Anonymous a spart site-ul CIA

Site-ul Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA) era inaccesibil vineri după-amiaza, în timp ce grupul de hackeri activişti Anonymous afirmă că l-a atacat, anunţă Mediafax.

“CIA Tango down”, a anunţat un membru al grupului Anonymous pe contul Twitter @YourAnonNews, utilizat frecvent de activiştii hackeri. “Tango Down”, în jargonul forţelor speciale, înseamnă că un inamic a fost doborât. Nicio explicaţie suplimentară nu a fost furnizată de Anonymous.

Vineri după-amiaza conectarea la site-ul cia.gov era imposibilă. După mai bine de două ore de la o primă încercare, un jurnalist AFP a fost direcţionat pe o pagină anunţând că site-ul este inaccesibil.

“Studiem aceste informaţii”, a declarat o purtătoare de cuvânt a CIA, întrebată în acest sens.

Membri ai grupului Anonymous au anunţat tot vineri că au blocat site-ul camimex.org.mex, aparţinând Camerei Minelor din Mexic. Acest site nu putea fi accesat vineri.

Luna trecută, hackeri Anonymous au dezactivat temporar site-urile Departamentului american al Justiţiei şi poliţiei federale (FBI), ca represalii faţă de închiderea site-ului de partajare online MegaUpload, acuzat de piraterie “masivă”.

Grupul de ahackeri Anonymous nu a furnizat nicio explicaţie asupra atacului vizând CIA.

În iunie, un grup apropiat Anonymous, Lulz Security, a blocat, deja, temporar, site-ul CIA.

Majoritatea acţiunilor Anonymous sunt atacuri de tip denial-of-service (DoS, “negarea serviciului”), care constau în blocarea site-urilor prin accesări simultane.

Posted on 11 februarie, 2012, in Externe and tagged , . Bookmark the permalink. Scrie un comentariu.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s