Acest blog mi-a fost inspirat de o persoana cu care am avut mici frecusuri ideatice, si care in numele iubirii de care face atata tapaj a pus la indoiala pe blogul unei prietene impresia pozitiva a acesteia despre mine… Odata, la o slujba, un preot a atras atentia asupra faptului ca vin la spovedanie oameni care afirma ca ei nu au pacate, ca-s fara pata. Ca aceasta imaculare ascunde un egou exacerbat, fiind rodul unei mandrii nemasurate, e de la sine inteles, dar cum pot cadea oamenii religiosi in aceasta capcana, asta cere pricepere duhoviceasca, ceea ce nu e la indemana oricui!… Odata, pe un forum religios, exasperat de citatele moralizatoare primite am cerut ca in locul acestora, fiecare sa-si povesteasca experientele spirituale proprii care sa ateste veridicitatea nivelului spiritual atins, in numele caruia vb. In fine, mi s-a reprosat ca sunt lipsit de smerenie, fapt pe care eu il recunosc. L-am intrebat pe respectivul daca el este smerit, intrebare la care a raspuns afirmativ! In acel moment mi s-a facut mila de el. Bietul om nici nu stia ca-si sapa mormantul cu proprii sai dinti, ca smerenia lui marturisita ascundea mandria ingerului intunericului. Am stiut atunci ca experienta lui spirituala se reducea doar la participarea cu trupul la slujbe, ca nu se apropiase cu inima nici de D-zeu, si nici de oameni, ca era dintre aceia pe care Mantuitorul ii numea farisei fatarnici. Acest om, desi citit, invatat, ii placea sa invete pe altii despre ce e bine si ce e rau, despre stiinta mantuirii, despre D-zeu, dar fara ca el sa fi trait cele citite, fara sa fi avut experienta unirii mistice cu D-zeu in inima lui. Din pacate, astfel de oameni sunt multi in societatea actuala, oameni care nu traiesc decat la suprafata credinta crestin-ortodoxa, fara ca inima lor sa fie infierbantata de dogmele si perceptele sale. Celor care au un dinte impotriva Bisericii stramosesti, care se situeaza prin credinta lor ne-crestina sau sectara in afara invataturilor Sf.Traditii nu le spun decat atat: “Cine intr-o alta lege sare, nici un D-zeu nu are” (prov. romanesc) Inchei cu un adevar rostit cu profunda apasare de cei care au urcat muntele Taborului si pe al Golgotei: Cu cat un om se apropie mai mult de Lumina, cu atat devine mai constient de intunecimea sufletului sau.
Comentatorilor mei carcotasi te raspund ca oglinda mea nu deformeaza!
Filed under: Cotcodaceli spirituale, Intrebam-as!, Regrete... | Tagged: Adevar, Credinta, Dumnezeu, Religie
