Cetăţenii germani vor avea de ales dacă noile lor acte de identitate le vor conţine sau nu amprentele digitale, potrivit unor surse din cadrul coaliţiei aflate la guvernare, citate joi de cotidianul Die Welt.
‘Se merge în direcţia ca germanii să aleagă ei înşişi dacă îşi prezintă amprentele sau nu’, a declarat purtătorul de cuvânt al conservatorilor pe probleme interne, Hans-Peter Uhl (CSU). Conservatorii (CDU/CSU – Uniunea Creştin-Democrată, cu aripa sa bavareză, Uniunea Creştin-Socială) voiau să ia măsura înregistrării obligatorii a amprentelor digitale pe cărţile de identitate ale germanilor, iar discuţiile din cadrul marii coaliţii guvernamentale de la Berlin duc spre un compromis cu social-democraţii (SPD).
Astfel, deşi cartea de identitate cu amprente digitale devine un standard în toată lumea, social-democraţii germani nu sunt de acord cu înregistrarea lor obligatorie. Modelul opţional, prezentat ca o formulă de compromis de ministrul justiţiei Brigitte Zypries (SPD) şi de ministrul de interne Wolfgang Schäuble (CDU), ar fi acceptat de social-democraţi până la urmă.
‘O carte de identitate cu amprente (înregistrate) voluntar este pentru noi un drum pe care se poate merge’, a declarat, în asentimenul Brigittei Zypries, vicepreşedintele grupului parlamentar al social-democraţilor, Fritz Rudolf Körper. Prin înregistrarea voluntară a amprentelor, temerile populaţiei referitoare la dorinţa statului de a avea un ‘cetăţean de sticlă’, se vor risipi, a mai spus Körper.
Proiectul de lege referitor la cărţile de identitate electronice este discutat deocamdată de ministerele germane de resort. Noile acte de indentitate sunt menite să permită identificarea posesorilor pe internet.
sursa: ROMPRES
Pe aceeasi tema: Guvernul german se transforma in Big Brother
Filed under: Externe, Ingrijorari | Tagged: amprente digitale, Big Brother, carte de identitate cu amprente, cărţile de identitate electronice, Germania














































