Armata israeliană vrea terenuri în Cisiordania pentru o nouă bază militară

În timp ce în Fâşia Gaza a intrat în vigoare acordul de încetare a focului încheiat cu Hamas, armata israeliană a ordonat confiscarea de terenuri în nordul Cisiordaniei (teritoriu controlat de Fatah) pentru construirea unei noi baze militare, relatează Associated Press. Într-un ordin distribuit unui număr de 12 locuitori din districtul Tubas (nord), comandantul armatei israeliene pentru Cisiordania a anunţat că armata va prelua controlul pe o suprafaţă de 92 de acri de teren până în anul 2012. „Pământurile vor fi luate în scopuri militare pentru construirea unei baze”, se arată în ordinele primite de localnici. Conform AP, citată de Rompres, armata israeliană nu a comentat în legătură cu acest ordin de confiscare. Israelul a anunţat că nu va mai confisca pământ din Cisiordania pentru extinderea coloniilor evreieşti, dar aceasta nu se aplică în cazul armatei. În zona respectivă există deja două baze militare israeliene. În baza legislaţiei internaţionale, armata poate lua pământuri în scopuri militare, susţine Sarit Michaeli, din cadrul unei grupări israeliene pentru apărarea drepturilor omului, dar în trecut Israelul lua terenuri pentru scopuri militare numai ca să le transforme ulterior în colonii evreieşti. Potrivit lui Jamal Zakkout, purtător de cuvânt al guvernului palestinian, „orice acţiune de confiscare a terenurilor sau extindere a coloniilor evreieşti… se adaugă îndoielii pe care o au palestinienii despre intenţiile Israelului cu privire la încheierea unui acord de pace”. Ordinul de confiscare de către armata israeliană permite localnicilor să ceară compensaţii

sursa: Gandul

Leave a Reply