Psihologia si sociologia puse in slujba combaterii creştinismului.

Într-o lucrare colectivă intitulată “Omul, fiinţă supremă“, apărută în 1989, la Editura Militară, sub coordonarea lui Paul Popescu-Neveanu, la care au contribuit şi Pantelimon Golu, Gheorghe Vladuţescu si Petre Datculescu, psihosociologul prof. univ. dr. Septimiu Chelcea are un capitol intitulat “Cercetarea sociologică a religiozitaţii şi orientarea activităţilor de educaţie materialist-ştiinţifică“, unde face un studiu sociologic asupra religiozităţii poporului român pe baza unor anchete de teren specifice sondajelor de opinie, dar şi propune măsurii de combatere a religiei: “S-a confirmat şi în condiţiile ţării noastre concluzia altor sociologi: proliferarea credinţelor religioase nu se face prin propagarea doctrinei, ci prin imitaţie, prin participarea la ritual. Această constatare are şi o anumită valoare practică, de orientare a activităţii de educaţie umanist-revoluţionară. În primul rând, se impune ca lucrările de educatie materialist-ştiinţifică să dezbată şi probleme de ideologie religioasă, precum modul cum s-au instituit sărbatorile religioase, originea lor, caracterul iraţional, umilitor şi chiar nociv al participării la serviciul de cult. În al doilea rând, după opinia noastră, se impune ca şcoala, organizaţiile de tineret, de masă şi obsteşti să se preocupe mai mult pentru a spori oferta culturală, permanentă, inclusiv in zilele in care se desfaşoară serviciile de cult. Avem in vedere stimularea organizării la nivelul şcolilor, intreprinderilor, cartierelor a unor activitaţi atractive, distractive si formative, astfel ca fară nici o muncă de lămurire oamenii să opteze pentru participarea la ele si nu la lacaşul de cult. Conform ipotezei cost-beneficiu, oamenii realizează acele comportamente care au cost scăzut si beneficiu sporit. Prin această prismă ar trebui evaluate toate activitaţile ce se organizează pentru a proteja tinerii, toţi oamenii, de influenţa religiei prin ceremonialul ei. ” (p.147-148) La finalul studiului său, autorul trage si nişte concluzii:

• O dată cu transformarile revoluţionare petrecute (cooperativizarea agriculturii, indstrializarea, urbanizarea, sporirea stocului de invaţamant), numarul credincioşilor s-a redus continuu. La aceasta a contribuit eficient si activitatea de educaţie materialist-ştiinţifică desfaşurată sub conducerea PCR. Apreciem că în prezent, doar 10-15% din totalul populaţiei de peste 15 ani poate fi considerată credincioasă.
• În rândul credincioşilor proporţia cea mai însemnată o reprezintă persoanele în varstă de peste 60 de ani, femeile şi cei cu un nivel de şcolarizare redus. Organizarea unor activitaţi special destinate categoriilor socio-demografice cu tendinţe mai accentuate spre religiozitate este de natură să sporească eficienţa propagandei ateist-ştiinţifice.
• O mare parte din populatia actuală a RSR (63%) este indiferentă faţă de religie, nu şi-a format sau nu o interesează problematica religioasă. Această categorie de populaţie trebuie orientată printr-o intensă muncă de educaţie materialist-ştiinţifică spre concepţia revoluţionară despre om, natură şi societate.
• În cadrul activităţilor de educaţie materialist-ştiintifică ar trebui, cu prioritate, să se demonstreze caracterul social-istoric al religiei, să se urmărească desacralizarea sărbătorilor religioase, evidenţiindu-se incompatibilitatea de fond, cu toate încercările de “modernizare” sau “contemporaneizare”, dintre ideologia religioasă şi concepţia revoluţionară despre om, natură si societate. Totodată, in propaganda ateist-ştiinţifică se impune acordarea unei atenţii sporite dezbaterii unor teme ca: materialitatea lumii, apariţia vieţii si evoluţia omului, progresele cunoaăterii ştiinţifice si progresul cunoaşterii ştiinţifice si progresul general al societăţii, suprioritatea moralei comuniste in raport cu morala religioasă.
• O pătrime din populaţia de peste 15 ani a ţarii noastre o reprezintă persoanele cu convingeri ateist-ştiinţifice. Marea majoritate o reprezintă membrii de partid si uteciştii, dar printre atei se regasesc si multe persoane neîncadrate politic.
• Rezultatele analizei secundare a investigaţiilor sociologice asupra religiozităţii susţin ipoteza frustrare-submisivitate-religiozitate. Ridicarea calităţii vieţii - obiectiv fundamental al politicii PCR - , reducerea progresivă a acţiunii factorilor de frustrare, educarea în vederea sporirii rezistenţei la frustrare si eliminarea submisivitaţii, concomitent cu intensificarea propagandei ateist-ştiinţifice vor duce, în perspectivă, la restrangerea tot mai accentuată a religiozităţii.
• În fine, cercetarea noastră a relevat constituirea unui nou tip de religiozitate, cu particularităţi distincte faţa de religiozitatea tradiţională. Religioşii “in felul lor”, aparţin noului tip de religiozitate, privesc religia ca pe o problemă personală, mutând accentul de pe latura instituţională a religiei pe cea privata. Ei “filtrează” într-un mod personal învaţăturile religioase, acceptând in mod contradictoriu, atât adevarurile ştiinţei, cât şi dogmele teologice.

Pentru sporirea eficienţei activităţilor de educaţie materialist ştiinţifică considerăm că trebuie avute în vedere caracteristicile socio-profesionale si psiho-sociale ale persoanelor religioase, precum si schimbările survenite în structura religiozităţii.” (p.165-167)

Într-un alt capitol intitulat “Psihologia religiei şi religiozităţii”, alături de Petre Datculescu, Paul Popescu-Neveanu în subcapitolul “Schimbarea credintelor si atitudinilor religioase. Implicatii pentru psihopedagogia formarii convingerilor ateiste” face si el consideraţii asupra contracarării credinţei creştine: “În educaţia ateist-stiintifică ne confruntăm cu douaă situaţii. Formarea şi adaâncirea convingerilor materialist-ştiinţifice la oamanii nereligioşi, ceea ce e relativ uşor, şi schimbarea orientării religioase la oamenii credincioşi, ceea ce e mai greu./ Psihologia modernă descrie o varietate de tehnici prin care putem schimba o credinţa sau o atitudine, indiferent de natura ei. Elementul comun in aceste tehnici este punerea individului într-o situaţie participativă si desfaşurarea unui proces de comunicare persuasivă… În procesul educaţiei ateist-ştiinţifice este important să dispunem de argumente şi dovezi pertinente împotriva credinţelor mistice si religioase. Dar, uneori, s-ar putea ca ele sa nu fie concepte motivaţionale potrivite. Forţa lor argumentativă s-ar putea sa fie deosebit de evidentă pentru noi, dar nu şi pentru credincioşi… Consideram că în mod fundamental, succesul educaţiei materialist-ştiinţifice, ateiste, depinde de adoptarea unei viziuni funcţionaliste asupra atitudinii religioase si asupra progresului de prevenire şi schimbare a atitudinilor religioase. In perspectiva functionalista, pornim de la premisa ca credintele, emotiile, atitudinile, comportamentele religioase au o anumită valoare instrumentală în procesul satisfacerii unor trebuinţe individuale. Evident, datorită caracterului iluzoriu si mistificat al orientării religioase, această funcţie are, la rândul ei, un caracter negativ. Dar din punct de vedere psihologic, o funcţie iluzorie are acelaşi efect ca si una reală. Teama de o forţa închipuită este la fel de reală, prin consecinţele ei, ca si teama faţă de o forţa obiectivă./În ordinea psihopedagogiei, educaţiei ateist-stiintifice, primordial, problema nu este să-l facem pe credincios să înteleagă că soluţiile sale sunt iluzorii, ci să înlocuim soluţiile alienante cu alternative reale, umaniste de satisfacere a trebuinţelor umane. (p.202-203)

Se poate desprinde foarte uşor din cele spicuite, caracterul metodic, sistematic, “ştiinţific” pe care îl luase politica de combatare a religiei creştine in perioada comunistă, dar aceleaşi metode folosite înainte de ‘89 sunt continuate şi în zilele regimului democratic, România nefacând altceva decât să se alinieze unei Europe descreştinate, alienate, desacralizate si secularizate, o Europă despre care părintele Nicolae Steinhardt făcea următoarea remarcă tulburatoare: „Europa de astazi (Occidentul) oferă un spectacol de nerozie şi îndobitocire cum rareori a mai fost din secolul IV încoace”. Observatorul atent poate sesiza că metoda de îndobitocire şi de subjugare a mulţimii folosită in lumea actuală, fie ea comunistă sau democratică, e aceeaşi cu cea utilizată de împăraţii romani care dădeau poporului “pâine si circ” pentru a-l ţine într-o stare de barbarie programată, de animalitate docilă, fără conştiinţă si capacitate de discernamant. Parintele Danion Vasile într-un articol intitulat Will They Rock Us? observa foarte bine substraturile unei reclame la Pepsi, aparută în 2004, în care amazoanele Pink, Beyoncé si Britney Spears în locul unor confruntări sângeroase încep să cânte: “We Will Rock You”, iar in delirul muzical creat împăratului Enrique Iglesias îi cădea în arenă lada cu cutiile de Pepsi: “Ce ne spune reclama de la Pepsi? Că împăratii de astăzi vor să ne amorţească minţile, să ne adoarmă conştiinţele, dându-ne Pepsi si rock pentru a ne ţine mai uşor în lanţuri, pentru a ne manipula mai uşor. Nu trebuie să limităm oferta la Pepsi şi muzică, trebuie să întelegem că oferta este mult mai largă: prin Pepsi putem întelege toate bunătătile pământesti, iar prin muzică putem întelege tot divertismentul pe care mass-media îl oferă cu atâta generozitate. Un amănunt: în timp ce cântă în mijlocul arenei, amazoana Beyoncé mişcă fundul cât mai ispititor, pentru a-i stârni şi mai tare pe privitori. (Si nu e orice fund. E unul care, după un top întocmit de revista FHM, e al treilea în ordinea preferinţelor.) Ceea ce măreste target-ul celor care au făcut reclama. Şi dacă tot am fãcut referire la divertismentul contemporan, am putea să mai observăm încă ceva: isteria luptelor K1 - o formă modernă a luptelor de gladiatori, cărora mass-media îi acordă din ce în ce mai multă atenţie - ne arată faptul că lumea se întoarce spre circul păgân. De fapt, lumea se întoarce spre idolatrie si spre desfrâul păgânesc. Vrem sau nu, oamenii de astăzi vor să Îl uite pe Hristos, să uite de mântuire, si să trăiască numai pentru poftele lor.“