Reacţii la “Din nou despre lichele”

Ion Iliescu: “Liiceanu e lichea!”

“Asistăm la menţinerea lichelelor sau la perpetuarea unora, precum domnul Liiceanu, care continuă să perturbe ordinea din ţară. Dar nu vreau să dau nume. Aţi reţinut ceea ce am spus. Sunt însă alţii mai responsabili decât Liiceanu pentru perturbarea funcţionării instituţiilor statului, pentru menţinerea unei stări de tensiune în ţară.”

Dan Puric: Lichelele de azi sunt jigodiile de mâine

Dan Puric: “Apelul lui Gabriel Liiceanu către lichele este gestul unui intelectual de bună-credinţă, dar că, din păcate, după cum spunea Nietzsche, nu poţi împiedica fiarele să fie fiare. Asta îmi aminteşte de o întâmplare povestită de Petre Ţuţea pe care-l cunoaşte bine domnul Liiceanu. Se duce Ţuţea într-o zi la Capşa şi spune: «Domnule, licheaua nu evoluează!», la care Puiu Iancovescu îi răspunde: «Te înşeli, Petrică. Eu am un amic care, de câte ori îl întâlnesc, e din ce în ce mai jigodie». Lichelele de azi sunt jigodiile de mâine şi nu cred că vom scăpa de ele”.

Mircea Diaconu: “Un astfel de Apel ar trebui făcut zilnic pentru a avea şanse de succes.

Am văzut pe televiziuni textul domnului Liiceanu comentat la peiorativ, semn că deja i-a supărat pe unii”.

Cristi Puiu: “Înţeleg revolta domnului Liiceanu, dar nu cred că lucrurile stau aşa, adică nu cred că există oameni care se căpătuiesc din nenorocirea altora. Cred că lucrurile merg rău în România în primul rând din cauza prostiei. De prea multe ori considerăm că un gest, o acţiune, o decizie sunt motivate de răutate, când, de fapt, prostia, ignoranţa şi indiferenţa sunt de vină. Adevărata suferinţă ni se naşte din prostie.”

Ilie Merce: “Liiceanu să-şi publice dosarul”

Deputatul PRM Ilie Merce, fost ofiţer de Securitate şi coordonator pentru o perioadă a operaţiunilor “Meliţa” şi “Eterul”, ce-i vizau pe jurnaliştii Europei Libere, consideră că Gabriel Liiceanu nu are dreptul să lanseze astfel de apeluri. “Nu mă interesează nici persoana, nici apelul lui. Eu îl cunosc foarte bine pe Liiceanu şi ştiu că nu are dreptul moral să vorbească despre astfel de lucruri. Să-şi publice dosarul de Securitate şi atunci să vedem cine este lichea”, spune Ilie Merce, precizând că nu l-a cunoscut personal pe Gabriel Liiceanu, ci “prin intermediul subalternilor”.

Nicolae Văcăroiu: Aşa cum hoţul strigă ,,Hoţii !”, am întâlnit în viaţă destule situaţii când licheaua strigă ,,Lichelele!”

“Publicarea textului dlui Liiceanu tocmai în aceste zile are o evidentă conotaţie electorală şi, cum domnia sa aparţine dreptei politice, textul este o încercare de propagandă prost mascată împotriva stângii.

Ca filozof ce se doreşte, dl Liiceanu ar putea să constate, fără vreun efort deosebit, că lichelele nu au ideologie şi nu aparţin unei anume organizări a societăţii, iar exemple se găsesc la tot pasul în istorie. Aşa cum hoţul strigă «Hoţii!», am întâlnit în viaţă destule situaţii când licheaua strigă «Lichelele!».

Cum sunt un om pragmatic, eu apreciez că pot fi incluse în categoria lichele acele persoane care nu numai că nu lasă nimic în urma lor, dar din invidie şi neputinţă încearcă să-i împiedice şi pe alţii să construiască ceva pentru semenii lor, sperând că astfel vor parveni şi se va observa mai greu incapacitatea lor creativă.

Fiind de formaţie economist, nu mi-am propus să polemizez cu vreun filozof, dar am convingerea că bunul-simţ al românului va şti să discearnă lichelele, chiar şi fără paternalismul ipocrit al unuia sau altuia.”

Cristian Tudor Popescu: “Liiceanu se amăgeşte şi ne amăgeşte”

Cristian Tudor Popescu: “Ca şi în 30 decembrie 1989 este vorba de un text literar, un text cu o retorică remarcabilă, un text deosebit din punct de vedere stilistic, dar care nu este nicidecum adresat lichelelor. Nu cred că au fost şanse mari ca vreuna dintre lichelele definite în acel text să-l fi citit şi cu atât mai puţin să-l fi înţeles. Şi cu mult mai puţin să dea curs practic îndemnurilor lui Gabriel Liiceanu. E un text pentru iubitorii de literatură şi pentru nonlichele. Unii dintre aceşti cititori îl vor fi citit cu plăcere şi atunci, şi acum. Este şi cazul meu.

Dar ca să îl considerăm un text cu influenţă asupra moralităţii în societatea românească şi asupra evoluţiei societăţii româneşti, asta ţine de utopie şi de literatură.

Lichelele acestea sunt mult mai proteice decât şi le imaginează Gabriel Liiceanu. Pot lua diverse forme şi vin din zone mai variate decât le defineşte Gabriel Liiceanu. Aceste lichele nu sunt generate numai de comunism, sunt structuri fundamentale putrede în acest popor, care generează astfel de creaturi, după părerea mea, în orice tip de orânduire şi în orice tip de context social.

Multă vreme s-a crezut că nazismul nu putea să apară decât în Germania anilor ’20. Or, ulterior, o foarte interesantă teorie a unui profesor californian vorbeşte despre nişte viruşi ideatici informaţionali, care sunt portabili. Demonstraţia s-a făcut într-o universitate californiană în anii ’80 (deci nu era Germania înfrântă, Germania suferindă de foame, Germania în care rubla era defiinţată), ci o Americă a ice-cream-ului şi a băieţilor cu maşini lungi, a serialului «Beverly Hills».

Când acel profesor a început să predea principiile naţional-socialismului, fără să spună ce predă, a trebuit să stopeze experimentul după vreo zece zile pentru că începuseră să apară celule naziste în campus. Această portabilitate se manifestă şi în cazul nostru: ne amăgim şi cred că Gabriel Liiceanu se amăgeşte şi ne amăgeşte. Şi ne amăgim şi noi; şi eu m-am amăgit cu această idee: că de vină pentru gradul mare de lichelism al acestui popor este comunismul. Acest lichelism nu ţine în mod esenţial nici de comunism, nici de capitalism.

A fost o iluzie foarte plăcută să ne imaginăm că, o dată ce comunismul a fost izgonit, vom rămâne noi, oamenii adevăraţi, cinstiţi, se duc activiştii şi politrucii. Şi rămânem noi. Ne-am făcut iluzii că poporul, noi, am fost mai puţin afectaţi de comunism, care stătea în Primăverii, în nomenclatură şi în activişti. După ’89 am fost nevoiţi să constatăm că nu era deloc aşa şi că eram marcaţi până la măduvă, noi, poporul, de acest comunism.

Pe Ion Iliescu îl credeam ceva mai rezervat. Răspunsul lui (n.n. - la textul lui Liiceanu) arată că se adaptează momentului actual în politică, se adaptează ieşirilor actualului şef al statului, Traian Băsescu, care face din ce în ce mai des uz de insulte, de mitocănii, de atacuri la persoană. Probabil că domnul Iliescu vrea să rămână în pas cu moda la preşedinţi, nu vrea să fie considerat depăşit.”

Chiar daca am fost oarecum critic fata de textul dl.Gabriel Liiceanu, totusi nu ma pot alatura parerilor unui Ion Iliescu, Nicolae Vacaroiu sau Ilie Merce. Daca eu am dreptul moral de a-l critica si de a cere mai mult de la discipolul lui Constantin Noica, mai sus pomenitii politicieni, nu au nici un drept! Tatal tuturor lichelelor, Ion Iliescu, ar trebui sa sta la racoare, nu sa bantaie lumea politica romaneasca!

Sursa: cotidianul.ro

Pe aceeasi tema: Care lichele, domnule Liiceanu? , Liiceanu isi justifica al lui “Din nou despre lichele”