
Camera Deputatilor a publicat, pe pagina de internet, la sectiunea “caseta deputatului”, documente secrete din dosarul “Zambaccian”, dosar în care procurorii DNA au cerut deputatilor aviz pentru începerea urmaririi penale împotriva lui Adrian Nastase, pentru fapte de coruptie. Mai exact, deputatii au facut public referatul procurorilor Lucian Papici si Mariana Alexandru, în care acestia prezinta probele strânse împotriva lui Adrian Nastase. Astfel, din referatul DNA, reiese ca fostul premier si-a dotat imobilul din Zambaccian cu un buncar. “La subsolul imobilului, la cererea expresa a lui Adrian Nastase, a fost construit un buncar dotat cu doua încaperi. Ambele au peretii, inclusiv tavanul si pardoseala, acoperite integral cu folie de cupru, peste care au fost aplicate placaje din rigips, respectiv parchet (pe pardoseala). Buncarul este asigurat cu o usa masiva de otel si racordat la sistemul electric, de climatizare si securitate al imobilului”, arata procurorii DNA, precizând ca “cheltuielile ocazionate de constructia, amenajarea si dotarea lor nu i-au fost facturate. În ceea ce priveste documentul facut public, acesta contine practic aceleasi date ca cele din rechizitoriul prin care DNA l-a trimis prima oara în judecata pe Adrian Nastase în dosarul Zambaccian. Dosarul a fost, ulterior, restituit la Parchet, pentru refacerea urmaririi penale dupa admiterea unei exceptii de neconstitutionalitate, prin care se arata ca este nevoie de avizul Camerei Deputatilor pentru anchetarea lui Nastase. Procurorii mai arata ca Adrian Nastase a încercat sa influenteze declaratia de martorul Ioan Paun, fostul consul al României la Hong Kong, amentinându-le pe acesta din urma. Pe 24 aprilie, DNA a sesizat Camera Deputatilor pentru a cere urmarirea penala a fostului lider PSD Adrian Nastase, pentru savârsirea infractiunilor de luare de mita, trafic de influenta si participatie improprie la infractiunea de fals în înscrisuri sub semnatura privata, în legatura cu fapta de trafic de influenta, instrumentate în dosarul numarul 114/P/2007. Dosarul respectiv se refera la modul în care familia Nastase a dobândit imobilul de pe strada Zambaccian. Camera a decis ca documentele din dosar trimise de DNA sa fie analizate de o subcomisie a deputatilor juristi, care sa întocmeasca pentru fiecare un raport, pentru a fi înaintat tuturor deputatilor. Între timp, pe fondul întârzierii rezolvarii solicitarii DNA, cauzata de o serie de dispute procedurale, dar si de campania electorala, care i-a tinut pe alesi în teritoriu, o serie de oficiali europeni, printre care si comisarul Ollie Rehn, s-au aratat îngrijorati de tergiversarea deciziei în Parlament. Inclusiv ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a spus ca a fost întrebat de oficiali europeni de motivele acestor întârzieri.Pentru avizarea începerii urmaririi penale este nevoie de doua treimi din numarul deputatilor sau senatorilor. Deputatii juristi, membrii ai comisiei care cerceteaza cazul fostilor sau actualilor ministri parlamentari aflati în vizorul DNA, au decis zilele trecute sa recomande plenului Camerei Deputatilor neînceperea urmaririi penale în dosarul deputatului PSD, fostul premier Adrian Nastase.
Vezi aici informatii din dosar
Vezi aici informatii din dosar
sursa: Gardianul
Filed under: Politica e o curva, infractiuni, justitie | Tagged: Adrian Nastase, CAMERA DEPUTATILOR, coruptie, DNA, dosarul Zambaccian, ilegalitati, infractiuni, mita, Politica e o curva, PSD








