(Sânt-zianele - Sfintele zeite sau zâne) si a cerurilor.De mii de ani, în mai toate regiunile acestei lumi, solstitiul de vara a constituit una dintre cele mai frumoase si puternice sarbatori din an. În Anglia, în fiecare an, sute de oameni se aduna la celebrul sanctuar Stonehenge celebrând ziua cea mai lunga din an, deschiderea cerurilor, comunicarea cu spiritele naturii, salutând cu bucurie primii pasi ai verii. Mai mult decât atât, în jurul anului 1590, celebrul dramaturg Shakespeare închina piesa „A Midsummer Night’s Dream”, în traducere „Visul unei nopti de vara”, tocmai acestui moment magic - noaptea de la cumpana anotimpurilor - solstitiul de vara. Piesa este încarcata de personaje magice, cu puteri ale lumii nevazute, spirite ale padurii ce pun la cale o întreaga poveste ametitoare de dragoste, care, bineînteles, se desfasoara într-o padure - punte intre profan si sacru, teluric si celest. Nu voi spune mai multe despre aceasta piesa fermecatoare, care a dat de furca multor regizori si actori, ci va voi lasa pe domniile voastre sa va delectati cu o lectura minunata, magica, celebra si comica.
Solstitiul de vara
Nu va voi rapi mult timp cu explicatii stiintifice, dar în câteva cuvinte voi aduce si sensul astronomic al acestei date de 21 iunie. Se numesc solstitii fiecare dintre cele doua momente ale anului, când Pamântul se gaseste la cea mai mare distanta de Soare (21 iunie si 21 decembrie) care marcheaza ziua, respectiv noaptea cea mai lunga. În jurul datei de 21 sau 22 iunie, în emisfera nordica are loc solstitiul de vara; în preajma acestei date, la trecerea meridianului, soarele se ridica deasupra orizontului la unghiul maxim, iar intervalul diurn are durata maxima. Ca urmare, vom avea ziua cea mai lunga si noaptea cea mai scurta a anului. Ziua va începe sa scada dupa solstitiul de vara si va fi egala cu noaptea la echinoxul de toamna. Simultan, în emisfera sudica are loc solstitiul de iarna, când înaltimea soarelui este deasupra orizontului si intervalul diurn este minim. În jurul datei de 21 sau 22 decembrie se petrece fenomenul opus: are loc solstitiul de iarna în emisfera nordica si solstitiul de vara în emisfera sudica. Denumirea de solstitiu provine din latinescul solstitium, format din sol (soare) si stitium, de la verbul sistere (a se opri, a ramâne constant). Spre deosebire de celelalte zile din an, când unghiul facut de soare cu orizontul la trecerea meridianului se schimba semnificativ de la o zi la alta, la solstitii acest unghi devine stationar din cauza inversarii sensului sau de variatie.
Ciresar si Ciresel
Luna a sasea din an e dedicata zeitei Iuno, sotia lui Jupiter si protectoarea femeilor maritate. Întrucât în iunie se coc ciresele, primele fructe ale anului, luna se numeste, în traditia româneasca, Ciresar sau Ciresel. Acum, în perioada solstitiului de vara, când ziua devine cea mai lunga, timpul calendaristic si vegetatia ajung la maturitate. Târgurile Dragaicei si Sanzienelor, organizate în a doua jumatate a lunii iunie, pastreaza amintirea unei divinitati preistorice a agriculturii, celebrata la solstitiul de vara. Este momentul în care orice muritor care bate la vamile nevazutului si nestiutului poate sa intre, purtând pe cap o coronita galbena de flori sau folosind un fir de sânziana. Sarbatoarea este una cu totul speciala, tinând o noapte si o zi. Iar noaptea de Sânziene este una cu adevarat magica. Este noaptea focurilor de vara, fiindca este vara în cer si vara pe pamânt, este vara în suflete si trupuri, este anotimpul dragostei si al vietii plenare. Denumirea de Sânziene are mai multe semnificatii. În primul rând este floarea respectiva (dupa culoarea galbena sau alba), frumos mirositoare, care înfloreste în preajma solstitiului de vara, în perioada pârguirii cerealelor, având numeroase întrebuintari în medicina si cosmetica, drept pentru care mitologia populara i-a acordat anume proprietati mistice, fiind folosita în practicile magice efectuate în noaptea premergatoare zilei Sfântului Ioan Botezatorul. Sânzienele (Dragaicele) sunt binevoitoare omului, fac sa rodeasca holdele, femeile casatorite, pasarile si animalele, dau miros si puteri tainice florilor, tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor si apara lanurile de intemperiile naturii, dar daca li se nesocoteste ziua, se razbuna stârnind furtuni distrugatoare, aduc grindina si pedepsesc pe cei pacatosi dându-le boala “luatul din Dragaica”.
La portile Soarelui
Moment crucial al anului, solstitiul de vara, care coincide si cu marea sarbatoare religioasa a Sfântului Ioan Botezatorul, prilejuieste celebrarea Sanzienelor în ziua de 24 iunie. Sub numele de Sânziene sau Dragaice, folclorul românesc desemneaza niste fapturi fantastice, frumoase, dar nemilostive, care bântuie prin ogoare, lunci si câmpuri. În noaptea de Sânziene, noapte cu virtuti magice, exista un anume moment în care toate stihiile stau în cumpana. Un moment de liniste în care se realizeaza un contact între lumea noastra si “lumea cealalta”. În aceasta clipa, pentru câtiva se pot deschide “portile cerului”. Se crede ca Sanzienele încing hore ametitoare, iar plantele culese în aceste momente pentru leac sunt mai eficiente. Folosind practici divinatorii, tinerii îsi afla viitorul, aruncând coronite alcatuite din flori galbene de sânziene pe coamele caselor. În functie de felul în care acestea se anina de acoperis sau cad, ei pot sa afle ce le rezerva destinul. Se spune, de asemenea, ca animalele se strâng si stau la sfat. Cine le pândeste le poate întelege graiul si poate afla multe taine. În aceasta noapte, între ceasurile 10 si 12 se spune ca apare floarea de feriga, alba si stralucitoare, care aduce celui ce o culege mare noroc. Duhuri nevazute pazesc cu strasnicie aceasta floare si îti trebuie mult curaj pentru a o dobândi dintr-o padure îndepartata unde nu se aude cântec de cocos. Exista, de asemenea, obiceiul unui scaldat ritualic pentru pastrarea sanatatii. Locuri anume, ape din salbaticie sunt alese pentru acest lucru. Atotputernicia soarelui de la solstitiu se celebreaza prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Încinsi cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi arunca aceste brâuri ca sa arda odata cu toate posibilele necazuri care ar fi sa vie. Perechile tinere, pentru a avea parte de o casatorie fericita, sar de trei ori peste foc. Exista, de asemenea, credinta ca fata care va sari de noua ori peste foc îsi va gasi flacaul pereche cu care se va marita pâna la sfârsitul anului si vor da nastere unor copii sanatosi. La final, o roata mare de foc e trimisa pe o panta, simbol al soarelui, care se scurge odata cu vara catre toamna. Roua de pe sânziene culeasa în aceasta zi se foloseste în bolile de ochi; planta întreaga se pune în scaldatorile copiilor debili; zeama este folosita împotriva frigurilor; pusa în rachiu, vindeca hernia. Datorita proprietatilor sale de a închega laptele, i se mai spune si Închegatoare.
Ritual si magie
Sanzienele se culeg în dimineata zilei de 24 la prima roua, în jur de 5 dimineata, nu se rup si nu se scot din radacina, ele trebuie taiate dintr-o singura lovitura de cutit. Prin diferite parti ale tarii exista anumite “poezii” care sunt rostite continuu pâna la sfârsitul culesului de Sânziene, iar cei ce le culeg trebuie sa fie curati sufleteste si trupeste, trebuie sa aiba o anumita tinuta (îmbracate, dezbracate pâna la brâu sau de tot, cu capul gol). Doar în aceasta noapte se culege nebunarita pentru a avea eficienta scontata. Ea era considerata cea mai veche planta folosita pentru vraji în spatiul indo-german - una dintre componentele alifiei cu care se dadeau vrajitoarele pentru a putea zbura. Se crede ca eficienta sa e sigura în calmarea 
durerilor de dinti, combaterea viermilor intestinali la porci si în ritualurile de invocare a ploii. În întreaga Germanie era cunoscuta traditia baii de solstitiu sau de ziua Sf. Ion Botezatorul - Sf. Johannes. Aceasta se facea doar într-o apa curgatoare si era considerata ca spala toate nenorocirile si supararile anului trecut, precum si ca ajuta ca sa se împlineasca toate dorintele în urmatorul an. O relatare interesanta în acest sens o face poetul si umanistul italian Francesco Petrarca (1304-1374) care, vizitând Kölnul în anul 1330, a vazut pe malurile Rinului zeci de femei care-si spalau mânile în apa. Întrebând ce semnificatie are aceasta ceremonie în masa, femeile i-au raspuns: spalam toate necazurile si le lasam sa mearga pe apa, pentru ca astfel anul care vine sa fie norocos si sa ni se împlineasca dorintele. - Daca la miezul noptii bei roua cazuta pe floarea de sânziana, aceasta purifica si este aducatoare de noroc. - În Silezia, se spune ca, daca faci în aceasta zi o baie în care ai turnat decoctul facut din noua plante anumite - obligatoriu si sânziana, tot anul vei fi sanatos si-ti va merge bine.
Curiozitati antice
- Se stie din cele mai vechi timpuri ca verbina este o planta deosebit de folosita în descântecele de dragoste si în medicina populara. Pentru ca sa aiba eficienta scontata, verbina se culege doar în noaptea de Sânziene, Înaltarea la cer si de Sf. Petru si Pavel. Acestei plante i s-au dat o importanta si onoare deosebita înca din Antichitate: - Romanii îsi împodobeau cu ea templele. Se considera ca este sub influenta planetei Venus, de aceea era folosita în ritualurile pentru dragoste. Daca se punea pe câmp, atunci aducea prosperitate si recolta bogata. Daca se punea în pantof, îti lua oboseala pe loc. Se spunea ca nu era voie sa o scoti din pamânt cu un obiect din fier, ci doar de argint. Înainte de a o scoate însa se turna pe pamânt ceara si miere. Dupa ce era scoasa (în noaptea sarbatorilor amintite), trebuia sa fie pusa usor pe pamânt si sa fie vegheata pâna la rasaritul zorilor. Barbatul care avea necazuri în dragoste trebuia sa împleteasca sapte fire de verbina cu sapte fire scoase din camasa iubitei si sa i le puna sub perna. În felul acesta dragostea îi era împartasita. -În medicina populara se mai spune ca, daca culegi aceasta planta înainte de asfintitul soarelui, tot anul urmator nu vei avea dureri de cap. - În Mecklenburg, la solstitiu de vara se atârna crengi de artar la usi si ferestre, se pun pe câmpurile de cartofi si de in, pentru ca exista credinta ferma ca în acest fel vor fi îndepartate vrajitoarele si toate fortele demonice. Frunzele de artar culese în aceasta zi si puse la uscat vindeca orice rana si înlatura durerea de cap. - Daca hainele, covoarele si asternuturile sunt expuse în 24 iunie la soare, ele nu vor fi mâncate de molii. - Daca în aceasta zi vezi o furnica rosie, aceasta este de foarte 
bun-augur. Daca gasesti însa o furnica în portmoneu, este semnul cel mai indubitabil ca vei avea un an foarte bogat. - În Silezia si în Bavaria este traditia ca în aceasta zi sa se manânce turte din aluat cu flori de soc prajite în untura, în felul acesta întregul an care urmeaza vei fi sanatos. Cracute de soc sunt atârnate si la ferestre si usi, pentru a apara în felul acesta casa de orice necazuri si boli si pentru a se asigura astfel bunastarea în tot anul urmator. Din cele mai vechi timpuri, socul este plantat lânga casele oamenilor deoarece se credea ca în el salasluieste un duh sau o zâna buna care-i apara pe oameni de nenorociri. - În Prusia era credinta veche ca zeul pamântului Puschaitis locuia sub un soc. - În Danemarca, acelasi zeu, denumit Hyldemoer, avea acelasi domiciliu. - În Germania si în toate tarile nordice era considerat un sacrilegiu sa tai un soc, copacul despre care taranii spun ca „în fata lui trebuie sa-ti scoti palaria”. Cel care facea asta era pedepsit cu focul si cu moartea, casa sa ardea si cineva dintre membrii familiei murea. Despre aceasta credinta vorbeste si Hans Christian Andersen într-unul dintre basmele sale.
Magia Arhaicului Romanesc
Paparudele si Caloianul pot aduce ploaia, Sanzienele dau leacuri de dragoste, dar Ielele le fura mintile feciorilor care îndraznesc sa le priveasca. Oamenii se tem de multe spirite, iar celor ce stapânesc padurea le acorda o atentie speciala. Spiritele padurii au salas în copaci si iau înfatisare de om (Muma Padurii, Mosul Codrului, Padureana) ori de animal (iapa, bivolita). Potrivit credintelor populare, pot fi întâlnite noaptea, când este Luna Plina, în paduri, pe câmpii si la rascruce de drumuri. Le dau pedepse femeilor care torc în zilele de marti, barbatilor care cânta ori fluiera prin paduri, taietorilor de lemne care nu respecta legea codrului si celor care culeg fructe în ziua de Probejenie (Schimbarea la Fata, 6 august). Sarbatoarea se porneste în ajun, dupa-amiaza, mai ales în satele din lunca Somesului. Fetele tinere pleaca în grupuri sa culeaga florile galbene de pe câmpuri si de pe braturile dintre lanurile de grâu date în pârg. În timp ce culeg, ele canta împletindu-si propria coronita, pe care o închina soarelui si si-o aseaza apoi pe cap. Pentru câteva ore, pâna când vor împleti câte o coronita fiecarui membru al familiei, fecioarele sunt chiar Sfintele zane ale florilor galbene, asa cum sunt Dragaicele în sudul tarii. Ajunse acasa, fetele dau coronitele tuturor locuitorilor casei si înainte de asfintit, adunati în curte, începe dialogul mut cu nestiutul ce va sa vina. Fiecare îsi arunca propria coronita pe acoperisul casei. Fetele, pentru a sti cât de repede se vor casatori si cu cine, dupa semnele pe care Sfintele le vor lasa în timpul noptii pe flori, batrânii, pentru a sti câti ani mai au de trait sau de vor mai ajunge alte Sânziene. Daca le cade coronita de pe casa, avertismentul este pentru anul în curs. De-a lungul anului, exista mai multe nopti ale focurilor, dar nici una ca noaptea de Sânziene din satele din zona Borsei si, mai ales, în cele trei Visaua: Viseul de Sus, Viseul de Mijloc si Viseul de Jos din Maramures. Dupa caderea întunericului, pe fiecare deal se aduna copii, flacai si barbati „înarmati” cu torte speciale, numite faclii sau fetere, pe care le învârt ca sa arda cât mai tare si sa sara scântei. Cu cât mai multe fetere arzând frumos, cu atât mai fericit dealul si mai sus în clasament, pentru ca luminile sunt pe întrecere. Feterele cam de un metru si jumatate lungime se învârt pâna dupa miezul noptii, însotite de strigate si chiuituri. Seara, când facliile se aprind, lumina se ia de la unul la celalalt, pastrându-se o distanta de cel putin un metru si ceva între om si om. Acest lucru se întâmpla în noaptea de 23 spre 24 iunie, ziua de Sânziene. Dupa ce feterele au ars aproape în întregime, barbatii coboara pe 
malul raului, pe prund, unde au voie sa vina si fete. Acolo se face un foc mare, peste care sare toata lumea si apoi intra în râu si se scalda, doi câte doi, perechile de îndragostiti. Noaptea de Sânziene fiind si o mare sarbatoare a dragostei. Înainte de rasaritul soarelui, pe dealuri si prin holdele de grâu, fetele se scalda goale în roua, fara ca nimeni sa se apropie. Un ritual stravechi, respectat… În zona Borsei, sânziana galbena creste rar, unde si unde câte un fir, si de aceea este planta protejata si aproape nimeni nu se îndura s-o rupa. În riturile de Sânziene, se folosesc alte flori, asemanatoare ca forma, dar albe si fara miros, foarte înalte si care cresc prin tufele de alun din abundenta. Cei din zona le numesc sânziene pentru a sustrage atentia de la Sânziana cea adevarata, care nu trebuie sa dispara. Sânziana, este în baladele romanesti Iana Simziana, sora Soarelui. Ea locuieste pe pajisti miraculoase, unde cresc, buruieni alese si graitoare, care-i asigura nemurirea. Dupa ce a umblat ca sa se însoare „Mare noua ai/Tot pe noua cai”, „puternicul Soare” alege drept logodnica chiar pe sora sa, Ilaeana Simzeana Doamna florilor/S-a garoafelor,/Sora Soarelui/Spuma laptelui. Întrucât casatoria dintre frate si sora este interzisa, aceasta îi cere în schimb sa-i faca
Pod pe Marea Neagra,
De fier
Si otel,
Iar la cap de pod,
Cam d-o manastire,
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Sa-mi placa si mie,
C-o scara de fier
Pân’ la naltul cer!
Sau se mai poate rosti :
Du-te Soare, vino luna,
Sânzienele îmbuna,
Sa le creasca floarea floare,
Galbena, mirositoare,
Fetele sa o adune
Sa le prinda în cunune,
Sa le puna la palarie
Struturi pentru cununie.
Boabele sa le rasteasca,
Pâna-n toamna sa nunteasca.
Nunta celesta
Casatoria Soarelui cu Luna, care a fost figurata pe steagurile voievozilor din Tara Româneasca, nu poate fi interpretata decât în sensul sfidarii mortii, prin trecerea în planuri superioare. Perechea Soare-Luna înseamna armonizarea contrariilor din fiinta umana. Luna, prin excelenta, „masoara, tese leaga între ele planuri cosmice distincte si realitati eterogene”. (M.Eliade). Sânzienele sunt totodata stapânele apelor. De altfel, apa, alaturi de foc, este un alt element important al acestei sarbatori. Apa a jucat întotdeauna un rol considerabil în ritualurile solstitiului de vara, cea ce explica de ce Biserica, aruncându-si pelerina peste vechea sarbatoare pagâna o consacra Sf. Ioan Botezatorul. Sarbatoarea aceasta, cu semnificatii mitico-magice este de origine pre-dacica. Cunoscuta si sub numele de Nedeia ea a fost transmisa romanilor de catre sacerdotiul geto-dac. Cunoscatori ai virtutilor magice ale acestui moment, constienti de puterea ascunsa a celor nevazute, romanii continua si astazi sa marcheze prin datini stravechi ziua de 24 iunie – Sanzienele, dar si nasterea Sfântului Ioan Botezatorul. Celor ce pleaca la drumetii înspre culesul acestor plante de leac si înspre întâlnirea cu frumoasele fete ale padurii Sunt - ziene le doresc drum bun si chindie frumoasa!
(Va urez un weekend minunat si fie ca aceasta sarbatoare sa aduca sanatate, fericire si lumina tuturor celor ce se bucura împreuna cu Sf Ioan Botezatorul si cu Sanzienele noastre dragi!)
sursa: Gardianul
Filed under: Religie, Româneşte | Tagged: Caloianul, Dragaica, magie, Noaptea de Sânziene, obiceiuri, paganism, Paparudele, Sanzienele, solstitiul de vara, traditii
