Israelul isi apara macelarii de justitia internationala
Militarii israelieni care au participat la operaţiunea desfăşurată recent în Fâşia Gaza vor beneficia de o protecţie judiciară totală în Israel şi în străinătate, a declarat duminică premierul israelian, Ehud Olmert, în replică la cererile de declanşare a unor acţiuni în justiţie.

“Comandanţii şi soldaţii trimişi în Gaza trebuie să ştie că vor fi protejaţi total în faţa tuturor tribunalelor şi că Israelul îi va ajuta”, a afirmat duminică Ehud Olmert, la deschiderea Consiliului de Miniştri.
Premierul a confirmat că a decis să îl însărcineze pe ministrul Justiţiei, Daniel Friedman, să prezideze o comisie interministerială pentru a coordona eforturile Israelului în vederea “acordării de apărare juridică tuturor celor care au luat parte la această operaţiune”.
“Ministrul Justiţiei va formula întrebările şi răspunsurile referitoare la operaţiunile armatei pentru a răspunde celor care au obiceiul de a depune plângere împotriva ofiţerilor şi soldaţilor”, a adăugat Olmert.
Ministrul de Externe al Autorităţii Palestiniene, Riad al-Maliki, a apreciat duminică seara că decizia Israelului de a acorda protecţie judiciară totală soldaţilor săi pentru ofensiva din Gaza nu va împiedica acţiunile în justiţie.
“Această decizie nu va împiedica Guvernele şi organizaţiile pentru drepturile omului din lume” să demareze acţiuni în justiţie “împotriva tuturor liderilor israelieni responsabili de decese şi distrugeri împotriva poporului palestinian”, a declarat el, într-o conferinţă de presă, la finalul unei întrevederi la Bruxelles cu şefii diplomaţiei din Uniunea Europeană şi colegii săi din Egipt, Iordania şi Turcia.
Cenzura militară israeliană a interzis deja dezvăluirea identităţii comandanţilor unităţilor implicate în ofensiva din Fâşia Gaza (27 decembrie – 18 ianuarie), controlată de mişcarea islamistă Hamas, de teamă că vor fi acuzaţi de crime de război. Feţele soldaţilor care apar în reportaje sunt de asemenea disimulate.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut marţi acţiuni în justiţie împotriva celor responsabili de bombardamentele israeliene care au vizat clădiri ale ONU din teritoriul palestinian, unde peste 1.300 de palestinieni au murit în 22 de zile de ofensivă.
Opt organizaţii israeliene de apărare a drepturilor omului au cerut de asemenea procurorului general al statului demararea unei anchete privind conduita armatei în Gaza, “având în vedere amploarea atingerilor aduse populaţiei civile”.
Statul evreu susţine că armata sa a încercat să scutească civilii în condiţiile foarte dificile de luptă din zona urbană. Acesta impută Hamas responsabilitatea victimelor civile, acuzând grupările armate palestiniene că acţionează deliberat în zonele populate.
sursa: MediaFax
Israelul a recunoscut că a folosit bombe cu fosfor alb în ofensiva din Fâşia Gaza
Israelul “admite” că a folosit muniţie cu fosfor alb în Gaza, interzisă de acordurile internaţionale
Reprezentant ONU: “53 dintre cele 200 de unităţi ONU din Gaza au fost afectate de bombardament”
Israelianul Ehud Barak este marele castigator de pe urma masacrului din Fasia Gaza
Crimele Israelului au miza electorala
Israel: Am produs doar noi sinucigaşi cu bombă. Trebuia să lovim mii de alte case
Ofensiva armatei israeliene din Fâşia Gaza, soldată cu circa 1.300 de morţi
Un oficial ONU: Israelul a tras obuze cu fosfor asupra complexului ONU din orasul Gaza
Romania se face partase la crimele de razboi ale Israelului impotriva palestinienilor din Gaza!
Mahmud Abbas acuza Israelul ca vrea sa desfiinteze poporul palestinian
Israel, acuzat că a executat părinţi în faţa copiilor în Gaza
Aproximativ 88% dintre locuitorii Fâşiei Gaza riscă să moară de foame
Ehud Olmert catre Bush: Statele Unite NU trebuie sa voteze aceasta rezolutie
Israel riscă să fie judecat de instanţele internaţionale şi ONU
Posted on 26 ianuarie, 2009, in Externe and tagged conflictul israeliano-palestinian, crime de razboi, crime impotriva umanitatii, Ehud Olmert, Fasia Gaza, Gaza, genocid, Hamas, Israel, nazismul sionist, razboi, terorism de stat. Bookmark the permalink. Scrie un comentariu.

















































Scrie un comentariu