Gordon Brown cere o supraveghere mondială aspră a băncilor
Este timpul să fixăm reguli noi pentru băncile din toate ţările – Gordon Brown
Premierul britanic Gordon Brown a cerut, sambătă, o supraveghere mai riguroasă a sistemului bancar, spunand că niciunui fond de protecţie impotriva riscurilor (hedge fund) şi niciunui paradis fiscal nu ar trebui să ii fie permis să se strecoare printre fisuri, relatează Reuters, potrivit NewsIn si Ziua. In cadrul unui discurs de la Forumul Naţional al Partidului Laburist de la Bristol, premierul britanic a cerut ca mandatul mondial al instituţiilor internaţionale să fie extins, astfel incat să creeze creştere economică şi locuri de muncă, mai ales pentru cele mai sărace ţări ale lumii. “Vreau ca noi să facem ceea ce a fost susţinut de ţara noastră incă de acum caţiva ani”, a spus Brown. “Să avem o supraveghere globală a ceea ce este un sistem mondial opac. Nu vreau să existe ascunzători pentru vehicule speciale de investiţii, pentru fonduri de protecţie impotriva riscurilor sau pentru paradisuri fiscale”, a precizat premierul britanic.
Marea Britanie va găzdui in 2 aprilie o reuniune a liderilor statelor grupului informal al celor 20 de ţări cele mai industrializate ale lumii – G20 -, in condiţiile in care se accentuează presiunile asupra autorităţilor de decizie pentru creşterea transparenţei sistemului financiar. “Intrucat ne confruntăm cu o problemă globală a falimentelor bancare, analizăm acum impreună cu colegii noştri internaţionali cum anume am putea aduce sub supraveghere, in toate părţile lumii, ceea ce este un sistem bancar intunecat”, a spus Brown.
Cuvinte dure la adresa bancherilor
Brown a avut cuvinte dure la adresa bancherilor ale căror practici instabile de creditare şi cultura primelor au adus sistemul financiar internaţional in prag de colaps. “Unele practici nu pot fi apărate şi ar trebui ca acum să fie eradicate”, a spus şeful Guvernului britanic. “Este timpul să fixăm reguli noi pentru băncile din toate ţările”, consideră Gordon Brown. Premierul britanic a spus că Guvernul analizează căile legale prin care ar putea recupera unele dintre plăţile făcute directorilor de bănci care au renunţat la locurile de muncă, in contextul in care instituţiile pe care le-au condus erau salvate anul trecut cu banii contribuabililor.
Guvernul s-a confruntat cu critici dure după ce s-a aflat că fostul director executiv al grupului Royal Bank of Scotland (RBS), Sir Fred Goodwin, ia o pensie anuală de circa 650.000 lire sterline (circa 730.000 de euro). RBS a anunţat pierderi mai mari de 24 miliarde lire sterline pentru 2008, cele mai mari din istoria corporatistă a Marii Britanii. “Analizăm toate modalităţile legale necesare pentru a recupera plăţile de pensie de la cei care au primit prea mult”, a spus Brown.
Posted on 1 martie, 2009, in Noua Ordine Mondiala and tagged Big Brother financiar, Gordon Brown, Noua (Dez)Ordine Mondiala, sistemul bancar. Bookmark the permalink. Un comentariu.

















































Pingback: Razboi întru Cuvânt » Microscop pentru suflet (Noutati 1-2 martie 2009)