Germania va închide 31 de baze militare până în 2017
Guvernul german a decis miercuri închiderea treptată a 31 de baze militare, în cadrul unui program de reducere a forţelor armate decis în luna mai, potrivit AFP, citată de Mediafax.
Cele mai multe dintre baze vor fi închise până în 2015, iar restul vor fi desfiinţate până în 2017, din cauza unor detalii specifice care trebuie reglementate în unele cazuri, potrivit textului adoptat miercuri de Consiliul de Miniştri.
În plus, mai multe dintre cele 381 de baze militare germane care vor fi menţinute în funcţiune vor trebui să-şi reducă activitatea.
Ministrul Apărării, Thomas de Maiziere, urmează să prezinte detaliile planului într-o conferinţă de presă care va avea loc miercuri.
Programul este inclus într-o vastă reformă a forţelor armate germane, care a fost adoptată în luna mai şi care prevede reducerea efectivelor de la 220.000 la 185.000 de membri şi o mai bună pregătire pentru participarea la misiuni internaţionale.
În urma reorganizării, Germania va dispune de un contingent permanent de 10.000 de militari pregătiţi pentru misiuni internaţionale. În prezent, 7.000 de militari germani participă la misiuni în străinătate, fiind staţionaţi în principal în Afganistan şi Kosovo.
Posted on 27 octombrie, 2011, in Externe and tagged baze militare, Germania. Bookmark the permalink. Un comentariu.

















































eu nu ami inteleg nimic europa se dezarmeaza si rusia se inarmeaza si cand o venii invazia muscalilor asupra europei o sa ne prinda pe toti cu pantalonii in vine si muscalilor nu o sa le fie foarte greu sa ajunga pana prin italia cu forta lor armata in fata unei europe dezorganizate demilitarizate si dezbinata si romania va cadea prima uffffff si americanii isi vor lua talpasita la spinare cand vor vedea ca se ingroasa gluma nui prea stralucit viitorul din pacate mai bine zis destul de intunecat