Un şef din serviciul secret al Poliţiei, bănuit că a accidentat un copil şi a pus pe altcineva să-şi asume vina

În Baia Mare a fost înregistrat, miercuri seară, un accident de circulaţie în care surse din Poliţie susţin că ar fi fost implicat şeful Serviciului Flagrant din Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), colonelul Vasile Mureşan.

Numai că, în datele poliţiei accidentului figurează pe numele unei alte persoane, Florin Lupşa, despre care aceleaşi surse susţin că este angajat la grupul de firme UKRO care, în Baia Mare, se ocupă cu activităţi de pază şi protecţie, dar şi de blocarea roţilor maşinilor parcate ilegal. Surse din poliţie susţin că Vasile Mureşan ar „sta în spatele“ UKRO.

Oficial, de la purtătorul de cuvânt al IPJ Baia Mare, Voichiţa Zehan, am aflat că accidentul a fost înregistrat în jurul orei 17.55, pe strada Motorului. „Un copil nesupravegheat, în vârstă de patru ani, s-a lovit de o maşină marca Audi A4, cu numărul de înmatriculare BH 6923. Şoferul nu l-a văzut, motiv pentru care a continuat drumul.

Maşina s-a oprit în faţa unui bloc, iar accidentul a fost declarat de tatăl copilului“, a specificat Voichiţa Zehan. Tot purtătorul de cuvînt ne-a explicat şi că victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Baia Mare, unde a fost văzut de medici şi îndrumată la domiciliu pentru că starea sa era relativ bună.

Tot potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Baia Mare, poliţiştii l-ar fi căutat mai târziu pe şofer şi l-ar fi găsit pe Florin Lupşa, care ar fi declarat că nu a văzut că a lovit un copil pentru că, probabil, acesta s-a lovit de partea din spate a maşinii.

Contactat telefonic, colonelul Vasile Mureşan a declarat pentru cotidianul.ro că în acea seară a fost în Baia Mare, dar că nu a fost implicat într-un accident. „Fiul meu, în vârstă de 21 de ani, are o maşină Audi A4, de culoare gri şobolan, dar mi-ar fi spus dacă ar fi fost implicat el într-un asemenea accident. Am fost întrebat şi eu de şefii mei despre acest accident. Nu vă pot spune mai multe, pentru că sunt militar“, a explicat Vasile Mureşan.

La rândul său, Florin Lupşa, persoana care susţine că a fost la volanul maşinii AuduA4 implicate în accident, a fost destul de iritat, întrebat fiind de împrejurările în care s-a produs accidentul, motiv pentru care în două rînduri ne-a închis telefonul, refuzând să dea explicaţii.

Două persoane care locuiesc pe strada Motorului, locul unde s-a înregistrat accidentul, contrazic varianta poliţiei.
Olimpia Gavrău îşi aminteşte că a văzut de la etajul patru maşina implicată şi poliţişti în faţa blocului. „Am aflat apoi că şoferul unei maşini marca Audi A4, care a fugit fără maşină de locul accidentului, ar fi călcat pe picior un copil de 4 ani. Poliţiştii nu-l găseau pe şofer. A venit apoi o maşină de la UKRO şi a luat plăcuţele maşinii Audi A4“, a specificat Olimpia Gavrău.

Un alt tânăr, Cătălin Cupşa, spune şi că şoferul a părăsit locul accidentului fără maşină: „Am văzut un Audi A4 de culoare gri închis. Şoferul nu era acolo, plecase de la locul accidentului, dar a venit după un timp cu o maşină de la UKRO. Din câte am văzut eu, poliţia a luat numerele de înmatriculare ale maşinii“.

Între colonelul Vasile Mureşan, preupusul autor al accidentului, şi grupul de firme UKRO, unde lucrează cel care şi-a asumat accidentul, legăturile sunt destul de strânse. Fiul colonelului, Bogdan, a fost până recent asociat în firma UKRO Security SRL cu un anume Dan Hotico.

În martie anul acesta, firma şi-a schimbat numele în Calabria SRL şi a fost preluată de Bogdan Mureşan. Iar în firma UKRO Security Grup SRL figurează ca asociaţi acelaşi Dan Hotico şi un anume Viorel Mureşan, despre care ni s-a spus că ar fi fratele colonelului, dar informaţia nu a putut fi confirmată. Însuşi Viorel Mureşan, contactat, a avut un comportament bizar: iniţial el a negat implicarea în firmă, însă a confirmat-o în faţa evidenţelor.

În mod curios, Viorel Mureşan a răspuns la telefonul mobil care era indicat în actele de înfiinţare a firmei Calabria, ce aparţine lui Bogdan Mureşan. Viorel Mureşan nu a putut să ne explice această stranie concidenţă.

Unul dintre şefii lui Vasile Mureşan a oferit pentru cotidianul.ro o versiune idilică asupra accidentului, explicând că Vasile Mureşan era „la o ciorbă“ în momentul în care acesta s-a petrecut. „Tot ce vă pot spune este că Mureşan se afla într-o misiune. În Oradea a schimbat maşina şi a folosit una a unităţii de acolo.

La un moment dat s-a defectat bobina de inducţie şi unul dintre angajaţi a mers cu ea la un service să o repare. În momentul în care s-a produs accidentul, pe care nu-l putem numi accident pentru că un copil a fugit de lângă părinţi şi s-a sprijinit cu mâinile într-o portieră, Mureşan nu era acolo, v-am spus unde era“.

sursa: Cotidianul

Leave a Reply