Nevoia de unitate religioasă!

În faţa atacurilor tot mai concertate ale forţelor întunericului, într-o lume desacralizată, dezorientată, alienată şi secularizată, se impune ca marile religii să-şi strângă rândurile, să lupte contra acţiunilor tot mai virulente al ateismului şi sincretismului new-age-ist, contra deplasării centrifuge ale deviaţiilor de la credinţa lor de bază, contra sectarismului. E nevoie de o unitate în diversitate, fiecare religie să-şi păstreze specificul ei, fără amestecare cu alte credinţe religioase, pentru a avea sorţi de izbandă contra planurilor Ocultei care nu se inchină nici Sfintei Treimi, nici lui Iahve, nici lui Allah. Împotriva beznei care se lasă peste lume, este urgent necesară o aliere a credincioşilor marilor religii care şi-au pastrat filonul tradiţional al întemeietorilor lor. Am mai spus şi cu altă ocazie, din punct de vedere al Revelaţiei, religia creştină, prin reprezentantele ei, ortodoxismul, catolicismul şi protestantismul, este superioară, atât celorlalte religii monoteiste, cât şi budismului sau hinduismului, dar liderii religioşi ai creştinismului nu trebuie să cadă în capcana unei dispute teoretice cu celelalte religii, ci trebuie să dovedească prin fapte superioritatea credinţei în Iisus Hristos.

Unitatea Creştinismului este iarăşi o urgenţă, dar această unitate trebuie făcută pe baza dogmelor creştin ortodoxe, prin revenirea la credinţa dinaintea marii schisme ce a tăiat creştinătatea în două, iar nu printr-un numitor comun, ce ar consta dintr-un un minim doctrinar. Ca unul ce am avut experienţa unirii mistice cu Dumnezeu, pot aduce mărturie că Ortodoxia este dreapta credinţă, şi la nevoie îmi pot da chiar viaţa pentru asta! Pe de altă parte, liderii Ortodoxiei trebuie să mai cedeze din privilegiile acordate de statutul de Patriarh, acelaşi lucru ar trebui făcut şi de către Papă, astfel încat unitatea Creştinismului să fie posibilă!

Între intenţiile mele, ca posibil Preşedinte, este şi aceea de a organiza la Bucureşti al optulea Sinod Ecomenic al Creştinătăţii care să vizeze unitatea Bisericii Creştine, ca unul care având experienţa vederii Dumnezeului celui Viu, vorbeşte despre El în cunoştinţă de cauză, şi nu din cărţi.