Aflarea ursitului!

Ma culcai intru-nadins,
Sa-l visez pe neica-n vis.
Dormi de ma saturai,
Dar pe neica nu-l visai.
Fi-mi-ar ceasul afurisit
Cand plecai dupa iubit!

Noaptea Sf. Andrei

Noaptea Sf. Andrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vraji si farmece. Fetele masoara noua cescute cu apa pline, si le toarna intr-o strachina, care se pune sub icoana. A doua zi, in zori, se masoara din nou, cu aceeasi cescuta, apa din strachina. Daca va mai ramane pe fundul strachinii apa, fie si cateva picaturi, atunci vor avea noroc; dimpotriva, daca ultima cescuta va ramane neumpluta cum trebuie, atunci nu vor avea noroc si nu se vor marita. In noaptea de Sf. Andrei, ca sa-si viziteze ursitul, fata isi pune sub cap 41 de boabe de grau si daca viseaza ca-i ia cineva graul, se va marita.

Unele fete isi pregatesc turta, pentru ea aducand apa cu gura. Pentru acest colac aduc apa neinceputa, iar produsele din care se prepara turta (faina si sare) sunt masurate cu o coaja de nuca. Dupa ce au fost coapte pe vatra, fetele isi mananca turtitele preparate, convinse fiind ca ursitii vor veni, in vis, cu apa sa le potoleasca setea.

Fetele mai fac un colac din paine dospita, punand in mijlocul lui cate un catel de usturoi. Dus acasa, colacul este asezat intr-un loc calduros, unde este lasat vreme de o saptamana. Daca rasare usturoiul din mijlocul colacului, fata cunoaste ca va fi cu noroc. Daca nu rasare, fata se intristeaza si spune ca va fi lipsita de noroc. Unele fete merg in aceasta noapte la fantana, aprind acolo o lumanare de la Pasti si o afunda cu ajutorul galetii. Cand fata apei este luminata bine, fata zice:
“Sfinte Andrei,
Scoate-i chipul in fata apei,
Ca in vis sa-l visez,
C-aievea sa-l vaz!”
Atunci, apa din fantana se tulbura si fata isi vede, se spune, chipul ursitului. Unele isi fac de ursita cu 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cutite si o coasa, toate infierbantate in foc. Dupa ce s-au inrosit, se scot afara, se sting in apa si apoi se descanta.
In seara Sfantului Andrei, toti ai casei, mai ales fetele mari si baietii, seamana grau in cate o strachina sau glastra cu pamant. Aceluia ii va merge mai bine, va fi mai sanatos si mai norocos, caruia i-o rasari graul mai bine si o creste mai frumos.

Sarbatoarea de Sanziene ( 24 iunie, de ziua nasterii Sf. Ioan Botezatorul)

Sanzienele erau socotite uneori de tinerele fete si un mijloc de a-si afla ursitul, cat si timpul cand se vor marita. Cununile barbatilor, impletite in forma de cruce, iar cele ale fetelor in forma de cerc, sunt aruncate pe casa. Daca jerbele se opresc pe acoperis, e semn de nunta, iar daca nu, ursitul sau ursita mai trebuie asteptati. In unele sate, e obiceiul ca pe drumul de intoarcere catre sat, fetele sa priveasca prin cununa, iar in functie de varsta si insusirile fizice ale persoanei vazute, sa deduca si calitatile morale ale viitorului sot. Fetele isi pun flori de Sanziene neimpletite sub capatai. In acea noapte, ele isi vor visa ursitul. Daca va fi purtata in par sau in san de fecioare sau tinere neveste, acestea vor deveni atragatoare si dragastoase. Inainte de rasaritul Soarelui, fetele si flacaii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate in coarnele vitelor. Daca gingasa coronita se opreste in cornul unei vite tinere, fata se va marita dupa un tanar, iar daca se opreste in cornul vitei batrane, ursitul va fi om in varsta.
In ajun de Sanziene, seara, se intalnesc fetele care vor sa se marite, cu flacaii care doresc sa se insoare. Baietii fac ruguri, aprind faclii si le invartesc in sensul miscarii Soarelui, strigand:
“Du-te, Soare, vino, Luna
Sanzienele imbuna,
Sa le creasca floarea – floare,
Galbena, mirositoare,
Fetele sa o adune,
Sa le prinda in cunune,
Sa puna la palarie,
Floare pentru cununie,
Babele sa le rosteasca,
Pana-n toamna sa nunteasca.”
A doua zi, in zori, cetele de feciori strabat satele cu florile de Sanziene la palarie, in semn ca au vazut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i intereseaza. Ei canta, chiuie si striga:
“Du-te, Luna, vino, Soare,
Ca tragem la-nsuratoare,
Cununile neursite,
Zac sub hornuri azvarlite.”
Fetele se imbraca de sarbatoare, isi pun marame albe pe cap si coronite din floarea galbena si spice de grau. La brau sunt incinse tot cu flori de Sanziene, iar in maini tin spice de grau si seceri. Dupa ce se intorc in fuga de la camp, fluturandu-si maramele, la intrarea in sat, le asteapta flacaii cu ulcele cu apa si le stropesc. Apoi se intinde Hora Sanzienelor, la care se prind numai fetele ce au participat la datina. Uneori, Sanzienele plimba hora lor pe la unele case din sat, mai ales pe la casele plugarilor vrednici. Fetele poarta o cruce inalta, ce se cheama Steagul Sanzienelor. El este confectionat dintr-o prajina inalta de 2-3 metri, care are la capat o cruce impodobita cu flori de Sanziene, pelin, spice de grau si imbracata ca o papusa. Pentru a fi feriti de boala, copiii mici sunt dati de mamele lor in bratele Sanzienelor, pentru a fi “jucati”.

Practici pentru aflarea ursitului de Anul Nou

Verigheta ”slujita” si oglinda
Pentru aflarea ursitului, exact la miezul noptii, cand se trece in anul urmator, intr-un pahar cu apa se pune o verigheta de aur, sfintita de preot. De o parte si alta a paharului se aseaza cate o lumanare, iar in spatele lui se pune o oglinda. Tinerele trebuie sa se dezbrace in pielea goala, sa isi despleteasca parul si sa se puna in fata oglinzii, asteptand sa zareasca chipul celui cu care urmeaza sa se casatoreasca in reflexia verighetei.

De Anul Nou, la miezul noptii, se pune pe masa o oglinda, doua pahare cu apasi intr-unul se pune o verigheta de aur. In fata oglinzii se pun doua lumanari, Cea/cel care se uita in oglinda isi vede ursita deschizand usa.

Numaratul (legatul) parilor
Tot pentru aflarea ursitului, fetele nemaritate ies afara in noaptea de Anul Nou si, legate la ochi, isi aleg un par din gardul casei, iar apoi numara in ordine descrescatoare de la 10 la unu. Ultimul par numarat este legat cu basma de la ochi, iar fata iese dimineata ca sa il vada. Daca acesta este drept si lung, ursitul va fi frumos si inalt; daca parul este stramb si cu cioate, alesul inimii va fi urat, rau si blestemat.

In sara de Anul Nou, fetele numara parii din gard, indarapt, de la zece la unu, cu ochii legati. Cand o ajuns la unu, leaga acel par cu un fir rosu Se uita la el. Daca-i drept paru, a fi barbat frumos, daca-i stramb, a fi urat.
(Culegator Pamfil Biltiu – de la Maria Rosea, Barsana)

Fetele numara parii din gard: zece, noua, opt, septe, sesa, cinci, patru, tri, doi, unu – si-1 leaga, pun samn; cum ii paru, ase-i ursatu.

Carnat folosit pe post de falus
Unul dintre obiceiurile fetelor nemaritate poate starni rasul oricui doar la imaginarea scenei, dar este de inteles tinand cont de disperarea unora de a-si gasi barbat. Tinerele mergeau cu un carnat la raul inghetat, faceau o copca si bateau peste ea. Carnatul era astfel tinut incat sa para un falus urias.

La Anul Nou fetele se duceau cu un carnat la produh (n.r. – copca in gheata). Un capat il tineau intre picioare, celalalt il bateau de gheata zicand: Sanvasai tarcat, Da-mi, Doamne, barbat… Din carnatul respectiv ii dadea sa manance, la vergel, feciorului cu care voia sa se marite.

In Ajunul Bobotezei

Dupa miezul noptii de 5 ianuarie, se spune ca cele trei zâne care ursesc destinul oamenilor umbla prin lume sa preschimbe fata apelor nemiscate, ca sa dea fetelor prilejul sa vada ce le asteapta.

Nu vorbi si nu privi înapoi
Oracolele transmise de veacuri spun ca de la miezul noptii de Boboteaza si pâna a doua zi la rasaritul soarelui cerul este deschis, iar practicile magice sunt extrem de puternice. Din acest motiv, acum se practica ritualuri pentru aflarea viitorului sau, în cazul fetelor, a ursitului, dar nu se fac cu niciun chip “legaturi” si blesteme, asa cum se întâmpla în noaptea Sfântului Andrei, pentru ca se pot rasfrînge asupra familiei.
Fara îndoiala însa ca cel mai complet oracol, dar si cel mai încarcat de pericol este cel al Schimbarii Oglinzii, care dateaza din vremuri demult uitate.
O fata care vrea sa vada ce-i rezerva viitorul nu trebuie sa manânce nimic în toata ziua de 5 ianuarie, iar putin dupa lasarea întunericului trebuie sa se spele pe cap cu apa neînceputa si sa-si pieptene bine parul. Înaintea miezului noptii trebuie sa puna doua oglinzi, una în fata alteia, iar între ele pune patru lumânari aprinse, doua de-o parte si doua de alta. Apoi fie se asaza între oglinzi, cu câte o lumânare în fiecare mâna, fie sta în spatele unei oglinzi si priveste fix, printre lumânari, în cealalta, dar fara sa clipeasca. În vremea aceasta, trebuie sa fie singura în casa si complet dezbracata si nu are voie sa priveasca înapoi indifernt ce va simti sau va auzi. La începutul batailor de ceas care vestesc miezul noptii de Boboteaza, oglinda va începe sa tremure sa se valureasca si se va face precum apa, iar în ea se va vedea chipul celui sortit fetei. Daca ai curajul si taria sa stai pâna la capat între cele doua oglinzi si sa nu te sperii de ceea ce vei auzi sau vedea, prin fata ochilor îti va trece toata viata si apa oglinzii îti va arata toate rascrucile sortii pe care le ai înaintea ta. Dar îti poate arata si moartea. Imediat ce oglinda a revenit la normal, fata trebuie sa mearga la culcare si sa puna sub perna pieptanul cu care s-a pieptanat seara, împreuna cu o crenguta de busuioc sfintit, legata cu un snur de-al ei si va visa peste noapte pe cel ce i-a fost destinat. Însa pentru ca profetia sa se împlineasca nu trebuie sa spuna nimanui ce a visat sau ce i-a aratat oglinda.

Taina dezvaluita de apa din ulcior
O alta varianta a ritualului spune ca, în noaptea Bobotezei, fetele pot face predictii asupra a ceea ce le rezerva viitorul, folosind un ulcior cu apa neînceputa. Pentru aceasta enevoie de trei fete care sa mearga în puterea noptii pâna la un loc de unde izvorâste un fir de apa si sa umple o cofa de acolo. Pe tot drumul ele nu trebuie sa spuna niciun cuvânt, nici între ele, nici cu nimeni întâlnit în cale si le este oprit sa priveasca înapoi, caci se zice ca zânele ursitoare le calca pe urme si daca întorc capul sa încerce a le zari, le vor lua mintile. Ulciorul cu apa se aduce acasa si se pune în fata intrarii, dincoace de prag, dupa care fetele trebuie sa se dezbrace complet si sa înconjoare casa de trei ori, rostind un descântec-invocatie care sa cheme ursitoarele. Apoi, aducând o oglinda si o lumânare sfintita ce a fost folosita la Paste, o aprind si pun oglinda pe cofa. Cu lumânarea în mâna, privesc si în apa si în oglinda si la lumina galbuie vor vedea chipul barbatului ce le este sortit, dupa cum vor zânele sa le arate: fie în apa din ulcior, fie în luciul oglinzii.

Obiceiul oratiei
Obiceiul oratiei dateaza, se pare, din vemea romanilor si este pastrat astazi doar în foarte putine locuri. Se poate face doar în noptile fara sot din primele doua saptamâni ale anului, dar cea mai mare putere de divinatie se afla în data de 5 ianuarie. Pentru aceasta e nevoie de „îmbunarea” ursitoarelor ce vin sa meneasca soarta fetelor. Se zice ca, în timpurile stravechi, puteau fi vazute si auzite cum ursesc, dar, fiindca cele care erau acolo au destainuit secretul, zânele nu s-au mai lasat vazute niciodata.
Într-un vas larg la gura, plin cu apa, fetele care vor sa-si cunoasca soarta arunca diverse obiecte (inele, boabe de margele, un pieptene, bani, un cutit cu vârf), nu înainte de a aseza pe pervazul ferestrei, pe o pânza alba, noua, „hrana Zânelor” ce vor veni. Un “blid” cu faina de grâu cernuta, putina sare, o pâine, trei banuti de metal si un caier de lâna. La sfârsitul ritualului vor gasi pe faina urmele lasate de ursitoarele nevazute. Apoi, cu doua vergele de lemn, se scot din apa obiectele aruncate intonând o incantatie de chemare pentru fiecare din fetele strânse în jurul vasului cu apa. Bucatile de lemn se scufunda de câte trei ori pentru fiecare fata, iar talmacirea oratiei o va face cea mai batrâna femeie din casa. Inelul înseamna nunta, banii sunt bogatie, cutitul este cearta, pieptenele proroceste un barbat rau, iar piatra înseamna amânarea casatoriei. La final, apa se înlocuieste cu vin din care fiecare va bea câte un paharel, fiindca vinul aduce liniste si pace asupra propriei sorti.