Israelul e vinovat de crime de razboi in Gaza, acuza evreul Richard Falk, membru al ONU
Militar israelian: “Mi s-a spus că trebuie omorâţi toţi din oraşul Gaza pentru că toţi erau terorişti“
Un membru al comisiei de investigatii al ONU, pe probleme de drepturile omului, a afirmat ca ofensiva israeliana din gaza pare a fi o crima de razboi grava.
Richard Falk, anchetatorul organizatiei internationale pentru teritoriul Palestinian, a declarat ca armata trebuie sa faca diferenta intre populatia civila si tintele militare, conform Conventiei de la Geneva, informeaza Reuters, citata de Ziare.com.
“Daca acest lucru este imposibil, atunci lansarea unui astfel de atac constituie o crima de razboi grava, care incalca legislatia internationala. Pe baza datelor colectate din Gaza, putem ajunge la aceasta concluzie”, a declarat Falk.
Raportul reprezentantului ONU coincide cu cel publicat de centrul palestinan pentru drepturile omului, atestand ca din cei 1.434 de palestinieni ucisi, 960 erau civili.
In acelasi timp, Israelul, care a pierdut 13 oameni in conflictul armat, acuza luptatorii Hamas ca au folosit populatia civila drept scut uman. Reprezentantul ONU a declarat ca aceasta afirmatie trebuie verificata de catre observatorii internationali.
“Atacurile israelienilor reprezinta un asalt masiv asupra unei asezari dens populate, in care civilii au fost tinta unei forme inhumane de conflict care ucide, mutileaza si provoaca traume psihice. Din cauza faptului ca granitele erau inchise, populatia civila nu avea nicio sansa sa scape din acest conflict”, a adaugat Falk.
Acesta a concluzionat ca acest fapt constituie o crima impotriva umanitatii, deoarece civilii nu aveau nicio posibilitate de a scapa de atacurile armate.
De asemnea, la ancheta care va urma vor cantari foarte mult atacurile israeliene asupra scolilor, moscheelor si folosirea armelor cu fosfor alb. In acelasi timp si atacurile Hamas asupra civililor israelieni sunt catalogate ca fiind crime de razboi.
Richard Falk, care este de origine evreiasca, a declara ca actualul Consiliu de Securitate International trebuie sa formeze un tribunal care sa judece aceste fapte.
Soldati evrei dezvaluie ca au ucis deliberat civili in Gaza la ordinele superiorilor
Mahmoud Ahmadinejad acuza Israelul de crime in Gaza
Israelul riscă să fie judecat de instanţele internaţionale şi ONU
Cauzele cruzimii evreilor din Israel impotriva palestinienilor
O familie de palestinieni dă Israelul în judecată după ce a pierdut 29 de membri în război
Iranul cere Interpolului sa emita mandate de arestare pentru liderii evrei din Israel
Iadul din tabăra de refugiaţi Jabalya
Israelul isi apara macelarii de justitia international
Israelul a recunoscut că a folosit bombe cu fosfor alb în ofensiva din Fâşia Gaza
Romania se face partase la crimele de razboi ale Israelului impotriva palestinienilor din Gaza!
Ofensiva armatei israeliene în Fâşia Gaza s-a soldat cu 1.330 de morţi
Israel, acuzat că a executat părinţi în faţa copiilor în Gaza
Israelul “admite” că a folosit muniţie cu fosfor alb în Gaza, interzisă de acordurile internaţionale
Israelul se aşteaptă la procese pentru crime de război
Un oficial ONU: Israelul a tras obuze cu fosfor asupra complexului ONU din orasul Gaza
Mahmud Abbas acuza Israelul ca vrea sa desfiinteze poporul palestinian
Carnagiul din Gaza – criminal şi abject (Michel Warschawski)
Posted on 20 martie, 2009, in Externe and tagged conflictul israeliano-palestinian, crime de razboi, Fasia Gaza, Gaza, genocid, Israel, masacru, ONU, Richard Falk. Bookmark the permalink. Scrie un comentariu.

















































Scrie un comentariu