Greenpeace este cea mai controversată organizaţie de mediu. Ceea ce i-a consacrat pe activiştii săi a fost tocmai atenţia cu care i-au înconjurat media, graţie modalităţilor originale de a protesta şi de a pune în lumină anumite probleme. Organizaţia şi-a construit un brand din marşurile-şoc, încheiate, de multe ori, cu arestarea participanţilor.
Controversa din jurul acestei organizaţii a fost întreţinută, de-a lungul timpului, de o serie de alte acuze: sponsori dubioşi şi politizare. Acestea au fost reluate, de Ziua Planetei, de cofondatorul Greenpeace International şi doctorul în ecologie Patrick Moore, care a arătat cu degetul înspre problemele din interiorul asociaţiei, probleme care l-au făcut să părăsească organizaţia în 1986.
Reprezentantul român Greenpeace, Gabriel Păun, contracarează aceste acuzaţii, declarând, pentru Cotidianul, că mai mulţi foşti membri „frustraţi“ şi-au făcut un obicei în a denigra această mişcare.
Acum două zile, Patrick Moore scria în „Wall Street Journal“ că a părăsit organizaţia în 1986 pentru că membrii ei abandonaseră obiectivitatea ştiinţifică în favoarea agendei politice.
La început, mărturiseşte el, multe dintre poziţiile Greenpeace, precum testarea nucleară şi protejarea balenelor, reflectau cunoştinţele ştiinţifice de fizică nucleară şi biologie marină ale membrilor săi. Dar, după şase ani petrecuţi printre directorii organizaţiei, Moore a observat că mişcarea la care contribuise „nu este ghidată tot timpul de ştiinţă“: partenerii săi de la conducere erau fie activişti politici, fie antreprenori ecologişti, nici unul nu avea o educaţie ştiinţifică.
Patrick Moore s-a întristat de Ziua Planetei la gândul că organizaţia pe care a urmărit-o din faşă s-a preschimbat într-una supusă extremismului şi agendelor politice. Punctul culminant al plecării sale a fost decizia Greenpeace de a susţine o interdicţie mondială asupra clorului, „ignorând ştiinţa“, poziţie menţinută de mai bine de 20 de ani.
„Ştiinţa a arătat că adăugarea clorului la apa potabilă a fost cel mai mare progres din istoria sănătăţii publice, eradicând boli născute în apă, precum holera. Iar majoritatea farmaceuticelor se bazează pe chimia clorului.“
Acum, scrie el, Greenpeace are o nouă ţintă: ftalaţii. „Sunt compuşi chimici care fac plasticul flexibil şi se găsesc în orice, de la echipament de spital la jucării pentru copii şi perdele de duş“, explică el, cu menţiunea că e vorba despre unul dintre cei mai practici compuşi chimici, dar şi unul greu de înţeles şi de pronunţat în acelaşi timp.
„Ftalaţii folosiţi, precum DINP, au contribuit la produsele de zi cu zi de zeci de ani, fără să existe o dovadă că ar face rău oamenilor. DINP este plasticizantul de bază folosit la jucării. A fost testat de numeroşi evaluatori guvernamentali şi independenţi şi s-a dovedit a fi neprimejdios.“
Cu toate acestea, continuă Moore, o campanie politică ce întoarce spatele ştiinţei presează companiile şi publicul să respingă folosirea DINP. Companii precum Wal-Mart şi Toys „R“ Us trec la produse lipsite de ftalaţi „pentru a evita presiunea publică“.
„Nici una dintre posibilele chimicale de înlocuire nu a fost găsită la fel de sigură precum DINP. Isteria asupra DINP a început în Europa şi în Israel, amândouă impunând interdicţii. Totuşi, anul acesta, Israelul a observat greşeala de a pune politica înaintea ştiinţei şi a revenit la DINP.
Uniunea Europeană a interzis ftalaţii înaintea unei evaluări de risc cuprinzătoare, care a concluzionat că folosirea DINP pentru jucării nu impune un risc măsurabil“, mai scrie Moore, cu precizarea că activiştii care luptă împotriva acestor chimicale duc o campanie de intimidare ce distrage atenţia publicului de la adevăratele ameninţări de mediu.
„Nu e prima oară când Moore critică public Greenpeace. O anumită parte a audienţei noastre, cea care nu este corect sau complet informată, poate avea de suferit. Oamenii de calitate se vor uita însă către toate laturile unei probleme“, declară pentru Cotidianul Gabriel Păun, coordonator de campanii pentru Greenpeace România.
Patrick Moore a contestat, într-un comentariu din „The Independent“ de anul trecut, şi poziţionarea Greenpeace împotriva energiei nucleare, văzută drept o soluţie viabilă pentru reducerea emisiilor poluante, spunând că energia eoliană şi cea solară nu sunt capabile să înlocuiască, în totalitate, cărbunii şi gazele naturale.
El s-a opus şi campaniei Greenpeace împotriva culturilor modificate genetic, care a luat amploare şi în România, spunând că „se bazează în mare parte „pe fantezie şi pe lipsă de respect pentru ştiinţă şi logică“.
„Important este aspectul ştiinţific, aşa au stat lucrurile de când lucrez pentru organizaţie. Avem un departament de ştiinţă foarte riguros, la Universitatea Exeter din Marea Britanie, care evaluează toate documentele pe care le facem publice“, explică Păun.
„Toate campaniile pe care le desfăşurăm în lume, fie că este vorba despre oceane, substanţe toxice, OMG (n.r. – organisme modificate genetic) sau schimbări climatice, sunt atent verificate înainte să iasă în public. Când am început să testăm OMG, acum trei ani, ele trebuiau reglementate, iar reprezentanţii Guvernului nici măcar nu ştiau ce sunt ele.
Când i-am luat într-un control cu noi, ne întrebau de unde au venit OMG de parcă ar fi venit cu OZN-ul. N-aveau teste, le-am donat echipamentul de testare şi le-am făcut curs de instruire. După toate astea, au început să mascheze rezultatele, în funcţie de interesul celor aflaţi la putere“, continuă coordonatorul de campanii.
Cât priveşte politizarea Greenpeace, Păun spune că organizaţia pentru care lucrează a abordat întotdeauna cazuri grele cu politicieni implicaţi în „crime de mediu“. „Asta este specificul campaniilor, au un caracter politic. Dar e normal, pentru că ei iau deciziile. Publicul nu ne cunoaşte atât de bine în România, aşa că trebuie spus că luptăm foarte mult să ne păstrăm independenţa.“
Organizaţia cofondată de Moore, care are birouri în 40 de ţări din lume, şi-a avut partea de critici şi din alte părţi de-a lungul timpului. „Au mai existat foşti angajaţi care, din anumite motive sau frustrări, au considerat că este bine să vorbească în public“, spune Gabriel Păun.
Un exemplu este Paul Watson, o altă figură ecologistă de marcă ce a părăsit Greenpeace, catalogând organizaţia drept „doamnele Avon ale mişcării ecologiste“ din cauza strângerilor de fonduri din uşă în uşă bazate pe expunerea media, pe prima pagină a ziarelor, a unor acţiuni orchestrate nonconformist.
Totodată, Public Interest Watch, care urmăreşte întrebuinţarea greşită a fondurilor caritabile de către organizaţiile non-profit, s-a plâns în septembrie 2003 că Greenpeace foloseşte donaţiile pentru propagandă, şi nu în scopuri caritabile sau educaţionale.
Puncte negre a primit şi campania împotriva folosirii insecticidului DDT în agricultură, pe motiv că este toxic pentru oameni şi pentru animale.
Deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii folosise DDT încă din 1955, în lupta cu ţânţarii purtători de malarie, eforturile Greenpeace şi ale altor organizaţii ecologiste au condus la interzicerea treptată a insecticidului, începând cu anii ’70, în condiţiile în care DDT-ul reuşise aproape să eradicheze malaria. Rezultatul dezicerii de insecticid a fost o sporire a numărului de cazuri ale acestei boli.
Pe de altă parte, Greenpeace a fost acuzată şi de unele acţiuni mai puţin ortodoxe. În 1995, organizaţia a luat trunchiul unui copac dintr-o pădure finlandeză şi l-a transformat în vedeta unor manifestări din Austria şi Germania. Cu toate că membrii Greenpeace au susţinut atunci că el fusese tăiat dintr-o pădure antică, s-a dovedit mai târziu că îl doborâse o furtună.
Filed under: Ecologie | Tagged: Ecologie, ecosistem, Greenpeace
