Oprescule, uite dovada! ( Matei Serbanescu, Interesul Public)
Viceprimarul Oprescu, gaură 3 milioane euro
CANDIDATUL-FRAUDĂ A DAT BIR CU FUGIŢII, ÎN ANUL 2000, DUPĂ PATRU LUNI LA PRIMĂRIA GENERALĂ
Doctorul Sorin Oprescu a mai aburit bucureştenii acum opt ani, când a fost ales viceprimar al Capitalei. Rezultatul acelei alegeri este dezastruos: statul are de plătit milioane de euro pentru cele patru luni petrecute de Sorin Oprescu la Primăria Capitalei. La comanda „tătucului“ Ion Iliescu, care, dacă vă mai amintiţi, a dat dispoziţie judecătorilor ca niciun teren sau imobil să nu mai fie retrocedat, viceprimarul de atunci Sorin Oprescu a executat ordinul primit fără să sufle o vorbă. Cei nedreptăţiţi s-au plâns Curţii de la Strasbourg şi, după ani de zile, au primit câştig de cauză. În total, România are de plătit din bugetul statului peste 3.000.000 de euro drept despăgubiri.
Cele patru luni de mandat, din 2000, pe funcţia de viceprimar ale proaspătului candidat independent Sorin Oprescu au făcut ca mafia retrocedărilor să fie pusă la punct în cele mai mici amănunte. Cum a reuşit viceprimarul Sorin Oprescu să devină „mâna care împinge leagănul“ pentru retocedările ilegale care au dus la pierderea a sute de milioane de euro pe care statul, adică contribuabilul, le plăteşte acum drept despăgubiri pentru cei care şi-au cerut pământurile înapoi? Nimic mai simplu! La comanda „tătucului“ Ion Iliescu, care, dacă vă mai amintiţi, a dat dispoziţie judecătorilor ca niciun teren sau imobil să nu mai fie retrocedat, viceprimarul de atunci Sorin Oprescu a executat ordinul primit fără să sufle o vorbă. Astfel, în cele patru luni cât a stat la primărie, viceprimarul Oprescu a reuşit să stopeze toate cererile privind retrocedarea imobilelor sau a terenurilor din Bucureşti. Astfel, oricine venea şi cu acte în regulă şi demonstra că este proprietarul spaţiului în litigiu primea acelaşi răspuns standard, semnat Sorin Oprescu - clădirea nu se retrocedează. Mai mult, Doru Giugula, pe atunci mâna dreaptă a viitorului prefect Gabriel Oprea şi cel care îi aranja ploile în primărie, împreună cu directorul Direcţiei Juridice şi Contencios din instituţie, Vasile Chirilă, erau cei care plimbau de la un cabinet la altul petiţiile cetăţenilor. Ce s-a întâmplat cu cererile de retocedare? Nimic. Oamenii se plângeau în instanţă, dar şi aici „porunca“ lui Ion Iliescu de a le respinge solicitările pe bandă rulantă era mai presus de lege. Astfel că cetăţenii s-au plâns Curţii de la Strasbourg şi, după ani de zile, au primit câştig de cauză. Mai mult, CEDO a decis ca moştenitorii care au atacat deciziile la Curtea Drepturilor Omului să primescă despăgubiri de milioane de euro. Cât a costat statul român cele patru luni de mandat ale viceprimarului Sorin Oprescu? În total, România are de plătit din bugetul statului peste 3.000.000 de euro drept despăgubiri.
Minciunile lui Oprescu
Referitor la declaraţia lui Traian Băsescu cu privire la atribuţiile pe care le-a avut în calitate de viceprimar, Sorin Oprescu a spus ieri că responsabilităţile sale au fost pe componentele socială şi culturală. El a afirmat că în cele câteva luni în care a deţinut această funcţie s-a ocupat de căminele şi cantinele sociale şi, împreună cu o echipă de voluntari, a curăţat monumentele din Bucureşti. Numai că lucrurile nu stau chiar aşa. Într-adevăr, printre multele atribuţii cu care a fost delegat de către primarul general de atunci, Traian Băsescu, viceprimarul Oprescu urma să se ocupe, potrivit Dispoziţiei 1478 din 13.09. 2000, de coordonarea Direcţiilor de Cultură şi Direcţia Generală de coordonare a investiţiilor şi a activităţii de asistenţă medicală, învăţământ, sport şi turism, centrul de proiectare urbană şi instituţii de cultură. În aceeaşi adresă însă, mai sunt specificate şi alte domenii pe care le avea în subordine viceprimarul Oprescu, respectiv Direcţia Generală de administrare a fondului imobiliar, evidenţa proprietăţii, cadastru.
Totodată, potrivit altei dispoziţii - 1484 din 12.09.2000 - viceprimarul Oprescu a fost delegat să monitorizeze activitatea primarilor din sectoarele 1, 2 şi 3, iar celălalt viceprimar, Ioan Enciu, pe cea a primarilor din sectoarele 4, 5 şi 6. Potrivit documentului, „domnii primari îl vor informa pe primarul general al municipiului Bucureşti despre rezultatul auditului organizat şi efectuat de primarii respectivi, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit prin Dispoziţia nr. 1456/12.09.2000“.
Candidatul-fraudă la Primăria Generală a Capitalei, Sorin Oprescu, promite multe în programul electoral intitulat „Programul meu pentru Bucureşti“ lansat ieri. Că spusele lui Oprescu nu sunt decât praf în ochii bucureştenilor stă dovadă faptul că acelaşi Sorin Oprescu a ocupat, în 2000, timp de patru luni, funcţia de viceprimar al Capitalei. Avea toate oportunităţile să rezolve problemele bucureştenilor dar nu a dorit, sau nu a ştiut cum şi ce să facă. Şi-a luat tălpăşiţa la Senat, unde a tăiat în continuare frunza la câini, fără să-l întrebe nimeni de sănătate. Acum, Sorin Oprescu, travestit în independent, promite să facă lucruri bune pentru Bucureşti. În urmă cu opt ani, nu a făcut nimic. Atunci de ce am crede azi în bunele sale intenţii?
Sorin Oprescu a vrut din nou, la modul ostentativ să fie ultimul care îşi lansează oferta electorală pentru Capitală. El zice că nu s-a înfipt primul pentru a nu-i fi furate ideile, şi aşa puţine, pe care le are. Asta nu l-a împiedicat să „calchieze“ din programele celorlalţi candidaţi. Senatorul a arătat că, potrivit programului său, Primăria Generală a Capitalei trebuie văzută ca un furnizor de servicii. În opinia sa, această instituţie trebuie să furnizeze siguranţa cetăţenilor Bucureştiului, un transport şi o circulaţie rutieră civilizate, utilităţi publice, servicii de salubritate şi curăţenie, să se ocupe de animalele fără stăpân, de asistenţa socială, dar şi să informeze în mod transparent opinia publică referitor la activităţile sale şi modul de gestionare a banului public, adică exact ce au mai spus şi alţii înaintea lui. Programul candidatuluifraudă este, de fapt, o adunătură de vorbe goale.
Cu „Bobicii“ în campanie
Circul din ultimele săptămâni creat în jurul candidatului-fraudă Sorin Oprescu, precum şi victimizarea sa, fac parte dintr-o strategie sugerată de Ion Iliescu, în încercarea de a sparge „monopolul“ formaţiunilor de dreapta asupra Capitalei. O strategie care costă, o campanie în care se aruncă milioane de euro. Milioane de euro pentru fotoliul de primar general. Probabil că merită. Probabil că „investiţia“ se amortizează în patru ani de mandat. De ce este dispus Oprescu să cheltuiască milioane? Doar să ajungă în postura să facă lucruri bune pentru bucureşteni, pentru Bucureşti? De ce s-a aliniat în spatele lui Oprescu toată floarea cea vestită a afaceriştilor controversaţi? De ce printre finanţatori se numără unul dintre clienţii Bancorex, Costel Bobic? Sunt întrebări la care nimeni nu poate răspunde, chiar dacă răspunsul e clar ca lumina zilei - toţi caută profit! Cozmin Guşă a declarat săptămâna trecută că nu-l poate considera pe Sorin Oprescu independent în cursa pentru Primăria Capitalei, ci „candidatul lui Ion Iliescu pe care acesta îl va folosi în lupta internă din PSD“. Declaraţiile lui Guşă vin după ce Sorin Oprescu l-a acuzat pe preşedintele PIN că ar sta în spatele contestaţiei depuse la Tribunalul Bucureşti împotriva candidaturii sale la Primăria Bucureşti. „În ceea ce-l priveşte pe Oprescu, îl aştept cu interes în confruntările electorale, dar nu-l voi considera candidat independent, ci candidatul lui Ion Iliescu pe care acesta îl va folosi în lupta internă din PSD“, a declarat Cozmin Guşă. Potrivit lui Guşă, declaraţiile lui Oprescu i-ar fi dictate de către Ion Iliescu şi de omul de afaceri Costel Bobic. „În mod evident, declaraţiile lui Sorin Oprescu îi sunt dictate de către cei doi susţinători publici pe care el i-a şi recunoscut: Ion Iliescu, respectiv Costel Bobic. Cu amândoi am o îndelungată luptă publică, eu acuzându-l pe Ion Iliescu, de-a lungul timpului, că este principalul responsabil de dezastrul administrativ şi politic de după 1989, respectiv pe Costel Bobic, că a fost implicat în devalizarea Bancorex şi în traficul de droguri“, spune Guşă. Candidatul neoficial al PSD, Sorin Oprescu, a declarat zilele trecute că suma pe care estimează să o cheltuiască pentru campanie nu va depăşi un milion de euro. Oprescu nu a exclus ca, în cazul în care va avea nevoie de bani pentru campanie, să apeleze la controversatul om de afaceri Costel Bobic pentru finanţare. Declaraţiile lui Sorin Oprescu i-au nemulţumit pe ceilalţi candidaţi, pentru că aşa a ieşit la iveală faptul că în campania pentru Bucureşti se investesc milioane de euro, ceea ce naşte întrebarea „de unde vin aceşti bani?“. Numele omului de afaceri Costel Bobic a fost vehiculat în mai multe scandaluri, precum Bancorex, Ţigareta 2 sau în cel al reţinerii realizatorului tv Andrei Gheorghe pentru consum de marijuana.
Bucureştenii nu sunt fraieri
Sorin Oprescu, a declarat ieri că bucureştenii „nu sunt fraieri, sunt inteligenţi şi pătrund aceste înţelegeri făcute în spatele uşilor închise“. Doctorul Oprescu are dreptate în această privinţă. Da, bucureştenii nu sunt fraieri, dovadă că nu au votat niciodată PSD. Dar ce nu ştie Oprescu este că aceiaşi bucureşteni pe care vrea să îi „perie“ nu uită şi nu iartă.
sursa: Interesul Public
Pe aceeasi tema: Sorin Oprescu, fiul de securist, cumulul de functii si problemele Bucurestiului (I) , Sorin Oprescu, fiul de securist, cumulul de functii si problemele Bucurestiului (III) , Sorin Oprescu, fiul de securist, cumulul de functii si problemele Bucurestiului (IV) , Sorin Oprescu, fiul de securist, cumulul de functii si problemele Bucurestiului (V) , Sorin Oprescu, fiul de securist, cumulul de functii si problemele Bucurestiului (VI)
Filed under: Politica e o curva | Tagged: Andrei Gheorghe, Bancorex, candidatului-fraudă, Costel Bobic, Cozmin Guşă, Interesul Public, Ion Iliescu, Nastase, Oprescu, PIN, Politica e o curva, PSD, Securitate, Sorin Oprescu, Ţigareta2










