Popularitatea Hamas, în creştere după ofensiva israeliană

Ofensiva israeliană din Fâşia Gaza a crescut cota de popularitate a Hamas, potrivit unui sondaj publicat joi, care creditează pentru prima dată mişcarea islamistă palestiniană cu un uşor avans asupra Fatah, în cazul unor alegeri.

Dacă ar avea loc alegeri legislative în Cisiordania şi Fâşia Gaza, Hamas ar obţine 28,6 la sută din voturi, faţă de 27,9 la sută cât ar reveni mişcării Fatah, condusă de preşedintele Mahmud Abbas. Restul voturilor far fi acordate unor formaţiuni de importanţă mai redusă, potrivit sondajului realizat de Jerusalem Media and Communication Center (JMCC).

Este pentru prima dată când un sondaj de opinie plasează gruparea Hamas, care deţine puterea în Fâşia Gaza, înaintea Fatah.

Fatah este, în mod paradoxal, creditată cu mai multe intenţii de vot (33,6 la sută) în Fâşia Gaza decât Hamas (28 la sută). În Cisiordania, controlată de Abbas, Hamas devansează însă Fatah, cu 29 la sută din intenţiile de vot faţă de 24,5 la sută.

Hamas a ajuns, de asemenea, printre primele mişcări în care palestinienii “au încredere”, cu 27,7 la sută din părerile favorabile, urmată de Fatah, cu 26 la sută.

Liderul guvernului Hamas din Fâşia Gaza, Ismail Haniyeh, este, de asemenea, personalitatea în care palestinienii au cea mai mare încredere, cu 21,1 la sută, Abbas clasându-se pe a doua poziţie, cu 13,4 procente.

About bătăiosu

Între Dumnezeu si neamul meu.

Posted on 5 februarie, 2009, in Externe and tagged , , , , . Bookmark the permalink. Scrie un comentariu.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s