau că minţesc, parte îi omorau.

75.    Ei credeau că nu vor primi răsplată; orbi şi surzi erau ei; Dumnezeu, apoi, se întoarse spre ei, apoi deveniră [iarăşi] orbi şi surzi o mulţime din ei, însă Dumnezeu ştie ce fac ei.

76.    Necredincioşi sînt cei ce zic: “Dumnezeu e Mesia, fiul Mariei”. Doar a zis Mesia: “O, fiii lui Israel, slujiţi lui Dumnezeu, Domnul meu şi Domnul vostru; cei ce ada­ugă lîngă Dumnezeu încă altă fiinţă, pe acela îl opreşte Dumnezeu de la rai şi locu­inţa sa va fi focul şi cei nele­giuiţi nu vor avea ajutor”.

77.    Şi aceia sînt necredincioşi care zic: “Dumnezeu este al treilea din trei”[152]. Căci nu es­te Dumnezeu afară de uni­cul Dumnezeu, şi dacă nu se vor pă­zi să vorbească astfel, îi va atinge pe cei necredin­cioşi din ei o pedeapsă dure­roasă.

78.    De ce să nu se întoarcă la Dumnezeu şi să‑l roage de iertare? Dumnezeu e doar iertător, îndurător.

79.    Ce a fost Mesia, fiul Mariei, decît un trimis, precum au fost trimişi şi înaintea sa, şi maică‑sa o muiere adevăra­tă. Amîndoi mîncau bucate de [rînd][153]. Priveşte ce semne răsvădite le‑am tîlcuit Noi şi priveşte cum au minţit ei!

80.    Spune: “Voiţi să slujiţi şi alt­cuiva afară de Dumnezeu, unuia care nu vă aduce nici stricăciune nici folos? Dum­nezeu doar este cel ce aude, ştie”.

81.    Spune: “O, voi, cei ce aveţi scriptura, nu treceţi în cre­dinţa voastră peste adevăr şi nu urmaţi poftele acelor oa­meni care au rătăcit ei înşişi şi i‑au amăgit pe mulţi; ei au rătăcit de la drumul cel drept”.

82.    Blestemaţi fură cei necredin­cioşi dintre fiii lui Israel, acum limba lui David şi a lui Isus, fiul Mariei, pentru că s‑au răzvrătit şi s‑au împo­trivit şi nu s‑au oprit întreolaltă de la fărădelegile pe care le împlineau; vai de faptele lor.

83.    Vei vedea că mulţi din ei se împrietenesc cu necredin­cioşii. Vai de cei ce trimit îna­inte sufletele lor[154]. Dumnezeu se înfuriază asupra lor şi în veci vor rămîne ei în pedea­psă.

84.    De ar fi crezut ei în Dumne­zeu şi în profet şi în ceea ce s‑a trimis acestu­ia, nu i‑ar fi primit, de aceea, ca prieteni; însă cei mai mulţi din ei sînt nelegiuiţi.

85.    Vei afla că între oameni sînt din jidovi şi păgîni cei mai mulţi duşmani ai credin­cioşilor; asemenea vei afla că cei mai aproape în prietenie pentru cei credincioşi sînt aceia care zic: “Noi sîntem creştini”. Aceea vine de aco­lo pentru că între ei sînt preoţi şi călugări şi ei nu sînt sumeţi.

86.    De vor auzi ce s‑a descoperit trimisului, vei vedea cum se umplu ochii lor de lacrimi pentru adevărul ce l‑au cu­noscut şi ei vor zice: “Doam­ne, noi credem şi scrie‑ne împreună cu cei ce mărturi­sesc.

87.    Şi de ce să nu credem în Dumnezeu şi în adevărul care a venit la noi şi de ce să nu dorim ca Domnul nostru să ne ducă [în rai] împreună cu poporul celor cucernici?”

88.    Şi Dumnezeu le răsplăteşte vorbele lor cu grădini pă­trunse cu rîuri pe desupt, ca să petreacă în veci în ele. Aceasta este răsplata celor ce se poartă bine. Însă cei ce nu cred şi ţin de mincinoase semnele noastre, aceia sînt tovarăşii iadului.

89.    O, voi, cei ce credeţi, nu opriţi binele pe care vi l‑a în­cuviinţat Dumnezeu; nu căl­caţi [poruncile], căci Dumne­zeu nu iubeşte pe călcătorii poruncilor.

90.    Mîncaţi din ceea ce v‑a dat Dumnezeu, ceea ce este ier­tat şi bun şi teme­ţi‑vă de Dumnezeul în care credeţi.

91.    Dumnezeu nu vă va mustra pentru o vorbă nesocotită în jurămintele voastre, ci vă va mustra pentru că v‑aţi legat cu jurămînt. Răscumpăra­rea [unui astfel de jurămînt] este hrănirea a zece sărmani în felul cum îi hrăniţi pe cei din familia voastră, sau să‑i îm­brăcaţi asemenea, sau să slo­boziţi un rob. Cel ce nu poa­te aceasta, să postească trei zile. Aceasta e răscumpă­rarea jurămintelor voastre pe care le‑aţi jurat. Deci păziţi jură­mintele voastre. De ace­ea vă dă de cunoscut Dum­nezeu semnele Sale, ca să fiţi mulţumitori.

92.    O, voi, ce credeţi, vinul, Meisirul[155], idolii şi săgeţile[156] sînt urîciuni din făptuirile lui Satan, deci feriţi‑vă de ele, ca să vă meargă bine.

93.    Satan voieşte să arunce între voi duşmănie şi ură prin vin şi Meisir şi să vă abată de la gîndul spre Dumnezeu şi de la rugăciune. Deci nu vă veţi păzi de aceasta? Aşadar as­cultaţi de Dumnezeu şi as­cultaţi de trimisul Său şi păziţi‑vă. Iar de vă veţi abate, atunci să ştiţi că datoria trimisului Nostru este propovăduire răsvădită.

94.    Nu păcătuiesc cei ce cred şi fac bine de au gustat ceva din aceasta[157], dacă numai apoi se tem de Dumnezeu şi cred şi fac bine, căci Dum­nezeu îi iubeşte pe cei ce fac bine.

95.    O, voi, cei ce credeţi, Dum­nezeu vă va ispiti şi la vînătoare ori de prindeţi [sălbă­ticiunea] cu mîinile sau cu lăncile voastre, ca să ştie Dumnezeu cine se teme de El într‑ascuns. Însă cine pă­cătuieşte întru acestea, pen­tru aceia este pedeasă dure­roasă.

96.    O, voi, cei ce credeţi, nu omorîţi sălbăticiune cînd sînteţi în peregrinaj, iar cei ce omoară într‑adins să îna­poieze tot atîtea vite blînde după judecata a doi bărbaţi drepţi dintre voi; ca jertfă, să se ducă în Kaaba; sau, spre răscumpărare, să hrănească el doi sărmani, sau, în loc de aceasta, să poftească ca să guste stricăciunea faptei sale. Dumnezeu iartă ceea ce a trecut, însă cine iarăşi se întoarce [la păcat], pe acela se răzbună Dumnezeu, căci Dumnezeu e puternic, răz­bunător.

97.    Vă este iertat vînatul mării[158] şi mîncarea ei să vă fie vouă şi călătorilor spre merinde; însă vă este oprit să vînaţi pe uscat, cît petreceţi în pere­grinaj, deci temeţi‑vă de Dumnezeu, căci la El vă veţi aduna.

98.    Dumnezeu a făcut Kaaba, casa cea sfîntă, adăpost pen­tru oameni şi [a hotărît] luna cea sfîntă şi jertfa cu podoa­bă, pentru ca să ştiţi că Dum­nezeu ştie ce e în cer şi pe pămînt, căci Dumnezeu le ştie pe toate. Să ştiţi că Dum­nezeu pedepseşte aspru şi este iertător, îndurat.

99.    Trimisul e numai dator la propovăduire, însă Dumne­zeu ştie ce desco­periţi şi ce ascundeţi.

100.  Spune: “Nu e tot una răul cu binele, chiar dacă ţi‑ar plăcea mulţimea răului”. Deci, te­meţi‑vă de Dumnezeu, o, voi, cei înţelepţi, ca să fiţi fericiţi.

101.  O, voi, cei ce credeţi, nu în­trebaţi de lucruri care, dacă vi s‑ar descoperi, v‑ar face scîrbă; însă, dacă întrebaţi de ele abia după ce s‑a trimis Coranul, atunci vi se vor descoperi; Dumnezeu vă iartă, căci Dumnezeu este iertător, blînd. Au întrebat de ele şi oameni înaintea voastră. Apoi n‑au crezut în acesta.

102.  Dumnezeu n‑a stătorit nimic despre Bahirah, Saibah, Vasilah şi Hami[159], ci necredin­cioşii au născocit minciuni asupra lui Dumnezeu, căci partea cea mai mare din ei este fără pricepere.

103.  De li se spune: “Întoarceţi‑vă la ceea ce a trimis Dumne­zeu”, zic ei: “Noi ţinem ca de ajuns ceea ce am aflat la părinţii noştri”. Însă cum este, dacă părinţii lor nu pri­cepeau nimica şi n‑au fost ocîrmuiţi?

104.  O, voi, cei ce credeţi, fie‑vă aminte de sufletele voastre, şi nu va strica nici un rătăcit, dacă sînteţi ocîrmuiţi. La Dumnezeu este întoarcerea voastră a tuturor şi El vă va vesti ce aţi făcut.

105.  O, voi, cei ce credeţi, să fie mărturie între voi, dacă se apropie moartea de unul din voi, pe timpul testamentului, şi anume doi bărbaţi cinstiţi din­tre voi sau doi alţii afară de voi[160], dacă sînteţi în călă­torie în ţară şi vine asupra voastră moartea. După rugă­ciune, închideţi ca să jure la Dumne­zeu, dacă vă îndoiţi de ei: “Nu vom vinde aceas­ta[161] pentru nici un preţ, chiar fie şi pentru o rudă, şi nici nu vom ascunde mărturia lui Dumne­zeu, altfel sîntem păcătoşi”.

106.  De s‑ar cunoaşte însă că aceştia au judecat cu nedrep­tate, atunci să se puie alţi doi în locul lor între rude, care să judece asupra lor, şi aceştia să jure pe Dumnezeu: “Măr­turia noastră e mai adevă­rată decît mărturia lor; noi doar nu sîntem nedrepţi, altfel am fi nelegiuţi”.

107.  Astfel e mai uşor, căci vor depune mărturia după ade­văr, sau se vor teme că după jurămîntul lor se va jura alt jurămînt; însă temeţi‑vă de Dumnezeu şi ascultaţi, căci Dumnezeu nu ocîrmuieşte un popor nelegiuit.

108.  Într‑o zi, Dumnezeu va adu­na pe cei trimişi şi va zice: “Ce vi s‑a răspuns [cînd aţi vestit]?” Ei vor zice: “Noi nu ştim, Tu ştii cele ascunse”.

109.  După aceea, va zice Dum­nezeu: “O, Isuse, fiul Mariei, adă‑ţi aminte de harul meu asupra ta şi asupra născă­toarei tale, cînd te‑am întărit cu duhul sfînt, ca să vorbeşti cu oamenii din leagăn şi ca bărbat[162].

110.  Eu te‑am învăţat scriptura şi înţelepciunea, Thora şi Evan­ghelia, Tu ai plăsmuit din lut chipul unei păsări cu voia Mea şi ai suflat asupra lui şi el s‑a făcut pasăre cu voia Mea şi ai vindecat orbi din naştere şi leproşi cu voia Mea[163] şi ai înviat morţi cu voia Mea, şi eu i‑am respins pe fiii lui Israel de la tine[164], cînd ai venit la ei cu semne răsvădite. Atunci au zis cei necredincioşi: “Aceasta este fermecătura răsvădită”.

111.  Cînd le‑am poruncit aposto­lilor: “Credeţi în Mine şi în trimisul Meu”, au zis ei: “Noi credem, deci mărturiseşte‑ne că sîntem moslemi”.

112.  Atunci ziseră apostolii: “O, Isuse, fiul Mariei, poate Domnul tău să ne trimită o masă[165] din cer?” El le zise: “Temeţi‑vă de Dumnezeu, dacă sînteţi credincioşi”.

113.  Ei ziseră: “Voim să mîncăm din ea, ca ea să ne ridice inimile noastre şi să ştim că ne‑ai vestit adevărul şi să fim martori asupra sa”.

114.  Zise Isus, fiul Mariei: “O, Dumnezeul, Domnul nostru, trimite‑ne o masă din cer, ca să ne fie nouă sărbătoare pentru cel dintîi şi cel de pe urmă din noi şi [să ne fie[ semn de la Tine. Nutreşte‑ne, căci tu eşti cel mai bun nutritor!"

115.  Dumnezeu zise: "Voi să vă trimit [masa], însă cine din voi nu va crede nici după aceasta, îl voi pedepsi cu o pedeapsă cu care n‑am pede­psit nici pe o făptură”.

116.  Şi dacă va zice Dumnezeu: “O, Isuse, fiul Mariei, zis‑ai cîndva oamenilor: Luaţi‑mă pe mine şi pe maica mea ca doi Dumnezei afară de Dum­ne­zeu?” El va zice: “Mărire Ţie, nu mi se cuvine să zic ceva ce nu e adevă­rat; de aş fi zis‑o, ai şti‑o; Tu doar ştii ce este în sufletul meu, eu însă nu ştiu ce este în sufle­tul tău; în adevăr, Tu ştii cele ascunse”.

117.  Nimic nu le‑am zis lor, afară de aceea ce mi‑ai poruncit, adică: Slujiţi lui Dumnezeu, Domnului meu şi Domnului vostru! Eu am fost martor asu­pra lor, cînd am petrecut între ei, şi după ce m‑ai luat la Tine, eşti Tu păzitorul lor, căci Tu eşti martorul tuturor lucrurilor”.

118.  De‑i pedepseşti, ei sînt doar robii Tăi, şi de‑i ierţi, eşti doar puternic, înţelept.

119.  Dumnezeu va zice: “În această zi, le va ajuta adevă­rul celor iubitori de adevăr; pentru ei sînt grădini pă­trunse de rîuri pe dedesupt, acolo vor petrece în veci: Dumnezeu are plăcere la ei, şi ei vor avea plăcere la El. Aceasta va fi o fericire ma­re”.

120.  A lui Dumnezeu este stăpînirea peste ceruri şi pămînt şi peste cele ce se află între ele, căci El este atotputernic.

 

VI

SURA VITELOR

Din Mekka şi este cu o sută şasezeci şi cinci de semne

În numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurător

1.      Mărire lui Dumnezeu, care a făcut cerurile şi pămîntul şi a rînduit întu­nericul şi lumi­na; necredincioşi sînt aceia care fac alte fiinţe, asemenea cu Domnul lor.

2.      El e acela care v‑a făcut din lut. El a hotărît un termen[166] şi un termen hotărît[167], însă voi vă îndoiţi.

3.      El este Dumnezeu în ceruri şi pe pămînt. El ştie ce tăi­nuiţi şi ce descope­riţi şi ştie ce v‑aţi agonisit.

4.      Nu li s‑a dat lor nici unul din semnele Domnului lor, fără ca ei să se fi întors de la el.

5.      Ei învinuiră de minciună adevărul, care acum a venit la ei, însă curînd li se va vesti aceea despre care şi‑au bătut joc.

6.      Oare n‑au văzut ei cîte nea­muri am pierdut Noi înain­tea lor? Pe aceia îi întăriserăm mai tare pe pămînt, de cum v‑am întărit pe voi, şi am trimis din ceruri ploaie şi am dat rîuri, care curgeau sub ei, însă, în urma păca­telor lor, i‑am pierdut şi am făcut după ei alte neamuri.

7.      De ţi‑am fi trimis Noi ţie o scriptură scrisă pe hîrtie, ar fi pipăit‑o cei necredincioşi cu mîinile lor şi ar fi zis: “Aceasta e fermecătură răsvădită”.

8.      Ei zic: “De ce nu fu trimis pentru aceasta un înger?” Însă de am fi trimis Noi un înger, treaba ar fi fost de’nainte hotărîtă, şi atunci nu ar fi fost aşteptaţi.

9.      De l‑am fi făcut Noi pe el[168] înger, l‑am fi făcut în chip de om şi l‑am fi acoperit cu ace­ea ce acoperă ei.

10.    însă batjocoriţi fură cei trimişi înaintea Ta, dară i‑a cuprins pe cei ce‑şi băteau joc tocmai aceea de ce‑şi băteau joc.

11.    Spune: “Mergeţi în ţară şi vedeţi care este sfîrşitul ace­lora care învinuiesc de min­ciună” .

12.    Spune: “A cui e ceea ce e în ceruri şi pe pămînt?” Spune: “A lui Dumne­zeu!” El însuşi îndurarea şi‑a orînduit‑o, ca să vă adune în ziua învierii; nu e îndoială despre aceasta; numai aceia care se duc ei înşişi în rătăcire nu cred.

13.    Ale lui sînt cele ce locuiesc în noapte şi în zi şi El aude, ştie.

14.    Spune: “Oare să‑mi iau alt scut decît pe Dumnezeu, fă­cătorul cerurilor şi al pămîntului, care dă mîncare şi sin­gur nu mănîncă?” Spune: “Mie mi s‑a poruncit să fiu cel dintîi moslem; şi să nu fiu idolatru!”

15.    Spune: “M‑aş teme de pedea­psa zilei celei mari, dacă l‑aş întărîta pe Dumnezeu”.

16.    Cel ce scapă în ziua aceea, pentru acela este milă, feri­cire răsvădită.

17.    De te atinge Dumnezeu cu vreun rău, nimenea nu‑l poate depărta decît numai El, iar dacă‑ţi dă un bine, apoi El este cel atotputernic.

18.    El este stăpîn asupra robilor săi şi El este cel înţelept ştiu­tor.

19.    Spune: “Care este mărturia cea mai mare?” Spune: “Dum­nezeu este mar­tor între mine şi voi şi mie mi s‑a descope­rit acest Coran, ca să vă în­demn prin el pe voi şi pe aceia la care a venit el. Cum voiţi deci să mărtu­risiţi că lîngă Dumnezeu mai sînt şi alţi Dumnezei?” Spune: “Eu nu măr­turisesc aceasta!” Spu­ne: “El este un unic Dumne­zeu şi nu e vina mea dacă‑i faceţi semeni”.

20.    Cei cărora le‑am dat scrip­tura îl cunosc[169] cum îi cunosc pe copiii lor, însă ei rătăcesc, pentru că nu voiesc să crea­dă.

21.    Şi cine e mai nelegiuit decît cel ce născoceşte minciuni asupra lui Dum­nezeu şi minciuni asupra semnelor Sale? Celor nelegiuiţi nu le merge bine.

22.    Într‑o zi, îi vom aduna pe toţi; atunci vom zice către cei ce au păgînit: “Unde sînt idolii voştri pe care i‑aţi năs­cocit?”

23.    Atunci nu vor avea altă dezvinuire decît ca să zică: “Pe Dumnezeul nostru, noi n‑am păgînit!”

24.    Priveşte cum minţesc ei faţă de sine înşişi şi piere ceea ce au născocit ei.

25.    Unii din ei ascultă de Tine, însă Noi am pus acoperămînt pe inimile lor, ca să nu‑l priceapă[170], şi surzenie în ure­chile lor, deci dacă şi văd toate semnele, totuşi nu cred; ba ei încă vor veni la Tine ca să se certe cu Tine. Vor zice cei necredincioşi: “Acestea sînt numai basme ale înaintaşilor”!

26.    Şi ei opresc aceasta şi se de­părtează şi ei înşişi de la aceasta. Însă ei se grăbesc ei înşişi la pieire şi nu o ştiu.

27.    De ai vedea cum sînt ei arun­caţi în foc şi cum zic: “O, de ne‑am întoarce înapoi [în lume], cu bună seamă, n‑am învinui semnele Domnului nostru de minciună şi am fi credincioşi”.

28.    Atunci vor pricepe ceea ce au ascuns înainte. Dar şi de s‑ar întoarce [în lume], totuşi ar cerceta numai cele ce le sînt oprite, pentru că ei sînt mincinoşi.

29.    Ei zic: “Nu este viaţă decît cea din lume şi noi nu vom mai învia”.

30.    Dar să vezi cînd vor sta înaintea Domnului lor şi El va zice: “Oare nu este aceas­ta într‑adevăr?” Ei vor zice: “Ba da, pe Domnul nostru!” El va zice: “Deci, gustaţi pedeapsa pentru că aţi fost ne­credincioşi!”

31.    Rătăcesc cei ce tăgăduiesc întîlnirea cu Dumnezeu, pînă ce deodată vine ora lor. Deci, vor zice: “Vai de noi pentru ceea ce am negrijit!” Atunci vor purta ei sarcinile lor pe spatele lor şi oare nu va fi rău ceea ce poartă?

32.    Însă ce este viaţa lumii decît un joc şi o glumă? În adevăr, mai bună e locuinţa cea de apoi pentru cei cucernici. Nu o pricepeţi aceasta?

33.    Noi ştim că te întristează vorbele lor, însă ei nu te fac mincinos, ci nele­giuţii luptă împotriva semnelor lui Dumnezeu.

34.    Ei i‑au făcut mincinoşi şi pe trimişii de’naintea Ta, însă aceştia răbdară că‑i învinuiră de minciună pînă a venit la ei ajutorul Nostru. Nimeni nu poate schimba cuvintele lui Dumnezeu şi acum ţi‑a venit veste de la cei [înainte] trimişi.

35.    De ţi‑ar fi abaterea lor prea supărăcioasă şi de ai putea afla o peşteră în pămînt sau o scară în cer ca să le aduci semn — căci de ar voi Dum­ne­zeu, i‑ar aduna pe drumul cel drept; deci, nu fi neşti­utor.

36.    El le va răsplăti numai celor ce ascultă şi pe morţi îi va învia Dumnezeu şi atunci se vor întoarce la El.

37.    Ei zic: “Numai de s‑ar trimite semn de la Domnul său!” Spune: “Dumne­zeu poate să trimită semn şi totuşi cei mai mulţi din ei nu o pricep”.

38.    Nu sînt vietăţi pe pămînt şi păsări ce zboară cu aripile lor, care să nu fie popoare asemenea vouă. Noi n‑am lăsat nimic afară în scriptură. Ei se vor întoarce la Domnul lor.

39.    Cei ce ţin de mincinoase semnele Noastre, sînt surzi şi muţi şi petrec în întuneric. Dumnezeu pe cine voieşte îl duce în rătăcire şi pe cine vo­ieşte îl duce pe drum drept.

40.    Spune: “Ce vi se pare, dacă va veni asupra voastră pe­deapsa lui Dumnezeu sau ora aceea[171]; îl veţi chema pe altul afară de Dumnezeu, dacă sînteţi iubitori de adevăr?

41.    Nu, ci numai pe El îl veţi chema şi El vă va mîntui pentru că l‑aţi che­mat, dacă va voi, şi voi veţi uita de idoli”.

42.    Noi am trimis [profeţi] la po­poare înaintea ta şi le‑am cercetat cu neno­rociri şi ne­voi, ca să se umilească.

43.    Iar cînd îi ajunse nenoricirea, de s‑ar fi umilit! Însă inimile lor se învîr­toşară şi Satan împodobi faptele lor.

44.    Cînd uitară ceea la ce fură îndemnaţi, le‑am deschis Noi porţile tuturor lucru­rilor[172] şi, pe cînd se bucurau cu ceea ce au primit, i‑am apucat Noi deodată şi ei deznădăjduiră.

45.    Deci, a fost smulsă rădăcina poporului nelegiut. Mărire lui Dumnezeu, Domnul vea­curilor.

46.    Spune: “Ce vi se pare, dacă v‑ar lua Dumnezeu vederea şi auzul şi v‑ar pecetlui ini­mile? Care Dumnezeu, afară de Dumnezeu, vi le‑ar putea da înapoi?” Priveşte cum tîlcuim Noi semnele şi ei totuşi se întorc [de la Noi].

47.    Spune: “Ce vi se pare, dacă v‑ar ajunge deodată sau pe faţă pedeapsa lui Dumne­zeu, oare n‑aţi pieri împre­ună cu poporul nelegiui­ţilor?”

48.    Noi i‑am trimis pe trimişi numai să binevestească şi să îndemne. Cel ce crede şi se îndreaptă, nu va veni asupra lor frică şi întristare.

49.    Cei ce ţin însă de minciună semnele Noastre, pe aceia îi va ajunge pe­deapsa pentru că sînt nelegiuiţi.

50.    Spune: “Eu nu vă spun că la mine sînt comorile lui Dum­nezeu, nici că ştiu tainele; nici nu vă spun că sînt un înger, ci eu urmez numai ceea ce mi s‑a descoperit”. Spune: “Oare sînt cei orbi şi cei ce văd tot una? Nu vă gîndiţi la aceasta?”

51.    Îndeamnă‑i cu aceasta pe cei ce se tem că se vor aduna la Domnul lor, căci n‑au, afară de El, scut, nici mijlocitor, ca să se teamă de Dumnezeu.

52.    Nu‑i alunga pe cei ce chea­mă pe Domnul lor dimineaţa şi seara, dorind faţa Sa; doar nu‑ţi pasă de cugetul lor nimic, nici lor de cugetul tău, căci de‑i vei alunga, ai fi nelegiuit.

53.    Astfel i‑am ispitit Noi unul prin altul, ca să zică: “Sînt aceştia aceia asu­pra cărora este harul lui Dumnezeu între noi?” Oare nu‑i cunoaş­te Dum­nezeu pe cei mulţu­mitori?

54.    Dacă vin la tine de aceia care cred în semnele Noastre, spune: “Pace asupra voas­tră!” Domnul vostru şi‑a poruncit sie însuşi îndurare, deci, cel ce face rău din necunoştinţă şi apoi se căieşte şi face bine, pentru acela este Dumnezeu iertător, îndu­rător.

55.    De aceea am dat Noi semne răsvădite, pentru ca să cu­noaşteţi drumul păcătoşilor.

56.    Spune: “Mie‑mi este oprit ca să servesc acelora pe care îi chemaţi, afară de Dumne­zeu”. Spune: “Eu nu urmez poftele voastre, căci aş rătăci şi nu m‑aş ţine de cei bine ocîrmuiţi”.

57.    Spune: “Eu mă ţin numai de hotărîrea Domnului meu, pe care o ţineţi de mincinoasă. Nu stă în puterea mea ceea ce voiţi voi să se întîmple în grabă. Judecata e la Dumne­zeu, El va vesti adevărul şi El este cel mai bun arbitru”.

58.    Spune: “De ar sta în puterea mea ceea ce voiţi ca să se întîmple mai de­grabă, ar fi hotărîtă treaba între mine şi voi; însă Dumnezeu îi cu­noaşte pe cei nelegiuiţi”.

59.    Şi la El sînt cheile tainelor pe care nimenea nu le cunoaşte, numai El; El ştie ce e pe uscat şi pe mare, şi nu cade nici o frunză fără ca El să o ştie; nu este un fir de sămînţă în pămîntul întunecat, nici ver­deaţă, nici uscăciune, fără să fie însemnate într‑o carte răsvădită.

60.    El este cel ce vă ia la Sine noaptea[173] şi ştie ce aţi cîştigat ziua, apoi vă trezeşte în ea[174], ca să împlinească un termen hotărît; atunci va fi la El în­toarcerea voastră; atunci vă va vesti El ce aţi făcut.

61.    El este stăpîn asupra robilor Săi; El trimite paznici asupra voastră; cînd ajunge unul din voi la moarte, pe acela îl iau la sine trimişii Noştri[175] fără întîrziere.

62.    Atunci se întorc ei la Dum­nezeu, stăpînul lor adevărat; oare nu este a Lui judecata? Şi El este repede la socoteală.

63.    Spune: “Cine vă mîntuieşte de întunecimea uscatului şi a mării, cînd îl rugaţi cu umi­linţă şi într‑ascuns; de ne vei mîntui de aceasta, vom fi mulţumitori?”

64.    Spune: “Dumnezeu vă mîntuieşte de aceasta şi de toată întristarea! Şi totuşi adăugaţi la El şi alte fiinţe”.

65.    Spune: “El e în stare să vă tri­mită pedepse pe deasupra voastră sau pe de desuptul picioarelor voastre sau să vă înzestreze cu pizmă şi să vă facă să gustaţi ceartă întreolaltă”. Priveşte cum tîlcuim semnele, pentru ca ei să înţe­leagă.

66.    Însă poporul tău îl[176] ţine de mincinos, cu toate că el e adevărul. Spune: “Eu nu sînt scut deasupra voastră. Fie­care profeţie se adevereşte şi în sfîrşit veţi înţelege”.

67.    Şi dacă vezi că unii se ceartă asupra semnelor Noastre, dă‑te la o parte de ei, pînă ce încep a vorbi despre altceva nou; iar dacă Satan te face să uiţi aceasta, atunci nu şedea, îndată ce‑ţi aduci aminte, cu poporul cel nelegiuit.

68.    Cei cu frica lui Dumnezeu nu vor fi traşi la răspundere pentru aceasta, totuşi să‑şi aducă aminte, ca să rămîie temători de Dumnezeu.

69.    Fugi de cei ce‑şi bat joc şi fac rîs de legea lor, căci pe ei i‑a amăgit viaţa lumii, însă aminteşte‑le aceasta, că dacă piere un suflet prin faptele sale, n‑are scut afară de Dumnezeu şi nici mijlocitor, şi dacă ar da tot felul de răscumpărare, nu s‑ar primi de la el. Cei ce ajung la pier­zare prin faptele lor vor bea apă clocotitoare şi [vor pri­mi] pedeapsă dureroasă, pentru că au fost necredin­cioşi.

70.    Spune: “Să chemăm afară de Dumnezeu ceva ce nu ne foloseşte şi nu ne strică?” Să ne întoarcem pe urmele noastre, după ce ne‑a ocîrmuit Dumnezeu ca acela pe care l‑au scos din minte Satanii să rătăcească pe pămînt, măcar că are prieteni care îl cheamă la drum drept: “Vino la noi”! Spune: “Numai ocîrmuirea lui Dum­nezeu este ocîrmuire şi nu s‑a poruncit să ne supunem Domnului veacurilor”.

71.    Şi să împliniţi rugăciunea şi să vă temeţi de El, căci la El vă veţi aduna odată.

72.    El este cel ce a făcut cerurile şi pămîntul întru adevăr; în ziua ce a zis El: “Să fie!” — a fost.

73.    Cuvîntul Său este adevăr. A lui este stăpînirea în ziua cînd va suna trîm­biţa. El ştie cele ascunse şi cele desco­perite. El este înţelept, ştiutor.

74.    Adă‑ţi aminte cînd a zis Avraam lui Azar[177], tatălui său: “Tu primeşti idolii ca zei? În adevăr eu văd că tu şi poporul tău sînteţi în rătă­cire răsvădită”.

75.    După aceea, i‑am arătat Noi lui Avraam împărăţia ceru­rilor şi a pămîn­tului, ca să fie el între cei ce ţin tare la cre­dinţă.

76.    Şi după ce l‑a acoperit noap­tea, văzu el o stea; el zise: “Acesta e Domnul meu!” Şi după ce spuse aceasta, zise el: “Eu nu‑i iubesc pe cei ce apun”.

77.    Şi văzu el luna răsărind, zise el: “Acesta este Domnul meu!”, iar cînd spuse, zise el: “Dacă nu mă ocîrmuieşte Domnul meu, sînt şi eu din acest popor rătăcitor”.

78.    Şi cînd văzu el soarele ră­sărind, zise el: “Acesta este Domnul meu, aceas­ta este mai mare!” Şi cînd spuse, zise el: “O, poporul meu, eu sînt curat de idolii voştri.

79.    Eu îndrept faţa mea cu dreaptă credinţă către Cel ce a făcut cerurile şi pămîntul şi nu voi să fiu idolatru”.

80.    Şi s‑a certat poporul său cu dînsul. El zise: “Voiţi să vă certaţi cu mine despre Dum­nezeu?” El m‑a dus pe dru­mul cel adevărat şi eu nu mă tem de fiinţele ce i le‑aţi ală­turat; numai ceea ce voieşte Domnul meu [se întîmplă, căci] Domnul meu cuprinde toate lucrurile cu ştiinţă. Nu voiţi să gîndiţi la aceasta?

81.    Şi cum să mă tem de idolii voştri, dacă voi nu vă temeţi să alăturaţi lui Dumnezeu fiinţe pentru care nu v‑a tri­mis El împuternicire? Care din­tr‑amîndouă tabere [de credinţă] este cea adevărată, dacă sînteţi price­puţi?

82.    Cei ce cred şi nu îmbracă cre­dinţa lor cu nedreptate, aceia sînt în sigu­ranţă şi sînt bine ocîrmuiţi.

83.    Această dovadă a Noastră am dat‑o Noi lui Avraam fa­ţă de poporul său. Noi îl ridi­căm cu trepte pe cine voim. Domnul tău doară este înţelept, ştiutor.

84.    Şi Noi i‑am dat lui pe Isaac şi Iacov şi pe amîndoi i‑am ocîrmuit şi pe Noe l‑am ocîrmuit Noi [încă] înainte şi pe urmaşii săi şi pe David şi pe Solo­mon şi pe toţi şi pe Iosef şi pe Moise şi pe Aaron şi aşa răsplătim Noi celor ce fac bine;

85.    şi pe Zaharia şi pe Ioan şi pe Isus, şi pe Elia, pe toţi cei cuviincioşi;

86.    şi pe Ismael şi pe Eliseu şi pe Iona şi pe Lot, pe toţi i‑am ales înaintea lumii.

87.    Şi pe unii din părinţii lor şi din urmaşii lor şi din fraţii lor i‑am ales şi ocîrmuit Noi pe drumul cel drept.

88.    Aceasta este ocîrmuirea lui Dumnezeu, cu care ocîrmuieşte El pe cine voieşte din robii săi. Şi de ar fi ei idolatri, ar fi fost zadarnic ceea ce au făcut ei.

89.    Aceştia sînt aceia cărora le‑am dat noi cartea şi înţe­lepciunea şi profeţia, iar dacă nu vor crede în aceasta, atunci aceasta o încredinţăm unui popor care nu este aşa de necredincios.

90.    Pe aceştia i‑a ocîrmuit Dum­nezeu şi tu urmează ocîrmuirii lor. Spune: “Eu nu cer de la voi răsplată pentru aceas­ta. Doar aceasta nu e alta decît o pomenire pentru cei din lume”.

91.    Ei nu‑l preţuiesc pe Dumne­zeu după preţul Său, pentru că zic: “Dumne­zeu n‑a trimis nimic asupra oamenilor”. Spune: “Cine a trimis cartea pe care a adus‑o Moise, cu lumină şi ocîrmuire pentru oameni, pe care aţi pus‑o pe pergament, aţi dat‑o pe faţă, însă aţi şi ascuns mult din ea[178] şi aţi învăţat ceea ce n‑aţi ştiut voi şi părinţii voştri?” Spune: “Dumnezeu!” Apoi fugi de la ei. Joace‑se ei cu vorbele lor goale.

92.    Această carte pe care am trimis‑o Noi este binecuvîntată şi adevereşte ceea ce este în mîinile lor. Tu să în­demni maica cetăţilor[179] şi împreju­rimea ei. Cei ce cred în ziua de apoi vor crede în ea şi vor păzi vremea rugă­ciunii lor.

93.    Şi cine e mai nelegiuit decît cel ce născoceşte minciună asupra lui Dum­nezeu sau cel ce zice: “Mi s‑a descoperit ceva[180]!”, şi nu i s‑a descoperit nimic; sau cel ce zice: “Voi să trimit ceva asemenea cu ceea ce a trimis Dumnezeu!” Dar de i‑ai vedea pe nelegiuiţi în apele morţii, cînd întind îngerii mîinile lor [zicînd]: “Lepădaţi sufletele voastre! Astăzi veţi primi pedeapsă ruşinoasă pentru că aţi vor­bit despre Dumnezeu neade­vărul şi v‑aţi sumeţit peste semnele Sale.

94.    Şi acum aţi venit la Noi sin­guri, precum v‑am făcut pe voi mai întîi şi aţi părăsit ceea ce v‑am dăruit în urma voastră şi Noi nu vedem mijlocitorii voştri despre care aţi crezut voi că ei sînt tovarăşi [ai lui Dumnezeu]. Acum s‑a tăiat toată legătura între voi şi v‑a înşelat aceea în ce aţi cre­zut”.

95.    Dumnezeu lasă să răsară sămînţa şi odrasla curmalu­lui; El lasă să iasă viaţă din moarte şi moarte din viaţă. Acesta vă este Dumnezeu, iar voi voiţi să vă abateţi de la El?

96.    El lasă să răsară zorile şi aşază noapte spre odihnă şi soarele şi luna spre socotirea [timpului]. Aceasta este o hotărîre a Celui puternic, înţe­lept.

97.    El este cel ce a pus stelele, ca să fiţi ocîrmuiţi de ele în întuneric, pe uscat şi pe mare. Noi am tîlcuit semnele Noastre pentru poporul cel priceput.

98.    El v‑a făcut dintr‑un singur suflet şi v‑a dat loc de repaus şi de odih­nă[181]. Noi am tîlcuit semnele Noastre pentru poporul cel înţelept.

99.    El este cel ce a trimis apă din cer şi Noi scoatem prin aceasta odraslele tuturor lucrurilor şi scoatem din ea verdeaţă, scoatem din ea grăunţele ce cresc în rînduri şi fenici, pe ale căror crengi sînt înşirate curmalele, şi grădini de struguri, măsline şi rodii, asemenea şi neasemenea. Priviţi rodurile lor, cum cresc şi se coc. În ade­văr, aici sînt semne pentru popo­rul credincios.

100.  Ei au făcut tovarăşi lui Dum­nezeu duhurile, pe care El le‑a făcut, şi au minţit că El ar avea fii şi fiice, fără înţe­lepciune; mărire Lui şi de­parte de El tot ce‑i adaugă ei.

101.  Făcătorul cerurilor şi al pămîntului cum să aibă un fiu, neavînd soţie? El a făcut toate şi El toate le cunoaşte.

102.  Acesta este Dumnezeu, Dom­nul vostru. Nu este Dumnezeu afară de El, făcătorul tuturor lucrurilor; deci, slujiţi‑L, căci El se îngrijeşte de toate.

103.  Nu‑l ajung vederile, însă El ajunge vederile. El este ager, ştiutor.

104.  Dovezi v‑au venit de la Dom­nul vostru: cel ce le înţelege [face bine] sufle­tului său, iar cine este orb, [vina cade] asupra sa, eu nu sînt păzitor asu­pra voastră.

105.  Astfel tîlcuim semnele Noas­tre, chiar dacă zic ei: “Tu tîlcuieşti încurcat, noi însă vom tîlcui răsvădit oame­nilor pricepuţi”.

106.  Urmează, deci, numai ceea ce ţi s‑a descoperit de Dom­nul tău; nu este Dumnezeu afară de El, şi dă‑te‑alături de la idolatri.

107.  De ar fi voit Dumnezeu, n‑ar fi ei idolatri; iar Noi nu te‑am pus asupra lor păzitor şi tu nu eşti vechil asupra lor.

108.  Nu probozi [idolii], pe care îi cheamă ei, afară de Dum­nezeu, ca să nu‑L probozeas­că ei pe Dumnezeu întru duşmănie şi nepricepere. Astfel i‑am împodobit Noi fiecărui popor faptele sale; apoi se vor întoarce la Dom­nul lor şi le va vesti răsvădit ce au făcut ei.

109.  Ei au jurat lui Dumnezeu un jurămînt sfînt: că, dacă le va veni semn, vor crede în El. Spune: “Într‑adevăr semnele stau la Dumnezeu; însă ce vă vesteşte că dacă ar veni ele, ei nu ar crede?”

110.  Noi vom întoarce inimile şi vederile lor, dacă n‑au crezut întîia dată; deci, îi vom lăsa Noi la nătîngia lor să rătă­cească.

111.  Şi de le‑am fi trimis Noi îngeri şi de ar fi vorbit morţii cu ei şi de am fi adunat toate lucrurile înaintea lor, ei to­tuşi n‑ar fi crezut, doară dacă ar fi voit Dumnezeu, de aceea cei mai mulţi dintre ei sînt nepricepuţi.

112.  Aşa am pus Noi pentru fie­care profet cîte un duşman, anume Satanele oamenilor şi ale duhurilor, care descoperă altuia cuvinte sporite spre înşelăciune; însă dacă ar voi Domnul tău, ei nu ar putea‑o face, deci părăseşte‑i pe ei şi ceea ce născocesc ei.

113.  Şi să se aplece la aceasta inimile celora ce nu cred în viaţa de apoi şi să afle plăcere în aceasta şi să aibă parte la ceea ce au cîştigat.

114.  Să cer eu afară de Dumne­zeu alt judecător? El este doar Acela care v‑a trimis vouă cartea ce arată [toate] răsvădit; iar aceia cărora le‑am dat Noi scriptura ase­menea ştiu că aceasta s‑a trimis în adevăr de Domnul tău; deci, să nu fii între cei ce se îndoiesc.

115.  Deplin este cuvîntul Dom­nului tău în adevăr şi drep­tate, şi nimeni nu poate schimba cuvîntul său, căci El aude, ştie.

116.  De ai urma celor mai mulţi din cei ce sînt pe pămînt, ei te‑ar abate de la drumul lui Dumnezeu, căci ei urmează numai prejudecăţile lor şi numai minţesc.

117.  Într‑adevăr, Domnul tău îi cunoaşte pe cei ce se abat de la drumul său şi‑i cunoaşte şi pe cei ce merg pe drumul drept.

118.  Mîncaţi numai aceea peste care s‑a pomenit numele lui Dumnezeu, de credeţi în semnele Sale.

119.  Şi ce vă este că nu mîncaţi aceea peste care s‑a pomenit numele lui Dumnezeu? El doară v‑a hotărît ce vă este oprit, afară de aceea la care sînteţi nevoiţi; mulţi vă amăgesc prin poftele lor şi prin neştiinţă, însă Domnul tău îi cunoaşte pe cei nele­giuiţi.

120.  Păziţi‑vă de cele din afară ale păcatului şi de cele din lăuntru ale sale; cei ce fac păcate vor primi răsplata ce şi‑au agonisit‑o.

121.  Nu mîncaţi de aceea ce nu s‑a pomenit numele lui Dum­nezeu asupra sa; aceasta este nelegiuire. Dar Satanele îi vor pune la cale pe prietenii lor, ca să se certe cu voi. Da­că le veţi urma, veţi fi ido­latri.

122.  Sau cel ce a murit şi Noi l‑am înviat şi i‑am dat lumină, ca să umble cu ea printre oa­meni, poate să fie asemenea cu cel ce este în întuneric, de unde nu poate ieşi? Aşa li s‑au împodobit celor necre­dincioşi faptele lor.

123.  De aceea am pus Noi în fie­care cetate căpetenii de făcă­tori de rele, ca să înşele aco­lo: însă ei se înşală numai pe ei înşişi fără să înţeleagă.

124.  Şi dacă şi a venit la ei un semn, zic ei: “Noi nu credem, pînă ce nu ni se va da ceea ce s‑a dat trimisului lui Dumnezeu”. Însă Dumne­zeu ştie unde pune trimiterea Sa. Asupra făcătorilor de rele însă va veni ruşinea de la Dumnezeu şi o pedeapsă mare, pentru că au înşelat.

125.  De voieşte Dumnezeu pe cineva să‑l ocîrmuiască, apoi îi deschide pieptul pentru Islam, iar dacă voieşte să‑l ducă în rătăcire, apoi îi face pieptul îngust, ca şi celui ce voieşte să se suie în cer[182]. Astfel de vină pune Dumne­zeu asupra celor ce nu cred.

126.  Acesta este drumul cel drept al Domnului tău. Aşa am tîlcuit Noi sem­nele pentru poporul care ia aminte.

127.  Ei vor avea o locuinţă de pace la Domnul lor şi El le va fi scut în faptele lor.

128.  în ziua cînd îi va aduna pe toţi, [va zice El]: “O, ceată a duhurilor, prea mult v‑aţi făcut de lucru cu oamenii!”. Însă prietenii lor dintre oa­meni vor zice: “Doamne, noi am avut folos unul de altul şi am ajuns ţinta noastră, pe care ne‑ai pus‑o!” El va zice: “Focul să fie locuinţa voastră şi în veci să rămîneţi acolo, de nu va voi Dumnezeu altfel; Domnul vostru este doar înţelept, ştiutor”.

129.  Aşa vom pune Noi nelegiuiţi asupra altora, precum şi‑au agonisit‑o.

130.  “O, ceată a Duhurilor şi a oamenilor, oare n‑au venit la voi trimişi dintre voi, ca să vă vestească semnele Mele şi să vă îndemne pentru întîmpina­rea zilei voastre?” Ei vor zice: “Trebuie să mărturisim împotriva noastră înşine!” I‑a înşelat viaţa lumii şi ei trebuie să mărturisească împotriva lor înşişi, că au fost necredincioşi.

131.  Aceasta, pentru că Domnul tău nu pierde cetăţile întru nelegiuire [lor], pe cînd po­porul lor este fără de grijă.

132.  Sînt trepte [deosebite] pentru fiecare după faptele lor, căci Domnului tău nu‑i este ne­cunoscut ce fac ei.

133.  Şi Domnul tău a avut întru îndurare. Dacă voieşte, vă poate nimici şi vă poate da urmaşi pe cine voieşte, pre­cum v‑a făcut pe voi urmaşi altor popoare.

134.  Într‑adevăr, ceea ce vă ame­ninţă se şi împlineşte şi voi nu puteţi împie­dica.

135.  Spune: “O, poporul meu, lu­craţi după putinţa voastră! Eu voi lucra şi pe urmă veţi înţelege,

136.  cine va primi în sfîrşit locu­inţa[183], aceasta nu‑i face feri­ciţi pe cei nele­giuiţi”.

137.  Ei[184] au hotărît lui Dumnezeu o parte din ceea ce a lăsat El să crească din seminţe şi vite şi zic: “Aceasta este pentru Dumnezeu — după păre­rea lor — şi aceasta pentru tova­răşii[185] noştri”. Şi ceea ce a fost pentru tovarăşi n‑a ajuns la Dumnezeu, şi ceea ce a fost pentru Dumnezeu n‑a ajuns la tovarăşi. Rău judecă ei.

138.  Aşa au împins idolii o parte mare din idolatri ca să omoa­re copiii lor[186] ca să‑i piardă şi să întunece credinţa lor; însă dacă ar fi voit Dumnezeu, n‑ar fi făcut ei aceasta; deci părăseşte‑i pe ei şi ceea ce născocesc ei.

139.  Ei zic: “Aceste vite şi seminţe sînt sfinţite; nimenea nu poate gusta din ele, afară de acela căruia îi dăm voie — după părerea lor — şi sînt vite la care este oprit a încăr­ca spatele lor şi vite peste care nu se pomeneşte nu­mele în Dumnezeu”. Astfel de minciuni născocesc ei asupra Sa[187]. El le va răsplăti după minciunile lor.

140.  Ei mai zic: “Ceea ce este în pîntecele acestor vite este iertat pentru bărbaţii noştri şi este oprit pentru femeile noastre; dacă însă [ceea ce s‑a născut] este mort, amîndoi sînt părtaşi la aceasta. [Dum­nezeu] le va răsplăti basmul lor; El este doar ştiutor, în­ţelept.

141.  Pierduţi sînt cei ce omoară copiii lor întru prostie şi ne­pricepere şi opresc ceea ce le‑a dat Dumnezeu spre trai, născocind minciuni asupra lui Dumnezeu. Ei au rătăcit şi n‑au fost bine ocîrmuiţi.

142.  El este acela care face să crească grădinile, atît cele cu rînduri de viţe, cît şi cele fără de rînduri de viţe şi fenicul şi sămînţa spre mîncare felu­rită şi măslinele şi rodiile, care seamănă şi nu seamănă întreolaltă. Mîncaţi din ro­dul său, dacă a rodit şi daţi din el ce sînteţi datori în ziua recoltei, dar nu isprăviţi, căci El nu iubeşte pe cei isprăvitori.

143.  Unele din vite sînt pentru purtat povara, altele spre junghiere. Mîncaţi ceea ce v‑a dat Dumnezeu spre trai şi nu urmaţi paşilor lui Satan; el vă este doar un duş­man răsvădit.

144.  Opt [vite] împerecheate[188] [v‑a dat Dumnezeu], din oi două şi din capre două: “Oprit‑a Dumnezeu cei doi bărbătuşi sau cele două femeiuşe, sau ce este închis în pîntecele femeiuşelor? Hotărîţi‑mi aceasta cu pricepere, dacă sînteţi iubitori de adevăr!”

145.  Şi din cămile v‑a dat vouă şi din vite două. Spune: “Oprit‑a Dumnezeu cei doi bărbătuşi sau cele două femeiuşe sau cele închise în pîntecele fe­meiuşelor? Fost‑aţi martori cînd v‑a poruncit aceasta Dumnezeu?” Dar cine e mai nelegiuit decît cel ce născo­ceşte minciuni asupra lui Dumne­zeu spre a‑i amăgi pe oamenii cei fără pricepere, Dumnezeu doar nu ocîrmuieşte poporul cel nelegiuit.

146.  Spune: “Nu aflu în ceea ce mi s‑a descoperit ceva oprit spre mîncare decît numai mortăciunea sau sîngele văr­sat sau carnea de porc — doar aceasta e urîciune — sau ceva pîngărit, asupra căruia s‑a chemat altceva decît Dumnezeu”. Iar cine fu silit [de nevoie], nu de plă­cere şi bucurie, [pentru acela] Domnul său este iertător, îndurător.

147.  Iar jidovilor le‑am oprit Noi toate cele cu copite[189] şi de la vite şi oi le‑am oprit Noi gră­simea, afară de ceea ce o poartă pe spatele lor, sau este în măruntaie, sau ceea ce e amestecată între oase. Cu aceasta i‑am pedep­sit Noi pe ei pentru fărădelegea lor, Noi doar păzim ade­vărul.

148.  Dacă te învinuiesc de min­ciună, atunci spune: “Dom­nul vostru e plin de îndu­rare, însă nu se va întoarce asprimea sa de la poporul nelegiuiţilor”.

149.  Idolatrii zic: “De ar fi voit Dumnezeu, n‑am fi idolatri nici noi nici părinţii noştri; nici nu ni s‑ar fi oprit nimic”. Astfel şi înaintaşii lor în­vinuiau de minciună [pe profeţi] pînă ce au gustat asprimea Noastră. Spune: “De o ştiţi aceasta cu bună samă, atunci arătaţi‑ni‑o; în­să voi urmaţi numai închipuirii şi sînteţi numai minci­noşi”

150.  Spune: “Numai la Dumne­zeu este dovadă încredinţătoare şi dacă El ar fi voit, v‑ar fi ocîrmuit cu toţii”.

151.  Spune: “Adunaţi martorii voştri care pot mărturisi că Dumnezeu a oprit aceasta”. Şi dacă ar şi mărturisi ei, tu să nu mărturiseşti cu ei şi să nu urmezi poftele acelora ce se leapădă de semnele noas­tre şi celora care nu cred în ziua de apoi şi fac alte fiinţe asemenea Domnului lor”.

152.  Spune: “Veniţi voi să vă ci­tesc ce a oprit Domnul vos­tru; să nu aveţi idoli pe lîngă El: să vă purtaţi bine cu părinţii voştri, să nu omorîţi copiii voştri din pricina sărăciei: Noi vom griji de voi şi de ei; să nu vă apropiaţi de cele ruşinoase, nici pe faţă, nici într‑ascuns; şi să nu ucideţi vreun suflet, ceea ce a oprit‑o Dumnezeu, afară numai după dreptate; aceas­ta v‑a poruncit [Dumnezeu], pentru ca să fiţi înţelepţi.

153.  Şi să nu vă apropiaţi de averea orfanilor, doar ca să o faceţi mai bună pînă ce vor fi vîrstnici; întrebuinţaţi numai măsură şi cumpănă dreaptă; nu porunci sufle­tului vostru mai mult decît poate purta. În cele ce vorbiţi fiţi drepţi, fie chiar faţă de rudele voastre, şi de legămîntul lui Dumnezeu ţineţi‑vă. Aceasta v‑a poruncit [Dumnezeu], pentru ca să vă fie aminte”.

154.  Acesta este drumul Meu cel drept, deci urmaţi‑l şi nu urmaţi alte [căi], ca să nu vă despărţiţi de drumul Său; aceasta v‑a poruncit Dumne­zeu, pentru ca să vă temeţi de El.

155.  Apoi i‑am dat Noi lui Moise scriptura despre deplinătatea celor ce fac bi­ne şi spre deo­sebire a tuturor lucrurilor şi spre ocîrmuire şi îndurare, pentru ca ei[190] să creadă la întîlnirea cu Domnul lor.

156.  Şi această scriptură[191] pe care am descoperit‑o este binecuvîntată; ur­maţi‑i şi temeţi‑vă de Dumnezeu, ca să fiţi păr­taşi la îndurare.

157.  Să nu spuneţi “Scriptura s‑a descoperit [numai] pentru două popoare[192] înaintea noas­tră şi noi n‑am priceput să o citim”.

158.  Sau să nu spuneţi: “De ni s‑ar fi trimis nouă scriptura, am fi fost mai bi­ne ocîrmuiţi decît ei”. Doară de la Dom­nul vostru a venit de la voi învăţă­tura răsvădită şi ocîrmuirea şi îndurarea. Dar cine e mai nelegiuit decît cel ce învinuieşte de minciună semnele lui Dumnezeu şi se abate de la ele? Noi le vom răsplăti celor ce se abat de la semnele Noastre, cu pedea­psă grea, pentru că s‑au abă­tut.

159.  Ce au să aştepte decît vor veni la ei îngerii[193] sau va veni Domnul tău însuşi, sau va veni o parte a semnelor Dom­nului tău? În ziua cînd va veni o parte din semnele Domnului tău, nu‑i foloseşte sufletului credinţa sa, dacă n‑a crezut el de’nainte sau n‑a făcut bine întru credinţa sa. Spune: “Aşteptaţi! Noi aş­teptăm!”

160.  Cu cei ce se dezbină în legea lor şi fac secte să nu‑ţi faci de lucru. Numai Dumnezeu are de lucru cu ei. El le va vesti atunci ce au făcut ei.

161.  Cel ce vine cu fapte bune, aceluia îi va fi răsplată înze­cită, iar cel ce vine cu fapte rele, acela nu va fi pedepsit decît după purtarea sa. Ei, deci, nu vor suferi nici o ne­dreptate.

162.  Spune: “Într‑adevăr Domnul meu m‑a dus pe drumul cel drept spre cre­dinţa cea ade­vărată, spre legea lui Avraam, cel dreptcredincios, care n‑a fost idolatru”.

163.  Spune: “Rugăciunea mea şi închinarea mea şi viaţa mea şi moartea mea sînt ale lui Dumnezeu, Domnul veacu­rilor; El n‑are tovarăşi lîngă Sine. Aşa mi s‑a poruncit şi eu sînt întîiul moslem”.

164.  Spune: “Cum să cer alt Domn afară de Dumnezeu? El e doar Domnul tuturor lucrurilor. Fiecare suflet pri­meşte numai ceea ce şi‑a agonisit singur şi nu trebuie să poarte sarcina altuia. Atunci întoarcerea voastră va fi la Domnul vostru şi El vă va învăţa despre cele asu­pra cărora aţi fost în dezbi­nare.

165.  El este acela care v‑a pus ca urmaşi pe pămînt şi a ridicat treptat pe unii din voi asupra altora, ca să vă ispitească întru ceea ce v‑a dat. Domnul tău este repede la pedeapsă, însă şi iertător, îndurător”.