Destrămarea UE. Zona euro are gripă, iar Europa de Est a început să strănute. Italia şi Spania îngroapă euro la anul. O arată cifrele de acum

Money.ro: Italia și Spania îngroapă euro la anul. O arată cifrele de acum

Italia şi Spania nu sunt doar ipotetic pe marginea prăpastiei. Cifrele arată că dacă nu se întâmplă ceva miraculos, cele două ţări nu vor prinde în stare de solvabilitate revelionul 2013.

Recorduri, peste recorduri, peste recorduri, peste recorduri… Nicio veste pozitivă din sudul Europei în ultimele luni.

La felul în care arată acum finanţele Italiei şi Spaniei, dacă nu scad costurile de finanţare şi cu spectrul unei recesiuni în 2012, cel mai probabil cele două ţări nu vor prinde 2013 în Zona euro, dacă aceasta va mai exista.

Italia

Datoria publică este la 1.900 miliarde de euro şi anul viitor Trezoreria trebuie să împrumute aprox. 400 miliarde de euro, bani care să meargă la finanţarea deficitului bugetar, la plata dobânzilor la credite şi la rostogolirea datoriei care ajunge la scadenţă.

Ţara are nevoie urgentă ca dobânzile pe care le plăteşte pentru a se împrumuta să scadă. Într-o licitaţie de datorie pe termen scurt ţinută vineri, Italia a împrumutat 10 miliarde de euro la preţuri record. Ţara este văzută atât de risantă, încât pentru datoria pe 2 ani investitorii au cerut un ranament mediu de 7,8%. Cu doar câteva săptămâni mai devreme pragul de 7% pentru împrumuturi era văzut ca unul care trebuie apărat cu orice preţ, acum se pare că nici cel de 8% nu mai este sigur.

Economia Italiei a stagnat în T3 raportat la T2 şi este foarte posibil ca ţara să fi intrat deja în recesiune. Sondajele nu sunt nici ele prea încurajatoare, sectorul manufacturier fiind în a patra lună consecutiv în contracţie.

Cum ar arăta finanţele Italiei dacă se menţin condiţiile actuale? Un calculator creat de cei de la Reuters ne dă o parte din răspunus.

La o dobândă medie de 7,8% pe an (este luată în calcul o scadenţă medie de 7 ani), creştere economică 0,3% (prognoză FMI) şi un nivel al datoriei publice de 121% din PIB, Italia ar avea nevoie de un excedent bugetar primar de 8,9% din PIB pentru a menţine datoria publică neschimbată. Excedentul primar reprezintă diferenţa dintre cheltuielile şi veniturile statului înainte de plata dobânzilor la împrumuturi.

Pentru 2012, Italia prognozează că va avea un excedent primar de 3,7%. Pentru a acoperi diferenţa de până la 8,9% din PIB, statul ar avea nevoie, ca pe termen lung, să reducă cheltuielile sau să crească veniturile (ori o combinaţie dintre cele două) cu 5,2% din PIB (~84 de miliarde de euro, în prognoza de PIB nominal la preţuri curente a FMI pentru 2012). Şi suma este necesară doar pentru a menţine datoria publică la 121% din PIB! Prognoza FMI arată că Italia va reduce deficitul, în termeni nominali, de la 64 miliarde de euro în 2011 la 38 miliarde în 2012.

Cifrele sunt şi mai dure în cazul în care Italia cade în recesiune, fiind necesar un efort de austeritate mai susţinut.

Spania

Deşi nu este în liga mare a datoriei publice în Europa, Spania este pe cale să adauge 10 puncte procentuale la datoria publică în doar doi ani, de la 60% din PIB în 2010, la 70% în 2012 (782,8 miliarde de euro). Cu o rată a şomajului de 21%, bănci lovite de bula imobiliară şi o creştere economică sub potenţial, Spania se prezintă drept o victimă perfectă în faţa crizei datoriilor. Economia a stagnat în T3 faţă de T2 şi creşterea anuală este de 0,8%.

La o creştere de 1,1% şi dobânzi de 6,4%, Spania ar avea nevoie să ruleze un excedent primar de 3,7% din PIB pe termen lung pentru a menţine datoria publică neschimbată, confrom claculatorului Reuters. Însă, pentru Spania se prognozează că deficitul va fi de 3,5% din PIB în 2012, asta înainte de plata dobânzilor. Ceea ce înseamnă că, la actualul nivel de cost al finanţării, guvernul Spaniei ar trebui să adune un surplus la buget de 7,2% din PIB faţă de prognoză. În termeni nominali, asta înseamnă 80 miliarde de euro.

2012

Calculatorul celor de la Reuters ia în calcul refinanţarea întregii datorii guvernamentale la o rată fixă  de dobândă, ceea ce, practic, nu poate să dea decât o perspectivă aproximativă a evoluţiei poverii suplimentare asupra finanţelor publice. Mai mult, calculul este pur teoretic, pentru că este aproape imposibil ca Italia sau Spania să mai fie solvabile până ca întreaga datorie să ajungă să fie refinanţată. Dar sunt posibile calcule pentru 2012.

În 2010, datoria Italiei purta o dobândă medie de 2,1%, confrom datelor oficiale. Refinanţarea a 400 miliarde de euro la 7,8% în 2012 înseamnă o povară suplimentară de 22,8 miliarde de euro (1,4% din PIB), bani care intră direct la deficit şi pentru care este nevoie de măsuri echivalente de austeritate. Ca termen de comparaţie, Italia a aprobat măsuri de austeritate de 60 miliarde de euro până în 2012-2014, ceea ce înseamnă că media anuală de economii la buget este 20 miliarde de euro. Practic, întregul efort al guvernului de a trece la un buget echilibrat ar fi subminat de creşterea costurilor de finanţare.

Procentul din PIB se aplică la un scenariu în care economia creşte cu 0,3%, pentru că în situaţia, deja probabilă, ca 2012 să fie un an de recesiune, acesta ar creşte în consecinţă.

Pentru Spania, sursele oficiale arată că datorie de 120 miliarde de euro va ajunge la maturitate în 2012. Aici vorbim doar de datoria guvernului central, care este mai mică decât datoria publică totală. Necesarul de emisiune a ţării în 2012 ar fi astfel în jurul a 200 miliarde de euro, dacă este luată în considerare toată datoria publică plus dobânzile. În 2010, datoria publică purta un randament mediu de 3,53. În octombrie 2011, media a ajuns la 4%, conform datelor oficiale. Dacă anul viitor cele 200 miliarde vor fi refinanţate la o dobândă medie de 6,4%, costurile vor creşte cu 5,8 miliarde de euro faţă de nivelul de dobândă din 2010 şi cu 4,8 miliarde faţă de cel din octombrie 2011. Asta înseamnă un efort suplimentar de 0,5% din PIB, pe un scenariu în care economia creşte cu 1,1%. Spania urmăreşte să reducă deficitul bugetar de la 6,6% în acest an, la 4,4% în 2012.

Nu doar statele se bat pentru bani

Băncile apelează tot mai mult şi mai des la facilitatea de creditare a BCE. Pentru că nu au credibilitate sau active de calitate prin care să obţină finanţare de pe piaţa liberă, de la bănci cu bani disponibili, instituţii financiare din ţări ca Spania şi Italia aleg să bată la uşa BCE. De altfel, săptămâna trecută, băncile din Zona euro au luat cea mai mare sumă de la Centrală din ultimii ani – 247 miliarde de euro –după ce cu o săptămână în urmă au spart un nou record cu împrumuturi de 230 miliarde de euro.

Conform datelor FMI, băncile din Spania au de refinanţat datorii ajunse la scadenţă de 120 miliarde de euro în 2012. Tot FMI spune că băncile din Italia au de răscumpărat bonduri care ajung la scadenţă de 104 miliarde de euro anul viitor, în condiţiile în care emisiunea de noi obligaţiuni va fi foarte dificilă.

Fără putere

Ceea ce e mai problemă pentru cele două ţări este că jocul nu mai e în mâna lor. Au schimbat guvernele, au luat sau au anunţat măsuri de austeritate, însă încrederea în finanţele celor două nu a crescut. În momentul de faţă, marele merit că acestea însă se mai împrumută la dobânzi de o singură cifră este al BCE, care a intrevenit în piaţa secundară şi a cumpărat datorie de aproximativ 120 miliarde de euro începând cu luna august. Tot către BCE se îndreaptă şi acum privirile, şi cam toată finanţa lumii cere ca banca să ia modelul Federal Reserve şi să tipărească bani, ba chiar să se prezinte la licitaţii şi să cumpere obligaţiuni (mai multe despre asta aici). Ăsta e primul pas, pentru ca apoi să poată fi implementată uniunea politică şi fiscală, care ar trebui să dea stabilitate Zonei euro.

Lucrurile până acum au mers însă foarte greu în Europa, şi Germania este în opoziţie cu cele mai multe dintre propunerile neortodoxe de până acum (mai ales când vine vorba de monetizare şi obligaţiuni comune). Între timp, Belgia, Austria, Slovenia, Franţa, şi cam toate ţările din Zona euro, cu excepţia Germaniei. Asta dacă ultima licitaţie a nemţilor a fost doar un accident de parcurs, pentru că altfel criza euro a ajuns cu adevărat la rădăcină.

Spania la 10 ani, în ultimii trei ani

Italia la 10 ani, în ultimii trei ani

Sursă grafice: Bloomberg

Adevărul: Zona euro are gripă, iar Europa de Est a început să strănute

Extinderea crizei datoriilor de stat din zona euro ajunge în statele est-europene. În timp ce Ungaria are iar nevoie de FMI pentru a evita incapacitatea de plată, monedele naţionale ale Cehiei şi Poloniei se depreciază, iar investitorii fug de absolut orice înseamnă obligaţiuni guvernamentale europene.

Agenţia de evaluare financiară Moody’s a revizuit în scădere ratingul de ţară al Ungariei, acesta ajungând astfel în categoria „junk“. Forintul, moneda naţională a Ungariei, a înregistrat imediat o depreciere de 2% în raport cu euro.La rândul ei, moneda unică europeană s-a depreciat pentru a patra săptămână consecutiv în raport cu dolarul, atingând cel mai scăzut nivel din ultimele şapte săptămâni.

Monedele Cehiei şi Poloniei au suferit şi ele deprecieri de mai bine de 1%. Cu toate acestea, cele două ţări nu pot fi comparate cu Ungaria – cea mai îndatorată ţară est-europeană, cu o pondere a datoriei publice în PIB de 80%. Însă toate cele trei state au aceeaşi slăbiciune – expunerea pe băncile din Vestul Europei. Aceasta ar putea duce la o depreciere şi mai accentuată a monedelor naţionale, transmite „The Wall Street Journal“.

Datoria publică a Poloniei se ridica la 55% din Pib la sfârşitul lui 2010. Acum, aceasta a coborât la 52,6%. Media datoriei publice pe regiune se ridică la aproximativ 40% din PIB.

Maghiarii sunt însă deosebit de vulnerabili în faţa volatilităţii cursului – ei au împrumuturi în valută cu o valoare de 21% din PIB.

Alte state emergente din Europa vor fi lovite de scăderea cererii din Vest. Însă asta va afecta şi mai tare economiile deschise mici, precum Ungaria. În Cehia, unde exporturile reprezintă 75% din PIB, lovitura va fi puternică: avansul economic va încetini de la 2,4% în 2011 la 1% în 2012, potrivit prognozelor UBS. Economiile mai echilibrate, unde cererea internă şi investiţiile sunt mai puternice (este cazul Poloniei), s-ar putea dovedi mai rezistente.

Însă reducerea expunerii băncilor străine este o îngrijorare prezentă în toate cele trei ţări. Statele europene s-au bazat în special pe băncile din Vestul Europei în ultimele două decenii. În Polonia, băncile străine deţin 72% din activele din sistemul bancar, în timp ce în Cehia ponderea se ridică la 97%.

Rata depozitelor fiind destul de redusă în toate aceste state şi adesea depăşită de cea a creditelor, subsidiarele din regiune ale marilor bănci se bazează pe împrumuturi de la grupurile-mamă pentru finanţare şi pentru desfăşurarea operaţiunilor. După criza din 2008, băncile din Europa de Vest şia-u menţinut expunerea pe regiunea estică datorită Acordului de la Viena. Însă, cum băncile sunt acum mult mai fragile, putem spera cel mult la un acord de reducere ordonată a expunerii, spune o persoană care a fost implicată în elaborarea Acordului de la Viena, scrie publicaţia de business.

Retragarea băncilor europene ar putea „şterge“ 0,5 – 1% din creşterea economică a Europei de Est în 2012, potrivit estimărilor Royal Bank of Scotland.

Adevărul: Islanda nu se vinde chinezilor

Ministrul de Interne islandez a refuzat categoric să dea unda verde vânzării a 300 de kilometri pătraţi din Islanda către un miliardar chinez. Oficialul nu a “înghiţit” povestea chinezului, că s-ar fi îndrăgostit instantaneu de Islanda şi consideră că guvernul chinez vrea să îşi stabilească un cap de pod în nordul extrem pentru a avea un cuvânt de spus la împărţirea resurselor arctice.

Islanda a blocat în ultimul moment încercarea unui miliardar chinez de a cumpăra 300 de kilometri pătraţi din cei 100.000, cât are insula în total. Autorităţile de la Reykjavík se tem că o asemenea concesie ar da Beijingului un avanpost important în Atlanticul de Nord, scrie “Financial Times”. Ögmundur Jónasson, ministrul de Interne al ţării, a respins vineri oficial cererea lui Huang Nubo, unul dintre cei mai bogaţi chinezi. Chinezul se oferise să dea zece milioane de dolari pentru pământ şi să facă investiţii de 200 de milioane de dolari.

Miliardarul-poet a povestit că a dezvoltat o febleţe pentru Islanda din timpurile în care studia la Beijing şi avea un coleg de cameră islandez. După absolvire, Huang a lucrat pentru departamentul de propagandă al partidului comunist şi apoi în Ministerul Construcţiilor. Apoi, la începutul anilor 90, a înfiinţat compania de turism Zhongkun. A pus piciorul pentru prima dată în Islanda abia anul trecut, dar a declarat că s-a îndrăgostit instantaneu de această ţară.

Fără precedente periculoase

Nu l-a convins pe ministrul de Interne. Ministrul a explicat că o asemenea afacere ar încălca legile privind investiţiile referitoare la companiile non-europene. Iar a face o excepţie de la lege în acest caz ar stabili “un precedent periculos”, a declarat el pentru “Financial Times”.

Jónasson este de părere şi că un stat nu ar trebui să-şi vândă bunurile nici măcar într-un moment în care economia este slăbită. “Când o naţiune are probleme, moneda este slabă, e momentul să te păzeşti de cei care încearcă să cumpere resursele naţionale ieftin”, spune premierul. Mai mulţi experţi islandezi au apreciat că, prin această mişcare, China ar dori să aibă un cuvânt de spus în regiunea Arcticii şi în cursa pentru rersursele energetice (petrol şi gaze naturale) şi noile căi de navigaţie ce devin accesibile odată cu topirea gheţurilor.

Ministrul de Interne s-a opus ofertei miliardarului, în ciuda faptului că propunerea avea sprijinul tacit al preşedintelui islandez, pe cel al premierului şi pe cel al miniştrilor de Externe şi de Economie. În asemenea chestiuni decide însă Ministerul de Interne.

Iar Jónasson a avertizat că, în acest moment, China cumpără peste tot în lume pământ. Huang Nubo a explicat că dorea să cumpere pământul islandez pentru a construi o staţiune de agrement. Pământul pe care dorea să-l achiziţioneze nu este fertil, dar se află în imediata apropiere a unui port important, ceea ce ar fi ridicat probleme de securitate, potrivit unor oficiali islandezi. În septembrie, Huang declarase pentru FT că va renunţa la investiţie dacă se va lovi de opoziţia autorităţilor islandeze. El a avertizat totuşi că o asemenea opoziţie va da un semnal negativ altor investitori chinezi.

“Prejudecată faţă de chinezi”

Vestea a fost primită rău de miliardar. “Refuzul reflectă mediul de investiţii incorect şi parohial cu care se confruntă companiile chineze în străinătate”, a declarat Huang pentru “China Daily”. Pierderea este şi una pentru chinezi, şi una pentru islandezi.Huang a mai acuzat Occidentul că face nedrept presiuni asupra Beijingului să îşi deschidă mai mult piaţa internă, în timp ce acelaşi Occident blochează investiţiile chineze.
După ce a dat faliment în 2008, Islanda se află în prezent în plin proces de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană.