A murit Monica Lovinescu

Figură emblematică a exilului românesc, fiica renumitului critic literar Eugen Lovinescu si vara cu Vasile Lovinescu si Horia Lovinescu a adus ani la rând de la microfonul Europei Libere mângâiere şi adevăr românilor. Monica Lovinescu lasă în urmă nu doar regrete, ci şi o revoltă surdă. Moartea ei în uitare este încă o dovadă că românii nu îşi preţuiesc istoria şi valorile morale.

Monica Lovinescu a văzut lumina zilei în noiembrie 1923 şi de foarte mică a fost vrăjită de cuvinte. Nici nu e de mirare dacă ne gândim că în casa părintească se perindau cei mai cunoscuţi scriitori interbelici, reuniţi în legendarul cenaclu literar “Sburătorul”. Renumele tatălui ei i-a ascutit însă simţul autocritic aşa că ani la rând a publicat sub pseudonimul Ioana Tautu.

Licenţiată a Facultăţii de Litere din Bucureşti în 1946, un an mai târziu Monica Lovinescu a avut şansa de a primi o bursă din partea statului francez. A prins ultimul tren către libertate înainte de instalarea regimului comunist. Nemaivăzând cale de întoarcere, Monica Lovinescu a cerut azil politic la Paris.

Din 1951 până în 1975 a realizat emisiuni la Radioteleviziunea Franceză, iar în 1962 şi-a început colaborarea cu Europa Liberă unde a devenit o voce inconfundabilă şi un reper moral datorită emisiunilor “Teze şi antiteze la Paris” şi “Actualitatea culturală românească”. Monica Lovinescu devenea astfel, alături de soţul ei Virgil Ierunca, una dintre vocile autorizate ale criticii literare româneşti, dar şi un simbol al rezistenţei.

Emisiunile ei au iritat teribil regimul de la Bucureşti. Cu o zi înainte de a împlini 54 de ani, Monica Lovinescu a fost agresată de terorişti palestinieni angajaţi şi plătiţi de Securitate la ordinul direct al lui Nicolae Ceauşescu. După ce a iesit din comă, spaima i s-a transfigurat însă în sete de adevăr.

Monica Lovinescu şi-a petrecut ultimele trei luni de viaţă într-un spital de lângă Paris. De pe patul în care o ţintuia o suferinţă cumplită, ea a donat Ministerului român de Externe casa şi pământul pe care le avea în capitala franceză. Ultimele gânduri şi le-a îndreptat tot spre poporul ei.

Cărţi publicate:

* Unde scurte. I (Ed. Limite, Madrid, 1978 )
* Unde scurte (Ed. Humanitas, 1990)
* Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu şi Grigore Cugler (Ed. Cartea Românească, 1992)
* Seismografe. Unde scurte II (Ed. Humanitas, 1993)
* Posteritatea contemporană. Unde scurte III (Ed. Humanitas, 1994)
* Est-etice. Unde scurte IV (Ed. Humanitas, 1994)
* Pragul. Unde scurte V (Ed. Humanitas, 1995)
* Insula Şerpilor. Unde scurte VI (Ed. Humanitas, 1996)
* La apa Vavilonului. I (Ed. Humanitas, 1999)
* La apa Vavilonului. II (Ed. Humanitas, 2001)
* Diagonale (Ed. Humanitas, 2002)
* Jurnal 1981–1984 (Ed. Humanitas, 2003)
* Jurnal 1985–1988 (Ed. Humanitas, 2003)
* Jurnal 1990–1993 (Ed. Humanitas, 2003)
* Jurnal 1994–1995 (Ed. Humanitas, 2004)
* Jurnal 1996–1997 (Ed. Humanitas, 2005)
* Jurnal 1998–2000 (Ed. Humanitas, 2006)
* Această dragoste care ne leagă, Ed. Humanitas, 2005
* Cuvântul din cuvinte, roman inedit, (Ed. Humanitas, 2007)