Se pregateste Israelul sa invadeze Libanul?

Razboiul iminent: Israelul si inarmarea Libanului

In cursul vizitei in Israel, de la inceputul lui ianuarie 2009, a presedintelui Frantei, Nicolas Sarkozy, primul-ministru al Israelului, Ehud Olmert, i-a dezvaluit acestuia ca Israelul lupta momentan in Gaza, dar ca proxima confruntare militara va fi cu Libanul, din cauza consolidarii pozitiilor politice si a rachetelor Hezbollah-ului iranian din aceasta tara, precum si a inarmarii Libanului.

In 2009, Israelul se gaseste prins la mijloc intre rachetele Hezbollah-ului pro-iranian, pozitionat in sudul Libanului, si rachetele Hamas-ului din Gaza, in sudul Israelului. Problema cea mai mare a acestui “arc de criza” este de a sti daca conflictul din Orientul Apropiat – care a avut prologul in Gaza – va fi escaladat si amplificat acum printr-un conflict al Israelului cu Libanul.

“Acordul de la Doha” (21 mai 2008) a adus Hezbollah-ul pro-iranian la guvernare in Liban

Initial, atat Israelul, cat si Administratia Bush au sperat ca “Alianta 14 Martie”, pe care o favorizau la Beirut, va castiga controlul deplin asupra Libanului. Cand a aparut clar ca “Alianta 14 Martie” nu reuseste sa se impuna in Liban si ca Hezbollah-ul pro-iranian castiga importante pozitii politice, Israelul a atacat, in 2006, bazele de rachete ale Hezbollah-ului, situate in sudul Libanului.

Desi Ehud Olmert declarase atunci ca armata israeliana va alunga partizanii Hezbollah in cateva zile doar prin bombardamente aeriene, dupa circa o luna, Olmert s-a vazut nevoit sa mobilizeze rezervistii pentru o ofensiva terestra.

In acest timp, nordul Israelului era lovit de rachetele Hezbollah. Administratia Bush a intervenit la ONU si conflictul a fost aplanat. Fara ca, totusi, bazele si rachetele Hezbollah sa fie indepartate.

Premierul Olmert a fost deosebit de criticat pentru rezultatele ofensivei israeliene din 2006. Exemplu: “Raportul Winogratki”.

Astfel, ofensiva a fost perceputa de opinia publica si mass-media din Israel mai degraba ca un esec decat ca o izbanda. S-a pus chiar problema demiterii lui Ehud Olmert.

Situatia s-a inrautatit dupa “Acordul de la Doha”, din 21 mai 2008, prin care in Liban s-a stabilit un guvern de unitate nationala, in care “Opozitia Nationala Libaneza” pro-siriana, aliata cu Hezbollah, detine dreptul de veto.

In aceste conditii – Create prin “Acordul de la Doha” (Qatar) -, Israelul s-a pregatit de interventie indata dupa 21 mai 2008.

Strategii israelieni considera ca pozitia Israelului din 2006 – prin care acesta se declara in razboi cu Hezbollah-ul, aflat pe teritoriul Libanului, dar nu si cu statul libanez sau armata libaneza – a fost principala eroare de calcul.

In “The Daily Star”, din 17 decembrie 2008, este subliniat faptul ca Israelul nu va mai repeta eroarea din vara lui 2006.

“In ultimul razboi (din 2006 – n.r.), noi am facut o distinctie intre obiectivele Hezbollah din Liban si obiectivele nationale libaneze. Acum, insa, cand Hezbollah-ul este la guvernare in Liban – si inca cu drept de veto in Cabinet – nu mai exista nicio ratiune pentru o asemenea distinctie, deoarece orice atac (cu rachete – n.r.) al Hezbollah trebuie considerat drept un atac al Libanului contra Israelului”, a declarat un general israelian.

Un purtator de cuvant al armatei libaneze a declarat pentru “The Daily Star”, pe marginea luarii de pozitie israeliana: “Nu comentam intentiile inamicilor. Ei spun de multa vreme acest lucru. Au fost intotdeauna agresivi, cand a fost vorba de Liban, asa ca nu suntem surprinsi”.

Planurile viitorului razboi iminent dintre Israel si Liban sunt, in mare, aceleasi ca si in 2006: initial, un bombardament intens, urmat de o ofensiva terestra, care va forta raul Litani, pentru a patrunde in Liban.

Seful de Stat Major israelian, general-locotenent Gabi Ashkenazi, a recomandat Guvernului atacarea intregii infrastructuri a Libanului in cazul viitorului razboi.

Un ofiter superior israelian a sustinut tot pentru “The Daily Star” ca, in viitorul razboi, Libanul va fi distrus complet “in doar 5 zile”.

Generalul de Brigada Michael Ben-Baruch a declarat si el pentru “The Jerusalem Post”: “Le vom da un avertisment de 12 ore, apoi ii vom lovi decisiv”.

Generalul Ben-Baruch a mai declarat: “Razboiul trecut am incercat sa faramitam activitatea Hezbollah-ului din Liban. Data viitoare, vom trage pentru a distruge intreaga infrastructura a Libanului” (Yakkov Katz – “Preparing for a possible confrontation with Hezbollah”, “The Jerusalem Post”, 11 decembrie 2008).

Aplicatia militara “Shiluv Zro’ot III”: “Razboi pe doua fronturi”

Faptul ca Israelul se pregateste pentru un iminent razboi cu Libanul o dovedeste exercitiul militar de mari proportii, “Shiluv Zro’ot III”, desfasurat la inceputul lui noiembrie 2008.

Exercitiul avea in vedere simularea unui conflict al Israelului atat cu Libanul, cat si (foarte probabil) cu Siria. Prin tratatul bilateral dintre Siria si Liban, incheiat in 1991, in cazul atacarii Libanului, Siria este obligata sa intervina militar.

In 2006, situatia a fost diferita. Israelul a declarat ca nu se afla in conflict cu statul si armata libaneza, ci doar cu bazele de rachete ale Hezbollah-ului pro-iranian, situate in sudul Libanului.

Guvernul libanez si-a proclamat atunci neutralitatea si a ordonat armatei libaneze sa nu intervina.

In 2009, deoarece Hezbollah-ul se afla acum la guvernare in Liban, Israelul va declansa un razboi total contra Libanului. Situatie in care este de asteptat ca Siria sa intervina militar, in virtutea acordului bilateral din 1991.

Astfel ca “Shiluv Zro’ot III” (“Crossing Arms III”) a tinut seama de aceasta posibilitate. In al doilea rand, exercitiul militar israelian a urmarit eliminarea erorilor care s-au manifestat in cursul campaniei din 2006.

“Shiluv Zro’ot III” a simulat un atac concentrat contra Libanului si Siriei. A fost al doilea mare exercitiu militar al IDF (Israeli Defence Force), dupa campania din 2006. La el a participat, pe langa IDF, si “Home Front Command” (“Comandamentul Frontului Intern”), precum si staff-ul serviciilor secrete israeliene.

Un exercitiu complex aerian si terestru, cu simularea raidurilor aeriene, atacurilor navale de artilerie si de infanterie, precum si a misiunilor de evacuare. Potrivit IDF, la exercitiul militar nu s-a folosit munitie de razboi.

Misiunile aeriene israeliene au avut obiectivul de a focaliza si distruge o imaginara linie de rachete inamice, cu raza medie si lunga de actiune.

Bazele de rachete inamice cu raza scurta de actiune au intrat in obiectivul fortelor terestre (infanterie si artilerie) israeliene.

Seful Statului Major al IDF – generalul-locotenent Gabi Ashkenazi – a afirmat ca importanta aplicatiei “Shiluv Zro’ot III” consta in faptul ca a implicat toate tipurile de arme si ca a tinut seama de erorile tactice ale companiei din 2006, din al doilea razboi cu Libanul (dupa cel din 1982, cu incidentele de la Sabra si Shatila).

In cursul exercitiului, generalul-locotenent Ashkenazi a plecat la bordul unui elicopter “Apache”, de tip AH-64D, si a fost la bordul unui submarin al lui “Israel Navy”, pentru ca razboiul cu Libanul si Siria va include operatiuni marine si amfibii.

Exercitiul militar a fost urmarit si de presedintele Israelului, Shimon Peres, precum si de ministrul Apararii, generalul Ehud Barak.

Cu ocazia aplicatiei, au fost testate doua noi arme si un sistem radar superperformant, bazat pe o noua tehnologie.

Sistemul depisteaza bazele de rachete cu o maxima precizie si apoi transmite aceste date, in sistem digital, rachetelor si turnurilor israeliene.

A doua arma testata la “Shiluv Zro’ot III” este un mic vehicol aerian, fara om, manipulat de la sol, care transmite imagini “de dincolo de colina”.

O piesa extrem de utila fortelor terestre.

Iminentul razboi cu Libanul va avea, in conceptia IDF, caracterul unui “blitzkrieg”, intins pe durata a cinci pana la sapte zile (Yakkov Katz, Op. Cit., “The Jerusalem Post”, 11 decembrie 2008).

Nicio localitate libaneza nu va ramane imuna la atacul israelian, potrivit comandamentului IDF.

Israelul a achizitionat masiv arme din SUA

O alta dovada a pregatirilor de razboi sunt si achizitiile masive de arme din SUA de catre Israel.

In practica militara se stie ca achizitiile masive de armament preced, de regula, un conflict.

Pentru operatiunea “Cast Lead” (“Plumb Turnat”) din Gaza, de exemplu, Israelul a transmis necesarul de armament in SUA inca din luna iunie 2008.

Congresul SUA a aprobat cererea Israelului in luna septembrie 2008. Printre altele, SUA au livrat Israelului cu aceasta ocazie 1.000 de bombe “bunker-buster” GBU-39 (Guided Bombs Units-39), considerate “bombe inteligente”, de mare precizie si cu efecte devastatoare, folosite de aviatia israeliana – cu consecintele bine cunoscute – la recentele raiduri din Gaza.

GBU-39, produse de Boeing, au sosit in Israel inca din luna noiembrie 2008. Cu circa o luna inaintea raidurilor israeliene asupra Gaza.

Pe 31 decembrie 2008, Israelul a adresat SUA o solicitare pentru 3.000 tone de armament greu. Solicitarea, in mod evident, nu are nicio legatura cu conflictul din Gaza.

Dimensiunile neobisnuite ale comenzii implica mai degraba un “scenariu de escaladare” a conflictului din Orientul Apropiat.

Prin aplicatia militara “Shiluv Zro’ot III” si recentele achizitii masive de armament din SUA, invazia din Gaza ar putea fi parte a unui astfel de scenariu, in care Libanul si Siria par a fi urmatoarele tinte.

Inaintea conflictului cu Hezbollah din 2006, Israelul a solicitat si primit din SUA 5.000 de bombe inteligente in una din cele mai mari vanzari de asemenea arme dintre Statele Unite si Israel.

“Haaretz” si “The Jerusalem Post”, din 21 septembrie 2004, au scris ca cele 5.000 de bombe inteligente cuprindeau: 500 de bombe “bunker buster” de cate o tona, 2.500 de bombe “smart” de o tona; 1.000 de bombe “smart” de jumatate de tona; 500 de bombe “smart” de un sfert de tona.

Transportul era completat cu detonatoare, bombe de antrenament etc.

Pentagonul a declarat in Congresul SUA ca acest transport de bombe “smart” urmareste sa mentina superioritatea calitativa a Israelului in spatiul Orientului Apropiat.

Potrivit lui “New York Times”, in 2006 – in cursul invaziei israeliene in Liban din august – SUA a trimis suplimentar bombe GBU-28.

Produse de compania “Raytheon”, GBU-28 au fost utilizate in Irak in cursul “Razboiului din Golf” (1991).

“Haaretz” din 9 noiembrie 2008 arata ca, spre deosebire de GBU-39 – care cantareste doar 130 de kilograme – fiecare GBU-28 cantareste 2,2 tone.

Potrivit lui “Federation of American Scientists”, GBU-28 a fost, initial, conceputa ca bomba “bunker buster”, capabila sa penetreze centrele de comanda irakiene subterane.

O cerere anterioara – din septembrie 2008 – a Israelului pentru GBU-28 fusese respinsa de SUA.

Washingtonul nu dorea atunci – in plina campanie electorala – ca Israelul sa fie tentat sa atace aerian Iranul.

Casa Alba a acceptat insa solicitarea Israelului si a livrat 1.000 de bombe GBU-39, mult mai usoare (130 de kilograme), pentru bombardarea Gazei (“defense-update.com”, decembrie 2008). Nu se cunoaste insa precis natura solicitarii din 31 decembrie.

Dupa incheierea campaniei electorale din SUA, a acceptat oare Washingtonul sa livreze bombe “smart” GBU-28, pe care le refuzase Israelului in luna septembrie, cand America era in plina campanie electorala?

Un atac aerian israelian cu bombe GBU-28 asupra Iranului se considera ca i-ar fi minat definitiv orice sansa cadidatului republican John McCain.

La inceputul lui ianuarie 2009, Pentagonul a detasat un grup de 100 de militari americani in Israel – militari apartinand lui EU Com (US European Command) – pentru a asista IDF la amplasarea unui nou sistem radar de avertizare timpurie, livrat SUA: “X-Band”.

“Defencetalk.com”, din 6 ianuarie 2009, posteaza pe site ca “Guvernul israelian a solicitat sistemul radar pentru a se apara de un atac potential al Iranului cu rachete”.

Noul sistem radar livrat de SUA este capabil sa identifice obiecte aeriene oricat de mici, aflate in spatiu la mare distanta si la o foarte inalta altitudine.

Geoff Morrell – purtatorul de cuvant al Pentagonului – a tinut insa sa sublinieze ca noul sistem radar american, X-Band, instalat in Israel, “este si va ramane un sistem radar al Statelor Unite, cu personal american pentru deservire, care va oferi date computerizate Israelului”.

Morrell a precizat ca nu se pune problema ca SUA sa livreze sau sa vanda Israelului noul sistem radar.

Totodata, Morrell a subliniat ca, prin functionarea noului sistem american de radar in Israel, spatiul aerian israelian este integrat in sistemul global de rachete defensive ale SUA, care include reteaua de sateliti americani, vasele de tip “AEGIS” din Mediterana, Golful Persic si Marea Rosie, sistemul Patriot de radare si de rachete interceptoare.

“Exista o mare teama in Israel fata de rachetele din Iran”, a explicat Morrell integrarea spatiului aerian al Israelului in sistemul global de rachete defensive al SUA.

Aceasta integrare de care vorbeste Geoff Morrell inseamna in mod concret ca Israelul nu va mai putea executa un atac aerian asupra Iranului, Libanului sau Siriei decat cu aprobarea prealabila a lui “US High Command”.

Libanul se inarmeaza din Iran

Libanul a devenit o tinta a Israelului din cel putin trei motive importante. Primul este ca, in urma “Acordului de la Doha” (21 mai 2008), Hezbollah-ul ­pro-iranian este parte a Guvernului de la Beirut, cu drept de veto. Prin urmare, Hezbollah nu mai este doar tolerat de Guvernul libanez, este parte a Guvernului. Al doilea motiv este noua doctrina de securitate a Libanului. Intr-o reuniune consacrata acestei pro­bleme, 14 lideri libanezi – semnatari ai “Acordului de la Doha” – au elaborat un document intitulat “National Defence Strategy”, unde se concluzioneaza ca Israelul reprezinta o amenintare pentru Liban si ca trebuie tinut sub presiune. Un al treilea motiv care ii preocupa pe liderii israelieni sunt achizitiile de arme moderne din Iran si Rusia, precum si discutiile din Siria ale Comandantului-sef al Fortelor Armate Libaneze.

Presedintele Libanului Michel Suleiman a intreprins o calatorie de doua zile (24 si 25 noiembrie 2008) in Iran, unde a solicitat rachete cu raza medie de actiune, dupa cum a subliniat cotidianul “An-Mahar”, preluat de “Xinhua News Agency” (Zhenge – “Lebanese president requested medium weapons from Iran”).

Presedintele Iranului, Mahmud Ahmadinejad, s-a aratat dispus sa inzestreze imediat armata libaneza cu rachete cu raza medie de actiune, destinate in mod evident bombardarii Israelului.

Primit in audienta de liderul spiritual al Iranului, Ayatolahh-ul Ali Khamenei, presedintele libanez Suleiman a fost felicitat de acesta pentru victoria din razboiul din vara lui 2006.

“Timp de peste 60 de ani, nicio tara musulmana sau araba nu a fost capabila sa se opuna regimului sionist, dar poporul libanez a reusit sa alunge inamicul sionist”, a spus Khamenei, referindu-se la cele 33 de zile ale celui de-al doilea razboi israeliano-libanez, din vara lui 2006.

Livrarea rachetelor cu raza medie este parte a unei intelegeri militare, pe cinci ani, intre Liban si Iran, incheiata cu aceasta ocazie.

A fost a treia vizita a unui presedinte libanez in Iran dupa 1979 si triumful revolutiei fundamentaliste.

Este notoriu faptul ca militiile Hezbollah, pozitionate in sudul Libanului, sunt finantate si inarmate cu rachete de tip modern de catre Iran si sustinute politic de Siria.

Rachetele Hezbollah din sudul Libanului pot lovi, in orice moment, orice punct din Israel.

La randul sau, Hezbollah-ul pro-iranian sustine activ gruparea Hamas din Gaza, care bombardeaza cu rachete cu raza scurta (deocamdata) sudul Israelului.

Pe 29 noiembrie 2008, comandantul-sef al “Fortelor Armate Libaneze”, generalul Jean Qahwaji, a intreprins o vizita de o zi la Damasc (Siria), unde s-a intalnit cu ministrul sirian al Apararii, generalul Hassan Turkmani, si cu seful de Stat Major sirian, Ali Habib.

Generalul Qahwaji a fost primit si de presedintele Siriei, Bashar Al Assad.

Potrivit agentiei SANA, generalul Jean Qahwaji a discutat probleme de securitate in cazul invadarii Libanului de catre fortele israeliene.

“Convorbirile au vizat mijloace pentru a confrunta pericolele prezentate de Israel, precum si coordonarea masurilor de securitate pentru combaterea terorismului si contrabandei de frontiera”, scria Ahmed Fathi Zahar pentru agentia SANA, din 29 noiembrie 2008.

Vizita generalului Jean Qahwaji a survenit dupa cea intreprinsa, la inceputul lui noiembrie, la Damasc, de ministrul libanez de Interne, Ziad Baroud, care a discutat acelasi set de probleme cu ministrul de Interne al Siriei.

Donatia ruseasca

A urmat, la 16 decembrie 2008, vizita ministrului libanez al Apararii, Elias Murr, la Moscova. Conform lui “Haaretz” din 17 decembrie (Yoav Stern – “Russia<<to give>> Lebanon war jets”), ministrul libanez a solicitat Rusiei armament greu. Lista cuprindea avioane, tancuri, rachete anti-tanc, sisteme defensive aeriene, vehicole blindate si elicoptere de atac. Rusia a facut oficial faptul ca va “dona” Libanului 10 avioane superperformante de lupta, de tip MIG-29. Anuntul a intervenit marti, 16 decembrie 2008, dupa o intrevedere a ministrului libanez al Apararii, Elias Murr, cu omologul sau rus, Anatoli Serdiukov. Fortele aeriene libaneze contau pana acum pe cinci aparate “Hawer Hunter”, produse in anii ’50-’60. Precum si pe cateva zeci de elicoptere.

Elias Murr a anuntat ca Libanul urmeaza sa trimita in Rusia 30 de piloti militari pentru a se antrena pe acest tip de avion militar, extrem de performant. Si circa 100 de militari care sa fie instruiti in intretinerea acestor avioane de lupta.Israelul considera drept grava dotarea armatei libaneze cu avioane MIG-29, din mai multe puncte de vedere.

In primul rand, avioanele MIG-29 presupun radare moderne si sisteme noi de alerta timpurie, pe care Israelul considera ca Rusia le-a livrat odata cu “donatia”.

Apoi, este posibil ca “donatia” sa fie ceva mai mare, iar pilotii sa fie chiar rusi, sub identitate libaneza. Asa cum s-a intamplat in razboiul din Coreea de la inceputul anilor 1950, cand americanii s-au pomenit ca lupta aerian cu escadrile de avioane de vanatoare pilotate de sovietici, care erau integrate fortelor militare coreene.

S-a facut legatura si cu vizita la Moscova, din noiembrie, a liderului majoritatii parlamentare libaneze, Saad Hariri. Acesta a declarat agentiei ruse Interfax ca Washingtonul da un ajutor limitat Libanului in armament usor, dar ca Libanul are acum nevoie de avioane moderne de lupta, de tancuri si de artilierie grea.

SUA au acordat Libanului 410 milioane de dolari sub forma de armament usor, echipamente si instruire.

Oficiali ai Pentagonului si ai Departamentului de Stat au facut publica ingrijorarea SUA fata de achizitia extensiva de catre Liban a avioanelor MIG-29 si a celorlalte categorii de armament greu, stiind ca Libanul este o tara care gazduieste bazele de rachete ale Hezbollah-ului pro-iranian, care joaca actualmente un rol politic important in Liban.

Israelul continua sa faca lobby impotriva inarmarii? Libanului cu armament greu, temandu-se, intre altele, ca il va folosi impotriva sa.

Presedintele Libanului a anuntat ca a cerut, de asemenea, Germaniei si Chinei armament greu si avioane de lupta.

Avertisment american

David Hale, asistentul Secretarului de Stat pentru Orientul Apropiat, a avertizat, la 17 decembrie 2008, impotriva reinarmarii Hezbollah de catre Siria si Iran.

“Reinarmarea Hezbollah de catre Siria si Iran va reincita confruntarea cu Israelul, care va distruge Libanul din nou”, a declarat reporterilor David Hale.

Acesta a sosit, miercuri, 17 decembrie 2008, la Beirut pentru convorbiri cu oficialitati libaneze, in cadrul carora a dat asigurari ca obiectivul SUA este “mentinerea unui Liban liber, suveran si independent”.

Hale a explicat ca SUA si UE au solicitat Siriei sa puna capat interferentelor continue in afacerile Libanului, precum si in sustinerea terorismului.

Oficialul american a pledat pentru implementarea completa a Rezolutiei 1701 a Consiliului de Securitate al ONU.

“Damascul trebuie sa probeze fata de comunitatea internationala ca implementeaza Rezolutia 1701 a Consiliului de Securitate, sa procedeze la delimitarea granitei siriano-libaneze si sa inceteze traficul cu arme in favoarea Hezbollah-ului” (“US envoy warns against rearming Lebanon’s Hezbollah”, D.P.A., 17 decembrie 2008).

Opinia SUA privind conflictul dintre Israel si Liban este cel mai bine sintetizata de generalul-locotenent Dell Lee Dailey, comandantul “Biroului de Contraterorism” al Departamentului de Stat.

Intr-un interviu din “Al-Hayat”, generalul Dailey considera ca un atac al Israelului asupra Libanului este “iminent”, din cauza pozitiei politice si militare obtinute de Hezbollah prin “Acordul de la Doha”.

In interviul acordat lui “Al-Hayat”, din 20 ianuarie 2009, intitulat “Hezbollah Terrorist Group: War with Israel Imminent”, Dailey considera ca organizatii ca “Fatah”, “Al-Islam” ori “Hezbollah” constituie, in realitate, amenintari pentru Guvernul si poporul libanez, prin consecintele tragice pe care le pot atrage asupra Libanului.

“Toate aceste organizatii reprezinta amenintari la stabilitatea Libanului. Parlamentul recent ales in Liban include mai multi reprezentanti ai Hezzbollah-ului decat am sperat noi”, a declarat generalul Dell Dailey.

Statele Unite au anuntat, in mai multe randuri, ca nu vor vinde Libanului rachete cu raze medie sau lunga de actiune sau alt tip de armament greu, pentru a “prezerva superioritatea Israelului in regiune”, dar si de teama ca acest armament, odata vandut Libanului, ar putea ajunge usor in mana Hezbollah, care l-ar folosi apoi contra Israelului.

Dominoul tratatelor militare

Conflictul din Gaza apare astfel drept prologul unui conflict extins dintre Israel si Liban. Hezbollah-ul pro-iranian este aliatul din Liban al Hamas-ului palesti­nian. Ambele formatiuni tin sub bataia rachetelor teritoriul Israelului. Atacarea Libanului – care acum se confunda cu Hezbollah-ul – de catre Israel reprezinta acum pericolul unei escaladari in Orientul Apropiat. Din cauza dominoului intelegerilor militare din regiune, un conflict intre Israel si Liban reprezinta aprinderea “butoiului cu pulbere” din Orientul Apropiat. Astfel, in caz ca Libanul este atacat, prin tratatul bilateral semnat in 1991, Siria este obligata sa intervina militar in apararea Libanului. In 2006, cum am aratat, Israelul a purtat un razboi doar impotriva Hezbollah-ului din sudul Libanului si nu impotriva Guvernului sau armatei libaneze.

In consecinta, in 2006, Guvernul libanez s-a declarat neutru fata de conflict, armata libaneza a primit ordinul sa nu se amestece in luptele din sudul Libanului, astfel ca nu a mai fost cazul sa se aplice intelegerea militara din 1991, iar Siria sa intervina militar in Liban.

Hezbollah-ul este parte a Guvernului, Parlamentului si armatei libaneze, astfel incat liderii militari ai Israelului s-au pregatit pentru un atac total contra Libanului.

Caz in care – dupa cum se asteapta in Israel – Siria va interveni militar, iar Israelul va trebui sa faca fata unui “razboi pe doua fronturi”.

Intrarea Siriei in conflictul iminent dintre Israel si Liban/Hezbollah va activa insa intelegerea bilaterala militara dintre Siria si Iran. Aceasta intelegere obliga Iranul sa reactioneze militar in sprijinul Siriei.

Din acest moment, “butoiul cu pulbere” din Orientul Apropiat va exploda, exact cum a facut-o cu un secol in urma, in Europa. Asasinarea Arhiducelui Frantz Ferdinand la Sarajevo in 1914 a antrenat dominoul aliantelor, care a condus la Primul Razboi Mondial.

Dupa aproape un secol, dominoul aliantelor pare sa declanseze un conflict escaladat de mari proportii. Caci intrarea Iranului in razboi de partea Siriei va antrena intrarea SUA in conflict de partea Israelului. Situatie in care Iranul se va adresa Rusiei si Chinei pentru ajutor.

Iranul si Siria au intelegeri de cooperare militara cu Rusia. Iar Iranul are o intelegere militara bilaterala si cu China.

In plus, Iranul are statut de membru observator al “Shanghai Cooperation Organization” (“SCO”), care reuneste politic, militar si economic Rusia, China plus alte cinci republici ex-sovietice: Kazahstan, Kirgistan, Daghestan, Izbekistan si Turkmenistan.

India are si ea statutul de membru observator al “SCO”.

Iata de ce conflictul iminent dintre Israel si Liban constituie un “prag” in declansarea “butoiului cu pulbere”, intr-un razboi al carui grad de escaladare poate capata proportii nebanuite.

Hezbollah-ul a fost integrat in “Fortele Armate Libaneze”

Michel Aoun, liderul “Blocului Miscarii Libere Patriotice pentru Schimbare si Reforma” din Parlamentul libanez a vizitat, la randul sau, Teheranul (12-16 octombrie 2008) si Damascul (3-7 decembrie 2008).

Aoun este figura politica centrala in stabilirea consensului care a permis Hezbollah-ului sa intre la guvernare si in Parlament.

Totodata, Michel Aoun a fost principalul avocat al integrarii unitatilor Hezbollah in randul armatei libaneze.

Pozitia de membru al armatei libanezepentru Hezbollah este cuprinsa in clauza 10 a “Memorandumului pentru Intelegere” (“MOW”) cu Hezbollah, pe care Michel Aoun l-a semnat in numele formatiunii sale politice, “Miscarea Patriotica Libera”.

Intors de la Teheran, Aoun a anuntat o noua strategie militara si ca va calatori, din nou, la Teheran, in urmatoarele sase luni.

Cu aceeasi ocazie, Michel Aoun a mai declarat ca Iranul este “o putere majora din regiune, intre Liban si China” si ca Iranul are o mare importanta strategica pentru Liban (“Aoun: Iran, most powerful country”, IRNA, 21 octombrie 2008).

Noua doctrina de securitate a Libanului – care integreaza Hezbollah in randul “Fortelor Armate Libaneze” – precum si ajutorul militar primit din Rusia si Iran schimba datele geostrategice din Orientul Apropiat, fiindca face din Liban o forta regionala.

Doctrina de securitate a Libanului si legaturile stranse cu Iranul si Rusia starnesc la Washington temeri privind amestecul in regiune al celor doua puteri.

Misiunile de la Beirut, din decembrie 2008, ale lui Deil Lee Dailey si David Hale – oficiali ai Departamentului de Stat in probleme de contraterorism si afaceri in Orientul Apropiat – au reinnoit avertismentele SUA ca actualul curs din Liban se va sfarsi tragic. Si ca in actuala conjunctura, cu Hezbollah-ul in Guvern, Parlament si in armata libaneza, o invazie de proportii a Israelului este iminenta.

sursa: VLADIMIR ALEXE, ZIUA – DOSARE ULTRASECRETE – sambata, 21 februarie 2009