Locurile misterioase şi sfinte ale României (1)

Nu voi face referire decât la un singur loc din România, un loc situat dincolo de Timp si Spaţiu, şi anume zona dintre Schitul Sihla si Râpa lui Coroi. În acest loc binecuvântat de Dumnezeu au vieţuit şi şi-au avut chiliile, colibele si bordeiele mulţi pustnici sfinţi, dintre care îi putem aminti pe: schimonahia Isidora Pustnica, ieroschimonahul Pavel, ierodiaconul Cristofor Sihastru şi Sfânta Teodora de la Sihla. În tradiţia locului se vorbeşte despre o zonă tăinuită de Dumnezeu pe care nimeni nu o poate vedea, afară de cei aleşi si iubiţi de Duhul Sfaânt. Aici s-ar afla aşezămintele si moaştele sfinţilor pustnici care sunt ascunse de privirile celor nedesăvarşiţi. Iată ce povesteşte protosinghelul Ioanichie Bălan despre un trăitor al acelor locuri misterioase si minunate, ierodiaconul Cristofor, sihastru întalnit şi de Părintele Cleopa:

“Între anii 1930-1933 se liniştea în pădurile din jurul schitului Sihla un ierodiaconul străin de acele locuri, numit Cristofor. Era cu metania din Mânastirea Frasinei. Fiind student la teologie, în fiecare vacanţă se retrăgea la Sihla şi se nevoia singur în munte, într-un mic bordei din pădure, la 1 km. depărtare de schit. Pe atunci se aflau mai mulţi călugări sihaştri în munţii Sihlei. Odată treceau cu oile prin aceste păduri neumblate doi fraţi din Mânăstirea Sihăstria, Vasile si Constantin (Cleopa) Ilie. Unul din ei obsearvă uşa unui bordei pustinicesc şi bătu încet: - Binecuvântează, părinte! Dar nimeni nu-i răspunse. Atunci observă că uşa era încuiată cu un rătez de care atârna o sfoară. Trase uşor de sfoară şi uşa se deschise. Înăuntru, o încăpere mică sub o stâncă de gresie. Pe jos cetină de brad si bureţi, iar alături, un fel de masă cu un ceaslov pe ea şi o bucată se hârtie pe care scria: ”Aici locuieşte jivina pământului, D.C.”. Atunci a zis unul dintre fraţi: - Câti robi ascunşi are Hristos în pădurile acestea! Dacă am şti cine este, i-am aduce mâncare de la stână. Apoi, inchizând uşa, au plecat după oi. După câteva zile sosi într-o seară la stana mânăstirii un părinte striăn. Era slab, înalt si purta ceva in spate.
- Fraţilor, a zis el, vă cunosc de când aţi fost la chilia mea cu oile. V-am văzut din desişul pădurii. Eu sunt “jivina pământului, ierodiaconul Cristofor!” -Dar ce aveţi în această traistă cu semnul crucii pe ea? l-au intrebat fraţii. - Este craniul unui sfânt pe care l-am aflat în pădure. Duceţi-mă în mânăstire, la părintele egumen sa-i descopăr taina aceasta. Deci, ducându-l la protosingherul Ioanichie Moroi, egumenul mânaătirei Sihăstriei, ierodiaconul Cristofor i-a spus urmatoarele: - În vara aceasta, de ziua Sfantului Ilie, după ce am slujit Sfânta Liturghie la Sihla, mă întorceam la bordeiul meu din pădure. Pe cale, fiind obosit, am adormit putţn într-o poiană. Deodată, însă, o mână nevăzută m-a întors cu capul în locul în care îmi erau picioarele. Socoteam că este o nălucire diavolească. M-am închinat şi am adormit din nou. Apoi, iarăşi, aceeaşi mână m-a deşteptat. În clipa aceea am văzut la inalţimea brazilor, un călugar foarte cuvios. Era îmbrăcat în rasă de şiac, cu capul descoperit, cu părul alb pe spate, cu barba potrivită, cu faţa luminată, purtând metanii de lemn in mână. Deci, mi-a zis cu glas liniştit: - Nu te teme, parinte Cristofor. Sunt un smerit rob al lui Hristos, care m-am nevoit de mult in locul acesta mulţi ani de zile, neştiut de nimeni, şi am adormit aici. Oasele mele însă, au rămas până acum neîngropate. Deci, scoală-te, zi marturisirea de credinţa crezul, apoi fă la dreapta o sută de paşi şi vei găsi lângă o stâncă osemintele mele. Să iei de binecuvântare numai capul meu şi să-l porţi cu tine toată viaţa, oriunde vei merge, ca iţi va fi de mare ajutor. Iar oasele mele să nu indrazneşti a le lua, ci să le îngropi acolo sub pământ! După ce a dispărut acel cuvios din ochii mei, continuă ierodiaconul Cristofor, întai m-am rugat să nu fie o nălucire de la vrajmaşul. Apoi am numărat o sută de paşi la dreapta. Deodată am aflat, sub o stâncă scobită, osemintele acestui mare cuvios. Erau galbene ca ceara şi bine mirositoare. M-am închinat, am făcut trei metanii şi m-am aplecat să împlinesc porunca. Gândul însă mă ispitea să iau toate oasele. Deci, am aşternut rasa jos, dar, o minune! Cum mă atingeam de oase ele se făceau fierbinţi in mâna mea, încat mă frigeau la degete. Apoi unul câte unul dispăreau în pământ. Atunci, cerând iertare sfântului că am călcat porunca, am luat cu mine craniul şi am venit la bordei. Din ziua aceea port cu mine capul cuviosului oriunde merg si cu rugăciunile lui sunt izbăvit de orice ispită şi primejdie. - Parinte Cristofor, l-a întrebat egumenul, ştii cumva numele acestui cuvios? - Multă vreme nu am ştiut numele lui. Deci m-am rugat la Dumnezeu cu lacrimi să-mi descopere numele cuviosului. Iar într-o noapte, pe când făceam utrenia în bordei, deodată îmi apare înainte acel cuvios minunat şi îmi zice: - Părinte Cristofol, nu te necăji că nu ştii cum mă cheamă. Mă numesc ieroschimonahul Pavel. Să mă pomeneşti la sfintele rugăciuni! Şi îndată s-a făcut nevăzut. - Da acesta era duhovnicul Sfintei Teodora de la Sihla, a spus egumenul sihăstriei. El a trăit în schitul Sihastria pe la sfarsitul sec.XVII. Apoi s-a retras la pustie şi a răposat acolo. Deci a zăbovit ierodiaconul Criostofor trei zile in Schitul Sihăstria, slujind zilnic Sfânta Liturghie împreună cu protosingherul Ioanichie Moroi. In acele zile capul Cuviosului Pavel ieroschimonahul a stat tot timpul pe Sfânta Masă, de unde răspândea în biserică o bună mireasmă duhovnicească. Apoi, sărutând părinţii acel cap, ierodiaconul Cristofor l-a pus în traistă, ce purta pe ea semnul Sfintei Cruci, şi a plecat spre schitul Sihla. Din ziua aceea nimeni nu l-a mai întâlnit pe ierodiaconul Cristofor. Se crede că s-a retras în adâncul codrilor din muntii Sihlei si acolo s-a săvarşit, slăvind pe Dumnezeu.
Zadarnic au încercat părinţii din Sihăstria să-i găsească măcar bordeiul. Nimeni nu l-a mai aflat. Se vorbeşte în tradiţia locului că între Schitul Sihla si Râpa lui Coroi din apropiere este un loc tăinuit de Dumnezeu, pe care nimeni nu-l poate descoperi. Acolo s-au nevoit de-a lungul veacurilor mulţi sihaştri sfinţi. Poate acolo să fi adormit si Părintele Cristofor cu craniul Cuviosului Pavel în braţele sale.” (Protosinghel Ioanichie Bălan, Patericul românesc, p.529-531)

Schitul Sihla (com. Vânători-Neamţ) este situat la 25 km de Târgu Neamţ. Aici se poate ajunge pe drumul care merge spre Mănăstirile Secu şi Sihăstria. Înainte de a ajunge la poarta Sihăstriei, pe partea stângă, şoseaua se bifurcă cu un drum forestier, ce permite accesul la Sihla cu masina, dupa 6 km. Pelerinii care vor să urce pe jos, pot scurta distanţa la jumătate, traversând pădurea, pe o cărare marcată cu triunghi albastru, ce urcă până la peştera Cuvioasei Teodora, continuă pe lângă “biserica dintr-un brad” şi coboară la Schitul Sihla.
La jumătatea drumului forestier, un indicator arată o poteca ce duce spre alt lăcaş sfânt din inima pădurii, în locul numit Râpa lui Coroi, unde se afla Schitul Daniil Sihastru, de unde porneşte o cărare mult mai anevoioasă ce duce la Sihla. Se mai poate ajunge la Sihla cu maşina şi din spatele Mănăstirii Agapia, parcurgând un drum forestier de 8 kilometri, iar cei care vor sa ajungă pe jos, tot de la Agapia, urca până la Agapia din Deal, de unde continua traseul spre Sihla, pe coama muntelui.