Amiralul Mike Mullen: Dacă dialogul cu Iran eşuează, SUA sau Israel vor ataca

2009 iulie 8

Dupa ce duminică, şeful Statului Major Interarme american, amiralul Michael Mullen, declara pentru Fox News Sunday (Amiral american: Un atac impotriva instalatiilor nucleare din Iran s-ar putea dovedi foarte destabilizator) că un atac împotriva instalaţiilor nucleare din Iran s-ar putea dovedi “foarte destabilizator” şi că este îngrijorat de un atac împotriva Iranului “pentru că ar fi imposibil de prezis consecinţele”, cel mai înalt ofiţer american a avertizat în cadrul unor audieri la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale, un organism de la Washington, că timpul este pe terminate pentru un dialog cu Teheran în vederea evitării unui Iran înarmat nuclear sau o posibilă lovitură militară contra republicii islamice, anunţă Antena3.ro.

Mike Mullen, şeful Statelor Majore reunite ale armatei americane, aprecia că este de importanţă crucială ca eforturile diplomatice să ajungă la o soluţie înainte ca Iranul să dezvolte arma nucleară sau altfel acest stat se va confrunta cu un atac israelian sau american care să oprească programul atomic.

“Acea fereastră este foarte îngustă”, declara Mullen.

“Există o mare problemă ce depinde cu siguranţă de dialog şi angajament”, declara acesta. “Sper ca dialogul să fie productiv. Mă îngrijorez foarte tare dacă nu se ajunge la nici un acord.”

Mullen a remarcat că unii analişti cred că Iranul ar putea fi la un an de dezvoltarea unei bombe nucleare şi adăuga că “ceasul ticăie”.

Administraţia Obama speră să convingă Teheranul să negocieze asupra programului său nuclear. Washington şi aliaţii săi cred că programul este menit a produce arma nucleară, dar Iranul insistă că este un program pentru electricitate.

Pe de altă parte, Israelul consideră că un Iran nuclear este o ameninţare la existenţa sa şi aminteşte că preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a cerut ştergerea de pe hartă a Israelului.

Aceasta a provocat temeri că Israelul ar putea duce la îndeplinire, în cele din urmă, a unui atac militar contra locaţiilor nucleare iraniene.

Vicepreşedintele american Joe Biden declara duminică că Israelul are dreptul suveran de a decide ce este mai bine pentru interesele sale în chestiunea ambiţiilor nucleare iraniene, indiferent dacă SUA este de acord sau nu.

Mullen declara auditoriului său că Washington trebuie să aibă în vedere toate cărţile în dialogul cu Iran, “inclusiv anumite opţiuni militare.”

Cu toate acestea a subliniat că un atac militar, ca şi dezvoltarea a unui bombe nucleare iraniene în sine- ar fi “foarte destabilizatoare” pentru Orientul Mijlociu şi prezintă consecinţe imprevizibile pentru aliaţii SUA şi interesele sale.

Un răspuns leave one →
  1. 2009 iulie 8
    Romanul permalink

    Iranul trebuie atacat si eradicat. Nici nu se pune problema. Trebuiesc eradicate mai multe state arabe si de asemenea si acest Islam. E momentul ca Europa sa vada pericolul musulman. Daca europenii se comporta ca niste impotenti in 30 de ani musulmanii o sa fie cei mai numerosi in Europa.
    Insa Iranul nu poate fi trecut cu vederea. E nevoie de bombardamente extreme care sa tempereze pana la extinctie acest flagel in zona.

Lasă un Răspuns

Note: You can use basic XHTML in your comments. Your email address will never be published.

Subscribe to this comment feed via RSS