Băncile vestice cu filiale în estul UE riscă un „Stalingrad monetar”

Dacă guvernele vest-europene nu vor interveni rapid pentru crearea unui plan de salvare a băncilor din jumătatea estică a UE, băncile occidentale care au subsidiare în Răsăritul continentului riscă un „Stalingrad monetar”.

După acest avertisment, lansat, vineri, de presa austriacă, a apărut şi un raport al agenţiei de rating Moody’s, care estima că recesiunea din ţările emergente ale Europei va fi mai severă decât oriunde altundeva în lume, ale cărui efecte s-au resimţit imediat de către RTS, una din principalele două burse din Rusia. Indicele bursier RTS a pierdut 7,1% din valoare, ieri, şi tranzacţiile au fost suspendate.

Dintre toate economiile emergente, Rusia stă cel mai prost, pentru că nu are de unde să achite pierderile de 500 miliarde dolari ale oligarhilor, câtă vreme preţul unui baril de petrol s-a prăbuşit la 33 dolari, consideră Stephen Jen, expert în probleme valutare de la Morgan Stanley, citat de The Telegraph şi Gândul.

Bugetul Rusiei pentru 2009 conta pe 95 dolari pentru un baril (extras din Urali), dar pieţele internaţionale au indicat, de la începutul anului, un preţ cu mai bine de jumătate mai mic. Astfel, Rusia continuă să piardă valută pentru păstrarea stabilităţii rublei, după ce rezervele sale valutare s-au diminuat cu 36% din august 2008.

Toate valutele est-europene scad

Dacă cursul rublei este menţinut de intervenţia statului, toate valutele est-europene sunt în cădere, ceea ce aruncă în aer nu numai stabilitatea internă, ci şi a băncilor creditoare din vestul Europei. De pildă, în Polonia, 60% dintre creditele ipotecare au fost contractate în franci elveţieni, iar acum zlotul s-a prăbuşit la jumătatea valorii avute faţă de moneda elveţiană anul trecut. Toate datoriile din Estul Europei trebuie rambursate unor creditori (adesea bănci-mamă ale băncilor locale) din Austria, Belgia, Grecia, Italia şi Suedia. Est-europenii au de plătit o datorie egală cu o treime din PIB-ul regiunii, dar se află în imposibilitatea de a găsi vreo sursă de refinanţare, din pricina crizei financiare mondiale.

Riscul pentru băncile vest-europene este foarte mare, căci, incluzând banii împrumutaţi în Estul continentului, ele deţin 74% din totalul împrumuturilor oferite ţărilor emergente. Băncile greceşti au finanţat statele balcanice (de unde, recent, Guvernul de la Atena le-a cerut bancherilor să înceapă a-şi returna capitalurile!), Spania are investiţi bani în America de Sud, Marea Britanie şi Elveţia – în Asia, Suedia – în statele baltice, iar Austria – peste tot în Europa de Est.

Împrumutul FMI nu va salva Ucraina de prăbuşire

Dacă guvernatorul băncii centrale a Letoniei declara economia ca fiind „în moarte clinică”, după comprimarea PIB cu 10,5% în ultimul trimestru al anului trecut, în Ucraina, situaţia ar putea fi şi mai gravă în 2009. În ciuda celor 16 miliarde dolari împrumutate de la FMI, prăbuşirea preţurilor la oţel (principalul produs de export) a dus la previziunea că PIB-ul se va diminua cu 12% în acest an. Din insolvenţa Ucrainei, primii care vor avea de suferit vor fi Unicredit, Raiffeisen şi ING.

Dintre statele UE, Austria riscă cele mai mari pierderi, deoarece băncile sale trebuie să încaseze datorii uriaşe, de până la 290 miliarde dolari, împrumutate din Albania până în Rusia. În 2007, aceste împrumuturi au adus 43% din profitul băncilor austriece, dar prăbuşirea debitorilor ar putea aduce pierderi usturătoare pentru austrieci în 2009.

Notă:

400 de miliarde dolari trebuie să ramburseze debitorii din Europa de Est în 2009, astfel că aceste state ar avea nevoie de un nou împrumut de o valoare similară.

About bătăiosu

Între Dumnezeu si neamul meu.

Posted on 18 februarie, 2009, in Externe and tagged , , . Bookmark the permalink. Un comentariu.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s