Georgia, cronica unui razboi anuntat
Agentia de stiri rusa REGNUM publica pe 18 iunie 2008 o analiza extinsa asupra situatiei din Caucaz in care lua in considerare eventualitatea izbucnirii unui razboi in regiune. Avertismentul nu a fost luat in serios in acea perioada – iar razboiul a izbucnit pana la urma, conform analizei REGNUM. Agentia rusa de stiri prezinta punctul de vedere al Kremlinului asupra situatiei din Caucaz, sustinand impiedicarea accesului Occidentului la resursele energetice din Asia Centrala si zona Marii Caspice.
Pe de alta parte, in ciuda avertismentelor venite de la Bucuresti, Uniunea Europeana a fost prinsa pe picior gresit.
In afara catorva documente si analize oficiale, Bruxelles-ul nu a reusit sa impuna o politica realista in regiune. Initiativele romanesti la Marea Neagra pentru stabilirea unui cadru de cooperare au fost blocate chiar de Moscova – dupa cum recunostea la inceputul anului chiar Ministerul rus de Externe. Solutia intensificarii dialogului a fost abandonata si au inceput sa glasuiasca armele. Prezentam in randurile ce urmeaza analiza publicata de REGNUM care prevedea izbucnirea razboiului din Georgia.
Zone de conflict
Transcaucazia si Asia Centrala sunt inca zone de conflict din fostele teritorii sovietice (in afara de Crimea). Perspectivele de securitate sunt determinate aici de urmatorii factori:
(1) natura dialogului strategic dintre Rusia, Statele Unite alaturi de Uniunea Eurpeana, interesele Chinei, Turciei si Iranului; (2) situatia politica interna din regiunile mentionate; (3) conflictele regionale (Georgia-Abhazia, Georgia-Osetia si Nagorno Karabah, Azerbaidjan-iranieni), alte conflicte regionale (Kazahstan-Uzbekistan, Uzbekistan-Tajik, Afganistan-Tajik) si alte conflicte discrete care iau forma unei “extinderi a securitatii” (de exemplu Iran in Transcaucazia si Asia Centrala, Iran si China in Asia Caentrala); (4) capacitatea regimurilor locale de a genera conflicte interne si externe pe cont propriu.
Alianta Nord Atlantica a condamnat – prin vocea secretarului general al organizatiei, Jaap de Hoop Scheffer (foto) – “folosirea excesiva, disproportionata a fortei de catre Rusia” in Georgia
Problema cheie in jurul careia se desfasoara competitia in regiune este controlul asupra potentialului energetic al Marii Caspice si potentialul in ceea ce priveste transportul in regiunea Marii Negre, care este parte a unei regiuni mai mari, Marea Neagra Balcanica, si un prospect de viitor a unor “Balcani de la Suez pana la Xinjang” cu acces direct si care sa includa Asia Centrala si Kazahstan. In acest caz, rolul traditional de “restrangere” a Rusiei din zonele de granita sudice este indeplinit de linia vestica ce “include” axa Marea Baltica-Marea Neagra-Marea Caspica. Cea mai importanta parte este faptul ca “restrangerea” Rusiei este parte a “constrangerii” Euro-Atlantice asupra lumii arabe, Chinei si Euroasiei in general.
Occidentul in intarziere
Vestul a suferit pierderi economice si in scurt timp in cadrul implementarii noilor sale proiecte Euro-Atlantice legate de “Coridorul Transcaucazian”: dupa investitiile financiare pentru introducerea unor conducte alternative, inclusiv conductele de petrol Baku-Tbilisi-Ceyhan si Baku-Tbilisi-Erzurun, promovand Nabucco, si incluzand Kazahstan si Turkmenistan in “coridor”, vestul a esuat in incercarea de a oferi surse ce garanteaza umplerea conductelor, si chiar a estimat ca aceste cantitati de resurse ce vor fi exploatate nu vor influenta piata energetica. Acesta este motivul pentru care Kazahstanul, bogat in resurse naturale, prezinta o atentie politica, militara si umanitara speciala pentru vest, al carui principal scop este indepartarea Kazahstanului de Rusia si China. Evident, cel mai realist scenariu al unei asemenea indepartari ar fi o izolare din punctul de vedere al comunicatiilor, economiei si apararii Kazahstanului in zona. Cel mai dificil pentru Kazahstan va fi sa se afle in fata consecintelor reinarmarii sistemului sau de aparare anti-aeriana de catre specialistii NATO, ceea ce va pune sub controlul sau intreaga China de vest, teritoriul rus pana la Oceanul Arctic, tarile Golfului Persic si va constitui o amenintare directa la adresa tuturor vecinilor sai. Spre deosebire de Uzbekistan si Kirghizstan, Kazahstanul nu a luat in considerare varianta unei mici schimbari in cadrul strategiei de “constrangere”. Intre timp, principalul generator de conflicte politice din zona “Balcanilor globali” raman Statele Unite si nu fortele regionale; mai exact, incapacitatea Statelor Unite ca o forta externa iresponsabila, ale carei rezultate au dus la dezintegrarea Iraqului, activitatea Iranului, nesiguranta Turciei si epidemia de droguri si teroare din Afghanistan.
Georgia fara suveranitate
Pana acum, principalul scop al Vestului in regiune este intoducerea conductei Trans-Caspice care sa poata alimenta intersectiile de-a lungul liniei Azerbaidjan-Georgia-Turcia, precum si posibilitatea de incarcare a navelor din porturile georgiene. In acelasi timp, vestul a indepartat strategic Iranul si Turcia din regiune, fapt ce-l face partener ocazional al Rusiei. Nu in ultimul rand, Turcia exercita inca asupra situatiei politice din Azerbaidjan o mare influenta, folosind si retele sociale extinse. La randul sau, in paralel, pentru a slabi pozitia Rusiei, Iranul isi sporeste prezenta in Armenia, transformandu-se intr-un posibil factor de garantie a securitatii republicii.
Dupa sosirea la putere a lui Mihail Saakasvili si a echipei sale, Georgia si-a predat suveranitatea Statelor Unite, asumandu-si rolul de protector in zona impotriva Rusiei, impiedicand capacitatile acesteia de a-si impune interesele in regiune. Retragerea bazelor militatre rusesti din Bantumi si Akhalkalaki, precum si campania masiva anti-rusa ce dureaza de multi ani condusa de Saakasvili, a privat Moscova de orice influenta in Georgia. Drept rezultat, Rusia a fost practic fortata sa blocheze caile de acces printr-un punct de control de pe Autostrada Militara Georgiana si intrarile din Poti si Bantumi. Pe toata aceasta perioada, singurul drum de acces legal, pe uscat, dintre Rusia spre regiune a fost prin Dgestan spre Azerbaijian si a fost folosit doar local. Conflictul dintre Georgia si Rusia a acordat Vestului o larga perioada de timp si spatiu pentru manevre menite sa sporeasca influenta acestuia asupra regimurilor politice ale respectivelor state. In acelasi timp, dialogul despre energie dintre vest si Azerbaidjan a fost purtat in principal in baza perspectivei posibilitatii neutralizarii Iranului, iar cu Armenia pe baza posibilitatii scoaterii tarii din zona de influenta a Rusiei si posibilitatii deschiderii granitei cu Turcia. Nici unul din aceste scopuri nu poate fi considerat ca fiind indeplinit, atata timp cat Teheranul si Ankara au facut tot posibilul ca pozitia Washington-ului sa nu fie intarita.
Problema Kosovo
Precedentul recunoasterii independentei Kosovo, a dus, asa cum era de asteptat, la o schimbare radicala a situatiei din Transcaucazia, unde mocnesc trei conflicte teritoriale ce implica elemente etnice si religioase. In ciuda faptului ca inainte de anuntarea si recunoasterea independentei Kosovo, Azerbaidjan, Armenia si Georgia au anuntat ca rezolvarea conflictului din regiune se desfasura irelevant pentru rezultatele dezvoltarii din Kosovo, comportamentul lor dupa precedentul Kosovo arata tocmai contrariul. Un caz particular, independenta Kosovo nu a fost recunoscuta de Azerbaidjan in ciuda deciziei Turciei. Chiar si guvernul georgian pro-american a refuzat sa urmeze exemplul Washington-ului si sa recunoasca independenta Kosovo. Intre timp, autoritatile din Armenia nu au exclus recunoasterea Kosovo, in ciuda atitudinii negative a Rusiei si Iranului. Exista dovezi directe despre un comportament dictat de situatie din Baku, Tbilisi si Erevan. Negand natura precedentului din Kosovo, natiunile din Transcaucazia l-au tratat ca atare. Tbilisi este impotriva Kosovo, deoarece nu doreste ca acesta sa se repete la o scara mai larga in Abhazia si Osetia de Sud; Baku se opune recunoasterii Kosovo deoarece nu doreste aceeasi recunoastere in Karabah; Erevan o sustine, deoarece lupta pentru pastrarea personalitatii legale a Karabah-ului.
Kosovo s-a debarasat de Vest, de manevrele si influenta politica a acestuia in Transcaucazia. Nimeni de aici nu are unde sa se retraga; toti sunt nevoiti sa se grabeasca si sa inlocuiasca “relatiile de alianta” voluntara cu vestul, prin negocieri primitive: este evident pentru toata lumea ca dupa Kosovo nu va mai exista suficienta securitate pentru toti.
Dupa retragerea regimului de sanctiuni economice impotriva Abkhaziei si hotararea de a oferi suport economic Abkhaziei si Ossetiei de Sud, Rusia, desi nu s-a declarat pregatita sa recunoasca Abkhazia si Osetia de Sud, cauzeaza integrarea celor doua protectorate: in momentul in care Georgia intra in NATO, Abkhazia si Osetia de Sud se presupune ca vor fi complet asigurate de o posibila agresiune a Georgiei.
Nu in ultimul rand, avand asistenta militara din partea aliatilor Vestului, Georgia se pregateste pentru o rezolvare pe cale militara a conflictelor cu Abkhazia si Osetia de Sud. Odata cu apropierea Jocurilor Olimpice de Iarna din 2014 de la Soci, Georgia isi va intensifica presiunea militara din zonele de conflict, santajand Rusia cu o posibila boicotare a acestora (si readucerea in actualitate a conflictului etnic din Caucazia de Nord, expulzand populatia oseta din Osetia de Sud). (…)
Intre timp, nivelul de amenintari (din partea Georgiei) si nivelul de securitate garantat pentru Abhazia si Osetia de Sud (din partea Rusiei) nu pot fi comparate cu realitatile din Nagorno Karabah. In timp ce fostele teritorii georgiene sunt sub supravegherea fortelor de mentinere a pacii ale CSI, sunt populate de cetateni rusi si au granite comune cu Rusia, Nagorno Karabah iese din sfera de control a Rusiei. Singurul stat care garanteaza securitatea Nagorno Karabah este Armenia, membru al OCSI. In ultimii ani, Moscova a intreprins o serie de actiuni prin care sa angajeze Nagorno Karabah in contextul politic comun cu Abhazia, Osetia de Sud si Transnistria, dar acest lucru a fost realizat cu opozitia Armeniei. Rusia a declarat public ca un razboi dintre Azerbaidjan si Nagorno Karabah nu ar fi un motiv suficient pentru ca partenerii din OCSI ai Armeniei sa se implice in operatiuni. (REGNUM)
Lista REGNUM
Pe 18 iunie 2008, agentia de stiri rusa REGNUM a publicat o lista a conflictelor posibile in regiunea Caucaz. Pe locul al doilea se gasea conflictul din Osetia – aflat acum in desfasurare.
Probabilitate si intensitate mare:
Coridorul Kodori – Districtul Gali-Ochamchira: Georgia-Abkhazia (cu participarea Rusiei)
Tsihinvali-Java: Georgia-Osetia de Sud (cu participarea Rusiei)
Nagorno Karabah-Nakhichevan: Azerbaidjan (cu participarea Turciei)-Armenia
Osh: Kirghizstan-Afghanistan
Valea Fergana: Afghanistan-Uzbekistan-Kirghizstan-Tadjikistan
Khodjent: Uzbekistan-Tadjikistan
Probabilitate si intensitate medie:
Vakhsh-Pamir: Afghanistan-Tadjikistan
Jalalabad-Osh: Uzbekistan-Kirghizstan
Derbent: Azerdbaijian-Rusia
Lenkoran: Azerbaidjian-Iran
Shymkent: Uzbekistan-Kazahstan
Probabilitate si intensitate scazuta:
Akhalkalaki: Georgia-Armenia
Astrahan: Rusia-Kazahstan Altai: Rusia-Kazahstan
Chui Valley-Issyk Kul: Kazakhstan-Kirgizstan.
Raportul Parlamentului European
“Uniunea Europeana trebuie sa ia in considerare cai pentru o implicare mai activa si mai cuprinzatoare in procesul de solutionare a conflictelor inghetate in conformitate cu dreptul international si principiul integritatii teritoriale. Initiativele sale trebuie sa cuprinda masuri de la gestionarea conflictelor pana la asistenta tehnica. In afara de aceasta, impactul posibil pe care decizia finala asupra statutului Kosovo o poate avea asupra procesului de solutionare a conflictelor inghetate in regiunea Marii Negre trebuie de asemenea studiat cu atentie”. 18 ianuarie 2008, Raportul Parlamentului European privind Marea Neagra, raportor eurodeputatul Roberta Anastase.
sursa: Ziua
