Dupa ce Bush a rupt Kosovo de Serbia, Obama promite să sprijine un Kosovo “independent şi multietnic”

Obama a promis sprijinul Statelor Unite faţă de un Kosovo “multietnic, independent şi democratic”, într-un mesaj de felictare adresat cu ocazia primei aniversări a proclamării independenţei acestui teritoriu, anunţă AFP, citată de MediaFax.

“Ţin să subliniez că Statele Unite vor continua să susţină un Kosovo multietnic, independent şi democratic în eforturile sale de a deţine locul pe care îl merită în calitate de membru cu drepturi depline al comunităţii statelor”, scrie Obama în acest mesaj, adresat preşedintelui kosovar, Fatmir Sejdiu, care a fost făcut public de către serviciile sale.

“În numele poporului american, vă felicit pe dumneavoastră şi pe cetăţenii din Kosovo cu ocazia primei aniversări a declaraţiei istorice de independenţă a Kosovo”, a adăugat preşedintele american.

Autorităţile din Priştina au proclamat independeţa Kosovo la 17 februarie 2008.

Această proclamaţie de independenţă a fost recunoscută de către 54 de state din lume, între care Statele Unite şi 22 dintre cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene.

În ceea ce o priveşte, Serbia consideră în continuare Kosovo drept provincia sa meridională şi aşteaptă decizia Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) la acţiunea pe care a iniţiat-o cu privire la legalitatea acestei independenţe.

About bătăiosu

Între Dumnezeu si neamul meu.

Posted on 16 februarie, 2009, in Externe and tagged , , , . Bookmark the permalink. Scrie un comentariu.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s