Independenta lui Ceausescu fata de Moscova, contrazisa de documentele Securitatii

Articolul de saptamâna trecuta din ARHIVELE GARDIANUL, “Adevaruri despre august ’68: Ceausescu n-a fost «invitat» la Praga, Moscova nu dorea invadarea României”, a stârnit si comentarii cu o mare incarcatura emotionala, ca sa ma exprim elegant. Din pacate, prea multe scenarii, transmise populatiei de puterea de la Bucuresti, de regula prin intermediul Securitatii, care avea rolul cutiei de rezonanta, sunt insusite si acum de multi români. Adevarul insa nu are nici o legatura cu ce dorea partidul comunist sa ajunga la urechile noastre. Asa ca, de pilda, atunci când pui in discutie cea mai gogonata minciuna – independenta lui Ceausescu fata de Moscova -, esti injurat de-a dreptul. Relatia liderului de la Bucuresti cu Moscova reiese foarte clar atât din documentele spionajului românesc de dinainte de 1989, la care o sa ne referim mai jos, cât si din atitudinea lui Ceausescu. El a anihilat adversarii politici, dar nu si agentii Moscovei.

Nicolae Ceausescu a fost inca de la inceput un politician viclean. A stiut când sa bata cu pumnul in masa – vezi discursul lui impotriva invaziei Cehoslovaciei, despre care am vorbit pe larg in numarul nostru trecut. Insa a si tacut mâlc atunci când simtea ca nu trebuie intinsa coarda. Uniunea Sovietica era aliatul lui principal, dar si singura putere capabila sa-l inlature de la putere. Ceausescu a stiut asta când a preluat frâiele României, dar a simtit-o cu adevarat doar atunci când se afla cu spatele la zid, intr-o cazarma din Târgoviste. Lucrarile celui de-al IX-lea Congres al PCR (19-24 iunie 1965) l-au propulsat pe Ceausescu in fruntea ierarhiei comuniste. Nu detinea inca puterea absoluta. Sub el se mai aflau Maxim Berghianu, Emil Bobu, Ion Stanescu, Ghizela Vass, Ilie Verdet, ca sa dam doar câteva nume ale unor personaje care mai aveau inca un cuvânt de spus. Nu mult timp insa. De Securitate si spionaj se ocupa Vasile Pantelinet, mai putin cunoscut pâna atunci. Unul dintre adversarii de temut ai noului lider era, fara indoiala, Alexandru Draghici, secretar al CC al PCR si ministru de interne, fost conducator al Securitatii Statului, dintre putinii care au incercat sa opreasca in 1965 ascensiunea lui Ceausescu. A durat doar trei ani pâna ce Draghici a fost degradat si scos din toate functiile de partid, punându-i-se in cârca crimele savârsite de comunisti in perioada când la conducere se afla Gheorghiu-Dej. Ceausescu nu cauta dreptatea, ci inlaturarea unui adversar. Altfel, nu doar Draghici ar fi fost indepartat, ci si cei directi implicati in acele crime odioase.

Ascensiunea lui Doicaru

Un exemplu elocvent in acest sens este Nicolae Doicaru, omul care a impus un regim draconic detinutilor de la canal. Tot el i-a asasinat prin ‘49 pe partizanii din Dobrogea. Apoi, la ordinul lui Draghici, a trimis in fata plutonului de executie oameni nevinovati, sub acuzatia de sabotaj. Cu toate astea, Doicaru n-a fost pus pe linie moarta. Dimpotriva, a ajuns chiar seful spionajului românesc. Asta pentru ca, inca de la inceputul carierei sale, avea relatii excelente cu sovieticii. Noul lider de la Bucuresti l-a acuzat pe Draghici de crima, dar nu s-a atins niciodata de unul dintre cei care au executat prompt ordinele sale. Si asta pentru ca era constient ca supara Moscova. Doicaru a fost avansat in functia de prim-adjunct al internelor (1972) si sef al spionajului, cu grad de general-colonel. Ulterior, a devenit consilier al lui Nicolae Ceausescu (1974) si membru supleant al CC al PCR. Si uite cum Ceausescu, pe care nostalgicii, insa nu doar ei, il definesc ca pe un antisovietic convins, a tinut in preajma un om pe care chiar Securitatea il considera mult prea apropiat Moscovei.

Multi dintre cei fascinati de povestile cu spioni vor spune ca Ceausescu l-a acceptat aproape pe Doicaru pentru a-l controla mai bine. Se pare insa ca „Geniul din Carpati” nu avea incotro. Acesta e si motivul pentru care s-a descotorosit de seful spionajului doar in 1978, atunci când a dezertat adjunctul acestuia, generalul Pacepa. Era un moment in care nici macar Moscova nu putea sa mai intervina.

Iosif a distrus dosarele suspectilor

Ascensiunea lui Doicaru, despre care am scris pe larg la „Arhivele Gardianul“ (Gardianul) , poate parea unora intâmplatoare. Insa mai sunt si alte povesti asemanatoare care, la rândul lor, pun alte mari semne de intrebare. La sfârsitul anului 1965, acelasi Nicolae Doicaru a numit sef peste structura care mai târziu avea sa devina unitatea anti-KGB 0110 pe colonelul Constantin Iosif. Cel din urma era prieten cu Doicaru, daduse gres intr-o misiune de spionaj la Paris si era caracterizat de colegi drept un om care se baza doar pe relatii inalte. In 1969, in urma unei reorganizari a serviciului de spionaj, biroul tarii socialiste, condus de Iosif, a devenit unitate independenta cu activitati contrainformative. Important e ca, in conformitate cu rapoartele Securitatii, Iosif era banuit ca avea legaturi mai mult decât apropiate cu sovieticii, pe care le cultiva in desele sale vizite la Moscova. Relatez doar doua dintre ispravile sale, consemnate in documentele Securitatii. A introdus tehnica de ascultare in casele unor lideri comunisti, a distrus documente referitoare la persoane suspecte ca ar fi lucrat pentru serviciile de informatii sovietice (KGB, GRU). In 1968, Nicolae Ceausescu ii indemnase pe români sa-si apere tara impotriva invaziei sovietice, convingând chiar si Occidentul ca e un independent. Insa, la câtiva ani dupa acest moment, spionajul românesc si unitatea care supraveghea chiar agentii sovietici din România – doua compartimente importante ale sigurantei nationale – erau conduse de oameni asupra carora planau banuieli serioase ca lucreaza pentru Moscova.

Perchezitie la Moscova

La fel de straniu e si cazul lui Ilie Georgescu (Gogoase). Conform documentelor intocmite de contraspionaj, „in 1968, in timpul evenimentelor din Cehoslovacia (Georgescu, n.a.), a incercat sa intoxice conducerea de partid si de stat de la Bucuresti.” Pe atunci, omul nostru era secretar I la Ambasada româna de la Moscova. Sursa lui Georgescu era, in opinia serviciilor noastre secrete, Iura Vorontov, colonel in serviciul de informatii sovietic, iar scopul era „intimidarea si crearea in România a unei situatii operative convenabile partii sovietice”. Acelasi Iura Vorontov il pusese pe Georgescu in legatura si cu un diplomat american aflat in misiune la Moscova, pe care românul ii intoxica, furnizându-i informatii provenite de la KGB. Acest fapt ar fi fost dovedit in urma unei perchezitii discrete a unui securist din ambasada la domiciliul diplomatului român din Moscova. Ulterior, Ilie Georgescu (Gogoase) a fost chemat la Bucuresti nu pentru a fi luat la intrebari, ci pentru a fi numit consul la Zagreb, unde a continuat sa se intâlneasca frecvent cu diplomatii sovietici, arata rapoartele ofiterilor din Securitate intocmite la acea vreme. Si ca lucrurile sa fie limpezi, mai adaug ca functia de consul nu putea fi obtinuta fara acordul conducerii Directiei de Informatii Externe. Adica, spionajul românesc.

Momeala sovieticilor

Sunt pline arhivele Securitatii de asemenea exemple stranii, mai putin cunoscute decât cel al generalului Serb. Cazul sau este insa demn de scenariu de film. Pe scurt, generalul Iona Serb din MApN a fost dovedit drept agent sovietic. Apoi, a recunoscut acest fapt si, ca pedeapsa pentru inalta tradare, a fost trimis sa lucreze in productie. Mai precis, director al unei autobaze din Gorj. Sovieticii au fost desigur multumiti ca omul lor n-a ajuns dupa gratii, iar Ceausescu a rasuflat usurat ca a gestionat criza. Spuneam ca povestea lui Serb este demna de un scenariu de film, nu nepaarat pentru ca a spionat pentru sovietici. Dezvaluirea unui fost ofiter de Securitate, de dupa 1990, arata un alt aspect, cu adevarat spectaculos. In opinia sa, sovieticii l-au oferit pe Serb românilor drept momeala, tocmai pentru a acoperi un agent mult mai important al Moscovei.
Dupa momentul august 1968, Ceausescu i-a convins pe cei mai importanti lideri occidentali de faptul ca este un disident in relatia cu Moscova, dar pâna la urma a ost tradat de arhivele propriei Securitati. Aceeasi Securitate care a cladit cu multa truda si migala mitul liderului independent fata de Moscova.

sursa: Gardianu