Mass-media au dreptul să spună minciuni

Valentin Stan, cunoscutul analist de la „Sinteza Zilei”, susţine că presa poate deforma adevărul, pentru ca democraţia să fie salvată

Îl cunoşti. Valentin Stan este omul care, probabil, ţi-a smuls cele mai multe râsete şi cele mai multe înjurături. Te amuză stilul lui isteric, rupt parcă dintr-o tragicomedie.

Formez numărul de telefon, şi după trei ţârâituri îmi răspunde o voce de pisică leneşă. „Bună ziua, domnule Valentin Stan! Vă sun să vă propun un interviu”, îi spun pe nerăsuflate. „Domnişoară, eu nu dau interviuri, nu vreau să mă promovez în ziar.

Dar puteţi să veniţi la cursurile mele ca oricare dintre copilaşii de aici. Sunt profesorache pentru toată lumea, că tot mi-a dat nume CNA-ul”. Un râs înţepător, aproape violent, îmi zgârie urechea. Vocea mieunată continuă: „Şi… mă bazez pe moralitatea dumneavoastră că nu veţi da nimic din ce vedeţi aici.

Nu vrem să ne supărăm, nu?” Mă simt ca în clasa I, când eram obligată să fac bastonaşe, iar eu ştiam deja să scriu. Cam aşa a început relaţia elev-profesor cu Valentin Stan: eu, jurnalistul care a asistat la cursurile „omului cu laptopul”, iar el, clovnul moralizator, care ar putea să facă băşcălie de mine în direct la „Sinteza zilei”. O relaţie perfectă.

„Eşti liberă să mă judeci”

Nici nu te mai miri când cuvântul de debut al discursu­lui lui Valentin Stan din studioul de la „Sinteza Zilei” este Traian Băsescu sau când preşedintele este luat peste picior. Jignirile şi ironiile nu mai contenesc. Cu toate astea, în timpul campaniei prezidenţiale din 2004, Stan a fost un susţinător înfocat al Alianţei D.A., iar articolele sale din „Evenimentul zilei” respirau pro-Băsescu. Omul cu laptopul a continuat să-şi susţină preşedintele şi în primele luni ale anului 2005.

Însă, după schimbarea structurilor administrative, „roata” s-a întors şi Valentin Stan şi-a turat toate motoarele împotriva lui Băsescu. Motivul… nu se cunoaşte şi poate că stă în chiar impredictibilitatea persoanei sale.

„Omul cu laptopul” a început munca în televiziune la B1TV, tot acum patru ani. Dar s-a supărat pe „Naşul” şi a renunţat. De un an de zile este invitat permanent al emisiunii moderate de Mihai Gâdea.

Imaginea lui Stan pe micul ecran este ameţitoare. Goneşte prin argumentaţii, face slalom printre prezentări şi rezoluţii, până când aerul din jurul lui se electrizează şi ajungi să-i vezi doar mustaţa şi laptopul. Te aleargă până când mintea ta nu mai are suflu. „Alo, domnule Băsescu…Fiţi atent aici că e interesant…”, îşi întrerupe discursul, fixează camera de luat vederi, face o pauză de câteva secunde şi reia pledoaria împotriva preşedintelui şi a „tuturor acoliţilor lui”.

Şi când simţi că eşti gata să spui STOP, că nu mai poţi să-l asculţi, că vrei să urli de revoltă, îţi pune o bucată din Rachmaninov pe care începe să o fredoneze, în direct, în platou, între un Mihai Gâdea care îl priveşte amuzat şi un Ion Cristoiu plictisit. E diabolic şi se distrează.

Îi place pentru că deţine controlul. Cel puţin a reuşit să deţină controlul uimirii şi indignării tale dacă nu a reuşit să te facă fan. Ai două soluţii: fie rămâi absorbit de discursul delirant, în care e doar el, fie schimbi, cu greu, canalul.

E lacom şi vrea să spună multe, iar catedra de „profesorache” nu îi este suficientă. E bulevardul lui în miez de noapte pe care se prostituează, fie că îţi place sau nu. „Eşti liberă să mă judeci”.

Eu vreau să descreţesc frunţi. Nu vreau să fiu una din feţele pe care le ştii de zece ani. Dacă mai pun cântece este pentru divertisment.

Valentin Stan, analist de politică externă

Un „profesorache” tipicar

E vineri după-amiază şi Valentin Stan ţine seminar. Intră încruntat, cu paşi mari, măsuraţi, în micuţa sală de la subsolul Facultăţii de Istorie. Se aşază la catedră fără să observe gălăgia studenţilor. Îmi arată un scaun pe care să stau şi mă avertizează: „Va trebui să participi la discuţie aşa cum fac toţi copilaşii mei”.
Îşi trânteşte geanta neagră pe masă, se scarpină în creştet şi îşi potriveşte gulerul cămăşii bleu. Din punga de plastic albastră scoate, unul după altul, acumulatorul şi prelungitorul. Cu grijă, de parcă s-ar teme să nu strice ceva.

Desface cu gesturi lente firul acumulatorului, îl conectează la laptop şi se îndreaptă spre prelungitor, pe care îl desfăşoară cu aceeaşi lentoare. Abia acum apasă butonul de start al calculatorului. Mai mult de 15 minute a durat ritualul. Pe un perete, la vedere, este instalat un televizor care rulează, cu sonorul potrivit, ştirile de la… Antena 3.

„Ce nume preferat am eu, măi copii, în afară de domnul Lumezeanu (unul din studenţii seminarului – n.red)?” Rânjeşte zeflemitor şi mă priveşte pe sub ochi. O face conştient. „Băsescu, domnule Stan”, îi răspunde chiar domnul Lumezeanu. Dintr-o dată, sala se transformă în studioul de la „Sinteza Zilei”: doar râsul isteric al lui Stan se mai aude. „I-auziţi! Riscă, riscă”, îngână Stan discursul crainicei de la Antena 3. „Lapte, ouă, brânză… Iată ce ne dă nouă domnul Videanu!”, vorbeşte mai mult pentru el.

Ceva îl nemulţumeşte, se foieşte, fixează ecranul laptopului, se lasă leneş pe spătarul scaunului, se scarpină în ureche şi cască, acoperindu-şi cu palma jumătate din faţă.

Născut „laptopar”, trăieşte în priză

Valentin Stan este nedespărţit de laptop: cursuri, seminare, „Sinteza Zilei”. Chiar şi acasă adoarme de cele mai multe ori cu capul pe aparat pe la ora cinci dimineaţa. Ai putea spune că s-a născut cu laptopul în braţe. De fapt, toată munca lui Valentin Stan depinde de memoria laptopului şi de cele câteva harduri auxiliare pe care le instalează la nevoie. Sute de gigabites.

Fiecare fişier de curs este însemnat cu o culoare diferită, galben pentru cursurile mari, roz pentru seminarii, portocaliu pentru orele libere din orar.

E o agendă oficială a unui om care ori are prea mult timp liber să coloreze fiecare fişier, ori trăieşte după un program fix, calculat la sânge.

Patru ore de dezbateri umilitoare

„Geta, ai emoţii?”, strigă peste bancă o fată brunetă. „Hai, mă, lasă-mă!”, îi răspunde o altă studentă. Este ora de dezbateri pentru cei opt studenţi de la master, patru fete şi patru băieţi. „Ştiţi ce vă rog? Să-mi aduceţi aminte să iau umbrela. Nu de alta, dar am promis că o returnez”, vobeşte precipitat în timp ce se îndreaptă spre ecranul de pe perete. Este timpul să înceapă seminarul. „Deci, copilaşi, să nu mai zăbovim degeaba. Fiţi atenţi aici! A fost corect ca armatele americane să intre în Irak, în 2003? Pac! Pac!… Să văd cât de rapizi sunteţi!”.

Taberele s-au făcut şi, încurcată, abia reuşesc să mă decid că sunt de partea celor împotriva invaziei. „Bun! Acum să văd cât de mult vă pot umili”, rânjeşte pe sub mustaţă. Start! Valentin Stan începe să explice, în rafale, face un tur de forţă printre rezoluţii şi amendamente. E greu să ţii pasul. Şi îi face plăcere să povestească. Priveşte cu lăcomie peste capetele studenţilor. Se roteşte ca să îi cuprindă pe toţi şi să-i ţină sub vrajă.

Vorbeşte duios despre studenţi

După nici o oră, cele 30 de scaune din jurul mesei rotunde se ocupă, dar nu doar de studenţii lui Stan. Nea Rugină, un bărbat la vreo 35 de ani, este unul din „copilaşii” lui Stan. Acum un an s-a înfiinţat în faţa sălii de curs şi l-a rugat pe domnul profesor dacă poate participa la seminarii. Stan nu l-a întrebat cine e şi unde lucrează. Nici Rugină nu a scos un cuvânt. Servieta din piele neagră, puţin tocită pe la colţuri şi costumul gri, călcat la dungă, sugerează că ar fi funcţionar cuminte.

Valentin Stan predă la Facultatea de Istorie din 1991 şi de atunci i-au trecut prin mână multe promoţii de absolvenţi. „Mă uit în jur la copiii ăştia şi îmi dau seama că merită să îmi petrec timpul cu ei pentru că au un potenţial enorm. It’s my life”. Ochii îi sclipesc duios şi vocea i se domoleşte. „Ce se întâmplă la «Sinteza Zilei» este un fenomen de masă şi mă duc acolo pentru că sunt invitat şi pentru că am o relaţie mai specială cu Mihai Gâdea.

Eu vreau să descreţesc frunţi. Nu vreau să fiu una din feţele pe care le ştii de zece ani. Dacă mai pun cântece este pentru divertisment. Dar, atenţie, ăsta e profilul şi politica emisiunii”, îmi explică în pauză. Este foarte sigur pe el şi crede că face bine ce face, că datoria lui este să informeze publicul aşa cum poate. Şi mai ştie că ratingul „Sintezei” e mai mare decât cel al lui Turcescu.

(Poate cu jumătate de punct.) „Ceea ce fac la emisiunea asta nu este ceva unilateral, uneori mă documentez două zile pentru o ediţie, dar multe din informaţii sunt deja pe laptopul meu. Brandul lui Stan nu e doar calculatorul ăsta, ci informaţia, pentru că eu lucrez cu documentele la vedere. Sunt un resourcefull man, copilaş”.

După patru ore de dezbateri şi discuţii la seminar, Valentin Stan stă pe scaun, în faţa mea, cu ochii obosiţi, apăsaţi de cearcăne mari, vineţii. Rânjeşte. Încearcă din greu să îmi explice de ce presa are dreptul să mintă.

„E un lucru important aici, copilule, presa trebuie să despice firul în patru, să ofere informaţii, dar informaţiile astea sunt filtrate.” Vorbeşte rar: „Presa are dreptul să mintă pentru că astfel poate fiinţa democraţia. Dacă tu minţi în articolul pe care îl vei scrie despre mine, cine sunt eu să spun că varianta ta nu este bună?” Verva i-a dispărut.

Brandul lui Stan nu e doar calculatorul ăsta, ci informaţia, pentru că eu lucrez cu documentele la vedere. Sunt un resourcefull man.

Valentin Stan, analist de politică externă

Pro şi Contra

Cu greu am găsit oameni care să vorbească despre Valentin Stan. Mihai Gâdea ne-a spus că nu face declaraţii presei în campania electorală (ciudată opţiune!). Cristian Tudor Popescu, senior editor la „Gândul”, a spus că nu face nicio declaraţie care să-i privească pe colegii de breaslă. Ion Cristoiu şi Emil Hurezeanu erau, probabil, prea ocupaţi ca să comenteze. Sigur, Cristoiu era la bibliotecă…

Cornel Nistorescu

„Valentin Stan este singura noutate importantă în programele de televiziune. Ştie meserie şi nu ar trebui să criticăm metodele prin care face asta, ci să vedem produsul în sine. Un profesor bine documentat combate lumea politică exact cu mijloacele ei şi îl ridiculizează pe Traian Băsescu exact pe limba lui, marinărească sau de mahala. Valentin Stan este deja o vedetă de televiziune, deşi se poartă ca o antivedetă.”

Robert Turcescu

În „Adevărul de duminică” (18 mai 2008), Robert Turcescu (Realitatea TV) a declarat că Valentin Stan este „un salt bizar între CV şi ce vezi pe ecran”. „Cred că ţine de cei şapte ani de-acasă, ţine de capacitatea unora de a înţelege pamfletul. Valentin Stan transpune, în momentul de faţă, realitatea anului 2008, maniera de pamflet înţeleasă de C.V. Tudor în 1990, în revista «România Mare»”.

sursa: Adevarul