Sorin Oprescu, fiul de securist, cumulul de functii si problemele Bucurestiului (I)

Opriţi-l pe candidatul-fraudă! (Romulus Bena, Interesul Public)

PRIMUL ŞEF AL CANCELARIEI LUI ION ILIESCU CONFIRMĂ TRECUTUL SECURIST AL LUI SORIN OPRESCU

Nu-l cunosc personal pe doctorul Oprescu, ci doar din cât l-am văzut la televizor şi ce s-a scris despre el în presă în ultimii ani. Am cunoscut-o însă pe mama sa când era diplomată la Direcţia culturală şi apoi la Direcţia consulară ale MAE, direcţii în care am lucrat şi eu înainte de Revoluţie. Doamna Oprescu a fost trimisă la post, în anii ‘80, ca diplomat, consul la Secţia consulară a Ambasadei României la Berna. A trecut demult în nefiinţă; despre fosta mea colegă, numai de bine, Cel de Sus să o odihnească! Domnul Oprescu, tatăl actualului candidat la Primăria Capitalei era mare mahăr „la Secu“. Şi-a însoţit soţia, zice-se „sub acoperire“, câţiva ani, în Elveţia. Unică şi fascinantă această ţară, din foarte multe puncte de vedere. Sub pavăza neutralităţii sale proverbiale, „ţara cantoanelor“ şi capitala ei, Berna, în special, au fost şi sunt o răscruce de multe, unde la vedere ori sub acoperire s-au întretăiat interese, diplomaţi, agenţi consulari şi nu numai, ai tuturor ţărilor ce contează pe mapamond. Domnul „Oprescu senior“ este actualmente un onorabil pensionar, care a întreţinut de-a lungul anilor relaţii apropiate cu vecini importanţi din acest cartier exclusivist, între care şi fostul premier Adrian Năstase. Dar, mă rog, parafrazând un mare înaintaş, „slava părintească pe părinţi cinsteşte“. Băieţelul, adică „doctorul Oprescu“, a crescut dezmierdat şi răsfăţat în cartierul şic, exclusivist al nomenclaturii comuniste - „Cartierul Primăverii“, nume copiat „mutatis mutandis“ după cel similar de la Moscova.

Doamna Oprescu a fost trimisă la post, în anii ‘80, ca diplomat, consul la Secţia consulară a Ambasadei României la Berna. A trecut demult în nefiinţă; despre fosta mea colegă, numai de bine, Cel de Sus să o odihnească! Domnul Oprescu, tatăl actualului candidat la Primăria Capitalei, era mare mahăr „la Secu“. Şi-a însoţit soţia, zice-se „sub acoperire“, câţiva ani, în Elveţia. Unică şi fascinantă această ţară, din foarte multe puncte de vedere. Sub pavăza neutralităţii sale proverbiale, „ţara cantoanelor“ şi capitala ei, Berna, în special, au fost şi sunt o răscruce de multe, unde la vedere ori sub acoperire s-au întretăiat interese, diplomaţi, agenţi consulari şi nu numai, ai tuturor ţărilor ce contează pe mapamond. Domnul „Oprescu senior“ este actualmente un onorabil pensionar, care a întreţinut de-alungul anilor relaţii apropiate cu vecini importanţi din acest cartier exclusivist, între care şi cu fostul premier Adrian Năstase. Dar, mă rog, parafrazând un mare înaintaş, „slava părintească pe părinţi cinsteşte“. Băieţelul, adică „doctorul Oprescu“, a crescut dezmierdat şi răsfăţat în cartierul şic, exclusivist al nomenclaturii comuniste - „Cartierul Primăverii“, nume copiat „mutatis mutandis“ după cel similar de la Moscova.

Iliescu, Năstase, Oprescu versus Geoană… măi să fie, cum devine de se leagă!

Preşedintele Iliescu l-a simpatizat pe „Oprescu junior“ şi cred că îl mai simpatizează şi astăzi. (A avut întotdeauna o slăbiciune pentru odraslele „ vechilor tovarăşi de luptă“, ai lui şi părintelui său, fie el Roman, Bujor sau Tismăneanu, pentru a cita doar câţiva). În acest context mi s-a părut normală ascensiunea doctorului Oprescu în partidul preşedintelui Iliescu. I-am urmărit totodată prestaţia modestă (era să zic mediocră) în timpul celor două candidaturi ratate la funcţia de primar general al Capitalei; a muşcat lamentabil ţărâna, deşi avea în spate sprijinul stângii bucureştene şi nu numai. Eu unul nu m-am bucurat, deoarece, deşi este şi el un veros, probabil, nu ar fi fost un ticălos - sunt convins - cum s-au dovedit cei care l-au învins. Dar nici nu mi-a părut rău; pentru un motiv de principiu, ce nu are de-aface cu CV-ul sau suma de calităţi/defecte ale personajului (alură de playboy, orgolios, dar şic, tipic pentru Farfurizii şi Caţavencii produşi după revoluţie în spaţiul nostru mioritic).

Nu este „superman“; la această calitate aspiră în van!

Într-adevăr, doctorul nostru deconcertează prin ceea ce însuşi face şi debitează. Exemple:
- l-am auzit spunând că, de regulă, doarme doar trei-patru ore pe noapte! Măi, frate, să fii bun chirurg în aceste condiţii mi se pare „peste poate“. Oricum, cine - dacă ar şti - s-ar lăsa operat (fie şi în caz de o banală apendicită) de un chirurg ce n-a dormit decât trei ore şi, omeneşte vorbind, are acuitatea mişcărilor tocită. Başca hărţuiala că este aşteptat în aceeaşi zi: la un alt spital, la rectorat, plus şedinţa de la Senat.
- să fii director la două spitale înseamnă să te împarţi, zilnic, măcar în două (nu numai în zile senine, ci şi de ninge, şi de plouă). Constatări banale vor dovedi oricui că orice-ai zice, orice-ai face, ba la unul, ba la altul, o să spargi câteva oale.
- senator nu-i o sinecură, o îndeletnicire în care să fii apreciat după ce scoţi pe gură. Într-o ţară ca a noastră, după o revoluţie ce a făcut „tabula rasa“ din legislaţia comunistă şi a clădit (în greoiul Parlament bicameral, cu atâta trudă, incoerenţe şi frecvente schimbări/modificări) legislaţia care acum există - ei, bine, domnilor - a încerca să faci munca de senator printre picături, este o farsă sinistră! Senator înseamnă „full time job“ (slujbă ce-ţi ocupă tot timpul - n.a.). Dacă în Parlamentul nostru ba nu-i cvorum, ba se doarme-n sală, este că parlamentarii - în majoritatea lor - sunt cumularzi de posturi. Osteniţi, nedormiţi - îi vezi cum, pe furiş, ca să reziste, se uită după apă să poată înghiţi discret hapul -, un lucru este clar, numai la ce se discută domniilor lor nu le stă capul.
- profesorul universitar ce se respectă tebuie să ţină el cursul, să fie prezent la unele seminarii şi la examene. El, şi nu asistenţii, este titular şi aşteptat. Din cauza cumularzilor, generaţii de studenţi termină studiile fără să-şi vadă profesorul. Asta nu este bine şi este în dauna calităţii învăţământului superior românesc.
Să fim serioşi, domnule doctor Oprescu, nu sunteţi un supraom! Nu încercaţi să păcăliţi cu explicaţii scărpinate că aţi fi în stare să le faceţi pe toate, cu experienţa pe care o aveţi de a croşeta şi gestiona atâtea „joburi“ cumulate!
Capitala noastră este atipică. Ea nu a fost concepută şi construită arhitectural ca o capitală, cu un „PUZ“ (Plan Urbanistic Zonal - n.a.) elaborat şi schiţe pentru dezvoltări viitoare perene (cum este cazul marilor capitale europene). Sankt Petersburgul şi acum se extinde pe baza zapiselor arhitecturale aprobate de Petru cel Mare. Domniile noastre (neaoşe ori fanariote) n-au lăsat planuri arhitectural elaborate pentru a Bucureştilor dezvoltare. Ca atare, „Cetatea lui Bucur“ s-a dezvoltat prin umflare, precum o gogoaşă diformă şi mare, într-o zonă atât de mlăştinoasă încât între marile case boiereşti şi hanuri se făceau poduri de scânduri groase peste mocirla adâncă (Calea Victoriei a fost „Podul Mogoşoaei“) pentru ca boierii să poată circula în caleşti. Asta este istoria veche a dragului nostru Bucureşti! „Micul Paris“, cum între războaiele mondiale i se zicea - şi acum denumirea ne umflă pipota - era ca o femeie uşoară de la „Crucea de Piatră“: sub faţa strident fardată, ridurile erau ca nişte adânci şanţuri, iar pielea de pe mâini era de munci şi boli venerice marcată. Arhitectura unor clădiri de bogaţi mahări, ceva magazine, grădina Cişmigiu (copiată după Parcul „Monceau“), teatrul bulevardier şi lupanarele vieţii de noapte reuşeau să ia ochii. Puţine din ele au rezistat cutremurelor succesive - politice şi fizice. După cel din 1977, pe multe clădiri de patrimoniu le sprijineau „popii“ (stâlpi de susţinere - n.a.).
Nu avea Bucureştiul elementele esenţiale de Paris deoarece:
- multele biserici ortodoxe la care cântau fonfăind popii, de ştaiful catedralelor gotice n-ai cum să le apropii. Mai nou, bisericile noastre au staţii de amplificare, nu ca să se audă frumos, cu sunet plin, serafice corale, ci ca preotul să se audă ca muezinul - cât mai tare.
- reţeaua de distribuţie a apei şi canalizarea sunt anacronice. Canalizarea este sugrumat îngropată şi nevizi ta - bilă. La fel fascicolul de cabluri, puţinele subterane. Tronsonul odată refăcut crapă din nou, următorul cade şi el de parcă-i un făcut. Parisul are o întreagă reţea de canale subterane, canale pe care se merge cu barca şi tunele prin care poţi merge în picioare, de pereţii cărora este agăţată şi ordonat fixată pe suporturi căblăraia toată.
- Dâmboviţa este într-un fel Sena noastră, dar în realitate nu este un râu adecvat pentru navigaţie utilitară sau de plăcere, ci o scurgere mocirloasă ce îndiguire cere.
- cu oricâte eforturi şi inventivitate tehnică, nu poţi să faci tronsoanele de poduri construite să se pupe. Că-i din lemn, fier sau piatră, pe ce pui mâna îţi rămâne în mână sau se rupe.
Administraţiile locale ce s-au succedat n-au rezolvat problemele de fond ale Bucureştiului; au ascuns doar gunoiul sub covorul oficial, iar uneori, mai rău, superficial l-au îngropat, precum face pisica atât cât solul îi permite - cu al său rahat. Capitala noastră acum este o bombă cu fitilul deja aprins. Vor căpăta curând caracteristici dramatice: circulaţia auto, parcările, metroul, construcţiile pe verticală, spaţiile verzi, poluarea. Iar pentru toţi bucureştenii trataţi cum merită gorobeţii rămâne întreagă problema asigurării calităţii vieţii. Ca să rezolvi toate acestea, nu eşti primar general de la 10 la 19, ci 24 din 24, zi şi noapte.
Nu ştiu cât se pricepe doctorul Oprescu la toate cele mai sus menţionate. Nemulţumirea oamenilor este că, de va fi ales, el nu va renunţa la unele îndeletniciri cumularde. Or, primarul general al oraşului Bucureşti va avea multe probleme despre care contribuabilii bucureşteni vor zice că „nu mai suferă amânare“, că arde. Înainte de Ziua Copilului (1 Iunie a.c.), când bucureştenii se vor îndrepta spre urne pentru a vota, este dispus oare doctorul Oprescu a da o declaraţie solemnă că de va fi ales în funcţia de primar general al Capitalei, nici o altă funcţie nu va mai cumula? Mă tem că ba! Iar de n-o va face, eu sunt unul din mulţii care nu îl vor vota!

Doctorul Oprescu se vrea mare om politic

Să mă explic: peste tot în ţara asta cumularzii fac un mare rău; aceşti indivizi convinşi că ei sunt de neînlocuit, deşi cimitirele sunt pline de cei, ce când au trăit, aşa au gândit! În România noastră contemporană, la nivelul dregătoriilor în orice domeniu, sunt atâtea de făcut, încât un om - oricât de sănătos şi cu putere de muncă ar fi el - nu are destul timp, energie, pricepere şi expertiză pentru a face bine şi îndeplini cu brio mai multe dregătorii, ci doar o singură dregătorie! Repet, pentru a fi limpede pentru cei care-l iubesc pe acest discipol al lui Hypocrate, pe care îl respect, dar pe care - întrucât este un mare cumulard - îl critic! Pledoaria mea nu are nimic personal cu doctorul Oprescu ca persoană, ci ca „animal politic“. Pe această temă, rog să luaţi în considerare o mică divagaţie. În timp, la primării, aproape toţi multicumularzii au devenit redutabile caracatiţe care pe tentaculele funcţiilor ce le deţin au zeci de ventuze cu care - dincolo de ce li se cuvine pentru munca prestată - sug preţul traficului de influenţă la care se dedau mafiile toate (dar îndeosebi cea imobiliară): şi de la bogatul prins la înghesuială ori pus pe căpătuială şi de la săracul ce a călcat pe bec cu fiscul şi taxele locale (orice bucureştean are de plată multe angarale), şi de la studentul tânăr, şi de la studentul bătrân de la fără frecvenţă (pentru a li se da examene şi diplome, şi licenţe, şi rezidenţiatul, şi doctoratul, şi - de ce nu - toate în cât mai puţini ani), şi de la lacomii zilei (ce spârcuie spaţiile verzi), şi de la năpăstuiţii sorţii (ce n-au lumină electrică diseară), şi de la românul verde, şi de la minoritari (în calitatea lor de contribuabili buni de plată, turma nemulţumită de la care vin ai primăriei biştari), şi de pe bolnav, de pe viu şi de pe mort, că doar orice om serios ştie: banul n-are miros. Şi ce dacă puţina presă credibilă îi pune mereu, neobosită, la stâlpul infamiei? Nicio autoritate nu se sesizează, nu se declanşează nicio anchetă din oficiu, nimeni nu iniţiază vreun proiect credibil de lege pentru a pune capăt cumulului de funcţii devenite incompatibile, dovedite nocive, nimeni nu îndrăzneşte să supere pe aceşti cumularzi, ce sub aparenţa surâsului îngheţat se uită de sus la vulg, ca la maidanezi (după caz, cu simpatie, cu condescendenţă, cu milă, cu dispreţ, cu scârbă, aruncându-le firimituri dacă fac sluj, dar arătându-le caninii şi băţul de vin prea aproape etc.). Cei care-şi asumă riscul să-i critice sunt consideraţi biete „jigodii care latră“ (în timp ce ei scot banii şi din piatră seacă, din borduri, cârpit gropi şi asfaltări succesive), iar caravana traiului opulent al cumularzilor trece imperturbabilă prin viaţă. La fel de imperturbabil apare şi personajul public pe care şi-l construiesc, în toate ipostazele (tras la patru ace, cravată Gianni Versace). Imagine afectată doar de viciile de care nu vor să se dezbare şi care îi fac pe unii aleşi la primăria mare sau primăriile de sector - primari, consilieri, ca de altfel pe majoritatea îmbogăţiţilor peste noapte - să îmbătrânească mai devreme şi să se încercănească. Nu de la multiplele probleme grave ale Bucureştilor - de asta, pe cinstite, pe aleşii noştri îi doare în şpiţ -, ci de la traiul pe picior mare, udat prea des cu românescul şpriţ!

sursa: Interesul Public

Pe aceeasi tema: Sorin Oprescu, fiul de securist, cumulul de functii si problemele Bucurestiului (II) , Sorin Oprescu, fiul de securist, cumulul de functii si problemele Bucurestiului (III) , Sorin Oprescu, fiul de securist, cumulul de functii si problemele Bucurestiului (IV) , Sorin Oprescu, fiul de securist, cumulul de functii si problemele Bucurestiului (V) , Sorin Oprescu, fiul de securist, cumulul de functii si problemele Bucurestiului (VI)