Una care face alianţe cu tot felul de golani, dar zice că nu şi-a pierdut virginitatea. Şi s-ar putea să aibă dreptate. În fond, dacă te dai jos din pat pe la prânz şi ieşi din casă doar spre seară, cât să mergi la o emisiune televizată, nu prea ai când să… vorba aia… Doamne fereşte să ajungi pe la locul de muncă, adică la Parlament, care-i plin de hăjmăndrăi! Se ştie, doar, că politica-i o curvă. Iar în bordelul ăsta chiar era nevoie şi de o virgină.

Am aflat, cu întârziere, că Preacinstita s-a produs recent în emisiunea lui Robert Turcescu, de la B1 TV. Şi că a băgat-o iar pe aia cu „securiştii lui Băsescu” şi „securiştii lui Patriciu”, care-l urmăresc pe el, martirul luptei pentru dreptul omului de a trândăvi pe banii poporului. Ca redactor-şef al ziarului „Adevărul”, recunosc: în nemernicia mea, ca un câine turbat, am trimis o echipă reporter-fotoreporter să monitorizeze chiulul legendar al domnului Crin. Şi, să vezi drăcie, ştirea s-a confirmat!

Carevasăzică, ăsta se numeşte securism. Înseamnă că pe lumea asta nu mai există nici reporteri de investigaţie, nici paparazzi. Există doar crini şi securişti. Fete mari şi oameni răi. Şi mai înseamnă că cea mai mare densitate de securişti pe metru pătrat se află în redacţiile tabloidelor britanice, gen „The Sun”, „Daily Mirror” şi „News of the World”. Ăia au prostul obicei de a sta pe urmele diverselor vedete – fie ele şi fete mari! – zi şi noapte, pentru a le da la gazetă.

Antonescu i-a dat şi un sfat lui Patriciu: dacă nu-i convine politica PNL, să-şi dea demisia din partid! Aici am o singură observaţie, însă una de fond: pe vremea când el, Crin Antonescu, îl critica pe fostul preşedinte Călin Popescu Tăriceanu, pe motiv că nu era de acord cu politica acestuia, de ce nu a plecat din PNL? Sau orice altă părere trebuie să fie urmată de o demisie?

De exemplu, părerea Adrianei Săftoiu, care brusc a devenit „Calul Troian al lui Băsescu în PNL” sau, vorba rusului Rogozin, „Calul Traian”. Antonescu şi-a amintit – aha! - că doamna Săftoiu a fost odată consilieră la Cotroceni, deci se cam explică unele lucruri… A uitat însă cât de mândru era când doamna Săftoiu l-a părăsit pe Traian Băsescu şi s-a înscris în PNL.

Dar nu-i nimic, Băsescu i-a mai trimis un „Cal Traian”: se numeşte Claudiu Săftoiu, a fost de asemenea consilier prezidenţial, iar zilele trecute a intrat în PNL. Aha!…

Cronica Română: Tupeul vanzatorilor de iluzii

Bloombiz.ro: Ce-i desparte si ce-i apropie pe USL si PDL

Ziare.com: Problemele ambasadorului Ungariei cu sotia sa si Matei Corvin (Opinii)

Curentul: Băsescu propune reformarea din temelii a României

Ziare.com: Iliescu: Revizuirea Constitutiei, o diversiune

Puterea: Ministerul Educaţiei şi inspectoratele şcolare se spală pe mâini. Profesorii pensionari sunt păstraţi pe posturi, titularii sunt trimişi la ţară

Ziare.com: Romania democratiei “latino” – De la cititori

Curentul: ANI cere confiscarea unei părţi din averea celebrului poliţist Şoric

Ziare.com: Emil Boc, despre bogatii controlati la avere, soarta lui Igas si concedierea politistilor

Puterea: AOAR: Colapsul economic ameninţă România

Curentul: USL, speriat că ar putea pierde din primării

Puterea: Senatorul PDL vrea SUP. Mircea Banias susţine că nu a intervenit pentru menţinerea în funcţie a directorului DSV Constanţa

Cronica Română: Criza elitelor

Congresul american a supus la vot si a respins propunerea de crestere a nivelului maxim de indatorare permis guvernului SUA. Votul a fost negativ, dar aproape toti observatorii acestui eveniment politico-mediatic au ajuns la concluzia ca acest vot a fost mai mult o sceneta proasta decat o consecinta a unei confruntari serioase intre partide. Este clar ca plafonul de indatorare va fi ridicat pentru ca in caz contrar guvernul american nu va mai putea plati salariile bugetarilor, cumpara munitie pentru soldatii americani si finanta revolutii pseudo-democratice in diferite tari care se bucura de un exces de resurse petroliere. Politicienii americani simt nevoia sa improvizeze un spectacol menit sa convinga publicul american si comunitatea investitionala internationala de seriozitatea intentiilor clasei politice de la Washington in privinta reducerii deficitului bugetar si gradului de indatorare a Americii. Pe langa baletul politic din Senat, spatiul de emisie al canalelor de stiri este invadat de mesaje optimiste din partea presedintelui Obama care inca mai au un efect hipnotic asupra unei parti din electoratul de peste Ocean. Administratia de la Washington se concentreaza asupra aspectului psihologic al crizei economice si se ghideaza dupa teoria conform careia atat timp cat investitorii si publicul larg au incredere in economia americana ea nu se poate prabusi. Din nefericire pentru strategii de la Washington, epoca increderii totale si imutabile in stabilitatea economiei americane a luat sfarsit in 2009 si niciun efort propagandistic nu poate schimba situatia in care guvernul federal american este nevoit sa imprumute (sau sa tipareasca) 50 de centi din fiecare dolar pe care intentioneaza sa-l cheltuiasca. Pentru a schimba aceasta situatie, care va duce inevitabil la un colaps al economiei americane, este nevoie de sacrificii si nu atat din partea populatiei cat din partea elitei economice si politice, iar aceasta elita nu doreste sa le faca, fiind convinsa de invulnerabilitatea pozitiei dominante a economiei americane in plan global. Exemplificam: o companie americana poate sa-si organizeze productia in China, obtinand astfel o reducere considerabila a cheltuielilor cu forta de munca sau sa mentina productia in SUA, dar cu costuri mult mai inalte. Problema este ca diferenta intre costuri nu se transfera consumatorului american de produse fabricate in China de catre companiile americane, ci in mare parte se transforma in profit aditional pentru proprietarii acestor companii. Atunci cand consumul intern al SUA nu va mai putea fi sustinut prin creditare si prin eforturi financiare ale guvernului federal, populatia care a ramas fara locuri de munca din cauza “exportului” capacitatii de productie industriala va ramane fara nicio modalitate de a-si mentine nivelul curent de viata. In aceasta situatie se impune ca elita economica sa renunte la o parte din profit pentru a asigura functionarea economiei nationale si mentinerea capacitatii de cumparare a americanului de rand. Elita economica prefera o alta optiune, adica sa-si mentina nivelul actual al profitului, iar consumul intern al economiei americane sa fie asigurat prin creditare si cheltuieli guvernamentale finantate prin indatorarea statului. Un astfel de aranjament nu poate functiona in continuare, pentru ca economia nu poate functiona in conditiile in care unicul “export viabil” este constituit de dolarii proaspat tipariti. Este o situatie inexplicabila atunci cand corporatiile americane inregistreaza profituri record, iar statul este fortat sa se indatoreze pentru a-si mentine nivelul actual al cheltuielilor. Pe langa problema exportului locurilor de munca exista si problema “parcarii” profiturilor corporative in centre financiare offshore, statul american fiind de acord sa fie victima evaziunii fiscale la o scara colosala. Evident, statul nu poate sanctiona corporatiile mari si bancile internationale in conditiile in care proprietarii corporatiilor si structurilor financiare au o influenta decisiva asupra clasei politice. Elita politica americana nu are nici puterea si, aparent, nici dorinta de a forta elita economica sa-si reduca poftele de profit si sa actioneze in interes national, ceea ce constituie un simptom clar al unui imperiu in proces de decadere.

Este usor de inteles de ce o astfel de apreciere este deosebit de inconfortabila pentru oamenii care s-au obisnuit, sau care au fost obisnuiti, cu ideea ca economia americana este perfecta si pozitia dominanta a acesteia ii este asigurata pentru totdeauna. Exista tendinta fireasca de a cataloga orice prognoza referitoare la o eventuala decadere a economiei americane drept un rezultat al unei gandiri afectate de amatorism economic. Chiar si in conditiile in care mass-media este constant preocupata de promovarea unei viziuni deosebit de optimiste, suntem absolut siguri ca viitorul economiei americane nu este deloc stralucit, iar modelul de mentinere a nivelului actual de consum prin indatorarea excesiva a statului va deveni absolut nefunctional in timpul apropiat. Primul pas pentru reorientarea economiei americane ar fi reducerea drastica a cheltuielilor bugetare si mentinerea actualului plafon de indatorare maxima, ceea ce va forta elita economica sa-si reconsidere comportamentul. In cadrul establishment-ului american exista oameni care isi doresc ca acest pas sa fie facut, dar sunt foarte putini. Acesti oameni au semnat o scrisoare prin care cer Congresului sa reduca cheltuielile bugetare, sa mentina plafonul de indatorare si sa se ocupe de crearea locurilor de munca. Printre semnatarii acestei scrisori sunt cinci laureati ai Premiului Nobel si alti 145 de economisti, dar nu credem ca efortul lor are vreo sansa de reusita, in conditiile in care elitele prefera sa actioneze doar in interesul propriului buzunar.

Puterea: DNA: Gruparea Mironescu se ocupa cu „captura statului”, forma cea mai înaltă a corupţiei

Cronica Română: Un singur tur! Un singur om! O singura vointa!

Puterea: Fostul şef al IPJ Neamţ, Aurelian Şoric, a fost prins cu mâţa‘n sac de ANI

Ziare.com: Basescu vrea sa negocieze in Parlament cuplarea alegerilor

Cronica Română: Jocul periculos al (de)legitimarii primarilor

Ziare.com: Geoana: Basescu isi doreste sa nu treaca modificarile la Constitutie

Puterea: Unde nu poate Blaga, poate Monica Macovei. Strategia Elenei Udrea pentru Bucureşti

Ziare.com: Elena Udrea crede ca e nevoie de o noua Constitutie pentru a evita confuziile

Cronica Română: USL vrea pe agenda Parlamentului problema reprezentantei Tinutului Secuiesc

Ziare.com: Noua lege a asistentei sociale, adoptata de Guvern

Puterea: Garda Naţională de Mediu vrea să scoată balastierele din albiile râurilor. Silvian Ionescu, şeful Gărzii Naţionale de Mediu: “M-am bătut cu tot Guvernul pentru introducerea amenzii de un miliard de lei vechi”

Ziare.com: UDMR, înfrant la Senat – primăriile nu mai pot pune nume maghiare strazilor

Cronica Română: PNL vrea o lege prin care sa i se retraga cetatenia romana lui Tokes

Ziare.com: Proiectul lui Basescu de Constitutie – presedinte mai puternic, parlamentari neprotejati

Adevărul: (Nenea) Iancu de Deveselu

Lipsa de substanţă şi de orizont a societăţii civile, precum şi opacitatea funcţionării marii majorităţi a instituţiilor statului amplifică pasivitatea şi resemnarea cetăţenilor faţă de decizii pe care ar putea să le influenţeze în eventualitatea că ar fi consultaţi în acest sens.

Un astfel de exemplu ar fi angajarea României cu diferite misiuni în teatre de luptă (Irak, Afganistan) şi în zone postconflict (Kosovo) sau amplasarea scutului antirachetă pe sol autohton. Nu-mi amintesc măcar un sondaj de opinie care să schiţeze punctul de vedere al cetăţenilor faţă de omniprezenţa trupelor româneşti în spaţii de risc extrem. Se ia doar notă de suplimentarea unor contingente sub argumentul, altfel eminamente ipocrit, al „angajamentelor asumate faţă de aliaţii noştri”. Sunt şi aliaţi (în Spania, de pildă) care au câştigat alegeri tocmai datorită promisiunii retragerii militarilor din regiuni cu conflicte deschise. Un apanaj prezidenţial şi al unui CSAT amintind de unanimităţile entuziaste ale CPEx-urilor de altădată a fost acceptul pentru amplasarea scutului antirachetă american în România, la Deveselu. O intenţie similară a eşuat în Cehia şi s-a remodelat în Polonia, sub forma unei baze de rachete „Patriot”, şi datorită unor contestări publice virulente, cu opoziţia majorităţii populaţiei, proteste de stradă, intrări în greva foamei etc. SUA ar fi suspendat temporar acest plan datorită ameninţărilor Moscovei cu militarizarea Kaliningradului şi revizuirea belicoasă a politicii sale de securitate. A contat însă enorm pentru americani şi temerea dezvoltării unui proiect într-un mediu unde, cu excepţia clasei politice, totul se arăta inospitalier. Radical diferită a fost situaţia din România, unde absenţa unei culturi a dialogului şi a unei comunicări transparente între stat şi societate au adâncit apatia civică, încurajând autorităţile să ia hotărâri peste capul cetăţenilor. Anunţul cu staţionarea de rachete interceptoare RIM-161 Standard Missile 3 la Deveselu a fost primit cu tradiţionala necunoştinţă de cauză şi într-o stare generală de exaltare, de parcă întreaga naţiune ar fi tras un loz câştigător. Civismul neaoş a apărut nespus de caricatural după ce babele din Deveselu au debitat nişte logice trăsnăi despre scut, iar primarul din localitate a vorbit ca un expert avizat despre „jocul de glezne” al marilor puteri. Spiritul lui Caragiale tutelează împleticeala hazlie a unei societăţi care, „fără prinţipuri” fiind, „va-să-zică că nu le are”.