PDL si PSD isi disputa data alegerilor prezidentiale: 22 sau 29 noiembrie
Surse din ambele partide de guvernamant au declarat pentru Gardianul ca alegerile prezidentiale din acest an s-ar putea desfasura pe 22 sau 29 noiembrie. Prima data este, se pare, preferata de democrat-liberali, iar cea de 29 este agreata mai mult de social-democrati. Oficial, ambele formatiuni politice neaga discutiile despre fixarea alegerilor, dar aceste surse spun ca negocierile sunt foarte avansate. Campania electorala se va declansa cu exact 30 de zile inainte
Mandatul presedintelui Traian Basescu expira pe 20 decembrie, cand se implinesc 5 ani de cand a depus juramantul. In 2004, alegerile au avut loc la 28 noiembrie, primul tur de scrutin, si la 12 decembrie, cel de-al doilea. Atunci Traian Basescu l-a devansat pe Adrian Nastase, actualul presedinte castigand cu 51,23%. Rezultatul alegerilor din acest an trebuie stabilit pana pe 20 decembrie, altfel riscand sa apara discutii pe teme constitutionale privind continuitatea la Palatul Cotroceni.
Se pare ca social-democratii prefera data de 29 noiembrie pentru ca vor fi zile libere pe 1 si 2 decembrie. Ca aproape in fiecare an, probabil, se va face punte intre weekend si zilele oficial libere. Mai mult, pe 30 noiembrie este Sfantul Andrei si va fi cate o petrecere in aproape toate familiile din tara. In astfel de vacante, cei care pleaca de obicei de acasa sunt votantii cu un nivel de trai peste medie, alegatori ai fortelor de dreapta. Disputa ramane deschisa!












