Liiceanu îşi justifică al lui “Din nou despre lichele”

Prezent în direct în platoul Realităţii TV, Gabriel Liiceanu a pufnit în râs când i-a fost citită reacţia lui Ion Iliescu, apărută pe cotidianul.ro. Gabriel Liiceanu a explicat cum trebuie înţeles cuvântul “lichea” în cele două Apeluri ale sale.

“Mi se pare de un umor enorm acest lucru, pentru că memoria mea legată de domnul Iliescu este de perturbare a ordinii în ţară. Mi se pare de un cinism enorm ca după ce ai stârnit o parte a populaţiei României, când ai înarmat civili şi i-ai pus să măcelărească oamenii din Bucureşti, studenţi mai ales, să vii să spui că perturb ordinea ţării. A reflecta liber despre situaţia în care te afli nu înseamnă a perturba ordinea ţării, ci a-i face pe oameni să aibă o privire mai limpede asupra dezordinii în care se află”.

Referitor la reacţia lui Petre Roman pentru cotidianul.ro, filozoful a ţinut să precizeze “că şi dânsul a făcut parte din lumea care a făcut cu putinţă trecerea celor care au distrus un popor întreg pe malul celălalt. Câtă vreme a participat la mineriadă, ca prim-ministru, nu cred că poate vorbi în acest fel, îmi pare foarte rău pentru dânsul”.

“Vreau doza normală de lichelism, de pe vremea lui Caragiale”

“Poziţia mea nu e una comodă, să arăt cu degetul. Pericolul de a părea extrem de antipatic rămâne”, mărturiseşte Liiceanu, în direct la Realitatea TV. Tocmai de aceea, încearcă să îşi explice mai bine cele două apeluri.

“Eu vreau doar ca societatea românească să nu aibă o doză mai mare de lichelism la conducere, decât alte ţări. Lichelele să nu mai fie atât de bine organizate, de puternice. Vreau să ne reluăm doza normală de lichelism, aceea eternă, blândă, de pe vremea lui Caragiale”, a spus Liiceanu.

Gesturile lui Băsescu

Întrebat dacă cel de-al doilea Apel la lichele a venit cumva dintr-o dezamăgire faţă de preşedintele Traian Băsescu, pe care l-a susţinut de fiecare dată, Gabriel Liiceanu a răspuns că nu, iar criteriul pe care îl foloseşte în evaluare sunt gesturile politice. “Sper ca ele să vină din inimă. Dacă nu, dacă vin dintr-un calcul politic, mie îmi convin rezultatele”, a explicat intelectualul, menţionând printre acestea condamnarea comunismului şi lupta cu cei 322.

“Licheaua nu e o injurie”

Gabriel Liiceanu a explicat cum trebuie înţeles cuvântul “lichea” în cele două Apeluri ale sale. “Acest termen este în fond un calificativ, o injurie, şi nu trebuie gândit în acest fel. Pentru că a folosi simple calificative, adjective dezonorante, nu împinge discuţia prea departe. Acest cuvânt, «lichea», aşa cum l-am folosit eu, şi în 1990, şi 18 ani mai târziu, are un sens tehnic. Nu este un cuvânt de injurie aruncat în faţa cuiva, ci este o încercare de a folosi cuvântul într-un registru care a căpătat, spun eu, o demnitate istorică.

E vorba de a descrie o categorie de oameni care nu urmăresc decât binele propriu prin producerea răului celorlalţi. Răul celorlalţi înseamnă răul unui popor întreg în cazul acesta, iar binele înseamnă binele unei mâini de oameni. Când istoria unei ţări încape pe mâna unor oameni care îşi urmăresc binele propriu, atunci am preferat să vorbesc, rugându-i pe cei care citesc sau aud să accepte convenţia aceasta, că licheaua are în acest context un sens tehnic, politologic, sociologic şi istoric.”

Nu e nevoie de nume

Filozoful a explicat şi de ce nu şi-a întărit exemplele cu ţinte clare: “La nivelul acestui tip de discurs este spus totul. Este treaba dumneavoastră, a ziariştilor, să umpleţi aceste idei cu câte exemple vreţi, pentru că aveţi infinite. Ce vrea să spună de fapt acest text este că noi am preluat o moştenire pe care n-am ştiut s-o absorbim, s-o anihilăm, ceea ce am numit «licheaua istorică din comunism», într-o reformulare a ei, printr-o regrupare a vechii logistici a răului în forme noi.

Nu puteţi cere detalii, să încep să dau în paranteză nume. Sensul unui asemenea text, vă repet, este să îi facă pe oameni să înţeleagă că, dacă treci prin viaţă ca idiotul fără să înţelegi ce se întâmplă în jurul tău şi în viaţa ta, faci o figură uşor jenantă”.

Intelectualii trag semnalul de alarmă, politicienii caută soluţiile

Întrebat de ce a ales tocmai acest moment pentru publicarea celui de-al doilea Apel la lichele, filozoful a explicat amănunţit: “Momentul de azi nu seamănă cu cel din 1990. De aceasta micul meu text se termină cu ideea: atunci vi se cerea să faceţi un simplu pas înapoi, astăzi nu mai este cazul, pentru că licheaua, în acest sens tehnic, ca o categorie socială cu reverberaţii istorice, e instalată perfect şi nu mai dă drumul la pradă.

De ce astăzi? Pentru că am impresia că am obosit enorm cu toţii şi gândul meu cel mai apăsat a fost să dau un semnal intelectualilor care, atâta vreme cât trăiesc în ţara lor şi nu fug, nu-şi iau lumea în cap, precum Caragiale, care spunea: «Mă, nu mai stau, prea mare-i duhoarea», câtă vreme duhoarea mai poate fi suportată şi stai aici, atunci ai obligaţia să spui ceea ce crezi. Ce urmează de-aici nu este în nici un caz sarcina unui intelectual umanist să dea soluţia. Soluţiile sunt date de oamenii politici. Intelectualii doar trag semnalul de alarmă”.

“Câtă vreme mă indignez, sunt viu”

În speranţa că textul său va avea ecouri nebănuite, Liiceanu a arătat cu degetul înspre inerţia românilor. “Un om care scrie nu-şi cunoaşte niciodată publicul. Un om care scrie scrie în speranţa că va avea ecouri pe care nu le poate bănui. Dacă am scris acest text, nu l-am scris nici pentru un preşedinte, nici pentru un ministru, nici pentru un prim-ministru, nici pentru un partid sau altul.

Eu cred că partidele, în clipa de faţă, aşa cum arată în România, nu mai au un discurs care să convingă tocmai pentru că ideea de a produce răul în mod sistematic de dragul binelui unui grup a făcut pulbere încrederea oamenilor. Dacă ceilalţi aud asta, atunci poate ceilalţi încep să creadă că depinde de ei. Este insuportabilă inerţia românilor. Câtă vreme trăieşti fără să te mai poţi indigna, înseamnă că de fapt ai murit. Câtă vreme mă indignez, sunt viu.”

Sursa: cotidianul.ro

Pe aceeasi tema: Care lichele, domnule Liiceanu? , Reacţii la “Din nou despre lichele”