Biografie

M-am nascut in Bucuresti, in urma cu aproape 43 de ani, intr-o familie de oameni simpli, de la tara, care si-au parasit satele natale pentru un trai mai bun la oras, dar neuitand niciodata de unde au plecat, tanjind mereu dupa locurile de bastina, suspinand cu lacrimi dupa parintii si fratii pe care i-au lasat in urma. Tatal si mama mea nu au avut carte multa, dar si-au dorit ca urmasii lor sa invete si sa ajunga oameni mari, si pentru asta mi-au asigurat mie si surorii mele toate conditiile pentru a reusi in viata, asa cum fac toti parintii responsabili. Dar cu toate astea, nu am fost cocolositi, nu am trait in puf. De mici am fost pusi la treaba, lucrand in gospodaria proprie alaturi de ei, invatand cum se face o inghetata sau cum se gateste o omleta olteneasca, cum se fac betoanele sau cum se ridica o magazie, cum se sapa pamantul sau cum se face vinul.

Anii de scoala mi i-am inceput la cateva strazi de casa, la Scoala Generala 102, din Cartierul Aparatorii Patriei. De mic am fost atras de matematica, istorie si desen. Eram atat de talentat la desen, incat profesorul de specialitate, Dl. Enescu Stefan, mi-a spus: “Daca vei continua sa muncesti, vei ajunge unul dintre cei mai mari artisti ai tarii.” De continuat, am continuat sa lucrez, dobandisem “ochi”, “mana”, dar artist plastic nu am ajuns. Poate ca e mai bine asa! Din pacate, celalalt mare talent pe care l-a dat cartierul asta, Marian, un baiat necajit, care statea la casa de copii, datorita unei tigari fumate dupa iesirea de la examenul sustinut la Liceul “Nicolae Tonitza”, a fost oprit sa mai sustina ultima proba, cea de modelaj, astfel ca Romania a mai pierdut un om de certa valoare artistica.

Pe la 14 ani, tata mi-a adus cartea lui Nicolae Tufoi, “Yoga – izvor de sanatate”, si dupa ce am citit-o, am avut intuitia indistructibilitatii sufletului uman, desi nu exista nicio referire in paginile cartii la nemurirea sufletului, ea adresandu-se corpului fizic, ci doar cateva pagini, in engleza, despre sistemul bio-energetic. Aceata a fost primul meu contact cu hatha-yoga si cu metodele sapientiale orientale.

Liceul l-am facut tot aproape de casa, un liceu cu profil auto, Liceul Industrial nr.9, in care nu m-am evidentiat decat in clasa XII-a, cand dupa anii cu medii mediocre la matematica si fizica, mi-a revenit pofta de a studia aceste materii, ajungand sa particip chiar si la Olimpiada de matematica pe sector. Cea care m-a ajutat sa-mi depasesc mediocritatea, si careia ii multumesc pentru sprijinul acodat, este doamna profesoara Otoiu. Tot la o olimpiada, dar de sah, am participat in anii liceului, reusind cateva victorii in fata unor jucatori mai titrati. Una din amintirile ramase din anii de liceu este cea legata de o lucrare la Limba si Literatura Romana, profesoara fiindu-mi diriginta Popa Rodica, care dupa ce mi-a apreciat imaginatia pusa in slujba unei povestiri cu iz SF, imi spune: “Imi pare rau, iti dadeam un zece, dar pentru greselile de ortografie si de gramatica, nu-ti pot da mai mult de nota sapte.”

De mic mi-au placut romanele politiste, de aventuri, de spionaj, western-urile si romanele istorice, citind cam tot ce-mi pica in mana, asa ca in adolescenta am scris cateva zeci de pagini despre un super-politist, o combinatie intre Sherlock Holmes si Bruce Lee, ceva gen “mind and fist”.

Pe la sfarsitul clasei a XI-a, am pasit intr-o sala de forta, unde baieti inimosi trageau de fiare pentru a-si modela truprile. Pe atunci nu existau suplimente alimentare, iar creatina fosfat si monohidrat nu se “inventase” inca, de steroizii anabolizanti nici nu putea fi vorba. M-a prins repede acest sport, dar in ciuda vointei, nu am reusit sa iau mai deloc in greutate, asa ca am amanat trasul de fiare pana spre sfarsitul facultatii.

Tot in anii de liceu am desprins si cateva tehnici de arte martiale, si am vazut pentru prima oara o demonstratie de “extindere de Ki”, facuta de un prieten, care azi e maestru de aikido, Chivulescu Bogdan. Cu Bogdan ma antrenam pe un bloc din Dorobanti, sfidand vecinii securisti, care tot il amenintau si-l sicanau. In acele vremuri, artele martiale erau scoase in afara legii, doar pe ici, pe colo, mai predau Ungureanu, Marinescu, Adrian Popescu-Sacele si Dan Stuparu, care acum sunt mari maestri de karate.

In ultimul an de liceu incepusem sa frecventez BCS si BCU, unde cautam carti legate de religiile orientale, incadrez aici si yoga, si zenul, de parapsihologie, dar si de filosofie, psihologie si psihiatrie. Tin minte ca la BCU am copiat intreaga lucrare cu teza de doctorat a lui Mircea Eliade, despre meditatia yoga, care, din pacate, a pierit in flacarile “revolutiei”.

Armata am facut-o la marina, la Tulcea. In acea perioada, am fost la munci agricole si la Canal, la Poarta Alba. Intors acasa, m-am reangajat la IMGB, la Antrepriza Nuclear-Montaj, si am reinceput pregatirea pentru admiterea la facultatea TCM. Si dupa doar patru luni de pregatire, am reusit ceea ce nu reusisem prima oara, sa devin student la Politehnica. Cei din generatia mea stiu cat de greu se intra la facultate pe atunci, pentru a obtine legitimatia de student trebuia sa inveti, nu gluma. Acum, orice persoana mai putin dotata intelectual poate face o facultate, ba poate sa obtina si doctoratul, daca are bani si legaturile necesare. Pacat!

Facultatea am facut-o la seral, si am terminat-o in 1996, fiind prima generatie care dadea si examen de licenta, pe langa lucrarea de diploma. In tot acest timp, am lucrat in 2 schimburi, dimineata si seara, la Fabrica de Paine Berceni, ca mecanic de intretinere.

Revolutia m-a prins in strada. Pe 21 decembrie am participat alaturi de sora mea la manifestatia anti-ceausista si anti-comunista de la Universitate. Dintre cei prezenti atunci, am retinut o singura figura, pe cea a unui pictor, mic de statura, pe care l-am revazut in perioada ulterioara evenimentelor, dar care acum e disparut din viata publica. Pe 22 decembrie am fost la CC, iar pe 23 la TVR si apoi la Politehnica, unde am primit un pistol-mitrariera AKM sa apar facultatea de “teroristi.” Ce naivitate! Dupa ce s-a dat ordin ca pe 28 decembrie sa predam armele, am stat cateva zile in “adormire”, ca pe 12 ianuarie sa particip la manifestatia din Piata Victoriei, incheiata cu mascarada masinilor cu sticle imprastiate in zona, pentru a da impresia ca manifestantii sunt bauti. Atunci, Petre Roman a primit un bulgare de zapada in plina figura!

Perioada mea revolutionara am continuat-o alaturi de studentii de la Medicina, unde am creat Grupul Independent pentru Democratie (GID). Ne strangeam cativa studenti la Eroilor, iar in Piata Victoriei ajungeam cateva mii. Au urmat evenimentele din 28 ianuarie, 19 februarie, apoi televiziunea, si in cele din urma, Piata Universitatii, unde am stat circa o saptamana la cort. La final, au venit si minerii! Avand experienta atator luni de lupta in strada, mi-am dat repede seama ca incendierea autobuzelor din 13 iunie era o diversiune ordinara, pusa la cale pentru a compromite miscarea studenteasca si partidele istorice, PNT-CD si PNL. Spre norocul meu, am scapat de bataia administrata de mineri “legionarilor” lui Iliescu.

In politica nu am intrat, deoarece imi displaceau cateva figuri aciuite in curtea partidelor istorice. Pe vremea aceea eram un infocat sustinator al taranistilor, iar Corneliu Coposu si Ion Ratiu reprezentau repere politice si morale demne de urmat. Imi amintesc ca prin 1995 sau 1996, inainte de alegerile prezidentiale, vine cineva din staff-ul de campanie a lui Constantinescu sa cumpere o carte – il ajutam pe un prieten revolutional -, si i-am sugerat ca CDR va castiga doar daca promite mai mult decat PDSR. Pe atunci, mi se parea moral sa faci promisiuni pentru a ajunge la putere, Il vedeam pe Milica si alianta partidelor de dreapta ca pe unica solutie de a salva Romania. Proasta socoteala!

Nu pot trece mai departe de aceasta perioada fara sa amintesc de dragostea mea pentru carti si istorie, dar si despre cautarile mele spirituale, despre intalnirile cu oameni extraordinari, dintre care Parintii Ioan Iovan si Gheorge Ghelasie raman persoanele care m-am marcat in mod deosebit, unul prin dragostea lui dumnezeiasca, iar celalalt prin ascutimea spiritului sau.

Pana in jurul varstei de 20 de ani am fost ateu, desi iubeam Adevarul, fara insa sa stiu ca El este Viu, si ca este o Persoana. Au urmat ani de cautari spirituale, ani de urcusuri si coborasiuri, de indoieli si certitudini, pana ce m-am hotarat sa urmez ferm Calea despamantenirii. Acea perioada de devotiune a avut ca rezultat o exterienta duhovniceasca consistenta care a culminat in anul 2000 sau 2001 cu un eveniment la care toti misticii sau ascetii crestini vor sa participe. Am putut vedea atunci ceea ce Biblia si Sfintii Parinti o spun mai pe fata, mai pe ocolite: Dumnezeu e Lumina necuprinsa, Iubire si Pace, si tronul Sau se afla in inima zdrobita si smerita. Da, Dumnezeu exista, dracul exista, iar omul se inrobeste ori unuia, ori altuia. Aceasta intalnire admirabila, incredibila, mi-a dat puterea sa fac fata greutatilor vietii, sa cred ca orice este posibil, chiar sa ajung in fruntea tarii, desi totul pare ca-mi sta impotriva.

Prin 1991 am devenit discipolul Doamnei Nineta Crainici, instructor de yoga, care era una dintre cele mai vechi practicante ale acestei metode de optimizare umana. Prin domnia sa am participat la conferintele Societatii culturale “Getica”, care-i avea printre membrii sai pe urmatorii: Acad. Pandele Olteanu, ilustru slavist, Ion Ghinoiu, remarcabil etnolog, pe ing. Gabriel Gheorghe, Dr. Nicolae Badea (parlamentar PNT-CD), Acad. Prof. Univ. Nicolae P. Leonachescu (parlamentar PRM), Arh. Silvia Paun, Dr. Vasile Boroneant. Cred ca in anul 1993 am devenit secretarul acestui centru de cultura si studiu multidisciplinar al trecutului poporului roman. Acestor oameni le datorez apetitul meu pentru cunoastere.

Dupa 1998, an in care am fost trimis in somaj, am avut mai multe activitati profesionale: operator de interviu, grafician, bodyguard, anticar, etc.

In 2000, am participat la exit-poll-ul celui de-al doilea tur de scrutin pentru prezidentiale, romanii trebuind sa opteze atunci intre “rau” (Vadim Tudor) si “mai putin rau” (Ion Iliescu) – cel putin asta era formula aleasa de masinia de propaganda de provenienta oculta pentru a-i taia presedintelui PRM orice sansa de a ajunge in fruntea tarii -, si trebuie sa recunosc ca in ciuda a ceea ce crede Vadim Tudor, pe care eu l-am votat atunci, deoarece nu el era vinovat de moartea a mii de romani, cei mai multi alegatori l-au votat pe Ion Iliescu.

In paralel cu activitatea de colaborator al institutului condus de Alin Teodorescu, am lucrat ca anticar la “Libraria Noi”, unde l-am cunoscut pe presedintele Emil Constantinescu, care avea trecut in CV-ul oficial ca e colectionar de carte veche, desi niciun anticar nu-l cunostea pentru “pasiunea” sa. Vizita suitei prezidentiale la anticariatul “Librariei Noi” a declansat scandalul produs in jurul editarii albumului “Eterna si fascinanta Romanie”. Cat timp am fost anticar aici, l-am cunoscut pe ambasadorul Braziliei, un om de cultura fascinant, vorbitor al mai multor limbi straine, pe ambasadorul Egiptului, pe care l-am trimis la plimbare deoarece s-a comportat ca pe mosia proprie, pretinzand o reducere de 50% pentru hartile vechi achizitionale, cand reducerea era de maxim 15%, dar si cativa politicieni care aruncau cu banii pe enciclopedii si carti rare pentru a impresiona noua ciocoime si fatucile cu plete blonde.

(Va continua)