Reprezentant ONU: “53 dintre cele 200 de unităţi ONU din Gaza au fost afectate de bombardament”
După 22 de zile de atacuri aeriene şi bombardament, prima zi de linişte în Gaza le-a permis oficialilor ONU să observe dimensiunile dezastrului din Gaza.
“Avem cazuri nespuse, care sunt pur şi simplu îngropate sub dărâmături. Fiecare dintre acestea trebuie cercetate. Este imposibil de estimat cât va dura această operaţiune”, a spus purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Ajutorare, Chris Gunness, citat de The Independent, si preluat de EVZ.ro.
“53 dintre cele 200 de unităţi ONU din Gaza au fost afectate de bombardament. Sediul nostru a fost distrus în timpul operaţiunilor armatei israeliene, iar principalul centru de lucru a ars scrum, după ce a fost lovit de rachetă cu fosfor alb” – Chris Gunness, reprezentant ONU.
În cursul acestei săptămâni, şcolile din Gaza ar fi trebuit să îşi deschidă din nou porţile. Totuşi, numai câteva unităţi de învăţământ îşi pot primi elevii, majoritatea fiind total sau parţial distruse de bombardament.
“Copiii au dus greul acestui conflict. Prea mulţi şi-au pierdut viaţa sau pe cei dragi. Mulţi au trăit aceste săptămâni în frig, înfometaţi, înfricoşaţi, fără apă potabilă şi îngrijiri medicale” – Kate Redman, de la filiala israeliană a organizaţiei “Salvaţi Copiii”.
Cifre:
1.300 de morţi, dintre care 410 copii
5.300 de răniţi (date publicate de Ministerul Sănătăţii din Gaza)
22 de zile de conflict
1,4 miliarde de dolari pagube materiale
Israelianul Ehud Barak este marele castigator de pe urma masacrului din Fasia Gaza
Crimele Israelului au miza electorala
Ofensiva armatei israeliene din Fâşia Gaza, soldată cu circa 1.300 de morţi
Un oficial ONU: Israelul a tras obuze cu fosfor asupra complexului ONU din orasul Gaza
Mahmud Abbas acuza Israelul ca vrea sa desfiinteze poporul palestinian
Aproximativ 88% dintre locuitorii Fâşiei Gaza riscă să moară de foame
Ehud Olmert catre Bush: Statele Unite NU trebuie sa voteze aceasta rezolutie
Israel riscă să fie judecat de instanţele internaţionale şi ONU
Posted on 19 ianuarie, 2009, in Externe and tagged bombe cu fosfor alb, conflictul israeliano-palestinian, crime de razboi, crime impotriva umanitatii, Fasia Gaza, Gaza, genocid, Israel, nazismul sionist, ONU, razboi, terorism de stat. Bookmark the permalink. Scrie un comentariu.

















































Scrie un comentariu