Realitatea din spatele “reprezentatiilor” candidatilor

Punct final de campanie! Pentru primul tur, caci este destul de previzibil ca in majoritatea oraselor mai mari va urma si un al doilea, deci, inca doua saptamani de batalii electorale. Deocamdata insa, linia se trage si politicienii vor vedea duminica “in scripte” cat de convingatori au reusit sa fie. In mare, campania a fost peste asteptari, in ciuda unor previziuni “sumbre” de atacuri murdare, desi nici nu s-ar putea spune ca acestea au lipsit cu totul din peisajul electoral. Nu au lipsit nici incidentele cu violenta fizica si verbala, dar in genere, campania a fost una… vesela, cu puternice accente de show, made in Balcani. Unii candidati s-au plimbat cu elefantul, altii s-au pozat cu masini de formula unu iar inventivii au privit urbea din nacela balonului sau si-au facut spoturi decupate din filmul Razboiul stelelor.

Nu au lipsit nici candidatii in posturi de Supermen ori de luptator de KI, nici majoretele cu fustite scurte si bikinii la vedere, in timp ce altii “au optat” pentru umorul negru (involuntar), plus o abundenta a “candidatilor-ingerasi”, giranti pentru tatici, adusi in fata camerelor de luat vederi pentru sensibilizarea sufletelor. Pe scurt, exces de imaginatie pe zona de spectacol si… cam atat. In rest, penurie de idei noi, solutii, programe realiste… si alte asemenea “amanunte tehnice neinteresante”. Nu au lipsit nici ingredientele traditionale ale campaniilor autohtone, acuzele reciproce de incalcare a legii electorale, precum si antepronuntarile in ceea ce priveste fraudarea (data ca sigura) a rezultatelor, acestea fiind stalpi de baza in strategiile electorale ale tuturor partidelor. Evident ca toate sesizarile nu au avut nicio concretizare practica, sau macar penalizarea cuiva, astfel incat nimeni nu a patit nimic, caci se stie si se accepta tacit ca in perioadele electorale politicienii sa spuna (cam) tot ce le trece prin cap… In cazul Bucurestiului, campania a fost oarecum diferita fata de cea din teritoriu, in sensul unei impresii de normalitate ceva mai accentuate, atat la nivel de dialog civilizat electoral cat si in privinta consistentei ofertei candidatilor, insa, nici aici nu au lipsit artificiile de marketing electoral, desi acestea, cu mici exceptii, nu prea au prins la public.

Blaga nu a confirmat porecla de “buldog”

Gaselnita cu mascota buldogului, in cazul candidatului PD-L, nu a fost nici pe departe atat de fericita pe cat se anticipa, Blaga nereusind sa se plieze comportamental (in sensul bun al cuvantului!) pe acest profil. Pedelistul nici “nu a muscat”, nici nu “si-a scuturat” contracandidatii, asa cum se astepta de la un “buldog politic”, ba in multe situatii a preferat sa ocoleasca contraatacul. Studiat de la distanta sticlei mediatice, Blaga pare sa sufere de un disconfort real atunci cand participa la emisiuni impreuna cu principalii sai adversari si nu se “invioreaza” prea mult nici in momentele in care isi expune programul. Astfel, perceptia este mai degraba de “poezie invatata” si nu de preocupare reala pentru temele abordate. Sloganurile eliptice ale lui Blaga: “Solutii, nu discutii” si “Dintr-o bucata” sunt gandite in acelasi spirit al “buldogului”, insa ideea “timpului faptelor” nu este deloc noua, ba, s-ar putea spune ca e folosita in exces. Si daca la inceputul campaniei, strategia s-a axat pe construirea unui dublu profil – omul lui Basescu si omul capabil sa-l infrunte pe Basescu -, ulterior s-a renuntat la elementul de “contradictie”, data fiind amploarea speculatiilor mediatice, iar candidatul PD-L “a ramas” doar cu mesajul continuitatii proiectelor predecesorilor sai (Basescu si Videanu). Ceea ce, inevitabil, a redus imaginea lui Blaga la cea de simplu executant in favoarea intereselor grupului de afaceristi ce “actioneaza”, dupa cum tot afirma presa, si in prezent in Capitala. In mod cert, nucleul dur al electoratului basescian ii va da girul lui Blaga pentru Primaria Capitalei, insa, din zona nehotaratilor (tinta tuturor campaniilor electorale, de altfel) procentul “convinsilor” este destul de infim comparativ cu eforturile financiare depuse de PD-L.

Diaconescu nu a demonstrat ca vrea

Nici candidatul social-democratilor nu pare sa se simta prea confortabil in postura cu care partidul l-a cadorisit, dupa un carusel de negocieri destul de lamentabil. In plus, Cristian Diaconescu a pornit in batalia electorala cu handicapul propriilor declaratii anterioare, prin care nega vehement posibilitatea unei candidaturi. In schimb, mai atent la propria imagine de politician decat la cea de candidat, Diaconescu “a reusit” repede sa genereze impresia de intelectual stanjenit de situatie si oarecum resemnat. In toata aceasta perioada, candidatul PSD (care in alte situatii este, de altfel, un personaj foarte carismatic si volubil) a fost mai mult decat rezervat si chiar tacut in dezbaterile televizate. Astfel, imaginea de politician serios si cinstit a fost atent conservata, insa, pentru un elector neconvins inca, mai este nevoie si de un plus de entuziasm si preocupare, sau mai concret, de acea “emanare” a dorintei de castig a jocului electoral, care sa “treaca” sticla si sa dea impresia de siguranta si potenta, dar care, in cazul lui Diaconescu nu prea s-a facut simtita. In privinta sloganurilor pentru primarie: “E timpul sa schimbam Bucurestiul“, si varianta “Eu pot schimba Bucurestiul” mesajele sunt la fel de “cumintele” pe cat s-a dovedit si atitudinea candidatului si merg pe o formula mai veche, imprumutata de la Opozitie.

Orban - o campanie retro, pentru doamne si pusti

Pana la momentul acestei campanii pentru Primaria Capitalei, Ludovic Orban a trecut drept un politician “de raiting” - “bascalios”, “colorat” in limbaj, uneori chiar nepoliticos, cu o constructie de imagine bazata pe principiul cu care a facut cariera si Basescu – “Ce-i in gusa, si-n capusa”. Odata insa cu exprimarea dorintei de candidatura la scaunul de primar, profilul lui Orban “s-a modificat” substantial si, din politicianul bataios, acesta s-a metamorfozat rapid in candidatul emotiv, sentimental si usor copilaros. Noua postura “il prinde” pe candidat intr-o proportie mult mai mare decat “gaselnitele” electorale ale adversarilor sai si nu este exclusa sensibilizarea unei parti a electoratului iubitor de poezie; insa, pe de alta parte - reversul medaliei - intareste imaginea de candidat mai priceput la cantari cu chitara decat la administratie. Chiar si proiectele prezentate de liberal intra in categoria ideilor fanteziste, pe aceeasi treapta de credibilitate cu gradinile suspendate ale lui Videanu. Dar, daca atitudinea candidatului a fost mai mult axata pe mesajul emotional, in schimb, sloganurile sale merg pe ideea mobilizarii generale la munca, dar tot in acelasi registru lejer, al “jocului” baietesc… “Punem Bucurestiul pe roate” este un slogan original, interesant, care indeamna la interactivitate dar, dincolo de formularea “de jargon”, indica si limitarea din start a ariei interesului candidatului doar la problemele traficului.

Oprescu a fost… doar Oprescu

Candidatul independent, fost social-democrat, a luat puternic startul in cursa electorala, ajutat si de “aventurile” inscrierii sale, care au rascolit sentimentele electorilor revoltati de perceptia nedreptatii. Reteta victimizarii a mers si de aceasta data, situandu-l pe “Doctor” in prima linie a candidatilor, insa nu poate fi negat sau uitat faptul ca Oprescu a fost (totusi) favoritul bucurestenilor inca de dinainte de a-si anunta intentia de a se inscrie in cursa pentru PMB.

In context, acesta a preluat si sintagma prezidentiala de “sistem ticalosit”, dar paradoxal, nu a fost sanctionat de electorat, ba chiar a devenit si mai credibil in aceasta postura de marginalizat al unui “sistem”, care nu-l accepta… deoarece “nu-i seamana”. Pe de alta parte, Oprescu este poate singurul candidat care a reusit sa se prezinte in fata electoratului pe sine (asa cum era cunoscut, fara alte artificii de imagine), si mai ales, ca un candidat care isi doreste sa castige fotoliul primariei din alte motive decat promovarea intereselor de grup. Si de aici, pare sa nici sa nu mai conteze pentru electorat, daca motivatia Doctorului vine doar din orgoliu ranit sau… acesta chiar este pus pe treaba. De asemenea, Oprescu nu a trebuit sa faca prea mari eforturi de promovare (si nici nu a facut!), deoarece a fost mai mereu in centrul atentiei celorlalti, publicitatea negativa functionand, deocamdata, in beneficiul sau, in consolidarea statutului “asumat” de victima. Nici pentru construirea sloganului electoral, echipa de campanie nu pare sa fi facut mari eforturi de imaginatie, iar simplitatea mesajului – Primul pentru Bucuresti – si jocul de cuvinte subinteles (prim-ar pentru Bucuresti) se incadreaza perfect stilului de adresare direct al candidatului.

sursa: Cronica Romana