Cum mânăream şi de ce sondajele de opinie?

In articolul “Cum se fac cercetările de piaţă în România” aparut in Gândul, se face referire la modul cum se face un focus-grup in România, dar prin prisma intervievatului, a respondentului, nu a operatorului de interviu. Hai sa va spun cum se fac sondaje de opinie si focus-grupurile prin prisma celui care aplica un chestionar. Eu am fost 4 ani operator de interviu la un Institut de Marketing si Sondaje, condus pe atunci de un cunoscut sociolog, actual deputat PSD, fost om de casa in Guvernul lui Adrian Nastase. Inainte de toate trebuie spus ca meseria de operator de interviu nu exista in Romania pana in 2005, cand a fost introdusa prin anexele din Ordinele nr. 9/2005 si nr. 14/2005 in “Clasificarea ocupatiilor din Romania” (COR), activitatea mea desfasurandu-se pana in acel an. Cei care aplicau sondajele de opinie erau in majoritate studenti, dar si persoane mature fara o alta activitate remunerabila, cat si cei dispusi sa-si rotunjeasca veniturile. Plata se facea, teoretic, in termen de maxim 40 de zile de la incheierea proiectului, acest termen prelungindu-se practic pe o perioada mai lunga de timp. Noi, operatorii de interviu, banuiam ca banii virati in conturile Institutului faceau alti bani din dobanzile aferente - acesta fiind motivul pentru care eram platiti cu intarziere.

Acestea fiind zise, sa trecem la lucruri mai tehnice. Un sondaj tinea in medie peste o ora, sondajul aplicandu-se dupa anumite criterii de sex, varsta, ocupatie, preferinte pentru o marca sau alta, etc., si la anumite adrese. Dupa ce ajungeam la adresa respectiva, daca potentialul respondent venea sa stea de vorba cu noi, il rugam sa ne raspunda la cateva intrebari la un sondaj de opinie, spunandu-i ca nu dureaza mult, doar cateva minute. Pentru a-l imbuna sa piarda timpul cu noi, ii spuneam ca ne ajuta sa castigam si noi un ban cinstit, ca nu ne place sa umblam din usa in usa, pe ploaie, pe vant, pe ger, ca opinia lui conteaza pentru consolidarea democratiei in Romania,.. texte diverse, pe care fiecare din noi le avea pregatite pentru a smulge consimtamantul persoanei vizate. De obicei, oamanii ne invitau in casa si tot de obicei, refuzam, caci nu vroiam sa abuzam. Chestionarul il faceam la usa si tinea 10 min. un sondaj ce ar fi trebuit sa tina o ora si jumatate, iar la final instruiam respondentii ca in caz de suna cineva sa-i intrebe cat a tinut interviul sa le zica ca mai mult de o ora, si subliniam pana plecam acest lucru. De ce tinea atat de putin un interviu? Din cauza ca, pe de o parte, respondentul nu avea rabdare sa stea sa raspunda la toate intrebarile si ne puteam astepta sa pleace la jumatatea lui, nefiind motivat material, iar pe de alta parte, ca noi insine nu aveam timp de pierdut cu chestionare kilometrice, nefiind nici noi motivati material. De regula, saream intrebarile care ni se pareau ca nu merita atentie sau carora noua nu ne conveneau, ulterior completandu-le dupa cum credeam de cuviinta. De exemplu, daca exista intrebarea: “Cu cine ati vota daca duminica viitoare ar avea loc alegeri?”, tu daca simpatizai cu taranistii, iar respondentul sustinea FSN-ul lui Iliescu, bifai PNT-cd, ca doar nu era sa lasi gasca batranului Edec de capul ei! Cand Florin Calinescu spunea odata in emisiunea lui ca respectivul institut de sondare a opiniei publice facea chestionarele din burta la restaurant, nu gresea! Au fost si situatii in care, stiind ca sunt presati de termenul de predare al proiectului si nu mai aveau timp pentru verificari, nici telefonice, nici pe teren, faceam sondaje intregi din burta! Asa a fost cazul sondajelor comandate de JIKA sau cele ale constructorului de automobile Renault. S-a intamplat de multe ori ca cel caruia trebuia sa-i facem sondajul nu era acasa, nu era nimic, caci il completam cu o ruda. De exemplu, aveam nevoie de o persoana masculina pana in 30 de ani, care era plecata la facultate, dar daca gaseam acasa pe sora lui de 18 ani, raspundea ea la intrebari, urmand ca fata sa-si prelucreze fratele sa nu ne dea de gol. Astfel, respondentul devenea solidar cu operatorul pentru ca oameni suntem si amaratii se mai ajuta intre ei. E necesar sa intaresc faptul ca aceste chestionare ascundeau formulari persuasive, ticluite sa forteze respondentul sa raspunda dupa dorita celor care elaborau sondajul. Era o datorie de onoare pentru noi, operatorii cu constiinta, sa corectam lucrurile ce erau croite prost!

In anul 2000 am facut sondaje la iesirea de la urne pentru votarea viitorului presedinte, atat la primul tur, cat si la cel de-al doilea si trebuie sa spun cu mana pe inima ca, cel putin in cazul meu, desi nu-l inghiteam pe Ion Iliescu pentru crimele din 1989-1990, Vadim Tudor nu avea nici o sansa sa ajunga presedintele Romaniei, fiind clar invins de catre primul. Daca memoria nu ma inseala, aplicam chestionarul celui de-al optulea votant si cei care optasera pentru Vadim erau mult mai putini decat cei care l-au vrut pe Iliescu. Eu personal l-am votat pe Vadim, ca un vot anti-Iliescu, dar majoritatea au vrut sa aleaga “cel mai putin rau dintre doua rele”.

In mod normal, coordonatorii sondajelor, oameni angajati ai institutului, trebuiau sa faca verificarea executarii corecte a acestora, pe teren sau telefonic, dar cum verificarea se facea tot prin sondaj, erau putine sanse sa se depisteze nereguli, si chiar daca ele erau descoperite, interesul le cerea sa le treaca cu vederea. Se intampla sa fi omis bifarea unor intrebari, nici o problema, caci coordonatorul le completa el sau ni le reinmana noua, operatorilor, pentru a le completa telefonic. Se intampla ca respondentii sa se dea de gol ca interviul a tinut cateva minute si nu 30 de min., asa cum era normal! Cum ieseam din aceasta situatie? “Cat timp a trecut de cand am luat interviul?”. “Pai, doua saptamani!”. “Nu ti se pare normal ca in doua saptamani cel intervievat sa uite cat am stat cu el?”. Ce se intampla cu cineva care era prins ca manarea sute sau mii de chestioare, asa cum au fost depistati unii coordonatori din provincie? Erau dati afara, iar sondajele erau refacute de operatorii si coordonatorii din Bucuresti.

In anii cand am fost operator de interviu am avut prilejul sa intervievez foarte multi oameni, de diferite conditii sociale, printre ei numarandu-se ministrii, oameni de cultura, inalti clerici ai Patriarhiei, parlamentari, oameni de afaceri dar nici macar lor nu le-am aplicat chestionarul complet, din motivele enumerale mai sus. Unora dintre aceste personaje, desi trebuia sa le aplic chestionarul fata-n fata, am fost nevoit la insistentele lor sa le las sa le completeze singuri, iar de cele mai multe ori am fost nevoit sa le refac, deoarece pur si simplu nu pricepeau cum sa le completeze, unii faceau insemnari pe marginea lor, iar altii bifau in alta parte de cum era indicat sau pur si simplu nu raspundeau la intrebari.

Sa nu credeti ca numai la institutul cu care am colaborat lucrurile mergeau in dorul lelii, nu, ci la fel stateau lucrurile si cu alte societati de cercetare de piata la care am fost, de data asta, respondent, cel chestionat si nu cel care intervievam. Credeti-ma pe cuvant, lucrurile nu stau altfel la nici o institutie de acest gen, indiferent cat de celebra sau de serioasa pare pentru neavizati.

Aceasta scurta marturisire va fi completata pe parcurs, cand imi voi mai reaminti lucruri utile celor care inca mai au naivitatea sa se increada in sondajele de opinie!