“Cred, dar cred într-un dumnezeu dincolo de orice religie…”

“Eu cred în Dumnezeu cel de dincolo de orice religie, cel Unic, Creatorul nostru al tuturor oamenilor si al Naturii. Eu nu aparţin prin simţire nici unei religii, doar prin botez sunt creştină… ” Cam ăsta ar fi crezul simplist al celor care acceptă existenţa unui dumnezeu, un dumnezeu conceput în creuzetul imaginaţiei lor, un dumnezeu care e o creaţie a minţii, şi nu un Dumnezeu adevărat.

E atât de simplu pentru a-L vedea pe Dumnezeu cel Viu, dar pentru asta trebuie să treci peste orgoliul de a fi ceva prin tine însuţi, să renunţi la amorul propriu, sa-ţi recunoşti nimicnicia, neputinţa. Trebuie doar să cobori mintea din cap în inimă şi de acolo sa-L strigi: “Tu, Cel ce eşti deasupra tuturor, arată-mi Adevarul, dă-mi să cunosc Calea catre Tine!”, iar Dumnezeu, în marea lui bunătate, îţi va descoperi drumul către El, îţi va indica tot ce ai nevoie pentru a-L cunoaşte!

Pentru a vorbi în cunoştinţă de cauză despre un dumnezeu dincolo de orice religie, trebuie să fi avut experienţa unirii mistice cu Acela, trebuie să fi stat de vorbă cu El pentru aţi fi împartăşit tainele lumii, trebuie să fi avut acces la planurile şi lumea divină, trebuie să fi fost cu inima curată, să fi fost un om înduhovnicit eliberat de jugul păcatului, trebuie să fi fost tu însuţi, cel ce este, cel dinaintea căderii. Şi dacă ai fi avut această experienţă, atunci ai fi avut şi o misiune, pe care ai fi vestit-o lumii şi ai fi dat naştere unei noi religii.

Cei care cred într-un dumnezeu dincolo de orice religie, ori L-au văzut pe D-zeu cel ce este dincolo de orice religie, ori nu ştiu ce vorbesc, şi îşi iau delirul ideatic drept adevăr imuabil. Cum vederea lui Dumnezeu nu e la îndemâna oricui, această experienţă mistică survenind în urma ascezei şi a curăţirii inimii, iar pentru a începe acest proces de transfigurare e nevoie de o credinţă puternică de ordin religios, ramâne numai varianta unei credinţe superficiale, pretins raţionale, speculative, ireale si fantasmagorice. Să nu mai vorbesc despre faptul că aceşti “credincioşi” se înregimentează unui grup ce se situează dincolo de orice religie, dar care are propria religie, şi anume cea numită “religia celor dincolo de orice religie”. Fără să ştie, credincioşii “religiei celor dincolo de orice religie” fac jocurile Ocultei, care urmăreşte instaurarea unei religii universale, sincretice, minimale, pentru a pregati întronarea Prinţului întunericului, Antihristul.

10 Responses to ““Cred, dar cred într-un dumnezeu dincolo de orice religie…””

  1. Foarte adevarat.

  2. “Tu, Cel ce eşti deasupra tuturor, arată-mi Adevarul, dă-mi să cunosc Calea catre Tine!”

    Raspunsul cel mai probabil ar fi:

    “Te-am trimis pe pamant sa fii fericit si sa-i faci fericiti pe cei din jurulul tau! Dar tu nuuu… o dai inainte cu Adevarul, Calea, si alte de genul asta. Dupa ce ca nu mai e distractiv pentru tine strici si distractia celor din jur. ”

    Opreste-te din alergat dupa UMBRE si bucura-te de calatorie!

  3. In mod sigur asa ar raspunde Printul intunericului!.. “Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti” (Mat. 3, 8-10) Poti sa faci orice vrei cu viata ta, ai libertatea asta de a alege de parte cui vrei sa fi. Vrei sa-ti injectezi alcool in vena? E treaba ta! Vrei sa-ti folosesti capul pe post de berbec si sa incerci taria unui perete? E treaba ta! Vrei sa zambesti si sa imbratisezi o statuie? E treaba ta! Vrei sa devii femeie si sa frecventezi Piata Operei? E treaba ta! Daca tu crezi ca asta te face fericit, urmeaza-ti calea, si lasa-i pe altii sa-si urmeze Calea lor!

  4. Dumnezeu e unul singur.Mesajul pe care Dumnezeu ni l-a trimis prin profeti trebuie sa fie conform primei revelatii.Dumnezeu nu este schimbator!Daca un mesaj de-al unui profet este contradictoriu cu un alt mesaj precedent, profetul nu poate fi un adevarat profet.Dorinta lui Dumnezeu de a salva umanitatea care Moise a realizat-o la inceput purtand fiii lui Israel in afara scaviei din Egipt e dovedita prin Isus care compleaza opera liberand toata umanitatea de la sclavia pacatului acum 2000 ani..si numai prin iubire si credinta se poate realiza.Dumnezeu este un Dumnezeu al iubirii,iertarii… dupa cum scrie in Tora si in Biblie.In Coran 149, sunt versete sabie care indeamna la violenta:9,73; 9,5 ; 9,123 ;2,178.Atunci inseamna ca Allah -Dumnezeu e violent? Apoi musulmanii sunt obligati sa accepte tot Coranul,deoarece conform spuselor lui Mahomed acestea reprezinta cuvintele lui Dumnezeu insusi!Deci crestinii si evreii sunt necredinciosi si tb executati.Isus a spus clar si citim in biblie ca dupa El vor veni alti profeti mincinosi…

  5. Eu, unul, am respect pentru taria credintei musulmanilor, iar mistica lor nu e cu mult diferita de cea crestin ortodoxa; problema devine ingrijoratoare cand se abuzeaza de interpretarea unor pasaje din Coran simplist, dupa cuvantul lor, si nu dupa spiritul lor! Pentru ortodox, lucrurile sunt clare: Dumnezeu e duh, si El nu se adreseaza carnii, ci duhului din om, dar oamenii dupa cadere sunt mai mult trupesti decat duhovnicesti, si de aceea intelesurile lui sunt pamantesti, si nu divine! Pentru a putea patrunde intelesul cel adanc al Bibliei, de exemplu, trebuie sa te induhovnicesti, trebuie sa renunti la omul vechi, sa-ti iei Crucea, si sa-I urmezi Fiului lui Dumnezeu, si sfintilor Sai! Spun unii crestini, ca doar Biblia e cea care are importanta! Gresit! Cum se transmiteau invataturile crestine, cuvintele lui Dumnezeu pana ce ele nu au fost trecute in scris? Evident, prin viu grai, adica ceea ce ortodocsii si catolicii numesc Sf. Traditie, adica acele invataturi care iti dau cheia de intelegere a Bibliei! Un cult asa-zis crestin care afirma ca omul nu se poate unii cu Dumnezeu, si ca nu-L poate vedea, e o credinta falsa, inspirata de dusmanul omului, ingerul intunericului.

  6. Nu uita ca fiecare tara are o anumita traditie.Noi tb sa credem mai intai in Biblie acum pt ca e in posesul tuturor; am crezut cu ani in urma in Traditie pt ca Biblia nu era tiparita, dar mesajul a fost acelasi si pt ca fiecare nu voia sa renunte la traditia lui…. Isus a rupt acestea,dovada e cu femeia samariteanca la fantana cand i-a zis Isus sa-i dea si Lui apa sa bea,iar femeia i-a spus :”Cum Tu iudeu imi ceri mie apa sa bei?”- in timpul respectiv iudeii erau considerati dusmani- si nu aveau voie sa vorbeasca.Iar Isus pe urma i-a zis femeii-;poti cauta dialogul acesta in Biblie.Apoi cu privire la ziua Sabatului,Isus facea minuni, cu privire la circumcizie, cu privire la mancare dar sa nu uitam ca Isus a recunoscut si autoritatea statului cand a spus “Da-ti Cezarului ce e a Cezarului si lui Dumnezeu cei al Lui”,precum si altele..

  7. “unde esti?sau nu te mai intereseaza?”

    nu am murit! ce sa ma intereseze? Ia spune, cine pe cine trebuie sa asculte: munteanul care stie muntele si potecile care duc spre varful lui, sau oraseanul care se ghideaza dupa o harta intocmita dupa ureche?

  8. Ce te face sa crezi ca numai tu citesti Biblia? Tu ai impresia ca ortodocsii nu stiu de existenta ei? Cum adica “noi tb sa credem mai intai in Biblie acum pt ca e in posesul tuturor; am crezut cu ani in urma in Traditie pt ca Biblia nu era tiparita, dar mesajul a fost acelasi si pt ca fiecare nu voia sa renunte la traditia lui…. Isus a rupt acestea”? Despre ce vorbesti tu? Tu nu stii ca pana sa se se puna pe hartie, atat viata si invataturile Mantuitorului, cat si scrisorile Apostolilor, tot ce se stia despre activitatea lui Iisus Hristos era transmis prin viu grai, si nu totul era adus la urechile comunitatilor crestine, ci erau unele lucruri ce se transmiteau numai celor mai vrednici? Asa s-a raspandit Evanghelia, prin viu grai! Cuprinde Biblia tot ce a vorbit Mantuitorul multimilor si Apostolilor? Cuprinde Biblia tot ce au vorbit Apostolii comunitatilor crestine si paganilor? Ratacesti cu Biblia in mana! Evreii ii considerau pe ceilalti impuri, si aveau o groaza de interdictii in legatura cu goimii, si asta pentru ca ei se credeau poporul ales!.. Eu vorbesc despre Sf. Traditie, si tu ii dai inainte cu faptul ca Biblia e acum in posesia tuturor! In primul rand, de unde stii ca tot omul are o Biblie in casa? Ai intrat tu in casele celor cateva miliarde de oameni ce vietuiesc azi pe terra? Si chiar daca ar avea una, de ce ar citi-o? Ce treaba are budistul sau iudeul cu Biblia crestina? Cum adica “am crezut cu ani in urma in Traditie pt ca Biblia nu era tiparita, dar mesajul a fost acelasi si pt ca fiecare nu voia sa renunte la traditia lui…. Isus a rupt acestea”? Ai trait tu si acum 2000 de ani? Si daca Biblia e acum tiparita, ti-a zis tie personal Dumnezeu ca ceea ce vorbesc sfintii Lui sunt minciuni, si ca nu trebuiesc luati in seama? Voi, protestantii, refuzati sa vedeti si sa auziti ca prin gura sfintilor vorbeste Insusi Hristos, ca insusi Imparatul s-a intronat in inima sfantului! De cand Biblia contrazice invataturile sfintilor? De cand Sfanta Traditie contrazice Biblia?

  9. “Eu nu am spus ca nu cred in Sf:Traditie, dimpotriva,cred !Da;intr-adevar e asa cum zici tu in privinta Traditiei.Numai ca a devenit mai importanta decat Biblia.Si daca nu stii iti spun ca Noul Testament e la fel in toate Bisericile crestine.Are 27 de carti,numai ca din Vechiul T. protestantii si neo-protestantii au scos unele carti..Eu nu sunt protestanta,sunt ortodocsa…Si vreau sa iti spun ca de la ortodocs la ortodocs ca Biserica in ziua de azi ,ma refer la clerici se gandesc numai la bani… la educatia religioasa mai putin. Si asta lasa de dorit. Mai intai daca poporul roman este in majoranta ortodocs de ce sunt 2-3 milioane de femei care aborteaza in fiecare an,unde e adevarata credinta?Se stie bine ca Romania este pe primul loc in lume in privinta avorturilor.Unde sunt Sfintii Parinti?Ce fac preotii, Biserica? Atunci pot spune ca este o religie ortodocsa?Apoi in legatura cu Biblia,ar trebui sa o aiba fiecare familie in casa,sa o citeasca nu sa o tina in biblioteca …Apoi sa nu mai vorbesc de cate persoane sau convertit la protestantism… Stii care e pb.?Pt ca un preot,profesor de religie, prelat bisericesc nu poate da nimic din ceea ce nu are.Daca are credinta da credinta,iar daca nu are nu poate da ceea ce nu are,…”

    Nu inteleg, cui vrei tu sa-i spui? Tu ai impresia ca eu traiesc in padure? Tu ai impresia ca stii realitatea mai bine ca mine? Draga mea, daca eu sunt roman curvar, asta inseamna ca toti romanii sunt curvari? Daca eu sunt roman prost, asta inseamna ca si tu esti proasta, pentru ca esti romanca? De unde pana unde logica asta? E alegerea fiecaruia ce face cu viata lui! Degeaba iti spun eu tie ca tutunul dauneaza grav sanatatii, daca tu nu vrei sa te lasi de fumat! Vorba aia, a venit Insusi Dumnezeu pe pamant, si lumea nu s-a schimbat… Ce gandire e asta? Tu crezi ca eu nu citesc presa, nu ascult stirile? Si apoi, nu tot ce apare in mass-media, si de fapt chiar putin, reflecta realitatea! Rolul mijloacelor de informare in masa, nu e informarea corecta a opiniei publice, ci vinderea unor produse si servicii de un tip specific… E adevarat, ca sunt destui popi pusi pe capatuiala, slujbasi care nu au nimic in comun cu Pastorul cel Bun, dar nu te opreste nimeni sa nu cauti un preot adevarat, un slujitor de-al lui Dumnezeu!
    1000 de ani Pace!

  10. In legatura cu stirile sunt de acord cu tine.Nu cred din ceea ce se spune decat 30-40 %.Dar sa nu iutam ca satana isi baga nasul in cele bisericesti.. Nici nu stiu ce sa mai cred cateodata… Dar cred ca ar trebui sa se puna foarte mult accent pe religie.Si asa cum spui tu , insusi Dumnezeu s-a coborat pe pamant si lumea nu s-a schimbat… de ce nu s-a schimbat?Pt ca deja a devenit o traditie faptul a merge la biserica.Am multi prieteni care sunt ortodocsi si merg in fiecare duminica la biserica insa nu au trairea spirituala,merg din obisnuinta si mai lasa si bani pt pomenirea viilor si mortilor…. Am incercat sa fac cateheza cu ei dar degeaba, ei spun ca si popa e popa doar in biserica.. Ce ai putea sa imi spui de islam, care patrunde din ce in ce in Europa?
    Foloseste si tu corect cuvintele in contextul lor! A devenit o obisnuinta, o rutina mersul la biserica, si nu “a devenit o traditie”! Ce sa faci tu cu ei? Cateheza? Ce fel de Catehism citesti tu? Si de unde pana unde iei tu locul preotului? Nu te baga in seama, deoarece vad ca esti sectara! Islamul a patruns adanc in ultimul timp in Europa datorita in primul rand imigratiei si natalitatii, si nu datorita converirii! Islamul e puternic in Occident, si nu in Rasaritul ortodox, deoarece occidentalii si-au pierdut credinta crestina, cu exceptiile de rigoare! In Romania, crestinii convertiti sunt in majoritate femei, care si-au vandut Mantuitorul pe banii sotului, dar sunt destule cazuri de musulmani convertiti la Ortodoxie!

Leave a Reply