Când suntem conduşi de proşti, suferă şi deştepţii. Boc: România are în prezent cel mai mare grad de securitate pe care l-a avut vreodată prin prezenţa scutului antirachetă”. Oare nu l-a informat nimeni pe premier că SCUTUL ANTIRACHETĂ NU EXISTĂ? Abia din 2018 poţi susţine treaba asta, după ce scutul va deveni operaţional, dar nici atunci! Ce se va alege de România dacă va fi atacată în următorii ani de Rusia? După mintea locatarului de la Cotroceni şi a valetului său, ţara noastră va fi în siguranţă datorită scutului antirachetă virtual, care ne va apăra de tancurile şi mitrarierele ruseşti. Unde eşti tu, Ţepeş Doamne?

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, la Carei, unde a participat la manifestările dedicate Zilei Armatei, că România are în prezent cel mai mare grad de securitate pe care l-a avut vreodată prin prezenţa scutului antirachetă, transmite corespondentul Mediafax.

“Niciun moment din istoria României nu a fost posibil fără Armată. Cele mai importante realizări sunt legate de Armata Română”, a declarat premierul Emil Boc în discursul suţinut la Monumentul Ostaşului Român din Carei, în faţa a aproximativ 300 de persoane, în mare parte elevi.

Premierul a afirmat că România are, în prezent, cel mai mare grad de securitate.

Viitorul ambasador american la Moscova: SUA nu vor da niciodată garanţii juridice Rusiei că scutul anti-rachetă nu este îndreptat împotriva sa. Bătăiosu: Aţi priceput acum la ce serveşte baza militară de la Deveselu? Ce măsuri credeţi voi că va lua Rusia în cazul României, devenită “ţintă prioritară” (Băsescu)? E pregătită România să facă faţă unui conflict cu Rusia? Vai de capul nostru, cu asemenea conducători iresponsabili şi incapabili!

“Armata Română a ridicat prestigiul României în teatrele de operaţii. România are, în prezent, cel mai mare grad de securitate pe care l-a avut vreodată prin prezenţa scutului antirachetă”, a declarat Boc, adăugând că declaraţiile vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, care a spus că este pentru prima oară în istoria SUA când componente ale Armatei americane se află sub comanda Armatei Române, reprezintă “o recunoaştere a profesionalismului Armatei Române”.

Premierul Emil Boc a participat, marţi, la Carei, judeţul Satu Mare, la manifestările organizate de Ziua Armatei Române. Acesta a salutat Garda de Onoare, a asistat la ceremonialul religios, iar după discurs a depus o coroană de flori la Monumentul Ostaşului Român.

Premierul va mai participa la Carei la punerea pietrei de temelie pentru cea de-a treia hală a fabricii Contitech Fluid Automotive Romania, parte a concernului Contitech AG.

Citiţi Interviul cu Marian Bătăiosu pentru publicaţia Polemika

Bogdan Deleanu: Rachete în ceaţă

Furtuna de declaraţii diplomatice despre scutul antirachetă NATO continuă, la mai bine de un an de la un articol în care discutam situaţia similară cu cea de acum. Ori, date fiind limitările tehnice şi logistice ale sistemului, ajungem să ne întrebăm de ce atâta atenţie pentru această chestiune? Chiar este vorba de potenţiala destabilizare a unui sistem de securitate colectivă ce a funcţionat timp de aproape 40 de ani, sau totul este doar un alt joc diplomatic? Un joc pentru care scutul antirachetă este doar o scuză, o umbrelă folosită stângaci de diplomaţi cu agende încărcate şi puţin timp la dispoziţie?

De ce ar spune ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitry Rogozin, că NATO arată perfidie în decizia de a continua cu amplasare noului scut anti-rachetă în România în 2015? De ce ar declara Michael McFaul, ambasadorul desemnat al Washingtonului pentru Federaţia Rusă, că el nu are niciun interes să dea vreo garanţie Kremlinului pentru ce face sau nu America alături de aliaţii săi? Dar mai ales, de când suntem aşa de siguri că acest scut este cu adevărat relevant în contextul actual?

Vicepreşedintele AP NATO: “Scutul antirachetă este ineficient. Se ştie că trei sferturi din rachete trec de el”. Cu toate acestea, Băsescu susţine că odată cu semnarea acordului cu SUA, “nivelul de securitate al României este cel mai înalt din istoria acestei ţări”. Fraţilor, v-am mai spus, România va fi atacată de Rusia înainte ca scutul antirachetă să fie operaţional. NATO este o organizaţie ineficientă şi niciun stat membru nu-şi va băga pielea în saramură pentru noi. Românii nu se pot baza decât pe ei înşişi şi pe Armata Română. Din păcate, forţele noastre armate au fost intenţionat decimate, dezarmate şi demoralizate, pentru ca România să fie o victimă sigură a unei agresiuni externe

Clarificări

La o analiză sumară întreaga dezbatere pare similară unei discuţii între câţiva bătrânei în staţia de autobuz. Tehnologia în sine, potenţialul ei defensiv (sau ofensiv), ameninţarea de care este proiectată să protejeze, interesul de a folosi această tehnologie şi mai ales (pentru noi) rolul aliaţilor SUA şi al NATO, toate aceste date ale problemei ar arăta un cu totul alt scenariu decât cel vehiculat de Rusia.

Să începem cu micile rachete protectoare în sine. Este vorba de un sistem comprehensiv de detectare, urmărire şi interceptare a unor rachete balistice lansate de potenţiali agresori. Sistemul conţine o mulţime de componente, cele mai importante fiind radarele de urmărire şi bateriile de rachete interceptoare în sine şi, date fiind vitezele mari atinse de rachetele balistice ce trebuie interceptate, necesită o coordonare complexă între diversele componente pentru a reuşi ceea ce este, din multe puncte de vedere, lovirea unui glonte cu altul. Nu este de mirare aşadar că rata de reuşită este pusă la îndoială de mulţi. Declaraţiile deputatului francez Jean Boucheron, vice-preşedinte al Adunării Parlamentare NATO, sunt un exemplu în acest sens, dar şi numeroase teste contrazic concluziile optimiste ale promotorilor tehnologiei.

Apoi, proiectarea rachetelor SM3 ne arată că ele nici nu sunt capabile (scrie „limited”, ce-i drept) să facă faţă unor rachete intercontinentale, adică grosul problemei ruse, fiind axate pe interceptarea de rachete cu rază medie şi scurtă de acţiune, limitate la număr, cum ar putea de exemplu să producă un stat ca Iranul.

Dar poate totul va merge bine şi tehnologia va avansa semnificativ, extrem de repede. Poate are loc un „break-through” tehnologic. Aşadar să ne imaginăm că până în 2015-2020, sistemul ar fi perfecţionat, şi nu ar mai da rateuri de niciun fel.

Rusia s-a dotat cu un nou radar mobil de mare acoperire si a deschis un centru de spionaj in Serbia pentru baza militara de la Deveselu

Cum ar fi dacă?

Suntem în anul 2018 şi în România există atât radare, cât şi baterii de rachete SM3b, nave americane NATO Aegis patrulează în Mediterana şi chiar în Marea Neagră cu permisiunea Turciei şi radarele din celelalte ţări NATO bipăie în sincronizare perfectă. S-a terminat cumva cu ameninţarea Rusiei? Suntem liberi să dăm telefon la Kremlin şi să glumim cu Vova despre Armata a 14-a?

Nu.

Sistemul NATO, în totalitatea lui, nu poate face faţă supărării lui Volodya. Cu numărul său de baterii şi potenţialul fiecăreia de interceptare a unui număr limitat de proiectile (între care nu se află rachetele ICMB), într-un timp limitat, chiar şi cu o rată de intercepţie de 100%, abia dacă s-ar simţi în norul de rachete pe care Federaţia Rusă are capacitatea să-l dezlănţuie. În special în nordul Europei, în ideea în care sudul şi mai ales România sunt în centrul acestui sistem de apărare (care oricum vizează obiective militare specifice şi nu se vrea o perdea impermeabilă). Iar asta ca să nu mai vorbim de focoasele nucleare ce ar putea fi livrate la destinaţie prin alte mijloace (rachete ICMB, bombardiere strategice, platforme de lansare marine, poştă şi telegraf). Potenţialul defensiv real al sistemului prevăzut de NATO este în mod evident limitat şi capabil să facă faţă numai unui atac limitat, eventual de către un Iran ce reuşeşte în 4 ani de embargo şi restricţii să îşi construiască suficiente ustensile de distrugere în masă pentru a fi o ameninţare pentru necredincioşii de peste Dunăre.

Rusia nu vrea ca radarele NATO sa-i acopere teritoriul

Scutul ca armă ofensivă

Dar poate, aşa cum spune Excelenţa Sa, Ambasadorul Rogozin, CPU-ul ce controlează sistemul central are o defecţiune şi un sistem ce se vrea defensiv devine ofensiv. Poate un hacker chinez pus pe şotii virusează iPodul unui ofiţer de gardă român ce vrea să încarce ultima melodie de Justin Bieber şi rachetele sunt lansate singure. Un norişor de rachete SM3 (aproximativ 500) zboară către est (sau mai degrabă sud-est), iar în lipsă de ţinte de interceptat, cad pe unde apucă. Care este riscul?

Slab. Vorbim de rachete de interceptare, proiectate să distrugă ţinta prin impact direct, a căror eficienţă se bazează pe forţa cinetică a aproximativ 31 de kg de TNT, iar când o bombă convenţională modernă are forţa a câtorva sute de kg de TNT, distrugerile provocate la sol de aceste rachete sunt extrem de limitate. Capacitatea lor de interceptare fără sprijin de la sol este iar limitată, deci nici avioanele din preajmă nu ar fi în mare pericol. Problema ar veni dacă sistemul rus ar interpreta greşit lansarea şi le-ar confunda cu rachete cu focos nuclear, dar asta înseamnă să subestimăm mult capacitatea părţii ruse de a diferenţia între două tipuri de proiectile complet diferite ca mărime şi tip, mai ales în contextul noului tratat START, ce le oferă ambelor părţi informaţii ample privind tipul şi locaţiile exacte ale armelor nucleare reale.

Să rezumăm. Nu numai că este evident că sistemul, în forma lui actuală, nu poate fi o ameninţare reală pentru Rusia, dar acest lucru reiese din surse pe care experţii ruşi le cunosc probabil cu mult înaintea publicului larg. Şi atunci? De ce este avantajoasă această tergiversare la infinit?

Anders Fogh Rasmussen: Trupele ruseşti de la frontiera României nu ameninţă NATO, pentru că în 1997 au semnat un acord că nu vor folosi forţa una împotriva celeilalte. Bătăiosu: Secretarul general NATO e ori naiv, ori ne ia pe toţi de proşti!

Ursul ignorat, ursul supărat

Fără a intra în detaliile unei discuţii geo-politice modiale în care examinăm toate cauzele pentru tensiuni pe axa est-vest, este suficient să enumerăm câteva nume. Putem spune că Federaţia Rusă nu poate fi „prietenul de păturică” al NATO când între ei stau cazuri ca Georgia, Libia, Siria (şi la urma urmei politici radical diferite în ceea ce priveşte Orientul Mijlociu şi Caucazul de Sud), exploatarea resurselor din Asia Centrală sau Iranul. Butonul apăsat de Hilarry Clinton a fost simbolic şi a fost simbolic greşit, iar atitudinile vechi de la Kremlin şi lipsa de încredere între cele două părţi nu au avut până acum un test real, un moment sau subiect care să rezolve vechile tensiuni, dincolo de necesara semnare a New Start. Cât despre scandalul Ana Chapman, el a venit ca o glumă proastă scoasă din filme şi mai proaste, confirmând însă temerile scepticilor: totul continuă ca „business as usual”.

Aşadar, pentru un observator raţional, Rusia nu are de ce să nu comenteze. A fost informată şi invitată să participe la proiect, a zis chiar da, au şi lăudat planul Obama al scutului, dar după cum ştim, SUA a continuat oricum să pregătească terenul pentru planul său iniţial, baza de la Deveşelu fiind cel mai elocvent exemplu prin care nici americanii nu s-au dezis de obiceiurile vechi. Nu contează la urma urmei că scopul în sine al scutului şi limitele sale sunt cunoscute de către ruşi. Contează că au ocazia să pună presiune într-un loc. Poate iese ceva în altul.

Oficialii militari rusi au ridiculizat oferta SUA de monitorizare a testelor sistemului antiracheta

România şi UE sunt oarecum în afara acestei mari discuţii. NATO este oricum deziluzionat de UE în sine, iar locaţia bazei de la Deveşelu este avantajoasă pentru proiectul american în ideea în care ameninţarea vine din Iran. Este greu să enumerăm avantajele reale pentru noi – dincolo de mult prea evidenţii dolari americani investiţi în infrastructură şi servicii. Populaţia şi teritoriul României nu ar fi oricum vizate ca ţinte strategice mai importante decât obiectivele militare, deci nici pe Ahmadinejad nu ar fi o idee bună să îl supărăm în vreun fel.

Este posibil să mai apară elemente care să clarifice problema – dar singura concluzie logică cu datele din acest moment despre declaraţiile agresive din ultima vreme este că ele sunt o falsă dezbatere. Un joc, într-un domeniul al iluziilor – diplomaţia. O ceaţă printre care rachetele, jucăriile preferate ale geostrategilor din toată lumea de mai bine de 50 de ani, aproape că nu se mai disting.

Iar China (dacă tot vorbim de mari puteri şi jocuri geo-politice), China ce face? Bine, mulţumesc. Chiar foarte bine.

Vicepreşedintele AP NATO: “Scutul antirachetă este ineficient. Se ştie că trei sferturi din rachete trec de el”.

“Personal cred ca acest sistem de aparare nu serveste la nimic in ceea ce priveste securitatea. Toti tehnicieni stiu ca acest sistem lasa sa treaca 3 sferturi din rachete”, a declarat, sambata, vicepresedintele Adunarii Parlamentare (AP) NATO, deputatul francez Jean Michel Boucheron, in cadrul Comisiei de aparere si securitate a AP NATO, potrivit Hotnews. Boucheron a mai spus ca sistemul actual ar atrage mai degraba agresiune si ca ar putea duce la declansarea unui razboi nuclear.

“Personal cred ca acest sistem de aparare nu serveste la nimic in ceea ce priveste securitatea. Toti tehnicieni stiu ca in fata unui atac cu rachete, acest sistem lasa sa treaca 3 sferturi din rachete. Deci nu serveste la nimic. Putem spune chiar ca acest sistem poate atrage agresiune. Nu inteleg de ce prietenii americanii insista atat de mult cu acest sistem”, a declarat Jean Michel Boucheron, care face parte din Partidul Socialist francez.

“Foarte bine daca vrem sa instalam un sistem de radare. Macar stim de unde vin aceste rachete. Dar descurajarea este de fapt securitatea adevarata”, a spus Boucheron.

Boucheron: Un atac al Iranului va provoca imediat un raspuns nuclear. Mai degraba importanta este capacitatea de raspuns.

Boucheron a mai spus ca sistemul actual ar atrage mai degraba agresiune si ca ar putea duce la declansarea unui razboi nuclear.

“Problema adevarata este siguranta. Un atac al Iranului va provoca imediat un raspuns nuclear. Astfel, nu capacitatea antiracheta pare importanta, ci mai degraba capacitatea de raspuns. In aceste vremuri de criza financiara, suntem obligati sa ne gandim ca sa cheltuim banii pe sisteme de aparare cu adevarat eficiente si utile”, a declarat Boucheron.

“Parerea mea personala este ca acest sistem este, din punct de vedere militar, ineficient, in fata unei amenintari care nu exista. Sunt alte metode militare mai importante pe care le putem aborda. Acum 25 de ani americanii au vrut sa ne atraga in sistemul Star Wars (n.r. Razboiul Stelelor). Acum se face aceeasi incercare. Ii invit pe prietenii nostri americani acum sa coopereze cu Europa pentru mijloace militare mult mai utile”, a spus Boucheron.

In replica, secretarul roman de stat in Ministerul de Externe, Bogdan Aurescu, a precizat ca actualul sistem nu are nimic de aface cu sistemul american Star Wars de aparare antiracheta initiat in anii 80.

“Stiu de la aliatii nostri americani ca sistemul actual nu are nimic de aface cu sistemul Star Wars. Acest sistem actual este mult mai avansat si mai precis decat alte sisteme folosite in trecut. Noul sistem este bazat pe sistemul AEGIS care este mult mai compatibil cu masurile necesare pentru a raspunde tuturor riscurilor”, a spus Aurescu.

“Sistemul antiracheta este de fapt un sistem defensiv, si nu ofensiv. Nu poate fi transformat intr-un sistem ofensiv si asta demonstreaza ca Alianta, aliatii, se concentreaza pe ceea ce este de fapt esenta NATO – apararea colectiva legitima. Un sistem care este pur defensiv si care raspunde la niste riscuri reale. Un asemenea sistem ne permite o reactie corespunzatoare din punct de vedere politic si tehnic”, a mai spus Aurescu.

Rusia şi Ucraina critică România şi SUA

Secretarul de stat român a fost, ulterior, întrebat de un oficial rus, Azarov, dacă România consideră că sistemul de apărare antirachetă este unul european sau doar o parte a celui american şi dacă România a avut acordul tuturor statelor membre ale NATO pentru semnarea Acordului cu SUA pentru amplasarea scutului.

Răspunsul lui Aurescu a fost că decizia de amplasarea scutului la Deveselu a fost transparentă, România informând Rusia despre această hotărâre.

Secretarul de stat român a mai afirmat că suspiciunea nu poate caracteriza relaţia dintre Rusia şi NATO, Alianţa considerând Rusia ca un partener şi nu ca o ameninţare sau un inamic.

Şi reprezentantul Ucrainei la AP NATO, a întrebat dacă şi până la ce nivel România s-a consultat cu ţările vecine atunci când a decis amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul său. În plus, parlamentaraul ucrainean a întrebat dacă prezenţa soldaţilor americani la Deveselu nu va constitui cumva o ameninţare pentru ţările din jur şi care vor fi implicaţiile amplasării scutului asupra regiunii Mării Negre.

Aurescu a precizat că România a anunţat Ucraina despre amplasarea scutului şi a afirmat că soldaţii americani care vor fi prezenţi la Devesul nu vor reprezenta un pericol pentru echilibrul de la Marea Neagră, în condiţiile în care în alte locuri din regiune, cum ar fi Crimeea, aparţinând de Ucraina, sunt detaşate trupe ruseşti mai numeroase.

“Imediat după ce am decis să răspundem ofertei SUA să devenim parte a proiecului scutului antirachetă, am notificat toţi vecinii, inclusiv Ucraina. Pe teritoriul României vor fi 1.500 de oameni, ceea ce nu va reprezenta o ameninţare la echilibrul geopolitic, pentru că sunt trupe mai numeroase în Marea Neagra, în Crimeea, spre exemplu”, a declarat Aurescu, potrivit Realitatea.net.

Oficialul român a spus că, deşi Ucraina şi-a exprimat, iniţial, interesul în colaborarea în sistemul antirachetă, şi-a schimbat opinia, tatonând Rusia pentru o eventuală conlucrare cu sistemul de apărare similar al Moscovei.

El a adăugat că problemele bilaterale ridicate de amplasarea scutului antirachetă la Deveselu vor fi discutate în 2012, când ministrul român de externe va vizita Ucraina.

Aurescu a spus că “dilema” Ucrainei, dacă să colaboreze cu NATO sau cu Rusia pentru construcuirea sistemului antirachetă ar putea fi rezolvate şi de discuţiile dintre Rusia şi NATO, care ar putea ajunge la un parteneriat până la summitul NATO din august 2012, de la Chicago.

Oportunitatea instalării scutului antirachetă la Deveselu a fost pusă sub semnul întrebării şi de un parlamentar din R.Moldova, care a întrebat dacă baza din România nu va putea fi folosită şi pentru lansare de rachete, nu doar pentru interceptare.

Pe de altă parte, secretarul asistent adjunct al Departamentului Apărării al SUA, Bradley Roberts, a subliniat că scutul antirachetă cu baze în Polonia şi România nu va fi eficient, de exemplu, împotriva unor eventuale atacuri nucleare din Iran.

Oficialul american a subliniat că, în astfel de cazuri, scutul antirachetă poate fi privit şi ca mijloc de descurajare, ca o parte a unui a sistem de apărare complex.

Rusia ar putea suspenda cooperarea cu SUA în domeniul apărării antirachetă

Rusia consideră inacceptabilă decizia administraţiei americane de a desfăşura elemente ale sistemului antirachetă în apele teritoriale ale Spaniei şi avertizează că ar putea suspenda cooperarea cu SUA în acest domeniu, informează joi Ministerul rus al Afacerilor Externe.

“Dacă evenimentele se vor desfăşura şi în continuare de o asemenea manieră, şansa oferită de Summitul Consiliului Rusia-NATO de la Lisabona – de a transforma apărarea antirachetă într-un obiect al cooperării – va fi ratată”, se mai arată în comunicatul MAE rus.

Reacţia diplomaţiei ruse intervine la o zi după ce Spania şi-a dat acordul pentru a participa la scutul antirachetă al NATO prin acceptarea în apele sale teritoriale a navelor militare americane dotate cu interceptoare.

“Noul pas al Statelor Unite spre implementarea aşa-numitei abordări adaptive pentru construirea unui sistem de apărare antirachetă în Europa nu poate decât să ne alarmeze, deoarece potenţialul antirachetă american în spaţiul european este deja mărit semnificativ în prima fază a implementării sale”, a precizat ministerul, în comunicatul publicat joi pe site-ul său.

“Considerăm inacceptabilă practica americană de a (ne) pune în faţa faptului împlinit în problema amplasării sistemului antirachetă în Europa, când se adoptă decizii fără o dezbatere colectivă, fără a se ţine seamă de opinia tuturor statelor interesate”, afirmă diplomaţia de la Moscova.

În plus, diplomaţia rusă afirmă că administraţia americană nu are disponibilitatea de a-i înţelege îngrijorările într-o problemă esenţială, şi anume să-i ofere Moscovei garanţii juridice că sistemul antirachetă nu este îndreptat împotriva sa.

“Din contră, remarcăm o încercare de a extinde regiunile de desfăşurare a elementelor americane antirachetă”, arată MAE rus.

Patru vase, echipate cu sistemul de luptă Aegis, vor fi desfăşurate la baza navală americană Rota, din sudul Spaniei, cel mai târziu în 2013, a precizat miercuri premierul spaniol Zapatero în faţa reprezentanţilor presei acreditaţi la sediul NATO.

Băsescu: România devine o o ţintă prioritară

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că, în urma semnării acordului privind scutul antirachetă, România devine o ţintă prioritară, dar că cel mai mare risc este o ţară care nu se poate apăra împotriva rachetelor balistice.

Întrebat dacă vor apărea riscuri suplimentare în urma semnării acordului privind scutul antirachetă american pe teritoriu ţării noastre, Traian Băsescu a spus la TVR1, potrivit Mediafax: “Nu putem spune că nu, deci ar fi incorect să spun: nu există niciun risc prin instalarea echipamentelor. Sigur că devenim o ţintă pentru cei care intenţionează astfel de lucruri împotriva unui stat NATO sau o ţintă prioritară, aş spune”.

Scutul românesc antirachetă, de care se temeau ruşii, a fost prăduit la adăpostul integrării noastre în NATO. Rachete româneşti de sute de milioane de dolari, pe care trebuiau să le distrugă amercanii, au fost cedate Israelului!

Totuşi, şeful statului a susţinut că riscul este contrabalansat de sistemele de securitate necesar a fi implementate în astfel de situaţii.

“Trebuie să existe forţe aeriene capabile să riposteze, să descurajeze orice încercare de lovitură împotriva acestor instalaţii. Trebuie să existe echipamente de securitate care să facă să fie prevenită o astfel de situaţie. Deci, în paralel cu creşterea riscului, se iau măsuri de contrabalansare, de contracarare a acestor riscuri. Însă cel mai mare risc este să ai o ţară care nu se poate apăra împotriva a astfel de lovituri. Acesta este riscul cel mare”, a conchis preşedintele Băsescu.

Pentru cei care cred că NATO ne garantează suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială: DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, şi secretarul de Stat american, Hillary Clinton, au semnat, în 13 septembrie, la Washington, Acordul privind amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă în România. Semnarea a avut loc la scurt timp după întâlniri între preşedintele SUA, Barack Obama, vicepreşedintele Joe Biden şi şeful statului român, Traian Băsescu.

Semnarea documentului se produce la un an şi jumătate de la anunţul privind decizia de participare a României la acest sistem, în 4 februarie 2010.

SUA şi România au ales de comun acord baza aeriană de la Deveselu pentru a găzdui sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice, care utilizează un interceptor SM-3 (numit de asemenea şi “Sistemul Terestru Aegis”).

Scutul antirachetă al NATO în Europa va devi operaţional în 2018

Sistemul NATO de apărare antirachetă din Europa ar urma să devină operaţional în 2018, a declarat miercuri secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, potrivit Money.ro.

“Ne aşteptăm să fie deplin operaţional în 2018″, a declarat Rasmussen după o întâlnire cu miniştrii apărării din statele membre, la Bruxelles.

Tot miercuri, Spania a anunţat că intenţionează să se alăture proiectului de apărare.

Rasmussen a precizat că nu ar fi surprins dacă vor exista “noi anunţuri în următoarele săptămâni şi luni privind noi contribuţii din partea altor ţări”, după ce Spania a anunţat că se alăture proiectului de apărare..

Turcia, România, Polonia, Cehia şi Olanda au convenit deja să găzduiască elemente ale sistemului antirachetă.

Scutul antirachetă, folosit pentru a ataca Rusia şi China

Bruce Gagnon de la Global Network against Weapons and Nuclear Power in Space spune ca planul nu are nicio legatura cu amenintari din partea Iranului sau Coreei de Nord. “Este vorba despre inconjurarea Rusiei si Chinei, iar aceste sisteme sunt parte a unor sisteme de atac americane mai ample”, a declarat el.

“Din pacate, ceea ce vedem acum este ca Rusia si China iau contramasuri pentru a se ocupa de aceste desfasurari din cadrul scutului american la granitele lor”, a spus Gagnon.

Brian Becker, analist la organizaţia americană Act Now to Stop War and End Racism (ANSWER), este şi el de părere că Statele Unite nu renunţaseră niciun moment la ideea apropierii de frontierele Rusiei.

“Statele Unite nu vor renunţa la această idee pentru că Statele Unite intenţionează să folosească acest scut antirachetă în viitor ca parte a sistemului de atac împotriva ameninţărilor provenind din Rusia sau China“, subliniază Becker, potrivit Russia Today.

“Când s-a terminat Războiul Rece, când Pactul de la Varşovia a luat sfârşit, ne puteam gândi logic că va urma o perioadă de compromisuri, de pace şi de diminuare a tensiunilor. În schimb, armata americană, nu poporul, a considerat că aceasta este o oportunitate de a avea putere în mod unilateral asupra statelor din fostul Bloc sovietic şi asupra Rusiei în special. Este vorba de un calcul strategic conform căruia cei care au arme mai multe şi care pot provoca daune mai mari îi pot forţa pe alţii să accepte termenii oricărui context politic din viitor”, explică Becker.

Analistul avertizează că sistemul antirachetă este un efort al Washingtonului de a-şi extinde influenţa în regiune.

“Statele Unite se folosesc de acordurile cu România şi cu alte state central sau est-europene pentru a le integra în cadrul NATO, în sfera de influenţă americană, iar Europa Centrală şi de Est sunt percepute prin prisma extinderii sferei de influenţă americane până la frontierele Rusiei”, declară analistul.

Iranul, Rusia si China ar putea desfăţura un scut antirachetă comun

La sfarsitul lunii septembrie, agentia iraniana Mehr anunta ca Iranul, Rusia si China ar purta discutii pe marginea unei propuneri de desfasurare a unui scut antiracheta comun ca o contrapondere pentru un scut NATO.

Ziarul iranian Kayhan a prezentat informatia si a citat surse neoficiale ce dadeau doua motive pentru care au loc consultatii serioase pe aceasta initiativa.

In primul rand, cele trei state au ajuns la concluzia ca afirmatiile SUA legate de temeri provocate de capacitatile nucleare si balistice ale Iranului si Coreei de Nord care ar impune necesitatea unui scut NATO sunt doar un pretext, adevaratul obiectiv fiind amenintarea Rusiei si Chinei.

In plus, SUA si Turcia au semnat un memorandum pentru amplasarea unui radar in sud-estul Turciei, pana la sfarsitul anului, SUA vrand acum sa desfasoare si alte componente ale noului sistem in Coreea de Sud si Taiwan, ceea ce demonstreaza ca Washingtonul foloseste presupusa amenintare reprezentata de Iran si Coreea de Nord ca pretext pentru a viza China si Rusia, spune Mehr, citand ziarul Kayhan .

Un expert a declarat ca Beijingul, care pana acum nu a intreprins nicio actiune pe acest subiect, incepe sa inteleaga nivelul pericolului reprezentat de noul sistem, potrivit informatiilor citate de Mehr.

Analizele Rusiei asupra situatiei sunt similare cu punctul de vedere al Iranului, exprimat si in cursul vizitei recente la Teheran a oficialului rus Nikolai Patrusev.

Unele surse spun ca Dmitri Rogozin, trimisul rus la NATO, care ar urma sa se duca la Iran pana la sfarsitul lunii septembrie, va discuta probabil despre acest plan cu oficialii iranieni. Potrivit RIA Novosti, Rogozin va discuta “chestiuni strategice” la Teheran.

Expertii militari considera ca, din moment ce Iranul, Rusia si China au facut progrese majore in privinta sistemelor de aparare antiaeriene, desfasurarea unui scut nu va fi o misiune atat de dificila.

Dmitri Rogozin a negat informaţia din Kayhan. “Am citit un articol (ce continea aceasta informatie) intr-un ziar iranian. Insa este fals”, a declarat el pentru un post de televiziune rusesc, relateaza Ria Novosti.

Rogozin a dat de inteles ca astfel de discutii, ce privesc chestiuni sensibile referitoare la strategia nationala de securitate si la resursele nucleare ale tarii, se poarta doar cu aliatii militari ai Rusiei. “Cu tot respectul datorat Iranului, acesta tara ne este partenera in multe chestiuni, dar nu si aliat din punct de vedere militar”, a spus el.

Testarea rachetei SM-3, un eşec!

În urmă cu două săptămâni, o racheta de tip Standard Missile-3 Block IB, lansata de un interceptor produs de Rayhteon Co., nu a reusit sa-si loveasca tinta intr-un test desfasurat joi deasupra Oceanului Pacific, a anuntat Missile Defense Agency din cadrul Pentagonului american, preluata de Bloomberg. In primavara acestui an, Departamentul american al Apararii anunta ca in Romania vor fi functionale pana in 2015 rachete de tip Standard Missile-3 Block IB – varianta terestra.

Standard Missile 3 (SM-3) Block 1B, parte a sistemului Aegis Ballistic Missile Defense, a fost lansata de pe crucisatorul USS Lake Erie, la 90 de secunde dupa ce o racheta fuseses lansata de pe un poligon din Kauai, statul american Hawaii.

“Interceptarea tintei nu a fost realizata”, a precizat Missile Defense Agency, adaugand ca va realiza “o ancheta extinsa” pentru a determina cauza esecului lansarii.

Potrivit Bloomberg, lansarea de joi a fost primul zbor test pentru racheta SM-3 Block IB.

Incepand din 2002, de la realizarea primelor teste Aegis Ballistic Missile Defense, armata americana a realizat 27 de teste deasupra marii, 22 dintre ele fiind reusite.

Un purtator de cuvant al Missile Defense Agency, Rick Lehner, a afirmat ca este prea devreme sa spuna daca testul esuat va duce la intarzierea programului SM-3.

Lehner a adaugat ca Pentagonul intentioneaza sa cumpere peste 300 de rachete SM-3 Block IB in urmatorii cinci ani, costul unei rachete fiind de 12-15 milioane de dolari.

John Paterson, un purtator de cuvant al companiei Raytheon Missile Systems, a refuzat sa comenteze testul esuat din Pacific.

Potrivit Pentagonului, in Romania vor fi functionale pana in 2015 rachete de tip Standard Missile-3 Block IB – varianta terestra. Acestea au 350 mm in diametru, lungime de 6,6 m si cantaresc peste o tona si jumatate fiecare. Raza lor de actiune este de 600 km.

Citeste mai multe despre SM-3 pe site-ul GlobalSecurity.org.

Pavel Podvig: Mitul scutului antirachetă

Acum mai bine de 40 de ani, Washingtonul era cel care se temea de proiectele antibalistice ale Rusiei, presând Moscova să încheie un tratat care să le interzică. Astăzi, rolurile s-au inversat.

Între cele două proiecte antirachetă există o diferenţă ideologică. În versiunea Obama, sistemul îşi propune să protejeze inclusiv anumite părţi ale Europei împotriva rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune. În versiunea Bush, intenţia scutului era protejarea teritoriului SUA împotriva rachetelor intercontinentale orientale. De fapt, în timpul administraţiei Bush nu a existat cu adevărat un plan serios care să vizeze şi protecţia Europei. Această nuanţă, retorică, a fost adaugată ulterior.

Şi totuşi, dacă cercetezi în detaliu, nici chiar proiectul Obama nu exprimă pretenţia că protejează populaţiile europene. Dimpotrivă, misiunea sa prioritară este securitatea infrastructurii militare americane dislocate în Europa. Sigur, niciun oficial american nu va declara „on the record” că sistemul american nu intenţionează să protejeze Europa. Dar dacă citeşti cu atenţie documentele oficiale, nuanţele sunt acolo. Casa Albă spune că pilonul american are menirea de „a asigura şi de a spori protecţia teritoriului şi a populaţiilor tuturor aliaţilor NATO”, dar numai „în concert cu capacităţile lor de apărare antirachetă”. Fără acestea din urmă, singur, sistemul american nu promite să facă nimic pentru populaţiile de acolo. Aceştia sunt termenii în care s-a purtat tot timpul discuţia. Spre exemplu, James Miller, un înalt oficial al Pentagonului declara în mai 2010, la Londra: „Astăzi, în SUA există un puternic consens bipartizan pentru susţinerea unui program de missile defense pentru apărarea teritoriului nostru, protejarea forţelor noastre de peste mări şi care să-i ajute pe aliaţi să se apere”. De remarcat nuanţa folosită „să-i ajute” în loc de „a-i proteja”. În concluzie, misiunea contribuţiei şi a segmentului american este mult mai limitată decât ce îşi propune sistemul antirachetă al NATO.

În cele din urmă, dacă în 10 ani America decide să-şi retragă trupele şi bazele dislocate în Europa, am putea vedea o retragere simultană şi a sistemului antirachetă menit să le protejeze. Este o ipoteză perfect plauzibilă şi cred ca asta se va întâmpla în cele din urmă. Trebuie să ţinem mereu cont de faptul că scuturile antirachetă sunt proiecte politice, promovate din considerente politice.

Iluzia protecţiei. Apărarea antirachetă nu va face niciodată diferenţa atunci când vorbim de misiunea sa principală – protejarea unui stat de ameninţarea unui atac nuclear balistic. Dacă tu ai rachete şi eu dispun de un sistem de apărare antibalistică, tu tot ai avea o şansă rezonabilă de a lovi cu succes teritoriul meu cu un focos nuclear. Faptul că am un sistem de apărare antibalistică nu schimbă cu nimic calculul adversarului. Aşadar, dacă încerci să oferi protecţie populaţiei, în esenţă raţiunea primă a scutului, atunci acest instrument este irelevant; nu te ajută efectiv nici să-ţi protejezi populaţia, nici să elimini probabilitatea unui eventual şantaj. În plus, toată concepţia noastră despre cum funcţionează scutul este desprinsă dintr-un raţionament din vremea Războiului Rece, bazat pe estimarea capacităţii de distrugere (când un anumit procent era de la sine înţeles, tolerabil) pe care o poate dezlănţui adversarul. Dar din perspectiva protecţiei populaţiei efectul scutului este minim câtă vreme adversarul îşi conservă potenţialul de şantaj şi intimidare.

Ce poate scutul. Actualele sisteme antibalistice de tipul Patriot, THAAD, Aegis oferă un anumit tip de capabilitate în protejarea unor elemente de infrastructură militară (al apărării antiaeriene, spre exemplu). Din perspectiva capabilităţilor actuale sau din viitorul apropiat, aceasta este o misiune rezonabilă. Dacă vrei însă să securizezi teritorii şi populaţii, atunci problema se pune cu totul altfel. Apărarea trebuie să fie absolută, pentru a fi un instrument eficient în descurajarea unui şantaj balistic. Iar protecţia absolută este o iluzie. Dacă din start consideri că o umbrelă imperfectă e şi ea un avantaj în sine, atunci un scut antirachetă te va ajuta cel mult să reduci numărul victimelor, dar nu poate în sine descuraja un şantaj balistic nuclear.

Se teme Rusia? Este vorba despre politică pură. Totul trebuie privit din acest unghi. Nimeni în Rusia nu şi-a pierdut jobul pe motiv că a spus că scutul american este rău pentru Rusia. Este o rutină, un discurs de pe urma căruia toată lumea de la nivelul establishmentului politic şi militar beneficiază. Este un argument confortabil şi convenabil destinat consumului pentru piaţa politică internă.

Garanţii juridice. Dacă nu ar fi un argument politic cu priză internă, atunci noul START (tratatul de reducere a armelor strategice) ar fi trebuit să ofere suficiente garanţii Rusiei. Ar fi trebuit să fie sfârşitul acestei controverse, însă politicienii ruşi nu vor să promoveze public această clauză. Pe de-o parte, noul tratat asumă legătura simbiotică dintre armele strategice ofensive şi cele defensive, iar pe de alta, recunoaşte explicit că sistemele defensive actuale nu subminează balanţa strategică dintre părţi. Astfel, tratatul stabileşte un echilibru fragil, care permite SUA să continue dezvoltarea sistemului antirachetă, conferind în acelaşi timp Rusiei garanţii că sistemul nu va fi folosit împotriva sa.

Iluzia butonului comun. Discuţia despre un buton comun în cadrul unui sistem integrat NATO-Rusia este una conceptuală, pur teoretică şi care are foarte puţină legătură cu lumea reală. Realitatea este că nu există un sistem NATO şi că nici nu va exista un sistem NATO. Dacă ne uităm la eforturile actuale, SUA oferă hardware-ul şi se presupune că europenii ar trebui să adauge, să completeze pilonul american. Însă, în realitate, în Europa există foarte puţin apetit politic şi economic pentru acest proiect. Un scut NATO există doar pe hârtie şi în discuţiile cu Rusia. Astfel, dorinţa Rusiei de a participa la scutul NATO ar trebui receptată şi interpretată ca un semnal politic al intenţiei Moscovei de a face parte dintr-o arhitectură mai largă de securitate europeană, de a fi parte din Europa. Toată discuţia despre butonul comun sau abordarea sectorială este „un proxy”: nu are sens să se împartă responsabilităţi într-un aranjament teoretic care s-ar putea să nu fie construit niciodată, ci ar trebui să ne concentrăm pe motivaţia din spatele demersului Moscovei – de a fi actor într-o nouă arhitectură de securitate europeană.

Pavel Podvig este un analist independent din Geneva, unde coordonează un proiect de cercetare pe forţele nucleare ruseşti. A colaborat pe această nişă cu universităţile Princeton, Stanford şi MIT.

Scutul antirachetă, o mare cacealma!

Cu cateva zile inainte de a se deplasa la Moscova, în august 2009, Barack Obama a primit o scrisoare semnata de 20 dintre cei mai titrati fizicieni din SUA, intre care zece laureati ai premiului Nobel, evoca Ogoniok, adaugand ca acesti oameni de stiinta care au participat la conceperea a sute de programe militare l-au indemnat pe Obama sa renunte la instalarea componentelor scutului antiracheta in Europa.

“Rachetele de interceptare, care ar urma sa fie desfasurate in Europa, nu au fost inca testate si nu si-au demonstrat posibilitatile in conditii de atac real… Toate testele precedente au decurs conform unui scenariu scris dinainte, iar sistemele de aparare au primit din timp intreaga informatie referitoare la detaliile tehnice ale atacului. Consideram ca preconizatul sistem de aparare antiracheta in Europa nu va fi capabil sa ofere protectie in fata unui atac real cu rachete”, citeaza revista rusa din mesajul oamenilor de stiinta americani catre Obama.

In sprijinul celor 20 de autori-fizicieni se exprima si Theodore Postol, profesor la Massachusetts Institute of Technology, fost consilier al comandantului marinei militare a SUA pentru apararea antiracheta, care beneficiaza si in prezent de acces la documentele de serviciu ale Pentagonului legate de problema scutului antiracheta.

Intr-un amplu interviu acordat Ogoniok, Postol precizeaza ca el nu se numara printre cei 20 de semnatari ai mesajului catre presedintele american.”Pur si simplu, ne-am coordonat planurile: eu am prezentat un raport consilierului pentru securitate nationala al presedintelui SUA, James Jones, iar ei au trimis apelul lui Obama”.

Potrivit acestuia, actualul plan de creare a catorva zone de aparare antiracheta a esuat inca in vara anului 1997, dupa o serie de teste sub numele de cod IFT-1A. “De la una din bazele noastre din Pacific au fost lansate 11 rachete-tinta si 10 obiective false: baloane de diferite forme si marimi. Atunci a iesit la iveala ca sistemul de identificare a tintei, cu care sunt echipate rachetele-interceptoare, nu poate distinge intre un balon si focosul unei rachete balistice. Or, aceasta inseamna ca o intreaga armata de rachete interceptoare asupra desfasurarii careia insista Pentagonul va reactiona la orice obiect care zboara la o anumita altitudine. Daca e sa comparam costul unui balon cu cel al unei rachete-interceptoare inutile devine clar ca despre o aparare eficienta nici nu poate fi vorba”, a declarat Theodore Postol, in interviul pentru revista populara Ogoniok.

El a spus ca si testele altor componente ale sistemului de aparare antiracheta, din 1999, 2001, 2003 si 2007 au demonstrat rezultate la fel de putin incurajatoare.”Eu acuz conducerea Pentagonului de lipsa de compententa si nepasare”, a afirmat el, indicand ca nu o data a purtat discutii cu responsabili ai Ministerului american al Apararii care habar nu aveau ce se petrece in interiorul Agentiei de aparare antiracheta.

“De fapt, un sistem de aparare antiracheta nici nu exista”, sustine fostul responsabil american, subliniind ca din cele 46 de rachete de interceptoare care se planificau a fi amplasate in Alaska pana la urma au fost desfasurate doar 30, restul fiind si in prezent in faza de testare.

Theodore Postol sustine, de asemenea, ca despre amplasarea unui radar in Cehia nu se poate vorbi in mod serios, intrucat acesta nu este capabil sa distinga focosul unei rachete.

Deocamdata, presedintele Obama nu a raspuns la scrisoarea celor 20 de fizicieni insa, dupa cum afirma Postol, din discutiile pe care le-a purtat cu responsabili din cadrul Agentiei de aparare antiracheta i s-a parut ca “planurile legate de instalarea scutului antiracheta nu stau tocmai roz”.

Citiţi neapărat şi: